Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 84 din 12 februarie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii, în ansamblul său    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 84 din 12 februarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii, în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 649 din 5 august 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii, în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 20.488/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 706 D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită cu autorul excepţiei. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosar au fost restituite citaţiile emise pentru părţile Cornel Bratu şi Nicoleta Bratu. În aceste condiţii s-a dispus citarea prin afişare la uşa instanţei şi pe portalul Curţii Constituţionale.
    3. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită.
    4. Curtea, în temeiul art. 167 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
    5. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    6. Prin Încheierea din 16 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 20.488/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect o contestaţie întemeiată pe prevederile Legii nr. 77/2016.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textele de lege criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece numai o normă previzibilă poate determina în mod clar conduita subiecţilor de drept destinatari ai legii.
    8. Autorul excepţiei arată că art. 11 din Legea nr. 77/2016 aduce atingere art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât consacră efectul retroactiv al legii, în totalitatea sa. Astfel, Legea nr. 77/2016 este aplicabilă contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare. Autorul excepţiei susţine că legea nouă adaugă raportului juridic născut sub imperiul legii vechi o instituţie juridică cu caracter de noutate faţă de dispoziţiile legale aplicabile la data încheierii raportului juridic avut în vedere de părţi. Prin aplicarea legii noi se ajunge, aşadar, la o altă consecinţă, la alte efecte ale contractului şi la un alt mecanism de stingere a obligaţiilor, decât cele prevăzute de legea sub imperiul căreia au fost încheiate contractele. Pentru contractele încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016 nu pot fi avute în vedere alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea sub imperiul căreia au fost încheiate.
    9. Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016 contravin dreptului la apărare şi celui privind accesul la justiţie, având în vedere că obiectul contestaţiei este limitat strict la condiţiile de admisibilitate prevăzute în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 - dispoziţii care sunt neconstituţionale în raport cu libertatea economică şi dreptul de proprietate. Practic, deşi creditorul are dreptul de a contesta notificarea cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului afectat garanţiei, prin darea în plată, acesta nu poate formula nicio apărare cu privire la drepturile sale şi cu privire la aspectele particulare ale speţei, care ar putea conduce, eventual, la o inadmisibilitate a notificării. Având în vedere că, faţă de condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, se conferă un drept general tuturor consumatorilor, fără a se avea în vedere o reechilibrare a contractului, în contextul în care executarea acestuia ar deveni prea oneroasă pentru consumator, din diverse circumstanţe excepţionale, limitarea obiectului contestaţiei strict la aceste motive echivalează, în cele din urmă, cu o îngrădire nejustificată a dreptului la apărare şi a accesului la justiţie, care, în aceste condiţii, devin ineficace şi iluzorii.
    10. Autorul excepţiei mai susţine că, prin dispoziţiile criticate, se aduce o atingere nepermisă dreptului de proprietate privată al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut. Instituţia de credit este titulara unui drept de creanţă având ca obiect o sumă de bani. Din perspectiva art. 44 din Constituţie, un astfel de drept de creanţă este un drept de proprietate ce este protejat şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Când obiectul dreptului de creanţă este înlocuit cu un obiect de valoare mai mică, are loc o expropriere ce nu este compensată de o prealabilă şi dreaptă despăgubire.
    11. Se consideră că limitarea gravă adusă dreptului de proprietate prin mecanismul dării în plată nu se încadrează în limitele permise de art. 53 din Constituţie, pierderea dreptului de proprietate nefiind proporţională cu scopul urmărit, elementul de protecţie socială neregăsindu-se în condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.
    12. În opinia autorului, textele de lege criticate aduc atingere art. 45 şi art. 135 din Constituţie, deoarece statul are obligaţia de a nu schimba sau altera activitatea unui actor la viaţa economică. Prin dispoziţiile legale criticate statul îşi încalcă această obligaţie, prin schimbarea naturii instituţiilor de credit şi instituţiilor financiar nebancare din comerţul cu bani în comerţul cu imobile.
    13. Se arată că libera iniţiativă ar însemna libertatea persoanei de a desfăşura activitatea economică, în modalitatea pe care aceasta o consideră cea mai potrivită pentru a-şi atinge scopul, uzând de mijloacele juridice pe care le are la dispoziţie. În desfăşurarea activităţii sale economice, persoana este liberă să îşi aleagă partenerii contractuali şi clienţii. Ca o consecinţă, deşi libertatea contractuală nu are valenţe constituţionale exprese, ea ar putea fi subsumată conceptului de liberă iniţiativă, deoarece mijlocul juridic prin care persoana participă la viaţa economică este contractul, ca formă de manifestare a libertăţii contractuale.
    14. Se arată că Legea nr. 77/2016 încalcă dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, deoarece a fost adoptată prin procedura aplicabilă legilor ordinare, dar Codul civil de la care aceasta derogă este lege organică.
    15. Se apreciază că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 148 din Constituţie, respectiv prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010.
    16. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    17. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum şi legea în ansamblul său.
    21. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) privind reglementarea prin lege organică a regimului general al proprietăţii şi al moştenirii, art. 135 privind economia, art. 148 alin. (2) privind actele obligatorii ale Uniunii Europene, precum şi prevederilor art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în cauză, contractul de credit a fost încheiat între bancă şi consumatorii care doresc să dea în plată imobilul înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011, dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. Totodată, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei […]“.
    23. Curtea constată că autorul excepţiei a invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două teze ale acestuia, respectiv teza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“] şi teza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei.
    24. Curtea reţine că în prezenta cauză contractul de credit a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016, ceea ce este relevant în examinarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016, potrivit căreia Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 va fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei.
    25. Curtea va respinge, ca inadmisibilă, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, deoarece, din datele transmise în dosarul Curţii Constituţionale, nu rezultă că ar fi pornită o executare silită a imobilului ipotecat (a se vedea, ad similis, paragraful 40 din Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017).
    26. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1)-(3) şi (5) şi (6) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, Curtea observă că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, publicată ulterior sesizării Curţii Constituţionale în prezenta cauză, a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale în măsura în care condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii sunt verificate de instanţa judecătorească. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, precum şi faptul că data încheierii de sesizare este anterioară datei publicării deciziei antereferite în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1)-(3) şi (5) şi (6) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016.
    27. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat, făcând referire la jurisprudenţa sa, în esenţă, că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituţionalitate deduse din motivarea autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează înţelesul normelor juridice, care a fost exclus din sfera cadrului constituţional, nu este incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional urmând să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate [a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48].
    28. Pornind de la aceste considerente, Curtea va analiza pe fond excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 alin. (1) şi (3), art. 6, art. 7 alin. (4) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016.
    29. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la încălcarea art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 108, că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice, care nu se referă la regimul general al proprietăţii, ci vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit, în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are ca efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietăţii, publice sau private, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate reprezintă o realitate juridică ce guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate, prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea a constatat că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată.
    30. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, şi anume Codului civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează (a se vedea Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 115).
    31. Referitor la critica ce priveşte art. 11 teza întâi, raportat la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragrafele 50-60, Curtea a reţinut că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin textele de lege criticate, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor, pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia, prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului, rezultate din acesta, se execută în continuare. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, menită să înlăture efectele negative asupra patrimoniului debitorului, în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Ca atare, Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a constatat că acestea reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituţional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte, în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condiţiilor impuse prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, referitoare la buna-credinţă şi echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă intensitatea acestei intervenţii, privită din perspectiva exigenţelor Constituţiei, trebuie evaluată prin prisma testului de proporţionalitate, dezvoltat de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013). Curtea a mai constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit, intervenţia statului, operată prin textele de lege criticate, urmăreşte un scop legitim, ce se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului, prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit, în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864. De asemenea, Curtea a arătat că măsura critică este adecvată, necesară şi respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare. În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private.
    32. Curtea face referire şi la paragrafele 30-35 din Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018, prin care s-a statuat că, în analiza conformităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 cu prevederile constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, a fost avut în vedere raportul contractual existent între cele două părţi. Aprecierea asupra ruinei (iminente) contractuale a debitorului nu vizează evoluţia/fluctuaţia situaţiei financiare/ materiale a debitorului, ulterioară încheierii contractului de credit, ci are în vedere, în mod exclusiv, disproporţia şi dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat [referitor la noţiunea de ruină (iminentă) a debitorului a se vedea paragrafele 35 şi 37 din Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, iar cu privire la noţiunea de risc supraadăugat, a se vedea paragrafele 96 şi 97 din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016].
    33. Referitor la criteriile care trebuie avute în vedere atunci când se constată apariţia riscului supraadăugat, Curtea a reiterat cele reţinute în paragraful 98 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016. Astfel, evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi a pregătirii economice/juridice a cocontractanţilor [dihotomia profesionist/consumator], a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit. Această evaluare de ansamblu permite stabilirea limitei dintre cele două categorii de riscuri - riscul inerent contractului asumat de părţi în mod voluntar şi riscul supraadăugat, care nu a putut face obiectul unei previzionări de către niciuna dintre părţi -, determinând, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului. Însă, odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supraadăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în sensul adaptării contractului la noile condiţii. Efectele juridice ale acestei intervenţii se vor produce numai pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului.
    34. Prin urmare, Curtea a reţinut că, după constatarea intervenirii unui risc supraadăugat în derularea contractului de credit, vor fi evaluate, în considerarea circumstanţelor specifice fiecărui contract de credit, remediile care urmează a fi dispuse, adaptarea sau, după caz, încetarea contractului. Dar, indiferent care dintre cele două soluţii va fi adoptată, aceasta va trebui să respecte exigenţa ca riscul supraadăugat să fie suportat împreună de debitor şi creditor, în mod echitabil. O asemenea exigenţă este impusă, pe de o parte, de faptul, subliniat de Curte în paragraful 102 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, că niciuna dintre părţi nu este culpabilă de apariţia evenimentului şi, pe de altă parte, de faptul, de asemenea subliniat în decizia antereferită [paragraful 99], că echitatea, corolar al bunei-credinţe, guvernează contractul civil de la naşterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existenţa unei clauze exprese în cuprinsul contractului. Cu alte cuvinte, însăşi natura conceptului de risc supraadăugat, premisa constatării impreviziunii contractuale, impune, cu necesitate, ca acesta să fie suportat împreună de părţile contractului de credit (a se vedea, în acest sens, paragraful 31 din Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018).
    35. Curtea a mai reţinut că impreviziunea vizează numai o ruină contractuală, care afectează utilitatea socială a contractului de credit, şi nicidecum o ruină personală a debitorului. Astfel, în evaluarea impreviziunii, se vor analiza, exclusiv, prestaţiile părţilor din contractul de credit, de natură să determine ruina contractuală a debitorului, şi nu se vor avea în vedere aspectele financiare/materiale, care nu se află în legătură cu contractul de credit. În caz contrar, ar fi alterată noţiunea de impreviziune contractuală, care s-ar deplasa, în cazul dat, de la evaluarea dezechilibrului dintre prestaţiile părţilor la analiza caracterului suficient sau insuficient al veniturilor debitorului (a se vedea, în acest sens, paragraful 32 din Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018).
    36. În considerarea celor anterior expuse, Curtea a constatat că debitorul care solicită, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 77/2016, darea în plată a imobilului, sub condiţia îndeplinirii condiţiilor impreviziunii, se află într-o situaţie diferită de aceea a debitorului care, în temeiul dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, iniţiază procedura de insolvenţă, noţiunea de insolvenţă fiind definită în prevederile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 151/2015, potrivit cărora „insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente“ (a se vedea, în acest sens, paragraful 33 din Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018) .
    37. În concluzie, Curtea a reţinut că instanţa judecătorească învestită, în temeiul art. 7 sau, după caz, art. 8 din Legea nr. 77/2016, cu soluţionarea unor acţiuni având ca obiect contestaţii formulate de creditori şi, respectiv, acţiuni ale debitorilor, ca expresie a obligaţiei statului de a garanta dreptul de proprietate privată, nu va analiza dacă patrimoniul debitorului se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente, ci îşi va limita analiza la dinamica obligaţiilor reciproce întemeiate pe contractul de credit şi, în măsura în care va ajunge la concluzia că această dinamică este de natură să conducă la ruina contractuală a debitorului, prin materializarea riscului supraadăugat, va putea constata intervenţia impreviziunii contractuale. Aşadar, instanţa judecătorească, în evaluarea impreviziunii, nu poate împrumuta elemente/criterii specifice procedurii insolvenţei persoanei fizice (a se vedea, în acest sens, paragraful 35 din Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018).
    38. Curtea reţine, cu acest prilej, că pentru toate argumentele anterior menţionate, nu poate fi constatată neconstituţionalitatea prevederilor Legii nr. 77/2016 în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    39. Referitor la criticile privind dispoziţiile Legii nr. 77/2016, formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, paragraful 65, că prin art. 45 din Constituţie se garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora, în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii -, legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cele privind libera iniţiativă. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit, în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, paragraful 16, că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.
    40. Cu privire la criticile formulate din perspectiva prevederilor art. 53 din Constituţie, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă.
    41. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 (paragraful 129), Curtea a reţinut că, în cauzele deduse judecăţii, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, acestea nu au incidenţă în cauză.
    42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, ale art. 8 alin. (5) precum şi ale art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.488/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă.
    2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1) -(3) şi (5) şi (6) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceeaşi parte în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
    3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi parte în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 februarie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Cătălina Turcu

    ----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice