Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 83 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 83 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 697 din 25 iulie 2025

Comenteaza legea


┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache     │- preşedinte       │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină  │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan   │- judecător        │
│Licu              │                   │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan     │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina       │- judecător        │
│Stanciu           │                   │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila      │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ionescu   │-                  │
│                  │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Neculai-Marius Măgureanu în Dosarul nr. 12.413/245/2020 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.190D/2020.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât controlul de constituţionalitate are în vedere conformitatea normelor criticate în raport cu dispoziţiile constituţionale, iar nu cu alte prevederi legale, invocate de autor.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 3 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 12.413/245/2020, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepţia a fost ridicată de Neculai-Marius Măgureanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei la executare, prin care a solicitat aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 169/2017 până la finalul executării pedepsei.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, la data de 20 decembrie 2019, a fost abrogată Legea nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu pentru condiţiile neconforme din penitenciare, dată la care autorul se afla în executarea unei pedepse cu închisoarea. Susţine că dispoziţiile art. III din Legea nr. 240/2019 sunt contrare art. 5 şi 6 din Codul penal şi Constituţiei, întrucât nu se mai aplică Legea nr. 169/2017 după data abrogării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. Având în vedere normele penale privind aplicarea legii penale mai favorabile, susţine că Legea nr. 169/2017 produce efecte pentru persoanele aflate în executarea pedepsei şi după abrogarea art. 55^1 din Legea nr. 254/2013.
    6. Judecătoria Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prin abrogarea dispoziţiilor legale care reglementau recursul compensatoriu legiuitorul acţionând în limitele atribuţiilor care îi revin de a edicta politica penală a statului.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că abrogarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 se înscrie în sfera atribuţiilor organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. În consecinţă, consideră că dispoziţia abrogatoare respectă exigenţele impuse de normele constituţionale invocate. Menţionează că dispoziţiile art. III din Legea nr. 240/2019 au caracter tranzitoriu, iar dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 sunt cuprinse în legea-cadru în materia executării pedepselor, fiind norme execuţional-penale care nu intră în sfera de aplicabilitate a principiului constituţional al retroactivităţii legii penale mai favorabile stabilit în art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Având în vedere criticile autorului, formulate prin notele scrise, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 20 decembrie 2019. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
    - Art. II pct. 2:
    "Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    [...]
    2. Articolul 55^1 se abrogă.;"

    – Art. III:
    "Prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi."

    12. În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la condiţia ca textul criticat să fie „în vigoare“, Curtea reţine că dispoziţiile abrogate se aplică în continuare persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, urmând ca acestora să li se aplice măsura compensatorie prevăzută de art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi 23 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019). Aşa fiind, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că dispoziţiile criticate îndeplinesc condiţia de a fi „în vigoare“, astfel că urmează ca excepţia de neconstituţionalitate să fie analizată pe fond.
    13. În formularea criticilor, autorul nu indică dispoziţiile din Legea fundamentală pretins încălcate.
    14. Curtea reţine, cu titlu preliminar, că, în motivarea excepţiei, autorul invocă dispoziţiile art. 5 şi 6 din Codul penal şi Constituţia, întrucât nu se mai aplică Legea nr. 169/2017 după data abrogării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013.
    15. Cu referire la motivarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, prin indicarea de către autorul acesteia a dispoziţiei constituţionale încălcate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a teoretizat existenţa unei anumite structuri a excepţiei de neconstituţionalitate. Este vorba despre trei elemente, inerente şi intrinseci oricărei excepţii de neconstituţionalitate, şi anume: textul de lege contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, adică motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Curtea a observat în decizia precitată că, „dacă primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv“. Mai mult decât atât, „chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele trei elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general“, soluţia pronunţată de Curte va fi de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei cuprinse în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“.
    16. Curtea reţine, de asemenea, că, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la aplicarea articolului 21 primul paragraf din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, un reclamant nu este obligat să indice explicit norma de drept specifică pe care îşi întemeiază motivul, cu condiţia ca argumentaţia sa să fie suficient de clară şi de precisă pentru ca partea adversă şi instanţa Uniunii să poată identifica fără dificultate această normă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 mai 2006, Galileo International Technology şi alţii/Comisia, T-279/03, paragrafele 38–41; a se vedea în acest sens şi prin analogie Hotărârea din 13 noiembrie 2008, SPM/Consiliul şi Comisia, T-128/05, paragraful 65). Astfel, o prezentare a motivelor, mai degrabă pe fondul acestora decât prin calificarea lor legală, poate fi suficientă, cu condiţia ca aceste motive să rezulte din cererea introductivă cu o claritate suficientă (Hotărârea din 26 martie 2010, Proges/Comisia, T-577/08, paragraful 21).
    17. Faţă de cele reţinute, Curtea constată că, deşi motivarea excepţiei de neconstituţionalitate cuprinde afirmaţii generale, se poate deduce, în mod rezonabil, că prevederile art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019 sunt criticate prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituţie referitor la retroactivitatea legii penale mai favorabile. Cum din această formulare a excepţiei se poate identifica textul de referinţă pretins încălcat, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză întruneşte condiţia de admisibilitate referitoare la motivare, aşa încât instanţa de control constituţional poate exercita controlul de constituţionalitate a posteriori.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că normele criticate au mai fost supuse controlului instanţei constituţionale din perspectiva unor critici similare, prin Decizia nr. 181 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 8 august 2022, şi Decizia nr. 243 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 31 octombrie 2023, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă ca neîntemeiată.
    19. În motivarea soluţiei sale, Curtea Constituţională a constatat că prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 au fost abrogate dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care instituiau o procedură de compensare pentru persoanele care executau pedeapsa cu închisoarea în condiţii necorespunzătoare (recursul compensatoriu). Astfel, la calcularea pedepsei executate efectiv se avea în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu erau consecutive, se considerau executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată (Decizia nr. 181 din 31 martie 2022, paragraful 23; Decizia nr. 243 din 27 aprilie 2023, paragraful 49).
    20. Prin dispoziţiile art. III din Legea nr. 240/2019, legiuitorul a reglementat o dispoziţie tranzitorie, potrivit căreia prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a legii (Decizia nr. 181 din 31 martie 2022, paragraful 25; Decizia nr. 243 din 27 aprilie 2023, paragraful 50).
    21. În ceea ce priveşte reglementarea recursului compensatoriu, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 25 iulie 2017, că iniţiativa legislativă a fost justificată în expunerea de motive de necesitatea soluţionării problemelor sistemului penitenciar din România privind supraaglomerarea şi condiţiile de detenţie şi are ca scop să acorde o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă şi să contribuie, în acelaşi timp, la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocaţia de a beneficia de liberarea condiţionată, dacă îndeplinesc condiţiile stabilite în proiectul de lege (Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, paragraful 24).
    22. Curtea a luat act de contextul juridic şi social în care legiuitorul şi-a manifestat intervenţia modificatoare a legii privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate. Instanţa constituţională a constatat că premisa legiferării a constituit-o jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care instanţa europeană a constatat încălcări ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele şi pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei, în legătură cu condiţiile de detenţie care au existat de-a lungul anilor în penitenciarele din România, mai ales supraaglomerarea, igiena necorespunzătoare şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare. Totodată, Curtea a analizat în detaliu Hotărârea din 24 iulie 2012, pronunţată de instanţa europeană în Cauza Iacov Stanciu împotriva României, concluzionând că legiuitorul român a adoptat dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 în considerarea vastei jurisprudenţe a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aşa fiind, Curtea a observat că prin Hotărârea din 24 iulie 2012, pronunţată în Cauza Iacov Stanciu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, deşi a constatat o încălcare a prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a reţinut că „nu este sarcina Curţii să stabilească ce măsuri reparatorii ar fi indicat de luat de către un stat pârât în conformitate cu obligaţiile acestuia prevăzute la art. 46 din Convenţie. Cu toate acestea, preocuparea Curţii este de a facilita eliminarea rapidă şi eficace a unei nereguli constatate în cadrul sistemului naţional pentru apărarea drepturilor omului“ (paragraful 194). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că „pentru a atinge o conformitate corespunzătoare cu obligaţiile care rezultă din hotărârile pronunţate anterior de Curte în cauze similare, ar trebui instituit un sistem corespunzător şi eficient de căi de atac la nivel naţional, disponibil reclamanţilor şi capabil să permită autorităţilor să se ocupe de fondul respectivului capăt de cerere întemeiat pe Convenţie şi să acorde o reparaţie corespunzătoare. Calea de atac care, conform legislaţiei româneşti, se bazează în principal pe judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate ar trebui să permită judecătorului delegat şi instanţelor interne să stopeze o situaţie declarată contrară art. 3 din Convenţie şi să acorde despăgubiri dacă se fac asemenea constatări. Referitor la legislaţia internă privind despăgubirile, aceasta trebuie să reflecte existenţa prezumţiei că respectivele condiţii de detenţie necorespunzătoare i-au cauzat persoanei afectate un prejudiciu moral. Condiţiile de detenţie necorespunzătoare nu sunt în mod obligatoriu cauzate de probleme ale sistemului penitenciarelor ca atare, ci pot fi legate de probleme mai generale ale politicii în materie penală. De asemenea, chiar şi într-o situaţie în care aspecte distincte ale condiţiilor de detenţie sunt în conformitate cu reglementările interne, efectul cumulat al acestora poate fi de aşa natură încât să constituie un tratament inuman. Aşa cum a subliniat Curtea în mod repetat, Guvernului îi revine sarcina de a-şi organiza sistemul penitenciar de aşa natură încât să asigure respectarea demnităţii deţinuţilor. Nivelul despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral de către instanţele naţionale în cazul constatării încălcării art. 3 nu trebuie să fie nerezonabil, luând în considerare reparaţiile echitabile acordate de Curte în cauze similare. Dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane sau degradante este atât de important şi central în sistemul apărării drepturilor omului, încât autoritatea sau instanţa naţională care se ocupă de această chestiune va trebui să prezinte motive convingătoare şi serioase pentru justificarea deciziei de a acorda o despăgubire semnificativ mai mică sau de a nu acorda nicio despăgubire cu titlu de prejudiciu moral“ (paragrafele 197-199).
    23. Aşadar, instanţa europeană a constatat că intră în marja de apreciere a fiecărui stat stabilirea măsurilor reparatorii aplicabile în cazul executării pedepselor cu închisoarea în care se constată existenţa unei situaţii contrare art. 3 din Convenţie. În acest context, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 181 din 31 martie 2022, paragrafele 23-25, că legiuitorul şi-a manifestat intenţia de modificare a legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate şi de adoptare a soluţiei legislative a compensării în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare într-un anumit context juridic şi social. Astfel, Curtea a apreciat că soluţia de abrogare a dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 se încadrează în competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, de a identifica şi edicta soluţii normative, cu respectarea exigenţelor constituţionale, în acord cu realităţile prezente ale societăţii. Deplina competenţă în ceea ce priveşte stabilirea acestor soluţii revine legiuitorului, în acest sens fiind prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Curtea a observat, de asemenea, că abrogarea măsurii compensării în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare este însoţită de reglementarea unor dispoziţii tranzitorii care permit aplicarea prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 persoanelor enumerate în art. III din Legea nr. 240/2019, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi 23 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019).
    24. Totodată, Curtea Constituţională a observat că, potrivit art. 55^1 alin. (6) din Legea nr. 254/2013, „dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare“. Cu alte cuvinte, însuşi legiuitorul recunoaşte mai multe forme de compensare pentru condiţii necorespunzătoare în cazul cazării în centrele de detenţie din România a persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate ori a unor măsuri preventive (Decizia nr. 293 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 26 octombrie 2020, paragraful 19).
    25. În ceea ce priveşte natura juridică a dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, Curtea a apreciat că acestea nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată (Decizia nr. 243 din 27 aprilie 2023, paragraful 58).
    26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Neculai-Marius Măgureanu în Dosarul nr. 12.413/245/2020 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 83 din 25 februarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"