Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 83 din 18 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 83 din 18 februarie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 83 din 18 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 204 din 13 martie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului, care constituie obiectul Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.405D/2019.
    2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin consilier Linda-Zenovia Timofan, cu împuternicire depusă la dosar.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care susţine admiterea criticilor de neconstituţionalitate formulate sub două aspecte: pe de o parte, criticile de neconstituţionalitate extrinsecă întemeiate pe dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 147 din Constituţie, motivate de faptul că legiuitorul delegat nu a motivat în cuprinsul actului normativ situaţia extraordinară, urgenţa şi imposibilitatea amânării reglementării, termenul pentru intrarea în vigoare a unor dispoziţii a fost amânat chiar în forma iniţială a actului şi, ulterior, printr-un nou act normativ, prin ordonanţa de urgenţă criticată au fost afectate drepturi şi libertăţi fundamentale, protejate constituţional de art. 11,20 şi 26 din Legea fundamentală, legiuitorul delegat a ignorat jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 1.258 din 25 noiembrie 2008, nr. 440 din 8 iulie 2014, nr. 461 din 28 iunie 2016 şi nr. 498 din 17 iulie 2018, şi, pe de altă parte, criticile de neconstituţionalitate intrinsecă întemeiate pe dispoziţiile art. 11,art. 20,art. 26,art. 53 şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, precum şi pe art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că reţinerea, stocarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal reprezintă ingerinţe în dreptul fundamental la viaţă intimă, familială şi privată, a căror proporţionalitate cu scopul urmărit de legiuitor nu este asigurată astfel încât să garanteze confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale utilizatorilor serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans. Având în vedere că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 nu reglementează cadrul adecvat protecţiei drepturilor fundamentale, reprezentantul Avocatului Poporului susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că Guvernul a motivat în preambulul ordonanţei de urgenţă atât situaţia extraordinară, cât şi urgenţa reglementării, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 115 din Constituţie. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă susţine că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019, legiuitorul a pus în acord actul normativ cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 461 din 16 septembrie 2014, transpunând toate garanţiile dreptului la viaţă intimă, familială şi privată şi justificând, astfel, proporţionalitatea ingerinţei statului în ceea ce priveşte acest drept fundamental. Actul normativ respectă şi prevederile art. 148 din Constituţie, în acest sens fiind invocată Hotărârea din 5 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-417/18.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Cu Adresa nr. 15.671 din 12 septembrie 2019, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.966 din 12 septembrie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.405D/2019.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă.
    7. Analizând preambulul ordonanţei de urgenţă, autorul excepţiei reţine că legiuitorul delegat nu justifică existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată şi nici urgenţa modificărilor şi completărilor legislative, împrejurare ce contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. Motivarea trebuie să fie efectivă, adică să demonstreze necesitatea obiectivă a adoptării reglementării în regim de urgenţă, nu doar să enunţe această necesitate. Motivarea nu înseamnă doar justificarea pe fond a măsurilor propuse, ci mai ales justificarea caracterului urgent al acestora, adică nu trebuie să se refere doar la necesitatea adoptării lor, ci la necesitatea adoptării lor prin ordonanţă de urgenţă, or, în speţă, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite. Argumentele privind necesitatea asigurării accesului cetăţenilor la serviciul de urgenţă 112 în cele mai bune condiţii la nivel european, la standarde ridicate de calitate, şi cele privind necesitatea creşterii eficienţei gestionării apelurilor de urgenţă prin reducerea incidenţei apelurilor abuzive efectuate de către apelanţi care nu pot fi identificaţi deoarece utilizează servicii de comunicaţii electronice furnizate la puncte mobile pentru care plata se face în avans nu sunt de natură să justifice situaţia extraordinară şi nici urgenţa actului normativ, motivarea astfel formulată necorespunzând cerinţelor art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional. Cât priveşte argumentul legat de necesitatea stringentă privind localizarea celor care apelează la 112, aceasta era posibilă şi prin reglementarea anterioară.
    8. Finalitatea urmărită de legiuitorul delegat, şi anume reducerea apelurilor abuzive prin identificarea şi sancţionarea apelanţilor abuzivi, prin intermediul colectării datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele preplătite, nu constituie o situaţie extraordinară şi nu este de natură a justifica urgenţa reglementării.
    9. În ceea ce priveşte condiţia ca reglementarea situaţiei în cauză să nu poate fi amânată, referitor la completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, justificarea potrivit căreia „neadoptarea actului are ca efect menţinerea imposibilităţii de identificare a utilizatorilor finali de servicii de telefonie care beneficiază de aceste servicii prin intermediul cartelelor preplătite, precum şi imposibilitatea integrării unor tehnologii moderne avansate de localizare a apelantului la numărul unic de urgenţă 112“, chiar în cazul în care o astfel de reglementare ar fi oportună, utilă sau necesară, nu înseamnă că ea trebuie aprobată de către legiuitorul delegat, pentru că, în atare situaţie, se ajunge la încălcarea principiului fundamental al separaţiei puterilor în stat, cu atât mai mult cu cât aceeaşi reglementare a fost adoptată de legiuitorul primar, prin lege, însă, fiind supusă controlului a priori de constituţionalitate, a fost constatată ca fiind neconstituţională.
    10. Mai mult, urgenţa reglementării nu se justifică nici prin prevederile conţinute, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 nu cuprinde nicio măsură de aplicare imediată de natură să rezolve o situaţie extraordinară. Dimpotrivă, aplicarea efectivă a soluţiei legislative privind colectarea datelor de identificare ale utilizatorului final al cartelei SIM preplătite se realizează începând cu data de 1 ianuarie 2020.
    11. Avocatul Poporului susţine şi încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie, prin afectarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, prevăzut de art. 26 din Legea fundamentală şi art. 11 şi art. 20 prin raportare la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât soluţia legislativă a colectării şi stocării datelor personale pe o perioadă indefinită de timp, justificată de necesitatea sancţionării apelanţilor abuzivi apare ca fiind lipsită de proporţionalitate în raport cu gravitatea restrângerii exerciţiului dreptului la viaţă intimă, familială şi privată.
    12. În continuare, Avocatul Poporului arată că actul normativ criticat încalcă şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, având în vedere că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 461 din 16 septembrie 2014 a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate privind Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, în ansamblul ei. Comparând textele din actul normativ constatat neconstituţional şi cele din art. II al ordonanţei de urgenţă criticate, rezultă că unele conţin aceleaşi soluţii legislative. Astfel, art. II pct. 1 din actul normativ criticat, referitor la completarea art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 cu pct. 55 privind definiţia sintagmei „date de identificare a utilizatorului final al cartelei SIM“, este similar cu pct. 55 al art. 4 alin. (1) din legea constatată neconstituţională privind definiţia sintagmei „date necesare pentru identificarea unui abonat sau utilizator“, iar pct. 57 şi 58 privind „actul de identitate“ şi „actul de identificare“ conţin aceleaşi soluţii juridice cu pct. 57 al art. 4 alin. (1) din legea constatată neconstituţională, respectiv „document de identitate - cartea de identitate, cartea electronică de identitate, paşaportul sau permisul de conducere“. De asemenea, art. II pct. 3 din actul normativ criticat conţine soluţii legislative similare ca art. I pct. 3 şi 4 şi art. II din legea constatată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 461 din 16 septembrie 2014, în ceea ce priveşte condiţionarea furnizării serviciilor de telefonie pentru cartelele preplătite de colectarea datelor de identificare, printr-un formular tipizat, instituirea unui termen în care utilizatorii de cartele preplătite deja în folosinţă să furnizeze datele de identificare, termen după împlinirea căruia este interzisă furnizarea serviciului de telefonie mobilă pentru cei care nu au completat formularul tipizat, sau obligaţia utilizatorului în cazul pierderii sau furtului cartelei preplătite de a anunţa furnizorul, care va înceta de îndată furnizarea serviciului.
    13. Prin urmare, reluarea unor dispoziţii deja constatate neconstituţionale printr-un alt act normativ, cu uşoare modificări de formă, dar aceleaşi soluţii legale, este, la rândul ei, neconstituţională. În plus, Avocatul Poporului consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 contravine exigenţelor dezvoltate de Curtea Constituţională printr-o bogată jurisprudenţă în materia prelucrării datelor cu caracter personal, cum ar fi deciziile nr. 1.258 din 8 octombrie 2009, nr. 440 din 8 iulie 2014, nr. 461 din 16 septembrie 2014 şi nr. 498 din 17 iulie 2018.
    14. Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat încalcă şi prevederile art. 26 şi art. 53 din Constituţie, precum şi art. 11,art. 20 din Legea fundamentală, cu trimitere la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Având în vedere domeniul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019, trebuie avute în vedere exigenţele stabilite de instanţa de contencios constituţional cu privire la protecţia specifică datelor personale, respectiv stabilirea unor garanţii puternice, care să ateste nivelul înalt de protecţie a datelor cu caracter personal. Măsurile legislative de natură să afecteze exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale trebuie să îndeplinească un scop legitim, constând în protejarea siguranţei naţionale, a siguranţei publice, apărarea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, precum şi protejarea drepturilor şi intereselor altor persoane, să fie necesare într-o societate democratică, să fie proporţionale cu situaţia care le-a determinat, să fie aplicate în mod nediscriminatoriu şi să nu aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. Urmărind aceste repere, Avocatul Poporului apreciază că soluţia legislativă privind colectarea şi stocarea pe termen nedefinit a datelor de identificare nu apare ca fiind proporţională cu scopul legitim urmărit din perspectiva relaţiei existente între interesul general invocat (identificarea utilizatorilor abuzivi ai sistemului de urgenţă 112) şi cel individual (exercitarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată în condiţii de siguranţă). Curtea Constituţională a considerat că lipsa unei reglementări legale precise, care să determine cu exactitate sfera acelor date necesare identificării persoanelor fizice sau juridice utilizatoare, deschide posibilitatea unor abuzuri în activitatea de reţinere, prelucrare şi utilizare a datelor stocate de furnizorii serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii. Limitarea exerciţiului dreptului la viaţă intimă trebuie să aibă loc într-o manieră clară, previzibilă şi lipsită de echivoc, astfel încât să fie îndepărtată, pe cât posibil, eventualitatea arbitrarului sau a abuzului autorităţilor în acest domeniu. Or, apreciază autorul sesizării, obligaţia legală care impune reţinerea în mod continuu a datelor cu caracter personal transformă excepţia de la principiul protejării efective a dreptului la viaţă intimă şi liberă exprimare în regulă absolută. Dreptul apare ca fiind reglementat într-o manieră negativă, latura sa pozitivă pierzând caracterul predominant. Reglementarea unei obligaţii pozitive care priveşte limitarea în mod necontenit a exerciţiului dreptului la viaţă intimă şi la secretul corespondenţei face să dispară însăşi esenţa dreptului, prin îndepărtarea garanţiilor privind exercitarea acestuia. Persoanele fizice şi juridice, utilizatori în masă ai serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, sunt supuse în permanenţă acestei ingerinţe în exerciţiul drepturilor lor intime la corespondenţă şi liberă exprimare, fără a exista posibilitatea unor manifestări libere, necenzurate, decât sub forma comunicării directe, fiind excluse mijloacele de comunicare principale folosite în prezent.
    15. Totodată, autorul sesizării arată că, în situaţii similare referitoare la posibilitatea limitării în mod necontenit a exerciţiului dreptului la viaţă intimă, Curtea Constituţională a examinat şi respectarea principiului proporţionalităţii, o altă cerinţă imperativă necesar a fi respectată în cazurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, prevăzută expres de art. 53 alin. (2) din Constituţie. Acest principiu impune ca măsura de restrângere să fie în acord cu situaţia care a determinat aplicarea ei şi, totodată, să înceteze odată cu dispariţia cauzei determinante. Aşadar, sub acest aspect, se analizează dacă textul de lege criticat respectă pe deplin exigenţele principiului proporţionalităţii, atât în privinţa întinderii măsurii de limitare a dreptului, cât şi sub aspectul încetării ei imediat ce au dispărut cauzele determinante. Astfel, nu utilizarea justificată, în condiţiile reglementate de lege, este cea care, în sine, prejudiciază într-un mod neacceptabil exercitarea dreptului la viaţă intimă sau libertatea de exprimare, ci obligaţia legală cu caracter continuu, general aplicabilă, de stocare a datelor. Or, se observă că art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 [cu referire la art. 51^1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011] permite prelucrarea datelor pe un termen nedefinit, care curge între data achiziţionării cartelei preplătite şi data incertă a „încetării furnizării serviciului de telefonie destinate publicului la puncte mobile“, dată de la care mai curge un termen de 3 luni în interiorul căruia este permisă prelucrarea datelor. Reţinerea acestor date în mod continuu, în privinţa oricărui utilizator de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, reglementată ca obligaţie a furnizorilor de la care nu se pot abate fără a fi supuşi sancţiunilor prevăzute de actul normativ, reprezintă o operaţiune suficientă pentru a genera în conştiinţa persoanelor bănuiala legitimă cu privire la nerespectarea intimităţii lor şi săvârşirea unor abuzuri.
    16. Avocatul Poporului consideră că limitarea exerciţiului unor drepturi personale în considerarea unor drepturi colective şi interese publice, ce vizează siguranţa naţională, ordinea publică sau prevenţia penală, a constituit în permanenţă o operaţiune sensibilă sub aspectul reglementării, astfel încât să fie menţinut un just echilibru între interesele şi drepturile individuale, pe de o parte, şi cele ale societăţii, pe de altă parte, însă prevederile legale criticate, cu toate că sunt de natură a realiza obiectivul urmărit, reprezintă o ingerinţă în drepturile garantate de art. 26 din Legea fundamentală şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care nu respectă principiul proporţionalităţii între măsurile luate şi interesul public ocrotit.
    17. În altă ordine de idei, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, prevederile reglementărilor europene cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. În speţă, autorul sesizării susţine că actul normativ criticat cade sub incidenţa Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE şi a Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale şi protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice.
    18. Cu privire la primul document european invocat, având în vedere că scopul colectării datelor de identificare ale tuturor utilizatorilor de cartele preplătite este acela de sancţionare a eventualilor apelanţi abuzivi ai serviciilor de urgenţă, Avocatul Poporului consideră că soluţia legislativă nu este adecvată, relevantă şi excedează măsurilor necesare pentru reducerea apelurilor abuzive. În ceea ce priveşte prelucrarea ulterioară a datelor astfel încât acestea să nu fie folosite într-un mod incompatibil cu scopurile determinate, arată că actul normativ criticat nu cuprinde nicio dispoziţie cu privire la destinatarul acestora (administratorul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă). Obligaţia de prelucrare a datelor cu caracter personal şi de implementare a măsurilor tehnice şi organizatorice pentru asigurarea securităţii prelucrării cu respectarea reglementărilor legale aplicabile în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal este reglementată exclusiv în sarcina furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice [art. II pct. 2 din actul normativ criticat cu referire la art. 50 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011].
    19. Conform dispoziţiilor art. 5 din Directiva 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale şi protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice, statele membre au obligaţia de a asigura, prin legislaţia internă, confidenţialitatea comunicaţiilor şi a datelor de transfer aferente transmise prin intermediul unei reţele de comunicaţii publice sau al unor servicii publice de comunicaţii electronice. Statele membre se asigură că stocarea de informaţii sau dobândirea accesului la informaţiile deja stocate în echipamentul terminal al unui abonat sau utilizator este permisă doar cu condiţia ca abonatul sau utilizatorul în cauză să îşi fi dat acordul, după ce a primit informaţii clare şi complete, în conformitate cu Directiva 95/46/CE, inter alia, cu privire la scopurile prelucrării. Excepţiile referitoare la prezenţa acordului utilizatorului sunt prevăzute la art. 15 alin. (3) din Directiva 2002/58/CE, în cazul în care restrângerea constituie „o măsură necesară, corespunzătoare şi proporţională în cadrul unei societăţi democratice pentru a proteja securitatea naţională (de exemplu, siguranţa statului), apărarea, siguranţa publică sau pentru prevenirea, investigarea, detectarea şi urmărirea penală a unor fapte penale sau a folosirii neautorizate a sistemelor de comunicaţii electronice, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) al Directivei 95/46/CE“. Aceleaşi standarde sunt impuse cu privire la datele de localizare, prin art. 9 şi 10 din Directiva 2002/58/CE.
    20. Or, autorul sesizării susţine că, aşa cum reiese din analiza dispoziţiilor actului normativ criticat, obligaţia de înregistrare a utilizatorilor cartelelor preplătite, precum şi transmiterea mesajelor tehnice privind localizarea se realizează fără acordul acestora, fiind de natură a restrânge dreptul utilizatorilor la viaţă intimă şi privată. În speţă, dispoziţiile legale criticate ar putea justifica necesitatea măsurilor luate, dar nu justifică proporţionalitatea restrângerii şi nici interesele protejate - nefiind puse în discuţie aspecte privind securitatea naţională, apărarea, siguranţa publică, prevenirea, investigarea, detectarea şi urmărirea penală a unor fapte penale sau a folosirii neautorizate a sistemelor de comunicaţii electronice. Nici măsura restrângerii apelurilor abuzive nu se încadrează în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de directivă şi de Constituţie, în care se pot restrânge drepturile.
    21. În fine, Avocatul Poporului susţine că acordul cerut prin completarea formularului tipizat este unul pur formal, în lipsa acestuia persoana respectivă neavând acces la cartelă SIM, iar fără cartelă SIM înregistrată în România nicio persoană nu are acces la serviciile de urgenţă, deşi tehnologia permite accesul la serviciul 112. Această împrejurare contravine jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care, prin Hotărârea din 5 septembrie 2019, pronunţată în cauza C-417/18 („Trimitere preliminară - Directiva 2002/22/CE - Serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile electronice de comunicaţii - articolul 26 alineatul (5) - Numărul european unic pentru apelurile de urgenţă - Punere la dispoziţie a informaţiilor referitoare la localizarea apelantului“), a statuat că din însuşi modul de redactare a art. 26 alin. (5) din Directiva 2002/22 rezultă că toate apelurile către numărul european unic pentru apelurile de urgenţă „sunt vizate de obligaţia de punere la dispoziţie a informaţiilor referitoare la localizarea apelantului“. Această dispoziţie „impune statelor membre, sub condiţia posibilităţilor tehnice, o obligaţie de rezultat care nu se limitează la crearea unui cadru normativ adecvat, ci impune ca informaţiile privind localizarea tuturor apelanţilor la 112 să fie transmise efectiv serviciilor de urgenţă“. Prin urmare, „nu poate fi admis ca apelurile la 112 efectuate de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM să fie excluse din domeniul de aplicare al acestei dispoziţii.“ (paragrafele 21-23).
    22. Ca atare, autorul sesizării apreciază că actul normativ criticat este în contradicţie cu dreptul şi jurisprudenţa europeană în materia comunicaţiilor electronice şi nu asigură un cadru adecvat şi suficient de protecţie a datelor cu caracter personal de la dispoziţia administratorului Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, conform legislaţiei europene în materie, măsura colectării însăşi fiind neadecvată în sensul depăşirii scopului propus, acela de sancţionare a apelanţilor abuzivi ai serviciului de urgenţă.
    23. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    25. La dosarul cauzei a fost depus un înscris sub titulatura de amicus curiae din partea Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din România - Comitetul Helsinki - APADOR-CH şi a Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet - ApTI, prin care se prezintă argumente în susţinerea temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Avocatul Poporului.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 3 septembrie 2019.
    28. Ulterior sesizării, prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2019 pentru modificarea art. 51^1 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice şi modificarea unor acte normative, dispoziţiile legale introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 au fost modificate sub aspectul unor termene, data de 1 ianuarie 2020 a fost înlocuită cu 31 martie 2020, iar data de 31 decembrie 2019 a fost înlocuită cu 30 martie 2020, astfel:
    "(1) Furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile, pentru care plata se face în avans, se realizează, începând cu data de 31 martie 2020, numai după ce furnizorul acestor servicii a colectat, prin intermediul unui formular în format fizic sau electronic, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare la distanţă, datele de identificare ale utilizatorului final al cartelei SIM, prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 55.[...]
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul utilizatorilor finali de cartele SIM care, la data de 30 martie 2020, beneficiază de servicii de telefonie destinate publicului la puncte mobile, pentru care plata se face în avans, furnizorul acestor servicii colectează, în condiţiile prevăzute la alin. (1), datele de identificare ale acestora prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 55, până cel târziu la data de 31 august 2020.“"

    29. Cu alte cuvinte, legiuitorul a instituit un nou termen începând cu care furnizarea serviciilor de telefonie pentru care plata se face în avans se realizează numai după ce furnizorul acestor servicii a colectat datele de identificare ale utilizatorului final al cartelei SIM, respectiv data de 31 martie 2020. Având în vedere că toate criticile de neconstituţionalitate subzistă acestei modificări, Curtea urmează să se pronunţe asupra actului normativ criticat în baza actului de sesizare formulat de Avocatul Poporului.
    30. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11,art. 20,art. 26,art. 53, art. 115 alin. (4) şi (6), art. 147 alin. (4) şi ale art. 148 alin. (2) şi (4), precum şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 115 din Constituţie, „Guvernul are o competenţă normativă derivată fie dintr-o lege de abilitare, fie din însăşi Constituţie, cu un caracter special şi limitat, specific unei competenţe de atribuire. Exercitarea acestei competenţe se include tot în sfera puterii executive şi constă în posibilitatea de a emite două categorii de acte normative: ordonanţe simple şi ordonanţe de urgenţă“ (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011).
    32. Regimul particular al ordonanţei de urgenţă este prevăzut în art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie şi se referă la cazurile în care poate fi emisă: situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acesteia; intrarea în vigoare: numai după depunerea spre dezbatere în procedură de urgenţă la prima Cameră sesizată şi convocarea obligatorie a Parlamentului, dacă nu se află în sesiune; domeniul de reglementare: acesta poate fi şi de natura legilor organice, caz în care legea de aprobare se adoptă cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituţie; ordonanţa de urgenţă nu poate fi însă adoptată în domeniul legilor constituţionale, nu poate afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu poate viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică.
    33. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, în accepţiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, „inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu“ (a se vedea şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşa fiind, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, precitată, Curtea a reţinut că „invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi [...]“.
    34. Întrucât prevederile constituţionale stabilesc cadrul şi limitele exercitării delegării legislative, condiţionând legitimitatea şi deci constituţionalitatea ordonanţelor Guvernului de îndeplinirea unor cerinţe exprese, calificate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale drept criterii de constituţionalitate, cu privire la îndeplinirea sau nu a exigenţelor constituţionale se poate pronunţa doar instanţa constituţională.
    35. Din analiza jurisprudenţei menţionate rezultă că numai existenţa unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute, poate determina apariţia unei situaţii a cărei reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze intervenţia sa în preambulul actului normativ adoptat. Prin urmare, oportunitatea legiferării se limitează, deci, la decizia de a adopta actul normativ sau nu, de a avea o conduită activă sau pasivă, în condiţiile în care sunt demonstrate elementele cu caracter obiectiv, cuantificabil, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Cu alte cuvinte, decizia legiferării aparţine în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăşte reglementarea unei anumite situaţii juridice, are obligaţia de a se conforma exigenţelor constituţionale (a se vedea şi Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017).
    36. Pornind de la aceste premise jurisprudenţiale, Curtea urmează să analizeze în ce măsură, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019, Guvernul s-a conformat exigenţelor constituţionale privind demonstrarea existenţei unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi motivarea urgenţei în cuprinsul ordonanţei.
    37. Analizând titlul şi conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019, Curtea reţine că, prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul a modificat şi a completat două acte normative care vizează, pe de o parte, organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2008) şi, pe de altă parte, regimul comunicaţiilor electronice (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012). Aşa fiind, în preambulul ordonanţei de urgenţă, Guvernul avea obligaţia să identifice situaţiile extraordinare a căror reglementare nu putea fi amânată şi să motiveze urgenţa legiferării cu privire la materiile modificate.
    38. Astfel, în preambulul actului normativ, Guvernul motivează elementele de mai sus, pe de o parte, prin „beneficiul public generat de implementarea unor mijloace suplimentare de localizare ale apelantului la numărul unic de urgenţă 112, prin utilizarea oportunităţilor pe care le conferă echipamentele moderne din domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor“, care „contribuie semnificativ atât la reducerea timpului de procesare a apelului de urgenţă, cât şi la posibilitatea operatorului centrelor unice pentru apeluri de urgenţă de a corela/completa/compara informaţiile de localizare şi de identificare ale apelantului“ şi, pe de altă parte, prin „necesitatea creşterii eficienţei gestionării apelurilor de urgenţă prin reducerea incidenţei apelurilor abuzive efectuate de către apelanţi care nu pot fi identificaţi deoarece utilizează servicii de comunicaţii electronice furnizate la puncte mobile pentru care plata se face în avans“. Guvernul susţine că neadoptarea de măsuri imediate „ar avea consecinţe directe asupra gestionării situaţiilor de urgenţă şi, implicit, asupra asigurării asistenţei imediate în situaţii în care sunt periclitate viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul“. Prin urmare, „luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul public, constituind situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată“, Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care face obiectul prezentului control.
    39. Referitor la aspectele prezentate, Curtea apreciază ca fiind relevante cele reţinute de Consiliul Legislativ în Avizul nr. 760 din 30 august 2019 referitor la actul normativ supus controlului. Astfel, la pct. 3 din aviz, Consiliul Legislativ semnalează că „în raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 43 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, şi ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, în preambul trebuie prezentate elementele de fapt şi de drept ale situaţiei extraordinare, care nu poate fi amânată, ce impune recurgerea la această cale de reglementare, nefiind suficientă doar menţionarea necesităţii adoptării unui astfel de act normativ“. Invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, reiterează cele statuate de instanţa constituţională, conform cărora în situaţia în care din preambulul ordonanţei de urgenţă „nu reies cu claritate, într-o manieră cuantificabilă, elemente de fapt ale situaţiei extraordinare“ sunt încălcate dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie.
    40. Examinând criticile formulate, Curtea constată că, în justificarea situaţiei extraordinare a cărei reglementare se impune prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul funcţionării Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, în preambulul actului normativ criticat, Guvernul se axează pe „existenţa metodei de localizare «cell-ID» utilizată în prezent“, apreciată ca „insuficient de precisă în anumite situaţii“. Cu alte cuvinte, se pune problema necesităţii emiterii unei ordonanţe de urgenţă care să creeze posibilitatea dispeceratelor de urgenţă „de a beneficia de poziţionări cât mai aproape de realitate ale celor care solicită ajutorul prin intermediul apelurilor de urgenţă la 112“. Or, un astfel de motiv, indiferent cum este exprimat, nu poate constitui o situaţie extraordinară care să necesite adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. Utilizarea tehnologiei informaţiilor în sistemul naţional pentru apeluri de urgenţă, cu consecinţa evaluării randamentului pe care aceasta îl conferă în stabilirea datelor necesare identificării apelantului sau a poziţionării lui, precum şi identificarea unor soluţii de eficientizare a acestui randament nu pot fi calificate drept reglementare a cărei adoptare se impune în regim de urgenţă, întrucât ele nu se fundamentează pe existenţa unei situaţii extraordinare.
    41. De asemenea, faptul că „serviciul de urgenţă 112 trebuie asigurat în cele mai bune condiţii la nivel european, la standarde ridicate de calitate“ poate reprezenta un obiectiv general de legiferare rezultat ca urmare a evaluării modului în care sunt implementate şi utilizate echipamentele din domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor de către actorii implicaţi în gestionarea sistemului naţional pentru apeluri de urgenţă. Aceste informaţii/evaluări pot constitui temeiul promovării de către Guvern a unui proiect de lege privind modificarea actualului cadru normativ în domeniu care să vizeze implementarea unor mijloace suplimentare de localizare a apelantului la numărul unic de urgenţă 112, însă nicidecum o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie.
    42. Mai mult, Curtea reţine că, în cuprinsul preambulului, Guvernul enumeră o serie de argumente care demonstrează doar necesitatea reglementării, respectiv faptul că „afişarea datelor preînregistrate ale abonaţilor contribuie semnificativ atât la reducerea timpului de procesare a apelului de urgenţă, cât şi la posibilitatea operatorului centrelor unice pentru apeluri de urgenţă de a corela/completa/compara informaţiile de localizare şi de identificare ale apelantului“, „agenţiile specializate de intervenţie trebuie să aibă la bază date de localizare şi de identificare cât mai precise ale persoanei care se află într-o situaţie de urgenţă“ sau „creşterea eficienţei gestionării apelurilor de urgenţă prin reducerea incidenţei apelurilor abuzive efectuate de către apelanţi care nu pot fi identificaţi“, deoarece utilizează cartele plătite în avans.
    43. De asemenea, Curtea remarcă faptul că legiuitorul delegat nu specifică interesul public ce este lezat ca urmare a neadoptării ordonanţei de urgenţă, expresii de genul „accesul cetăţenilor la serviciul de urgenţă 112 trebuie asigurat în cele mai bune condiţii la nivel european“ sau „necesitatea creşterii eficienţei gestionării apelurilor de urgenţă prin reducerea incidenţei apelurilor abuzive efectuate de către apelanţi“ nu pot decât să ducă la concluzia că aceste măsuri ar fi necesare şi oportune, şi nu că, în lipsa acestora, ar fi iminentă afectarea gravă a interesului public. Curtea apreciază că, deşi domeniul sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi domeniul regimului comunicaţiilor electronice vizează interesul public, elementele invocate drept situaţii extraordinare, care să fie remediate în regim de urgenţă, nu reprezintă stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care ar pune în pericol un interes public, şi prin urmare nu întrunesc exigenţele prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Or, în condiţiile în care jurisprudenţa Curţii Constituţionale a statuat, cu privire la conceptul de situaţie extraordinară şi conceptul de urgenţă, că acestea nu se suprapun cu motivarea utilităţii reglementării, a oportunităţii adoptării actului normativ sau cu scopul/raţiunea legiferării, este evident că situaţia extraordinară nu poate fi determinată de „implementarea unor mijloace suplimentare de localizare a apelantului la numărul unic de urgenţă 112“, iar urgenţa măsurii nu poate fi justificată de „imposibilitatea de identificare a utilizatorilor finali de servicii de telefonie care beneficiază de aceste servicii prin intermediul cartelelor preplătite, precum şi de imposibilitatea integrării unor tehnologii moderne avansate de localizare a apelantului la numărul unic de urgenţă 112“. Aşadar, situaţia avută în vedere de Guvern nu poate fi calificată ca fiind una extraordinară şi, în consecinţă, nu se poate susţine nici existenţa unei urgenţe în adoptarea reglementării criticate. Din contră, motivele care au stat la baza adoptării ordonanţei de urgenţă sunt unele de oportunitate, care, în mod evident, nu pot fi invocate pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.
    44. Urgenţa reglementării în ceea ce priveşte achiziţionarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans numai după ce furnizorul acestor servicii a colectat datele de identificare ale utilizatorului final al cartelei SIM este contrazisă prin însuşi conţinutul actului normativ care nu cuprinde măsuri de aplicare imediată cu privire la acest aspect. Astfel, deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în data de 3 septembrie 2019, potrivit art. II pct. 3 din acest act normativ, aplicarea efectivă a soluţiei legislative privind colectarea datelor de identificare ale utilizatorilor finali ai cartelei SIM preplătite a fost amânată, urmând a se realiza abia începând cu data de 1 ianuarie 2020. Mai mult, prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2019 pentru modificarea art. 51^1 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice şi modificarea unor acte normative, aplicarea acestor dispoziţii a fost amânată din nou pentru data de 31 martie 2020.
    45. Tot în ceea ce priveşte urgenţa reglementării, Curtea reţine că referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, respectiv în serviciile de telefonie destinate publicului la puncte mobile, pentru care plata se face în avans, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 461 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, prilej cu care a constatat neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 prin care se introduceau o serie de reglementări în domeniul respectiv. Stabilind că legea trebuie să cuprindă „norme clare şi precise cu privire la conţinutul şi aplicarea măsurii reţinerii şi utilizării, aşa încât persoanele ale căror date au fost păstrate să beneficieze de garanţii suficiente care să asigure o protecţie eficientă împotriva abuzurilor şi a oricărui acces sau utilizări ilicite“, Curtea a constatat că mecanismul reţinerii datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului parcurge două etape: prima este aceea a reţinerii şi stocării datelor, iar cea de-a doua, aceea a accesului la aceste date şi a folosirii lor. Reţinerea şi stocarea datelor revin, ca obligaţie, furnizorilor de reţele publice şi de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului. În această etapă, fiind vorba exclusiv de reţinerea şi stocarea unei mase de informaţii, identificarea ori localizarea celor care sunt subiecţii unei comunicaţii electronice nu se realizează în concret, aceasta urmând a avea loc abia în a doua etapă, după ce sunt permise accesul la date şi utilizarea acestora. Astfel, având în vedere că achiziţionarea serviciilor de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans era condiţionată de completarea de către utilizator a unui formular tipizat, pe format hârtie sau în format electronic securizat, pus la dispoziţie de către furnizor, cu datele personale de identificare, Curtea a stabilit că „norma nu determină cu exactitate sfera persoanelor care pun la dispoziţie formularul tipizat şi care, astfel, colectează aceste date, respectiv dacă aceasta se referă doar la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi la persoanele împuternicite de aceştia ca intermediari (dealeri) sau cuprinde şi alţi distribuitori prin intermediul cărora se vând servicii de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans (aşa cum se petrece, în prezent, pe piaţa serviciilor de telefonie şi internet preplătite), împrejurare care creează premisele săvârşirii unor abuzuri în activitatea de reţinere, prelucrare şi utilizare a datelor stocate“. Apoi, Curtea a observat că „nu apare cu certitudine dacă obligaţiei ce revine utilizatorului privind completarea formularului tipizat (care reprezintă, cel puţin în aparenţă, un act juridic unilateral) îi corespunde sau nu o obligaţie corelativă din partea persoanei care colectează datele cu caracter personal de a garanta confidenţialitatea, securitatea şi utilizarea acestor date potrivit scopului stabilit de lege, atâta vreme cât depozitarii formularelor tipizate doar receptează aceste documente, fără a avea angajată din punct de vedere juridic vreo răspundere în acest sens“. Or, în condiţiile în care măsurile adoptate prin legea supusă controlului de constituţionalitate nu aveau un caracter precis şi previzibil, ingerinţa statului în exercitarea drepturilor fundamentale protejate constituţional referitoare la viaţă intimă, familială şi privată, la secretul corespondenţei, precum şi libertatea de exprimare, deşi prevăzută de lege, nu a fost formulată clar, riguros şi exhaustiv pentru a oferi încredere cetăţenilor, caracterul strict necesar într-o societate democratică nu a fost pe deplin justificat, iar proporţionalitatea măsurii nu a fost asigurată prin reglementarea unor garanţii corespunzătoare, Curtea a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 26,art. 28,art. 30 şi art. 53 din Constituţie.
    46. Având în vedere că Decizia nr. 461 din 16 septembrie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, Curtea constată că, prin actul normativ supus prezentului control, deci abia după 5 ani de la pronunţarea deciziei instanţei constituţionale, legiuitorul delegat, invocând o stare de urgenţă, a reluat modificările adoptate încă din anul 2014. Or, aceste circumstanţe de fapt şi de drept fac dovada inexistenţei situaţiei extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată şi demonstrează tocmai lipsa urgenţei în adoptarea actului normativ criticat.
    47. În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie.
    48. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, care afectează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019, în ansamblul său, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze celelalte critici de neconstituţionalitate care implică analiza conţinutului normativ al legii (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, Decizia nr. 355 din 23 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018, sau Decizia nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019).
    49. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului şi constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice este neconstituţională, în ansamblul său.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 februarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Mihaela Senia Costinescu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016