Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi c) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, excepţie ridicată de Dan Dumitru Pintilie şi de Societatea Fireshow - S.R.L. din Săcălaz, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 8.752/180/2018 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi de procuror în Dosarul nr. 1.908/4/2021 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi, respectiv, în Dosarul nr. 24.934/302/2021 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 604D/2021 la care au fost conexate dosarele nr. 1.017D/2021 şi nr. 3.818D/2021, având un obiect parţial identic. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 aprilie 2023, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 27 aprilie 2023 şi, ulterior, pentru acelaşi temei legal, pentru 30 mai 2023. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 27 iunie 2023 şi, ulterior, pentru acelaşi temei legal, pentru 11 iulie 2023, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 3 octombrie 2023 şi, ulterior, pentru acelaşi temei legal, pentru 14 noiembrie 2023. La această dată, potrivit prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 12 decembrie 2023, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru 30 ianuarie 2024. La această dată, potrivit prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 14 februarie 2024, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 4 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.752/180/2018, Judecătoria Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi c) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Excepţia a fost ridicată de Dan Dumitru Pintilie şi de Societatea Fireshow - S.R.L. din Săcălaz, judeţul Timiş, într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 37 lit. a) şi c) din Legea nr. 126/1995. 4. Prin Încheierea din 15 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.908/4/2021, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995. Excepţia a fost ridicată de procuror într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995. 5. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.934/302/2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995. Excepţia a fost ridicată de procuror într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 37 lit. a) şi c) din Legea nr. 126/1995 încalcă principiile fundamentale privind calitatea legii, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, precum şi legalitatea incriminării şi a pedepsei, întrucât nu respectă un standard minim de previzibilitate, claritate şi precizie, ceea ce este de natură să dea naştere arbitrarului în activitatea judiciară şi să pună persoana acuzată în imposibilitatea de a se conforma normei juridice şi, în cele din urmă, de a se apăra. În acest sens, arată că incriminarea cuprinsă în dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 are o formulare atât de largă, încât permite calificarea ca infracţiune a oricărei fapte care încalcă prevederile acestei legi. Astfel, chiar şi cea mai neînsemnată neconformare faţă de dispoziţiile Legii nr. 126/1995 poate fi calificată drept „orice operaţiune (...) efectuată fără drept“, în condiţiile în care nu există niciun criteriu care să permită identificarea comportamentului concret care este incriminat, din moment ce norma criticată vizează „orice operaţiune“. De asemenea, arată că, în timp ce dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 plasează sub incidenţa legii penale „orice operaţiuni cu articole pirotehnice“, celelalte două litere ale aceluiaşi articol sancţionează cu aceeaşi pedeapsă variante specifice de realizare a elementului material al infracţiunii analizate, respectiv comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. Autorii excepţiei subliniază că acelaşi impediment la determinarea conţinutului normativ reglementat de dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 apare şi prin raportare la contravenţiile din domeniul materiilor explozive, astfel încât comiterea aceleiaşi fapte poate atrage atât răspunderea contravenţională, cât şi răspunderea penală. Astfel, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 126/1995, constituie contravenţie nerespectarea dispoziţiilor art. 3-5, 7-9, ale art. 11 alin. (2) şi (3), ale art. 12-26, ale art. 27 alin. (1), ale art. 29 alin. (2) şi (4) şi ale art. 30, 31, 34 şi 35 din aceeaşi lege. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 140 din Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice, constituie contravenţie nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (1), ale art. 16, 20, 22, 24-26, ale art. 27 alin. (1), ale art. 28, ale art. 29 alin. (1), ale art. 30, 39-47, 49-52, 54, 55, 57, 59 şi 62-65 din acelaşi act normativ. Consideră că toate aceste interdicţii sancţionate contravenţional de dispoziţiile anterior menţionate intră tot în sfera largă de incidenţă a normei penale reglementate de prevederile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, astfel că destinatarii normei penale criticate se află în imposibilitatea de a prevedea dacă activitatea lor are caracter contravenţional sau infracţional. De asemenea, autorii excepţiei Dan Dumitru Pintilie şi Societatea Fireshow - S.R.L. consideră că sintagma „fără drept“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 nu este aptă să delimiteze sfera operaţiunilor cu conotaţie penală, atât timp cât încălcarea legii, oricât de neînsemnată ar fi, plasează autorul faptei în sfera unei acţiuni fără drept, adică nepermise de lege. 7. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 37 lit. c) din Legea nr. 126/1995, autorii excepţiei Dan Dumitru Pintilie şi Societatea Fireshow - S.R.L. susţin că prin „public larg“ ar trebui să se înţeleagă numai beneficiarii finali neautorizaţi, persoane fizice, care se expun pe ei înşişi sau îi expun pe alţii riscurilor generate de utilizarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice destinate a fi folosite de către pirotehnicieni. Arată că, în optica parchetului, sintagma „public larg“ se referă însă şi la societăţi care cumpără aceste bunuri pentru a le revinde, fără a avea calitatea de pirotehnician. Or, această din urmă interpretare este discutabilă şi creează confuzie, din moment ce pirotehnicianul nu poate fi decât o persoană fizică. Astfel, normele tehnice care reglementează autorizarea artificierilor şi a pirotehnicienilor (capitolul IX), aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 536/2002, nu prevăd posibilitatea ca o persoană juridică să fie autorizată ca pirotehnician. Practic, prin interpretarea mai sus menţionată, generată de imprecizia legii, s-a ajuns la situaţia absurdă ca inculpaţii să fie acuzaţi că au vândut articole pirotehnice unei persoane juridice care nu avea calitatea de pirotehnician, deşi asemenea persoane nici nu pot avea o asemenea calitate, iar vânzarea către pirotehnicieni persoane fizice - singurii care pot avea această calitate - este interzisă de lege, căci prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 126/1995 le permit acestora să deţină şi să utilizeze articole pirotehnice numai dacă reprezintă o persoană juridică. Aşadar, consideră că noţiunea „public larg“ nu se poate extinde la societăţile interpuse în lanţul tranzacţional al acestor produse, în drumul lor către consumatorul final, publicul larg. Prin urmare, dispoziţiile art. 37 lit. c) din Legea nr. 126/1995 sunt neconstituţionale în măsura în care permit tragerea la răspundere penală pentru comercializarea articolelor pirotehnice către alte persoane decât persoanele fizice, consumatori finali. 8. Judecătoria Bacău - Secţia penală apreciază că dispoziţiile de lege criticate întrunesc exigenţele de accesibilitate şi previzibilitate impuse de Constituţie şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 9. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, pentru toate motivele indicate în scris de procuror, în calitate de autor al acesteia. Arată că prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie instituie garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi a sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele cu privire la calitatea acestora, cerinţe care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Din analiza prevederilor art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, prin corelare cu celelalte dispoziţii incidente din cuprinsul legii menţionate şi al altor acte normative, rezultă în mod evident că noţiunea „orice operaţiuni“ nu este definită, iar omisiunea enunţării cu suficientă precizie a normei incriminatorii nu permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Prin urmare, se impune analiza prevederilor art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 de către Curtea Constituţională, care să stabilească dacă norma criticată respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv dacă întruneşte condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), aleart. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 lit. a) şi c) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 martie 2014. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: "Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept; (...) c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni." 15. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, a pedepselor şi a regimului executării acestora, precum şi a prevederilor art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii excepţiei Dan Dumitru Pintilie şi Societatea Fireshow - S.R.L. nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 37 lit. c) din Legea nr. 126/1995, ci sunt nemulţumiţi, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare de către organele judiciare a textului de lege care interzice comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, întrucât inculpaţii sunt acuzaţi că au vândut articole pirotehnice unei persoane juridice care nu avea calitatea de pirotehnician, deşi persoanele juridice nu pot avea o asemenea calitate, iar vânzarea către pirotehnicieni persoane fizice, singurele care pot avea această calitate, este permisă de lege numai dacă reprezintă o persoană juridică. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunţe asupra aspectelor ce ţin de aplicarea legii, aceste aspecte intrând în competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a instanţelor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea a reţinut că a răspunde criticilor autorilor excepţiei într-o atare situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege (de exemplu, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, Decizia nr. 524 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2020, paragraful 16, Decizia nr. 246 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 31 iulie 2020, paragraful 16, Decizia nr. 700 din 28 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 17 ianuarie 2022, paragrafele 13 şi 14, Decizia nr. 212 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 30 august 2022, paragraful 12, şi Decizia nr. 549 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 17 februarie 2023, paragraful 13). 17. Prin urmare, ţinând cont de prevederile art. 126 alin. (1) şi ale art. 146 lit. d) din Constituţie, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 lit. c) din Legea nr. 126/1995 este inadmisibilă. 18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, Curtea reţine că actul normativ menţionat reglementează regimul materiilor explozive, şi anume prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul ţării, transmiterea sub orice formă, transferul, transportul, introducerea pe piaţă, depozitarea, încărcarea, încartuşarea, delaborarea, distrugerea, mânuirea, comercializarea şi folosirea de către persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor explozive [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 126/1995]. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din legea menţionată, materiile explozive sunt explozivii de tipul amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de iniţiere, fitile detonante, fitile de siguranţă, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de şoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz civil şi articolele pirotehnice. 19. Iniţial, Legea nr. 126/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, reglementa infracţiunile în cuprinsul dispoziţiilor art. 31, astfel: „Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Când fapta prevăzută în alineatul precedent se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Tentativa se pedepseşte.“ 20. Ulterior, infracţiunile cu privire la regimul materiilor explozive au fost reglementate prin dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 126/1995, republicată, succesiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2011 şi, respectiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 15 septembrie 2011, care prevedeau că: "(1) Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.(3) Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.(4) Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.(5) Tentativa se pedepseşte." 21. La data de 1 februarie 2014, dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 126/1995 au fost modificate prin prevederile art. 52 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, iar, în temeiul prevederilor art. 248 din Legea nr. 187/2012, Legea nr. 126/1995 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 martie 2014, dispoziţiile art. 37 păstrând numerotarea şi având următorul cuprins: "Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept; b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani; c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.“" 22. Curtea observă că, până la data intrării în vigoare a noului Cod penal, 1 februarie 2014, a existat un paralelism legislativ - cu privire la infracţiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive - între dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 126/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, devenit art. 37 din Legea nr. 126/1995, republicată, succesiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2011 şi, respectiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 15 septembrie 2011, pe de o parte, şi prevederile art. 280 din Codul penal din 1969, având denumirea marginală „Nerespectarea regimului materiilor explozive“, pe de altă parte. Curtea are în vedere faptul că între 27 ianuarie 1995, data intrării în vigoare a Legii nr. 126/1995, şi 1 februarie 2014, data modificării Legii nr. 126/1995 prinLegea nr. 187/2012, fapta de nerespectare a regimului materiilor explozive a avut o dublă incriminare, atât în art. 31, devenit prin republicare art. 37 din Legea nr. 126/1995, cât şi în art. 280 din Codul penal din 1969, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială fiind mai mici decât cele prevăzute de legea generală. Art. 280 din Codul penal din 1969 prevedea că: "Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul sau folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind aceste materii fără drept se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Sustragerea materiilor explozive se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Când faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 privesc o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Faptele prevăzute în alin. 1 şi 2, dacă au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta prevăzută în alin. 1, dacă a cauzat o pagubă materială. În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Ameninţarea, adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice ori juridice, cu folosirea materiilor explozive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani. Fapta de ameninţare cu folosirea materiilor explozive, săvârşită în condiţiile arătate în art. 279^1 alin. 7, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în acel alineat. Tentativa se pedepseşte." 23. Noul Cod penal reglementează infracţiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive în art. 346, astfel: "(1) Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.(2) Sustragerea materiilor explozive se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.(3) Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) privesc o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea explozivă este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.(4) În cazul în care faptele prevăzute în alin. (1)-(3) au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi." 24. Curtea reţine că, prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, legiuitorul a eliminat caracterul neclar şi imprevizibil al sintagmei „orice alte operaţiuni privind aceste materii“ din cuprinsul prevederilor art. 280 alin. 1 din vechiul Cod penal, această sintagmă fiind circumstanţiată în dispoziţiile art. 346 alin. (1) din noul Cod penal la circulaţia materiilor explozive - „orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora“. 25. Referitor la utilizarea termenului „orice“ într-o normă de incriminare, Curtea observă că noul Cod penal îl foloseşte în reglementarea a şapte infracţiuni, dar numai în cuprinsul unor sintagme care au o sferă de aplicare clar circumstanţiată, adică determinată în mod clar şi previzibil, şi anume în prevederile art. 193 alin. (1) - Lovirea sau alte violenţe, art. 218 alin. (2) - Violul, art. 220 alin. (1) - Actul sexual cu un minor, art. 342 alin. (1) - Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, art. 345 alin. (1) - Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, art. 346 alin. (1) - Nerespectarea regimului materiilor explozive şi ale art. 359 alin. (1) - Traficul de produse sau substanţe toxice. 26. Revenind la dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, criticate în prezenta cauză, Curtea constată că acestea conţin sintagma „orice operaţiuni cu articole pirotehnice“, care este, în mod evident, neclară şi imprevizibilă, aşa cum se va arăta în cele ce urmează. 27. În acest sens, Curtea reţine că prevederile art. 37 din Legea nr. 126/1995 incriminează fapta de nerespectare a regimului articolelor pirotehnice în trei variante normative simple. Astfel, în privinţa elementului material, sunt prevăzute, alternativ, trei posibilităţi de realizare a acestuia, şi anume: a) efectuarea, fără drept, a oricărei operaţiuni cu articole pirotehnice; b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani; c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. 28. Obiectul juridic al infracţiunilor reglementate de dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 126/1995 îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la un ansamblu de valori - viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor, patrimoniul, ordinea şi siguranţa publică - pe care săvârşirea faptelor incriminate le periclitează. 29. Obiectul material al infracţiunilor mai sus menţionate îl constituie articolele pirotehnice în legătură cu care se desfăşoară activitatea infracţională. Potrivit prevederilor art. 4 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 19 decembrie 2014, prin articol pirotehnic se înţelege orice articol care conţine substanţe explozive sau un amestec exploziv de substanţe destinate producerii de căldură, lumină, sunete, gaz sau fum ori o combinaţie a acestor efecte prin intermediul reacţiilor chimice exoterme autoîntreţinute. 30. Curtea observă că, întrucât articolele pirotehnice prezintă pentru relaţiile sociale ocrotite un nivel de risc mult mai redus comparativ cu celelalte materii explozive, legiuitorul a creat, prin Legea nr. 126/1995, un regim sancţionator mult mai blând, şi anume pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, pentru infracţiunea de nerespectare a regimului articolelor pirotehnice - reglementată, în mod succesiv, prin dispoziţiile art. 31 alin. 2^1 şi 2^2 din Legea nr. 126/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, ale art. 37 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 126/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2011 şi, respectiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 15 septembrie 2011, şi ale art. 37 din Legea nr. 126/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 martie 2014 -, comparativ cu infracţiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive, reglementată de prevederile art. 280 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi, respectiv, de cele ale art. 346 alin. (1) din noul Cod penal. 31. Subiect activ al infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 126/1995 poate fi orice persoană juridică sau fizică ce îndeplineşte condiţiile generale cerute de lege pentru a răspunde penal. Subiect pasiv general este statul, în calitatea sa de titular al valorilor sociale protejate, subiect pasiv secundar putând fi orice persoană fizică sau juridică vătămată. 32. În ceea ce priveşte situaţia premisă, infracţiunile care vizează nerespectarea regimului articolelor pirotehnice nu pot fi concepute fără preexistenţa unor astfel de substanţe/materii explozive, în legătură cu care au fost efectuate anumite acţiuni interzise de lege. 33. Referitor la conţinutul constitutiv al infracţiunilor reglementate de prevederile art. 37 din Legea nr. 126/1995, elementul material al laturii obiective constă în executarea uneia dintre acţiunile incriminate, şi anume: orice operaţiuni cu articole pirotehnice [lit. a)] şi, respectiv, comercializarea anumitor articole pirotehnice [lit. b) şi c)]. Curtea observă că latura obiectivă a infracţiunilor analizate este întregită de existenţa cerinţei esenţiale privitoare la efectuarea operaţiunilor respective fără drept, adică în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Astfel, Curtea reţine că prin sintagma „fără drept“ se înţelege executarea oricărei acţiuni dintre cele incriminate de lege, cu încălcarea dispoziţiilor stabilite în capitolul II - „Autorizarea şi înregistrarea deţinătorilor de materii explozive“ şi capitolul III - „Operaţiuni cu materii explozive şi evidenţa acestora“ din actul normativ cadru, Legea nr. 126/1995. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite de norma de incriminare, iar legătura de cauzalitate dintre acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată nu trebuie dovedită, ci aceasta rezultă din însăşi materialitatea faptei (ex re). Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie cu care acţionează subiectul activ este intenţia directă sau indirectă. 34. Sub aspectul operaţiunilor care pot fi efectuate cu articole pirotehnice, Curtea observă că acestea se subsumează sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 126/1995, care vizează prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul ţării, transmiterea sub orice formă, transferul, transportul, introducerea pe piaţă, depozitarea, încărcarea, încartuşarea, delaborarea, distrugerea, mânuirea, comercializarea şi folosirea de către persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor explozive, în rândul cărora sunt incluse şi articolele pirotehnice. 35. Totodată, Curtea reţine că pentru configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive, reglementată de dispoziţiile art. 346 din Codul penal, legiuitorul enumeră - în mod exhaustiv - anumite operaţiuni/acţiuni cu materii explozive considerate a avea în anumite condiţii relevanţă penală, şi anume: producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea şi circulaţia materiilor explozive, fără drept [alin. (1)], respectiv sustragerea acestora [alin. (2)]. 36. Spre deosebire de modalitatea de incriminare folosită de Codul penal, sintagma „orice operaţiuni cu articole pirotehnice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 face ca elementul material al incriminării criticate să aibă o formulare atât de largă, încât permite calificarea ca infracţiune a oricărei fapte care încalcă regimul juridic al articolelor pirotehnice, inclusiv a faptelor ce constituie contravenţii, aşa cum sunt acestea stabilite de prevederile art. 38 din Legea nr. 126/1995 şi ale art. 140 din Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014. Astfel, chiar şi cea mai neînsemnată neconformare faţă de regimul legal al articolelor pirotehnice poate fi calificată ca fiind o operaţiune efectuată fără drept, în condiţiile în care nu există niciun criteriu care să permită identificarea comportamentului incriminat. 37. Curtea constată că modalitatea de incriminare utilizată în cuprinsul dispoziţiilor art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 nu concordă cu voinţa legiuitorului de a crea un regim sancţionator mai blând pentru operaţiunile cu articole pirotehnice efectuate fără drept raportat la regimul sancţionator al infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive, reglementată de prevederile art. 346 alin. (1) din Codul penal. 38. Curtea reţine că, spre deosebire de domeniul infracţiunilor analizate mai sus, în materia contravenţiilor cu privire la regimul materiilor explozive - inclusiv articolele pirotehnice - reglementarea este una precisă, prevederile art. 38 din Legea nr. 126/1995 stabilind în mod concret, prin trimitere la diverse articole din această lege, care sunt încălcările ce atrag răspunderea contravenţională. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 126/1995, următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează astfel: a) nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (2), ale art. 15, 20, 22, 24, ale art. 25 alin. (1) şi (2), ale art. 26 şi ale art. 29 alin. (2) şi (4), cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei; b) nerespectarea prevederilor art. 8, ale art. 11 alin. (3), ale art. 12, 13, 14, 21, 30 şi 35, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei; c) nerespectarea prevederilor art. 34, cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei; d) nerespectarea prevederilor art. 3, 4, 5, 7, 9, 16, 17, 18, 19, 23, ale art. 25 alin. (3), ale art. 27 alin. (1) şi ale art. 31, cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 lei. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 140 din Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, constituie contravenţie nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (1), ale art. 16, 20, 22, 24-26, ale art. 27 alin. (1), ale art. 28, ale art. 29 alin. (1), ale art. 30, 39-47, 49-52, 54, 55, 57, 59 şi 62-65 din acest act normativ. Faptele sancţionate contravenţional de dispoziţiile anterior menţionate intră, de asemenea, în sfera largă de incidenţă a normei penale reglementate de prevederile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, astfel că destinatarii normei penale criticate se află în imposibilitatea de a prevedea dacă activitatea lor îmbracă un caracter contravenţional sau infracţional. 39. Totodată, Curtea observă că, în timp ce dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 plasează sub incidenţa legii penale „orice operaţiuni cu articole pirotehnice“, celelalte două litere - b) şi c) - ale aceluiaşi articol sancţionează cu aceeaşi pedeapsă variante specifice de realizare a elementului material al infracţiunii reglementate de prevederile art. 37 lit. a) din actul normativ menţionat, respectiv comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. 40. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea reţine că dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 acoperă atât sfera celorlalte două variante-tip ale infracţiunii - reglementate de dispoziţiile art. 37 lit. b) şi c) din Legea nr. 126/1995 -, cât şi sfera faptelor ce constituie contravenţii la regimul articolelor pirotehnice. Or, dificultăţile de interpretare existente pe fondul absenţei unor indicii sau criterii clare stabilite de legiuitor conduc Curtea la concluzia că dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 nu satisfac cerinţele referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii penale. 41. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, este liber să decidă cu privire la politica penală a statului. Curtea a reţinut că nu are competenţa de a se implica în domeniul politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în atribuţiile autorităţii constituţionale menţionate (Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014, paragrafele 23, 24 şi 27). În exercitarea competenţei sale constituţionale de a legifera în domeniul politicii penale, legiuitorul are dreptul, dar şi obligaţia să apere anumite valori sociale - unele dintre acestea identificându-se cu valorile protejate de Constituţie (dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică - art. 22, dreptul la ocrotirea sănătăţii - art. 34 etc.) - prin incriminarea faptelor care aduc atingere acestora (Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, şi Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014). În sens larg, scopul urmărit de legiuitor prin legislaţia penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, acela de a apăra valori sociale. Totodată, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare şi să respecte un just echilibru între interesul public şi cel individual. Aşa fiind, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală (Decizia nr. 678 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 18 februarie 2020, paragraful 32). 42. Astfel, Curtea a recunoscut că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută, în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, Curtea a constatat că incriminarea şi dezincriminarea unor fapte, precum şi reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este însă absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale (Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016, paragraful 25). De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate de Constituţie (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, precitată). 43. Potrivit jurisprudenţei Curţii, una dintre cerinţele principiului respectării legilor, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, se referă la calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se claritatea şi previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală, iar o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care să nu afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 13, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 46, şi Decizia nr. 802 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 20 martie 2019, paragraful 80). 44. În conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor, iar, în temeiul prevederilor art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc. Astfel, în acord cu jurisprudenţa Curţii, în elaborarea actelor normative, organul legislativ trebuie să se asigure că folosirea termenilor se realizează într-un mod riguros, într-un limbaj juridic, care este prin excelenţă unul specializat. Precizia şi claritatea limbajului folosit în domeniul juridic se obţin prin analizarea şi utilizarea cât mai adecvată a termenilor şi expresiilor, ţinându-se seama şi de semnificaţia lor curentă, ceea ce înseamnă că, deşi legiuitorul în cadrul procedurii de legiferare poate opera cu termeni din limbajul comun, aceştia trebuie folosiţi adecvat domeniului respectiv, numai în acest mod putând fi asigurată unitatea terminologică a stilului juridic (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 47). 45. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că o noţiune legală poate avea un conţinut şi un înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească. În caz contrar, destinatarul normei va stabili înţelesul acelei noţiuni, de la caz la caz, printr-o apreciere care nu poate fi decât una subiectivă (Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31). În mod corespunzător, riscă să fie discreţionară şi interpretarea organului judiciar chemat să aplice legea. În acest sens, Curtea a reţinut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanţii împotriva arbitrarului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, mai sus citată, paragrafele 49 şi 61). 46. În fine, Curtea a mai precizat că dispoziţiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilităţii acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14, Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, paragraful 23, şi Decizia nr. 342 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, paragraful 17). 47. Or, Curtea constată că Legea nr. 126/1995 nu explicitează sintagma „orice operaţiuni cu articole pirotehnice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 37 lit. a), iar destinatarul normei penale nu poate obţine, printr-o analiză a ansamblului normativ din care face parte sintagma criticată, suficiente elemente de determinare a conţinutului acesteia din urmă. Întrucât sintagma menţionată nu este clară şi previzibilă, aceasta nu permite destinatarului normei de incriminare să îşi adapteze conduita în funcţie de cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995. Chiar dacă ar recurge la consiliere de specialitate în materie, destinatarul normei penale nu poate să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta din fapta sa şi să îşi corecteze conduita. 48. Prin urmare, norma de incriminare din cuprinsul dispoziţiilor art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 este lipsită de previzibilitate, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, în scopul de a asigura persoanelor interesate posibilitatea de a se conforma prescripţiei legale prin care este incriminată o anumită faptă. 49. Aşa cum a reţinut Curtea, în jurisprudenţa sa, destinatarii normei penale de incriminare trebuie să aibă o reprezentare clară a elementelor constitutive de natură obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii, astfel încât să poată să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia (Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, paragraful 25). 50. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dispoziţiile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ce consacră principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care anterior nu constituiau infracţiuni -, instituie şi cerinţa potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile. Această cerinţă este îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reţinut că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Mihai Toma împotriva României, paragraful 26, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91]. 51. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi (Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Aşa fiind, prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu interzic clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 52. Cele statuate de Curtea de la Strasbourg cu privire la cerinţa previzibilităţii legii penale au fost încorporate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 şi 31, Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, mai sus citată, paragraful 14, Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragrafele 18 şi 19, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragrafele 45 şi 46, Decizia nr. 138 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017, paragrafele 24 şi 25, Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragrafele 21 şi 22, Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, paragrafele 31-33, Decizia nr. 342 din 22 mai 2018, paragraful 20, şi Decizia nr. 678 din 29 octombrie 2019, paragraful 43, decizii citate anterior). 53. Pentru motivele arătate mai sus, Curtea constată că dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor şi ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării şi a pedepsei, precum şi prevederile art. 7 referitor la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu îndeplinesc cerinţele cu privire la claritatea şi previzibilitatea legii penale. 54. În vederea îndeplinirii acestor cerinţe de claritate şi previzibilitate a legii penale, Curtea apreciază că în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 intră, în mod necesar, aceleaşi operaţiuni/acţiuni care alcătuiesc elementul material al infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive, infracţiune reglementată de prevederile art. 346 din Codul penal. Aşadar, pentru raţiunile care au stat la baza incriminării-cadru din dispoziţiile art. 346 din Codul penal - până la o eventuală intervenţie a legiuitorului, care are posibilitatea să reconfigureze elementele constitutive ale infracţiunii criticate în această cauză -, Curtea constată că dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 nu pot viza decât operaţiunile prevăzute de art. 346 alin. (1) şi (2) din Codul penal, operaţiuni având ca obiect articole pirotehnice, şi anume producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau circulaţia articolelor pirotehnice, fără drept, respectiv sustragerea acestora. 55. Totodată, Curtea observă că circulaţia articolelor pirotehnice acoperă şi comercializarea acestora, inclusiv operaţiunile reglementate de dispoziţiile art. 37 lit. b) şi c) din Legea nr. 126/1995, care vizează comercializarea anumitor articole pirotehnice, şi anume comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani [lit. b)] şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni [lit. c)]. 56. Având în vedere necesitatea de a garanta respectarea regimului juridic stabilit pentru operaţiunile ce au ca obiect articole pirotehnice, în scopul de a asigura un înalt nivel de protecţie a vieţii şi sănătăţii umane şi a siguranţei publice, precum şi protecţia şi securitatea consumatorilor, ţinând seama şi de aspectele relevante legate de protecţia mediului, Curtea subliniază că revine legiuitorului rolul de a modifica regulile răspunderii penale în materia infracţiunii de nerespectare a regimului articolelor pirotehnice, infracţiune prevăzută de dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 126/1995, legiuitorul având obligaţia de a explicita reglementarea criticată, astfel încât orice destinatar al normei penale să îşi poată adapta conduita prescripţiilor legii. 57. În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 sunt constituţionale în măsura în care vizează operaţiunile prevăzute de art. 346 alin. (1) şi (2) din Codul penal, operaţiuni având ca obiect articole pirotehnice. 58. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Dumitru Pintilie şi de Societatea Fireshow - S.R.L. din Săcălaz, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 8.752/180/2018 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi de procuror în Dosarul nr. 1.908/4/2021 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi, respectiv, în Dosarul nr. 24.934/302/2021 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive sunt constituţionale în măsura în care vizează operaţiunile prevăzute de art. 346 alin. (1) şi (2) din Codul penal, operaţiuni având ca obiect articole pirotehnice. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 lit. c) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, excepţie ridicată de Dan Dumitru Pintilie şi de Societatea Fireshow - S.R.L. din Săcălaz, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 8.752/180/2018 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Judecătoriei Bacău - Secţia penală, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 februarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
