Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 829 din 12 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478-488 din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 829 din 12 decembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478-488 din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 829 din 12 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478-488 din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 347 din 29 aprilie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478-488 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Gabor şi Dumitru Dîmbu în Dosarul nr. 3.342/86/2017/a2 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.810 D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.342/86/2017/a2, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 478-488 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Gabor şi Dumitru Dîmbu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care au fost încheiate mai multe acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 484 şi 488 din Codul de procedură penală încalcă principiul egalităţii în faţa legii, dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, în măsura în care limitează accesul la justiţie al oricărei persoane fizice sau juridice ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei. Se susţine că neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate este determinată de necunoaşterea calităţii procesuale active a persoanelor care au calitatea de suspect în cauze disjunse din cele în care se încheie acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, acorduri prin al căror conţinut le sunt lezate drepturi fundamentale. Se precizează că soluţia arătată anterior este în contradicţie cu prevederile art. 409 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală care prevăd dreptul oricărei persoane fizice sau juridice ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit, printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, de a formula apel. Se susţine că dispoziţiile legale criticate creează discriminare între persoanele care au calitatea procesuală necesară pentru a formula apel împotriva sentinţei de admitere sau de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi persoanele fizice şi juridice ale căror drepturi legitime sunt vătămate nemijlocit prin admiterea sau respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, dar care nu au dreptul să formuleze aceeaşi cale de atac antereferită. Se arată că, pentru acelaşi motiv, persoanelor din cea de-a doua categorie le sunt limitate accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. Se susţine că, în practică, sunt încheiate acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a altor persoane, care, având în vedere dispoziţiile legale criticate, sunt lipsite de dreptul la apărare şi de dreptul la un proces echitabil.
    6. Referitor la instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în ansamblul său, se susţine că aceasta încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, prin faptul că elementele de justiţie negociată nu sunt compatibile cu principiul legalităţii şi cu cel al aflării adevărului, care implică obligativitatea procurorului de a pune în mişcare şi de a exercita acţiunea penală, din oficiu, ceea ce imprimă un caracter de indisponibilitate acţiunii penale. Se susţine că acelaşi caracter de indisponibilitate a acţiunii penale este determinat de sistemul de acuzare publică, adoptat pe baze constituţionale şi care caracterizează întreaga procedură penală. Se susţine că sistemul dreptului penal românesc este unul ştiinţific, bazat pe aflarea adevărului judiciar, care este de dorit să coincidă cu cel obiectiv, iar descoperirea acestuia prin intermediul mijloacelor oferite de ştiinţă reprezintă o caracteristică fundamentală a sistemului de probaţiune, care, pentru aceste motive, este incompatibil cu sistemul de probaţiune sentimental, ce rezultă din acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Se afirmă, de asemenea, că acordul de recunoaştere a vinovăţiei contravine prezumţiei de nevinovăţie, astfel cum aceasta este reglementată în Constituţie şi cum este interpretată potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât, ca urmare a încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, vinovăţia inculpatului nu este stabilită în mod legal, prin epuizarea întregului probatoriu. Se susţine că, pentru motivele anterior invocate, dispoziţiile art. 478-488 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 6 din Convenţie, ale art. 7 şi 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi, în consecinţă, dispoziţiile constituţionale ale art. 20.
    7. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în privinţa dispoziţiilor art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, şi neîntemeiată în privinţa celorlalte dispoziţii legale criticate. Referitor la criticile formulate cu privire la prevederile art. 478-488 din Codul de procedură penală, ce reglementează acordul de recunoaştere a vinovăţiei, în ansamblul său, se susţine că instituţia de drept procesual penal anterior menţionată urmăreşte soluţionarea cauzelor penale întro manieră egal avantajoasă pentru inculpat şi pentru stat, fără a încălca drepturile fundamentale ale celui dintâi. Se arată că încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei este lăsată la aprecierea inculpatului, acesta nefiind obligat să îl încheie, şi că aceasta este supusă controlului instanţei judecătoreşti. Mai mult, se susţine că art. 480 din Codul de procedură penală impune ca la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei să existe suficient de multe date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi la vinovăţia inculpatului. Referitor la prevederile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, se arată că răspunderea penală este personală şi se stabileşte, în situaţia în care persoana interesată ar fi trimisă în judecată pentru o infracţiune care are legătură cu cea a inculpatului, exclusiv pe baza probelor administrate în dosarul în care persoana în cauză are calitatea de inculpat, beneficiind de toate garanţiile prevăzute de lege. Se apreciază însă că, pentru respectarea principiului egalităţii armelor, instanţa de judecată ar trebui să aibă posibilitatea să modifice natura, cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei, atunci când apreciază că sunt prea aspre raportat la particularităţile comiterii faptei şi la persoana inculpatului, având în vedere că aceasta poate interveni, prin respingerea acordului, potrivit prevederilor art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în situaţia în care soluţia negociată este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau cu periculozitatea infractorului. Se susţine că imposibilitatea instanţei de a interveni în sensul arătat anterior limitează dreptul de acces efectiv la justiţie.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală recunosc numai procurorului, inculpatului, părţii civile, părţii responsabile civilmente şi persoanei vătămate dreptul de a declara apel împotriva sentinţei referitoare la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, întrucât doar aceşti participanţi la procesul penal justifică un interes în promovarea căii de atac mai sus menţionate. Prin urmare, se susţine că un inculpat cercetat în aceeaşi cauză penală, dar care nu este parte la acordul de recunoaştere a vinovăţiei, nu are interes să exercite apel împotriva hotărârii primei instanţe, deoarece acordul în cauză nu îl prejudiciază şi nici nu îl avantajează. Se arată că, potrivit art. 478 alin. (5) din Codul de procedură penală, atunci când acţiunea penală s-a pus în mişcare faţă de mai mulţi inculpaţi, se poate încheia acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu fiecare dintre aceştia, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor pentru care nu s-a încheiat un astfel de acord.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 478-488 - Acordul de recunoaştere a vinovăţiei din Codul de procedură penală.
    13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul de drept, ale art. 11 alin. (1) cu privire la tratatele internaţionale la care România este parte, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) cu privire la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 şi 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea în drepturi şi la prezumţia de nevinovăţie.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la persoanele care au dreptul să formuleze apel împotriva soluţiei pronunţate conform prevederilor art. 485 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că prin Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 26 mai 2015, a reţinut că dispoziţiile art. 488 din Codul de procedură penală, precum şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, care exclude persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond, sunt neconstituţionale. Ca urmare a pronunţării deciziei precitate, art. 488 din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 124 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul reglementării dreptului persoanei vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente de a formula apel împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa sesizată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
    15. În ceea ce priveşte dreptul altor persoane decât cele care au calitatea de părţi în cauza în care se încheie acordul de recunoaştere a vinovăţiei de a exercita calea de atac prevăzută la art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, cum sunt persoanele care au calitatea de părţi în cauze disjunse din cea în care a fost încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei, ipoteză invocată de unul dintre autorii excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea apreciază că acestea nu au un interes procesual în promovarea unei asemenea căi de atac. În acest sens, Curtea reţine că soluţia pronunţată de instanţa sesizată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, care vizează fie admiterea, fie respingerea acestui acord, nu afectează interesele procesuale ale unor astfel de persoane şi nici nu le profită. Aceasta, întrucât răspunderea penală este personală şi se stabileşte - în situaţia în care persoana interesată să formuleze cerere de apel, aflată în ipoteza invocată de autorul excepţiei, este trimisă în judecată pentru o infracţiune în legătură cu cea săvârşită de inculpat - exclusiv pe baza probelor ce vor fi administrate în dosarul în care aceasta are calitatea de inculpat, urmând să beneficieze, în cadrul procesului penal astfel desfăşurat, de toate garanţiile procesuale specifice procesului penal.
    16. Cu privire la aceste aspecte, autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a persoanelor din categoria mai sus menţionată, ca urmare a încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei în cauzele în care ele nu au calitatea de părţi. În această privinţă, prevederile art. 478 alin. (5) din Codul de procedură penală obligă la respectarea prezumţiei antereferite, prevăzând că, dacă acţiunea penală s-a pus în mişcare faţă de mai mulţi inculpaţi, se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu fiecare dintre aceştia, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor pentru care nu s-a încheiat acord. Aşa fiind, cu atât mai mult, organele judiciare sunt obligate să respecte prezumţia de nevinovăţie în privinţa părţilor din cauzele disjunse.
    17. Prin urmare, argumentele aduse în susţinerea neconstituţionalităţii textelor criticate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11), pleacă de la aşa-zisa lipsă de corectitudine a organelor judiciare în aplicarea prevederilor art. 478 alin. (5) din Codul de procedură penală. Or, o astfel de critică nu poate fi reţinută.
    18. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ce vizează instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în ansamblul său, Curtea reţine că dispoziţiile art. 478-488 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea pronunţând în acest sens Decizia nr. 483 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 17 noiembrie 2016, paragrafele 14-22, prin care a constatat că, alături de judecata pe baza recunoaşterii învinuirii, prevăzută la art. 377 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei, reglementat la art. 478 şi 488 din Codul de procedură penală, reprezintă una dintre instituţiile procesual penale specifice sistemului procesual adversial, introdusă de legiuitor în Codul de procedură penală în vigoare. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei constituie o excepţie de la principiul aflării adevărului, specific sistemului continental de drept, care obligă organele judiciare ca, în toate cauzele, să facă toate demersurile pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt. Această excepţie a fost instituită de legiuitor, care, în acest fel, a acordat prioritate în aplicare principiului oportunităţii, caracteristic sistemului de drept anglo-saxon, care, prin abordarea pragmatică a înfăptuirii justiţiei, conduce, în unele cazuri, într-un mod mai eficient, la acelaşi rezultat, respectiv la aplicarea unor pedepse persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Aceleaşi aspecte au fost reţinute de legiuitor în Expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, conform căreia introducerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei în legislaţia românească presupune o schimbare radicală a procesului penal român ce are ca scop reducerea duratei judecării cauzelor şi simplificarea activităţii organelor de urmărire penală, cu consecinţa reducerii costurilor actului de justiţie pentru toate părţile, dar, în mod special, pentru stat, care, prin justiţia negociată, economiseşte resurse băneşti şi umane esenţiale. Prin urmare, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este prezentat, în cuprinsul Expunerii de motive anterior menţionate, ca aparţinând unei viziuni legislative inovatoare, ce asigură soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil, fiind, totodată, un remediu pentru înlăturarea deficienţei constând în durata mare a soluţionării cauzelor în România.
    19. Curtea a reţinut, totodată, că instituţia procesual penală analizată a fost însă adaptată de legiuitor la cerinţele dreptului continental. Astfel, acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat, conform prevederilor art. 478 alin. (1) şi art. 480 din Codul de procedură penală, după punerea în mişcare a acţiunii penale, cu privire la infracţiunile pentru care legea prevedea pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie. Ca efect al încheierii sale, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Conform art. 478 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt inculpatul şi procurorul, acordul putând fi iniţiat, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, de oricare dintre aceştia, limitele încheierii sale fiind stabilite prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior, conform art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 479 din acelaşi cod, obiectul acordului îl constituie recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală; acesta priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Potrivit art. 481 şi 483 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie în formă scrisă şi constituie act de sesizare a instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Conform art. 485 din Codul de procedură penală, aceasta admite sau respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei printr-o procedură publică la care sunt citaţi inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată, procedură în urma căreia, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi a avocatului acestuia, precum şi, dacă sunt prezente, a celorlalte părţi şi a persoanei vătămate, instanţa se pronunţă prin sentinţă, potrivit art. 484 din Codul de procedură penală. Sentinţa astfel pronunţată poate fi atacată cu apel, conform art. 488 din Codul de procedură penală, în termen de 10 zile de la comunicare, de către procuror, inculpat, celelalte părţi şi persoana vătămată. Mai mult, în cazul respingerii de către instanţă a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, soluţionarea cauzei se face potrivit normelor procesual penale cu caracter general, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Prin art. II pct. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, limita de 7 ani a pedepsei închisorii, prevăzută la art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost extinsă la 15 ani.
    20. Curtea a constatat că, astfel reglementat, acordul de recunoaştere a vinovăţiei constituie o instituţie de drept procesual penal ce asigură toate garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi în situaţia prevederii de către legiuitor, în contextul acestei instituţii, a dreptului procurorului de a iniţia acest acord, cu avizul procurorului ierarhic superior, potrivit art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, precum şi a dreptului acestuia de a stabili felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, potrivit art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală. Aceasta, întrucât acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procuror şi inculpat, în condiţiile arătate de autorii excepţiei, este supus controlului instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, care poate să îl admită sau să îl respingă, conform procedurii analizate, iar, împotriva sentinţei astfel pronunţate, părţile interesate pot formula apel.
    21. Referitor la norma constituţională de la art. 21 alin. (3), invocată de autorii excepţiei, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că aceasta garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. S-a statuat, în acelaşi sens, că dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului, ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile, şi, totodată, că dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 29-30).
    22. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie.
    23. Pentru aceleaşi motive, Curtea a constatat că nu este încălcat nici principiul separaţiei puterilor în stat şi nici principiul separaţiei funcţiilor judiciare, întrucât înfăptuirea actului de justiţie, chiar şi în urma încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, are loc cu controlul instanţei judecătoreşti, care, printre altele, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în cazul respingerii acordului dispune judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor procesual penale cu caracter general.
    24. Referitor la critica autorilor excepţiei potrivit căreia art. 56 din Codul de procedură penală şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, nu reglementează competenţa procurorului de a încheia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, de a stabili pedepse şi modalităţi de executare, de a renunţa la aplicarea unor pedepse sau de a dispune amânarea executării pedepselor, Curtea a reţinut că acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o procedură specială, fiind plasată de către legiuitor în cuprinsul titlului IV al părţii speciale a Codului de procedură penală (intitulat „Proceduri speciale“), ca o excepţie de la dispoziţiile art. 56 din acelaşi cod, excepţie care oferă însă garanţiile procesuale specifice drepturilor fundamentale invocate în prezenta cauză. Pentru acest motiv, Curtea constată că legiuitorul a reglementat competenţa procurorului de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, conform exigenţelor constituţionale specifice drepturilor anterior referite.
    25. Nu în ultimul rând, Curtea a reţinut că reglementarea instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica sa penală, exprimată potrivit competenţei sale constituţionale reglementate la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acesta.
    26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa precitată, atât considerentele, cât şi soluţia din Decizia nr. 483 din 30 iunie 2016, mai sus analizată, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Gabor şi Dumitru Dîmbu în Dosarul nr. 3.342/86/2017/a2 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 478-488 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016