Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 826 din 17 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 826 din 17 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 229 din 8 martie 2021
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Ileana Mihai Cristina şi Ileana Mia în Dosarul nr. 2.560/86/2016 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.071D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate au depus note scrise, prin care solicită admiterea acesteia.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că stabilirea cotei impozitului prin hotărâre a consiliului local, ale cărui limite au fost trasate de legiuitor între 0,2 şi 1,3%, este o expresie a prevederilor art. 139 alin. (2) din Constituţie, fiind o măsură proporţională cu scopul urmărit, respectiv constituirea de resurse financiare la bugetele locale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 20 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.560/86/2016, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Ileana Mihai Cristina şi Ileana Mia într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 227/2015.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate au fost adoptate de legiuitor cu încălcarea art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (2) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie, deoarece nivelul concret al impozitului datorat nu poate fi determinat din cuprinsul art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cuantumul acestuia fiind lăsat la latitudinea autorităţilor locale, fiind astfel lipsit de accesibilitate, precizie şi previzibilitate. Ca atare, este acordată posibilitatea unităţilor administrativ-teritoriale de a stabili niveluri diferite de impozitare, ceea ce conduce la o discriminare în ceea ce priveşte contribuţiile financiare între contribuabili, în funcţie de localitatea în care deţin imobilul sau proprietatea, sau între persoanele fizice care produc venituri din folosinţa imobilului nerezidenţial şi persoanele fizice care nu produc niciun fel venituri. În acest context, are loc şi o încălcare a dreptului de proprietate, astfel cum acest drept este interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aplicabilă prin prisma art. 20 din Constituţie.
    7. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată
    10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, care au următorul cuprins:
    "(1) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii care poate fi:
    a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă;
    b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;
    c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă."

    14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenţa privind calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 56 alin. (2)  privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale. De asemenea, sunt invocate prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că normele criticate stabilesc modalitatea de calcul al impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice în funcţie de destinaţia acestora. Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii, care poate fi: valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă; valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă; valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă. În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor alin. (1), criticate în prezenta cauză, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457, care prevede calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice.
    16. Curtea observă că, în ceea ce priveşte cota concretă a impozitului pe clădiri, legiuitorul lasă această posibilitate autorităţilor deliberative de la nivel local, respectiv această cotă se stabileşte prin hotărâre a consiliului local, iar la nivelul municipiului Bucureşti această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Or, consiliul local este parte a autorităţilor administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală (a se vedea Decizia nr. 822 din 7 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008). În acest sens, prevederile art. 120 şi art. 121 din Constituţie consacră principiul autonomiei locale şi stabilesc că autorităţile administraţiei publice prin care acesta se realizează funcţionează ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe în condiţiile legii.
    17. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că soluţia legislativă criticată este o aplicare a prevederilor constituţionale ale art. 120 şi art. 121 din Constituţie, coroborate cu cele art. 137 alin. (1), referitoare la formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale autorităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice, precum şi cu cele ale art. 139, potrivit cărora impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, iar impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii.
    18. Astfel, din analiza ansamblului legislativ ce reglementează taxele şi impozitele locale, Curtea observă că prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, impozitele şi taxele pe proprietate - impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenuri - sunt venituri proprii care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti.
    19. Prin urmare, Curtea reţine că autorităţile administraţiei publice locale, prevăzute la nivel atât constituţional, cât şi legal, cunosc cel mai bine situaţia financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, problemele economice şi sociale concrete ce necesită cheltuieli de la bugetele locale şi, implicit, nevoile privind alimentarea prin taxe şi impozite a acestor bugete locale, precum şi situaţia şi capacitatea financiară a contribuabililor, context în care trebuie să aibă în vedere un just echilibru între interesul public local sau general şi interesul individual, respectiv posibilităţile materiale ale contribuabililor comunităţii locale respective.
    20. În ceea ce priveşte susţinerea cu privire la faptul că prin intervenţia autorităţilor locale cuantumul impozitului este lipsit de accesibilitate, precizie si previzibilitate, aceasta este neîntemeiată. Curtea observă că, astfel cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20, legea trebuie să întrunească cerinţele de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituţie - respectiv claritate, precizie, previzibilitate. Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează (a se vedea în acest sens Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2014, paragraful 23). Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010), considerente care sunt aplicabile şi în prezenta cauză, întrucât prevederile criticate obligă autorităţile locale să se încadreze între anumite marje de cote prevăzute de lege, nefiind lăsate exclusiv la latitudinea acestor autorităţi.
    21. Cu privire la incidenţa art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).
    22. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între contribuabili în raport cu anumite criterii, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 477 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 17 ianuarie 2005, reţinând că la baza soluţiei legislative există o raţiune suficientă pentru instituirea unui regim juridic diferit, respectiv a impozitului progresiv, în raport cu numărul de clădiri deţinute în proprietate, având în vedere că dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Constituţie prevăd că sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Formula „aşezarea justă a sarcinilor fiscale“ presupune, pe de o parte, să se ţină seama de situaţia materială a contribuabililor, iar, pe de altă parte, de posibilitatea crescută a celor care deţin mai multe proprietăţi de a contribui, prin impozite, la cheltuielile publice. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, diferenţierea fiind dată de principiul autonomiei locale în materie financiară, însă această diferenţiere nu conduce la încălcarea normelor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.
    23. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate prin plata unor impozite, Curtea observă că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar, potrivit art. 136 alin. (5), proprietatea privată este inviolabilă în condiţiile legii organice, astfel încât legiuitorul este competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. De asemenea, în virtutea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, în condiţiile prevăzute de lege şi în concordanţă cu principiile generale ale dreptului internaţional. Însă aceste statuări nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii.
    24. Prin urmare, prin instituirea unor taxe şi impozite nu are loc o încălcare a dreptului de proprietate sau a normelor privind nivelul de trai decent al cetăţenilor, legiuitorul fiind îndrituit să instituie un ansamblu de măsuri prin care să asigure protejarea intereselor financiare ale statului, precum şi calitatea vieţii cetăţenilor, fiind de natură a da eficienţă concretă altor dispoziţii din Constituţie.
    25. De asemenea, Curtea observă că art. 56 din Constituţie consacră obligaţia fundamentală a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Însă aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice, şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora (Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, şi Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993) şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării.
    26. Având în vedere dispoziţiile constituţionale mai sus menţionate şi considerentele expuse, Curtea reţine că prevederile criticate nu sunt contrare principiilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, deoarece legiuitorul, dând expresie politicii fiscale şi bugetare, are deplina libertate de a stabili impozite şi taxe, precum şi cuantumul acestora, bineînţeles, cu condiţia ca acestea să fie rezonabile şi echitabile, cerinţe pe care prevederile art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 le îndeplinesc, instituind în mod concret limitele şi cotele în care autorităţile locale trebuie să se încadreze atunci când stabilesc impozitul pe clădiri, fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale mai sus menţionate.
    27. Distinct de acestea, cu privire la cele susţinute de autoarele excepţiei de neconstituţionalitate în notele scrise depuse direct la Curtea Constituţională, prin care sunt învederate aspecte noi cu privire la motivarea acesteia, Curtea are în vedere faptul că litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi. Prin urmare, invocarea în faţa Curţii a unor motive noi de neconstituţionalitate, altele faţă de cele arătate şi motivate prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată a quo care a sesizat instanţa de contencios constituţional, este inadmisibilă (a se vedea, spre exemplu Decizia nr. 335 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 1 noiembrie 2018, Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 7 septembrie 2011).
    28. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, în raport cu dispoziţiile constituţionale, coroborate cu cele convenţionale, menţionate în susţinerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
    29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ileana Mihai Cristina şi Ileana Mia în Dosarul nr. 2.560/86/2016 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 826 din 17 noiembrie 2020

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016