Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 825 din 12 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 479, art. 482 lit. h) şi ale art. 484 alin. (1) din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 825 din 12 decembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 479, art. 482 lit. h) şi ale art. 484 alin. (1) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 825 din 12 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 479, art. 482 lit. h) şi ale art. 484 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 334 din 24 aprilie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 479, art. 482 lit. h) şi ale art. 484 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Varga Attila în Dosarul nr. 6.116/305/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.462 D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în sală este prezentă doamna Pora Erika, traducător autorizat de limba maghiară.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016 şi nr. 483 din 30 iunie 2016, despre care se arată că sunt aplicabile în prezenta cauză.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 14 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.116/305/2016, Curtea de Apel Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 479, art. 482 lit. h) şi ale art. 484 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Varga Attila într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui apel formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe împotriva unei sentinţe penale referitoare la încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 479 şi ale art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care modalitatea de executare a pedepsei este stabilită în urma aplicării dispoziţiilor art. 88 alin. (3) din Codul penal, adică în urma revocării amânării executării unei pedepse pronunţate anterior. Totodată, autorul excepţiei susţine că sintagma „conducătorul parchetului care a emis acordul“, din cuprinsul prevederilor art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală, încalcă art. 131 alin. (2) din Constituţie, întrucât art. 56 din Codul de procedură penală şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu reglementează competenţa procurorului de a „emite“ acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, acordul de recunoaştere a vinovăţiei fiind un element de justiţie negociată încheiat de procuror şi de inculpat. De asemenea se susţine că dispoziţiile legale menţionate anterior nu reglementează competenţa procurorului de a încheia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, motiv pentru care prevederea acestei atribuţii în cuprinsul Părţii speciale a Codului de procedură penală, în condiţiile în care acestea nu se regăsesc în Legea nr. 304/2004 şi în Partea generală a Codului de procedură penală, încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, principiul autonomiei procurorilor şi dreptul la un proces echitabil. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor art. 126 din Constituţie, întrucât reglementează exercitarea de către procuror a unor atribuţii care aparţin sferei instanţelor judecătoreşti. Se arată că, potrivit art. 88 alin. (3) din Codul penal, amânarea aplicării pedepsei este atributul exclusiv al instanţei judecătoreşti, la fel ca aplicarea pedepsei şi dispoziţia de executare a pedepsei, iar lăsarea acestora la aprecierea exclusivă a procurorului încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, constituind o ingerinţă a puterii executive în atribuţiile puterii judecătoreşti, de natură a încălca principiul separaţiei puterilor în stat. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, despre care se afirmă că este aplicabilă şi în ipoteza invocată în prezenta cauză. Se arată că acordul de recunoaştere a vinovăţiei, revocarea amânării aplicării pedepsei, aplicarea pedepsei şi ordinul judecătoresc de executare a pedepsei sunt instituţii juridice distincte, care sunt aplicate de către organe judiciare diferite, conform unor proceduri specifice, motiv pentru care prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi stabilit cuantumul pedepsei doar în acele cazuri în care nu se pune problema revocării amânării unei pedepse anterioare, revocare care este atributul exclusiv al instanţelor de judecată.
    6. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală opinează că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează în sensul că i-ar permite procurorului ca, în cadrul procedurii încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, să dispună revocarea amânării aplicării pedepsei stabilite pentru o infracţiune concurentă printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, aplicarea acestei pedepse şi contopirea ei, conform art. 40 alin. (1) şi art. 39 din Codul penal. Se susţine că o asemenea interpretare este contrară prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie. Se arată că revocarea amânării aplicării pedepsei, prevăzută la art. 88 alin. (3) din Codul penal, implică aplicarea pedepsei în cauză pentru a putea fi ulterior contopită cu cea stabilită prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei pentru infracţiunea comisă. Însă aplicarea pedepsei, chiar dacă este stabilită printr-o hotărâre judecătorească anterioară, este atributul exclusiv al judecătorului.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Sunt invocate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 483 din 30 iunie 2016.
    9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 483 din 30 iunie 2016.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 479, art. 482 lit. h) şi ale art. 484 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
    - Art. 479: „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.“;
    – Art. 482 lit. h): „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde: [...] h) felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat; [...]“;
    – Art. 484 alin. (1): „Dacă acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna dintre menţiunile prevăzute la art. 482 sau dacă nu au fost respectate condiţiile prevăzute la art. 483, instanţa dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.“

    13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (1) referitor la instanţele judecătoreşti şi ale art. 131 alin. (2) referitoare la rolul Ministerului Public.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia, în ipoteza prevăzută la art. 88 alin. (3) din Codul penal, a săvârşirii unei noi infracţiuni, cu intenţie sau cu intenţie depăşită, până la expirarea termenului de supraveghere, infracţiune pentru care se încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, revocarea amânării aplicării pedepsei este de competenţa procurorului care încheie acordul, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută.
    15. În acest sens, Curtea reţine că dispoziţiile art. 88 alin. (3) teza întâi din Codul penal prevăd faptul că, dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Din interpretarea literală a prevederilor art. 88 alin. (3) din Codul penal rezultă că revocarea amânării aplicării pedepsei, ca urmare a constatării săvârşirii unei noi infracţiuni, în condiţiile anterior menţionate, este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată, iar din folosirea de către legiuitor în cuprinsul acestora a sintagmei „instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei“ se deduce că această soluţie nu este una facultativă, ci obligatorie, nefiind lăsată la aprecierea instanţei. Mai mult, potrivit prevederilor art. 88 alin. (3) teza finală, pedeapsa aplicată de instanţa de judecată ca urmare a revocării amânării aplicării pedepsei şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni.
    16. În aceste condiţii, ipoteza invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în care pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de supraveghere inculpatul doreşte să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, conform prevederilor art. 478 din Codul de procedură penală, se impune coroborarea prevederilor legale referitoare la instituţia procesual penală anterior menţionată cu cele ale art. 88 din Codul penal. Astfel, la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul poate avea în vedere doar noua infracţiune săvârşită, fără a putea negocia cu inculpatul o soluţie cu privire la întreaga sa situaţie procesuală, întrucât aceasta ar presupune constatarea de către procuror a obligativităţii revocării amânării executării pedepsei, precum şi aplicarea de către acesta a dispoziţiilor art. 88 din Codul penal, inclusiv a prevederilor legale referitoare la sancţionarea concursului de infracţiuni în cazul revocării amânării pedepsei, care, astfel cum s-a arătat mai sus, sunt de competenţa exclusivă a instanţei de judecată.
    17. Prin urmare, în ipoteza analizată, procurorul va putea sesiza instanţa competentă, conform art. 483 din Codul de procedură penală, numai în privinţa acordului încheiat cu privire la infracţiunea săvârşită de inculpat în cursul termenului de supraveghere dispus potrivit art. 86 din Codul penal. Conform art. 483 alin. (1) din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei, ca act de sesizare a instanţei de judecată, trebuie să fie însoţit de dosarul de urmărire penală. Din cuprinsul acestuia din urmă, instanţa va lua act de situaţia juridică a inculpatului, respectiv de existenţa condiţiilor prevăzute la art. 88 alin. (1) din Codul penal, urmând să procedeze la revocarea amânării aplicării pedepsei. Astfel, dacă va proceda la admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, conform art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, instanţa va fi obligată să ţină cont de pedeapsa stabilită prin acord şi, totodată, să aplice prevederile art. 88 alin. (3) teza finală din Codul penal, aspect care va determina ca, în aplicarea prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b)-e) din Codul penal, la stabilirea pedepsei celei mai mari, să fie avută în vedere, pentru infracţiunea comisă ulterior dispunerii amânării aplicării pedepsei, pedeapsa prevăzută în acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
    18. Aspectele mai sus analizate constituie însă chestiuni ce ţin de domeniul interpretării şi aplicării legii, nevizând constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.
    19. Având în vedere aspectele anterior arătate, interpretarea dată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiilor legale criticate este contrară prevederilor art. 88 alin. (3) din Codul penal. De altfel, încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu încălcarea prevederilor legale este sancţionabilă, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, instanţa sesizată cu încheierea acestuia putând să respingă acordul, dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nelegală. Aşa fiind, ipoteza juridică invocată în susţinerea excepţiei constituie, mai degrabă, o greşeală de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale criticate, şi nu o problemă de constituţionalitate, aspect care ar atrage respingerea excepţiei ca fiind inadmisibilă.
    20. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ce vizează instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în ansamblul său, Curtea reţine că dispoziţiile art. 478-488 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 483 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 17 noiembrie 2016, paragrafele 14-22, prin care a constatat că, alături de judecata pe baza recunoaşterii învinuirii, prevăzută la art. 377 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă una dintre instituţiile procesual penale specifice sistemului procesual adversial, introdusă de legiuitor în Codul de procedură penală în vigoare. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei constituie o excepţie de la principiul aflării adevărului, specific sistemului continental de drept, care obligă organele judiciare să facă toate demersurile pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt, în toate cauzele. Această excepţie a fost instituită de legiuitor, care, în acest fel, a acordat prioritate în aplicare principiului oportunităţii, caracteristic sistemului de drept anglo-saxon, care, prin abordarea pragmatică a înfăptuirii justiţiei, conduce, în unele cazuri, într-un mod mai eficient, la acelaşi rezultat, respectiv la aplicarea unor pedepse persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Aceleaşi aspecte au fost reţinute de legiuitor în Expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, conform căreia introducerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei în legislaţia românească presupune o schimbare radicală a procesului penal român ce are ca scop reducerea duratei judecării cauzelor şi simplificarea activităţii organelor de urmărire penală, cu consecinţa reducerii costurilor actului de justiţie pentru toate părţile, dar, în mod special, pentru stat, care, prin justiţia negociată, economiseşte resurse băneşti şi umane esenţiale. Prin urmare, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este prezentat, în cuprinsul Expunerii de motive anterior menţionate, ca aparţinând unei viziuni legislative inovatoare, ce asigură soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil, fiind, totodată, un remediu pentru înlăturarea deficienţei constând în durata mare a soluţionării cauzelor în România.
    21. Curtea a reţinut, totodată, că instituţia procesual penală analizată a fost însă adaptată de legiuitor la cerinţele dreptului continental. Astfel, acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat, conform prevederilor art. 478 alin. (1) şi 480 din Codul de procedură penală, după punerea în mişcare a acţiunii penale, cu privire la infracţiunile pentru care legea prevedea pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie. Ca efect al încheierii sale, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Conform art. 478 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt inculpatul şi procurorul, acordul putând fi iniţiat, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, de oricare dintre aceştia, limitele încheierii sale fiind stabilite prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior, conform art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 479 din acelaşi cod, obiectul acordului îl constituie recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală; acesta priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Potrivit art. 481 şi 483 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie în formă scrisă şi constituie act de sesizare a instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Conform art. 485 din Codul de procedură penală, aceasta admite sau respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei, printr-o procedură publică, la care sunt citaţi inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată, procedură în urma căreia, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi a avocatului acestuia, precum şi, dacă sunt prezente, a celorlalte părţi şi a persoanei vătămate, instanţa se pronunţă prin sentinţă, potrivit art. 484 din Codul de procedură penală. Sentinţa astfel pronunţată poate fi atacată cu apel, conform art. 488 din Codul de procedură penală, în termen de 10 zile de la comunicare, de către procuror, inculpat, celelalte părţi şi persoana vătămată. Mai mult, în cazul respingerii de către instanţă a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, soluţionarea cauzei se face potrivit normelor procesual penale cu caracter general, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Prin art. II pct. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, limita de 7 ani a pedepsei închisorii, prevăzută la art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost extinsă la 15 ani.
    22. Curtea a constatat că, astfel reglementat, acordul de recunoaştere a vinovăţiei constituie o instituţie de drept procesual penal ce asigură toate garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi în situaţia prevederii de către legiuitor, în contextul acestei instituţii, a dreptului procurorului de a iniţia acest acord, cu avizul procurorului ierarhic superior, potrivit art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, precum şi a dreptului acestuia de a stabili felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, potrivit art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală. Aceasta, întrucât acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procuror şi inculpat, în condiţiile arătate de autorul excepţiei, este supus controlului instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, care poate să îl admită sau să îl respingă, conform procedurii analizate, iar, împotriva sentinţei astfel pronunţate, părţile interesate pot formula apel.
    23. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie.
    24. Pentru aceleaşi motive, Curtea a constatat că nu este încălcat nici principiul separaţiei puterilor în stat şi nici principiul separaţiei funcţiilor judiciare, întrucât înfăptuirea actului de justiţie, chiar şi în urma încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, are loc cu controlul instanţei judecătoreşti, care, printre altele, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în cazul respingerii acordului dispune judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor procesual penale cu caracter general.
    25. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 126 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că acestea interzic înfiinţarea de instanţe extraordinare, permiţând înfiinţarea, prin lege organică, de instanţe specializate, în anumite materii, motiv pentru care Curtea constată că această normă constituţională nu este incidentă în cauză.
    26. Referitor la critica potrivit căreia art. 56 din Codul de procedură penală şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, nu reglementează competenţa procurorului de a încheia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, de a stabili pedepse şi modalităţi de executare, de a renunţa la aplicarea unor pedepse sau de a dispune amânarea executării pedepselor, Curtea a reţinut că acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o procedură specială, fiind plasată de către legiuitor în cuprinsul titlului IV al părţii speciale a Codului de procedură penală (intitulat „Proceduri speciale“), ca o excepţie de la dispoziţiile art. 56 din acelaşi cod, excepţie care oferă însă garanţiile procesuale specifice drepturilor fundamentale invocate în prezenta cauză. Pentru acest motiv, Curtea a constatat că legiuitorul a reglementat competenţa procurorului de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, conform exigenţelor constituţionale specifice drepturilor anterior referite.
    27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa mai sus analizată, atât considerentele, cât şi soluţia din Decizia nr. 483 din 30 iunie 2016, precitată, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    28. Pentru motivele mai sus invocate, Curtea reţine că prevederile art. 479, art. 482 lit. h) şi art. 484 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, acestea neîncălcând dispoziţiile legale referitoare la instanţele judecătoreşti şi la rolul Ministerului Public din cuprinsul Legii fundamentale.
    29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
     Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Attila Varga în Dosarul nr. 6.116/305/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 479, art. 482 lit. h) şi ale art. 484 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016