Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.562/1/2021
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela Elena│Înaltei Curţi de │
│Bogasiu │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Eugenia │- pentru preşedintele │
│Puşcaşiu │Secţiei I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei │
│ │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I│
│Curelea │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Nicolae │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I│
│Truţescu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I│
│Paraschiv │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa Livia │- judecător la Secţia I│
│Băldean │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a│
│Monica Duţă │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina │- judecător la Secţia a│
│Vrabie │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a│
│Poliţeanu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a│
│Magdalena │II-a civilă │
│Dănăilă │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Claudia │- judecător la Secţia │
│Marcela │de contencios │
│Canacheu │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Liliana Vişan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marius Ionel │- judecător la Secţia │
│Ionescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina-Nicoleta│- judecător la Secţia │
│Ghica-Velescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adrian Remus │- judecător la Secţia │
│Ghiculescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.562/1/2021, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 19.731/3/2018. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept; a fost depus un memoriu amicus curiae de către părţi aflate în aceeaşi situaţie cu cea a intimatului-reclamant din cauza în care a fost formulată sesizarea. 6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. 7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus, prin Încheierea din 7 septembrie 2021, în Dosarul nr. 19.731/3/2018, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în interpretarea dispoziţiilor art. 477-478 din Codul de procedură civilă, în absenţa formulării de către reclamant, printr-o cerere proprie de apel, a unor critici în legătură cu evaluarea imobilului, acesta poate solicita ulterior, printr-o cerere de sine stătătoare, aplicarea direct în apel a modificărilor aduse Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare? 9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 octombrie 2021 cu nr. 2.562/1/2021, termenul de judecată fiind stabilit la 6 decembrie 2021. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 10. Codul de procedură civilă "ART. 477 (1) Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. (2) Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil. ART. 478 (1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. (4) Părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia legală." 11. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 165/2013) "ART. 4 Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. (...) ART. 21 Forma în vigoare la data introducerii acţiunii - 11 iunie 2018 - „(...) (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (...)“ ART. 21 Forma ulterioară adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru modificarea alin. (6) al art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2021 - „(...) (6) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu. (...)“" III. Expunerea succintă a procesului 12. Dosarul nr. 19.731/3/2018 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă la data de 11 iunie 2018, în condiţiile în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a emis o decizie de compensare în termenul legal. 13. Astfel, reclamantul s-a adresat instanţei judecătoreşti, în temeiul art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013, pentru constatarea existenţei dreptului său de proprietate asupra mai multor apartamente din imobilul situat în municipiul Bucureşti şi acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru acestea, respectiv obligarea entităţii competente la emiterea deciziei de compensare prin puncte, la valoarea stabilită prin raportul de evaluare ce va fi efectuat, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa în cauză. 14. Prin Sentinţa civilă nr. 955 din 21 august 2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei compensatorii pentru apartamentele solicitate, la un punctaj a cărui stabilire va presupune convertirea sumei de 606.903,79 euro în lei, prin aplicarea cursului de schimb valabil la momentul emiterii deciziei compensatorii de către pârâtă; a stabilit că decizia compensatorie trebuie emisă de îndată ce hotărârea rămâne definitivă. 15. Evaluarea apartamentelor s-a realizat cu luarea în considerare a prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data pronunţării hotărârii, adică în baza grilei notariale valabile în anul 2013 pentru municipiul Bucureşti. 16. Împotriva sentinţei a formulat apel pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, criticând-o pentru necomunicarea raportului de expertiză, pentru incorectitudinea evaluării efectuate de expert, întrucât grila notarială prevedea preţuri distincte pentru anexe şi pentru pivniţe/boxe, astfel încât nu se putea aplica pentru acestea valoarea unitară pe metru pătrat pentru locuinţe, precum şi pentru obligarea sa la plata integrală a cheltuielilor de judecată. 17. În şedinţa publică din 7 septembrie 2021, reclamantul a depus note de şedinţă, prin care a solicitat ca stabilirea numărului de puncte să se facă prin raportare la art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru modificarea alin. (6) al art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2021 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020), adică prin raportare la grila notarială valabilă pentru municipiul Bucureşti în anul precedent celui în care instanţa de apel judecă fondul dosarului de despăgubire (la acest moment, grila notarială valabilă în anul 2020 pentru municipiul Bucureşti). 18. La acelaşi termen, instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească, în raport cu solicitarea reclamantului, dacă, în apelul declarat de o parte, partea potrivnică poate formula pretenţii noi întemeiate pe un act normativ apărut în cursul judecării apelului. 19. Prin încheierea pronunţată, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii apelului declarat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 20. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele expuse în continuare. 21. Astfel, Dosarul nr. 19.731/3/2018 este înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi nu a fost soluţionat până la data sesizării, aflându-se în etapa procesuală a apelului, singura cale de atac de reformare prevăzută în materia cererilor întemeiate pe Legea nr. 165/2013, conform art. 35 alin. (4) din acest act normativ special. 22. Un complet de judecată al curţii de apel a fost învestit cu soluţionarea apelului declarat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. 23. Soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept în discuţie, având în vedere că, în ipoteza constatării admisibilităţii unei cereri de sine stătătoare a reclamantului, prin care tinde la schimbarea soluţiei primei instanţe, în absenţa formulării de către acesta, printr-o cerere proprie de apel a unor critici în legătură cu evaluarea imobilului, o asemenea schimbare a hotărârii tribunalului ar putea fi pronunţată de către instanţa de apel, în timp ce, în ipoteza constatării inadmisibilităţii unei cereri de acest tip, instanţa de apel nu va putea schimba sentinţa atacată în sensul dorit de reclamant (majorarea numărului de puncte acordate în compensare), nici dacă apelul adversarului Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor conţine acest tip de critici, faţă de principiul neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac (art. 481 din Codul de procedură civilă). 24. Chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită are caracter de noutate, întrucât însăşi aplicarea de către instanţe a unor dispoziţii de drept material, altele decât cele aflate în vigoare la data sesizării, are un caracter excepţional, conform principiilor care se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 25. Astfel, instanţa europeană a admis că puterea legiuitoare poate adopta reglementări cu efect retroactiv în materie civilă. Preeminenţa dreptului şi noţiunea de proces echitabil exclud însă orice ingerinţă a puterii legiuitoare într-un proces deja existent, în vederea influenţării soluţionării litigiului de către puterea judiciară, cu excepţia cazului în care există motive extrem de importante de interes general (cauzele Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreatis împotriva Greciei, Hotărârea din 9 decembrie 1994, Zielinski, Pradal, Gonzales şi alţii împotriva Franţei, Hotărârea din 28 octombrie 1999, OGIS -Institutul Stanislas, OGEC Saint-Pie X şi Blanche de Castille şi alţii împotriva Franţei, Hotărârea din 27 mai 2004). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, paragraful 4 din Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010). 26. Intervenţia legiuitorului în cursul proceselor aflate pe rol, ce a generat problema de drept pentru care este sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a realizat, pe de o parte, ca normă de drept tranzitoriu, prin art. 4 din Legea nr. 165/2013, act normativ relativ recent, adoptat într-o materie de interes general, cea a restituirii imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi a cărui aplicare a condus la declanşarea unui număr considerabil de litigii, iar, pe de altă parte, prin modificările aduse art. 21 alin. (6) din legea în discuţie, ultima dintre acestea şi singura care a produs efecte (actul normativ prin care s-a realizat nefiind nici suspendat şi nici nedeclarat neconstituţional) fiind Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii (Legea nr. 193/2021), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 9 iulie 2021. 27. Chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, fapt ce rezultă din consultarea bazei de date electronice a instanţei supreme. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 28. Intimatul-reclamant a apreciat ca fiind admisibilă din punct de vedere procedural cererea sa, făcând referire la notele de şedinţă, prin care a susţinut că Legea nr. 193/2021 este aplicabilă în cauză, în faza procesuală a apelului, sens în care a invocat deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 46 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 2 august 2021 (Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021) şi nr. 80 din 12 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.080 din 20 decembrie 2018 (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018), deciziile Curţii Constituţionale nr. 164 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 2 iulie 2018, şi nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. (5) şi (6) din Codul civil. 29. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 30. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 19731/3/2018 a reţinut că, prealabil, trebuie avut în vedere că, în legătură cu aplicarea legii noi (modificatoare) direct în apel, se ridică nu numai problema de a stabili care sunt dispoziţiile de drept substanţial prin prisma cărora instanţa de control judiciar analizează cererea/cererile de apel (în materia de faţă, Legea nr. 165/2013 - în forma în vigoare la data sesizării instanţei sau, dimpotrivă, acelaşi act normativ în forma în vigoare la data pronunţării hotărârii în apel), ci şi aceea de ordin procedural a respectării limitelor efectului devolutiv al apelului, impuse de art. 477-478 din Codul de procedură civilă, atunci când, în absenţa formulării de către reclamant, printr-o cerere proprie de apel, a unor critici în legătură cu evaluarea imobilului, acesta solicită ulterior, printr-o cerere de sine stătătoare, chiar schimbarea hotărârii primei instanţe în considerarea incidenţei noii legi (modificatoare). 31. Într-adevăr, răspunsul la prima chestiune se poate deduce din considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018, care se întemeiază pe art. 4 din Legea nr. 165/2013: "63. Legea nr. 165/2013 cuprinde nu numai prevederi cu caracter procedural (cum ar fi, de pildă, cele care instituie anumite termene), ci şi prevederi cu caracter substanţial, referitoare la cuantumul şi modalitatea de acordare a măsurilor compensatorii instituite, astfel că, în privinţa acestora din urmă, raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire, pe de o parte, şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative.64. Decizia autorităţii administrative implicate în procesul de acordare a măsurii reparatorii reglementate de Legea nr. 165/2013 a fost supusă controlului jurisdicţional, astfel încât dreptul de creanţă, de care beneficiază persoana îndreptăţită la măsura reparatorie, nu este un drept cert şi exigibil şi, de aceea, situaţia juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicţională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanţa de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite." 32. Aceasta înseamnă că toate criticile din cererea/cererile de apel privind evaluarea imobilului (valoare unitară, coeficienţi de corecţie etc.), formulate de părţi din perspectiva grilelor notariale valabile în anul 2013, vor fi analizate de instanţa de apel prin observarea grilelor notariale valabile în anul anterior pronunţării hotărârii, în funcţie de acestea din urmă stabilindu-se caracterul fondat sau nefondat al respectivelor critici. Instanţa va proceda astfel independent de formularea de către părţi a unor solicitări în acest sens, dat fiind că principiul disponibilităţii nu include şi dreptul lor de a alege legea aplicabilă. 33. Instanţa de trimitere a arătat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie priveşte însă dezlegarea celei de-a doua chestiuni de drept, sens în care a reţinut că trebuie pornit de la faptul că apelul este o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond. Problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instanţei de apel, care va statua atât în fapt, cât şi în drept. Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecării în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în primă instanţă. 34. În principiu, devoluţiunea este totală. Ea este însă limitată de două reguli, exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum apellatum (limitele efectului devolutiv sunt determinate de ceea ce s-a apelat) şi tantum devolutum quantum iudicatum (limitele efectului devolutiv sunt determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă). 35. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură civilă, având denumirea marginală „Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat“: „(1) Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. (2) Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.“ 36. La prima vedere, acest text de lege nu permite reformarea hotărârii în favoarea reclamantului, prin aplicarea legii noi care face trimitere la grile notariale cu valori mai mari ale imobilelor, dacă acesta nu a formulat, printr-o cerere proprie de apel, critici în legătură cu evaluarea bunului. Este adevărat că este posibil ca partea adversă (Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor) să fi formulat acest tip de critici, cum este cazul şi în speţa de faţă, însă într-o asemenea situaţie solicitarea reclamantului de majorare a numărului de puncte, la care ar fi îndreptăţit potrivit grilei ulterioare, nu ar putea fi primită, în considerarea principiului neînrăutăţirii situaţiei pârâtului în propria cale de atac. Aşadar, acest aspect este nerelevant şi oricum lasă nerezolvată problema pentru ipoteza în care partea adversă (Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor) a declarat apel, dar la rândul său nu a criticat evaluarea imobilului. 37. Totuşi, se poate lua în considerare ca apelul declarat de pârât să fie admis formal şi schimbată soluţia în defavoarea apelantului, aşa cum se proceda în practica judiciară anterioară intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, atunci când în calea de atac a reclamantului acţiunea sa era respinsă, ca urmare a admiterii unei excepţii invocate de pârât doar în apărare (fără exercitarea unei căi de atac). 38. De asemenea, conform art. 478 din Codul de procedură civilă, având denumirea marginală „Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă“: „(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. (4) Părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia legală.“ 39. Dacă se poate considera că art. 478 alin. (5) din Codul de procedură civilă constituie temeiul procedural al formulării de către reclamant direct în apel a unor pretenţii izvorâte dintr-o lege nouă (modificatoare), adoptată după pronunţarea hotărârii primei instanţe, în schimb se observă că acest text de lege se regăseşte în cadrul articolului care reglementează limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, aşa că impedimentul reprezentat de nedeclararea unui apel propriu, prin care să fi formulat critici cu privire la evaluarea imobilului, care derivă dintr-o altă regulă de drept, cea a limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, ar subzista. 40. Totuşi, în doctrină s-a admis şi opinia contrară. Astfel, sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865 s-a arătat că: „O a doua categorie de excepţii de la principiul pe care îl analizăm (tantum devolutum quantum iudicatum) este prevăzută de art. 294 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pot fi cerute, în apel, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după pronunţarea hotărârii apelate. Spre exemplu, pârâtul apelează hotărârea prin care s-a admis cererea în revendicare a unui imobil, formulată împotriva sa, cât şi capătul accesoriu, prin care pârâtul a fost obligat să restituie fructele culese până în momentul hotărârii. Reclamantul-intimat poate să ceară instanţei de apel să-l oblige pe adversarul său şi la restituirea fructelor pe care acesta le-a cules după pronunţarea hotărârii primei instanţe şi până la data pronunţării hotărârii în apel“ (G. Boroi, D. Rădescu - Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Editura ALL, Bucureşti, 1996, pag. 424). Întrucât la acel moment (anul 1996) nu era reglementată instituţia apelului incident, intimatul-reclamant nu ar fi putut formula decât o cerere de sine stătătoare cu acest obiect, în apelul adversarului său. 41. Dacă se admite acest punct de vedere, s-ar putea lua în considerare şi soluţia ca apelul pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să fie chiar respins (dacă este cazul), însă majorarea numărului de puncte compensatorii să fie consecinţa strict a admiterii cererii de sine stătătoare a reclamantului, formulate ulterior expirării termenului de declarare a apelului, recunoscută astfel ca un tip de cerere cu o fizionomie proprie, care s-ar apropia de apelul incident, dar fără a se confunda cu acesta [având şi un domeniu de aplicare restrâns la ipotezele enumerate de art. 478 alin. (5) din Codul de procedură civilă] şi ce s-ar formula în situaţii ca aceea de faţă, în care pierderea termenului nu este imputabilă părţii. 42. În orice caz, aprecierea ca fiind admisibilă a unei asemenea cereri de sine stătătoare ar avea avantajul că nu s-ar ajunge la aplicarea unor tratamente diferite reclamanţilor ce aveau o hotărâre pronunţată în primă instanţă la momentul intrării în vigoare a legii noi (modificatoare), după cum evaluarea realizată de tribunal a fost una corectă, reclamantul nefiind astfel nevoit să o atace sub aspectul respectiv, sau, dimpotrivă, greşită, alt reclamant declarând din acest considerent o cale de atac împotriva sa, pentru ca în prezent, în conjunctura generată de legiuitor, să aibă o poziţie mai favorabilă. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 43. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătoreşti relevante în materia ce face obiectul sesizării, precum şi opinii teoretice ale magistraţilor, din analiza cărora s-a constatat existenţa a două orientări jurisprudenţiale. 44. Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a reţinut că recalcularea despăgubirilor, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, poate fi solicitată de persoana îndreptăţită doar în condiţiile în care a exercitat calea de atac a apelului principal/incident. 45. Dreptul substanţial se exercită într-un anumit cadru juridic reglementat de normele de drept procedural speciale (Legea nr. 165/2013) şi generale (Codul de procedură civilă) sub aspectul învestirii instanţei de judecată, al respectării termenelor legale, dar mai ales al principiilor fundamentale ale procesului civil. 46. Unul dintre aceste principii este cel prevăzut de art. 481 din Codul de procedură civilă, „neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac“, în sensul că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege. 47. Principiul non reformatio in pejus concentrează, în substanţa sa, interdicţia de creare a unei situaţii procesuale în defavoarea titularului căii de atac exercitate în mod exclusiv, prin raportare la situaţia deja stabilită prin hotărârea judecătorească supusă controlului jurisdicţional. Acest principiu nu intră în contradicţie cu obligaţia instituită de prevederile art. 476 din Codul de procedură civilă. Dimpotrivă, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel se desfăşoară în limitele trasate prin cererea de apel, şi nu prin analiza pretenţiilor părţii adverse exprimate în întâmpinare sau alt act de procedură. 48. De regulă, niciuna dintre părţi nu va pretinde prin calea de atac exercitată să i se creeze o situaţie procesuală mai rea decât cea stabilită prin hotărârea atacată. 49. Raţiunea instituirii acestui principiu ţine de esenţa instituţiei căilor de atac, căci accesul la o jurisdicţie superioară nu poate fi iluzoriu, ci concret şi deplin. Prevederea unui sistem de căi de atac are drept scop asigurarea respectării dreptului fundamental la o protecţie jurisdicţională efectivă. Or, această finalitate nu poate fi realizată dacă, prin exercitarea unei căi de atac, partea ar fi expusă riscului de a primi o soluţie procesuală chiar mai defavorabilă decât cea pe care a înţeles să o critice. 50. Într-o altă orientare s-a apreciat că Legea nr. 165/2013 cuprinde nu numai prevederi cu caracter procedural, ci şi prevederi cu caracter substanţial, referitoare la cuantumul şi modalitatea de acordare a măsurilor compensatorii instituite, astfel că, în privinţa acestora din urmă, raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire, pe de o parte, şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative. 51. Decizia autorităţii administrative implicate în procesul de acordare a măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 165/2013 poate fi supusă controlului jurisdicţional, astfel încât dreptul de creanţă, de care beneficiază persoana îndreptăţită la măsura reparatorie, nu este un drept cert şi exigibil şi, de aceea, situaţia juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicţională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului, care face obiectul deciziei de compensare, iar instanţa de judecată este singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite. 52. Dată fiind situaţia juridică aflată în curs de constituire, norma de drept substanţial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul normativ modificat, este aplicabilă situaţiei juridice aflate în curs de desfăşurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispoziţiile art. 4, fiind, în consecinţă, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, şi nu cea de la data introducerii acţiunii. 53. Aşadar, atât în ipoteza contestaţiei reglementate de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cât şi în cea a cererii prin care persoana îndreptăţită solicită obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de compensare sau, după caz, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de decizie de compensare, reglementată de alin. (2) al aceluiaşi articol, soluţia este aceeaşi, şi anume aplicarea imediată a modificării legislative, inclusiv în etapa procesuală a apelului. 54. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 55. Prin Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 16,art. 17 alin. (1) lit. a),art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reţinut că: "17. (...) nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite.18. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, prin aceeaşi decizie, paragraful 19, Curtea a arătat că, potrivit jurisprudenţei sale, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia (...). Altfel spus, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu mai sus amintit tempus regit actum." 56. Totodată, prin Decizia nr. 164 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 2 iulie 2018, Curtea Constituţională a reţinut că: "20. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017. Având în vedere că soluţia legislativă este, în esenţă, aceeaşi cu cea existentă înaintea modificării, Curtea reţine, în prezenta cauză, aplicabilitatea jurisprudenţei sale anterioare, pronunţate în legătură cu acest text de lege.21. Astfel, în privinţa constituţionalităţii dispoziţiilor din Legea nr. 165/2013, care instituie, pentru evaluarea imobilului ce constituie obiectul deciziei de compensare, metoda aplicării grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituţională s-a pronunţat, între alte prevederi din actul normativ criticat, şi asupra prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 21 alin. (6) şi art. 50 lit. b), analizând argumente de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză. Prin decizia menţionată, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu motivarea că prevederile legale criticate constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. (...)" IX. Raportul asupra chestiunii de drept 57. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu există o problemă de drept reală şi cu un grad ridicat de dificultate, pentru că instanţa de sesizare solicită de fapt o soluţie pe fondul cauzei, ce tinde la aplicarea normelor de drept supuse interpretării la circumstanţele particulare ale speţei, făcând trimitere la situaţii ipotetice. De asemenea, au apreciat că nu este îndeplinită nici condiţia noutăţii problemei de drept supuse interpretării, nici aceea a nestatuării de către instanţa supremă, astfel încât au propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării. X. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 58. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi raportul întocmit de judecătorii-raportori, instanţa constată că, prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 59. În doctrină, dar şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a arătat că problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine, este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. 60. Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că acestea se regăsesc doar parţial, sesizarea neîndeplinind toate exigenţele procedurale pentru a fi admisibilă. 61. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată; cauza care formează obiectul judecăţii în apel se află în competenţa legală a unui complet al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care urmează a pronunţa o hotărâre definitivă, apelul fiind sigura cale de atac de reformare prevăzută în materia cererilor întemeiate pe Legea nr. 165/2013, conform art. 35 alin. (4) din acest act normativ. 62. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată însă că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei probleme de drept cu un grad de dificultate ridicat, care să necesite activarea mecanismului hotărârii prealabile. 63. Deşi legiuitorul nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“, în interpretarea acesteia doctrina afirmă că norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text de lege este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale ori pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 64. Cu privire la identificarea unei chestiuni de drept reale, veritabile, de un anumit grad de dificultate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015, Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018). 65. Chestiunea de drept semnalată de titularul sesizării sub aspectul interpretării dispoziţiilor art. 477 şi 478 din Codul de procedură civilă, în lumina circumstanţelor specifice cauzei cu care a fost învestit, respectiv, în absenţa formulării de către intimatul-reclamant, printr-o cerere proprie de apel, a unor critici în legătură cu evaluarea imobilului pentru care a solicitat instanţei judecătoreşti să dispună obligarea apelantului-pârât la emiterea unei deciziei de compensare prin puncte, în considerarea Legii nr. 165/2013, nu implică o dificultate a aplicării şi interpretării normelor legale, de natură a crea premisele apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. 66. Din chiar considerentele expuse în încheierea de sesizare a reieşit că nu este vorba despre deducerea spre interpretare a unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite dezlegarea printr-o hotărâre prealabilă, pentru că titularul sesizării dispune de suficiente repere de analiză care să îi permită aplicarea textelor normative referitoare la limitele devolutive ale apelului în soluţionarea cauzei cu judecarea căreia a fost învestit, utilizând în acest scop mecanismele de interpretare a legii. 67. În această ordine de idei, se observă că soluţionarea apelului şi, implicit, a acţiunii introductive are în vedere sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru modificarea alin. (6) al art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procedurii de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2021. 68. Or, cu toate că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe judecătoreşti nu au fost identificate soluţii care să pună în discuţie îndeplinirea cerinţei noutăţii problemei de drept sau a condiţiei ca instanţa supremă să nu fi statuat asupra acesteia, în hotărârile anterioare pronunţate în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare se regăseşte o abordare constantă în ceea ce priveşte efectele legii noi asupra situaţiilor juridice aflate în curs de constituire, cu referire la aplicarea în timp a formelor succesive ale art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. 69. Astfel, asupra lămuririi modului de evaluare a imobilului care face obiectul unei decizii de compensare în contextul unei situaţii juridice aflate în curs de constituire, impusă de imperativul asigurării unui regim unitar de reparaţie pentru imobilele preluate abuziv, indiferent de stadiul în care se află derularea procedurii de evaluare, instanţa supremă s-a mai pronunţat pe calea mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, cu privire la principiul aplicării imediate a legii civile noi; Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 2 august 2021, cu privire la efectele unei decizii prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unei prevederi legale). 70. În egală măsură, repere interpretative pot fi identificate în deciziile instanţei de contencios constituţional în care au fost examinate, sub aspectul conformităţii cu Constituţia României, modificările legislative intervenite asupra Legii nr. 165/2013 (Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017; Decizia nr. 164 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 2 iulie 2018). 71. În acest context, raţionamentul juridic al instanţei de trimitere, aflat în acord cu deciziile instanţei supreme, nu pune în evidenţă caracterul lacunar, îndoielnic, neclar al normei de drept disputate, posibila necorelare cu alte dispoziţii neclare sau dificultatea reală a chestiunii de drept. 72. În considerarea argumentelor expuse, sesizarea de faţă nu este admisibilă, deoarece mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi utilizat doar ca urmare a întrunirii condiţiilor restrictive de admisibilitate evocate, rolul său unificator putând fi exercitat numai în privinţa chestiunilor de drept noi, care se impun cu pregnanţă a fi lămurite şi care prezintă o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 19.731/3/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În interpretarea dispoziţiilor art. 477-478 din Codul de procedură civilă, în absenţa formulării de către reclamant, printr-o cerere proprie de apel, a unor critici în legătură cu evaluarea imobilului, acesta poate solicita ulterior, printr-o cerere de sine stătătoare, aplicarea direct în apel a modificărilor aduse Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare? Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2021. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Gabriela Elena Bogasiu Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
