Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 82 din 25 februarie 2025  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c), ale art. 32 alin. (4)-(7) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 82 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c), ale art. 32 alin. (4)-(7) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 678 din 21 iulie 2025

┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4)-(7) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Răducu Valentin Preda în Dosarul nr. 3.180/1/2019/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.069D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.500D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de George Marin şi de Marian Moise în Dosarul nr. 3.446/1/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu aceasta. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.500D/2020 la Dosarul nr. 1.069D/2020, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004. Totodată, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) şi ale art. 32 alin. (4)-(7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 71 din 9 februarie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 8 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.180/1/2019/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4)–(7) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia a fost ridicată de Răducu Valentin Preda într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei în anulare prin care s-a invocat nelegala compunere a completului de 3 judecători, care a soluţionat cauza în apel.
    8. Prin Încheierea din 2 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.446/1/2019/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. Excepţia a fost ridicată de George Marin şi Marian Moise într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei în anulare în care s-a criticat modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile criticate acordă colegiilor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie putere discreţionară în determinarea compunerii completurilor de 3 judecători. Susţin că noţiunea de „compunere“ a instanţei, utilizată de art. 126 alin. (4) din Constituţie, este o noţiune constituţională autonomă, ce nu are în vedere numărul total de judecători al instanţei, ci priveşte organizarea şi compunerea secţiilor, a secţiilor unite, a completurilor de judecată, care realizează funcţia jurisdicţională. Prin urmare, susţin că nu numai regulile generale de organizare ale instanţei supreme trebuie reglementate prin lege organică, ci toate aspectele în legătură cu organizarea şi compunerea secţiilor, a secţiilor unite şi a completurilor de judecată ale acesteia. Aşadar, consideră că dispoziţiile legale criticate, contrar prevederilor art. 73 alin. (3) lit. l) şi ale art. 126 alin. (4) din Constituţie, nu numai că nu asigură reglementarea constituirii completurilor de 3 judecători, dar deleagă acest atribut colegiilor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care sunt abilitate să stabilească, în mod unilateral şi arbitrar, completurile specializate de 3 judecători. Apreciază că normele privind compunerea instanţelor de judecată ar trebui să se bucure de accesibilitate, previzibilitate şi stabilitate. Or, delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme în sarcina colegiilor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin emiterea unor hotărâri, care sunt acte administrative cu caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică. Compunerea completurilor, reprezentând desemnarea nominală a judecătorilor ce urmează să formeze un complet, este o problemă jurisdicţională ce ţine de însăşi săvârşirea actului de justiţie şi, prin urmare, autorii susţin că trebuie realizată printr-o procedură legală, menită să asigure independenţa şi imparţialitatea judecătorilor. Invocă, în acest sens, considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 149, 179, 180, 181 şi 187. Totodată, susţin că normele criticate instituie un regim diferenţiat şi discriminatoriu în ceea ce priveşte completurile de 3 judecători spre deosebire de completurile de 5 judecători. Astfel, în cadrul acestor din urmă completuri, judecătorii care fac parte din acestea sunt traşi la sorţi, pe când, în cazul completurilor de 3 judecători, preşedinţii de secţii stabilesc compunerea acestora şi colegiul de conducere o aprobă.
    10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 177 şi 178, Curtea Constituţională a reţinut că instanţele judecătoreşti, astfel cum sunt reglementate prin Constituţie şi Legea nr. 304/2004, îşi realizează funcţia de înfăptuire a justiţiei prin intermediul judecătorilor organizaţi în completuri de judecată. Pentru ca organizarea puterii judecătoreşti să nu devină în sine aleatorie şi pentru a nu permite apariţia unor elemente de arbitrariu, legiuitorul constituant a stabilit că procedura de judecată se stabileşte prin lege, iar, în ceea ce priveşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât şi regulile de funcţionare se stabilesc prin lege organică. Astfel, instanţa supremă apreciază că modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigenţele constituţionale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii, iar desemnarea membrilor completurilor de judecată la propunerea preşedintelui de secţie şi cu aprobarea colegiului de conducere nu este de natură să afecteze cerinţa independenţei şi imparţialităţii obiective a completurilor. Tragerea la sorţi a membrilor completului nu este singura modalitate de desemnare în mod transparent a acestora, existând şi alte modalităţi de desemnare, cum este aceea a aprobării de către colegiul de conducere a compunerii completurilor de 3 judecători, la propunerea preşedintelui de secţie.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4)-(7) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c), ale art. 32 alin. (4)-(7) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care au următorul cuprins:
    - Art. 19 alin. (3): „(3) La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedintelui acesteia, poate aproba înfiinţarea de complete specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora.“;
    – Art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. f):
    "(1) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii:
    a) aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă
    (...)
    f) exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.;"

    – Art. 31 alin. (1) lit. c):
    "(1) În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează:
    (...)
    c) pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători;;"

    – Art. 32 alin. (4)-(7):
    "(4) Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(5) Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi sau de preşedinţii de secţie atunci când aceştia fac parte din complet, desemnaţi potrivit alin. (4).
(6) În cazul în care niciunul dintre aceştia nu a fost desemnat să facă parte din completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotaţie, de fiecare judecător, în ordinea vechimii în magistratură a acestora.
(7) Cauzele care intră în competenţa completurilor de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat.;"

    – Art. 52 alin. (1):
    "(1) Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti."


    15. Ulterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Legea nr. 304/2004 a fost abrogată prin art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2002 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Pentru aceste motive, Curtea se va pronunţa asupra constituţionalităţii prevederilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c), ale art. 32 alin. (4)-(7) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale.
    16. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 73 alin. (3) lit. l) privind domeniile de reglementare ale legii organice şi ale art. 126 alin. (4) privind instanţele judecătoreşti, cât şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1, referitor la dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 14, privind interzicerea discriminării, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, referitor la interzicerea generală a discriminării.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (4)-(7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea reţine că acestea privesc aprobarea de către Colegiul de conducere, la începutul fiecărui an, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a numărului şi compunerii completurilor de 5 judecători. În acest sens, alin. (2)-(7) ale art. 32 din Legea nr. 304/2004 prevăd că, în materie penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, în alte materii decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzelor. De asemenea, norma stabileşte că judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi sau de preşedinţii de secţie atunci când aceştia fac parte din complet, desemnaţi potrivit aceleiaşi proceduri. În cazul în care niciunul dintre aceştia nu a fost desemnat să facă parte din completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotaţie, de fiecare judecător, în ordinea vechimii în magistratură a acestora. De asemenea, cauzele care intră în competenţa completurilor de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat.
    18. Totodată, Curtea reţine că prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiei în anulare în care autorii au criticat modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 32 alin. (4)-(7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. „Legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. În consecinţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (4)-(7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este inadmisibilă.
    19. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului instanţei constituţionale din perspectiva unor critici similare, bazate pe premisa că stabilirea completurilor specializate se face numai prin lege şi că legea nu poate lăsa la discreţia/aprecierea unui organ administrativ o asemenea competenţă, cu raportare şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, invocate deopotrivă în cauzele soluţionate de Curte.
    20. Astfel, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, şi Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 9 februarie 2023, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 126 referitoare la stabilirea numai prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, respectiv stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a regulilor de organizare şi funcţionare a acesteia.
    21. Curtea a reţinut, în esenţă, că legiuitorul are competenţa atât de a înfiinţa el însuşi completuri specializate, cât şi de a reglementa în sarcina organului de conducere al instanţei judecătoreşti competenţa de a înfiinţa un astfel de complet. Nu există o regulă într-un sens sau altul, ambele modalităţi dând expresie ideii de instanţă constituită potrivit legii. Niciun text constituţional sau convenţional nu impune ca aceste completuri specializate să fie stabilite în mod nemijlocit şi direct de legiuitor, din contră, raţiuni ce ţin de flexibilitatea şi supleţea reglementării pot determina legiuitorul să nu stabilească o obligaţie, ci o posibilitate de constituire a completurilor, caz în care evaluarea criteriilor care impun constituirea acestora trebuie realizată de organul de conducere al respectivei instanţe. Aşadar, pot fi situaţii în care completurile specializate sunt stabilite direct prin lege, însă, în mod alternativ, pentru a răspunde unor realităţi aflate în desfăşurare, nimic nu împiedică legiuitorul să încredinţeze decizia înfiinţării unor asemenea completuri colegiului de conducere al instanţei (Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 19; Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 20).
    22. Curtea a mai reţinut că, deşi luarea deciziei de constituire a completurilor specializate aparţine Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, temeiul înfiinţării lor este legea, ceea ce înseamnă că textul criticat respectă garanţia dreptului la un proces echitabil ca litigiile să fie judecate de o instanţă stabilită prin lege. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti (Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 26; Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 21).
    23. Cu privire la competenţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca, printr-un regulament, să stabilească atât organul administrativ competent să aprobe compunerea completurilor de 3 judecători în materie penală, cât şi modalitatea de desemnare a membrilor acestora, Curtea Constituţională a statuat că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. Faptul că Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători, în condiţiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorităţii legii, cu eventuala consecinţă a creării unei paradigme juridice neconstituţionale. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar.
    24. Potrivit Curţii, dacă legiuitorul ar fi dorit ca şi pentru desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători să fie utilizat procedeul tragerii la sorţi, ar fi trebuit să reglementeze în mod expres acest lucru, ceea ce nu a făcut, lăsând, astfel, în marja de apreciere a Colegiului de conducere, ca organ colegial de conducere competent să adopte regulamentul instanţei supreme, să stabilească modalitatea concretă de desemnare a membrilor acestor completuri (paragraful 52). Fără ca situaţia normativă existentă la instanţele ierarhic inferioare să fie un reper pentru cea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnarea membrilor completurilor de judecată de la instanţele inferioare şi a membrilor completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează acelaşi algoritm, iar o asemenea orientare normativă la nivelul actelor administrative a fost şi este posibilă tocmai pentru că legea este cea care permite o opţiune între tragerea la sorţi şi nominalizare în privinţa completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neexcluzând nici expres, nici implicit vreuna dintre cele două modalităţi de desemnare antereferite (paragraful 54).
    25. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigenţele constituţionale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Această desemnare este un aspect al compunerii completurilor menţionate, astfel că aceasta trebuie realizată în baza şi în temeiul legii, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege (paragraful 57). Soluţia aleasă prin actul administrativ normativ, respectiv desemnarea membrilor completurilor menţionate la propunerea preşedintelui de secţie şi cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerinţa independenţei şi imparţialităţii obiective a completurilor de 3 judecători. Desemnarea prin tragere la sorţi a membrilor completurilor nu este unica şi singura modalitate prin care se asigură imparţialitatea obiectivă a acestora, putând exista şi modalităţi alternative de desemnare în mod transparent a acestora, care să asigure un grad înalt de încredere în sistemul judiciar, de natură să înlăture orice suspiciune privind modul în care sunt repartizaţi judecătorii în aceste completuri (paragraful 60).
    26. Ca şi în cauzele soluţionate prin deciziile nr. 71 din 9 februarie 2021 şi nr. 562 din 22 noiembrie 2022, raportat la criticile de neconstituţionalitate formulate în cauza de faţă, Curtea reţine că instanţa de control constituţional nu este chemată să se pronunţe asupra soluţiei normative cuprinse în regulamentul antereferit cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completurilor. Dacă ar fi aşa, excepţia de neconstituţionalitate ar fi inadmisibilă, întrucât prevederile regulamentare nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate. Curtea este chemată să se pronunţe dacă un act de reglementare primară poate transfera în domeniul actelor de reglementare secundară stabilirea organului competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală şi a modului concret de desemnare a membrilor acestor completuri. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că legiuitorul are opţiunea să stabilească el însuşi organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Textele criticate dau expresie celei de-a doua ipoteze menţionate, astfel că au reglementat doar competenţa organului administrativ de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a adopta regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, lăsându-se, astfel, acesteia obligaţia de a stabili, ca act de aplicare a legii, atât organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală, cât şi modul concret de desemnare a membrilor completurilor (Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 29; Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 25).
    27. Cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completului sunt aplicabile mutatis mutandis (aşa cum Curtea a reţinut şi în deciziile nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 34, şi nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 26) paragrafele 48 şi 51 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020. Astfel, ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar. Nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completurilor să fie realizat în mod direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare, prin care se lasă la latitudinea actului administrativ normativ alegerea celei mai articulate soluţii, în lipsa unei reglementări restrictive de nivel legal, nu echivalează cu conferirea de competenţe legislative unei autorităţi administrative.
    28. Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus expuse, care îşi menţin valabilitatea, nu se poate susţine încălcarea, prin normele criticate, a art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti, şi nici a prevederilor art. 126 alin. (2) şi (4) din Constituţie, referitoare la stabilirea numai prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, respectiv stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a regulilor de organizare şi funcţionare a acesteia. Tot astfel, nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei, criticate din aceeaşi perspectivă, a unei pretinse discriminări determinate de discreţia/aprecierea unui organ administrativ în stabilirea completurilor specializate.
    29. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile nr. 71 din 9 februarie 2021 şi nr. 562 din 22 noiembrie 2022 îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (4)-(7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Răducu Valentin Preda în Dosarul nr. 3.180/1/2019/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Răducu Valentin Preda în Dosarul nr. 3.180/1/2019/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, precum şi de George Marin şi de Marian Moise în Dosarul nr. 3.446/1/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016