Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Nelu Ciobanu în Dosarul nr. 19.576/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.552D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 575 din 16 septembrie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 16 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 19.576/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Nelu Ciobanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind acordarea unor sporuri salariale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate privind limitarea sporurilor salariale aplicabile magistraţilor şi personalului de specialitate juridică asimilat acestora sunt neconstituţionale, întrucât creează diferenţe de salarizare între magistraţii care au aceeaşi vechime şi îndeplinesc aceeaşi funcţie. Astfel, faţă de prevederile art. 4 şi 16 din Constituţie, normele legale criticate, prin care legiuitorul a stabilit ca salarizarea personalului plătit din fonduri publice să fie cea prevăzută de art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 şi, ulterior, de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, sunt de natură a afecta egalitatea în drepturi şi a institui discriminări între magistraţi. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte privind principiul egalităţii şi nediscriminării din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi principiile legale aplicabile salarizării personalului plătit din fonduri publice, prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017. Este invocată, de asemenea, Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 6. Limitarea sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv cea a magistraţilor şi a personalului de specialitate juridică asimilat acestora, în funcţie de structura personalului avut în subordine şi de drepturile cuvenite. Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, se realizează diferit în cadrul instituţiilor de acelaşi nivel, iar nivelurile de plafonare a sporurilor aferente indemnizaţiilor personalului de specialitate juridică asimilat acestora sunt diferite în cadrul aceluiaşi ordonator principal de credite. Se încalcă astfel principiile de echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi a normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale magistraţilor şi ale personalului de specialitate juridică asimilat acestora, statuate de legea unică de salarizare şi de Constituţie. Aplicarea pragului de 30% conduce la diferenţieri salariale între judecători, procurori şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora, indiferent dacă plafonul este aplicat la suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite sau la suma sporurilor acordate individual, limitare suplimentară care se regăsea în art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010. 7. În susţinerea criticilor se arată că statutul judecătorilor şi procurorilor este reglementat la nivel constituţional în art. 125 (pentru judecători) şi în art. 132 (pentru procurori), iar la nivel infraconstituţional, statutul magistraţilor este reglementat prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Totodată, potrivit art. 87 din Legea nr. 303/2004, pe durata îndeplinirii funcţiei, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii este asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle. Prin urmare, de vreme ce judecătorii, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora au un statut special, nimic nu îndreptăţeşte autoritatea care interpretează şi aplică legea să creeze o diferenţă de tratament juridic între destinatarii normei sub aspectul recunoaşterii dreptului consacrat (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). 8. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016. Rezultă că nu există niciun argument legal care să justifice diferenţele salariale dintre persoane care desfăşoară aceeaşi activitate în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale; dimpotrivă, o asemenea discriminare contravine atât convenţiilor internaţionale şi europene, cât şi dreptului intern. 9. În consecinţă, se susţine că, prin aplicarea prevederilor art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010, precum şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a creat sau se creează o diferenţiere de salarizare între persoanele care au aceeaşi vechime şi îndeplinesc aceeaşi funcţie de magistrat sau personal de specialitate juridică asimilat acestora, prin limitarea la 30%, pe ordonator de credite sau la nivel individual, a sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, ceea ce este de natură să creeze discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale în funcţie de structura personalului avut în subordine şi de drepturile cuvenite, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. 10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, deoarece legiuitorul poate prevedea anumite limitări cu privire la cumulul de sporuri şi prime într-un anumit procent, tocmai din raţiuni economice în ceea ce priveşte bugetul de stat şi mai ales pentru respectarea bugetului acordat fiecărui ordonator de credite, iar acesta se aplică faţă de toţi bugetarii ce primesc astfel de sume, neexistând o aşa-zisă discriminare. Acest lucru este regăsit şi în dispoziţiile generale din Codul muncii, unde se precizează că, la muncă egală, trebuie să se acorde un salariu egal. Or, atât timp cât acei salariaţi bugetari, cum este şi cazul autorului excepţiei, au avut anumite funcţii, au primit aceste sume la plafonul ce nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, tocmai pentru a se respecta bugetul acordat fiecărei instituţii publice. Prin urmare, legiuitorul nu prevede în mod imperativ un anumit cuantum al sporurilor, intrând în marja de apreciere a ordonatorului de credite cuantumul în care se acordă, cu respectarea limitelor maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul 8, secţiunea 1 din anexa nr. 5 la Legea-cadru nr. 153/2017. Prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 limitează suma sporurilor pentru toţi bugetarii care se încadrează în cerinţa legală. 11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Curtea observă că Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin dispoziţiile art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi faptul că dispoziţiile criticate din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt incidente în cauză, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea acestor dispoziţii legale. 15. Totodată, din examinarea considerentelor încheierii de sesizare şi a notelor scrise ale autorului excepţiei, Curtea observă că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, urmând să reţină ca obiect al excepţiei aceste prevederi de lege, care au următorul cuprins: - Art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 284/2010: "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.(2) Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor individuale nu va depăşi 30% din salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare." – Art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.“ 16. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 125 privind statutul judecătorilor şi art. 132 privind statutul procurorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea generală a discriminării. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate (spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, Decizia nr. 325 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1303 din 29 decembrie 2020, Decizia nr. 705 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 21 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 759 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 27 ianuarie 2021). 18. Prevederile art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 au format obiect al controlului de constituţionalitate a priori, iar prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea acestora. 19. Prin deciziile mai sus amintite, Curtea a reţinut, în esenţă, că limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. 20. În ceea ce priveşte critica vizând existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, Curtea a reţinut că aceasta nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite. 21. Cu privire la critica axată pe unele probleme rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale criticate, prin evidenţierea unor situaţii particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul şi categoriile de angajaţi în cadrul unei instituţii/autorităţi publice, Curtea a făcut referire la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite, şi ale art. 3 alin. (4) din aceeaşi lege-cadru, potrivit cărora ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. Ca atare, stabilirea în concret a sporurilor şi a venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. 22. Curtea a arătat şi faptul că, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în această lege şi în anexele nr. I-VIII. Ca atare, stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. 23. În acest context, Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări. 24. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţională a reiterat jurisprudenţa sa potrivit căreia stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar art. 41 alin. (2) din Constituţie prevede „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile. 25. În consecinţă, Curtea a constatat că, interpretate în ansamblul dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prevederile legale criticate nu încalcă art. 4, 16 şi 41 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 27. În raport cu criticile formulate, dispoziţiile art. 124, 125 şi 132 din Constituţie, prin conţinutul reglementărilor pe care le cuprind, referitoare la înfăptuirea justiţiei şi statutul judecătorilor şi procurorilor, nu au relevanţă în cauză. 28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nelu Ciobanu în Dosarul nr. 19.576/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
