Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 81 din 16 februarie 2021  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 81 din 16 februarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 483 din 10 mai 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Gabriel Corneliu Novăcescu în Dosarul nr. 2.787/252/2017 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 404D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 15 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.787/252/2017, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Corneliu Novăcescu cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind tragerea la răspundere penală a inculpaţilor pentru săvârşirea unor infracţiuni asimilate contrabandei în formă calificată, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 270 alin. (3) raportat la prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul legalităţii, egalitatea cetăţenilor în faţa legii, principiul legalităţii pedepsei, condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi principiul proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor, întrucât limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul de lege criticat sunt disproporţionat de mari faţă de pericolul abstract al faptei, iar intervalul dintre limita minimă şi cea maximă este unul extrem de mare, ceea ce conduce, în practica judiciară, la soluţii mult diferite în ceea ce priveşte pedepsele aplicate pentru fapte asemănătoare, precum şi la pedepse mari pentru infracţiuni care prezintă un grad de pericol social scăzut, fapt care afectează caracterul previzibil al actului de justiţie. Arată că limitele de pedeapsă de la 5 la 15 ani pentru o infracţiune de natură economică sunt, în mod evident, disproporţionate - faţă de sistemul sancţionator prevăzut în Codul penal şi în legile speciale -, fiind mai mari decât cele prevăzute pentru unele infracţiuni praeterintenţionate care duc la moartea victimei (art. 195 din Codul penal - lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte). Apreciază că instanţa de contencios constituţional se poate pronunţa şi cu privire la aspecte de politică penală - prin prisma tratamentului sancţionator - cu referire la principiul constituţional al proporţionalităţii. Consideră că instanţa de contencios constituţional îşi asumă rolul de a adapta norma legală - din punctul de vedere al constituţionalităţii - la realitatea socială, uneori chiar prin reconsiderarea jurisprudenţei anterioare, invocând, în acest sens, considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, nr. 766 din 15 iunie 2011, nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, nr. 356 din 25 iunie 2014, nr. 712 din 4 decembrie 2014, nr. 361 din 7 mai 2015, nr. 603 din 6 octombrie 2015, nr. 405 din 15 iunie 2016, nr. 219 din 4 aprilie 2017, nr. 256 din 25 aprilie 2017, nr. 369 din 30 mai 2017, nr. 392 din 6 iunie 2017, nr. 785 din 5 decembrie 2017 şi nr. 824 din 12 decembrie 2017. Arată că sunt relativ numeroase deciziile prin care Curtea revine asupra jurisprudenţei sale, în acord cu anumite realităţi sociale noi, de exemplu, Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015 (referitoare la dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor) şi Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 [cu privire la dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal]. De asemenea, arată că sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 este lipsită de claritate şi previzibilitate, invocând considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015 şi nr. 819 din 12 decembrie 2017. Apreciază că textul de lege criticat este constituţional doar în măsura în care prin sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ se înţelege o asociere de tipul celei prevăzute de dispoziţiile art. 367 alin. (6) din Codul penal. În ceea priveşte egalitatea în faţa legii, consideră că sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ creează discriminare între persoane care se află în situaţii similare, deoarece, în cazul unui grup de trei sau mai multe persoane care au o anumită organizare pentru o anumită perioadă de timp în scopul comiterii de infracţiuni la regimul vamal, membrii grupului vor răspunde pentru varianta simplă a infracţiunii de contrabandă în concurs cu infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) din Codul penal, dosarul fiind instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi judecat în primă instanţă de tribunal, în timp ce, dacă două sau mai multe persoane comit în mod ocazional o faptă de contrabandă, acestea vor fi cercetate de parchetul de pe lângă judecătorie, competenţa în primă instanţă revenind judecătoriei, în condiţiile în care limitele de pedeapsă sunt de la 5 la 15 ani.
    Concluzionează că este mai favorabil regimul sancţionator în cazul în care un grup de persoane este unul de tip organizat şi comite infracţiuni de contrabandă, întrucât faptele primesc o încadrare juridică mai favorabilă decât cea primită în situaţia în care există participaţie penală (pluralitate ocazională).

    6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală apreciază că evaluarea pericolului social abstract în vederea stabilirii limitelor speciale ale pedepsei pentru forma agravantă a infracţiunii de contrabandă reglementate de dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 este atributul exclusiv al legiuitorului şi nu constituie un aspect de neconstituţionalitate. De asemenea, arată că reţinerea prevederilor art. 367 din Codul penal, care incriminează fapta de constituire a unui grup infracţional organizat, nu exclude incidenţa formei agravante a infracţiunii de contrabandă prevăzute de dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006. Astfel, în practica instanţelor de judecată s-a reţinut că cele două infracţiuni au elemente materiale diferite şi existenţa grupului infracţional organizat nu presupune ca infracţiunea scop să fie săvârşită în condiţii de pluralitate de infractori. În dispoziţiile art. 367 alin. (1) din Codul penal, legiuitorul a stabilit patru modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii analizate: iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire, sub orice formă, a unui astfel de grup. Prin „iniţiere“ se înţelege punerea în aplicare a planului de organizare a unui grup infracţional, ceea ce presupune planificarea acţiunii şi contactarea unor persoane care trebuie convinse de avantajele pe care le poate produce activitatea ilicită concertată, sancţionarea efectivă a iniţiatorului fiind posibilă doar dacă acţiunile acestuia conduc la constituirea grupului. Acţiunea de „constituire“ presupune asocierea efectivă a trei sau mai multe persoane, prin realizarea acordului de voinţă (chiar tacit), pentru a organiza un grup care să pregătească şi să pună în aplicare planurile săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni. Prin „aderare“ se înţelege intrarea efectivă, ca membru, într-un grup care preexistă, chiar dacă respectiva persoană nu cunoaşte în detaliu planul grupării. Aderarea poate fi şi tacită, aceasta putând reieşi din activităţile desfăşurate în cadrul grupului. „Sprijinirea“ presupune un ajutor dat grupului de către o persoană din afara acestuia. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 presupun alte acte materiale decât infracţiunea reglementată de prevederile art. 367 din Codul penal, nefiind incident principiul ne bis in idem, principiu care presupune fapte identice ori fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi (idem factum). În ceea ce priveşte sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“, instanţa opinează în sensul că este suficient de clară şi previzibilă şi nu contravine textelor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Instanţa de judecată constată că formularea din textul de lege criticat nu este una izolată, ci o exprimare similară - şi anume sintagma „de trei sau mai multe persoane împreună“ - este folosită de legiuitor cu privire la reglementarea circumstanţelor agravante atât în Codul penal actual [art. 77 alin. (1) lit. a)], cât şi în Codul penal din 1969 [art. 75 alin. 1 lit. a)], existând doctrină şi practică judiciară în interpretarea respectivei sintagme. Astfel, în doctrină se arată că săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane constituie agravanta generală care subzistă numai dacă acele persoane au lucrat împreună, adică au efectuat laolaltă actele de executare în săvârşirea infracţiunii, fiindcă numai acţiunea concomitentă a celor trei sau mai multe persoane determină acel grad sporit de pericol social avut în vedere de legiuitor. Aşadar, o faptă este săvârşită împreună de mai multe persoane numai dacă toate aceste persoane contribuie efectiv şi concomitent la comiterea ei. Această condiţie este îndeplinită întotdeauna în cazul coautoratului, întrucât coautorii lucrează la executarea nemijlocită a infracţiunii, la executarea nemijlocită a acţiunii care constituie elementul material al acesteia. În egală măsură, există o conlucrare efectivă şi concomitentă în toate cazurile în care autorul este ajutat sau asistat, prin acţiuni caracteristice complicităţii, care, desfăşurate simultan, îi promovează eficienţa şi îi asigură reuşita. De asemenea, instigatorul care efectuează şi acte de complicitate la faţa locului va fi inclus în numărul participanţilor avuţi în vedere pentru existenţa agravantei, în cazul instigatorului-complice actele de complicitate fiind absorbite de cele săvârşite în calitate de instigator. Prin urmare, modalitatea de participaţie este indiferentă pentru existenţa agravantei, aceasta aplicându-se tuturor participanţilor, chiar dacă numai unii dintre ei au calitatea de autori, iar ceilalţi, pe aceea de instigatori sau complici, cu condiţia ca aportul tuturor acestora la săvârşirea infracţiunii să se fi concretizat în acte contributive concomitente. Având în vedere faptul că opiniile exprimate în doctrină sunt însuşite de instanţele judecătoreşti, consideră că nu se poate vorbi de o lipsă de previzibilitate a textului de lege criticat.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte, în realitate, dispoziţiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege, care au următorul cuprins: „Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârşite [...] de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.“
    11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 23 alin. (12) privind principiul legalităţii pedepsei şi ale art. 53 alin. (2) teza întâi referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 3 referitor la interzicerea torturii şi ale art. 7 privind principiul legalităţii incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 49 paragraful 3 referitor la principiul proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 4 septembrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Prin decizia menţionată, paragraful 30, Curtea a statuat că prevederile art. 270 alin. (3) din Codul vamal asimilează infracţiunii de contrabandă o serie de acţiuni/operaţiuni, enumerate în mod limitativ - colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea şi vânzarea -, care au ca obiect material bunuri sau mărfuri ce trebuie plasate sub un regim vamal, condiţionat de cunoaşterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârşirii contrabandei. Aşadar, din conţinutul incriminării rezultă că această infracţiune, prin voinţa legiuitorului, este asimilată infracţiunii de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conţinutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal. În acest context, Curtea a constatat că, stabilind o pedeapsă corespunzătoare incriminării din cuprinsul alin. (1) al art. 270 din Codul vamal, legiuitorul a atribuit faptei reglementate de dispoziţiile alin. (3) al acestui articol acelaşi pericol social generic, deşi această din urmă infracţiune este doar asimilată/derivată/corelativă (Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016, paragrafele 29 şi 30, şi Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 17 februarie 2016, paragrafele 20 şi 21).
    13. Aşa fiind, prin Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, mai sus citată, paragrafele 31 şi 32, Curtea a observat că, în ipoteza infracţiunii de contrabandă în forma asimilată, legiuitorul a considerat necesară o sancţionare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reţinute în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, respectiv asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, accelerarea încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu, întărirea supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. Astfel, Curtea Constituţională a constatat că, prin adoptarea şi menţinerea în fondul legislativ activ a acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancţionator specific. În acest sens, prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 28 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunţându-se asupra unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a stabilit că noţiunea de „contrabandă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu echivalează cu infracţiunea de contrabandă prevăzută în alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol de lege. Astfel, instanţa supremă a statuat că noţiunea de „contrabandă“ utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă“, priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori în introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat, prin Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, că atât în varianta-tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate contrabandei, fapta reprezintă o infracţiune complexă prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât şi a celor care nu sunt purtătoare de accize) care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracţiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât şi în cel al infracţiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracţiune complexă ce include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite, cât şi introducerea acestora în ţară în mod fraudulos.
    14. Având în vedere cele menţionate, prin Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, citată anterior, paragrafele 33 şi 37, Curtea Constituţională a concluzionat că pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este stabilită în acord cu exigenţele art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, iar raţiunile mai sus arătate sunt valabile, mutatis mutandis, şi cu privire la critica având ca obiect dispoziţiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, care stabilesc tratamentul sancţionator în cazul săvârşirii faptelor asimilate infracţiunii de contrabandă de către două sau mai multe persoane împreună.
    15. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 113 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    16. În plus faţă de cele reţinute mai sus, Curtea observă că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuţiile puterii legiuitoare, reprezentând opţiunea legiuitorului conform politicii penale a statului. Aşadar, evaluarea gradului de pericol social abstract în vederea reglementării limitelor speciale ale pedepsei pentru forma agravantă a infracţiunii de contrabandă prevăzute de dispoziţiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este atributul exclusiv al legiuitorului. Aşa fiind, dispoziţiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu încalcă nici prevederile art. 49 paragraful 3 privind principiul proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    17. În ceea ce priveşte sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ din cuprinsul prevederilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006, Curtea apreciază că aceasta este clară şi previzibilă, întrucât este similară ca formulare sintagmei „de trei sau mai multe persoane împreună“, folosită de legiuitor cu privire la reglementarea circumstanţei agravante prevăzute de dispoziţiile art. 77 alin. (1) lit. a) din Codul penal actual, respectiv de prevederile art. 75 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969, existând doctrină şi practică judiciară în interpretarea acestei din urmă sintagme.
    18. Astfel, Curtea observă că împrejurarea referitoare la numărul de făptuitori prevăzut de dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 constituie un element circumstanţial de agravare a infracţiunii asimilate celei de contrabandă, care se întemeiază pe realitatea că săvârşirea faptei de către două sau mai multe persoane împreună imprimă acesteia o gravitate socială sporită, întrucât conlucrarea a două sau a mai multor persoane contribuie la întărirea hotărârii acestora de a o săvârşi, măreşte forţa de acţiune a făptuitorilor, le dă mai multă îndrăzneală şi creează condiţii care să îngreuneze descoperirea infracţiunii ori a făptuitorilor. Pentru a se reţine respectivul element circumstanţial de agravare a infracţiunii asimilate celei de contrabandă, este necesar ca două sau mai multe persoane să săvârşească fapta împreună, ceea ce înseamnă că toate aceste persoane contribuie efectiv şi concomitent la comiterea ei, indiferent de calitatea participanţilor.
    19. Aşadar, Curtea constată că dispoziţiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 7 referitor la principiul legalităţii incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu au o formulare neclară, ambiguă sau imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii.
    20. În acest sens, este de menţionat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ce consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care anterior nu constituiau infracţiuni -, instituie şi cerinţa potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a reţinut că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91].
    21. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reţinut că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).
    22. Curtea Constituţională apreciază că nu poate fi reţinută nici critica autorului excepţiei potrivit căreia textul de lege criticat este constituţional doar în măsura în care prin sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ se înţelege o asociere de tipul celei prevăzute de dispoziţiile art. 367 alin. (6) din Codul penal, întrucât altfel ar fi încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări.
    23. Curtea observă că argumentele autorului excepţiei care susţine că, în cazul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în condiţiile unui grup infracţional organizat, s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai blânde se întemeiază pe opinia că reţinerea prevederilor art. 367 din Codul penal - care reglementează infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat - ar exclude incidenţa formei agravante a infracţiunii de contrabandă prevăzute de dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006. Cele două infracţiuni mai sus menţionate au însă elemente materiale diferite, iar săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat nu presupune ca infracţiunea scop a grupului să fie săvârşită în condiţii de pluralitate de infractori, nefiind nici măcar condiţionată de comiterea acesteia din urmă.
    24. Astfel, prevederile art. 367 alin. (1) din Codul penal incriminează - sub denumirea marginală „Constituirea unui grup infracţional organizat“ - „iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup“, iar în alin. (6) al aceluiaşi text de lege se prevede că prin „grup infracţional organizat“ se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni. Potrivit dispoziţiilor art. 367 alin. (3) din Codul penal, dacă faptele incriminate au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. Curtea observă că infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 367 din Codul penal reprezintă forma comună de pluralitate constituită, fiind o incriminare cu caracter excepţional a unor acte de pregătire a săvârşirii unor infracţiuni - care trebuie urmărite, iar nu neapărat săvârşite. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 presupun alte acte materiale decât infracţiunea reglementată de prevederile art. 367 din Codul penal.
    25. Aşa fiind, fapta asimilată contrabandei săvârşită de către trei sau mai multe persoane împreună, persoane care au constituit un grup infracţional organizat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 270 alin. (3) raportat la prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006, aflată în concurs cu infracţiunea reglementată de dispoziţiile art. 367 din Codul penal, astfel că nu poate fi reţinută existenţa unei inechităţi cu privire la regimul sancţionator aplicabil în cazul în care aceeaşi faptă este săvârşită tot de trei sau mai multe persoane, dar în condiţiile pluralităţii ocazionale (participaţie penală). Prin urmare, nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei, potrivit căreia sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ creează discriminare sub aspectul tratamentului sancţionator între persoane aflate în situaţii similare, pe motiv că membrii unui grup infracţional organizat pot răspunde numai pentru varianta simplă a infracţiunii asimilate contrabandei, reglementată de prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în concurs cu infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) din Codul penal, în timp ce, dacă două sau mai multe persoane comit în mod ocazional o infracţiune asimilată contrabandei, acestea din urmă răspund pentru forma calificată a infracţiunii asimilate contrabandei, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 270 alin. (3) raportat la prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006.
    26. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că dispoziţiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu aduc nicio atingere principiului egalităţii în drepturi. Potrivit jurisprudenţei Curţii, prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie - referitor la egalitatea în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări - vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 32, şi Decizia nr. 858 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 6 februarie 2019, paragraful 19).
    27. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a prevederilor art. 53 alin. (2) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea nu poate reţine nici această critică, textul constituţional invocat fiind aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de faţă.
    28. De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 3 referitor la interzicerea torturii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    29. În plus, autorul excepţiei este nemulţumit şi de modul de aplicare de către instanţa de judecată a dispoziţiilor de lege criticate. Or, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii de către organele judiciare (Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, şi Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14).
    30. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Corneliu Novăcescu în Dosarul nr. 2.787/252/2017 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Oana-Cristina Puică

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016