Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.440/1/2023
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Mariana │Înaltei Curţi de │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena │- preşedintele delegat │
│Popoiag │al Secţiei I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei │
│ │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- preşedintele delegat │
│Ionel Barbă │al Secţiei de │
│ │contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Ponea │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia I│
│Hortolomei │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana │- judecător la Secţia I│
│Ruxandra │civilă │
│Tirică │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala │- judecător la Secţia I│
│Cristescu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreia Liana │- judecător la Secţia I│
│Constanda │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Iulia Manuela │- judecător la Secţia a│
│Cîrnu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Maria │- judecător la Secţia a│
│Zarafiu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Trănica│- judecător la Secţia a│
│Teau │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a│
│Condoiu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a│
│Monica Duţă │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ramona Maria │- judecător la Secţia │
│Gliga │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia │
│Dumitrache │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Bogdan Cristea│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefania │- judecător la Secţia │
│Dragoe │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia │
│Marchidan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.440/1/2023, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă, în Dosarul nr. 13.352/236/2021. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. 6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. 7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 8. Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 26 septembrie 2023, în Dosarul nr. 13.352/236/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în noţiunea de „spaţiu minim locuit de debitor şi familia sa“, utilizată de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, se includ terenul cu destinaţie curte şi grădină şi dependinţele aferente casei de locuit şi care formează, împreună cu aceasta, o unitate funcţională? 9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 octombrie 2023, cu nr. 2.440/1/2023, termenul de judecată fiind stabilit la 11 decembrie 2023. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 10. Codul de procedură fiscală "ART. 242 (...) (3) În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare. (...)" III. Expunerea succintă a procesului 11. Cei doi contestatori sunt soţ şi soţie. Ei au constituit împreună o asociaţie familială, acumulând datorii la bugetul general consolidat al statutului. Împotriva lor a fost declanşată procedura de executare silită, în vederea recuperării debitelor neachitate la scadenţă. În cadrul acestei proceduri, organul fiscal a emis un proces-verbal de sechestru, cu intenţia de a valorifica bunul imobil proprietatea contestatorilor, în care aceştia locuiesc, compus din casă de locuit, anexe şi teren aferent în suprafaţă de 580 mp. 12. Contestatorii s-au adresat Judecătoriei Giurgiu - Secţia civilă cu o contestaţie la executare, invocând faptul că imobilul este exceptat de la executarea silită, întrucât constituie locuinţa lor, neavând altă proprietate. În cuprinsul cererii au fost invocate expres dispoziţiile art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, ca temei al exceptării. 13. Prin Încheierea pronunţată la data de 5 octombrie 2022, Judecătoria Giurgiu - Secţia civilă a admis în parte contestaţia la executare şi, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală şi că intimata a procedat la executarea silită a spaţiului minim de locuit al reclamanţilor, a anulat procesul-verbal de sechestru, însă numai în privinţa construcţiilor, nu şi a terenului aferent acestora. În vederea stabilirii spaţiului minim locuit de debitor şi familia sa, prima instanţă s-a raportat la dispoziţiile anexei nr. 1 pct. B din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 114/1996), având denumirea marginală „Exigenţe minimale pentru locuinţe“. Cum în această anexă nu se face nicio referire la teren, nici prima instanţă nu a considerat necesar să anuleze procesul-verbal de sechestru şi cu privire la terenul aferent construcţiilor. 14. Împotriva încheierii din 5 octombrie 2022 au formulat apel contestatorii, care au apreciat că procesul-verbal ar fi trebuit anulat integral, inclusiv cu privire la teren. Chiar dacă niciun act normativ nu face referire concretă la terenul aferent construcţiilor, acesta, împreună cu anexele gospodăreşti, sunt indispensabile vieţii la curte. 15. În acest context, la termenul de judecată din data de 4 iulie 2023, tribunalul a pus în discuţia părţilor aspectele legate de oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 16. Prin încheierea de şedinţă din 26 septembrie 2023, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 17. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 18. Astfel, în ce priveşte autorul sesizării, Tribunalul Giurgiu se poate adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că tribunalul apare în enumerarea legală şi judecă în ultimă instanţă. Obiectul cauzei este contestaţie la executare, iar decizia ce se va pronunţa va fi definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 19. De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală depinde soluţionarea pe fond a cauzei, textul este incident în cauză şi se ridică problema aplicării dispoziţiilor legale precitate, în condiţiile în care acestea nu definesc noţiunea de „spaţiu minim locuit de debitor şi familia sa“, ci doar trimit, generic, la norme legale în vigoare. Totuşi, aşa cum au sesizat şi contestatorii prin cererea de apel, nu există nicio normă legală care să reglementeze concret situaţia terenului aferent locuinţei. 20. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece din consultarea jurisprudenţei s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre. 21. Noutatea problemei de drept nu are legătură cu vechimea normei; textul legal pus în discuţie este inserat în această formă încă de la adoptarea Codului de procedură fiscală, în anul 2015 şi a existat o asemenea exceptare şi în Codul de procedură fiscală anterior [art. 154 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003]. 22. În pofida vechimii normei, nu este constituită o jurisprudenţă cu privire la includerea sau nu a terenului în noţiunea de spaţiu locuit şi există riscul apariţiei unor interpretări diferite. 23. De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat şi cu altă ocazie că este irelevantă vechimea normei. Astfel, în Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 17 septembrie 2019, pronunţată tot în procedura hotărârii prealabile, se arată că: „71. (...) relevantă în evaluarea cerinţei noutăţii este dezvoltarea unei jurisprudenţe în materie (...) 73. (...) caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor şi întrucât asemenea dezlegări nu există până la acest moment, cerinţa noutăţii este întrunită.“ 24. De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate pe pagina de internet a instanţei. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 25. Apelanţii-contestatori apreciază că norma în discuţie trebuie interpretată în sensul că noţiunea de „spaţiu minim“ include nu doar casa de locuit, ci şi anexele gospodăreşti şi terenul aferent, care sunt indispensabile vieţii la curte. 26. Intimata a comunicat instanţei că apreciază utilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, fără a formula un punct de vedere propriu. 27. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 28. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 13.352/236/2021 a reţinut că norma de drept ce urmează a fi supusă dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ridică o problemă de drept procesual civil, în materia executării silite a persoanelor fizice pentru creanţe fiscale. 29. Singurele norme de drept intern relevante care au fost identificate şi, de altfel, invocate şi de prima instanţă - Judecătoria Giurgiu sunt cele prevăzute de anexa nr. 1 din Legea nr. 114/1996, dar care nu sunt suficiente pentru a putea soluţiona cauza fără sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 30. Codul de procedură fiscală nu defineşte noţiunea de „spaţiu minim locuit de debitor şi familia sa“, ci se limitează la trimiterea către „normele legale în vigoare“. 31. Anexa nr. 1 din Legea nr. 114/1996, cu denumirea marginală „Exigenţe minimale pentru locuinţe“, are în vedere exclusiv construcţiile. De altfel, art. 2 lit. a) din această lege defineşte locuinţa ca fiind „construcţia alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii“, astfel că nici în acest act normativ nu se tratează situaţia terenului aferent construcţiei. 32. Se pune, deci, întrebarea dacă lipsa reglementării echivalează cu excluderea terenului din noţiunea de „spaţiu minim locuit“ sau este doar un vid legislativ, aşa cum susţin contestatorii. 33. Tribunalul a apreciat că intenţia legiuitorului, atunci când a exceptat de la executarea silită spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, a fost aceea de a permite o anumită dinamică a acestei noţiuni, lăsând definirea ei pe seama altor norme legale în vigoare. 34. Împrejurarea că o lege relativ veche, din anul 1996 (Legea nr. 114/1996), singurul act normativ identificat care are o anumită legătură cu cauza, nu tratează situaţia terenului, nu conduce automat la concluzia că acesta ar trebui exclus din înţelesul noţiunii de „spaţiu minim locuit“, deoarece Legea nr. 114/1996 nu defineşte nici ea „spaţiul locuit“, ci defineşte „locuinţa“, în sensul de construcţie. 35. Instanţa de trimitere a apreciat că nu există identitate între noţiunea de spaţiu minim locuit (utilizată de Codul de procedură fiscală) şi cea de locuinţă (definită drept construcţie, utilizată de Legea nr. 114/1996). Codul de procedură fiscală este o normă mai nouă, din anul 2015. Dacă legiuitorul ar fi dorit să fie receptat în Codul de procedură fiscală înţelesul locuinţei în sensul Legii nr. 114/1996, ar fi trimis expres la aceasta sau ar fi utilizat cel puţin conceptele astfel cum au fost definite în art. 2 din această lege. 36. Aşadar, Legea nr. 114/1996 furnizează elementele necesare încadrării unei construcţii în noţiunea de locuinţă, fără ca lipsa reglementării situaţiei terenului aferent să poată fi interpretată ca o excludere a acestuia din noţiunea de spaţiu minim locuit utilizată de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală. 37. Trebuie avut în vedere faptul că simpla determinare a unor suprafeţe ale construcţiei, pe baza unei interpretări restrictive şi formaliste a dispoziţiilor anexei nr. 1 din Legea nr. 114/1996, poate să conducă la imposibilitatea de a mai utiliza construcţia cu destinaţia de locuinţă, ceea ce ar contraveni chiar scopului pentru care a fost instituită exceptarea de la executarea silită. 38. Păstrând dreptul debitorului fiscal numai la câteva camere ale construcţiei, fără posibilitatea de a accesa şi utiliza elemente esenţiale care ţin de asigurarea cu apă, canalizare, încălzire şi hrană, este de neconceput că o construcţie gândită ab initio în dependenţă absolută de aceste elemente ar mai putea să îşi păstreze destinaţia de locuinţă. 39. Cum Codul de procedură fiscală nu trimite expres la Legea nr. 114/1996, nu ar trebui făcut recurs numai la această lege. Există şi alte acte normative care tratează casa şi terenul aferent ca pe un tot funcţional. 40. Astfel, art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii, cu modificările ulterioare (Decretul-lege nr. 42/1990) stabileşte că terenul aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deţinătorilor. În egală măsură, art. 23 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), prevede: „Sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora (...).“ De asemenea, în Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată, cu modificările ulterioare (Legea nr. 15/2003), se acordă o atenţie deosebită terenului. Art. 1 din această lege tratează mai întâi atribuirea unor terenuri în folosinţă pe toată durata existenţei construcţiei. Legiuitorul care a edictat Legea nr. 15/2003 nu concepe o casă de locuit fără folosinţa terenului aferent. 41. Chiar şi Legea nr. 114/1996 conţine o prevedere care sugerează că terenul ar putea fi inclus în noţiunea mai largă de „spaţiu locuit“. În anexa nr. 1, prima liniuţă de la pct. A stabileşte ca o exigenţă minimală pentru locuinţă: acces liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive a spaţiului deţinut de către o altă persoană sau familie. Or, prin vânzarea silită a terenului aferent construcţiei şi dobândirea proprietăţii asupra terenului de către terţul adjudecatar nu se mai poate asigura accesul liber al debitorului la construcţie, astfel că nu mai sunt asigurate cerinţele minimale la care se referă textul legal precitat. 42. În concluzie, în opinia tribunalului, răspunsul la întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar trebui să fie afirmativ şi să se considere că în noţiunea de spaţiu minim locuit de debitor şi familia sa utilizată de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală se includ atât terenul cu destinaţie curte şi grădină, cât şi dependinţele aferente casei de locuit şi care formează, împreună cu aceasta, o unitate funcţională. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 43. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat opinii teoretice ale magistraţilor, fiind identificată o singură hotărâre judecătorească pronunţată în această materie, respectiv Decizia civilă nr. 192/AC din 12 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 12.665/279/2019. 44. Opinia cvasiunanimă exprimată de instanţele naţionale a fost aceea că, în noţiunea de „spaţiu minim de locuit pentru debitor şi familia sa“, utilizată de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, se includ terenul cu destinaţie de curte şi grădină, cu dependinţele aferente casei de locuit şi care formează, împreună cu aceasta, o unitate funcţională. 45. O parte a judecătorilor Tribunalului Bucureşti au exprimat opinia minoritară potrivit căreia sintagma „spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa“ se referă exclusiv la construcţia casă de locuit, urmând ca aprecierea să se realizeze după criteriile Legii nr. 114/1996. 46. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 47. Curtea Constituţională s-a pronunţat în numeroase rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, spre exemplu prin deciziile nr. 423 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 13 septembrie 2019; nr. 804 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 6 februarie 2020 (Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2019); nr. 87 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 18 mai 2020. 48. Astfel, prin Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2), art. 223, art. 226 alin. (1), art. 230 alin. (1) şi ale art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, instanţa de contencios constituţional a reţinut că: "36. În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, criticate în prezenta cauză, prevăd faptul că în cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare. Or, din evaluarea cadrului legal existent, Curtea observă că aspectele referitoare la «spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa» sunt prevăzute în Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, care la art. 2 are definite tipurile de locuinţe [a) locuinţă; b) locuinţă convenabilă; c) locuinţă socială; d) locuinţă de serviciu; e) locuinţă de intervenţie; f) locuinţă de necesitate; f^1) locuinţă de sprijin; g) locuinţă de protocol; h) casă de vacanţă; i) condominiu; j) unitate individuală]. Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 114/1996, prin locuinţă convenabilă se înţelege locuinţa care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerinţa utilizatorului şi caracteristicile locuinţei, la un moment dat, acoperă necesităţile esenţiale de odihnă, preparare a hranei, educaţie şi igienă, asigurând exigenţele minimale prezentate în anexa nr. 1 la această lege care conţine Exigenţele minimale pentru locuinţe - A. Cerinţe minimale şi B. Suprafeţe minimale, fiind detaliate pe larg în cuprinsul legii." IX. Raportul asupra chestiunii de drept 49. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că în cauza de faţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind condiţia dificultăţii chestiunii de drept. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 50. Prealabil analizei fondului chestiunii de drept supuse dezbaterii, se impune verificarea împrejurării dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. 51. Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 52. Aşadar, evaluarea sesizării presupune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condiţiilor prevăzute pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, cerinţe extrase din normele legale citate, care pot fi enunţate astfel: - existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – chestiunea de drept identificată, a cărei lămurire se solicită, să prezinte caracter de noutate; – chestiunea de drept sa fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 53. Verificarea admisibilităţii sesizării relevă neîndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege cumulativ pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 54. Prima condiţie formală prevăzută de legiuitor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile este îndeplinită, cauza fiind în curs de judecată în faza procesuală a apelului, calea de atac fiind declarată împotriva unei sentinţe civile pronunţate în materia contestaţiei la executare. În această materie, tribunalul judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 718 alin. (1) teza întâi şi ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, urmând să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 55. Este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia cauza care face obiectul judecăţii trebuie să se afle în competenţa legală a unui complet de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la o curte de apel sau de la un tribunal, învestit cu soluţionarea litigiului. Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă este legal învestit cu soluţionarea apelului formulat împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Giurgiu - Secţia civilă în materia contestaţiei la executare, faţă de prevederile art. 95 pct. 2 şi art. 718 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă. 56. Din verificările efectuate se constată că este întrunită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate, precum şi faptul că nu există un recurs în interesul legii în curs de soluţionare privitor la această chestiune. 57. În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate care vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile se observă că legiuitorul instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond. 58. În ceea ce priveşte condiţia ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată se constată că, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016). 59. Chestiunea de drept care formează obiectul sesizării implică o problemă de drept procesual civil, în materia executării silite a persoanelor fizice pentru creanţe fiscale; având în vedere întrebarea formulată, elementele prezentei sesizări pun în evidenţă existenţa legăturii necesare între chestiunea de drept dedusă interpretării şi soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată. 60. Astfel, interpretarea normelor de drept care formează obiectul sesizării are aptitudinea să determine rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii, întrucât stabilirea conţinutului noţiunii de „spaţiu minim locuit de debitor şi familia sa“ va determina întinderea executării silite asupra imobilului teren sau, dimpotrivă, excluderea unei asemenea executări silite cu privire la teren. 61. Cât priveşte cerinţa referitoare la noutatea chestiunii de drept, aceasta reprezintă o condiţie distinctă de aceea a inexistenţei unei statuări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra problemei de drept care formează obiectul sesizării. 62. În absenţa unor criterii legale de determinare a conţinutului acestei noţiuni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat, în jurisprudenţa sa constantă, că este îndeplinită cerinţa noutăţii atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept mai vechi (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021, paragraful 123 şi jurisprudenţa acolo citată). 63. De asemenea, noutatea chestiunii de drept, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, poate constitui şi atributul unei reglementări mai vechi, dar asupra căreia instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice a devenit actuală pentru că textele de lege supuse interpretării suscită recent în faţa instanţelor de judecată o dificultate a aplicării acestora şi creează premisele apariţiei unei practici judiciare neunitare la nivel naţional (idem, paragraful 124). 64. În aceste coordonate de evaluare a cerinţei noutăţii chestiunii de drept se constată că norma legală a cărei interpretare formează obiectul prezentei sesizări este inserată în această formă încă de la adoptarea Codului de procedură fiscală în anul 2015, iar această reglementare a existat şi în conţinutul vechiului Codul de procedură fiscală [art. 154 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003]. 65. Aşadar, norma legală supusă interpretării nu este una recent intrată în vigoare şi nu se constată nici existenţa unui cadru legislativ nou sau modificat faţă de cel anterior. 66. Chiar dacă această reglementare are o vechime considerabilă, regăsindu-se în aceeaşi formă în cele două acte normative care au reglementat în mod succesiv materia, nu există o jurisprudenţă constituită cu privire la includerea sau nu a terenului în noţiunea de spaţiu locuit. 67. Cum noutatea chestiunii de drept, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, poate constitui şi atributul unei reglementări mai vechi, dar asupra căreia instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice a devenit actuală, în evaluarea cerinţei noutăţii, relevantă nu este atât data adoptării normei legale, după cum constant a subliniat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci dezvoltarea unei jurisprudenţe în materie, deoarece caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor (Decizia nr. 42 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 16 octombrie 2017, paragraful 64; Decizia nr. 56 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1193 din 8 decembrie 2020, paragrafele 75 şi 78). 68. În contextul expus, rezultă îndeplinirea cerinţei noutăţii, întrucât chestiunea de drept supusă interpretării nu a primit încă o dezlegare consistentă din partea instanţelor. 69. În ceea ce priveşte caracterul veritabil şi serios al problemei de drept, aceasta presupune existenţa unei norme susceptibile de interpretări diferite, cu un grad de dificultate suficient de mare pentru a necesita declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare. 70. În jurisprudenţa dezvoltată în legătură cu această condiţie de admisibilitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii. 71. Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, nici din perspectiva opiniilor teoretice exprimate şi nici din cea a valorificării jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional. 72. În acest sens se constată că, în relaţiile depuse de către instanţele judecătoreşti, se regăseşte o singură hotărâre ataşată, respectiv Decizia civilă nr. 192/AC din 12 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 12.665/279/2019, precitată (paragraful 43), în rest fiind dezvoltate exclusiv opinii teoretice. Cu o singură excepţie (Tribunalul Bucureşti, care în opinie minoritară susţine, restrictiv, că sintagma „spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa“ se referă exclusiv la construcţia casă de locuit, urmând ca aprecierea să se realizeze după criteriile Legii nr. 114/1996), prin raportare la aceleaşi dispoziţii ale Legii nr. 114/1996, opinia judecătorilor a fost aceea că sintagma poate include terenul şi dependinţele aferente locuinţei care formează cu aceasta o unitate funcţională în limita necesară pentru asigurarea cerinţelor minimale pentru locuinţe, astfel cum sunt stabilite în cuprinsul anexei nr. 1 din Legea nr. 114/1996. 73. Astfel, este de reţinut că art. 2 lit. b) din Legea nr. 114/1996 defineşte locuinţa convenabilă ca o „locuinţă care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerinţa utilizatorului şi caracteristicile locuinţei, la un moment dat, acoperă necesităţile esenţiale de odihnă, preparare a hranei, educaţie şi igienă, asigurând exigenţele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege“. 74. Anexa nr. 1 din lege stabileşte la lit. A drept cerinţe minimale pentru locuinţe, distinct de suprafaţa minimală prevăzută pe număr de persoane şi categorii de spaţii, necesitatea îndeplinirii următoarelor criterii: acces liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive a spaţiului deţinut de către o altă persoană sau familie; spaţiu pentru odihnă; spaţiu pentru prepararea hranei; grup sanitar; acces la energia electrică şi apa potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a reziduurilor menajere. 75. Or, în acest context, Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2019, că norma prevăzută de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală este clară, precisă şi predictibilă, iar dispoziţia legală la care aceasta face trimitere este cea din anexa nr. 1 a Legii nr. 114/1996, astfel că determinarea suprafeţei afectate unităţii funcţionale ce serveşte unui spaţiu minim de locuit se face, în concret, utilizând criteriile din această din urmă lege. 76. Prin urmare, chestiunea de drept ce face obiectul judecăţii nu constituie o problemă de drept veritabilă şi dificilă, câtă vreme instanţa învestită cu o astfel de problemă litigioasă are a se raporta la interpretarea dată art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală de instanţa de contencios constituţional, urmând a cerceta, de la caz la caz, care sunt elementele proprietăţii imobiliare supuse executării silite apte a întruni cerinţele prevăzute de lege pentru caracterizarea spaţiului de locuit ca o unitate funcţională. 77. Chiar dacă actul normativ care conţine noţiunea de „spaţiu minim locuit“ nu o defineşte, chestiunea de drept dedusă judecăţii referitoare la interpretarea conţinutului acestei noţiuni nu este una dificilă; pe de o parte, se impune aplicarea regulilor de interpretare prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că, în lipsa unei definiţii legale în actul normativ care consacră acest termen, interpretul legii trebuie să pornească de la baza legislativă existentă; pe de altă parte, Curtea Constituţională, exercitându-şi atribuţia sa de verificare a conformităţii normelor legale cu cele constituţionale, a confirmat constituţionalitatea textului art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală prin corelarea sa cu dispoziţiile Legii nr. 114/1996. 78. Cât timp instanţa constituţională a explicat de ce norma indicată nu suferă de neclaritate prin trimiterea la noţiunile din conţinutul Legii nr. 114/1996, constituţionalitatea normei susţinându-se prin chiar această conexiune, atunci interpretarea prevederilor art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală se face prin prisma acestei legături în baza căreia se va verifica în ce măsură terenul şi dependinţele aferente casei de locuit formează împreună cu aceasta o unitate funcţională. 79. Or, scopul fundamental al instanţei supreme este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, printr-o jurisprudenţă obligatorie, în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudenţială; rolul decizional conferit instanţei supreme urmăreşte înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării şi aplicării normelor ce sunt emise de legiuitor, fără a se putea substitui acestuia. 80. În concluzie, în cazul prezentei sesizări, mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile nu poate fi activat, atât timp cât legiuitorul a instituit anumite condiţii de admisibilitate, restrictive şi cumulative, şi nu toate acestea sunt îndeplinite, în sensul celor enunţate anterior. 81. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă, în Dosarul nr. 13.352/236/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În noţiunea de „spaţiu minim locuit de debitor şi familia sa“, utilizată de art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, se includ terenul cu destinaţie curte şi grădină şi dependinţele aferente casei de locuit şi care formează, împreună cu aceasta, o unitate funcţională? Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2023. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE MARIANA CONSTANTINESCU Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
