Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 806 din 10 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 806 din 10 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 149 din 15 februarie 2021
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Medien Holding - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 32.802/3/2015/a5 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.937D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece procedura instituită prin textul de lege criticat, în virtutea căruia utilizarea căilor de atac în materia insolvenţei depinde de verificarea Buletinului procedurilor de insolvenţă, îşi găseşte justificarea în specificul acestei proceduri, ce este caracterizată prin celeritate. De asemenea, arată că nu poate fi reţinută nici pretinsa discriminare între participanţii la procedură cu sediul în România şi cei cu sediul în alte state ale Uniunii Europene, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 25 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 32.802/3/2015/a5, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Medien Holding - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece utilizarea căilor de atac în materia insolvenţei depinde de verificarea Buletinului procedurilor de insolvenţă, care nu este o publicaţie gratuită, iar, pentru a putea beneficia de informaţiile pe care le conţine, legea instituie o obligaţie de plată a unei taxe. Or, în acest context, intervine o discriminare pe criteriul averii între persoanele care îşi permit să achite un abonament la această publicaţie specifică, în raport cu cele care nu deţin sumele necesare realizării unui asemenea abonament, mai ales că nu în toate cazurile aceste persoane au calitatea de profesionist. Această inegalitate este creată şi între participanţii la procedura insolvenţei care au domiciliul/sediul în România şi cei din alte state ale Uniunii Europene pentru care comunicarea actelor de procedură se realizează potrivit Codului de procedură civilă. Prin urmare, aceste aspecte conduc şi la încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului de proprietate privată, a înfăptuirii justiţiei, context în care dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale.
    6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care are în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Curtea observă că, în dinamica legislativă, dispoziţiile art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 au fost modificate prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017, iar în prezent acoperirea cheltuielilor de publicare a Buletinului procedurilor de insolvenţă se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei. Faţă de această împrejurare, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 42 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 85/2014, în forma indicată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, care au următorul cuprins:
    "(1) Citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură se efectuează prin BPI. Comunicarea citaţiilor, a convocărilor şi notificărilor către participanţii la proces, al căror sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate, este supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, coroborate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială («notificarea sau comunicarea actelor») şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1.348/2000 al Consiliului, după caz. BPI va fi realizat în formă electronică. Pentru acoperirea cheltuielilor de publicare a BPI se percepe o taxă constând într-o cotă de 10% aplicată asupra taxelor achitate la oficiul registrului comerţului pentru toate operaţiunile de constituire, autorizare, înregistrare, menţionare, rezervare efectuate în registrul comerţului.
     [...]
(10) Publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti în BPI înlocuieşte, de la data publicării acestora, citarea, convocarea şi notificarea actelor de procedură efectuate individual faţă de participanţii la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.“"

    12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi legale sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 4 alin. (2) privind criteriile de discriminare, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt menţionate art. 6 paragraful 1 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarea acesteia critică prevederile art. 42 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 85/2014 din perspectiva incidenţei acestora în utilizarea căilor de atac în materia insolvenţei, respectiv în coroborare cu cele ale art. 43 din aceeaşi lege, potrivit cărora instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic este curtea de apel şi termenul în care poate fi introdus apelul este de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizate prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, dacă prin lege nu se prevede altfel.
    14. În acest context, Curtea reţine că, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii, precum şi prima citare şi comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acţiune se efectuează potrivit Codului de procedură civilă, aşadar, potrivit regulii general aplicabile în procesele civile. După deschiderea procedurii, publicarea actelor de procedură în Buletinul procedurilor de insolvenţă înlocuieşte, de la data publicării acestora, citarea, convocarea şi notificarea actelor de procedură efectuate individual faţă de participanţii la proces. Mai mult, legea prevede că în cazul persoanelor împotriva cărora se introduce o acţiune după deschiderea procedurii insolvenţei, pe lângă citarea şi comunicarea actelor de procedură prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, se vor efectua şi formalităţile de citare/comunicare prevăzute de dreptul comun în materie.
    15. Aşadar, legea instituie măsuri deosebite pentru ca părţile implicate în procedura insolvenţei, respectiv debitorii şi creditorii, să se bucure de o informare corectă cu privire la situaţia lor juridică, inclusiv prin notificare, potrivit regulilor de drept comun, astfel încât, ulterior deschiderii procedurii, aceştia să-şi poată exercita dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. Faptul că, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, cu excepţia primei comunicări a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acţiune în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, persoanele notificate vor fi citate şi li se vor comunica actele de procedură prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă nu poate fi privit ca aducând atingere dreptului la apărare sau dreptului de acces liber la justiţie (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 499 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 26 ianuarie 2018, paragraful 24).
    16. Citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor prin Buletinul procedurilor de insolvenţă îşi găsesc justificarea în specificul acestei proceduri, care presupune un număr foarte mare de părţi şi o mare diversitate de acte procedurale de natură să îngreuneze mult desfăşurarea procedurii. Acestea constituie o măsură specială prin care se asigură soluţionarea cu celeritate a cauzelor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 367 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2009, Decizia nr. 1.436 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 16 decembrie 2009, Decizia nr. 1.453 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 6 ianuarie 2012). Curtea a mai constatat că citarea creditorului neidentificat, potrivit Codului de procedură civilă, este imposibilă, întrucât nu se poate realiza fără a cunoaşte denumirea părţii citate (Decizia nr. 1.538 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 6 ianuarie 2012).
    17. Or, tocmai caracterul distinct al procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie. În această materie, legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerinţe sau de exercitarea sa într-un anumit termen fără intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării drepturilor constituţionale prevăzute de art. 21 şi 24, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi a intereselor legitime ale celorlalte părţi.
    18. În ceea ce priveşte critica referitoare la instituirea unei discriminări între participanţii la procedură cu domiciliul/sediul în România şi cei din alte state ale Uniunii Europene, Curtea, prin Decizia nr. 283 din 21 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 20 iunie 2014, paragrafele 51, 61-63, a reţinut faptul că şi aceasta este neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a arătat că legiuitorul a stabilit ca anumite acte de procedură, cum ar fi comunicarea citaţiilor, a convocărilor şi a notificărilor către participanţii al căror sediu, domiciliu sau a căror reşedinţă se află în străinătate, să se facă potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, coroborate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.393/2007. Soluţia propusă de legiuitor a fost aleasă tocmai pentru a se asigura egalitatea între participanţii aflaţi în situaţii diferite. În acest context, Curtea a mai reţinut că, în ceea ce priveşte celelalte acte de procedură, legea stabileşte termene raportate la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, ceea ce ar conduce, în viziunea autorilor criticilor de neconstituţionalitate, la lipsirea de conţinut a accesului liber la justiţie. Curtea a observat faptul că participanţii la procedură au posibilitatea ca, în cazurile specifice menţionate de lege, să ia cunoştinţă de operaţiunile respective chiar prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă ce urmează a fi publicat în formă electronică.
    19. Curtea reţine că art. 42 alin. (10) din Legea nr. 85/2014 se referă la efectele publicării actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti în Buletinul procedurilor de insolvenţă, efecte care pot viza doar părţile citate sau cărora li s-au comunicat acte de procedură prin acest mijloc. În schimb, în privinţa participanţilor care îşi au sediul, domiciliul sau reşedinţa în străinătate, procedura de comunicare se realizează conform Codului de procedură civilă şi regulamentelor prevăzute la art. 42 alin. (1) teza a doua din lege, ceea ce demonstrează faptul că alin. (10) al aceluiaşi articol nu este aplicabil în privinţa acestora. De altfel, aceste dispoziţii legale trebuie analizate în strânsă legătură şi cu cele ale art. 42 alin. (3) şi (4) din lege. Potrivit acestora, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii, precum şi prima citare şi comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acţiune se efectuează potrivit Codului de procedură civilă, aşadar, potrivit regulii general aplicabile în procesele civile. După deschiderea procedurii, publicarea actelor de procedură în Buletinul procedurilor de insolvenţă înlocuieşte, de la data publicării acestora, citarea, convocarea şi notificarea actelor de procedură efectuate individual faţă de participanţii la proces. Mai mult, legea prevede că în cazul persoanelor împotriva cărora se introduce o acţiune după deschiderea procedurii insolvenţei, pe lângă citarea şi comunicarea actelor de procedură prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, se vor efectua şi formalităţile de citare/comunicare prevăzute de dreptul comun în materie. Prin urmare, din această perspectivă, nu se poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.
    20. În ceea ce priveşte critica raportată la art. 4 alin. (2) din Constituţie, coroborat cu art. 16, prin care se susţine o pretinsă discriminare pe criteriul averii între persoanele care îşi permit să achite un abonament la această publicaţie specifică, în raport cu cele care nu deţin sumele necesare realizării unui asemenea abonament, având în vedere că nu au calitatea de profesionist, Curtea observă că aceasta nu este formulată din perspectiva unei persoane fizice sau care nu are calitatea de profesionist, ci de o societate care are calitatea de profesionist, astfel că nu poate fi reţinută, întrucât este lipsită de relevanţă pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    21. Referitor la chestiunea vizând plata unei taxe pentru a avea acces la Buletinul procedurilor de insolvenţă, prin raportare la dispoziţiile art. 21, 24 şi 44 din Constituţie, Curtea reţine că accesul la justiţie şi exercitarea dreptului la apărare nu sunt drepturi absolute, legiuitorul putând să prevadă anumite condiţionări în vederea unei bune administrări a justiţiei, condiţionări ce pot îmbrăca şi forma unor obligaţii de ordin financiar. Astfel, citarea şi comunicarea actelor prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă îşi găsesc motivarea în însăşi particularitatea acestei proceduri şi au drept scop asigurarea desfăşurării cu celeritate a acesteia. Obligaţiile corelative ce decurg pentru părţi în acest caz nu pot fi privite ca aducând o restrângere a liberului acces la justiţie, a dreptului la apărare ori a dreptului de proprietate, atât timp cât părţile au posibilitatea, pe de o parte, să participe la termenele fixate de judecătorul-sindic şi să consulte dosarul în vederea cunoaşterii tuturor actelor de procedură depuse la acesta, iar, pe de altă parte, au posibilitatea să solicite în cadrul cheltuielilor de judecată toate sumele avansate în vederea realizării drepturilor lor pe calea acestei proceduri, invocând în acest sens dispoziţiile Codului de procedură civilă privind cheltuielile de judecată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 283 din 21 mai 2014, paragrafele 57 şi 58).
    22. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată şi a prevederilor art. 20 cu referire la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind, astfel, nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat.
    23. De altfel, şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunţată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2003, pronunţată în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). În acest context, Curtea Constituţională reţine că, în virtutea prevederilor convenţionale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general (a se vedea şi Decizia nr. 40 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018).
    24. Totodată, la art. 1 paragraful 1 cu privire la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie se stipulează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Însă art. 1 paragraful 2 din acelaşi act normativ prevede că dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii.
    25. Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16, 20, 21, 24 şi 44 din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie este neîntemeiată.
    26. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020).
    27. În ceea ce priveşte menţionarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 din Constituţie, Curtea reţine că înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege (se vedea Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012). Or, dispoziţiile criticate sunt norme de procedură stabilite prin Legea nr. 85/2014 şi sunt o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126, în virtutea cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1), potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. Prin urmare, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, iar prevederile art. 42 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 85/2014 sunt norme de procedură, fiind tocmai o aplicare a prevederilor constituţionale care sunt transpuse la nivel infraconstituţional, având în vedere specificul procedurii insolvenţei, care este o procedură specială; în consecinţă, s-a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, respectiv crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă (a se vedea Decizia nr. 182 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, sau Decizia nr. 169 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 10 aprilie 2013), cadru legislativ special în care se înscriu şi dispoziţiile criticate, astfel că nu se poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 124 din Constituţie, iar excepţia de neconstituţionalitate, din această perspectivă, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
    28. Faţă de cele prezentate, şi anume considerentele expuse, atât cele cuprinse în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, care sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, cât şi cele noi învederate prin prezenta decizie, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în raport cu prevederile constituţionale, coroborate cu cele convenţionale, invocate în susţinerea acesteia, urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
    29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Medien Holding - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 32.802/3/2015/a5 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 806 din 10 noiembrie 2020

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016