Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 804 din 5 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2), art. 223, art. 226 alin. (1), art. 230 alin. (1) şi ale art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 804 din 5 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2), art. 223, art. 226 alin. (1), art. 230 alin. (1) şi ale art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 89 din 6 februarie 2020

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2), art. 223, art. 226 alin. (1), art. 230 alin. (1) şi ale art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Petru Ioan Becheru în Dosarul nr. 31.125/215/2016 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 732D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 24 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 31.125/215/2016, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2), art. 223, art. 226 alin. (1), art. 230 alin. (1) şi ale art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Petru Ioan Becheru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unui proces-verbal de sechestru pentru bunuri imobile întocmit în procedura de executare silită a unor bunuri imobile.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 220 alin. (2) şi ale art. 223 din Legea nr. 207/2015 sunt neconstituţionale, deoarece procesul-verbal de sechestru al bunurilor este întocmit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care, din punct de vedere constituţional, nu poate fi organ de executare silită, întrucât acelaşi organ fiscal este atât cel care emite titluri executorii şi care administrează creanţele fiscale, cât şi cel care face executarea silită, adică pune în practică a doua fază a procesului civil. Or, caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil sub aspectul independenţei şi al imparţialităţii autorităţii atât în faza judecăţii, cât şi a executării silite.
    6. Referitor la prevederile art. 226 alin. (1) şi ale art. 230 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, se învederează că prin acestea nu este impusă condiţia referitoare la încuviinţarea executării silite de către o instanţă de judecată, care începe printr-o cerere adresată instanţei competente în acest sens, ci direct prin comunicarea somaţiei de plată. Or, aceste proceduri se pot derula numai prin mijlocirea instanţelor judecătoreşti. În acest context este menţionată jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la executarea silită în materie civilă, sens în care se face trimitere, spre exemplu, la Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 şi la Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, ocazie cu care se apreciază că exigenţele constituţionale cu privire la controlul judecătoresc al actelor prin care se declanşează executarea silită trebuie respectate de legiuitor indiferent de forma acestor acte şi de calitatea celor care au emis titlul executoriu, astfel cum a fost şi cazul executorilor bancari, care erau angajaţi ai băncii creditoare şi care au fost desfiinţaţi din raţiuni asemănătoare.
    7. Ca atare, având în vedere că executarea silită este o procedură prin care se afectează dreptul de proprietate, iar această operaţiune se efectuează de către un organ ce se află sub autoritatea directă a puterii executive, fiind lipsit de imparţialitate, precum şi faptul că, deşi executorul fiscal îndeplineşte un serviciu public, acesta îl reprezintă pe angajatorul său în raportul juridic obligaţional ce s-a născut între creditor şi debitor, prevederile criticate sunt contrare art. 1 alin. (4), art. 21, art. 44 alin. (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.
    8. Cu privire la dispoziţiile art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, se arată că sintagma „spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa“ nu este clară, deoarece nu prevede care este spaţiul minim locuit, iar singurele menţiuni legate de aceste chestiuni se regăsesc în Raportul pentru Guvernul Ciprului efectuat în anul 2008 de către Comitetul pentru prevenţia torturii şi a tratamentelor umilitoare sau degradante din cadrul Consiliului Europei unde se recomandă ca în celulele din închisori să existe cel puţin 4 metri pătraţi/deţinut, suprafaţă ce se regăseşte în hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest context, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că deţine o cotă în imobilul/apartament care reprezintă mai puţin decât are un deţinut. Prin urmare, aceste prevederi sunt contrare art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.
    9. Judecătoria Craiova - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că soluţiile legislative criticate în prezenta cauză şi care s-au regăsit şi în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, concretizat, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.358 din 27 octombrie 2009 sau Decizia nr. 587 din 5 mai 2011, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate formulate. În ceea ce priveşte sintagma "spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa", se precizează că aceasta este definită în anexa nr. 1 lit. B la Legea locuinţei nr. 114/1996.
    10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia executării silite a creanţelor bugetare, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere faptul că legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită pe care îl consideră efectuat cu încălcarea prevederilor legale, context în care îşi pot prezenta apărările necesare, în condiţiile procedurale stabilite de lege. În ceea ce priveşte stabilirea unui spaţiu minim de locuit, se arată că la art. 2 lit. b) din Legea locuinţei nr. 114/1996 este definită locuinţa convenabilă, iar în cuprinsul anexei nr. 1 lit. B la aceeaşi lege sunt prevăzute suprafeţele minimale ale locuinţelor raportate la numărul de persoane.
    12. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile care stabilesc procedura executării silite în materia creanţelor bugetare sunt constituţionale, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la executarea silită a creanţelor fiscale, pornită şi desfăşurată de către organele fiscale fără încuviinţarea altor organe ale statului, respectiv a instanţei de judecată, spre deosebire de executarea silită în dreptul comun. Astfel, normele juridice privind administrarea creanţelor fiscale sunt derogatorii de la dreptul comun reprezentat de Codul de procedură civilă, fiind aplicabil principiul specialia generalibus derogant, context în care Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, invocată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, este irelevantă, câtă vreme prevederile criticate reglementează executarea silită a creanţelor fiscale. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de claritate a prevederilor Codului de procedură fiscală ce conţin sintagma „spaţiul minim locuit de debitor“, se arată că aceasta se referă la spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare, iar sediul materiei îl reprezintă Legea locuinţei nr. 114/1996, care conţine „exigenţele minimale pentru locuinţe“, prin care sunt stabilite cerinţe minimale şi suprafeţe minimale. Prin urmare, se apreciază că textul criticat nu contravine regulilor privind calitatea legii, context în care se arată că accesul liber la justiţie nu este incident la acest punct de critică.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 220 alin. (2), art. 223, art. 226 alin. (1), art. 230 alin. (1) şi ale art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:
    - Art. 220 alin. (2): „(2) Organul fiscal care administrează creanţe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.“;
    – Art. 223:
    "(1) Executarea silită se face de organul de executare silită competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activităţii.
(2) Executorul fiscal este împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimaţia de executor fiscal şi delegaţie emisă de organul de executare silită.
(3) În scopul efectuării executării silite, executorii fiscali pot:
    a) să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
    b) să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile;
    c) să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului;
    d) să aplice sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal;
    e) să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni potrivit legii.
(4) Executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare silită cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, republicat.
(5) Accesul executorului fiscal în locuinţă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută poate continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului poate avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei prevăzute la alin. (4).
(6) În absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (3), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) şi (5).;"

    – Art. 226 alin. (1) (cu denumirea marginală Titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite): „(1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30.“;
    – Art. 230 alin. (1): „(1) Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul (...), se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită“;
    – Art. 242 alin. (3): „(3) În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.“

    16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, ale art. 21 în componenta referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 124 alin. (2) care consacră principiul unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii în înfăptuirea justiţiei.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate vizează în critica sa faptul că procedura de executare silită a creanţelor fiscale este lipsită de încuviinţarea executării de către instanţa de judecată şi, raportându-se la executarea silită în materie civilă, arată că aceasta este a doua fază a procesului civil; prin urmare, susţine că se impune respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil şi pentru procedura prevăzută de Codul de procedură fiscală, deoarece organul fiscal nu poate fi şi organ de executare silită, întrucât rolul său de creditor interferează cu cel de executor, motiv pentru care nu ar fi imparţial şi nu ar fi respectate garanţiile unui proces echitabil.
    18. Din evaluarea cadrului legislativ în materie, Curtea observă că prevederile criticate se circumscriu la procedurile ce au loc în contextul reglementărilor prevăzute de titlul VII - Colectarea creanţelor fiscale, respectiv stingerea creanţelor fiscale (art. 152-267), care poate avea loc prin plată, compensare, restituire sau prin executare silită (executarea prin poprire, executarea silită a bunurilor mobile sau imobile, respectiv valorificarea bunurilor sechestrate) şi dispun cu privire la organele de executare silită (art. 220), la executorii fiscali, (art. 223), titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite (art. 226), la somaţie ca act de începere a executării silite (art. 230) şi la executarea silită a bunurilor imobile (art. 242).
    19. Astfel, în virtutea art. 226 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 207/2015, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit legii, iar titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege. În domeniul valorificării creanţei fiscale, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, executarea silită a creanţelor fiscale sau a obligaţiilor fiscale reprezintă o modalitate de stingere a obligaţiei fiscale sau a creanţei fiscale. În acest sens sunt prevederile art. 22 - cu denumirea marginală „Stingerea creanţelor fiscale“ - din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora „creanţele fiscale se sting prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege“.
    20. Executarea silită prin care se urmăreşte valorificarea unor creanţe fiscale face obiectul unor reglementări juridice speciale, reglementări prevăzute de Codul de procedură fiscală. Caracterul de reglementare specială a Codului de procedură fiscală, faţă de dispoziţiile de drept comun în materie civilă, este conferit chiar de către dispoziţiile acestui act normativ, sens în care, în ceea ce priveşte raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative, prin art. 3 se instituie regula de principiu că acest cod de procedură fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor fiscale, iar, prin excepţie, „unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori“.
    21. În acest context, Curtea reţine că asupra soluţiilor legislative cu privire la stingerea creanţelor fiscale prin executare silită instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, atât asupra prevederilor cuprinse în Legea nr. 207/2015, cât şi asupra celor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (în prezent abrogată).
    22. Cu acele prilejuri, spre exemplu, Decizia nr. 1.495 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 21 ianuarie 2011, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor Codul de procedură civilă, executarea silită se realizează numai în temeiul unui titlu executoriu, prin aceasta înţelegându-se hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. În domeniul fiscal, însă, titlul de creanţă fiscală devine ope legis titlu executoriu, dându-se astfel expresie, întrun domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenţei sale constituţionale. Ca atare, în materie fiscală este vorba de norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, ce sunt determinate de faptul că obiectul executării silite în acest domeniu îl reprezintă încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli care să asigure protejarea eficientă a creanţelor statului şi recuperarea lor cu prioritate. De altfel, pentru realizarea veniturilor publice, legiuitorul, în conformitate cu Legea fundamentală, a prevăzut întotdeauna norme derogatorii, cu scopul de a face mai eficientă executarea şi pentru a-i imprima un ritm mai accelerat. Astfel, adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. Acest temei constituţional justifică un drept special, de preferinţă în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească două dintre obligaţiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie: să adopte măsuri de protecţie socială, apte să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, şi să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii.
    23. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (4), art. 21 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
    24. Potrivit principiului accesului liber la justiţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, ceea ce presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituţie. Totodată, în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale. Astfel cum au decis Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, orice restricţie fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanţa sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere (a se vedea Decizia nr. 894 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007).
    25. De asemenea, în ceea ce priveşte principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prin Decizia nr. 637 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 9 noiembrie 2006, Curtea a arătat că separaţia puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului, dimpotrivă, presupune existenţa unui control reciproc, precum şi realizarea unui echilibru de forţe între acestea. Actele puterii executive sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ, iar aceasta presupune, printre altele, şi posibilitatea instanţei de judecată de a suspenda executarea actului pretins nelegal, chiar cât timp autoritatea publică emitentă a actului atacat are încă facultatea de a dispune revocarea sau anularea acestuia, mai ales că în acest interval de timp actul în cauză îşi produce efectele. Această măsură reprezintă o garanţie pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, precum şi a valorilor constituţionale.
    26. Aplicând considerentele de principiu la speţa dedusă judecăţii şi având în vedere şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, Curtea constată că procedura reglementată de textul de lege criticat nu este contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 21 din Constituţie. Prin Decizia nr. 524 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 22 decembrie 2014, paragrafele 16-20, Curtea a statuat că nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a acestor norme constituţionale, deoarece legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condiţiile procedurale stabilite de lege. Astfel, potrivit art. 260 - cu denumirea marginală Contestaţia la executare silită - din Codul de procedură fiscală, „persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii [... ]“, iar „contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă“.
    27. Prin urmare, procedura executării silite a creanţelor fiscale asigură garanţii suficiente pentru ocrotirea accesului liber la justiţie prin însuşi faptul că oferă posibilitatea de a contesta executarea, iar, în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Prin urmare, legiuitorul are latitudinea de a stabili modalitatea stingerii creanţelor fiscale prin executare silită, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege.
    28. În ceea ce priveşte dispoziţiile care consacră principiul unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii în înfăptuirea justiţiei, acestea trebuie interpretate în raport cu cele referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii, care au semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege (Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012). Prin urmare, în materia supusă controlului de constituţionalitate în speţa de faţă, actul de justiţie nu este exclus, ci intervine în contextul şi la momentul stabilite de legiuitor în condiţiile precizate mai sus, fiind respectat şi principiul unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii în înfăptuirea justiţiei.
    29. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la lipsa imparţialităţii autorităţilor implicate în stingerea creanţelor fiscale prin executare silită, Curtea observă că independenţa şi imparţialitatea sunt aspecte specifice activităţii instanţelor judecătoreşti, fiind garanţiile unui proces echitabil. Or, relaţiile dintre contribuabil/plătitor şi organul fiscal se fundamentează pe bună-credinţă, respectiv contribuabilul/plătitorul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile şi să îşi exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi să declare corect datele şi informaţiile privitoare la obligaţiile fiscale datorate, iar organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului/plătitorului în fiecare procedură de administrare a creanţelor fiscale aflată în derulare, context în care buna-credinţă a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul (art. 12 din Legea nr. 207/2015).
    30. În acest context, Curtea reţine că prevederile art. 56 alin. (1) din Constituţie stabilesc existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, încasarea acestora constituind sursa principală de venituri a statului, care trebuie interpretate în raport cu cele ale art. 44 alin. (7) din Constituţie, potrivit cărora dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor care, potrivit legii, revin proprietarului. Prin urmare, nu se poate reţine nici pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, respectiv a principiului garantării şi ocrotirii acestuia în mod egal de lege, indiferent de titular, întrucât prin normele criticate se dă eficienţă dispoziţiilor constituţionale antereferite în situaţia în care cetăţenii nu îşi duc la îndeplinire de bunăvoie obligaţiile constituţionale şi legale, în speţa de faţă acelea de a se achita de sarcinile şi obligaţiile fiscale la data la care acestea au devenit exigibile, şi ia naştere dreptul statului, prin organele sale îndrituite în acest sens, de a trece direct la executarea silită a creanţelor fiscale, fără a mai fi necesară o autorizare/încuviinţare din partea altor organe judiciare.
    31. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin prisma faptului că sintagma „spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa“ nu este clară, nefiind definită în mod concret în această lege, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
    32. Curtea observă că, astfel cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20, legea trebuie să întrunească cerinţele de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituţie - respectiv claritate, precizie, previzibilitate. Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează (a se vedea în acest sens Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2014, paragraful 23).
    33. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).
    34. În ceea ce priveşte accesibilitatea legii, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, precitată, paragrafele 26 şi 27, Curtea a arătat că, din punct de vedere formal, aceasta are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative de rang infraconstituţional şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în temeiul art. 78 din Constituţie, respectiv legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Însă, pentru a fi îndeplinită cerinţa de accesibilitate a legii, nu este suficient ca o lege să fie adusă la cunoştinţă publică, ci este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat, cât şi o corespondenţă sub aspectul forţei lor juridice. În acest sens, normele de tehnică legislativă referitoare la integrarea proiectului în ansamblul legislaţiei statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în conexiune [art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeaşi forţă juridică.
    35. Totodată, prin dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, este instituit principiul unicităţii reglementării în materie, potrivit căruia „reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ“ (art. 14 din Legea nr. 24/2000) şi care se aplică în coroborare cu prevederile art. 16 din aceeaşi lege, prin care se recomandă evitarea paralelismelor, în sensul că în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative.
    36. În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, criticate în prezenta cauză, prevăd faptul că în cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare. Or, din evaluarea cadrului legal existent, Curtea observă că aspectele referitoare la „spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa“ sunt prevăzute în Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, care la art. 2 are definite tipurile de locuinţe [a) locuinţă; b) locuinţă convenabilă; c) locuinţă socială; d) locuinţă de serviciu; e) locuinţă de intervenţie; f) locuinţă de necesitate; f^1) locuinţă de sprijin; g) locuinţă de protocol; h) casă de vacanţă; i) condominiu; j) unitate individuală]. Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 114/1996, prin locuinţă convenabilă se înţelege locuinţa care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerinţa utilizatorului şi caracteristicile locuinţei, la un moment dat, acoperă necesităţile esenţiale de odihnă, preparare a hranei, educaţie şi igienă, asigurând exigenţele minimale prezentate în anexa nr. 1 la această lege care conţine Exigenţele minimale pentru locuinţe - A. Cerinţe minimale şi B. Suprafeţe minimale, fiind detaliate pe larg în cuprinsul legii.
    37. Prin urmare, având în vedere cele prezentate, Curtea constată că prevederile criticate sunt în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta privind calitatea legii.
    38. În ceea ce priveşte invocarea art. 21 alin. (3) din Constituţie în contextul criticilor aduse aceloraşi prevederi legale care conţin sintagma „spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa“, Curtea constată că, deşi acestea nu reglementează cu privire la aspecte ce ţin în mod concret de dreptul la un proces echitabil, în contextul dat, respectiv al executării silite a bunurilor imobile, cei interesaţi pot face contestaţie, astfel cum s-a arătat mai sus, împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor legale, aşadar, în această procedură, legiuitorul a creat premisele dreptului la un proces echitabil.
    39. Prin urmare, având în vedere cele prezentate mai sus, jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, precum şi faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum este formulată, este neîntemeiată.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petru Ioan Becheru în Dosarul nr. 31.125/215/2016 al Judecătoriei Craiova –- Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 220 alin. (2), art. 223, art. 226 alin. (1), art. 230 alin. (1) şi ale art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Craiova - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2019.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 804 din 5 decembrie 2019

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 804 din 5 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2), art. 223, art. 226 alin. (1), art. 230 alin. (1) şi ale art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 804 din 5 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2), art. 223, art. 226 alin. (1), art. 230 alin. (1) şi ale art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală