Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 8 din 19 februarie 2024 referitoare la reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 8 din 19 februarie 2024 referitoare la reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 214 din 14 martie 2024

Comenteaza legea

Dosar nr. 2.900/1/2023


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- preşedintele delegat │
│Marian Budă   │al Secţiei a II-a      │
│              │civile                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- preşedintele delegat │
│Ionel Barbă   │al Secţiei de          │
│              │contencios             │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Roxana Popa   │- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefan Ioan   │- judecător la Secţia a│
│Lucaciuc      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Diana Manole  │- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia  │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina     │- judecător la Secţia a│
│Vrabie        │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mădălina-Elena│- judecător la Secţia  │
│Vladu-Crevon  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana       │- judecător la Secţia  │
│Florina       │de contencios          │
│Secreţeanu    │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihnea Adrian │- judecător la Secţia  │
│Tănase        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adrian Remus  │- judecător la Secţia  │
│Ghiculescu    │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica      │- judecător la Secţia  │
│Dumitrache    │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.900/1/2023, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.480/97/2019.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la Dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; recurenta-pârâtă a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.
    6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
    7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    8. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 19 octombrie 2023, în Dosarul nr. 2.480/97/2019, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale, potrivit art. 153^24 şi art. 207 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 31/1990), reprezintă o cheltuială rezultată din deprecierea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile - în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), respectiv al titlului II pct. 23 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal)?
    9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 decembrie 2023 cu nr. 2.900/1/2023, termenul de judecată fiind stabilit la 19 februarie 2024.

    II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    10. Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
    ART. 153^24

    "(1) Dacă consiliul de administraţie, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situaţiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societăţii, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, va convoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată.
(2) Prin actul constitutiv se poate stabili ca adunarea generală extraordinară să fie convocată chiar şi în cazul unei diminuări a activului net mai puţin semnificative decât cea prevăzută la alin. (1), stabilindu-se acest nivel minim al activului net prin raportare la capitalul social subscris.
(3) Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, va prezenta adunării generale extraordinare întrunite potrivit alin. (1) un raport cu privire la situaţia patrimonială a societăţii, însoţit de observaţii ale cenzorilor sau, după caz, ale auditorilor interni. Acest raport trebuie depus la sediul societăţii cu cel puţin o săptămână înainte de data adunării generale, pentru a putea fi consultat de orice acţionar interesat. În cadrul adunării generale extraordinare, consiliul de administraţie, respectiv directoratul, îi va informa pe acţionari cu privire la orice fapte relevante survenite după redactarea raportului scris.
(4) Dacă adunarea generală extraordinară nu hotărăşte dizolvarea societăţii, atunci societatea este obligată ca, cel târziu până la încheierea exerciţiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile şi sub rezerva dispoziţiilor art. 10, să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puţin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, dacă în acest interval activul net al societăţii nu a fost reconstituit până la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social.
(5) În cazul neîntrunirii adunării generale extraordinare în conformitate cu alin. (1) sau dacă adunarea generală extraordinară nu a putut delibera valabil nici în a doua convocare, orice persoană interesată se poate adresa instanţei pentru a cere dizolvarea societăţii. Dizolvarea poate fi cerută şi în cazul în care obligaţia impusă societăţii potrivit alin. (4) nu este respectată. În oricare dintre aceste cazuri instanţa poate acorda societăţii un termen ce nu poate depăşi 6 luni pentru regularizarea situaţiei. Societatea nu va fi dizolvată dacă reconstituirea activului net până la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social are loc până în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de dizolvare."

    ART. 207

    "(1) Capitalul social poate fi redus prin:
    a) micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
    b) reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;
    c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.
(2) Capitalul social mai poate fi redus, atunci când reducerea nu este motivată de pierderi, prin:
    a) scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;
    b) restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;
    c) alte procedee prevăzute de lege."

    11. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare
    ART. 21

    "(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. (...)"

    12. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare
    Titlul II - Impozitul pe profit
    "23. În sensul art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile şi următoarele: (...).
    i) cheltuielile rezultate din deprecierea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile; (...)."

    III. Expunerea succintă a procesului
    13. În perioada 20 august - 12 octombrie 2018, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice T a desfăşurat o activitate de inspecţie fiscală a reclamantei, în urma căreia s-au stabilit în sarcina acesteia obligaţii suplimentare de plată în cuantum de 523.469 lei impozit pe profit şi 1.548 lei TVA.
    14. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 20 septembrie 2019, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice H şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice T, anularea actelor administrativ-fiscale contestate şi înlăturarea obligaţiei de plată a sumelor reprezentând obligaţii fiscale suplimentare stabilite şi a accesoriilor aferente.
    15. Prin Sentinţa civilă nr. 642 din 13 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.480/97/2019, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, s-a anulat în parte decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale cu privire la obligaţia suplimentară de plată a impozitului pe profit suplimentar, în sumă de 523.469 lei; s-a anulat în parte decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, în sumă de 87.307 lei şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, în sumă de 45.085 lei, şi s-au menţinut în rest actele administrativ-fiscale contestate.
    16. Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în anul 2015, reclamanta a considerat cheltuială deductibilă suma de 5.590.300 lei, ce reprezintă cheltuială aferentă diminuării capitalului social al societăţii afiliate Y - S.R.L., operaţiune prin care s-a decis să se acopere pierderea contabilă a acestei societăţi. Organele de inspecţie fiscală au considerat că această cheltuială nu a fost destinată realizării de venituri neimpozabile şi, prin urmare, nu putea fi dedusă la calculul profitului impozabil.
    17. Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a deţinut 99,99% din capitalul social subscris şi vărsat al societăţii Y - S.R.L. Capitalul social în cuantum de 9.038.300 lei era divizat în 903.830 părţi sociale cu valoarea de 10 lei fiecare parte socială. Societatea respectivă şi-a diminuat capitalul social în conformitate cu prevederile art. 207 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, prin micşorarea numărului de părţi sociale de la 903.830 la 344.800. Ca urmare a respectivei reduceri, în anul 2015 reclamanta a înregistrat contabil suma de 5.590.300 lei, aferentă celor 559.030 părţi sociale, ca fiind cheltuială deductibilă. Organul fiscal a apreciat că în speţa de faţă nu ar fi incidente prevederile cuprinse în pct. 23 din titlul II din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, deoarece titlurile de participare nu au suferit o depreciere în sensul prevederilor acestei legi, şi a procedat la recalcularea profitului impozabil aferent anului 2015 şi stabilirea unui impozit pe profit suplimentar de plată de 523.469 lei.
    18. Instanţa de fond a apreciat că noţiunea de „titluri de participare“ vizează totalitatea sumelor achitate de către contribuabil pentru deţinerea unor astfel de titluri la mai multe societăţi, iar, din punctul de vedere al tratamentului fiscal, „cheltuiala“ cu plata părţilor sociale la o altă societate a urmărit scopul realizării de venituri impozabile prin obţinerea de dividende corespunzătoare capitalului social deţinut, dividende care sunt impozabile fiscal în conformitate cu prevederile art. 36 din Codul fiscal. Drept urmare, în măsura în care societatea respectivă realizează profit şi asociaţii distribuie dividende impozabile fiscal, sumele ce constituie plata părţilor sociale sunt considerate „cheltuieli“ efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
    19. Instanţa de fond a reţinut şi că în codul fiscal nu există niciun text care să definească noţiunea de „depreciere a titlurilor de participare şi a obligaţiunilor“. Or, în aplicarea principiului in dubio contra fiscum, reglementat de dispoziţiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, deprecierea titlurilor de participare poate fi acceptată nu doar atunci când se diminuează valoarea nominală a acestora, privite individual, ci şi în situaţia în care numărul lor total a fost diminuat şi, deci, valoarea lor, privită ca un tot unitar, a fost diminuată, cu atât mai mult cu cât, din punct de vedere financiar-contabil, valoarea titlurilor de participare deţinute de o societate la o altă societate se diminuează în oricare dintre cele două variante.
    20. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice H, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice T, solicitând casarea în parte a sentinţei şi respingerea, în totalitate, a acţiunii.
    21. În motivarea recursului s-a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, din analiza considerentelor hotărârii recurate rezultând că în motivarea hotărârii au fost expuse doar concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
    22. De asemenea, s-a susţinut că instanţa de fond nu a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile stării de fapt deduse judecăţii în ceea ce priveşte noţiunea de „titluri de participare“ şi nu a ţinut seama de prevederile legale care reglementează reducerea capitalului social.
    23. La termenul de judecată din 8 iunie 2023, Curtea a pus în discuţia părţilor oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept expuse la pct. 8 din prezenta decizie.
    24. Prin Încheierea de şedinţă din 19 octombrie 2023, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii.

    IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
    25. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
    26. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, iar Curtea învestită cu soluţionarea recursului potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 3 şi art. 483 alin. (4) din Codul de procedură civilă urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă.
    27. Cât priveşte admisibilitatea sesizării din perspectiva condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Curtea a reţinut că procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei.
    28. În jurisprudenţa sa anterioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii.
    29. În consecinţă, Curtea a apreciat ca fiind îndeplinită şi această condiţie, întrucât modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 153^24 şi ale art. 207 din Legea nr. 31/1990, prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Codul fiscal şi ale titlului II pct. 23 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, constituie problema fundamentală pusă în discuţia instanţei de control judiciar în analiza recursului formulat de recurenta-pârâtă.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    30. Recurenta-pârâtă, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, a susţinut că, din punctul de vedere al tratamentului fiscal, noţiunea de „depreciere a titlurilor de participare şi a obligaţiunilor“ vizează strict reducerea valorii părţilor sociale deţinute, şi nu ipoteza reducerii capitalului social prin reducerea numărului de părţi sociale deţinute.
    31. Intimata-reclamantă a apreciat ca fiind inoportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Eventuala chestiune de drept ce s-ar impune a fi dezlegată nu poate privi interpretarea dispoziţiilor legale incidente în materia reducerii capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale, ci ar putea, cel mult, să se refere la deductibilitatea fiscală a deprecierii titlurilor de participare deţinute de o societate la o altă societate al cărei capital social a fost diminuat.
    32. A susţinut că prevederea cuprinsă în titlul II pct. 23 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal este clară. Atât timp cât textul de lege şi de altfel niciun text de lege din normele fiscale nu definesc noţiunea de depreciere a titlurilor de participare şi nu stabilesc că doar scăderea capitalului social prin diminuarea valorii nominale a părţilor sociale şi nu şi diminuarea numărului acestora ar constitui depreciere în accepţiunea legiuitorului, o astfel de interpretare ar constitui adăugare la lege, fie că ea se realizează de către instanţa de recurs, fie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă. Or, interpretarea unei norme de drept prin adăugarea la norma respectivă nu poate reprezenta un atribut al instanţei supreme, chemată să dezlege o chestiune de drept.
    33. O interpretare a textelor de lege în favoarea recurentei-pârâte ar înfrânge principiul in dubio contra fiscum, principiu care statuează că orice dubiu asupra existenţei faptului impozabil, asupra naturii acestuia sau asupra normei aplicabile, susceptibile de interpretări ambigue sau multiple, profită contribuabilului. Prin însuşi obiectul sesizării se admite faptul că legislaţia în materie este una susceptibilă de interpretări ambigue sau multiple, motiv pentru care, chiar dacă s-ar admite că ar fi aşa, dubiul respectiv ar trebui să profite intimatei-reclamante.
    34. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, recurenta-pârâtă a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă privind admisibilitatea sesizării.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    35. Completul de judecată învestit cu soluţionarea recursului în Dosarul nr. 2.480/97/2019 a reţinut că principalul element care stă la baza sesizării este reprezentat de interpretarea diferită a sferei de cuprindere a noţiunii de „depreciere a titlurilor de participare înregistrate potrivit reglementărilor contabile“, utilizată de titlul II pct. 23 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, în aplicarea art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, respectiv dacă această noţiune vizează strict interpretarea din punct de vedere semantic - scăderea valorii titlurilor de participare - sau are în vedere inclusiv ipoteza reducerii capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale realizată în baza art. 207 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, ca urmare a incidenţei art. 153^24 din aceeaşi lege.
    36. În cadrul completului care a formulat sesizarea s-au conturat două interpretări ale problemei de drept.
    37. Într-o primă interpretare, reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale, potrivit art. 153^24 şi art. 207 din Legea nr. 31/1990, nu reprezintă o cheltuială rezultată din deprecierea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile - în sensul art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, respectiv al titlului II pct. 23 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
    38. În sprijinul acestei opinii s-a susţinut că din economia textului art. 153^24 din Legea nr. 31/1990 rezultă foarte clar că legiuitorul vizează şi lucrează cu noţiuni a căror componentă este una patrimonială, economică, anume:
    - pierderi stabilite prin situaţiile financiare anuale;
    – valoarea capitalului social subscris;
    – raport cu privire la situaţia patrimonială a societăţii;
    – reducerea capitalului social cu un cuantum cel puţin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve;
    – activul net al societăţii nu a fost reconstituit până la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social.

    39. Relevantă din această perspectivă este modalitatea de reducere a capitalului social pentru care poate opta societatea, atunci când adunarea generală extraordinară nu hotărăşte dizolvarea societăţii, ca urmare a constatării de către consiliul de administraţie/directorat a pierderilor prevăzute de art. 153^24alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
    40. Coroborând dispoziţiile titlului II pct. 23 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal cu art. 7 pct. 31 şi 33 din Codul fiscal, rezultă că, în sensul art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile şi cheltuielile rezultate din deprecierea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, adică din deprecierea acţiunilor sau părţilor sociale ale unei societăţi pe acţiuni/societăţi cu răspundere limitată etc., depreciere care se stabileşte prin raportare la valoarea fiscală a acestora, adică la valoarea de achiziţie sau de aport, utilizată pentru calculul câştigului sau al pierderii, în înţelesul impozitului pe venit ori al impozitului pe profit.
    41. De altfel, această interpretare este în consonanţă cu însăşi semantica termenului depreciere.
    42. Astfel, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române - DEX, ediţia a II-a, Univers Enciclopedic, Bucureşti 1998, „depreciere“ înseamnă nesocotirea valorii, devalorizare; „a deprecia“ înseamnă a aprecia ceva sub valoarea reală, a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru.
    43. Ca atare, raportat la toate cele ce precedă, componenta economică este intrinsecă noţiunii de depreciere, astfel că reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale nu poate fi asimilată din punct de vedere fiscal cu o depreciere a acţiunilor sau părţilor sociale respective.
    44. Faptul că prin reducerea numărului de acţiuni sau părţi sociale se reduce capitalul social nu echivalează cu deprecierea acţiunilor sau părţilor sociale ale societăţii respective, deoarece, în cazul reducerii numărului de acţiuni sau părţi sociale, valoarea unei acţiuni sau a unei părţi sociale rămâne aceeaşi, în timp ce, din punct de vedere fiscal, în cazul deprecierii acţiunilor sau părţilor sociale are loc o scădere a valorii fiscale a fiecărei acţiuni/părţi sociale, valoare fiscală care, potrivit art. 7 pct. 33 din Codul fiscal, pentru titlurile de participare sau titlurile de valoare, adică pentru orice acţiune sau altă parte socială, reprezintă valoarea de achiziţie sau de aport, utilizată pentru calculul câştigului sau al pierderii, în înţelesul impozitului pe venit ori al impozitului pe profit.
    45. Aşa fiind, doar cheltuielile rezultate din deprecierea valorii fiscale - de achiziţie sau de aport, utilizată pentru calculul câştigului sau al pierderii, în înţelesul impozitului pe venit ori al impozitului pe profit - sunt considerate cheltuieli deductibile în sensul titlului II pct. 23 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal coroborat cu art. 21 alin. (1) din Codul fiscal.
    46. În concluzie, reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale, potrivit art. 153^24 şi art. 207 din Legea nr. 31/1990, nu reprezintă o cheltuială rezultată din deprecierea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile - în sensul art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, respectiv al titlului II pct. 23 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
    47. Potrivit celei de-a doua interpretări, în dreptul fiscal funcţionează principiul de interpretare in dubio contra fiscum, conform căruia prevederile legale incerte se interpretează în contra autorităţilor fiscale. Astfel, în condiţiile în care dispoziţiile legale în materia tratamentului fiscal aplicabil deprecierii titlurilor de valoare sunt susceptibile de două interpretări, încălcând astfel principiul certitudinii impunerii, norma fiscală trebuie să fie interpretată în favoarea contribuabilului care a luat decizia de management financiar având în vedere interpretarea favorabilă lui. Aplicând aceste considerente teoretice la norma ce se impune a fi interpretată, se reţine că, întrucât legiuitorul a elaborat norma fiscală [titlul II pct. 23 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal] fără a stabili în mod clar noţiunile folosite, termenele, modalitatea şi sumele de plată pentru fiecare plătitor, pentru ca acesta să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce îi revine, interpretarea ce se impune a fi dată noţiunii de depreciere a titlurilor de participare este una extensivă, respectiv că aceasta vizează atât scăderea capitalului social prin diminuarea valorii nominale a părţilor sociale, cât şi scăderea capitalului social prin diminuarea numărului total al părţilor sociale emise de societatea deţinută.
    48. În concluzie, în viziunea Curţii, tocmai existenţa celor două interpretări conturate asupra acestei probleme, cu argumente apreciate drept importante în ambele variante, justifică sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe calea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    49. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat numai opinii teoretice ale magistraţilor asupra problemei de drept în discuţie, nefiind identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate în această materie.
    50. Din analiza acestora s-a desprins existenţa unei orientări majoritare, potrivit căreia reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau de părţi sociale nu reprezintă o cheltuială rezultată din deprecierea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile.
    51. În acest sens au fost considerate relevante dispoziţiile art. 153^24 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 7 din Codul fiscal. Coroborând dispoziţiile titlului II pct. 23 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal cu ale art. 7 pct. 31 şi 33 din Codul fiscal, rezultă că, în sensul art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile şi cheltuielile rezultate din deprecierea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, adică din deprecierea acţiunilor sau părţilor sociale ale unei societăţi pe acţiuni/societăţi cu răspundere limitată etc., depreciere care se stabileşte prin raportare la valoarea fiscală a acestora, adică la valoarea de achiziţie sau de aport, utilizată pentru calculul câştigului sau al pierderii, în înţelesul impozitului pe venit ori al impozitului pe profit.
    52. Ca atare, componenta economică este intrinsecă noţiunii de depreciere, astfel că reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale nu poate fi asimilată din punct de vedere fiscal cu o depreciere a acţiunilor sau părţilor sociale respective.
    53. În acest sens s-au exprimat opinii teoretice de către Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ialomiţa, Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi instanţele din raza sa de competenţă.
    54. Într-o a doua orientare teoretică s-a apreciat că, atunci când reducerea capitalului social, reglementată de art. 153^24 dinLegea nr. 31/1990, este motivată de pierderi, ar putea reprezenta o cheltuială rezultată din deprecierea titlurilor de participare, în sensul art. 21 din Codul fiscal.
    55. S-a argumentat şi că, în condiţiile în care dispoziţiile legale în materia tratamentului fiscal aplicabil deprecierii titlurilor de valoare sunt susceptibile de două interpretări, încălcând astfel principiul certitudinii impunerii, norma fiscală trebuie să fie interpretată în favoarea contribuabilului care a luat decizia de management financiar având în vedere interpretarea favorabilă lui.
    56. În acest sens au opinat Tribunalul Covasna - Secţia civilă, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vaslui.
    57. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    58. Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării.

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept
    59. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind cerinţa caracterului esenţial al chestiunii de drept, care nu are aptitudinea de a conduce la dezlegarea pe fond a cauzei, precum şi condiţiile privind noutatea şi dificultatea problemei de drept.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
    60. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii ce se impune a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
    - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
    – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;
    – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
    – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    61. Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că doar primele trei condiţii sunt întrunite. Concret, sunt îndeplinite aspectele de admisibilitate legate de titularul sesizării şi de stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată.
    62. Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal este legal învestită cu soluţionarea unui recurs într-un litigiu privind acte administrative referitoare la taxe şi impozite în cuantum de până la 3.000.000 lei. Prin urmare, titularul sesizării judecă cauza în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Este evident că hotărârea pe care o va pronunţa instanţa de trimitere este definitivă, în condiţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.
    63. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată însă că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept, în sensul că titularul sesizării nu a justificat aptitudinea acesteia de a conduce la dezlegarea pe fond a cauzei pendinte.
    64. Pentru a verifica dacă răspunsul solicitat prezintă utilitate efectivă pentru soluţionarea dosarului în curs de judecată se va proceda la o evaluare sumară a circumstanţelor acelei cauze, aşa cum acestea rezultă din încheierea de sesizare şi din conţinutul cererii de recurs (actul de procedură ce a învestit instanţa de trimitere).
    65. Aşadar, se reţine că, drept urmare a unei inspecţii fiscale efectuate la un contribuabil persoană juridică, s-a întocmit un raport de inspecţie fiscală, în baza căruia s-a emis o decizie de impunere privind obligaţii fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impunere, precum şi o decizie privind obligaţii fiscale accesorii. Cele două acte administrative fiscale au fost contestate în condiţiile art. 273-279 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, atât decizia pronunţată în calea administrativă de atac, cât şi actele administrative fiscale arătate fiind cenzurate de instanţa de contencios administrativ.
    66. Prin actele administrative fiscale s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta a deţinut participaţii la o societate afiliată, persoană juridică română, respectiv 99,99% din capitalul social, iar aceasta din urmă şi-a redus capitalul social, prin micşorarea numărului de părţi sociale, în condiţiile art. 207 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, reducere justificată de pierderi contabile. În aceste condiţii, s-a pus problema dacă suma cu care s-a redus capitalul social poate reprezenta cheltuială deductibilă fiscal la calculul impozitului pe profit pentru contribuabilul asociat, însă nu prin prisma modalităţii de diminuare a capitalului social (micşorare număr părţi sociale versus reducere valoare nominală a participaţiilor), modalitate ce ar atrage un tratament fiscal diferit, aşa cum susţine instanţa de trimitere.
    67. În realitate, ceea ce a făcut obiect de dispută între contribuabil şi organul fiscal a fost dacă cheltuiala respectivă este sau nu aferentă unor venituri impozabile, în condiţiile în care, potrivit art. 19 alin. (1) din Codul fiscal, incident raportului juridic dedus judecăţii, profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
    68. Din această perspectivă s-a reţinut că anumite tipuri de venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil, aşa cum rezultă din enumerarea realizată de art. 20 din Codul fiscal, având relevanţă cele descrise la lit. a), e) şi h), cu următorul conţinut:
    "a) dividendele primite de la o persoană juridică română sau de la o persoană juridică străină plătitoare de impozit pe profit sau a unui impozit similar impozitului pe profit, situată într-un stat terţ, astfel cum acesta este definit la art. 20^1 alin. (3) lit. c), cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă persoana juridică română care primeşte dividendele deţine, la persoana juridică română sau la persoana juridică străină din statul terţ, la data înregistrării acestora potrivit reglementărilor contabile, pe o perioadă neîntreruptă de 1 an, minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividende; (…)
e) veniturile din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română sau la o persoană juridică străină situată într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă la data vânzării/cesionării inclusiv contribuabilul deţine pe o perioadă neîntreruptă de un an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de participare. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi veniturile din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română de o persoană juridică rezidentă într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri; (…)
h) veniturile din lichidarea unei alte persoane juridice române sau unei persoane juridice străine situate într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă la data începerii operaţiunii de lichidare, potrivit legii, contribuabilul deţine pe o perioadă neîntreruptă de 1 an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice supuse operaţiunii de lichidare"

    69. În mod asemănător, prin actele administrative fiscale contestate s-a reţinut că nu sunt deductibile fiscal cheltuielile rezultate din reducerea capitalului social la societatea la care contribuabilul, persoană juridică română, deţine participaţii ce depăşesc 10% din capitalul social, pentru o perioadă neîntreruptă de un an, întrucât s-ar încălca prevederile art. 21 alin. (1) din Codul fiscal. Acest text de lege instituie principiul potrivit căruia, pentru determinarea profitului impozabil, sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
    70. De altfel, în justificarea tratamentului fiscal aplicat, recurenta din prezenta cauză a invocat, în principal, nu faptul că acele cheltuieli rezultate din reducerea capitalului social la societatea la care contribuabilul deţine participaţii nu se subsumează noţiunii de depreciere a titlurilor de participare, ci incidenţa art. 21 alin. (4) lit. i) din Codul fiscal. Astfel, principala problemă de drept la care instanţa de trimitere este chemată să dea o rezolvare este aceea dacă cheltuielile de natura celor în discuţie sunt sau nu aferente veniturilor impozabile.
    71. Chestiunea de drept pe care instanţa de trimitere a identificat-o ca având caracter esenţial pentru dezlegarea fondului cauzei nu a fost pusă în dezbatere decât cu titlu subsidiar şi nu este aptă, prin ea însăşi, să rezolve raportul juridic dedus judecăţii.
    72. Astfel, în economia litigiului este lipsit de relevanţă dacă reducerea capitalului social la societatea la care contribuabilul deţine participaţii s-a realizat prin micşorarea numărului de părţi sociale, în condiţiile art. 207 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, şi nu prin reducerea valorii nominale a acestora, potrivit art. 207 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ. Chiar dacă numai în cea de-a doua ipoteză se poate vorbi de o ajustare pentru pierderea de valoare a părţilor sociale deţinute la o societate afiliată, de o diferenţă nefavorabilă rezultată din evaluare, în raport cu valoarea fiscală la data intrării [valoarea de achiziţie sau de aport, conform dispoziţiilor art. 7 alin. (1) pct. 33 lit. b) din Codul fiscal], această împrejurare nu este aptă să conducă la stabilirea caracterului deductibil al cheltuielii rezultate din depreciere. Altfel spus, nu este suficient a stabili dacă cheltuiala rezultată din reducerea capitalului social se subscrie sau nu prevederilor titlului II pct. 23 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
    73. Chiar şi în situaţia în care reducerea capitalului social la societatea la care reclamanta deţine participaţii a avut loc prin micşorarea numărului de părţi sociale, ceea ce ar atrage scoaterea din gestiune a titlurilor de participare prin una dintre metodele folosite pentru scoaterea din evidenţă a stocurilor, se poate totuşi aprecia că există elemente similare cheltuielilor. Se pune în discuţie înregistrarea, din punct de vedere contabil, a unor diferenţe nefavorabile dintre valoarea de ieşire din patrimoniul contribuabilului a participaţiilor şi valoarea lor la data dobândirii, respectiv cea de cumpărare sau de aport, în condiţiile titlului II pct. 12 şi 14^1 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal. Însă, şi în această ipoteză, este esenţial a se stabili nu modalitatea corectă de înregistrare în contabilitate a cheltuielii de către contribuabil, ci tratamentul fiscal al acesteia, anume dacă reprezintă o cheltuială deductibilă fiscal, respectiv dacă este aferentă veniturilor impozabile.
    74. De altfel, prin cererea de recurs, pe lângă criticile de nemotivare a hotărârii atacate, instanţa de trimitere a fost învestită să analizeze două aspecte principale, anume dacă instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 20 şi ale art. 21 alin. (1) şi (4) lit. i) din Codul fiscal, în sensul dacă sunt deductibile cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, precum şi dacă organul fiscal este îndrituit să reîncadreze o anumită activitate, pentru a reflecta conţinutul economic al acesteia. Din această ultimă perspectivă, recurenta descrie o situaţie complexă, în sensul că societatea emitentă a participaţiilor deţinute de intimată, printr-o unică hotărâre a asociaţilor, a redus capitalul social, reducere determinată de pierderi financiare, a majorat capitalul social, prin aport în natură, şi intimatul asociat a cesionat o parte din părţile sociale deţinute către un terţ, la o valoare de cesiune mult superioară valorii nominale a acestora. Dintre toate cheltuielile şi veniturile aferente acestor operaţiuni, a înţeles să dea relevanţă fiscală la calculul impozitului pe profit doar reducerii capitalului social, considerând neutre toate celelalte operaţiuni, împrejurare în care recurenta solicită instanţei de trimitere să aprecieze dacă organul fiscal era îndrituit să ajusteze efectele fiscale ale activităţii contribuabilului.
    75. În acest context se reţine că problema de drept identificată de instanţa de trimitere are caracter marginal în economia litigiului şi nu este aptă să conducă la dezlegarea pe fond a cauzei.
    76. Or, prin dispoziţiile art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă se stabilesc, în mod explicit, limitele de competenţă ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, circumscrise „numai“ la problema „supusă dezlegării“. Aşadar, acesta nu poate proceda la lămurirea unei alte chestiuni de drept decât cea cu care a fost învestit, însă, în egală măsură, lăsând libertate deplină titularului sesizării să aprecieze care sunt dispoziţiile legale a căror interpretare se impune pe calea mecanismului de unificare, ar fi în postura de a răspunde unor probleme pur ipotetice. Or, rolul acestei proceduri este acela de a formula un răspuns util, în condiţiile existenţei unei relaţii de dependenţă între chestiunea de drept dezlegată şi soluţia ce ar putea fi pronunţată în litigiul în care s-a ivit incidentul.
    77. Deşi neîndeplinirea acestei condiţii face de prisos evaluarea celorlalte condiţii de admisibilitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nici condiţia noutăţii nu poate fi reţinută.
    78. Analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare. Aşa cum instanţa supremă a decis în jurisprudenţa sa, în lipsa unei definiţii a noutăţii chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015, Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015).
    79. În acest sens s-a statuat că este îndeplinită cerinţa noutăţii atunci când problema de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial.
    80. Totodată, s-ar putea impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou, ale unei norme mai vechi (o aşa-zisă reevaluare a interpretării normei).
    81. În egală măsură, noutatea se poate raporta şi la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare.
    82. În acest context se reţine că prevederile legale a căror interpretare se solicită sunt cuprinse în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi în normele metodologice de aplicare a acestuia. Fără a absolutiza criteriul vechimii normei, se impune totuşi a arăta că acest act normativ a fost abrogat la data de 1 ianuarie 2016, conform art. 501 şi art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a adoptat noul Cod fiscal. La rândul ei, noua lege cuprinde dispoziţii legale similare celor incidente în mod real raportului juridic dedus judecăţii, cum sunt cele cuprinse în art. 23 alin. (1) lit. a), i), j) şi art. 25 alin. (4) lit. e) şi ş), după cum şi prevederile din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare, explicitează mult mai clar caracterul deductibil sau nedeductibil la calculul profitului impozabil al anumitor tipuri de cheltuieli [în acest sens, notăm conţinutul titlului II pct. 13 alin. (1) lit. l)].
    83. Aşadar, instanţa de trimitere nu poate solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa cum în mod eronat procedează, reevaluarea aplicării unei norme mai vechi, câtă vreme contextul legislativ actual, integrând aceleaşi soluţii legislative fără modificări esenţiale în noua lege, a fost îmbunătăţit şi completat.
    84. Nici condiţia referitoare la caracterul dificil al problemei de drept a cărei dezlegare se solicită nu este îndeplinită.
    85. Chestiunea de drept trebuie să reprezinte o problemă de interpretare a unei norme juridice, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, fiind vorba de chestiuni de drept susceptibile de interpretări diferite, care, odată aplicate în cauze concrete, ar genera o practică neunitară, iar aceste posibile interpretări diferite, doar prefigurate sau deja afirmate în plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. Or, instanţa de trimitere nu a invocat nicio hotărâre judecătorească într-o cauză concretă care, ca urmare a altei interpretări a textului de lege, ar fi de natură să justifice caracterul dificil al problemei de drept.
    86. Jurisprudenţa anterioară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, deşi textul de lege (art. 519 din Codul de procedură civilă) nu conţine o definiţie a acestei noţiuni, totuşi, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).
    87. Inexistenţa unei veritabile chestiuni de drept rezultă, cu prisosinţă, din răspunsurile formulate de instanţele consultate, potrivit cărora nu există jurisprudenţă în această materie. Ca atare, nu există niciun risc de apariţie a unei divergenţe de jurisprudenţă în aplicarea unui act normativ abrogat încă din anul 2016.
    88. Faţă de cele mai sus arătate, se reţine că instanţei de trimitere îi incumbă obligaţia identificării chestiunii de drept, caracterizării aspectului de noutate al acesteia în planul interpretării şi aplicării sale, justificării aspectului dificil sau dual al interpretării normelor şi al modului în care acea problemă de drept poate să ducă la soluţionarea cauzei pe fond.
    89. Din această perspectivă, declanşarea acestui mecanism trebuie să se întemeieze pe un examen real al cauzei, respectiv pe o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum acesta este reglementat în dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă. Cerinţa normei impune, totodată, ca punctul de vedere al instanţei să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu.
    90. Pentru toate aceste considerente, mecanismul de unificare a practicii judiciare, prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificat, atâta vreme cât legiuitorul a instituit anumite condiţii restrictive şi cumulative de admisibilitate, iar două dintre acestea nu sunt îndeplinite.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.480/97/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    Reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale, potrivit art. 153^24 şi art. 207 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă o cheltuială rezultată din deprecierea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile - în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv al titlului II pct. 23 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare?

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2024.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu

    ------

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 8 din 19 februarie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 8 din 19 februarie 2024 referitoare la reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 8 din 19 februarie 2024 referitoare la reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale