Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 79 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (3) şi (4), ale art. 65 alin. (1) şi ale art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 79 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (3) şi (4), ale art. 65 alin. (1) şi ale art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 712 din 31 iulie 2025

Comenteaza legea


┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache     │- preşedinte       │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină  │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan   │- judecător        │
│Licu              │                   │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan     │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina       │- judecător        │
│Stanciu           │                   │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila      │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Andreea Costin    │-                  │
│                  │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 şi 65 din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Cosmin Constantin Muşat şi Teodora Condruz în Dosarul nr. 11.327/301/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.926D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate din Legea nr. 47/1992, având în vedere că autorii excepţiei nu arată în ce constă pretinsa neconstituţionalitate a acestora. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate din Codul de procedură civilă, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia, întrucât legiuitorul are competenţa de a institui regulile de desfăşurare a procesului.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Decizia civilă nr. 3.082 din 13 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.327/301/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi 65 din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Excepţia a fost invocată de Cosmin Constantin Muşat şi Teodora Condruz într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui apel în cadrul căruia a fost formulată o cerere de intervenţie accesorie.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 a fost ridicată prin prisma faptului că a fost invocată şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul de procedură civilă.
    6. Referitor la prevederile art. 64 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, se arată că acestea, atât în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cât şi în noua redactare, sunt neconstituţionale, întrucât lasă în mod discreţionar la latitudinea instanţei să admită sau să respingă o cerere de intervenţie accesorie şi echivalează cu o antepronunţare a instanţei înainte de analizarea tuturor probelor.
    7. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se susţine că acestea sunt contrare art. 16, 21, 24, 25 şi 148 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    8. În continuare se arată că dispoziţiile art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă sunt neclare şi imprecise, deoarece nu prevăd în ce mod o probă care este admisibilă conform legii nu ar duce la soluţionarea procesului, din moment ce analizarea tuturor probelor, atât fiecare în parte, cât şi în ansamblul lor, se face de către judecător conform art. 264 din Codul de procedură civilă.
    9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 64 şi 65 din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în realitate, autorii acesteia critică art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 şi doar alin. (3) şi (4) ale art. 64 şi alin. (1) al art. 65 din Codul de procedură civilă. Totodată, deşi a fost sesizată de către instanţa judecătorească doar cu dispoziţiile art. 64 şi 65 din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea se va pronunţa şi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, ridicată de autori prin notele scrise aflate la dosar, dar cu care nu a fost sesizată, având în vedere faptul că instanţa judecătorească, dintr-o posibilă eroare materială, nici nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii acesteia şi nici nu a sesizat Curtea cu soluţionarea acesteia. În cazul în care Curtea nu s-ar pronunţa şi asupra acestei excepţii, omisiunea s-ar răsfrânge în mod inadmisibil asupra dreptului autorilor excepţiei ca aceasta să fie examinată şi nu ar duce decât la o întârziere nejustificată în soluţionarea cauzei, întrucât partea ar putea din nou să ridice excepţia, iar instanţa de judecată va trebui să repete sesizarea Curţii, prin încheiere (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 527 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 noiembrie 2005, sau Decizia nr. 131 din 21 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 10 iulie 2023, paragraful 15). În legătură cu dispoziţiile art. 64 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, iar Curtea va analiza aceste dispoziţii în redactarea aplicabilă la data începerii procesului. Prin urmare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 64 alin. (3) şi (4), ale art. 65 alin. (1) şi ale art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:
    - Art. 64 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă:
    "(3) Încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul.
(4) În cazul admiterii căii de atac exercitate împotriva încheierii prin care instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie, hotărârea pronunţată este desfiinţată de drept, iar cauza se va rejudeca de instanţa în faţa căreia s-a formulat cererea de intervenţie de la momentul discutării admisibilităţii în principiu a acesteia."

    – Art. 65 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale.“;
    – Art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă: „(1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului.“;
    – Art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992: „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.“

    15. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 25 - Libera circulaţie, art. 146 lit. d) privind atribuţia Curţii Constituţionale de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate şi în art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 16 privind protecţia datelor cu caracter personal din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi art. 8 - Protecţia datelor cu caracter personal, art. 17 - Dreptul de proprietate, art. 45 - Libertatea de circulaţie şi de şedere şi art. 47 - Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea observă că aceasta ridică două probleme de admisibilitate de naturi juridice diferite. Astfel, prima problemă de admisibilitate vizează structura excepţiei de neconstituţionalitate, iar a doua ţine în mod direct de natura controlului de constituţionalitate (abstract/concret), respectiv legătura cu soluţionarea cauzei a textelor contestate.
    17. Art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reglementează structura excepţiei de neconstituţionalitate, iar art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 constituie sediul materiei în privinţa condiţiilor de admisibilitate ce ţin de cadrul procesual în care se ridică excepţia de neconstituţionalitate (autoritatea în faţa căreia se ridică excepţia, titularul dreptului de a o invoca ori legătura cu soluţionarea cauzei), precum şi de obiectul excepţiei în sens de trăsături distinctive şi definitorii ale normei care poate fi supusă controlului (caracterul său de act de reglementare primară, de a fi în vigoare şi de a nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională în precedent).
    18. Prin Decizia nr. 875 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 3 martie 2022, paragraful 20, Curtea a reţinut că există o anumită ordine de soluţionare a condiţiilor de admisibilitate reglementate de Legea nr. 47/1992, aceasta fiind următoarea: (i) identificarea elementelor structurale ale excepţiei de neconstituţionalitate conform art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) cu referire la noţiunea „excepţiilor“ din Legea nr. 47/1992, pentru a determina dacă cererea formulată se constituie într-o veritabilă excepţie; (ii) analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)(3) din Legea nr. 47/1992 şi (iii) analiza condiţiilor de admisibilitate ce ţin de limitele de competenţă ale instanţei constituţionale [art. 61, art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1) şi art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992]. Curtea a mai observat că instanţele judecătoreşti au competenţa de a respinge cererile de sesizare a Curţii Constituţionale atât în prima ipoteză, desigur, cu distincţiile realizate prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, în raport cu competenţa Curţii Constituţionale, cât şi în cea de-a doua ipoteză indicată; în schimb, în cea de-a treia ipoteză o asemenea competenţă este exclusă. Totodată, în acest context, Curtea a reţinut plenitudinea sa de competenţă în privinţa analizării tuturor condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, decizia de a declanşa controlul de constituţionalitate fiind una exclusivă, şi subliniază faptul că, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, numai instanţa constituţională este singura în drept să hotărască cu privire la condiţiile de admisibilitate ce ţin de delimitarea sferei sale de competenţă.
    19. În prezenta cauză, în ceea ce priveşte problema de admisibilitate raportată la structura excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii acesteia nu arată în ce anume constă contrarietatea reglementărilor legale criticate cu normele constituţionale şi convenţionale invocate, iar din modul general în care este formulată excepţia nu poate fi reţinută existenţa vreunei minime critici de neconstituţionalitate. Prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a stabilit că excepţia de neconstituţionalitate cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului legal criticat. Curtea a reţinut că excepţia este inadmisibilă în situaţia în care nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie datorită generalităţii sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. Astfel, simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate, în sensul constituţional al termenului. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate „motivate“ într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. De asemenea, prin Decizia nr. 143 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că o excepţie este inadmisibilă în cazul în care autorul se mărgineşte numai la a invoca în susţinerea acesteia o prevedere constituţională, precum şi o afirmaţie cu caracter absolut generic.
    20. Prin urmare, având în vedere că în cauza de faţă autorii excepţiei nu argumentează pretinsa contrarietate a dispoziţiilor legale criticate cu Legea fundamentală, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate nu este motivată, astfel încât, având în vedere prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, aşa cum a fost formulată, este inadmisibilă.
    21. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie de admisibilitate, Curtea constată că, potrivit susţinerilor autorilor, aceştia au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 în eventualitatea în care instanţa judecătorească ar fi respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate referitoare la celelalte dispoziţii criticate din Codul de procedură civilă, ipoteză ce nu s-a materializat însă. În aceste condiţii, Curtea reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
    22. În continuare, referitor la prevederile art. 64 alin. (3) şi (4) şi ale art. 65 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că, potrivit acestora, încheierea de admitere în principiu a cererii de intervenţie va putea fi atacată odată cu fondul. În situaţia în care este admisă calea de atac, hotărârea pronunţată asupra fondului va fi desfiinţată ope legis, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare instanţei care a hotărât, în mod eronat, cu privire la cererea de intervenţie. Cauza va fi reluată de la momentul discutării admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie. Prin admiterea în principiu, instanţa nu se pronunţă asupra fondului cererii, verificând numai aparent interesul şi, eventual, dreptul propriu. Instanţa de judecată se pronunţă numai după ascultarea părţilor şi a celui ce intervine, fiind astfel asigurate garanţiile accesului liber la justiţie.
    23. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi că este de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Astfel, judecătorul spune dreptul pentru soluţionarea unui litigiu, dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege, astfel încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalităţile instituite de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 746 din 4 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 februarie 2022, paragraful 20).
    24. Normele legale criticate sunt norme de procedură edictate de legiuitor în virtutea mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, şi de art. 129, care prevede că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, astfel încât dreptul la apărare este garantat prin dispoziţiile legale criticate, care reprezintă expresia aplicării acestor dispoziţii constituţionale.
    25. În ceea ce priveşte art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care statuează cu privire la admisibilitatea probelor şi aptitudinea acestora de a conduce la soluţionarea procesului, se critică lipsa de precizie şi claritate, susţinându-se că sintagma „să ducă la soluţionarea procesului“ poate determina respingerea în mod arbitrar a cererii de încuviinţare a unor probe. Faţă de această critică, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a constatat că posibilitatea recunoscută instanţei de a hotărî asupra admisibilităţii unei probe, în funcţie de pertinenţa şi concludenţa sa - deci, cu alte cuvinte, de aptitudinea acesteia de a conduce la soluţionarea procesului -, este un corolar firesc şi necesar al învestirii sale cu soluţionarea cauzei pe care este ţinută să o finalizeze printr-o hotărâre legală şi temeinică (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 590 din 8 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 6 decembrie 2005, Decizia nr. 981 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009, şi Decizia nr. 392 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2012).
    26. De asemenea, judecătorul cauzei, în virtutea rolului său activ, consacrat prin art. 22 din Codul de procedură civilă, are competenţa de a aprecia cu privire la admisibilitatea probelor propuse de părţi, respingând administrarea acestora în situaţia în care consideră că nu se încadrează în condiţiile prevăzute de lege. Aprecierea judecătorului nu este însă arbitrară, ci se circumscrie condiţiilor precizate în art. 255 şi 258 din Codul de procedură civilă. Astfel, pentru ca o probă să fie admisibilă, aceasta trebuie să fie legală, dar, în acelaşi timp, trebuie să fie verosimilă, utilă, pertinentă şi concludentă. Judecătorul se va pronunţa printr-o încheiere cu caracter preparatoriu, care nu leagă instanţa, aceasta putând reveni asupra probei încuviinţate, conform art. 259 din Codul de procedură civilă. Totodată, potrivit art. 258 alin. (2) din Codul de procedură civilă, încheierea prin care se încuviinţează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă acceptate, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestora. Prin urmare, nu se poate susţine că judecătorul ar putea acţiona în mod discreţionar atunci când se pronunţă cu privire la admisibilitatea probelor, de vreme ce respingerea unei probe solicitate trebuie motivată, încheierea instanţei referitoare la încuviinţarea probelor putând fi atacată cu apel, odată cu fondul, conform art. 466 alin. (4) din acelaşi cod (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 735 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020, paragrafele 20 şi 21).
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Cosmin Constantin Muşat şi Teodora Condruz în Dosarul nr. 11.327/301/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 64 alin. (3) şi (4), ale art. 65 alin. (1) şi ale art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Andreea Costin

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 79 din 25 februarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"