Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.780/1/2023
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Mariana │Înaltei Curţi de │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei │
│ │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- preşedintele delegat │
│Ionel Barbă │al Secţiei de │
│ │contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Irina │- judecător la Secţia I│
│Alexandra │civilă │
│Boldea │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana │- judecător la Secţia I│
│Ruxandra │civilă │
│Tirică │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I│
│Truţescu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Beatrice Ioana│- judecător la Secţia I│
│Nestor │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Dorina Zeca │- judecător la Secţia I│
│ │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefan Ioan │- judecător la Secţia a│
│Lucaciuc │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Iulia Manuela │- judecător la Secţia a│
│Cîrnu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a│
│Isailă │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana │- judecător la Secţia a│
│Surdu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina │- judecător la Secţia a│
│Vrabie │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lucian Cătălin│- judecător la Secţia │
│Mihai Zamfir │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adrian Remus │- judecător la Secţia │
│Ghiculescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Vasile Bîcu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia │
│Dumitrache │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Doina Vişan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.780/1/2023, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 1.280/89/2022 şi nr. 3.824/99/2022. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. 6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizărilor şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept pendinte. 7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 8. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 iunie 2023, în Dosarul nr. 1.280/89/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), dispoziţia referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum şi de alte concedii se interpretează în sensul că permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii)? Dacă, în interpretarea art. 147 din Codul muncii şi, respectiv, art. 3 din Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase (Legea nr. 31/1991), sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), şi, ulterior, art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), identitate de conţinut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010 pentru aprobarea condiţiilor de acordare a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cadrul Ministerului Public (Ordinul nr. 24/2010), respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională (Hotărârea Guvernului nr. 118/2018), este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 31/1991. 9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 iunie 2023 cu nr. 1.780/1/2023. 10. La data de 30 iunie 2023 a fost înregistrat Dosarul cu nr. 1.824/1/2023, privind sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Încheierea din 9 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 3.824/99/2022, referitoare la următoarea problemă de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 147 alin. (1) şi (2) şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii, raportat la dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, judecătorii care beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase prevăzut de Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2018 (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2018), beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar şi care este durata acestuia? 11. Având în vedere identitatea de obiect între cele două sesizări, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 1.824/1/2023 la Dosarul nr. 1.780/1/2023, urmând a fi soluţionate de acelaşi complet. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 12. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ART. 79 "(1) Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare. (...)(3) Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii medicale şi la alte concedii, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (...)" 13. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ART. 147 "(1) Salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap şi tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare. (2) Numărul de zile lucrătoare aferent concediului de odihnă suplimentar pentru categoriile de salariaţi prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil şi va fi de cel puţin 3 zile lucrătoare." 14. Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase ART. 3 "(1) Existenţa condiţiilor deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase - la locurile de muncă se stabileşte, pentru fiecare unitate, de inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii, pe baza determinărilor efectuate de către personalul încadrat în unităţile specializate ale Ministerului Sănătăţii din care rezultă depăşirea limitelor prevăzute de normele naţionale de protecţie a muncii. Inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii au obligaţia de a verifica dacă la data efectuării determinărilor s-au aplicat toate măsurile pentru normalizarea condiţiilor de muncă şi dacă instalaţiile de protecţie a muncii funcţionează normal. (...)" III. Expunerea succintă a procesului A. Dosarul nr. 1.280/89/2022 15. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui - Secţia civilă, la data de 1 iulie 2022, cu nr. 1.280/89/2022, reclamanta X a solicitat obligarea pârâtei DIICOT la acordarea unui număr de 55 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei ianuarie 2017-iunie 2022, precum şi la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii. 16. În motivare, reclamanta a arătat că în perioada de referinţă a ocupat funcţia de procuror în cadrul DIICOT, beneficiind de concediu de odihnă de 35 de zile anual, prevăzut de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, dar a susţinut că, pe lângă aceste zile de concediu, este îndreptăţită şi la concediu anual suplimentar, pentru faptul că activitatea prestată a fost încadrată ca fiind desfăşurată într-un loc de muncă cu condiţii periculoase şi vătămătoare. 17. Prin întâmpinare, pârâta DIICOT a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, arătând că, raportat la perioada supusă analizei judiciare (ianuarie 2017-iunie 2022) şi data înregistrării acţiunii pe rolul instanţei (1 iulie 2022), dreptul la acţiune al reclamantei este prescris. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. 18. Prin Sentinţa civilă nr. 1.359 din 8 decembrie 2022, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a admis cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de bani reprezentând compensarea a 55 de zile de concediu de odihnă suplimentar aferent perioadei ianuarie 2017-iunie 2022, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi acordarea dobânzii legale penalizatoare. 19. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în condiţiile în care angajatul îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi a primit spor de 15% pentru condiţiile concrete de muncă, acesta este îndreptăţit la acordarea/recunoaşterea unui concediu de odihnă suplimentar, conform art. 147 din Codul muncii. Acordarea sporului pentru munca desfăşurată în condiţii de muncă vătămătoare impune şi recunoaşterea dreptului la un concediu de odihnă suplimentar. 20. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta DIICOT, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. A solicitat admiterea cererii de apel, schimbarea sentinţei, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 1 iulie 2019 şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. 21. La termenul de judecată din data de 15 iunie 2023, Curtea a pus în discuţie oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum au fost redate la paragraful 8 din prezenta decizie, iar prin încheierea de şedinţă pronunţată la aceeaşi dată sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. B. Dosarul nr. 3.824/99/2022 22. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta - judecător pensionat - a solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Iaşi la compensarea în bani a 51 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017-14 februarie 2022, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatorii începând cu data de la care dreptul era datorat şi până la plata efectivă. 23. În cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că la eliberarea din funcţia de judecător, prin pensionare, a primit de la pârâtul Tribunalul Iaşi compensarea în bani pentru zilele de concediu neefectuat din cele 35 de zile anuale prevăzute de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi că, pe lângă cele 35 de zile de concediu, era îndreptăţită şi la concediu anual suplimentar pentru faptul că activitatea prestată a fost încadrată ca fiind desfăşurată într-un loc de muncă cu condiţii periculoase şi vătămătoare. 24. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a susţinut că din actele normative indicate de reclamantă nu reiese îndreptăţirea judecătorilor la zile de concediu de odihnă suplimentar şi că nu există nicio legătură între îndreptăţirea de a beneficia de sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi îndreptăţirea de a beneficia de un concediu de odihnă suplimentar. 25. Prin Sentinţa civilă nr. 2.303 din 29 septembrie 2022, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă a admis acţiunea şi l-a obligat pe pârât să îi plătească reclamantei în bani suma reprezentând compensarea a 51 de zile de concediu de odihnă suplimentar aferent perioadei 1 ianuarie 2017-14 februarie 2022, actualizată cu indicele de inflaţie, cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data de la care dreptul era datorat şi până la data plăţii efective. 26. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Tribunalul Iaşi, invocând faptul că prima instanţă în mod eronat a considerat că dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 250/1992), şi cele din Codul muncii le sunt aplicabile judecătorilor. 27. La termenul de judecată din data de 15 iunie 2023, Curtea a repus cauza pe rol, pentru a pune în discuţia părţilor oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, astfel cum a fost redată la paragraful 10 din prezenta decizie. 28. Prin încheierea de şedinţă pronunţată la 9 mai 2023, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării A. Dosarul nr. 1.280/89/2022 29. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 30. Astfel, cauza este în curs de judecată în calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, la Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ce judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 31. Soluţionarea apelului, având în vedere considerentele hotărârii fondului şi motivele căii de atac exercitate în cauză, depinde de modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a art. 147 din Codul muncii şi a art. 3 din Legea nr. 31/1991, în sensul de a se stabili dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, dispoziţia referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum şi de alte concedii se interpretează în sensul că permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii şi dacă, în interpretarea art. 147 din Codul muncii şi a art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 şi, ulterior, art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, identitate de conţinut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului nr. 24/2010, respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018, este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi al art. 3 din Legea nr. 31/1991. 32. Cât priveşte condiţia noutăţii, instanţa de trimitere a apreciat că problema de drept a cărei dezlegare se impune în speţă îşi păstrează caracterul de noutate, aspectele ce fac obiectul sesizării fiind, în sensul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, chestiuni de drept asupra cărora instanţa supremă nu a statuat. În prezent, pe rolul instanţelor există un număr important de cauze cu acelaşi obiect. Practica judiciară este în formare, existând numeroase hotărâri pronunţate în primul grad de jurisdicţie, în general fără unanimitate, opiniile exprimate fiind în raport de dependenţă directă faţă de răspunsul propriu la cele două chestiuni ce fac obiectul prezentei sesizări. 33. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data pronunţării încheierii de sesizare. B. Dosarul nr. 3.824/99/2022 34. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 35. Astfel, de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 147 alin. (1) şi (2) şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii, raportat la dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât dezlegarea aspectelor litigioase din prezenta cauză ţine exclusiv de modalitatea de interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii legale. 36. Problema de drept enunţată este nouă deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei probleme, astfel cum rezultă din consultarea evidenţelor instanţei supreme. 37. Aspectele ce fac obiectul sesizării sunt noi, în sensul dispoziţiilor art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiind susceptibile să genereze practică neunitară în aplicarea prevederilor legale indicate. 38. Instanţa de apel remarcă faptul că sunt puţine hotărâri judecătoreşti pronunţate în această materie şi că problema de drept ce face obiectul sesizării prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a preîntâmpina apariţia practicii judiciare neunitare cauzate de neclaritatea normelor legale vizate, susceptibile de mai multe interpretări judiciare, astfel că, în speţă, condiţia noutăţii este suficient de bine caracterizată şi permite declararea ca admisibilă a sesizării. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept A. Dosarul nr. 1.280/89/2022 39. Părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere, deşi au fost citate cu menţiunea de a-şi expune opinia asupra oportunităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea problemei de drept. B. Dosarul nr. 3.824/99/2022 40. Apelantul-pârât a susţinut că art. 147 din Codul muncii nu face referire la sporul pentru condiţii de muncă grele, periculoase sau vătămătoare, ci la desfăşurarea activităţii în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, astfel că nu există nicio legătură între îndreptăţirea de a beneficia de sporul pentru condiţii de muncă grele, periculoase sau vătămătoare şi îndreptăţirea de a beneficia de un concediu de odihnă suplimentar. 41. Pentru categoriile profesionale care desfăşoară efectiv şi permanent activitatea în locuri de muncă cu condiţii grele, periculoase sau vătămătoare stabilite conform art. 18 şi 19 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 şi Legii nr. 31/1991, legiuitorul a reglementat măsuri specifice de protecţie, cum sunt reducerea programului de lucru sub 8 ore zilnic şi acordarea unui concediu de odihnă suplimentar. 42. Faptul că personalul din instanţe beneficiază de spor pentru condiţii de muncă grele, periculoase sau vătămătoare, acordat pe baza unor determinări efectuate în temeiul altui act normativ, nu conduce prin el însuşi la concluzia acordării concediului de odihnă suplimentar şi nici la aceea că instanţele s-ar încadra în categoria locurilor de muncă aflate sub incidenţa Legii nr. 31/1991. 43. De asemenea, faţă de prevederile art. 147 alin. (2) şi ale art. 278 alin. (2) din Codul muncii şi faţă de faptul că judecătorii îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă particular, care are la bază un acord de voinţă, neexistând un contract colectiv de muncă, sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar trebui să privească, pe lângă durata concediului de odihnă suplimentar, şi modalitatea de stabilire în concret a acesteia. 44. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completelor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept A. Dosarul nr. 1.280/89/2022 45. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 1.280/89/2022 a reţinut că, în interpretarea şi aplicarea art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, dispoziţia referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum şi de alte concedii se interpretează în sensul că permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii, iar, în interpretarea acestui text şi a art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ din legile-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, identitate de conţinut juridic care justifică şi concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului nr. 24/2010 şi a Hotărârii Guvernului nr. 118/2018, este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi al art. 3 din Legea nr. 31/1991. 46. Potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii beneficiază anual, pe lângă concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare, şi de „alte concedii, în conformitate cu legislaţia în vigoare“. 47. Or, dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Codul muncii stabilesc imperativ că salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare. 48. Potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii, prevederile acestui act normativ se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. 49. În consecinţă, în raporturile dintre magistraţi, pe de o parte, şi instanţele şi parchetele în cadrul cărora funcţionează, pe de altă parte, se aplică prevederile Codului muncii, ca drept comun, precum şi legislaţia specială ce guvernează raporturile juridice în instituţiile bugetare. 50. În acest sens, dispoziţiile art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 stabilesc că salariaţii „care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o durată cuprinsă între 3-10 zile lucrătoare“. 51. În condiţiile în care reglementările specifice magistraţilor nu conţin norme derogatorii de la prevederile art. 147 din Codul muncii, ci fac trimitere la dreptul comun, norma generală se aplică în completare, dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 stipulând expres că judecătorii şi procurorii beneficiază anual, pe lângă concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare, şi de „alte concedii, în conformitate cu legislaţia în vigoare“. 52. Mai mult decât atât, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022: "77. Este deja statuat în deciziile de unificare ale instanţei supreme că magistraţii îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voinţă (un contract nenumit, de drept public), prestarea muncii realizându-se în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 14 din 18 februarie 2008, pronunţată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2008, şi Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, pronunţată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009).78. Pornind de la această dezlegare, reiese că şi în privinţa magistraţilor, a personalului asimilat acestora şi a magistraţilor-asistenţi sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii, în măsura în care actul normativ care reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor (Legea nr. 303/2004) ori alte acte normative cu caracter special (precum Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006) nu prevede soluţii legislative proprii, derogatorii în ceea ce priveşte raporturile juridice de serviciu ale acestora." 53. Instanţa de trimitere a apreciat că sintagma „condiţii vătămătoare, grele sau periculoase“ nu poate primi sensuri diferite în raport cu fiecare act normativ în care se regăseşte, întrucât potrivit art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), relativ la unitatea terminologică, în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni, iar dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie. B. Dosarul nr. 3.824/99/2022 54. Expunând orientările jurisprudenţiale rezultate din hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie de instanţele naţionale, instanţa de trimitere a apreciat că impactul larg al dispoziţiilor legale referitoare la dreptul la concediul de odihnă suplimentar atât asupra judecătorilor pensionaţi, cât şi asupra celor aflaţi în activitate şi împrejurarea că alte instanţe din ţară au pronunţat soluţii în sensul că judecătorii nu au dreptul la concediu suplimentar de odihnă, în timp ce tribunalele din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Iaşi au pronunţat soluţii în sens contrar, această soluţie fiind însuşită la întâlnirea trimestrială în care au fost analizate probleme de drept care au generat sau care pot genera practică judiciară neunitară, ce a avut loc la Curtea de Apel Iaşi în iunie 2022, creează un risc concret de practică neunitară la nivel naţional în litigiile de muncă, astfel că se impun, în temeiul dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, pentru preîntâmpinarea practicii neunitare, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea judecăţii până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 55. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti, precum şi opinii teoretice, ce reflectă existenţa a două orientări jurisprudenţiale asupra problemei de drept în discuţie. 56. Într-o primă opinie, transpusă cvasiunanim în hotărârile judecătoreşti identificate, s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, dispoziţia referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum şi de alte concedii se interpretează în sensul că nu permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii, iar în interpretarea art. 147 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 31/1991 sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ din legile-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice. 57. În acest sens au comunicat hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Gorj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă, Curtea de Apel Iaşi - Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă, Judecătoria Târnăveni, Judecătoria Sighişoara, Tribunalul Mureş - Secţia civilă. 58. În cea de-a doua opinie se consideră că art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii, permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat de art. 147 din Codul muncii. 59. S-a argumentat că, în condiţiile în care Legea nr. 303/2004 prevede, pe lângă concediile explicit reglementate, şi dreptul la alte concedii, în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar în baza dispoziţiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 s-a stabilit ca fiind îndeplinită condiţia desfăşurării activităţii în condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, devin pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 147 din Codul muncii, care reglementează dreptul la concediu suplimentar, ca normă de drept comun. 60. Aceste instanţe au interpretat dispoziţiile art. 147 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 31/1991 în sensul că sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conţinut juridic identic cu aceeaşi sintagmă din legile-cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice, identitate de conţinut juridic care justifică concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului nr. 24/2010 şi a Hotărârii Guvernului nr. 118/2018, este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi al art. 3 din Legea nr. 31/1991. 61. În acest sens au opinat Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Bistriţa - Secţia I civilă, Curtea de Apel Iaşi - Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă, Tribunalul Vaslui şi a fost identificată o singură hotărâre judecătorească definitivă. 62. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 63. Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, art. 3 din Legea nr. 31/1991 şi art. 147 din Codul muncii. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 64. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizărilor, prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, au apreciat că dispoziţia referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum şi de alte concedii se interpretează în sensul că nu permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii, iar sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ cuprinsă în legile-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, astfel încât să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului nr. 24/2010, respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018, este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi al art. 3 din Legea nr. 31/1991. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: X.1. Asupra admisibilităţii sesizărilor 65. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 66. Prevederile legale enunţate relevă condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii ce trebuie întrunite în mod cumulativ: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 67. Se constată că în cauză sunt îndeplinite primele patru condiţii de admisibilitate a celor două sesizări conexate. 68. Astfel, cauzele sunt în curs de judecată în calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, la Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ce judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 69. Pe de altă parte, în Dosarul nr. 1.280/89/2022 de pe rolul Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, soluţionarea apelului, având în vedere considerentele hotărârii fondului şi motivele căii de atac exercitate în cauză, depinde de modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, a art. 147 din Codul muncii şi a art. 3 din Legea nr. 31/1991, în sensul de a se stabili dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, dispoziţia referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum şi de alte concedii se interpretează în sensul că permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii şi dacă, în interpretarea art. 147 din Codul muncii şi a art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ din legile-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice. 70. Şi în Dosarul nr. 3.824/99/2022, de pe rolul aceleiaşi instanţe de trimitere, de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 147 alin. (1) şi (2) şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii, raportat la dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât dezlegarea aspectelor litigioase din prezenta cauză ţine exclusiv de modalitatea de interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii legale. 71. Prin urmare, sunt întrunite primele condiţii de admisibilitate a sesizărilor conexate. 72. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că este îndeplinită şi condiţia noutăţii problemei de drept ce face obiectul sesizărilor. 73. Evaluarea cerinţei noutăţii chestiunii de drept, în absenţa unei definiţii şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul normei indicate, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa constantă a instanţei supreme. 74. S-a subliniat în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. 75. Astfel, „în evaluarea cerinţei noutăţii, relevantă nu este atât data adoptării normei legale (...), ci dezvoltarea unei jurisprudenţe în materie“ (Decizia nr. 42 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 16 octombrie 2017; Decizia nr. 56 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1193 din 8 decembrie 2020), întrucât caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări date. 76. Prin urmare, „depăşirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, şi conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situaţie scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă“ (Decizia nr. 48 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1039 din 26 octombrie 2022, paragraful 100). 77. Pentru verificarea acestui aspect au fost emise adrese către toate curţile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenţei la nivelul instanţelor judecătoreşti situate în circumscripţiile lor teritoriale şi au comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie un număr limitat de hotărâri relevante şi preponderent puncte de vedere teoretice. 78. Din analiza hotărârilor judecătoreşti examinate reies două linii jurisprudenţiale de abordare a acestei chestiuni de drept. 79. Într-o primă opinie, cvasiunanimă, se consideră că, în interpretarea şi aplicarea art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, dispoziţia referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum şi de alte concedii se interpretează în sensul că nu permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii, iar, în interpretarea art. 147 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ din legile-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice. 80. În cea de-a doua opinie se consideră că art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii, permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat de art. 147 din Codul muncii. 81. Se reţine că, în condiţiile în care Legea nr. 303/2004 prevede, pe lângă concediile explicit reglementate, şi dreptul la alte concedii, în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar în baza dispoziţiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 s-a stabilit ca fiind îndeplinită condiţia desfăşurării activităţii în condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, devin pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 147 din Codul muncii, care reglementează dreptul la concediu suplimentar, ca normă de drept comun. 82. Aceste instanţe au interpretat dispoziţiile art. 147 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 31/1991 în sensul că sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conţinut juridic identic cu aceeaşi sintagmă din legile-cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice, identitate de conţinut juridic care justifică concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă efectuată în aplicarea Ordinului nr. 24/2010 şi a Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi al art. 3 din Legea nr. 31/1991. 83. În concluzie, examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă consistentă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită şi, fiind vorba de litigii privind drepturi salariale, cu potenţial de repetitivitate, există riscul apariţiei practicii judiciare neunitare. De asemenea, analiza punctelor de vedere exprimate oferă indicii suficiente şi temeinice în sensul posibilităţii apariţiei unei asemenea practici în materia problemei disputate. 84. Contextul evocat justifică intervenţia preventivă a instanţei supreme în cadrul acestui mecanism de unificare. 85. În ceea ce priveşte condiţia ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reţine că şi aceasta este îndeplinită în cazul sesizărilor de faţă. 86. În absenţa unei definiţii legale a noţiunii „chestiune de drept“ din cadrul cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba despre o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. 87. Prin urmare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 88. Prezentele sesizări aduc în discuţie interpretarea şi aplicarea art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, raportat la prevederile art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 147 din Codul muncii, urmărindu-se a se răspunde la întrebarea dacă acel concediu de odihnă de 35 de zile, de care beneficiază magistraţii, poate fi cumulat cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii şi, de asemenea, dacă, în interpretarea art. 147 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ulterior art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. 89. Raportat la cauza pendinte, se constată că problema de drept adusă în dezbatere ridică dificultăţi de interpretare, împrejurare reţinută şi de instanţele de trimitere care au furnizat, în cuprinsul încheierilor de sesizare, argumente privind caracterul lacunar şi neclar al normelor ce se cer a fi examinate. 90. Având în vedere posibilitatea unor interpretări diferite ale textului de lege, se constată că problemele de drept supuse dezbaterii sunt veritabile, necesitând o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 91. De asemenea, este îndeplinită şi condiţia ca respectiva chestiune de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. X.2. Asupra fondului sesizării 92. Chestiunea de drept care este supusă dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, raportat la prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii, precum şi a art. 147 din Codul muncii şi a art. 3 din Legea nr. 31/1991. 93. Astfel, prima întrebare adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizează, în esenţă, admisibilitatea cererilor magistraţilor de a cumula concediul de odihnă de 35 de zile cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii, pornind de la interpretarea art. 147 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 31/1991. 94. Prin a doua întrebare se pune problema dacă sintagma „condiţii vătămătoare“ din Legea nr. 31/1991, care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ din legile-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice. 95. Cu privire la prima chestiune, conform art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, „(1) Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare. [...] (3) Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii medicale şi la alte concedii (s.n.), în conformitate cu legislaţia în vigoare“. 96. Din analiza actelor normative aplicabile în cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că nu se prevede existenţa unui drept la concediu suplimentar pentru judecători/procurori, astfel că răspunsul la prima întrebare este că aceştia nu pot beneficia de un concediu de odihnă suplimentar. 97. Este adevărat că, prin art. 79 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, mai sus redat, s-a consacrat că magistraţii au dreptul şi la alte concedii, în conformitate cu legislaţia în vigoare, şi că prin art. 147 din Codul muncii s-a statuat că: „(1) Salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap şi tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar (s.n.) de cel puţin 3 zile lucrătoare. (2) Numărul de zile lucrătoare aferent concediului de odihnă suplimentar pentru categoriile de salariaţi prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil şi va fi de cel puţin 3 zile lucrătoare.“ 98. Se constată însă că aceste tipuri de concedii la care se susţine că ar fi îndreptăţiţi magistraţii au o natură juridică distinctă de concediul de odihnă anual şi nu au natura unui concediu suplimentar, astfel încât pentru munca în condiţii deosebite - grele, vătămătoare, periculoase - salariaţilor să li se acorde un supliment între 3 şi 10 zile lucrătoare la durata concediului de odihnă. 99. Pe de altă parte, în sensul prevederilor Legii nr. 31/1991, se stabilesc locurile de muncă cu condiţii deosebite care dau dreptul la un concediu de odihnă suplimentar, însă posturile deţinute de judecători sau procurori nu sunt prevăzute printre acestea. 100. Astfel, cu privire la stabilirea condiţiilor de muncă deosebite - grele, periculoase, vătămătoare - pentru prezentarea categoriilor de salariaţi care pot beneficia de concediul de odihnă suplimentar ca urmare a faptului că lucrează într-un astfel de mediu, în temeiul art. 18 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, era relevantă anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 436/1990 privind stabilirea locurilor de muncă sau activităţilor ce dau dreptul la concediu suplimentar de odihnă, precum şi durata acestuia, şi anume: minerit, industria chimică şi farmaceutică, industria extractivă de petrol şi gaze, industria metalurgică, geologie, oţelării, turnătorii, forje, tratamente termice şi acoperiri metalice din ramura construcţii de maşini, unităţi nucleare etc. Cu titlu exemplificativ, se precizau unele dintre activităţile ce dau dreptul la concediu suplimentar de odihnă, şi anume: decaparea cu acizi în băi, acoperiri prin scufundare în metal topit, fabricarea şi prelucrarea produselor din azbociment, măcinarea deşeurilor, defibrarea, granularea azbestului, malaxarea azbestului, a deşeurilor de azbest şi a deşeurilor de clingherit, chimizarea gazului cocs, munca în laboratoare de analiză şi cercetări, laminare la cald, preparare de adezivi, prelucrare de mase plastice, fabricarea şi utilizarea fenolului etc. 101. În contextul reglementării acestor condiţii deosebite de muncă, prin adoptarea Legii nr. 31/1991, legiuitorul a prevăzut reducerea duratei timpului de lucru sub 8 ore pe zi, în considerarea pericolului pentru sănătate cauzat de expunerea zilnică îndelungată la factori nocivi. 102. Concomitent cu reducerea zilei de muncă, în scopul refacerii sau menţinerii capacităţii de lucru, legea a reglementat şi un concediu de odihnă suplimentar. 103. Rezultă, aşadar, intenţia legiuitorului de a fi luat în considerare la acordarea acestui drept un anumit grad de nocivitate a condiţiilor de muncă şi efectul negativ potenţial pe care expunerea îndelungată la aceste condiţii l-ar putea genera asupra salariaţilor. 104. Nu se poate recurge la interpretarea extensivă a textului legal, pentru a generaliza aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1991 tuturor angajaţilor cărora li s-a recunoscut sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase. 105. Argumentul invocat în susţinerea opiniei minoritare, în sensul că judecătorii/procurorii beneficiază de un spor de condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase, ce conduce la acordarea concediului suplimentar, nu poate fi astfel primit. 106. Stabilirea condiţiilor de muncă grele, vătămătoare şi periculoase pentru acordarea acestui spor salarial pentru magistraţi nu s-a realizat în temeiul Legii nr. 31/1991, ci potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.092/2006), în baza buletinelor de determinare/expertizare emise de autorităţile abilitate în domeniu. 107. Astfel, raportat la dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, condiţiile de muncă grele, periculoase sau vătămătoare sunt evaluate potrivit Legii nr. 31/1991, prin verificarea îndeplinirii unor criterii reglementate în art. 2 alin. (1), criterii care sunt prevăzute doar pentru stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în astfel de condiţii. 108. Or, rezultă în mod cert că se va acorda concediul de odihnă suplimentar doar acelor salariaţi care beneficiază de reducerea duratei zilei de muncă sub 8 ore, reducere condiţionată de îndeplinirea acelor criterii expres prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 31/1991. 109. Cu alte cuvinte, pentru locurile de muncă ce presupun reducerea timpului de lucru ca o măsură de protejare a angajaţilor, se recunoaşte şi beneficiul concediului de odihnă suplimentar în scopul refacerii capacităţii de muncă, magistraţii neregăsindu-se printre aceşti angajaţi pentru care se recunoaşte necesitatea diminuării timpului de lucru. 110. Aşadar, numai stabilirea unor condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, potrivit Legii nr. 31/1991, are drept consecinţă acordarea în mod cumulativ a celor două drepturi - reducerea duratei zilei de muncă sub 8 ore şi concediul de odihnă suplimentar. 111. Drept urmare, cum judecătorii şi procurorii nu beneficiază de reducerea timpului de lucru sub 8 ore pe zi, beneficiu prevăzut prin Legea nr. 31/1991, nu pot avea dreptul la un concediu de odihnă suplimentar. 112. Pe de altă parte, din cuprinsul prevederilor art. 2 alin. (1) din anexa la Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că judecătorii şi procurorii beneficiază de un concediu de odihnă anual de 35 de zile lucrătoare, plătit, fără a fi reglementată şi acordarea unor zile de concediu de odihnă suplimentar. 113. Astfel, concediile de care beneficiază magistraţii, personalul auxiliar de specialitate şi funcţionarii publici din cadrul instanţelor şi parchetelor sunt reglementate în mod expres prin statutele acestor categorii profesionale, acestea având caracterul unor norme speciale ce derogă de la cele de drept comun instituite prin Codul muncii. 114. Din perspectiva incidenţei prevederilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii se observă că acest act normativ constituie dreptul comun în domeniul raporturilor de muncă, fiind aplicabil ori de câte ori prin lege specială nu se reglementează distinct. 115. Or, în acest caz, concediile acordate magistraţilor sunt reglementate în mod expres, exhaustiv şi exclusiv prin dispoziţiile legale mai sus invocate, prin niciun text de lege nefiind consacrat dreptul categoriei profesionale din care fac parte judecătorii/procurorii la concediu suplimentar. 116. Ca urmare, în prezent, singurul act normativ cu caracter special care reglementează concediile judecătorilor şi procurorilor este Legea nr. 303/2004. 117. Prin neinserarea în cuprinsul Legii nr. 303/2004 a prevederilor referitoare la concediul suplimentar, legiuitorul a înţeles ca prin norma specială să excludă categoria profesională a judecătorilor şi procurorilor de la acordarea acestui tip de concediu. 118. De altfel, numărul de zile de concediu de odihnă stabilit pentru magistraţi este cu mult mai mare decât al altor categorii profesionale, ceea ce poate conduce la concluzia că legiuitorul a avut deja în vedere, la stabilirea acestora condiţiile specifice de desfăşurare a activităţii, condiţii ce nu pot fi valorificate din nou pentru obţinerea aceluiaşi tip de drept. 119. Pe de altă parte, deşi potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii prevederile acestui act normativ se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective, nu se poate aprecia că Legea nr. 303/2004 conţine, cu privire la concediu, prevederi incomplete sau incompatibile cu specificul raporturilor de muncă respective. 120. Relevantă în cauză este Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care instanţa supremă a reţinut următoarele: "78. Pornind de la această dezlegare, reiese că şi în privinţa magistraţilor, a personalului asimilat acestora şi a magistraţilor-asistenţi sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii, în măsura în care actul normativ care reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor (Legea nr. 303/2004) ori alte acte normative cu caracter special (precum Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006) nu prevăd soluţii legislative proprii, derogatorii în ceea ce priveşte raporturile juridice de serviciu ale acestora. (...)81. Drept urmare, pentru acele aspecte nereglementate prin dispoziţiile Legii nr. 303/2004 sau de cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 ori alte acte normative speciale destinate categoriei profesionale a magistraţilor, dacă acestea vizează acest segment de raporturi juridice, se aplică în completare nu numai prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 - la care art. 13 alin. (3) trimite (sau, în prezent, ale Hotărârii Guvernului nr. 714/2018), ci şi dispoziţiile Codului muncii, în temeiul art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii." 121. Cum Legea nr. 303/2004 conţine prevederi cu caracter special cu privire la concediul magistraţilor, se constată că nu există aspecte nereglementate care să atragă aplicarea art. 147 din Codul muncii, în baza prevederilor art. 1 alin. (2) şi ale art. 278 alin. (2) din Codul muncii. 122. Normele legale cu privire la concediu, fiind cuprinse în actele normative speciale ce reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor, personalului asimilat acestora şi magistraţilor-asistenţi, sunt norme direct aplicabile în privinţa destinatarilor lor, astfel încât nu este necesară complinirea acestora cu prevederile Codului muncii - art. 147 - ca norme din dreptul comun. 123. În altă ordine de idei, concediul de odihnă suplimentar nu poate fi circumscris sferei acelor „alte concedii“ care sunt prevăzute de art. 79 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, ele fiind explicitate în capitolul V al Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 (concedii medicale, concedii pentru formare profesională, concedii pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, concediu de acomodare în vederea adopţiei, concediu în cazul unor evenimente familiale deosebite precum căsătoria sa, căsătoria unui copil, decesul soţului sau soţiei ori al unei rude până la gradul al III-lea a magistratului sau a soţului/soţiei acestuia, controlul medical anual). 124. Aşadar, din interpretarea prevederilor art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, raportat la prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii, rezultă că judecătorilor şi procurorilor nu li se poate recunoaşte beneficiul concediului de odihnă suplimentar pentru prestarea activităţii în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare. 125. În ceea ce priveşte a doua întrebare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic identic cu aceeaşi sintagmă din legile-cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice, identitate de conţinut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă efectuată în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi al art. 3 din Legea nr. 31/1991. 126. Magistraţii, deoarece îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă grele, periculoase sau vătămătoare, sunt remuneraţi deja prin acordarea unui spor pentru condiţii de muncă de până la 15% din salariul de bază, potrivit dispoziţiilor din Legea-cadru nr. 153/2017 şi din Hotărârea Guvernului nr. 118/2018. 127. Din interpretarea prevederilor art. 2 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1991 rezultă că existenţa condiţiilor deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase - la locul de muncă se realizează în conformitate cu criteriile prevăzute de Legea nr. 31/1991, ceea ce presupune, aşa cum s-a arătat, ca respectivul personal să beneficieze de durata timpului de muncă redusă sub 8 ore pe zi, acesta fiind tocmai scopul Legii nr. 31/1991. 128. Or, pentru magistraţi, stabilirea condiţiilor de muncă grele, vătămătoare şi periculoase pentru acordarea sporului de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare corespunzător timpului lucrat în astfel de condiţii, potrivit art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu trimitere la art. 4 capitolul VIII din anexa nr. V, nu s-a realizat conform Legii nr. 31/1991, ci potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.092/2006, aşa cum rezultă din buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare emise de autorităţile abilitate în acest sens în vederea acordării sporului anterior menţionat. 129. De asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2018 a fost aprobat Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională. 130. Deşi magistraţii beneficiază de un spor de 15% pentru condiţii de muncă grele, periculoase sau vătămătoare, stabilirea condiţiilor pentru acordarea acestui spor nu s-a realizat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1991, astfel că această împrejurare, în absenţa unei constatări exprese a condiţiilor deosebite de muncă, conform Legii nr. 31/1991, nu poate conduce la concluzia unei echivalenţe a conţinutului juridic al celor două sintagme, care să conducă la acordarea zilelor de concediu suplimentar. 131. Condiţiile de muncă grele, periculoase sau vătămătoare au fost stabilite prin expertizări ca urmare a evaluării unor agenţi biologici, conform altor acte normative, nu în baza Legii nr. 31/1991, şi numai pentru acordarea sporului de până la 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase. 132. Pe de altă parte, art. 18 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 prevede: „În afara concediului de odihnă, prevăzut la art. 1, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991 (s.n.), au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o durată cuprinsă între 3-10 zile lucrătoare.“ Rezultă din această prevedere că nu orice salariaţi din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare beneficiază de acordarea unui concediu de odihnă suplimentar, ci doar cei care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991. 133. De altfel, potrivit art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, „stabilirea categoriilor de personal, a activităţilor şi a locurilor de muncă pentru care se acordă concediu de odihnă suplimentar, precum şi existenţa condiţiilor de muncă vătămătoare, grele sau periculoase se fac potrivit prevederilor art. 2 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1991“. (s.n.) 134. Art. 2 şi 3 din Legea nr. 31/1991 statuează criteriile relevante la stabilirea categoriilor de personal, a activităţilor şi locurilor de muncă pentru care durata timpului de muncă se reduce sub 8 ore pe zi şi modul concret în care se stabileşte existenţa condiţiilor deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase - la locurile de muncă, textele de lege fiind inaplicabile în situaţia magistraţilor, dat fiind faptul că stabilirea condiţiilor acordării sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase nu s-a realizat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1991. 135. Nu poate fi reţinută o eventuală discriminare, în sensul art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece nu sunt îndeplinite criteriile pentru a se constata existenţa unei stări de discriminare, în contextul în care categoria profesională a magistraţilor este diferită de cea a funcţionarilor publici (de exemplu, a celor cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare), astfel că nu putem vorbi de o situaţie comparabilă. Principiul egalităţii statuat de Constituţie nu echivalează cu uniformitatea, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Or, în cazul de faţă se poate observa că nu ne aflăm în faţa unor situaţii similare, deoarece diferă elementele de comparare. 136. Drept urmare, răspunsul la a doua chestiune este în sensul că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 147 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ulterior art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. 137. Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, se va admite sesizarea în sensul celor expuse. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 1.280/89/2022 şi nr. 3.824/99/2022, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţia referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum şi de alte concedii se interpretează în sensul că nu permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 147 din Codul muncii şi, respectiv, ale art. 3 din Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase, sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ulterior art. 4 alin. (1) capitolul VIII la anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, identitate de conţinut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010 pentru aprobarea condiţiilor de acordare a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cadrul Ministerului Public, respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi al art. 3 din Legea nr. 31/1991. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2023. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE MARIANA CONSTANTINESCU Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
