Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27^46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului referitoare la sintagma „nu este cercetat disciplinar“, excepţie ridicată de Florin Popa în Dosarul nr. 100/119/2018 al Tribunalului Covasna - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 606 D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 19 octombrie 2021 şi apoi, pentru aceleaşi motive, pentru data de 23 noiembrie 2021, când a fost pronunţată prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 19 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 100/119/2018, Tribunalul Covasna - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27^46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului referitoare la sintagma „nu este cercetat disciplinar. Excepţia a fost ridicată de Florin Popa într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a deciziei Inspectoratului General al Poliţiei Române - Comisia de concurs, prin care ia fost respinsă candidatura pentru un examen de ocupare a unui post de conducere deoarece nu îndeplinea condiţia de a nu fi cercetat disciplinar. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că, potrivit art. 59 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 360/2002, cercetarea disciplinară se declanşează prin act administrativ, iar în urma declanşării acesteia evoluţia profesională a poliţistului care doreşte să participe la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant este blocată. Textul de lege criticat îngrădeşte în mod discriminatoriu accesul la concurs prin comparaţie cu funcţionarii publici care, potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, pot participa la acelaşi fel de concurs şi în cazul declanşării procedurii disciplinare. Este, de asemenea, încălcată prezumţia de nevinovăţie a autorului, principiu statuat prin art. 58^2 lit. a) din Legea nr. 360/2002, deoarece, până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana este considerată nevinovată. Sunt invocate Hotărârile din 4 iunie 2013 şi 14 ianuarie 2010, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Teodor împotriva României şi Vanjak împotriva Croaţiei. 5. Tribunalul Covasna - Secţia civilă apreciază că textul de lege criticat este neconstituţional prin raportare la art. 23 alin. (11) din Constituţie deoarece se încalcă prezumţia de nevinovăţie a autorului, care trebuie respectată oricât de severe ar fi standardele pentru a asigura un profil impecabil poliţiştilor ce candidează la un post de conducere vacant. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma „nu este cercetat disciplinar“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 27^46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, introdus prin art. I pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, potrivit căruia: „La concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant poate participa poliţistul care: [...] b) nu este cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală.“ 10. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, sintagma criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind respectarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, ale art. 41 alin. (1) referitor la muncă şi protecţia socială a muncii şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 11. Curtea constată că autorul excepţiei nu a invocat în mod expres încălcarea prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie, însă, potrivit jurisprudenţei sale, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici intră sub protecţia dispoziţiilor art. 16 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 41 din Constituţie. Astfel, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, accesul la funcţiile publice se face „în condiţiile legii“, iar dreptul de acces este complex, fiind compus din cel puţin trei elemente esenţiale, şi anume: accesul/ocuparea efectivă a funcţiilor publice prin concurs; exercitarea atributelor de funcţie publică şi încetarea raporturilor de serviciu (a se vedea Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, şi Decizia nr. 420 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 1 noiembrie 2019, paragraful 44). Întrucât poliţistul este un funcţionar public cu statut special, raportul său de serviciu intră, de asemenea, sub protecţia dispoziţiilor art. 16 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 41 din Constituţie. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia critică sintagma „nu este cercetat disciplinar“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 27^46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 din perspectiva faptului că impune o condiţie de participare la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant care îi împiedică evoluţia profesională, în mod discriminatoriu în raport cu categoria funcţionarilor publici, al căror statut este reglementat prin Legea nr. 188/1999 (în vigoare la momentul ridicării excepţiei). 13. Curtea reţine că poliţistul este un funcţionar public cu statut special, acest statut special fiind conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte atribuţii specifice prevăzute prin lege [art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 360/2002]. Prin Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 19, Curtea a reţinut, în esenţă, că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispoziţiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie. În consecinţă, regulile esenţiale privind ocuparea posturilor de conducere ţin de statutul poliţistului, mai exact de exercitarea raportului de serviciu care se realizează de la naşterea până la încetarea acestuia, şi trebuie reglementate prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. 14. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea observă că este criticată o regulă/condiţie esenţială, şi anume ca poliţistul să nu fie cercetat disciplinar, de care depinde accesul la concursul pentru ocuparea postului de conducere, ce ţine de exercitarea raportului de serviciu al poliţistului, raport care intră sub protecţia dispoziţiilor art. 16 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 41 din Constituţie. 15. Cu privire la cercetarea disciplinară, Curtea reţine că aceasta se declanşează în momentul în care persoanele nominalizate la art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 au luat cunoştinţă de săvârşirea uneia sau mai multor fapte ce pot constitui abateri disciplinare. Totodată, potrivit art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, referitoare la acordarea recompenselor şi răspunderea disciplinară a poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 11 septembrie 2015, persoana în drept care a luat cunoştinţă, în scris, de comiterea unei abateri disciplinare este obligată să dispună, prin rezoluţie, declanşarea cercetării prealabile. Scopul cercetării prealabile îl constituie stabilirea existenţei/inexistenţei abaterii disciplinare şi a vinovăţiei, cu privire la aspectele sesizate sau cunoscute, la cauzele şi împrejurările concrete în care acestea s-au produs. Procedura disciplinară este iniţiată prin declanşarea cercetării prealabile, presupune sesizarea şi consultarea Consiliului de disciplină, după caz, şi se finalizează prin soluţionarea definitivă a cauzei. Procedura disciplinară se desfăşoară pe baza principiilor respectării prezumţiei de nevinovăţie; garantării dreptului la apărare; celerităţii; contradictorialităţii; proporţionalităţii; unicităţii şi legalităţii sancţiunii, iar răspunderea disciplinară a poliţistului este angajată atunci când acesta încalcă, cu vinovăţie, îndatoririle de serviciu [art. 55, art. 59 alin. (1) şi art. 58^2 din Legea nr. 360/2002 şi art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2015]. 16. Pentru a analiza dacă sintagma „nu este cercetat disciplinar“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 27^46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 încalcă prevederile art. 16 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 41 din Constituţie, Curtea va verifica prin prisma unui test de proporţionalitate dezvoltat în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, şi Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016) dacă adoptarea acesteia are o justificare raţională, fără a fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, dacă are un scop legitim şi dacă este proporţională cu acel scop, respectiv de a fi adecvată, necesară şi a asigura un just echilibru între interesele concurente. 17. În vederea realizării testului de proporţionalitate, Curtea trebuie, mai întâi, să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată şi dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 30). 18. Cu privire la scopul urmărit de legiuitor, Curtea constată că acesta este unul legitim, şi anume limitarea participării la concursul pentru ocuparea unui post de conducere astfel încât să fie selectaţi acei candidaţi care nu sunt cercetaţi disciplinar, adică asupra cărora nu planează nicio incertitudine cu privire la standardele de profesionalism, de etică şi de integritate necesare postului. 19. Referitor la caracterul adecvat al condiţiei impuse prin sintagma criticată, Curtea observă că aceasta este capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, respectiv ocuparea posturilor de conducere de persoane care îndeplinesc standardele menţionate. 20. Curtea reţine însă că măsura adoptată nu îndeplineşte condiţia de a fi necesară, respectiv indispensabilă, pentru îndeplinirea scopului urmărit şi nici proporţională, adică să păstreze justul echilibru între interesele concurente, pentru motivele care vor fi arătate în continuare. 21. Pentru îndeplinirea acestor standarde privind profesionalismul, etica, integritatea şi deontologia poliţistului în calitate de funcţionar public cu statut special, mai ales în condiţiile în care acesta intenţionează să ocupe un post de conducere, legiuitorul are la dispoziţie măsuri mai puţin restrictive, cum ar fi, spre exemplu, reglementarea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 27^46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002, potrivit căreia la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant să poată participa poliţistul care nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare. Condiţiile care concură la împiedicarea participării la concursul pentru ocuparea unui post de conducere trebuie să fie obiective, cuantificabile şi să aibă o justificare semnificativă din punct de vedere juridic pentru a atinge scopul propus, or sintagma criticată nu îndeplineşte aceste criterii. 22. Din această perspectivă, sintagma criticată nu respectă exigenţa ingerinţei minime, respectiv adoptarea unei reglementări care să îndeplinească scopul urmărit cu aceeaşi eficienţă, fără a afecta drepturile şi libertăţile fundamentale deja recunoscute. Ori de câte ori sunt în discuţie drepturi fundamentale, exigenţele constituţionale de protecţie a acestor drepturi impun o gradare a intervenţiei etatice, astfel încât opţiunea legislativă să se îndrepte către măsura cel mai puţin restrictivă de drepturi (a se vedea Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 9 octombrie 2020, paragraful 37, şi Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016, paragraful 35). 23. Având în vedere că respectarea condiţiei necesităţii şi realizarea dozării graduale a ingerinţei într-un drept reprezintă obligaţii constituţionale pentru legiuitor, Curtea reţine că prin reglementarea sintagmei supuse controlului acestea nu au fost îndeplinite. Astfel, aşa cum s-a arătat la paragraful 15, scopul cercetării prealabile, ca primă etapă în angajarea răspunderii disciplinare, îl constituie stabilirea existenţei/inexistenţei abaterii disciplinare şi a vinovăţiei. Aşadar, în urma cercetării disciplinare se poate constata inexistenţa abaterii şi a vinovăţiei poliţistului care doreşte să se înscrie la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant. În această situaţie, drepturile sale consfinţite prin art. 16 alin. (3) şi art. 41 din Constituţie sunt limitate printr-o ingerinţă a legiuitorului care nu este nici minimă şi nici dozată gradual. 24. Totodată, condiţia cuprinsă în sintagma criticată nu este proporţională cu situaţia care o determină, adică nu asigură un just echilibru între interesul public, respectiv cel individual. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că sub imperiul sintagmei „stat de drept“, consacrată de art. 1 alin. (3) din Constituţie, intră şi capacitatea acestuia de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi de a crea mijloacele pentru a spori încrederea acestora în instituţiile şi autorităţile publice. Statul este dator să creeze toate premisele - iar cadrul legislativ este una dintre ele - pentru exercitarea funcţiilor sale de către persoane care îndeplinesc anumite criterii profesionale şi de probitate morală. Aceasta presupune obligaţia statului de a impune standarde etice şi profesionale, în special celor chemaţi să îndeplinească activităţi ori servicii de interes public şi, cu atât mai mult, celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică pentru acei agenţi publici care sunt învestiţi şi au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini (a se vedea Decizia nr. 582 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 21 septembrie 2016, paragraful 53, Decizia nr. 32 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 20 februarie 2018, paragraful 50, şi Decizia nr. 88 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 5 iunie 2020, paragraful 21). Funcţia publică implică ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică, iar standardele privind integritatea şi deontologia funcţionarului public trebuie să fie astfel stabilite încât abaterile disciplinare săvârşite de acesta în timpul ocupării unei funcţii publice să nu se răsfrângă asupra instituţiei publice (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 32 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 20 februarie 2018, paragraful 54, şi Decizia nr. 88 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 5 iunie 2020, paragraful 19). Aşa cum s-a reţinut la paragraful 19, interesul statului este acela ca posturile de conducere să fie ocupate de persoane care îndeplinesc indubitabil standardele etice şi profesionale necesare. Pe de altă parte, interesul individual este acela de a putea accede la un post de conducere, ceea ce reprezintă o etapă a dezvoltării carierei poliţistului ce ţine de aspiraţia acestuia de perfecţionare profesională şi de asumare a unor noi responsabilităţi în vederea îndeplinirii unor atribuţiilor aferente funcţiilor de conducere corespunzătoare exercitării raportului său de serviciu ce intră sub protecţia art. 16 alin. (3) şi art. 41 din Constituţie. În acest context, legiuitorului îi revenea obligaţia constituţională de a identifica punctul de echilibru optim dintre cele două interese concurente, pentru ca acestea, împreună şi fiecare în parte, să se realizeze (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020, paragraful 66). 25. Curtea reţine că această obligaţie constituţională nu a fost respectată de vreme ce legiuitorul a adoptat soluţia potrivit căreia orice deschidere a unei proceduri disciplinare, indiferent de faptul că aceasta se finalizează cu constatarea existenţei sau a inexistenţei abaterii şi a vinovăţiei poliţistului, împiedică accesul acestuia la concursul pentru ocuparea unui post de conducere. Mai mult, se observă că, potrivit art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 725/2015, depunerea oricărei înştiinţări/cereri în scris cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare obligă persoana în drept să declanşeze procedura disciplinară. Nici Hotărârea Guvernului nr. 725/2015 şi nici Legea nr. 360/2002 nu prevăd sancţiuni pentru situaţia în care s-ar depune cereri şicanatorii, adică formulate numai cu scopul de a împiedica accesul poliţistului la concurs. Aceasta înseamnă că evoluţia profesională a poliţistului, ca aspect al exercitării funcţiei publice şi al dreptului său la muncă, ar putea fi blocată în mod permanent de persoane de rea-credinţă care ar putea depune sesizări scrise cu privire la presupuse abateri disciplinare de fiecare dată când se organizează un nou concurs. Legiuitorul plasează astfel sub semnul hazardului un aspect esenţial al dreptului la exercitarea funcţiei publice şi al dreptului la muncă, ceea ce este de nepermis. 26. În concluzie, având în vedere toate aceste considerente, Curtea reţine că sintagma „nu este cercetat disciplinar“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 27^46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 împiedică accesul poliţistului, funcţionar public cu statut special, la concursul pentru ocuparea unui post de conducere, ce ţine de exercitarea raportului său de serviciu, aducând astfel atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 41 din Constituţie. 27. În ceea ce priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa potrivit căreia principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 februarie 1994). Aplicând aceste considerente în cauza dedusă judecăţii, Curtea reţine că poliţiştii sunt funcţionari publici civili care au însă un statut special, aşa cum s-a arătat la paragraful 13, adică o categorie socioprofesională distinctă de funcţionarii publici al căror statut general era reglementat prin Legea nr. 188/1999, în vigoare la data ridicării excepţiei. Pentru acest motiv, situaţia acestora, sub aspectul condiţiilor privind accesul la concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere, poate să difere de aceea a funcţionarilor publici, al căror statut era reglementat prin Legea nr. 188/1999, fără a fi încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. 28. Referitor la pretinsa încălcare a art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, prezumţia de nevinovăţie reglementată prin acest articol este proprie doar procesului penal, neavând nicio legătură cu cauzele de natură civilă, comercială, fiscală sau de contencios administrativ, întrucât este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.368 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011, Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019, paragraful 25, şi Decizia nr. 138 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 2 iunie 2020, paragraful 16). Prin urmare, art. 23 alin. (11) din Constituţie nu are incidenţă în cauză. 29. Curtea mai constată că, în sprijinul susţinerilor sale, autorul excepţiei a făcut referire la Hotărârile din 4 iunie 2013 şi 14 ianuarie 2010, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Teodor împotriva României şi Vanjak împotriva Croaţiei. Prin aceste cauze, arată autorul, se acordă art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o sferă de aplicare mai vastă decât materia penală, prezumţia de nevinovăţie fiind incidentă şi în proceduri administrative. Curtea reţine că aceste hotărâri nu au relevanţă în prezenta cauză, neexistând asemănări între situaţiile de fapt ori soluţiile juridice din aceste cauze şi situaţia autorului excepţiei. Cu ocazia pronunţării ambelor hotărâri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a verificat respectarea prezumţiei de nevinovăţie din perspectiva modului în care instanţele s-au bazat în aprecierea lor pe un „verdict de vinovăţie“ pronunţat anterior în proceduri penale premergătoare, dar separate de cauzele aduse în faţa sa - una de dreptul muncii şi alta de contencios administrativ. Totodată, autorul a arătat că interpretarea reţinută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Teodor împotriva României a fost „preluată şi de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015“. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, paragraful 25, a reţinut, în esenţă, că suspendarea contractului individual de muncă în ipoteza legală analizată nu îmbracă forma unei sancţiuni penale şi nici chiar pe cea a unei sancţiuni disciplinare, astfel că nu este incidentă obligaţia respectării prezumţiei de nevinovăţie. 30. Curtea urmează să respingă şi critica privind încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 din Constituţie, întrucât autorul se limitează la indicarea textelor constituţionale de referinţă fără a motiva excepţia, iar din raportarea sintagmei criticate la textele de referinţă nu se poate deduce o minimă critică în acest sens (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). 31. În final, Curtea reţine că rolul testului de proporţionalitate pe care îl efectuează în exercitarea atribuţiilor sale este acela de a determina conţinutul normativ al drepturilor sau libertăţilor fundamentale, verificându-se dacă limitele legale stabilite în privinţa drepturilor sau libertăţilor fundamentale sunt structurate în acord cu natura şi substanţa acestora, în timp ce art. 53 din Constituţie vizează numai situaţia în care există o abatere normativă de la conţinutul şi exerciţiul firesc al drepturilor sau libertăţilor fundamentale (a se vedea Decizia nr. 190 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 30 mai 2019, paragraful 13). Or, în cauză, prin sintagma criticată a fost limitată exercitarea raportului de serviciu al poliţistului, raport care intră sub protecţia dispoziţiilor art. 16 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 41 din Constituţie, fără a exista o abatere normativă de la conţinutul şi exerciţiul firesc al drepturilor fundamentale menţionate. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Popa în Dosarul nr. 100/119/2018 al Tribunalului Covasna - Secţia civilă şi constată că sintagma „nu este cercetat disciplinar“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 27^46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Covasna - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
