Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 788 din 3 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252^1 alin. (1), art. 252^3 şi ale art. 253 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 788 din 3 decembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252^1 alin. (1), art. 252^3 şi ale art. 253 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 788 din 3 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252^1 alin. (1), art. 252^3 şi ale art. 253 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 346 din 29 aprilie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252^1 alin. (1), art. 252^3 şi ale art. 253 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tribunalul Mureş - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 878/102/2016/a3, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.546D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că nu poate fi pus semnul egalităţii între bunurile mobile şi cele imobile, motiv pentru care legiuitorul poate să stabilească un regim juridic diferit al celor dintâi referitor la posibilitatea valorificării acestora, în condiţiile în care fac obiectul sechestrului asigurător, fără ca prin aceasta să fie încălcate dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 25 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 878/102/2016/a3, Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 252^1 alin. (1), art. 252^3 şi ale art. 253 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tribunalul Mureş - Secţia penală, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care o parte dintre inculpaţi, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, au formulat cereri în vederea valorificării unor bunuri mobile şi imobile sechestrate.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 252^1 alin. (1), art. 252^3 şi ale art. 253 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală permit instanţei de judecată să dispună, la cererea sau cu acordul proprietarului, valorificarea doar a bunurilor mobile sechestrate, nu şi a celor imobile. Or, este cunoscut faptul că, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, organele judiciare instituie sechestrul asigurător atât asupra bunurilor mobile, cât şi asupra bunurilor imobile ale inculpatului sau ale persoanei responsabile civilmente. Se susţine că, în astfel de cauze, inculpatul este direct interesat de recuperarea prejudiciului, până la primul termen de judecată, pentru a putea beneficia de cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută la art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (sau de cauzele de nepedepsire sau de reducere a pedepsei prevăzute la art. 10 din Legea nr. 241/2005, în forma lui în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014). Însă, în condiţiile în care textele criticate permit doar inculpaţilor cărora le-au fost sechestrate bunuri mobile să poată recupera prejudiciul provocat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi, implicit, să beneficieze de cauza de reducere a pedepsei, acestea contravin prevederilor constituţionale invocate.
    6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 638 din 28 iunie 2007 şi se arată că beneficiile prevăzute la art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu pot fi convertite în drepturi fundamentale, motiv pentru care acordarea lor este lăsată la aprecierea legiuitorului, apreciere determinată de raţiunile de politică penală impuse de societate. Se susţine că instituirea unei proceduri speciale de valorificare doar a bunurilor mobile, nu şi a bunurilor imobile, sechestrate în cursul urmăririi penale sau al judecăţii este justificată de diferenţele existente între cele două categorii de bunuri, pornind de la diferenţele de regim juridic şi până la aspectele legate de diferenţa valorică între bunuri, de modalitatea de apreciere a lor în timp, de conservarea bunurilor şi de posibilităţile de valorificare a lor anterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti. Se arată că, faptul că doar proprietarul bunurilor mobile sechestrate poate solicita valorificarea lor înaintea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât legea nu distinge între modalităţile în care poate fi acoperit prejudiciul provocat prin comiterea infracţiunii, şi nici dispoziţiile art. 21 din Constituţie, întrucât accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil nu pot fi confundate cu obţinerea unor beneficii acordate de lege în alte condiţii decât cele legale.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 252^1 alin. (1), art. 252^3 şi ale art. 253 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
    - Art. 252^1 alin. (1): „În cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, procurorul sau instanţa de judecată care a instituit sechestrul poate dispune de îndată valorificarea bunurilor mobile sechestrate, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia.“;
    – Art. 252^3:
    "(1) În cursul judecăţii, instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, a uneia dintre părţi sau a custodelui, poate dispune asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate. În acest scop, instanţa de judecată fixează un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt citate în camera de consiliu părţile, precum şi custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul. Participarea procurorului este obligatorie.
(2) La termenul fixat, se pune în discuţia părţilor, în camera de consiliu, valorificarea bunurilor mobile sechestrate şi li se pune în vedere că au dreptul de a face observaţii sau cereri legate de acestea. Lipsa părţilor legal citate nu împiedică desfăşurarea procedurii.
(3) Asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate, precum şi cu privire la cererile prevăzute la alin. (2), instanţa de judecată dispune prin încheiere motivată. Încheierea instanţei este definitivă.“; "

    – Art. 253 alin. (2) lit. a): „(2) În procesul-verbal prevăzut la alin. (1) se menţionează şi faptul că părţile au fost încunoştinţate că: a) pot solicita valorificarea bunului sau bunurilor sechestrate, în temeiul art. 252^1 alin. (1); […]“

    11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 252^1-art. 252^4 au fost introduse în cuprinsul Codului de procedură penală prin art. 102 pct. 167 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, ca urmare a unor nevoi concrete apărute în practica judiciară, dar şi a realităţilor economice, pentru a preîntâmpina prejudicierea intereselor suspectului, ale inculpatului sau ale persoanei responsabile civilmente, determinată de reducerea, în cursul procesului penal, a valorii bunurilor sechestrate, printre principalele cauze ale devalorizării numărându-se perisabilitatea şi inflaţia. Astfel, prin dispoziţiile legale mai sus menţionate, au fost reglementate o procedură de valorificare a tuturor bunurilor mobile care pot forma obiectul sechestrului, precum şi o procedură de contestare a activităţilor desfăşurate în procesul de valorificare, care completează prevederile art. 252 din Codul de procedură penală, ce are ca obiect doar valorificarea bunurilor perisabile.
    13. Dispoziţiile art. 252^1 din Codul de procedură penală reglementează trei ipoteze juridice distincte: una referitoare la valorificarea bunurilor mobile sechestrate, în cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia, fără să distingă cu privire la natura bunurilor mobile ce pot fi astfel valorificate; o alta referitoare la valorificarea bunurilor mobile sechestrate, în cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, atunci când nu există acordul proprietarului, putând fi valorificate conform acestei proceduri doar bunuri mobile dintre cele expres şi limitativ prevăzute la art. 252^1 alin. (2) lit. a)-d) din Codul de procedură penală [a) atunci când, în termen de un an de la data instituirii sechestrului, valoarea bunurilor sechestrate s-a diminuat în mod semnificativ, respectiv cu cel puţin 40% în raport cu cea de la momentul dispunerii măsurii asigurătorii; b) atunci când există riscul expirării termenului de garanţie sau când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor animale sau păsări vii; c) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra produselor inflamabile sau petroliere; d) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor bunuri a căror depozitare sau întreţinere necesită cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea bunului]; o a treia ipoteză privind valorificarea autovehiculelor asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător, în cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: proprietarul nu a putut fi identificat şi valorificarea nu se poate face potrivit ipotezei anterior menţionate, atunci când acestea au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă de la data instituirii măsurii asigurătorii asupra acestor bunuri a trecut o perioadă de un an sau mai mare.
    14. Aşa fiind, prevederile legale criticate reglementează o procedură ce reprezintă o excepţie de la regulile procesual penale referitoare la sechestrarea şi indisponibilizarea bunurilor, aspect ce rezultă şi din folosirea de către legiuitor în cuprinsul denumirii marginale a art. 252^1 din Codul de procedură penală - Cazuri speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate a cuvântului „speciale“. Această excepţie a fost reglementată în vederea conservării valorii bunurilor mobile ce fac obiectul sechestrului asigurător, în considerarea naturii acestor bunuri, care, în lipsa valorificării lor, ar putea fi afectată, în cursul procesului penal, de fenomenul devalorizării, ca urmare a modificării proprietăţilor fizice şi chimice specifice, astfel încât scopul dispunerii în privinţa lor a măsurii sechestrului asigurător - prevăzut la art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală -să nu mai poată fi atins.
    15. Considerentele mai sus arătate nu sunt aplicabile, însă, şi în cazul bunurilor imobile, ale căror proprietăţi fizice şi a căror valoare se conservă, fiind suspuse modificării doar la intervale mari de timp, care nu sunt de natură a pune în pericol realizarea scopului legal anterior menţionat.
    16. Prin urmare, diferenţa de tratament juridic invocată de autorul excepţiei este justificată de condiţii obiective şi rezonabile, nefiind de natură a contraveni prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) din Constituţie. Referitor la asigurarea principiului egalităţii în drepturi, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. În alţi termeni, principiul egalităţii nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii. Egalitatea formală ar conduce la aceeaşi regulă, în ciuda diferenţei de situaţii. De aceea inegalitatea reală, care rezultă din această diferenţă, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).
    17. Totodată, Curtea constată că scopul valorificării bunurilor mobile sechestrate nu este acela de a satisface nevoia inculpatului sau a persoanei responsabile civilmente de a plăti sumele de bani reprezentând contravaloarea pagubelor produse prin săvârşirea infracţiunii, aşa cum, în mod greşit, reiese din motivarea excepţiei, ci constă în conservarea valorii bunurilor mobile indisponibilizate.
    18. Având în vedere aceste considerente, nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări între persoanele ale căror bunuri mobile au fost sechestrate în cursul procesului penal şi cele aflate în aceeaşi situaţie juridică, ale căror bunuri imobile au făcut obiectul aceleiaşi măsuri, regimul juridic diferit al bunurilor mobile şi imobile ce fac obiectul sechestrului judiciar, sub aspectul valorificării lor pe parcursul procesului penal, fiind justificat de cauze obiective şi rezonabile.
    19. Nu în ultimul rând, soluţia legislativă normativizată prin dispoziţiile art. 252^1 alin. (1), art. 252^3 şi ale art. 253 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă opţiunea de politică penală a legiuitorului şi se încadrează în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie.
    20. Pentru aceleaşi motive, nu poate fi reţinută nici încălcarea accesului liber la justiţie al persoanelor ale căror bunuri imobile sunt sechestrate în cursul procesului penal, ca urmare a imposibilităţii valorificării acestor bunuri, printr-o procedură similară celei reglementate prin dispoziţiile legale criticate. În acest sens Curtea Constituţională a constatat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa că accesul la justiţie nu presupune accesul la toate procedurile judiciare, în toate categoriile de cauze, aspect ce rezultă din prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute prin lege, şi că legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite (a se vedea Decizia nr. 55 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011), cu condiţia implicită de a nu contraveni altor norme şi principii constituţionale (a se vedea Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1263 din 28 decembrie 2004).
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tribunalul Mureş - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 878/102/2016/a3 şi constată că dispoziţiile art. 252^1 alin. (1), art. 252^3 şi ale art. 253 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016