Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 777 din 18 noiembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 777 din 18 noiembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 392 din 21 aprilie 2022

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona     │-                 │
│Mariţiu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de George Adrian Manolache în Dosarul nr. 2.336/104/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.660D/2019.
    2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Manuela Gornoviceanu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei autorului excepţiei, care susţine că dispoziţia legală criticată încalcă principiul legalităţii incriminării din perspectiva lipsei calităţii previzibilităţii şi accesibilităţii. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat anterior în legătură cu sintagmele cuprinse în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Curtea reţinând aspecte contradictorii, care conduc la imposibilitatea distingerii între comportamentul ce reprezintă o neconformare la regulile fiscale şi conduita pe care ar trebui să o aibă destinatarul normei din perspectiva legislaţiei penale. Face referire la Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016, paragraful 39. Susţine că practica judiciară este extrem de vastă, norma penală fiind extinsă şi la situaţiile în care, fără a se pune problema unei atestări necorespunzătoare a împrejurărilor de fapt în evidenţierea sau cu prilejul evidenţierii în contabilitate a operaţiunilor comerciale, se reţine că sunt incidente dispoziţiile referitoare la evaziunea fiscală.
    4. Solicită Curţii identificarea unui criteriu obiectiv care să diferenţieze între situaţia încălcării raportului juridic de drept fiscal de către contribuabil şi situaţia din penal. Arată că, la prima vedere, ar părea că noţiunea de „operaţiune fictivă“ implică în mod necesar un fals, aspect reţinut şi în deciziile nr. 4 din 21 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 22 decembrie 2008, şi, respectiv, nr. 21 din 6 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1024 din 27 decembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest context, face referire la aspecte ale doctrinei din Franţa şi Belgia.
    5. Faţă de aceste aspecte, susţine că trebuie asigurată destinatarului normei cunoaşterea exactă a conduitei interzise de legea penală. Apreciază că acest fapt s-ar putea realiza dacă instanţa constituţională ar stabili că prin sintagma „evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive“ se înţelege doar atestarea unor fapte sau împrejurări de fapt necorespunzătoare adevărului, adică exact elementul material al laturii obiective a infracţiunii de fals, care are un înţeles clar şi pentru persoanele care nu sunt specializate.
    6. Susţine că, în prezent, este la latitudinea organelor fiscale dacă un anume contribuabil verificat ajunge în faţa organului de urmărire penală sau primeşte o sancţiune fiscală în urma emiterii unei decizii de impunere, neexistând un criteriu clar de diferenţiere a acestor chestiuni. Aşa fiind, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, şi pronunţarea unei decizii interpretative pentru a se limita câmpul de aplicare al normei penale la ceea ce a dorit legiuitorul, şi anume situaţia în care evidenţierile contabile care produc avantaje fiscale sunt unele frauduloase, fiind atestate împrejurări de fapt necorespunzătoare adevărului.
    7. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Susţine că evaziunea fiscală este o infracţiune de prejudiciu, urmarea imediată fiind producerea unei pagube, infracţiunea consumându-se la momentul producerii acesteia. Nu orice omisiune de a evidenţia în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale sau veniturile realizate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, ci doar dacă se constată că scopul prevăzut de lege este urmărit prin săvârşirea faptei se va reţine această infracţiune. Formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii fiscale punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute. Contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar pe unele dintre acestea şi în alte documente legale. Existenţa şi întinderea prejudiciului reprezintă atributul exclusiv al instanţei care soluţionează acţiunea civilă în raport cu probele administrate legal.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    8. Prin Decizia penală nr. 1.203 din 13 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.336/104/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de George Adrian Manolache cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia dezvoltă principiul clarităţii şi previzibilităţii legii, făcând referire la Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 494 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 19 iunie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, şi Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016.
    10. În continuare, face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la principiul clarităţii şi previzibilităţii legii, de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, Kononov împotriva Letoniei, Coëme şi alţii împotriva Belgiei, Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), Leyla Şahin împotriva Turciei, Sanoma Uitgevers B.V. împotriva Ţărilor de Jos etc. Apreciază că, în timp ce în contabilitate se reflectă caracterul real sau nereal al desfăşurării unor operaţiuni economice de către o persoană fizică sau juridică, pe baza documentelor justificative întocmite în acest sens/care atestă derularea respectivei operaţiuni, regimul fiscal ţine doar de modul de aplicare a unor texte de lege incidente în cazul diverselor operaţiuni pe care le realizează un contribuabil. Astfel, reglementarea art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este neconstituţională deoarece incriminează infracţiunea de evaziune fiscală atât prin raportarea la înregistrările din contabilitatea unei societăţi, cât şi în relaţie cu regimul fiscal aplicabil respectivei operaţiuni economice.
    11. În continuare, în ceea ce priveşte noţiunea de „operaţiune fictivă“, arată că aceasta este definită la art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 ca fiind disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. Invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la infracţiunea de evaziune fiscală, în special Decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013 şi Decizia penală nr. 1.113/2005, arătând că prin „operaţiune fictivă“ se înţelege înregistrarea în documentele contabile cu relevanţă fiscală a unor cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari/mici decât cele reale ori a unor cheltuieli pentru care nu există documente justificative. Cu alte cuvinte, operaţiunile fictive sau nereale sunt simple consemnări sau menţiuni scriptice, înscrise în evidenţe financiar-contabile şi fiscale prevăzute de lege, ale unor operaţiuni economice/tranzacţii care nu au corespondent în realitatea faptică.
    12. Totodată, face referire la Decizia nr. 21 din 6 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1024 din 27 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii. În acest context, precizează că o operaţiune economică este reală atunci când corespunde unei relaţii sociale concrete stabilite de contribuabil şi este nereală atunci când nu există o asemenea relaţie. Relevant este, aşadar, caracterul real sau nereal al raportului juridic relevat de actele contabile sau documentele legale. Referitor la importanţa realităţii operaţiunilor derulate, citează din Hotărârea nr. 193 din 19 februarie 2015, pronunţată Curtea de Apel Alba Iulia, şi din Sentinţa penală nr. 8 din 20 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.
    13. Făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 673 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 20 martie 2017, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 675 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 31 martie 2017, şi la Încheierea judecătorului de cameră preliminară din 12 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.506/1/2017/a1, apreciază că, în practică, se observă tendinţa de a localiza infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în regimul contabil al contribuabilului şi, de asemenea, se insistă pe caracterul real al derulării unor operaţiuni comerciale între diferite persoane fizice sau juridice.
    14. Precizând elemente de fapt din propriul dosar, autorul excepţiei apreciază că redactarea textului de lege criticat este defectuoasă şi contravine în mod vădit dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie. Cu alte cuvinte, textul de lege criticat nu permite, teoretic, reţinerea infracţiunii de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) atunci când operaţiunile economice derulate de presupusul contribuabil inculpat corespund realităţii faptice.
    15. Arată că, deşi există două abordări, practica judiciară nu este uniformă, iar soluţiile de condamnare pronunţate în temeiul textului de lege criticat, atunci când tranzacţiile derulate între societăţi sunt reale, contravin dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie. Or, dacă operaţiunile comerciale/economice derulate de o persoană fizică sau juridică există în materialitatea lor şi sunt înregistrate corespunzător/ca atare în registrele contabile şi alte asemenea documente cerute de legislaţia aplicabilă, înseamnă că reţinerile organelor penale cu privire la cauze precum cea în speţă reprezintă doar situaţii juridice fiscale care nu au relevanţă penală, problema fiind doar de regim fiscal aplicat, şi nu au consecinţe penale care să poată determina condamnarea persoanei implicate.
    16. Face referire la Sentinţa penală nr. 110/P.I. din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, menţinută prin Decizia nr. 380/A din 6 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Susţine că este săvârşită infracţiunea de evaziune fiscală atunci când substanţa economică/fondul economic nu există, iar o operaţiune este realizată doar în scopul reducerii bazei impozabile. Atunci când o operaţiune are substanţă economică, organele fiscale pot atrage eventual răspunderea operatorului economic în sfera dreptului fiscal, fără însă să se poată vorbi despre infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de textul de lege apreciat ca fiind neconstituţional. Codul fiscal defineşte fondul/conţinutul economic al unei tranzacţii în funcţie de scopul economic al acesteia.
    17. În concluzie, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este dată de lipsa de claritate cu privire la „localizarea infracţiunii: în regimul contabil prin disimularea realităţii în evidenţele contabile sau în regimul fiscal prin aplicarea unui regim fiscal diferit“.
    18. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 sunt constituţionale, întrunind condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, conform prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), care consacră principiul legalităţii. Arată că dispoziţiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 definesc obligaţiile fiscale ca fiind „obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală“, iar art. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal reglementează impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii, pe când art. 1 pct. 27, 28 şi 29 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală defineşte obligaţia fiscală. Precizează că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, documentele oficiale de prezentare a activităţii economico-financiare a persoanelor prevăzute de acest act normativ în art. 1 alin. (1)-(4) sunt situaţiile financiare anuale, întocmite potrivit reglementărilor contabile aplicabile. Acestea din urmă şi raportările contabile sunt semnate de către cei care le-au întocmit - expert contabil, contabil-şef, altă persoană împuternicită de companie - şi de către administratorul companiei. Responsabilitatea pentru activitatea financiarcontabilă revine atât administratorilor, cât şi contabililor. Dispoziţiile Legii nr. 241/2005 instituie măsuri de prevenire şi combatere a infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea, dispoziţiile criticate sancţionând evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. În stabilirea sferei de aplicare a Legii nr. 241/2005 se au în vedere toate creanţele fiscale stabilite prin sistemul declarativ, fundamentat pe evidenţe contabile. În final, invocă Decizia nr. 446 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 9 august 2016, Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 februarie 2016, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, apreciind excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
    19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantei autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Se observă că la articolul 9 partea introductivă a alineatului (1) a fost modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 1 aprilie 2021. Cu toate acestea, având în vedere că instanţa de contencios constituţional a fost sesizată înainte de aceste modificări, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021, cu următorul conţinut: „(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: [...] c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;“.
    23. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), privind principiul legalităţii, şi în art. 23 alin. (12), referitor la legalitatea pedepsei, precum şi în art. 20, referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportat la prevederile art. 7 referitor la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 446 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 9 august 2016. Cu acel prilej, Curtea a statuat cu valoare de principiu că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi convenţiei, Curtea a statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de convenţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (paragrafele 13 şi 14 din Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 februarie 2016).
    25. Referitor la dispoziţiile de lege criticate, Curtea a observat, prin Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015, că, potrivit acestora, constituie infracţiune de evaziune fiscală săvârşirea faptelor în modalităţile prevăzute la alin. (1) lit. a)-g) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, sub aspectul laturii subiective presupunând intenţia directă calificată prin scop, şi anume sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. De asemenea, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 2 din Legea nr. 241/2005, în înţelesul legii, expresia „obligaţii fiscale“ se referă la obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din codul fiscal (din 2003), „codul stabileşte cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 din acelaşi act normativ“, precizându-se şi contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora. Codul fiscal reglementează fiecare categorie de impozit, taxă şi contribuţie, indicând, de asemenea, persoana impozabilă, modul de determinare a impozitului, modul de declarare şi termenele legale. În continuare, Curtea a observat că, potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală (din 2003), prin obligaţii fiscale, în sensul acestui cod, se înţelege: obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a calcula şi de a înregistra impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat în evidenţele contabile şi fiscale; obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii; obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă; orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale. De asemenea, Curtea a observat că termenul de „obligaţie fiscală“ este definit şi în art. 1 pct. 27 din Codul de procedură fiscală din 20 iulie 2015, care, potrivit art. 353, a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Astfel, obligaţia fiscală reprezintă obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie. Totodată, potrivit art. 1 pct. 28 şi pct. 29 din acelaşi act normativ, obligaţia fiscală principală reprezintă obligaţia de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi obligaţia organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate şi de a rambursa sumele cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege, iar obligaţia fiscală accesorie este definită ca fiind obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor, a penalităţilor sau a majorărilor aferente unor obligaţii fiscale principale. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal din 8 septembrie 2015, care, potrivit art. 501, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, acesta stabileşte cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată a acestora (paragrafele 15-18 din Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015).
    26. În acest context, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, a statuat că este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat, cât şi o corespondenţă sub aspectul forţei lor juridice. În acest sens, normele de tehnică legislativă statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în conexiune [art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeaşi forţă juridică. Referitor la tehnica trimiterilor legislative, Curtea, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a reţinut că trimiterea de la un text de lege la altul în cadrul unui anumit act normativ sau la un alt act normativ este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală în care sunt stabilite expres anumite prescripţii normative. Efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conţinutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text (paragrafele 19 şi 20 din Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015).
    27. Plecând de la aceste premise, prin Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015, Curtea a apreciat că sintagma „obligaţii fiscale“ prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 este clar definită de lege, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie (paragraful 21). Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    28. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, cu privire la art. 7 paragraful 1 din convenţie, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, că semnificaţia noţiunii de „previzibilitate“ depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Astfel, principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109).
    29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Adrian Manolache în Dosarul nr. 2.336/104/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 noiembrie 2021.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 777 din 18 noiembrie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"