Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 773 din 22 octombrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, în ansamblul său, şi ale art. 49 din această lege, în special    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 773 din 22 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, în ansamblul său, şi ale art. 49 din această lege, în special

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 12 din 6 ianuarie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, excepţie ridicată de Irina Sanda Marin (Cajal) în Dosarul nr. 6.087/2/2014/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 545D/2018.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 septembrie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, şi în prezenţa autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, asistată de domnul avocat Octavian Popescu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 22 octombrie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Prin Încheierea din 20 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.087/2/2014/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României. Excepţia a fost ridicată de Irina Sanda Marin (Cajal), într-o cauză având ca obiect anularea unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia, cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate prin raportare la prevederile Constituţiei din 1991 şi la dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (3),art. 28 alin. (1) lit. a) şi art. 29 alin. (1) şi (2), forma în vigoare la data iniţierii proiectului de lege devenit Legea nr. 269/2003, susţine, în esenţă, că, din analiza Expunerii de motive la actul normativ menţionat se observă că aceasta este extrem de sumară, cuprinzând numai câteva menţiuni generice, fără o dezvoltare punctuală a motivelor care au stat la baza edictării unor astfel de măsuri.
    5. În acest sens, autoarea afirmă că explicaţiile consacrate sunt prezentate pe două pagini, într-o formă sumară, cu menţiuni generice. Or, prin raportare la complexitatea măsurilor şi soluţiilor propuse de legiuitor, autoarea consideră că Expunerea de motive la Legea nr. 269/2003, în sensul prescris de dispoziţiile art. 73 alin. (1) şi (3) din Constituţie (devenit art. 74 după republicarea Constituţiei în anul 2003) şi Legea nr. 24/2000, nu există, ceea ce este contrar prevederilor constituţionale menţionate, prin raportare la dispoziţiile art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (3), art. 28 alin. (1) lit. a) şi art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000, forma în vigoare la data adoptării legii şi au drept consecinţă şi încălcarea normelor constituţionale potrivit cărora România este stat de drept şi respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
    6. Se arată că proiectul de lege devenit Legea nr. 269/2003 a fost dezbătut în Parlament în aceeaşi perioadă cu proiectul de lege devenit Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Autoarea concluzionează că acelaşi Parlament care a adoptat dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 269/2003 şi Legea nr. 269/2003 în ansamblul său a adoptat şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 161/2003 în ansamblul său, fără a specifica care este intenţia reală a legiuitorului, aşa cum obligă Legea nr. 24/2000.
    7. Având în vedere cele prezentate, autoarea conchide că Legea nr. 269/2003 a fost adoptată cu încălcarea art. 73 alin. (1) şi (3) coroborat cu art. 1 alin. (3),art. 16 alin. (2) şi art. 51 din Constituţia din 1991.
    8. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, prin raportare la principiul accesibilităţii şi previzibilităţii legii, se susţine, în esenţă, că din analiza dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 269/2003, prin raportare la prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) şi e), art. 51 alin. (1) lit. d) şi e) şi art. 23 lit. d) şi e) din aceeaşi lege, precum şi prin raportare la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, acestea sunt redactate într-un mod deficitar, lipsit de precizie şi claritate, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 8 alin. (4) dinLegea nr. 24/2000 potrivit cărora „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor“. Prin urmare, încălcarea principiului clarităţii şi preciziei legii duce la încălcarea dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil.
    9. Se apreciază că nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie duce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. În acest sens, se menţionează, spre exemplu, deciziile Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, nr. 901 din 17 iunie 2009, nr. 783 din 26 septembrie 2012 şi nr. 728 din 9 iulie 2012, jurisprudenţa instanţei europene (Hotărârea din 1 decembrie 2005 pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92, sau Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunţată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33) şi cea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la necesitatea respectării aşteptărilor legitime ale cetăţenilor cărora li se adresează o reglementare legală (Hotărârea din 15 iulie 2004, pronunţată în Cauza C-459/02 - Willy Gerekens şi Asociaţia agricolă Procol pentru promovarea comercializării produselor lactate împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, paragrafele 23 şi 24, sau Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-550/09 - Proces penal împotriva lui E. şi F., paragraful 59).
    10. Se consideră că, în raport cu prevederile din Legea nr. 24/2000 este necesară reglementarea unitară a incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, în scopul realizării unei sistematizări a materiei, cu consecinţa creşterii accesibilităţii şi predictibilităţii legii, de natură să determine eliminarea interpretărilor divergente. Însă, în materia incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, există Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi Legea nr. 269/2003. Aşadar, conduita autoarei se supune drepturilor şi obligaţiilor reglementate în cel puţin patru legi distincte, care sunt în contradicţie, afectând grav principiul accesibilităţii şi previzibilităţii legii. Prin urmare, acest paralelism legislativ în materia incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese nu respectă principiul legalităţii, întrucât încalcă principiile Legii nr. 24/2000.
    11. Or, principiul legalităţii, care exprimă obligativitatea respectării legilor, asigură respectarea ordinii de drept. Ca şi principiul supremaţiei Constituţiei, legalitatea este de esenţa cerinţelor statului de drept, adică a preeminenţei legii în reglementarea relaţiilor sociale, potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege.
    12. Respectarea legilor este o obligaţie fundamentală întrun stat de drept, iar orice acţiune a autorităţilor publice trebuie să fie subsumată acestui obiectiv. Or, ignorarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 reprezintă o încălcare de către Parlament a obligaţiilor impuse prin art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Prin urmare, reglementările criticate, prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.
    13. Se apreciază că prevederile art. 49 din Legea nr. 269/2003 sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 6 şi art. 53 din Constituţie, întrucât, prin modalitatea în care este instituită incompatibilitatea calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular al României cu orice altă funcţie publică sau privată, în speţă fiind în discuţie deţinerea unor funcţii strict şi exclusiv legate de activitatea cultului mozaic, nu se poate realiza nicio circumstanţiere care să permită a se determina dacă vreuna dintre valorile apărate de Constituţie şi enumerate la art. 53 este în pericol de a i se aduce atingere. Nu se poate determina cu precizie dacă exercitarea funcţiei pentru care s-a instituit incompatibilitatea, în paralel cu cea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României, este de natură să aducă atingere existenţei vreunui drept sau vreunei libertăţi dintre cele enumerate în Constituţie. Pentru ca o astfel de restrângere a drepturilor să se justifice, ar trebui să existe o ameninţare la adresa drepturilor şi libertăţilor reglementate şi să fie necesară într-o societate democratică. Or, incompatibilitatea prevăzută de textul legal criticat vizează „orice“ funcţie publică sau privată, fără a se concretiza în niciun mod şi fără a se prevedea cel puţin nişte criterii pe baza cărora să se poată identifica funcţiile care determină un pericol de atingere a drepturilor şi libertăţilor constituţionale.
    14. Pentru argumentele prezentate, dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 269/2003 contravin art. 1 alin. (3) şi (5), art. 6 prin raportare la art. 53 din Constituţie, iar Legea nr. 269/2003 în ansamblul său contravine art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    15. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, întrucât prevederea legală criticată nu poate conduce, prin ea însăşi, la concluzia încălcării supremaţiei legii, în raport cu argumentele prezentate de autoarea excepţiei. Cu atât mai puţin se poate stabili vreo legătură directă între conţinutul art. 49 şi o eventuală atingere adusă dreptului de petiţionare, prevăzut de art. 51 din Constituţie. Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât dispoziţia legală criticată instituie, într-adevăr, incompatibilităţi şi interdicţii, însă este o măsură necesară într-o societate democratică, fiind inerentă asigurării desfăşurării corespunzătoare a activităţii membrilor Corpului diplomatic şi consular al României. Totodată, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 269/2003 sunt norme clare, previzibile, stabilind precis conduita membrilor Corpului diplomatic şi consular, astfel încât starea de incompatibilitate să poată fi evitată, iar scopul legii de asigurare a imparţialităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi de protejare a interesului public să fie atins. În final, instanţa arată că celelalte critici formulate vizează de fapt aspecte de interpretare şi aplicare în concret a prevederilor Legii nr. 269/2003, împrejurări ce urmează a fi verificate de instanţa de contencios administrativ, prin raportare la ansamblul prevederilor legale care au incidenţă în materie.
    16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei şi cele ale avocatului ales, concluziile scrise depuse de aceştia, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, cu modificările ulterioare, potrivit cărora: „Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ universitar acreditate“.
    20. În jurisprudenţa sa (exemplu fiind Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, Decizia nr. 744 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, sau Decizia nr. 108 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 28 mai 2019) Curtea a statuat că, în cazul în care instanţa de judecată sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a anumitor dispoziţii din legi sau ordonanţe fără a se pronunţa asupra altora, criticate în cadrul aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional va analiza excepţia de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său. Doar în ipoteza în care instanţa judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepţia referitoare la una sau unele dintre dispoziţiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, şi respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituţională nu se va pronunţa cu privire la această excepţie. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, a soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. Faţă de cele expuse, având în vedere şi notele scrise ale autoarei excepţiei, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, în ansamblul său, şi ale art. 49 din această lege, în special.
    21. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 53 care reglementează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prin raportare la art. 6 privind dreptul la identitate, ale art. 74 alin. (1) şi (3) privind iniţiativa legislativă şi ale art. 147 alin. (4) referitor la deciziile Curţii Constituţionale.
    22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată netemeinicia acesteia din perspectiva argumentelor ce vor fi prezentate în continuare.
    23. Astfel, referitor la dispoziţiile Legii nr. 269/2003, prin Decizia nr. 840 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 7 februarie 2018, Curtea a observat că acest act normativ reglementează statutul socioprofesional al membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, care sunt, de regulă, diplomaţi de carieră, îndeplinind atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României. Potrivit art. 2 din lege, au calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul afacerilor externe, secretarii de stat şi subsecretarii de stat, secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe, aceştia fiind membri de drept pe durata exercitării funcţiei publice din cadrul ministerului. De asemenea, au calitatea de membri şi personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe, la ambasadele, misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României, inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii, pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătate cu grade diplomatice sau consulare. Cu privire la aceştia, legea prevede că membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cu excepţia ambasadorilor şi a consulilor generali, sunt trimişi în misiune permanentă în străinătate, prin concurs, în funcţie de gradul diplomatic sau consular.
    24. Membrii Corpului diplomatic şi consular al României ocupă, în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, funcţiile diplomatice şi consulare echivalente gradelor diplomatice (ambasador, ministru plenipotenţiar, ministru-consilier, consilier diplomatic, secretar I, secretar II, secretar III) sau consulare (consul general, consul, viceconsul, agent consular) pe care le deţin.
    25. Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, la art. 1 alin. (2), prevede că membrii acestui corp „au un statut socioprofesional specific, conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României, conform prevederilor prezentei legi“. Totodată, dispoziţiile legii reglementează condiţiile de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României (art. 17-22), depunerea jurământului de credinţă (art. 21-22), drepturile şi obligaţiile membrilor Corpului diplomatic şi consular al României (art. 23-34), trimiterea în misiune permanentă a membrilor Corpului diplomatic şi consular al României la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României (art. 35-48), incompatibilităţile şi interdicţiile (art. 49-50), încetarea calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular al României (art. 51-56), răspunderea juridică a membrilor (art. 57-60). Prevederile art. 3 dinLegea nr. 269/2003 dispun că aceasta se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici, iar, pe perioada cât se află în misiune în străinătate, membrilor Corpului diplomatic şi consular li se aplică şi prevederile tratatelor la care România este parte, precum şi alte reguli care decurg din normele dreptului internaţional.
    26. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă potrivit cărora expunerea de motive la lege nu a fost elaborată cu respectarea exigenţelor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi a cerinţelor prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea constată că în jurisprudenţa sa recentă, a reţinut că „de principiu, instanţa de contencios constituţional nu poate exercita un control de constituţionalitate al expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate, întrucât expunerea de motive şi cu atât mai puţin modul său de redactare nu au consacrare constituţională. Astfel, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie, expunerea de motive este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată legea, rolul său se subsumează uneia dintre metodele interpretative existente, respectiv cea teleologică. Aceasta presupune stabilirea sensului unei dispoziţii legale ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziţie. Aşa fiind, expunerea de motive este doar un instrument dintre multe altele ale unei metode interpretative, iar împrejurarea că aceasta nu este suficient de precisă sau că nu lămureşte toate aspectele de conţinut ale normei nu duce la concluzia că însăşi norma respectivă este neconstituţională, expunerea de motive având doar o funcţie de suport în interpretarea normei adoptate. Curtea a reţinut, astfel, că există mai multe metode interpretative, şi anume gramaticală, sistematică, istorică, teleologică sau logică, iar scopul avut în vedere la adoptarea normei este un instrument al uneia dintre aceste metode interpretative, cea teleologică. Or, dacă sensul normei poate fi înţeles/dedus prin alte metode interpretative decât cea teleologică sau chiar prin metoda teleologică apelând la expunerea de motive, la stenogramele care consemnează dezbaterile parlamentare, la motivarea amendamentelor aduse, la rapoartele şi avizele întocmite în procedura parlamentară nu înseamnă că insuficienţa motivării expunerii de motive duce la neconstituţionalitatea legii. Din contră, dacă în urma parcurgerii tuturor metodelor interpretative, inclusiv a celei teleologice, se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. De altfel, caracterul neclar/imprecis/imprevizibil al textului nu este o consecinţă directă a caracterului incomplet al expunerii de motive, aşa încât exigenţele de calitate a legii şi cele privind modul de redactare a expunerii de motive sunt două chestiuni diferite între care nu se poate stabili o relaţie cauzală. În schimb, între acestea există o relaţie funcţională, în sensul că expunerea de motive poate ajuta la o mai bună înţelegere a dispoziţiilor normative, mai ales a celor tehnice, care, din start, au un limbaj mai greu accesibil. Nu este însă rolul Curţii Constituţionale să analizeze ruperea acestei relaţii funcţionale prin motivarea insuficientă a expunerii de motive. Curtea reţine că un viciu de neconstituţionalitate extrinsec al legii nu poate rezulta din chiar modul în care iniţiatorul ei şi-a motivat proiectul/propunerea legislativă în condiţiile în care legea este rezultatul activităţii de legiferare a Parlamentului. Aşadar, controlul de constituţionalitate vizează legea, şi nu opţiuni, dorinţe sau intenţii cuprinse în expunerea de motive a legii.“ În acest sens, a se vedea Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragrafele 36-39, şi Decizia nr. 564 din 8 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 17 iulie 2020, paragraful 44.
    27. Având în vedere cele statuate cu valoare de principiu în jurisprudenţa sa, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată de autoarea excepţiei.
    28. De asemenea, Curtea nu poate reţine nici criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, potrivit cărora dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 263/2003 sunt lipsite de accesibilitate şi previzibilitate şi nu respectă cerinţele prevăzute de Legea nr. 24/2000.
    29. Astfel, cu privire la invocarea principiului securităţii raporturilor juridice, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate. În ceea ce priveşte aceste condiţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Petra împotriva României), iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit). De asemenea, în privinţa incidenţei normelor de tehnică legislativă în cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea a constatat că, deşi acestea nu au valoare constituţională, prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, sau Decizia nr. 754 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 februarie 2015. Din analiza dispoziţiilor de lege deduse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că acestea îndeplinesc cerinţele mai sus menţionate, fiind norme clare, previzibile, care stabilesc cât se poate de precis conduita membrilor Corpului diplomatic şi consular, astfel încât starea de incompatibilitate să poată fi evitată.
    30. Cât priveşte susţinerea referitoare la existenţa unui paralelism legislativ în materia incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 176/2010 şi Legii nr. 161/2003, Curtea constată netemeinicia acestei critici, întrucât, în vreme ce Legea nr. 269/2003 reglementează statutul socioprofesional al membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, pe de o parte, Legea nr. 161/2003 este o reglementare complexă, care, pe lângă dispoziţiile care au ca scop principal prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cuprinde şi dispoziţii din alte materii conexe, absolut indispensabile realizării scopului urmărit. Pe de altă parte, Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, reglementează proceduri de asigurare a integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, exemplu fiind secţiunea a 3-a din capitolul I al titlului II dedicată procedurii de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor (a se vedea Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013).
    31. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 269/2003, potrivit cărora calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ universitar acreditate, nu sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii din perspectiva unui pretins paralelism legislativ.
    32. Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că stabilirea cazului de incompatibilitate nu constituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ci o măsură necesară într-o societate democratică, fiind inerentă asigurării desfăşurării corespunzătoare a activităţii membrilor Corpului diplomatic şi consular al României. Relativ la incompatibilităţi, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat cu valoare de principiu că instituirea acestora este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de autoritate a atribuţiilor ce le revin potrivit Constituţiei, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public (a se vedea în acest sens Decizia nr. 285 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 iulie 2019, Decizia nr. 613 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din data de 22 ianuarie 2020, Decizia nr. 228 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 19 august 2020).
    33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Irina Sanda Marin (Cajal) în Dosarul nr. 6.087/2/2014/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, în ansamblul său, şi ale art. 49 din această lege, în special, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 22 octombrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016