Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 77 din 10 februarie 2021 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 77 din 10 februarie 2021 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 232 din 8 martie 2021

Comenteaza legea


┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte           │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător            │
│Morar         │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria    │- judecător            │
│Pivniceru     │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina   │- judecător            │
│Stanciu       │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila  │- judecător            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │-                      │
│              │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate, obiecţie formulată de Guvernul României.
    2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.516 din 23 noiembrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.123A/2020.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se invocă mai multe critici, grupate după cum urmează:

    (1) Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 34, 35 şi ale art. 136 alin. (1) din Constituţia României
    4. Se arată că, potrivit fişei actului normativ înregistrate pe pagina electronică a Camerei Deputaţilor, în această din urmă Cameră a fost introdusă prevederea de la art. 3, potrivit căreia: „Terenurile prevăzute la art. 2 sunt exceptate de la prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.“ Or, introducerea unor astfel de derogări de la cadrul general aplicabil în materia apelor, fără a fi clar de ce se realizează această derogare şi ce norme vor guverna regimul exploatării apelor existente în cadrul terenurilor prevăzute la art. 2 din lege, este de natură a contraveni mai multor dispoziţii din Legea fundamentală. Astfel, în cadrul expunerii de motive a legii nu există nicio justificare cu privire la măsura prevăzută la art. 3, aceasta neavând nici măcar legătură cu obiectul de reglementare al legii, enunţat în cadrul art. 1, respectiv instituirea unui regim fiscal derogatoriu pentru categoriile de terenuri enumerate la art. 2 din propunere. În acest sens, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea, în jurisprudenţa sa (deciziile nr. 128 din 6 martie 2019, nr. 139 din 13 martie 2019), a constatat neconstituţionalitatea legii pentru lipsa temeinică a motivării reglementării. În lipsa motivării sau dacă aceasta are un caracter sumar, precum şi în lipsa unei fundamentări temeinice, nu se poate cunoaşte raţiunea legiuitorului, esenţială pentru înţelegerea, interpretarea şi aplicarea legii, în condiţiile unui pronunţat caracter tehnic al reglementării. Or, normele de tehnică legislativă prevăzute de art. 6 din Legea nr. 24/2000 stabilesc în mod neîndoielnic obligaţia unei temeinice motivări a proiectului de act normativ.
    5. Totodată, se arată că exceptarea este realizată de o manieră generală, nefiind clar nici în ce constă derogarea şi nici ce norme vor guverna regimul de folosire a apelor şi a albiilor sau regimul de gospodărire a apelor. Autorul sesizării enunţă astfel dispoziţiile art. 2 din Legea apelor nr. 107/1996, referitoare la scopul actului normativ, arătând că, în urma derogării instituite, nu este clar prin ce mecanisme legale se va mai asigura atingerea obiectivelor anterior enunţate, cu consecinţa lipsirii dreptului la un mediu sănătos şi a dreptului la protecţia sănătăţii de ocrotirea juridică necesară, ceea ce este de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale incidente, precum şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva cerinţelor de claritate şi previzibilitate ale unui text legal.
    6. Mai mult, potrivit art. 136 alin. (3) din Constituţie, „bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice“. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 1 alin. (1)-(2) din Legea apelor nr. 107/1996. Ca urmare, derogarea de la dreptul comun aplicabil, fără a se prevedea regulile specifice ce vor guverna activităţile legate de exploatarea apelor existente în cadrul terenurilor enumerate la art. 2 din lege, nu oferă o protecţie eficientă a intereselor statului în materia proprietăţii publice asupra resurselor hidrominerale care îi aparţin. În lipsa unor mecanisme adecvate de folosire a apelor se aduce atingere art. 136 alin. (4) din Constituţie, din perspectiva asigurării garantării şi ocrotirii proprietăţii publice a statului cu privire la resursele sale hidrominerale.

    (2) Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţia României
    7. Se arată că în cadrul procedurii legislative derulate în cea de-a doua Cameră a fost completat art. 2 din lege cu alin. (2) care are următorul conţinut: „Regimul derogatoriu se aplică şi unor părţi din terenurile de la alin. (1) a căror suprafaţă nu este mai mică de 10 hectare.“ Or, în cadrul art. 2 alin. (1) din lege se precizează că „Terenurile care fac obiectul prezentei legi sunt insule, grinduri şi alte suprafeţe de uscat cu o suprafaţă mai mare de 35 de hectare cu potenţial de exploatare economică rezultate prin acţiuni sau modificări naturale ale teritoriului ori prin lucrări de amenajare hidrotehnică“. Astfel, nu este clar ce se urmăreşte prin completarea de la alin. (2), imprimându-se normei un caracter confuz, întrucât reiese, pe de o parte, că terenurile care fac obiectul legii sunt cele care au o suprafaţă mai mare de 35 de hectare, iar, pe de altă parte, că fac obiect al legii şi părţile din terenurile anterior menţionate, a căror suprafaţă nu este mai mică de 10 hectare. În consecinţă, nu se poate determina care sunt, de fapt, terenurile ce fac obiectul legii şi motivele pentru care aceste terenuri au fost alese, ceea ce aduce atingere cerinţelor de claritate şi previzibilitate inerente unui text legal, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 10 din lege, aceste terenuri vor fi transferate în proprietatea publică a statului şi în administrarea unităţilor administrativ-teritoriale. Totodată, nefiind specificat care este regimul juridic al bunurilor ce urmează să facă obiectul transferului (proprietate publică/privată a statului, proprietate publică/privată a unităţilor administrativ- teritoriale sau proprietate privată a altor persoane), în lipsa reglementării unui mecanism de transmitere a proprietăţii care să respecte procedurile legale în vigoare şi în lipsa unei individualizări concrete a bunurilor ce urmează să facă obiectul transferului, măsura este de natură a afecta principiul constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie, care priveşte atât organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cât şi gestionarea, sub propria responsabilitate, a intereselor colectivităţilor pe care autorităţile publice le reprezintă.
    8. Se apreciază că, în măsura în care terenurile ce fac obiectul reglementării sunt cele aflate în proprietatea privată a altor persoane, iar nu a statului, reglementarea este de natură a afecta dreptul de proprietate, creându-se premisele încălcării dispoziţiilor art. 44 şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie.

    (3) Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 111 alin. (1) şi ale art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 147 alin. (4) din Constituţia României

    9. Se arată că legea criticată constituie o copie cvasifidelă a actului normativ adoptat de Parlamentul României la data de 16 aprilie 2019 şi supus controlului anterior de constituţionalitate la data de 24 iunie 2019. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, a constatat neconstituţionalitatea respectivei legi pentru mai multe motive extrinseci, între care şi lipsa fişei financiare prevăzute de art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, stabilind obligaţiile Parlamentului sub acest aspect, în paragrafele 73-77, 79 şi 89.
    10. Autorul sesizării apreciază că Parlamentul (atât Senatul, cât şi Camera Deputaţilor) şi-a menţinut conduita neconstituţională în dezbaterea legii redepuse în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 393 din 5 iunie 2019, nesolicitând Guvernului elaborarea şi prezentarea fişei financiare prevăzute de art. 111 alin. (1) coroborat cu art. 138 alin. (5) din Constituţia României. Or, îndeplinirea cerinţei Curţii Constituţionale era obligatorie pentru a asigura constituţionalitatea demersului legislativ, fapt subliniat de Consiliul Legislativ prin avizul emis şi transmis Parlamentului.
    11. Se mai arată că legea păstrează cvasitotalitatea soluţiilor fiscale prevăzute de legea constatată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 393 din 5 iunie 2019, în sensul în care art. 5, 6 şi 7 conţin în continuare referiri la scutirea acordată de la plata impozitului pe teren, iar conţinutul art. 10 privind reducerea cu 50% a taxelor şi a impozitelor locale din legea declarată neconstituţională se regăseşte în conţinutul art. 8 din legea supusă, în prezent, criticii de neconstituţionalitate. Din această perspectivă, procesul legislativ desfăşurat de legiuitor prin ignorarea dispoziţiilor obligatorii, erga omnes, din Decizia Curţii Constituţionale nr. 393 din 5 iunie 2019 reprezintă o veritabilă încălcare a principiului colaborării loiale între autorităţi publice de rang constituţional şi o nesocotire a art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    12. Pe rolul Curţii Constituţionale se află şi obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate, formulată de Preşedintele României.
    13. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.701 din 27 noiembrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.173A/2020.
    14. În susţinerea sesizării sunt invocate mai multe critici, grupate, în esenţă, după cum urmează:

    (1) Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie
    15. Se arată că legea vizează instituirea unui regim fiscal derogatoriu pentru anumite terenuri, construcţii edificate pe acestea şi pentru anumite activităţi economice. Astfel, pentru terenurile respective, art. 5 din legea criticată prevede scutirea de la plata taxei pe teren, stabilind în acest scop o derogare expresă de la aplicarea prevederilor art. 464 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Totodată, art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede, pentru activităţile economice autorizate potrivit legii deduse controlului de constituţionalitate, neaplicarea dispoziţiilor art. 18 din Codul fiscal prin care se prevede impozitarea cu aplicarea unei cote de 5% asupra veniturilor înregistrate şi obţinute din activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor. De asemenea, alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte, în privinţa activităţilor economice autorizate potrivit legii criticate, referitor la taxa pe valoarea adăugată, că acestora le este aplicabil regimul prevăzut la art. 291 alin. (3) din Codul fiscal, respectiv reducerea valorii la o cotă de 5%. În ceea ce priveşte construcţiile şi activităţile economice prevăzute de legea supusă controlului de constituţionalitate, art. 8 al acestui act normativ prevede că taxele şi impozitele locale calculate şi datorate potrivit Codului fiscal se reduc cu 50%. În opinia autorului sesizării, impunerea acestor derogări de la Codul fiscal este de natură să determine o reducere a veniturilor la bugetul de stat, ceea ce, potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, necesită, în mod obligatoriu, indicarea sursei de finanţare.
    16. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 56 din 5 februarie 2020, Decizia nr. 681 din 30 septembrie 2020), cu trimitere, deopotrivă, la dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Cu referire la această jurisprudenţă se arată că, în cazul de faţă, propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, în calitate de primă Cameră competentă, la data de 19 septembrie 2019, iar, în data de 25 septembrie 2019, s-a solicitat, în temeiul art. 111 din Constituţie, doar punctul de vedere al Guvernului, nu şi fişa financiară obligatorie potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 şi jurisprudenţei Curţii.
    17. Se mai subliniază că, în contradicţie cu cerinţele art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nici expunerea de motive a legii criticate nu detaliază impactul bugetar al soluţiilor legislative preconizate, limitându-se la a preciza că „chiar dacă aparent, facilităţile fiscale ar duce la diminuarea potenţialelor venituri bugetare, în realitate, la data prezentei propuneri, e vorba de comparaţia cu inexistenţa oricăror venituri bugetare, adică zero venituri“. Astfel, iniţiatorul nu a precizat care este impactul bugetar, care sunt minusurile veniturilor bugetare în anul curent şi în următorii ani şi sursele din care se va asigura acoperirea acestora, generate astfel de propunerea legislativă. Însă, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 şi ale Legii nr. 69/2010, precum şi interpretării jurisprudenţiale, fişa financiară trebuie să cuprindă, potrivit legii, schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani, estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor, măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar (Decizia nr. 681 din 30 septembrie 2020).
    18. Având în vedere argumentele de mai sus, precum şi jurisprudenţa constituţională, se solicită Curţii Constituţionale să constate că nu au fost îndeplinite condiţiile legale şi constituţionale referitoare la solicitarea fişei financiare nici de către iniţiatorul propunerii legislative şi nici de către Parlament, ceea ce atrage neconstituţionalitatea în ansamblu a legii deduse controlului, prin raportare la dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie.

    (2) Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Constituţie
    19. Se arată că pe ordinea de zi aprobată pentru şedinţa Camerei Deputaţilor, Cameră decizională, din 3 noiembrie 2020, la poziţia 22 figura „Propunerea legislativă privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate (PL-x 641/2019) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 2.12.2019“. În cadrul acestei şedinţe, astfel cum rezultă din stenogramă, după oferirea de precizări referitoare la exercitarea votului de către preşedintele de şedinţă, s-a efectuat apelul nominal al senatorilor care urmau să se pronunţe prin vot la punctele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei plenului Camerei Deputaţilor. Potrivit stenogramei, deputaţii au votat, spre exemplu, astfel: „votez «pentru» la toate proiectele de pe ordinea de zi“, „votez «pentru» la toate punctele de pe ordinea de zi“, „Voi vota conform hotărârii Grupului PNL la toate proiectele de pe ordinea de zi.“, „Vă rog să se consemneze opţiunea mea de vot conform consemnului de vot al Grupului USR.“, „Voi vota conform deciziei Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.“, „Votez «pentru» la toate iniţiativele legislative aflate pe ordinea de zi.“, „Voi vota «pentru» la toate proiectele ce vor fi supuse votului pe ordinea de zi.“, „Votez conform deciziei Grupului parlamentar al PSD.“ ş.a. Aşadar, analizând modalitatea concretă de exprimare a votului on-line de către deputaţii apelaţi, rezultă că aceştia, de fapt, au acordat votul final fie asupra iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi, fie, printr-un vot colectiv, s-au pronunţat „contra“, „împotrivă“ sau „pentru“, după caz, asupra tuturor proiectelor sau a tuturor punctelor de pe ordinea de zi, dar şi conform deciziei grupurilor parlamentare din care făceau parte, în alte cazuri.
    20. Or, potrivit art. 73 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul adoptă legi, iar nu puncte ori o listă de proiecte sau de propuneri legislative înscrise pe ordinea de zi. Potrivit acestor norme constituţionale, se impunea manifestarea de voinţă expresă cu privire la fiecare lege în parte. Astfel, parlamentarii ar fi trebuit să acorde votul lor final, individual, asupra fiecărei legi aflate pe ordinea de zi, iar nu asupra unei liste de propuneri legislative, respectiv un vot colectiv asupra unor puncte ce au reprezentat, în concret, numerotarea propunerilor legislative respective. Din perspectiva procedurii parlamentare a adoptării legilor, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, a reţinut că dispoziţiile art. 77 alin. (3) din Constituţie fac menţiune expresă despre legea adoptată după reexaminare. Tot prin aceeaşi decizie, instanţa constituţională a stabilit că aceste norme constituţionale impun supunerea la votul final în plenul fiecărei Camere a legii, astfel că Parlamentul, în cadrul procedurii de reexaminare, trebuie să îşi exprime votul asupra actului normativ reexaminat. În cazul de faţă, ţinând cont de dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Constituţie privind adoptarea legilor de către Parlament şi aplicând, mutatis mutandis, decizia de mai sus, rezultă că Parlamentul are în competenţă spre dezbatere şi adoptare legi, iar nu puncte înscrise pe ordinea de zi. Prin urmare, în procedura de vot final, la Camera decizională, nu s-a respectat procedura constituţională şi regulamentară de adoptare a legii, sub aspectul prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituţie.

    (3) Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie
    21. Se arată că, faţă de forma propunerii legislative a iniţiatorilor, adoptată de Senat, Camera Deputaţilor a adoptat un număr de 16 amendamente, astfel cum rezultă şi din raportul comun suplimentar al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor. Practic, în Camera decizională s-a adoptat în plus o altă reglementare, fără vreo legătură cu cele adoptate de prima Cameră sau cu forma iniţiatorului.
    22. Astfel, Camera Deputaţilor a modificat art. 3 din lege, în sensul exceptării terenurilor prevăzute la art. 2 de la prevederile Legii apelor nr. 107/1996. Analizând în acest sens parcursul legislativ al legii criticate şi comparând formele acesteia din momentul iniţierii şi de la momentul adoptării se poate observa că în Senat, ca primă Cameră sesizată, textul şi soluţia derogării de la Legea nr. 107/1996 adoptate de Camera Deputaţilor nu au fost dezbătute, legea dedusă controlului fiind semnificativ modificată de către Camera decizională faţă de forma iniţiatorului şi a primei Camere sesizate. Prin urmare, prima Cameră sesizată nu a avut ocazia să analizeze, să dezbată şi să hotărască asupra soluţiei legislative nou-introduse de Camera decizională. Noua modificare legislativă este una substanţială, cu consecinţe semnificative, ce reprezintă o schimbare radicală de filozofie legislativă, cu efecte asupra regimului juridic aplicabil resurselor de apă, malurilor şi albiilor sau cuvetelor acestora. Legea apelor nr. 107/1996 impune respectarea unor condiţii particulare privind protejarea mediului, fiind determinate de caracterul special al acestor suprafeţe de teren create în mod natural sau artificial, după caz. Acest act normativ stabileşte că se supun unor reglementări specifice lucrările care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele şi prin care, direct ori indirect, se produc modificări temporare sau definitive asupra calităţii apelor ori regimului de curgere a acestora. Alături de stabilirea resurselor de apă ca fiind resurse strategice de siguranţă şi securitate naţională, Legea apelor nr. 107/1996 include şi modalităţile prin care se stabilesc procedurile şi normele metodologice referitoare la delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă cadastrale interioare ale României, a fluviului Dunărea cu braţele, insulele şi ostroavele sale, a zonei aferente Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“ cu insulele şi ostroavele aferente, precum şi a lacurilor care aparţin domeniului public al statului, respectiv a zonelor de protecţie aferente acestora. Prin urmare, orice lucrări, construcţii sau instalaţii aferente, inclusiv cele de amenajare de agrement, pe respectivele terenuri urmează regimul juridic stabilit de Legea apelor nr. 107/1996, deoarece sunt de natură să producă efecte importante asupra mediului în general. De aceea, orice schimbare legislativă ce ţine de exploatarea acestor terenuri reprezintă o intervenţie cu impact semnificativ asupra regimului juridic al resurselor de apă.
    23. În concluzie, în cazul de faţă, Camera Deputaţilor, adoptând în calitate de Cameră decizională legea criticată, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere sesizate modificările care vizează aspecte importante ale legii, precum derogarea de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 107/1996, ceea ce determină instituirea unui nou regim juridic aplicabil terenurilor respective, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, citată în cuprinsul sesizării.

    (4) Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (4) din Constituţie
    24. Potrivit art. 3 din lege, terenurile care fac obiectul său - insule, grinduri şi alte suprafeţe de uscat cu o suprafaţă mai mare de 35 de hectare cu potenţial de exploatare economică rezultate prin acţiuni sau modificări naturale ale teritoriului ori prin lucrări de amenajare hidrotehnică, precum şi unele părţi din aceste terenuri a căror suprafaţă nu este mai mică de 10 hectare - sunt exceptate de la prevederile Legii apelor nr. 107/1996. Aşadar, rezultă că aceste categorii de terenuri se exceptează nu doar de la unele norme ale Legii nr. 107/1996, ci de la întreaga lege, regimul stabilit prin acest act normativ neaplicându-se respectivelor terenuri.
    25. Conform formulei de atestare a legalităţii adoptării Legii nr. 107/1996, acest act normativ a fost adoptat în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 11 septembrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, nerevizuită. Mai precis, Legea nr. 107/1996 a fost adoptată având caracter organic. În cazul de faţă, legea supusă controlului de constituţionalitate are caracter ordinar, astfel cum rezultă din menţiunea finală a acesteia, care atestă că „legea a fost adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată“. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice“ (Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015). Prin urmare, în cazul de faţă, orice derogare de la prevederile Legii nr. 107/1996 va putea fi realizată printr-un act normativ adoptat conform art. 76 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală, reglementarea legală a concesiunii, subconcesiunii şi închirierii bunurilor proprietate publică nu poate fi făcută decât printr-un act normativ de nivelul legii organice.
    26. Analizând conţinutul normativ al art. 3 din legea criticată, se consideră că acesta instituie o derogare de la toate dispoziţiile Legii apelor nr. 107/1996, intervenind, aşadar, în domeniul de reglementare al acestei legi, care, în integralitatea sa, cuprinde norme juridice de natura legii organice. Or, potrivit art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, normele derogatorii se instituie prin acte normative de nivel cel puţin egal cu cel al actelor normative de la care exceptează. De aceea legea criticată trebuia calificată şi adoptată ca lege organică, cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere a Parlamentului, iar nu ca lege ordinară. Nu doar acest element al legii supuse controlului de constituţionalitate - derogarea de la aplicarea prevederilor Legii nr. 107/1996 - o califică drept lege organică, ci şi conţinutul său normativ complex, întrucât sfera sa de reglementare intră şi în domeniul de incidenţă al altor texte constituţionale care solicită adoptarea sa ca lege organică.
    27. Astfel, având în vedere expunerea de motive, precum şi dispoziţiile normative cuprinse, rezultă faptul că legea criticată vizează prevederi referitoare la concesionarea de către unităţile administrativ-teritoriale a suprafeţelor disponibile din terenurile în cauză, precum şi la intrarea acestor categorii de terenuri în domeniul public al statului şi în administrarea unităţilor administrativ-teritoriale corespunzătoare. Aşadar, prin conţinutul normativ, dispoziţiile art. 6 şi cele ale art. 10 din legea criticată reglementează, în concret, în domeniul legii organice, potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, obiectul de reglementare al acestor norme se circumscrie noţiunii de „bunuri proprietate publică“ prevăzute de 136 alin. (4) din Constituţie, astfel că actul normativ criticat are caracter de lege organică. Mai precis, legea transmisă la promulgare conţine şi norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice.
    28. Întrucât legea reglementează într-un domeniu pentru care Constituţia prevede expres caracterul organic, potrivit art. 136 alin. (4), respectiv intrarea unor terenuri în domeniul public al statului, precum şi concesionarea sau administrarea acestora, se consideră că, neadoptând legea cu majoritatea cerută de norma constituţională, Parlamentul nu a respectat limitele domeniului organic prevăzute de art. 136 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată ca lege ordinară, deşi aceasta conţine, din punctul de vedere al criteriului material, prevederi care aparţin domeniului legii organice, ceea ce determină încălcarea art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală referitor la adoptarea legilor organice.

    (5) Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 135 din Constituţie
    29. Potrivit art. 1 din legea supusă controlului de constituţionalitate, aceasta instituie un regim fiscal derogatoriu aplicabil unei anumite categorii de terenuri, construcţiilor edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate, în scopul dezvoltării activităţilor economice, creării de locuri de muncă şi creşterii veniturilor bugetare. Art. 5 al legii instituie o derogare de la prevederile art. 464 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, stabilind că terenurile prevăzute la art. 2 - insule, grinduri şi alte suprafeţe de uscat cu o suprafaţă mai mare de 35 de hectare cu potenţial de exploatare economică, rezultate prin acţiuni sau modificări naturale ale teritoriului ori prin lucrări de amenajare hidrotehnică - sunt scutite de taxa pe teren. Legea prevede, totodată, la art. 7 alin. (2), că „pentru activităţile economice autorizate în condiţiile prezentei legi, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 din Codul fiscal“, care reglementează regimul special pentru contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor, astfel: „Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective, sunt obligaţi la plata impozitului în cotă de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.“ La alin. (3) al aceluiaşi articol se prevede că „activităţilor economice autorizate potrivit prezentei legi le este aplicabil regimul prevăzut la art. 291 alin. (3) din Codul fiscal, care stabileşte o cotă redusă de TVA, de 5%, pentru livrări de bunuri şi servicii, precum manuale şcolare sau livrări de locuinţe sociale“. Cu alte cuvinte, legea supusă controlului de constituţionalitate aplică, inclusiv activităţilor economice de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor, o cotă redusă de TVA, într-un mod similar prevăzut de legiuitor pentru activităţi economice cu importanţă educativă sau socială. Mai mult, la art. 8, legea criticată introduce o altă facilitate fiscală, stabilind că „Pentru construcţiile şi activităţile economice prevăzute de prezenta lege, taxele şi impozitele locale calculate şi datorate potrivit dispoziţiilor Titlului IX - Impozite şi taxe locale din Codul fiscal, se reduc cu 50%“.
    30. În plus, pe lângă toate aceste facilităţi fiscale şi scutiri de taxe şi impozite, art. 9 al legii supuse controlului de constituţionalitate dă posibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale să adopte „măsuri administrative, scutiri şi alte facilităţi, cu caracter temporar sau permanent, care să contribuie la stimularea investiţiilor şi a dezvoltării activităţilor economice, în condiţiile prezentei legi“.
    31. Se consideră că prin aceste dispoziţii se creează atât o încălcare a principiului liberei concurenţe în economia de piaţă, cât şi o dublă discriminare: pe de o parte, între cei care deţin cu titlu de proprietate ori care îşi desfăşoară activitatea pe insule, grinduri şi alte suprafeţe de uscat cu o suprafaţă mai mare de 35 de hectare cu potenţial de exploatare economică, rezultate prin acţiuni sau modificări naturale ale teritoriului ori prin lucrări de amenajare hidrotehnică, şi celelalte persoane care îşi desfăşoară activitatea în alte zone şi, pe de altă parte, între persoanele care realizează, în condiţiile art. 7 din lege, activităţi de producţie de energie regenerabilă, turism, agrement, alimentaţie publică, comerţ cu amănuntul şi servicii conexe acestora şi persoanele care desfăşoară alt tip de activităţi economice pe aceste terenuri. Prin urmare, legea criticată pune într-o poziţie favorizantă anumite categorii de operatori economici faţă de alţii care fie întreprind alte activităţi economice în aceleaşi locaţii, fie desfăşoară activităţi economice cu acelaşi obiect, dar nu în locaţiile respective. Acest lucru determină instituirea unui privilegiu în funcţie de locul desfăşurării activităţilor economice de către operatorii economici, prin lege impunându-se o favoare nejustificată acordată unei categorii de operatori economici care desfăşoară numai acele activităţi economice, autorizate potrivit legii criticate, pe anumite terenuri expres prevăzute în lege.
    32. Invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în drepturi, se arată că, potrivit expunerii de motive a legii, iniţiatorul se limitează la a indica faptul că „beneficiul public“ este cel care justifică deosebirea de tratament juridic între categoriile de operatori economici. Or, simpla indicare a acestuia nu poate constitui un „criteriu obiectiv şi raţional“, în sensul jurisprudenţei citate, pentru instituirea unor privilegii pentru anumite categorii de persoane, în funcţie de locul în care îşi desfăşoară activitatea ori în funcţie de natura activităţii lor economice, cu atât mai mult că nu sunt privilegiate activităţi cu caracter social ori educativ, ci în special activităţi comerciale ori de agrement.
    33. Având în vedere aspectele enunţate, se consideră că legea criticată încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi ale art. 135 din Constituţie, potrivit cărora economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. Cu privire la dispoziţiile acestui text constituţional, Curtea a reţinut că „în considerarea specificului economiei de piaţă, statul nu mai este deţinătorul exclusiv al tuturor pârghiilor economice, rolul său fiind limitat la crearea cadrului general, economic, social şi politic, necesar pentru derularea activităţii operatorilor economici, ceea ce implică adoptarea unor reglementări restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor, reglementări care nu pot afecta substanţa drepturilor“ (Decizia nr. 498 din 10 mai 2012).

    (6) Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 102 alin. (2) teza finală din Constituţie
    34. Se arată că art. 10 din legea dedusă controlului de constituţionalitate stabileşte că „La solicitarea unităţilor administrativ-teritoriale, în termen de 90 de zile de la primirea solicitării, Guvernul identifică terenurile susceptibile de a fi incluse în categoria celor descrise la art. 2 şi asigură intrarea acestora în domeniul public al statului şi administrarea unităţilor administrativ-teritoriale corespunzătoare“. Se apreciază că, din analiza dispoziţiilor de mai sus, rezultă că acestea au un caracter imperativ, instituind în sarcina Guvernului obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la primirea solicitării, să identifice respectivele terenuri şi să asigure transferul acestora în domeniul public al statului şi în administrarea unităţilor administrativ-teritoriale corespunzătoare. Însă, potrivit art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de autorităţile prevăzute de Codul administrativ, care au în administrare bunul respectiv, dacă prin lege nu se dispune altfel. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 reglementează un regim juridic distinct al bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, în viziunea acestui act normativ, transferul interdomenial se realizează doar în urma manifestării exprese de voinţă a unităţilor administrativ-teritoriale, în funcţie de nevoile acestora. În acest sens, unităţile administrativ-teritoriale trebuie să facă o cerere, aprobată prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, în motivarea fiecărei hotărâri trebuind să se regăsească în mod obligatoriu justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public naţional. Or, în cazul de faţă, potrivit art. 10 din legea criticată, transferul terenurilor respective din domeniul public al statului se realizează în temeiul unei simple solicitări a unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce, în mod evident, contravine prevederilor art. 292 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019.
    35. Din această perspectivă, se apreciază că norma este de natură a pune în discuţie rolul constituţional al autorităţii executive. Prin urmare, prin introducerea în sarcina Guvernului a unor obligaţii de a-şi exercita atribuţiile într-un anume fel, respectiv de a identifica bunurile şi de a le trece din domeniul public al statului în cel al unei unităţi administrativ-teritoriale, atribuţii pe care le exercită într-un domeniu ce ţine de competenţa sa exclusivă de administrare a bunurilor proprietate publică a statului, se afectează funcţia de control a Guvernului în exercitarea conducerii generale a administraţiei publice, contravenind, astfel, dispoziţiilor art. 102 alin. (1) teza finală din Constituţie.
    36. În considerarea argumentelor expuse, se solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii Legii privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate, în ansamblul său.
    37. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului (cât priveşte Dosarul nr. 2.173A/2020) şi Avocatului Poporului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
    38. Guvernul a transmis punctul său de vedere în Dosarul nr. 2.173A/2020, în sensul admiterii obiecţiei de neconstituţionalitate.
    39. Punctual, cu privire la criticile formulate în sesizare se arată, în esenţă, că, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale dezvoltată cu privire la interpretarea art. 111 alin. (1) teza a doua şi a art. 138 alin. (5) din Constituţie, legea poate aduce atingere dispoziţiilor cuprinse în art. 138 alin. (5) din Constituţia României, în situaţia în care a lipsit fişa financiară la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 sau dacă nu a fost solicitată informarea Guvernului, conform art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie. Arată, de asemenea, că în situaţia în care legea în cauză a fost adoptată prin acordarea unui vot final asupra iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi, aceasta poate aduce atingere dispoziţiilor cuprinse în art. 73 alin. (1) din Constituţie. Cât priveşte susţinerea referitoare la încălcarea principiului bicameralismului, invocă mai întâi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arătând, în continuare, că în cadrul Camerei decizionale, respectiv Camera Deputaţilor, legea a fost modificată în mod substanţial în raport cu forma iniţiatorului şi cu forma adoptată de către Senat. În concluzie, Camera decizională a generat o încălcare a principiului bicameralismului, revenind Curţii Constituţionale să aprecieze dacă în cazul concret supus analizei au fost respectate considerentele sale din jurisprudenţa citată. Se mai arată că, stabilind un regim derogatoriu pentru exploatarea apelor proprietate publică a statului, legea supusă controlului de constituţionalitate se subsumează regimului general al exploatării proprietăţii publice a statului, adică reglementează într-un domeniu care aparţine legii organice. Ca urmare, adoptarea unei legi cu caracter derogatoriu sau special în raport cu Legea nr. 107/1996, care se constituie într-o veritabilă reglementare generală în materie, trebuie să se supună dispoziţiilor art. 136 alin. (4) şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie, critica urmând să fie considerată ca întemeiată. Prevederile criticate pot aduce atingere art. 16 din Constituţie şi dezideratului de a nu denatura concurenţa, impus de art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, potrivit căruia
    "(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. (2) Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;“. Se mai arată că, prin reglementarea unei soluţii legislative incompatibile cu regimul juridic general al dreptului de administrare, Guvernul se află în imposibilitatea de a asigura punerea în aplicare a legii în condiţii de legalitate, cu consecinţa încălcării art. 102 alin. (1) teza finală din Constituţie referitoare la exercitarea conducerii generale a administraţiei publice. "

    40. Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 13 din 4 ianuarie 2021 s-a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, în temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, transmiterea stenogramei şedinţei Camerei Deputaţilor în care a fost adoptată legea criticată, precum şi a punctului de vedere cu privire la criticile formulate.
    41. Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 180 din 12 ianuarie 2021, preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis copia stenogramei solicitate, precum şi a Memorandumului intern nr. 276 din 22 aprilie 2020, aprobat de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în şedinţa din 22 aprilie 2020, referitor la măsurile specifice cu privire la exercitarea votului prin mijloace electronice de către deputaţi în contextul stării de urgenţă şi aprobarea procedurii prevăzute la art. 127^1*) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
    *) În urma republicării Regulamentului Camerei Deputaţilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 27 aprilie 2020, art. 127^1 a devenit art. 129.

    42. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere.

    43. La termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2021, Plenul Curţii Constituţionale a dispus amânarea dezbaterilor pentru data 10 februarie 2021. La această dată, având în vedere obiectul sesizărilor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 2.173A/2020 la Dosarul nr. 2.123A/2020, care a fost primul înregistrat, şi a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând sesizările de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    44. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizările de neconstituţionalitate.
    45. Astfel, sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.123A/2020 a fost formulată de Guvernul României, iar sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.173A/2020 a fost formulată de Preşedintele României, ambele autorităţi fiind titulare ale dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţie. Obiectul sesizărilor se încadrează în competenţa Curţii, delimitată de textele mai sus menţionate, acesta vizând Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate, adoptată de Parlament, dar nepromulgată. În ceea ce priveşte termenul de sesizare, se constată că, potrivit fişelor legislative, legea criticată a fost adoptată în data de 3 noiembrie 2020 de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în aceeaşi dată a fost depusă la secretarul general al Camerei pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar la data de 9 noiembrie 2020 a fost trimisă la promulgare. În data de 23 noiembrie 2020 a fost înregistrată la Curtea Constituţională sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvern, iar în data de 27 noiembrie 2020 a fost înregistrată sesizarea Preşedintelui României, aşadar, în cadrul termenului stabilit de art. 77 alin. (1) din Constituţie. Rezultă că sesizările sunt admisibile sub toate cele trei aspecte ce privesc legalitatea sesizării.
    46. Prevederile constituţionale invocate în sesizarea Guvernului sunt cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, art. 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 35 - Dreptul la un mediu sănătos, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 111 - Informarea Parlamentului, art. 138 alin. (5) referitor la obligaţia stabilirii sursei de finanţare pentru orice cheltuială bugetară, art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private şi art. 147 alin. (4) privind obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale. Dispoziţiile constituţionale invocate în sesizarea Preşedintelui României sunt cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului), art. 73 alin. (1) referitor la categoriile de legi, art. 102 alin. (2) teza finală - Rolul şi structura (Guvernului), art. 135 care consacră obligaţiile statului în cadrul economiei de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, art. 136 alin. (4) privind regimul proprietăţii publice şi art. 138 alin. (5) referitor la obligaţia stabilirii sursei de finanţare pentru orice cheltuială bugetară.
    47. Examinând obiecţiile de neconstituţionalitate, Curtea constată că în motivarea ambelor sesizări de neconstituţionalitate au fost formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă, vizând procedura legislativă şi nerespectarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi, în mod distinct, o serie de critici de neconstituţionalitate intrinsecă. Curtea va proceda, mai întâi, la analiza parcursului legislativ al legii ce formează obiectul sesizărilor, pusă în discuţie în sesizările de neconstituţionalitate şi esenţială în soluţionarea acestora.
    Parcursul legislativ al legii criticate
    48. Aşa cum rezultă din fişa legislativă disponibilă pe paginile de internet ale Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă intitulată „Lege privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate“, iniţiată de un senator PSD, a fost înregistrată pentru dezbatere la Senat, prima Cameră sesizată, în data de 19 septembrie 2019. În forma iniţiatorului, propunerea legislativă cuprindea 13 articole.
    49. Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă vizează „modificarea şi completarea sistemului de facilităţi fiscale, cu scopul explicit de a crea un cadru legal stimulativ pentru dezvoltarea unor activităţi economice pe anumite terenuri, cu specific aparte“, şi anume „suprafeţe de uscat rezultate fie prin efectul acţiunii naturale al apei şi solului (…), fie prin efectul unor lucrări de amenajări hidrotehnice (...)“. Aceste terenuri, respectiv „insule, grinduri şi alte asemenea (…) nu produc nimic, stau în paragină, în condiţiile în care, printr-o serie de facilităţi fiscale şi de regim juridic special, ar putea stimula iniţiative de afaceri aducătoare de taxe şi impozite atât la bugetul local, cât şi naţional“. Se invocă beneficiul public, precizându-se că, „chiar dacă aparent, facilităţile fiscale ar duce la diminuarea potenţialelor venituri bugetare, în realitate, la data prezentei propuneri, e vorba de comparaţia cu inexistenţa oricăror venituri bugetare“. Se subliniază că „terenurile vizate se constituie exclusiv în proprietatea publică a statului. Acestora li se aplică dispoziţiile prevăzute de legislaţia privind regimul concesiunilor“. Se mai precizează şi faptul că „sunt exceptate, pentru motive lesne de intuit, terenurile care fac parte din rezervaţii sau arii naturale protejate, cele aflate în parcuri urbane şi în zone de agrement intravilan, terenurile inundabile şi cele folosite pentru exploataţii agricole, precum şi terenurile pentru care există deja un regim fiscal derogatoriu, prin alte acte normative.“
    50. În data de 2 decembrie 2019 a fost adoptată de Senat Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate, cu o serie de amendamente şi cu o structură cuprinzând 12 articole, ca urmare şi a preluării unora dintre observaţiile Consiliului Legislativ.
    51. Forma legii adoptată de Senat a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în data de 4 decembrie 2019, iar după parcurgerea procedurii de avizare şi dezbatere a fost adoptată în data de 3 noiembrie 2020, cu un număr de 16 amendamente admise, potrivit Raportului comun şi, respectiv, Raportului suplimentar ale Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

    Analiza criticilor de neconstituţionalitate

    (1) Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 111 alin. (1) şi ale art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 147 alin. (4) din Constituţia României
    52. Prin critici parţial comune [în privinţa încălcării art. 138 alin. (5) din Constituţie], autorii sesizărilor susţin că impunerea prin lege a unor derogări de la codul fiscal este de natură să determine o reducere a veniturilor la bugetul de stat, ceea ce, potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, necesită, în mod obligatoriu, indicarea sursei de finanţare. În sesizarea Guvernului se invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 111 alin. (1) coroborat cu art. 147 alin. (4) din Constituţia României, susţinându-se, în esenţă, că legea criticată constituie o copie cvasifidelă a actului normativ adoptat de Parlamentul României la data de 16 aprilie 2019 şi supus controlului anterior de constituţionalitate la data de 24 iunie 2019. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 16 iulie 2019, a constatat neconstituţionalitatea respectivei legi pentru mai multe motive extrinseci, între care şi încălcarea art. 111 alin. (1) şi a art. 138 alin. (5) din Constituţie, stabilind obligaţiile Parlamentului sub acest aspect.
    53. Examinând aceste critici, Curtea constată că, într-adevăr, o propunere legislativă cu obiect similar de reglementare şi conţinut asemănător, având acelaşi iniţiator, a fost adoptată de Parlament, a fost supusă controlului a priori de constituţionalitate, fiind constatată neconstituţională în ansamblul său, prin Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, precitată. Curtea a reţinut cu acel prilej că „efectul juridic al prezentei decizii este circumscris art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi jurisprudenţei Curţii în materie, astfel că Parlamentului îi revine în continuare obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii legii, în integralitatea sa, iar, în ipoteza iniţierii unui nou demers legislativ, de a se conforma celor statuate prin decizia de faţă“ (paragraful 89). Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Senat o nouă propunere legislativă cu acelaşi obiect de reglementare, fiind adoptată legea ce formează obiectul prezentelor sesizări şi al cărei parcurs legislativ a fost expus anterior.
    54. Astfel cum învederează în motivarea sesizărilor, precum şi în punctul de vedere al Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională a constatat cu acel prilej încălcarea art. 138 alin. (5) cu raportare la art. 111 alin. (1) din Constituţie, reţinând că, atâta vreme cât dispoziţiile respective stabilesc „obligaţia Parlamentului de a solicita informarea din partea Guvernului cu privire la toate iniţiativele legislative care au ca efect modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi previzionarea lor în bugetul de stat, iar o astfel de informare nu a fost cerută de Camera decizională unde legea a fost modificată în mod esenţial din punctul de vedere al implicaţiilor bugetare, nefiind stabilite/previzionate asemenea cheltuieli în bugetul de stat, legea în ansamblul său este neconstituţională, fiind contrară normelor constituţionale de referinţă menţionate.“ (Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, paragraful 79)
    55. Fiind reluată procedura legislativă în privinţa aceleiaşi propuneri legislative, aceasta a fost trimisă pentru punct de vedere la Guvern în data de 24 septembrie 2019, iar Guvernul a transmis în data de 16 aprilie 2020 punctul său de vedere, în sensul că „nu susţine iniţiativa legislativă“.
    56. Solicitarea punctului de vedere al Guvernului nu este însă de natură să probeze, în sine, îndeplinirea obligaţiilor stabilite de art. 138 alin. (5) cu raportare la art. 111 alin. (1) din Constituţie, în interpretarea dată de Curtea Constituţională în jurisprudenţa citată în Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019. Astfel, Curtea a distins în jurisprudenţa sa între solicitarea informării/punctului de vedere al Guvernului, în temeiul art. 111 alin. (1) din Constituţie, şi solicitarea fişei financiare, în temeiul art. 138 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, prin Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragraful 60, Curtea a reţinut că „fişa financiară prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 nu trebuie confundată cu punctul de vedere emis de Guvern […], cele două documente generate de Guvern având un regim juridic şi, implicit, finalităţi diferite. Prin urmare, atunci când o propunere legislativă are implicaţii bugetare, Guvernul trebuie să prezinte ambele documente menţionate, aşadar atât punctul de vedere, cât şi fişa financiară“. Prin Decizia nr. 56 din 5 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 12 martie 2020, paragrafele 67 şi 71, şi Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragrafele 54 şi 55, Curtea a stabilit că, pentru a respecta procedura constituţională de adoptare a unui act normativ care implică o cheltuială bugetară, respectiv art. 138 alin. (5) din Constituţie, iniţiatorii actului normativ să facă dovada că au solicitat Guvernului fişa financiară.
    57. Curtea mai observă că în cauza de faţă (ca şi în precedenta, de altfel) iniţiatorul susţine în expunerea de motive că, „chiar dacă aparent, facilităţile fiscale ar duce la diminuarea potenţialelor venituri bugetare, în realitate, la data prezentei propuneri, e vorba de comparaţia cu inexistenţa oricăror venituri bugetare, adică zero venituri“. Această menţiune rămâne însă o simplă afirmaţie/opinie exprimată de iniţiator, câtă vreme nu se reflectă/nu rezultă din documentul impus de lege pentru situaţiile în care propunerile legislative au implicaţii bugetare. Acest aspect rezultă şi din avizul Consiliul Legislativ, în care se arată că „luând în considerare că adoptarea legii, în forma propusă, poate conduce la diminuarea unor venituri bugetare, precizăm că devin incidente prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 21 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind necesară întocmirea unei fişe financiare, prin care trebuie să fie identificate sursele de finanţare, de acoperire a diminuării veniturilor bugetare.“
    58. Astfel fiind, întrucât nu s-a făcut dovada solicitării fişei financiare în temeiul art. 138 alin. (5) din Constituţie, considerentele care au fundamentat admiterea obiecţiilor de neconstituţionalitate soluţionate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 393 din 5 iunie 2019 sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, cu consecinţa neconstituţionalităţii legii în ansamblul său, în raport cu prevederile art. 147 alin. (4) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie.

    (2) Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie
    59. Criticile formulate la acest punct se concentrează în jurul amendamentelor introduse în Camera decizională, în special modificarea art. 3 din lege (în sensul exceptării terenurilor prevăzute la art. 2 de la prevederile Legii apelor nr. 107/1996), apreciate ca fiind de natură să încalce principiul bicameralismului, astfel cum a fost acesta dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    60. Cât priveşte această jurisprudenţă, se observă că instanţa constituţională a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului: existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea acestor criterii este de natură a afecta principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 54). Totodată, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, evaluarea respectării criteriilor menţionate impune un examen comparativ între forma legii adoptată de Camera de reflecţie şi cea adoptată de Camera decizională prin raportare inclusiv la conţinutul proiectului/propunerii legislative, în sensul de filosofie, de concepţie originară a actului normativ.
    61. Aşadar, pentru verificarea respectării principiului bicameralismului trebuie avute în vedere: „(a) scopul iniţial al legii, în sensul de voinţă politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepţie originară a actului normativ; (b) dacă există deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; (c) dacă există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.“ (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018, paragraful 63, sau Decizia nr. 190 din 27 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 4 iunie 2020, paragraful 26).
    62. Curtea a mai reţinut că „evaluarea realizată presupune raportarea la criterii nu atât de natură cantitativă (pentru că pot exista numeroase modificări în Camera decizională necesare pentru corelarea reglementării, ceea ce, în sine, nu este contrar principiului bicameralismului), cât, mai cu seamă, de natură calitativă, de substanţă a reglementării.“ (Decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 27 ianuarie 2021).
    63. Examinând, din perspectiva acestei jurisprudenţe, modificările suferite de legea criticată în Camera decizională, Curtea constată că acestea privesc:
    - identificarea terenurilor care fac obiectul legii, în sensul că numai cele „cu o suprafaţă mai mare de 35 de hectare“ ar beneficia de regimul fiscal derogatoriu prevăzut de lege, aplicabil însă, deopotrivă, şi „unor părţi“ din acestea „a căror suprafaţă nu este mai mică de 10 hectare“ (art. 2 din lege);
    – introducerea unui text nou, „Art. 3. - Terenurile prevăzute la art. 2 sunt exceptate de la prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.“, care înlocuieşte art. 3 din varianta legii adoptată în Camera de reflecţie, potrivit căruia „Art. 3. - Terenurile la care se referă art. 2 intră în domeniul public al statului şi administrarea unităţilor administrativ-teritoriale pe al căror teritoriu se găsesc, în condiţiile legii, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare.“;
    – înlocuirea, la art. 4 a sintagmei „care se referă“ cu noţiunea „reglementate“ (art. 4);
    – eliminarea jocurilor de noroc dintre activităţile economice ce se pot autoriza pe terenurile prevăzute la art. 2 (art. 7);
    – eliminarea art. 8 „Jocurile de noroc ce se pot organiza, potrivit art. 7 alin. (1), sunt jocuri de noroc caracteristice cazinourilor, jocuri de noroc caracteristice cluburilor de poker şi jocuri bingo desfăşurate în săli de joc, astfel cum sunt definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare.“;
    – renumerotarea textelor în mod corespunzător. -

    64. Ca urmare, în acord cu criticile formulate, Curtea constată că modificările realizate în privinţa art. 3, adică exceptarea tuturor terenurilor care constituie obiectul legii „de la prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare“, constituie o modificare substanţială, de esenţă a reglementării.
    65. Astfel, Legea apelor nr. 107/1996 cuprinde reglementări menite să asigure protecţia mediului şi a sănătăţii publice, scopul său vizând, între altele, conservarea, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă, precum şi asigurarea unei curgeri libere a apelor; protecţia împotriva oricărei forme de poluare şi de modificare a caracteristicilor resurselor de apă, a malurilor şi albiilor sau cuvetelor acestora; gospodărirea durabilă a apei şi repartiţia raţională şi echilibrată a acestei resurse, cu menţinerea şi cu ameliorarea calităţii şi regenerării naturale a apelor; integrarea aspectelor cantitative şi calitative atât pentru apele de suprafaţă, cât şi pentru apele subterane care aparţin aceluiaşi sistem ecologic, hidrologic şi hidrogeologic; promovarea utilizării durabile a apelor pe baza protecţiei pe termen lung a resurselor disponibile de apă; conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea mediului acvatic prin măsuri specifice pentru reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritare şi încetarea sau eliminarea treptată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritar periculoase; reducerea progresivă a poluării apelor subterane şi prevenirea poluării ulterioare; atingerea obiectivelor Convenţiei pentru protecţia Mării Negre împotriva poluării în ceea ce priveşte încetarea sau eliminarea etapizată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritare pentru atingerea în mediul marin a concentraţiilor acestor substanţe aproape de valorile fondului natural şi aproape de valoarea zero pentru substanţele de sinteză; prevenirea deteriorării ulterioare, protecţia şi îmbunătăţirea stării ecosistemelor acvatice şi, în ceea ce priveşte cerinţele de apă, a ecosistemelor terestre şi a zonelor umede ce depind în mod direct de ecosistemele acvatice. Pentru realizarea acestor obiective sunt stabilite obligaţii, precum şi sancţiuni în cazul încălcării lor.
    66. Or, redactarea generală a amendamentului introdus în Camera decizională conduce la concluzia că nicio dispoziţie din Legea apelor nr. 107/1996 nu se va aplica terenurilor ce constituie obiectul legii criticate, cu efecte directe asupra regimului juridic aplicabil resurselor de apă, malurilor şi albiilor sau cuvetelor acestora. O astfel de derogare de amploare/totală de la regimul legal stabilit într-un domeniu esenţial (reglementat prin lege organică) ţine de substanţa şi filozofia reglementării, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale citate.
    67. Astfel fiind, întrucât textul şi soluţia derogatorie de la Legea nr. 107/1996 adoptate de Camera Deputaţilor nu au fost dezbătute în prima Cameră sesizată, aceasta neavând ocazia să analizeze şi să hotărască asupra amendamentului introdus, legea adoptată încalcă principiul bicameralismului, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale de referinţă. Încălcarea este şi mai evidentă prin coroborarea criticilor formulate sub acest aspect cu criticile vizând categoriile de legi şi procedura parlamentară corespunzătoare, analizate în continuare.

    (3) Susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 76 alin. (1) - Categoriile de legi
    68. Se susţine, în esenţă, că, întrucât Legea apelor nr. 107/1996 are caracter organic, şi legea criticată, care derogă de la aceasta, ar fi trebuit adoptată ca lege organică, iar nu ordinară, sens în care se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    69. Examinând această jurisprudenţă, se constată că instanţa constituţională a reţinut că domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei astfel încât legiuitorul este obligat să adopte legi organice numai în domeniile expres prevăzute. Curtea a mai stabilit că ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice. Curtea a concluzionat că legiuitorul constituant a stabilit, în mod indirect, în cuprinsul conţinutului normativ al art. 73 alin. (3) din Constituţie, că reglementările derogatorii sau speciale de la cea generală în materie trebuie şi ele adoptate, la rândul lor, tot printr-o lege din aceeaşi categorie (Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015; a se vedea mai recent, Decizia nr. 876 din 9 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1265 din 21 decembrie 2020).
    70. În cauză, potrivit art. 3 din legea criticată, terenurile care fac obiectul său - insule, grinduri şi alte suprafeţe de uscat cu o suprafaţă mai mare de 35 de hectare cu potenţial de exploatare economică rezultate prin acţiuni sau modificări naturale ale teritoriului ori prin lucrări de amenajare hidrotehnică, precum şi unele părţi din aceste terenuri a căror suprafaţă nu este mai mică de 10 hectare - sunt exceptate de la prevederile Legii apelor nr. 107/1996. Rezultă, aşadar, că aceste categorii de terenuri se exceptează nu doar de la unele norme ale Legii nr. 107/1996, ci de la întreaga lege. Exceptarea în termeni generali semnifică, practic, o derogare generală a legii criticate de la dispoziţiile Legii apelor nr. 107/1996.
    71. Or, potrivit formulei de atestare a legalităţii adoptării Legii nr. 107/1996, acest act normativ a fost adoptat în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 11 septembrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, nerevizuită, aşadar a fost adoptat având caracter organic. Legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată ca având caracter ordinar, astfel cum rezultă din menţiunea finală a acesteia, care atestă că „legea a fost adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată“.
    72. Prin urmare, sunt întemeiate criticile formulate, legea fiind adoptată cu încălcarea art. 76 alin. (1) din Constituţie.
    73. Constatarea viciilor de neconstituţionalitate de natură extrinsecă mai sus arătate determină neconstituţionalitatea legii examinate, în ansamblul său. Astfel fiind, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea nu va mai proceda la analiza celorlalte critici formulate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, precitată, paragraful 62, Decizia nr. 747 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 decembrie 2015, paragraful 35, Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, Decizia nr. 545 din 5 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 25 iulie 2006, sau, mutatis mutandis, Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009).

    74. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Guvern şi de Preşedintele României şi constată că Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate este neconstituţională în ansamblul său.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 februarie 2021.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. Valer Dorneanu
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Marieta Safta

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 77 din 10 februarie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 77 din 10 februarie 2021 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 77 din 10 februarie 2021 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate