Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, excepţie ridicată de George Munteanu în Dosarul nr. 10.589/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.565 D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că normele criticate sunt redactate clar, accesibil şi previzibil. Art. 239 alin. (2) din Codul penal reglementează o infracţiune distinctă de cea reglementată de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, fără a se suprapune cele două infracţiuni, astfel că este previzibil să fie aplicabile regulile de la concursul de infracţiuni. Întrucât nu există situaţii identice, nu poate fi primită critica în raport cu art. 16 din Constituţie şi, de asemenea, nu poate fi primită critica în raport de dispoziţiile constituţionale ale art. 24, deoarece în cazul ambelor infracţiuni există aceleaşi garanţii procedurale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia nr. 1 din 5 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 10.589/281/2016/a1, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 239 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului. Excepţia a fost ridicată de George Munteanu într-o cauză penală a Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală. Ca urmare a respingerii de către această instanţă, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a „dispoziţiilor art. 239 din Codul penal raportat la art. 29 din Legea nr. 59/1938 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992“, autorul excepţiei a formulat recurs, iar acesta a fost admis de Tribunalul Prahova - Secţia penală, care, reţinând acest obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale prin decizia menţionată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că normele criticate sunt neconstituţionale, au o redactare confuză şi imprecisă, iar urmarea acestui fapt este lipsa lor de predictibilitate. Lipsa de claritate a termenilor folosiţi de către legiuitor determină aflarea autorului în sfera ilicitului penal, în condiţiile în care, în aceeaşi situaţie şi pe un text de lege identic, nu ar fi fost atras în sfera ilicitului penal. De asemenea, sintagma „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă“ din cuprinsul art. 84 din Legea nr. 59/1934 nu poate fi constituţională în măsura în care principiul absorbţiei faptei mai puţin grave în fapta mai gravă a fost înlocuit cu principiul cumulului juridic de norme. Se mai arată că textele criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu prezintă care este gradul de atingere al valorii ocrotite de lege, respectiv valoarea folosului patrimonial injust şi nici cuantumul pagubei pricinuite, ceea ce presupune că, indiferent de valoare, o simplă minciună sau manipulare a adevărului întruneşte elementele constitutive ale unei fapte penale. Reglementarea textelor de lege nu este conformă nici cu prevederile art. 16 din Constituţie, raportat la art. 1 alin. (5) din Constituţie, pentru că ea creează bazele unei discriminări profunde fără nicio explicaţie, în condiţiile în care atragerea autorului în sfera ilicitului penal este determinată de alegerea părţii aşa-zis vătămate de a acţiona în vederea recuperării unei sume de bani fie pe latură penală, fie pe latură civilă. Aşa fiind, textele contestate sunt de natură a încălca şi dispoziţiile art. 24 din Legea fundamentală, în ceea ce priveşte modalitatea de percepţie a lor şi de aplicare în funcţie de alegerea procesuală a unei alte persoane. 6. Tribunalul Prahova - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se apreciază că este atributul suveran al legiuitorului să decidă asupra incriminării respectivelor fapte. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, previzibilitatea şi predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea aspectelor în funcţie de care este obligat să îşi modeleze conduita. Se observă că textele de lege au în vedere, aşa cum reiese cu claritate din formularea acestora, fapta persoanei care, ştiind că nu va putea plăti, achiziţionează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului, precum şi emiterea unui cec fără autorizarea trasului, emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare ori emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul dintre elementele esenţiale enumerate în cuprinsul textului incriminator. Dispoziţiile legale criticate sunt, în opinia Guvernului, formulate clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, şi reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte raportarea la art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi, Guvernul o apreciază ca fiind neîntemeiată. Astfel, după cum s-a pronunţat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, egalitatea în faţa legii înseamnă aplicarea aceluiaşi regim juridic pentru persoanele aflate în situaţii similare, şi nu un regim juridic uniform pentru persoane aflate în situaţii diferite. Referitor la susţinerile autorului privind disproporţia dintre importanţa valorii sociale ocrotite şi limitarea adusă dreptului la libertate individuală, se apreciază că şi acestea sunt neîntemeiate. Valoarea socială ocrotită prin textul de lege, şi anume patrimoniul, reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ocrotite de Constituţie, fiind pe deplin justificată ocrotirea prin mijloace de drept penal. De altfel, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, „infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora“ se stabilesc prin lege organică, revenindu-i legiuitorului sarcina să reglementeze conţinutul constitutiv al infracţiunilor, precum şi tratamentul sancţionator aplicat acestora, cu respectarea, desigur, a celorlalte principii constituţionale. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, redactarea actuală a celor două texte de lege criticate poate conduce la înţelegerea clară a conţinutului normei juridice de către destinatarul acesteia, dar şi a conduitei interzise. De asemenea, nu sunt afectate nici dispoziţiile art. 15 şi 16 din Constituţie, întrucât normele criticate sunt aplicabile în concordanţă cu normele constituţionale în materie, aplicându-se în mod egal tuturor destinatarilor legii. În plus, nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 24 din Legea fundamentală, în condiţiile în care, într-un proces penal inculpatul, pe de o parte, se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, iar, pe de altă parte, acesta este îndreptăţit să beneficieze de toate garanţiile procesuale menite să-i asigure dreptul la apărare. Mai mult, încadrarea juridică a unei fapte penale nu este o problemă de neconstituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, ceea ce ţine de resortul instanţelor de judecată de drept comun. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 239 alin. (2), cu denumirea marginală Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, din Codul penal şi art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 100 din 1934, astfel cum a fost modificat prin art. 23 pct. 1 din titlul II al Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul conţinut: - Art. 239 alin. (2) din Codul penal: „(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei care, ştiind că nu va putea plăti, achiziţionează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului.“ Potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, la care trimite alineatul criticat, „Fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.“ – Art. 84 din Legea nr. 59/1934: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, săvârşirea uneia dintre următoarele fapte: 1. emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului; 2. emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare; 3. emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul dintre următoarele elemente esenţiale: a) denumirea de cec; b) suma de bani ce trebuie plătită; c) numele trasului; d) data emiterii cecului; e) semnătura prevăzută la art. 11; 4. emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3.“ 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la drepturile din Constituţie şi din alte legi de care beneficiază cetăţenii şi la obligaţiile prevăzute de acestea, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în cauza în care a fost invocată, autorul acesteia, trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, a solicitat schimbarea încadrării juridice pentru una dintre ele, din infracţiunea de înşelăciune - art. 244 din Codul penal, în cea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor - art. 239 din Codul penal, dispoziţii ale acestui din urmă articol fiind criticate în prezenta cauză. Astfel fiind, rezultă că normele criticate nu au legătură cu cauza, dispoziţiile art. 239 alin. (2) din Codul penal reglementând o infracţiune în care ar fi fost posibilă o schimbare de încadrare juridică. O astfel de excepţie ar fi putut fi ridicată numai după dispunerea schimbării încadrării juridice, cu atât mai mult cu cât motivele care impun anumite schimbări ale încadrărilor juridice nu sunt certe, ci sunt doar potenţiale. De altfel, nici la data sesizării instanţei de control constituţional şi nici ulterior, nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice solicitată de autor, astfel cum rezultă din Sentinţa penală nr. 1.961 din 24 iulie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 10.589/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală. În concluzie, întrucât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. (2) din Codul penal nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să dispună respingerea acesteia ca inadmisibilă. 15. În ceea ce priveşte criticile referitoare la sintagma „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă“ din cuprinsul art. 84 din Legea nr. 59/1934, în sensul că aceasta „nu poate fi constituţională în măsura în care principiul absorbţiei faptei mai puţin grave în fapta mai gravă a fost înlocuit cu principiul cumulului juridic de norme“, Curtea constată că nu ridică o problemă de constituţionalitate, ci de interpretare a legii, precum şi de opţiune legislativă. Or, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, „infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora“ se stabilesc prin lege organică, sens în care legiuitorul are deplina libertate să reglementeze care este conţinutul constitutiv al infracţiunilor, precum şi tratamentul sancţionator aplicat acestora. Din această perspectivă, şi faţă de criticile astfel cum au fost motivate, nu poate fi reţinută nici pretinsa disproporţie între importanţa valorii ocrotite şi limitarea dreptului la libertate individuală. 16. Nu poate fi reţinută nici susţinerea potrivit căreia se creează o stare de discriminare în condiţiile atragerii autorului „în sfera ilicitului penal“ determinată de „alegerea părţii aşa-zis vătămate de a acţiona în vederea recuperării unei sume de bani fie în latura penală, fie în latura civilă“, bazată pe aprecierea autorului excepţiei în sensul că „nu poate exista o diferenţă de situaţie juridică“ între persoanele care săvârşesc diverse fapte la care aceasta se referă. Egalitatea în faţa legii, potrivit textului legal invocat, înseamnă aplicarea aceluiaşi regim juridic pentru persoanele aflate în situaţii similare, şi nu un regim juridic uniform pentru persoane aflate în situaţii diferite. 17. În sfârşit, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a art. 24 din Legea fundamentală, în condiţiile în care, într-un proces penal inculpatul, pe de o parte, se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, iar, pe de altă parte, are dreptul de a beneficia de toate garanţiile procesuale menite să-i asigure dreptul la apărare, prevederile legale criticate nefiind de natură să afecteze dreptul cetăţeanului de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu ori de a se apăra aşa cum apreciază necesar. 18. De altfel, observând premisa de la care se porneşte în formularea criticilor, respectiv „textele de lege sunt neconstituţionale, fiind defectuos redactate iar lipsa de claritate a termenilor folosiţi de către legiuitor determină aflarea subsemnatului în sfera ilicitului penal în condiţiile în care în aceeaşi situaţie şi pe un text identic nu aş fi atras în sfera ilicitului penal“, Curtea reţine că motivarea excepţiei ridică, în cea mai mare parte, probleme de interpretare şi aplicare a legii. Astfel, încadrarea juridică a unei fapte nu este o problemă de neconstituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a instanţei constituţionale. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de George Munteanu în Dosarul nr. 10.589/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
