Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5), ale art. 353 alin. (9) şi ale art. 363 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Abagiu în Dosarul nr. 7.018/105/2007**** al Judecătoriei Câmpina. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 377D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Susţine că soluţionarea acţiunii civile disjunse din procesele penale rămâne în competenţa instanţei penale, urmând să fie soluţionată după aceleaşi reguli procesuale ca şi procesul din care a fost disjunsă şi care a fost iniţiat pe baza unor reguli de procedură penală. Latura civilă dintr-un proces penal se soluţionează prin raportare la dispoziţiile de procedură civilă, trebuind însă a se avea în vedere şi regulile de procedură penală, în condiţiile în care instanţa a fost sesizată printr-un rechizitoriu, iar la stabilirea vinovăţiei instanţa de judecată va analiza condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru tragerea la răspundere civilă delictuală. Aşa fiind, se vor avea în vedere normele substanţiale civile, dar şi normele procesuale penale. Participarea procurorului la soluţionarea laturii civile se impune ca urmare a faptului că acest demers are la bază rechizitoriul, iar administrarea probelor s-a făcut în baza dispoziţiilor procesuale penale. Mai mult, procurorul are obligaţia, potrivit art. 131 din Legea fundamentală, să îşi motiveze şi să participe la administrarea de probe în favoarea părţilor. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7.018/105/2007****, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5), ale art. 353 alin. (9) şi ale art. 363 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Abagiu cu ocazia soluţionării unei cauze penale - latura civilă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că participarea procurorului la soluţionarea acţiunii civile, care nu este exercitată de acesta, depăşeşte şi încalcă principiul disponibilităţii acţiunii civile şi al dovedirii pretenţiilor de către partea civilă şi al reparării prejudiciului potrivit dispoziţiilor legii civile. Susţine că posibilitatea acordată de dispoziţiile de lege criticate procurorului de a participa la soluţionarea acţiunii civile chiar şi atunci când aceasta nu a fost exercitată de el încalcă prevederile art. 19 alin. (2)-(5), art. 81 alin. (1), art. 85 alin. (1), art. 99 şi art. 363 alin. (3) din Codul de procedură penală. Susţine că există o incoerenţă legislativă, prin faptul că textele de lege criticate nu fac distincţie între acţiunea penală şi cea civilă, permiţând participarea procurorului la soluţionarea cauzei indiferent de natura acesteia, fără justificarea vreunui interes. Se încalcă astfel prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 20 şi 131. Soluţia legislativă depăşeşte limitele constituţionale ale rolului Ministerului Public în activitatea judiciară, transferând în sarcina procurorului atribuţia de a participa la soluţionarea laturii civile, după soluţionarea laturii penale a cauzei. În continuare, face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care se dezvoltă principiul clarităţii şi previzibilităţii legii. 6. Arată că textele de lege criticate contravin şi principiului egalităţii în drepturi, consacrat de dispoziţiile art. 16 din Constituţie şi de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, textele de lege criticate conduc la o aplicare a legii într-o manieră distinctă, iar nu egală şi unitară pentru toţi cetăţenii. De asemenea, susţine că textele de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală întrucât nu se încadrează în restricţiile impuse de acest text constituţional. Măsura nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, nu este aplicată în mod discriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. 7. Apreciază că este încălcat şi liberul acces la justiţie, fapt ce derivă implicit din imixtiunea procurorului în acţiunea civilă, acesta intervenind între inculpat şi partea civilă, creând astfel un dezechilibru. Posibilitatea procurorului de a dispune de acţiunea civilă şi de a face apărări în numele părţii civile, care nu înţelege să îşi exercite acest drept, creează un dezechilibru evident între inculpat şi partea civilă. 8. Judecătoria Câmpina apreciază că şi în situaţia în care este vorba despre o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei laturi civile dintr-un proces penal, indiferent de modul de soluţionare a laturii penale, ne aflăm tot în prezenţa unei sesizări a instanţei de judecată cu un rechizitoriu întocmit de către parchet, neexistând astfel o cerere distinctă, prin care partea civilă să sesizeze direct instanţa de judecată, în sensul obligării persoanelor care au fost cercetate penal cu privire la săvârşirea unor pretinse infracţiuni la recuperarea eventualului prejudiciu creat prin faptele acestora. Mai mult, chiar dacă judecarea unei astfel de cauze se soluţionează prin raportare la dispoziţiile Codului de procedură civilă, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile Codului de procedură penală. Astfel, faţă de cele de mai sus, instanţa apreciază că participarea procurorului se impune a fi obligatorie, dispoziţiile criticate fiind aplicabile, în mod cert, şi atunci când instanţa de judecată are de soluţionat numai latura civilă dintr-un proces penal. Împrejurarea că, fiind participant în cauză, procurorului i se acordă cuvântul asupra tuturor cererilor şi excepţiilor formulate cu ocazia soluţionării laturii civile dintr-un proces penal nu înseamnă că acesta acţionează în favoarea părţii vătămate, ci acţionează în calitatea sa de reprezentant al unei instituţii care a sesizat o instanţă de judecată, în vederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (5), ale art. 353 alin. (9) şi ale art. 363 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: - Art. 25 alin. (5): „În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.“; – Art. 353 alin. (9): „Participarea procurorului la judecata cauzei este obligatorie.“; – Art. 363: "(1) Participarea procurorului la judecată este obligatorie.(2) În cursul judecăţii, procurorul exercită rol activ, în vederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale.(3) În cursul judecăţii, procurorul formulează cereri, ridică excepţii şi pune concluzii. Cererile şi concluziile procurorului trebuie să fie motivate.(4) Când apreciază că există vreuna dintre cauzele care împiedică exercitarea acţiunii penale, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare sau de încetare a procesului penal." 13. Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 131 referitor la rolul Ministerului Public. De asemenea, invocă prevederile art. 14 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, a reţinut că săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală poate avea, în afară de urmarea cu caracter penal, şi consecinţe de ordin extrapenal - civil, administrativ, disciplinar -, aşa încât, alături de conflictul de drept penal (raportul juridic penal), se poate ivi şi un conflict de drept extrapenal (un raport juridic extrapenal). Când acest raport extrapenal are caracter civil, el poate fi adus în faţa organelor judiciare în vederea obţinerii unei reparaţii pentru vătămarea suferită, mijlocul juridic care serveşte la aducerea raportului de conflict civil în faţa organelor judiciare fiind acţiunea în justiţie având denumirea de „acţiune civilă“. Curtea a reţinut că, din punct de vedere substanţial, obiectul acţiunii civile îl formează exercitarea dreptului de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare, iar, sub aspect procesual, acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale [art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Curtea a reţinut, totodată, că exerciţiul acţiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracţiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum şi întreg cadrul procesual al procesului penal, pentru a-şi satisface interesele de ordin civil - morale sau patrimoniale - afectate de comiterea infracţiunii. Acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal constituie latura civilă a acestui proces şi are ca temei fapta ilicită, întrucât temeiul acţiunii penale este un fapt ilicit, iar acest temei limitează şi temeiul acţiunii civile. 15. Curtea a observat că, în actuala reglementare procesual penală, regimul juridic al acţiunii civile este delimitat de capitolul II „Acţiunea civilă“ din titlul II al Părţii generale a Codului de procedură penală (art. 19-28), capitolele V „Partea civilă şi drepturile acesteia“ (art. 84 şi 85) şi VI „Partea responsabilă civilmente şi drepturile acesteia“ (art. 86 şi 87) din titlul III al Părţii generale a Codului de procedură penală, dispoziţii completate de reguli procedurale înscrise în secţiunea a 3-a „Audierea persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente“, capitolul II din titlul IV al Părţii generale a Codului de procedură penală (art. 111-113), art. 308 referitor la procedura audierii anticipate, titlul II „Camera preliminară“ din Partea specială a Codului de procedură penală (art. 342-348), art. 353 referitor la citare, art. 365 - „Participarea celorlalte părţi la judecată şi drepturile acestora“, art. 374 privind aducerea la cunoştinţă a învinuirii, lămuriri şi cereri, art. 378 - „Audierea inculpatului“, art. 380 - „Audierea persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente“, art. 407 privind comunicarea hotărârii, art. 409 referitor la persoanele care pot face apel, art. 436 privind declararea recursului în casaţie şi art. 486 privind soluţionarea acţiunii civile în cazul încheierii unui acord de recunoaştere. 16. Curtea a constatat că, pentru ca acţiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal, se cer a fi îndeplinite câteva condiţii, respectiv să existe o faptă ilicită de natură să producă prejudicii materiale sau morale, prejudiciul să fie cert, atât sub aspectul existenţei, cât şi sub aspectul întinderii sale, şi să nu fi fost reparat, între infracţiunea comisă şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate, să existe o manifestare de voinţă în sensul constituirii de parte civilă în procesul penal. Având în vedere ultima condiţie enunţată, Curtea a reţinut că, în procesul penal, acţiunea civilă se declanşează prin constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate, în condiţiile art. 20 din Codul de procedură penală, cererea de constituire fiind necesar a fi formulată în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază. În cazul nerespectării vreuneia dintre condiţiile menţionate, persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, aceştia având însă posibilitatea de a introduce acţiunea la instanţa civilă. Curtea a reţinut, de asemenea, că acţiunea civilă poate fi exercitată de către persoana vătămată sau, după caz, de reprezentantul său legal (când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau aceasta îi este restrânsă) ori de succesorii acesteia. În mod excepţional, acţiunea civilă poate fi exercitată şi de către procuror, pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, exerciţiul acţiunii de către procuror fiind subsidiar, condiţionat de pasivitatea reprezentantului legal al persoanei vătămate ori de inexistenţa acestuia. 17. Aşadar, Curtea a reţinut că, de principiu, persoana vătămată este liberă să decidă dacă declanşează acţiunea civilă separat de procesul penal, după cum tot ea este cea care poate să dispună de acest instrument juridic în cursul procesului penal, acţiunea civilă alăturată acţiunii penale fiind guvernată de principiul disponibilităţii. Principiul disponibilităţii este caracteristic procesului civil, iar, în lumina lui, persoana vătămată poate determina nu numai existenţa acţiunii civile în cadrul procesului penal - prin declanşarea procedurii judiciare prin formularea cererii de constituire de parte civilă -, ci şi conţinutul acestei acţiuni prin stabilirea cadrului procesual în privinţa părţilor şi obiectului, precum şi din perspectiva apărărilor formulate. Legea procesual penală în vigoare preia dispoziţii specifice procedurii civile, art. 20 alin. (2) reglementând condiţiile în care persoana vătămată se poate constitui parte civilă, prin indicarea naturii pretenţiilor (caracterul moral sau material al prejudiciului şi opţiunea reparării lui în natură sau prin echivalent bănesc), a întinderii pretenţiilor (evaluarea în concret a pagubei), a motivelor pe care se întemeiază cererea (situaţia de fapt) şi a probelor care pot fi, pe de o parte, cele administrate în cursul urmăririi penale şi care nu au fost excluse în camera preliminară şi, pe de altă parte, probe noi, pe care partea civilă le propune spre administrare, iar instanţa le va pune în discuţia participanţilor, în condiţiile art. 374 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală. 18. Curtea a constatat că persoana vătămată hotărăşte cu privire la cadrul procesual de realizare a pretenţiilor sale, fie sesizând instanţa civilă, fie alăturând acţiunea civilă acţiunii penale. Totodată, Curtea a reţinut că nici procurorul şi nici instanţa nu pot limita disponibilitatea acţiunii civile, după cum niciunul dintre aceste organe judiciare nu se poate subroga în drepturile persoanei vătămate. Curtea a reţinut că formularea cererii de constituire ca parte civilă declanşează acţiunea civilă, în acelaşi timp luând naştere şi contraacţiunea (de apărare) a celui sau a celor împotriva cărora este îndreptată acţiunea civilă, subiect pasiv al acţiunii civile putând fi inculpatul sau partea responsabilă civilmente. Cât priveşte partea responsabilă civilmente, potrivit art. 86 din Codul de procedură penală, „persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente“, calitatea de parte responsabilă civilmente fiind stabilită în condiţiile art. 1.372-1.374 din Codul civil, pentru atragerea răspunderii civile a persoanei care şi-a asumat responsabilitatea unei activităţi fiind necesară şi stabilirea existenţei unei vinovăţii. 19. Din cele anterior expuse, Curtea constată că acţiunea penală este caracteristică procesului penal, acesteia putându-i-se alătura, prin voinţa persoanei vătămate sau a procurorului (în cazurile expres prevăzute de lege), acţiunea civilă. Cu alte cuvinte, posibilitatea exercitării acţiunii civile în procesul penal este indisolubil legată de exercitarea acţiunii penale, acestea putând fi exercitate concomitent. Aşa fiind, Curtea constată că, deşi ne aflăm în prezenţa soluţionării laturii civile, aceasta se realizează tot în cadrul procesului penal. 20. În acest context, Curtea observă că, în ceea ce priveşte instituţia Ministerului Public, prin Decizia nr. 190 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008, a reţinut că aceasta este reglementată în Constituţie în titlul III „Autorităţile publice“ cap. VI „Autoritatea judecătorească“. În art. 131 alin. (1) se precizează că „în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor“. Astfel, Curtea a constatat că legiuitorul constituant a înţeles să facă din Ministerul Public un reprezentant al interesului social, general şi public, care să vegheze la aplicarea legii şi la apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, fără a face distincţie între procesele penale şi civile. Una dintre formele concrete prin care Ministerul Public îşi poate realiza acest rol este aceea de a participa la judecata proceselor, în oricare fază a acestora, de a exercita căile de atac şi de a pune concluzii în acord cu obiectivele stabilite de Constituţie. Dispoziţia art. 131 alin. (1) din Constituţie se poate concretiza, după caz, prin legi organice sau ordinare, dar această concretizare nu poate să ducă la restrângerea conţinutului dispoziţiei constituţionale. 21. Legiuitorul constituant a înţeles să confere procurorului un anumit rol în reprezentarea intereselor generale ale societăţii, din moment ce a aşezat dispoziţiile referitoare la Ministerul Public în capitolul referitor la „Autoritatea judecătorească“, şi nicio lege organică sau ordinară nu poate să deroge de la textele constituţionale. Procurorul nu este adversarul vreuneia din părţi, ci el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii. Textul constituţional, referindu-se la apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, nu are în vedere transformarea procurorului într-un avocat al uneia dintre părţi, ci de a veghea la respectarea legii în procesele care pun în discuţie astfel de drepturi şi libertăţi. Deşi este vorba de latura civilă din cadrul unui proces penal, este de netăgăduit că şi în acest domeniu există interese generale care trebuie apărate, iar în activitatea judiciară Constituţia a stabilit acest rol de apărător pentru procuror. Pe de altă parte, „principiul disponibilităţii, care guvernează procesul civil, funcţionează în continuare, deoarece [...] părţile nu sunt împiedicate să-şi manifeste dreptul de dispoziţie, întrucât, în condiţiile legii, ele pot renunţa la dreptul subiectiv, pot achiesa la pretenţiile adversarului sau pot încheia o tranzacţie, potrivit normelor civile şi procesual civile“ (a se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 820 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 2 februarie 2021). 22. Având în vedere aceste aspecte, aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, Curtea apreciază că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la art. 1 alin. (4) şi (5), art. 11, 16, 20, 21, 24, 53 şi 131. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Abagiu în Dosarul nr. 7.018/105/2007**** al Judecătoriei Câmpina şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (5), ale art. 353 alin. (9) şi ale art. 363 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
