Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 76 din 25 februarie 2025  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 719 alin. (2)-(4) şi (7) din Codul de procedură civilă     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 76 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 719 alin. (2)-(4) şi (7) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 752 din 12 august 2025

┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 719 alin. (2)-(4) şi (7) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Camelia Margareta Dudună în Dosarul nr. 232/212/2020/a1.1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.061D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că autoarea acesteia nu motivează pretinsa contrarietate dintre dispoziţiile legale criticate şi Legea fundamentală.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea nr. 6.039 din 12 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 232/212/2020/a1.1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 719 alin. (2)-(4) şi (7) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Camelia Margareta Dudună într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de reexaminare prin care s-a solicitat să se constate că nu se datorează taxă judiciară de timbru şi nici cauţiune pentru suspendarea executării silite.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 29 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 trebuie interpretate în sensul că în cauzele având ca obiect o contestaţie la executare în care se invocă existenţa unor clauze abuzive nu se datorează taxă judiciară de timbru pentru acele capete de cerere prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a acelor clauze, iar dacă se cere anularea executării silite înseşi exclusiv ca urmare a constatării nulităţii absolute a clauzelor abuzive, atunci nu se va datora taxă judiciară de timbru.
    6. Referitor la dispoziţiile art. 719 alin. (2)-(4) şi (7) din Codul de procedură civilă se susţine că acestea trebuie interpretate în sensul că în cauzele având ca obiect o contestaţie în care se invocă existenţa unor clauze abuzive, suspendarea executării silite, precum şi suspendarea provizorie a executării silite urmează să fie pronunţate fără dare de cauţiune.
    7. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 719 alin. (2)-(4) şi (7) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
    - Art. 29 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013: „Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la: [...] f) protecţia drepturilor consumatorilor, atunci când persoanele fizice şi asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor;“;
    – Art. 719 alin. (2)-(4) şi (7) din Codul de procedură civilă:
    "(2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei, după cum urmează:
    a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
    b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
    c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
    d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.
(3) Dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani, cauţiunea va fi de 1.000 lei, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
(4) Suspendarea executării este obligatorie şi cauţiunea nu este necesară dacă:
    1. hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu;
    2. înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în prima instanţă;
    3. debitorul face dovada cu înscris autentic că a obţinut de la creditor o amânare ori, după caz, beneficiază de un termen de plată.
    [...]
(7) Dacă există urgenţă şi dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauţiunea, instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea depusă potrivit prezentului alineat rămâne indisponibilizată chiar dacă cererea de suspendare provizorie este respinsă şi este deductibilă din cauţiunea finală stabilită de instanţă, dacă este cazul."


    12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 29 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 stabilesc că vor fi scutite de la plata taxelor judiciare de timbru acţiunile promovate împotriva operatorilor economici pentru situaţiile în care drepturile şi interesele consumatorilor au fost încălcate şi, prin urmare, se solicită protejarea lor şi acoperirea prejudiciilor.
    14. Autoarea excepţiei consideră că dispoziţia legală criticată este constituţională doar în măsura în care se referă şi la cererile prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, precum şi anularea executării silite ca urmare a constatării nulităţii absolute a acestor clauze, cereri formulate în cadrul unei contestaţii la executare.
    15. Referitor la aceste susţineri, Curtea observă că îi revine instanţei judecătoreşti sarcina ca, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, să verifice îndeplinirea condiţiilor necesare pentru a deveni aplicabilă scutirea prevăzută de textul de lege criticat, precum şi posibilitatea invocării în cadrul contestaţiei la executare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale incluse în contractele în baza cărora a fost declanşată executarea silită, întrucât aceste aspecte ţin de modul de aplicare a legii de către instanţa judecătorească.
    16. Analizând, în continuare, criticile de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 719 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că articolul de lege menţionat reglementează condiţiile legale în care se poate solicita suspendarea executării. Potrivit art. 719 alin. (1) teza a doua, alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, această cerere se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată şi este condiţionată de plata unei cauţiuni, calculată la valoarea obiectului contestaţiei. Doar cu titlu de excepţie, dispoziţiile art. 719 alin. (4) din Codul de procedură civilă dispun că suspendarea executării este obligatorie şi cauţiunea nu este necesară dacă: 1. hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu; 2. înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în prima instanţă; 3. debitorul face dovada cu înscris autentic că a obţinut de la creditor o amânare ori, după caz, beneficiază de un termen de plată.
    17. Autoarea excepţiei consideră că textul trebuie interpretat în sensul că în cauzele având ca obiect o contestaţie în care se invocă existenţa unor clauze abuzive, suspendarea executării silite, precum şi suspendarea provizorie a executării silite urmează să fie pronunţate fără dare de cauţiune, având în vedere Hotărârea din 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-407/18 - Addiko Bank.
    18. Or, Curtea subliniază că aceste aspecte ţin de modul de aplicare a legii de către instanţa judecătorească, în acord cu dispoziţiile art. 148 din Constituţie, care prevăd prioritatea de aplicare a reglementărilor cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
    19. Prin urmare, Curtea constată că, în realitate, criticile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate vizează chestiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, ce sunt de competenţa instanţelor de judecată. Faţă de cele prezentate, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei sale constante, spre exemplu, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Curtea a statuat că interpretarea şi aplicarea normelor legale la speţa dedusă judecăţii sunt atributul instanţelor de judecată şi nu intră în competenţa sa de soluţionare, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, vizează exclusiv constituţionalitatea actelor cu privire la care Curtea este sesizată, iar nu şi modul de aplicare a legii, excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă.
    20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 719 alin. (2) - (4) şi (7) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Camelia Margareta Dudună în Dosarul nr. 232/212/2020/a1.1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Andreea Costin


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016