Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 759 din 28 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 alin. (1) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 759 din 28 noiembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 alin. (1) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 759 din 28 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 alin. (1) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 172 din 2 martie 2020

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel-Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) cu raportare la art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Bucerzan în Dosarul nr. 12.582/63/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.233D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, întrucât normele criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 29 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 12.582/63/2015, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 396 alin. (10) cu raportare la art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Nicolae Bucerzan în dosarul cu numărul menţionat, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în apel.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că normele criticate sunt neconstituţionale în măsura în care, în cazul procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, nu permit judecătorului să pronunţe şi o hotărâre de achitare. Art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală se referă la situaţia în care inculpatul recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa. În atare situaţie, se apreciază că recunoaşterea se referă doar la fapte ca element material al laturii obiective a infracţiunii. Nu rezultă din acest text de lege că inculpatul trebuie să îşi recunoască şi vinovăţia, acceptând încadrarea juridică a faptelor reţinute în rechizitoriu. Codul de procedură penală nu defineşte ce înseamnă învinuirea, sens în care se evidenţiază o neclaritate a actului normativ şi o lipsă de previzibilitate. Aşa fiind, dispoziţiile art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală nu sunt clare şi nici previzibile, în sensul că nu rezultă cu certitudine dacă instanţa este obligată să pronunţe numai o hotărâre de condamnare ori dacă poate dispune şi achitarea.
    6. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, motivat de faptul că din cuprinsul art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală rezultă că instanţa poate dispune şi o soluţie de achitare când reţine aplicarea dispoziţiilor art. 375 alin. (1), (1^1) şi (2) din Codul de procedură penală sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori ale art. 395 alin. (2) din acelaşi cod.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, legiuitorul stabileşte în art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală trei ipoteze alternative în care inculpatul va beneficia de cauza de reducere a pedepsei, şi anume: când judecata s-a desfăşurat în procedura accelerată [art. 375 alin. (1), (1^1) şi (2)] - cazul celui care recunoaşte în totalitate infracţiunile ce fac obiectul actului de trimitere în judecată; când cererea inculpatului de judecare în procedură accelerată a fost respinsă [art. 375 alin. (3)]; când, deşi a admis iniţial cererea, instanţa constată că se impune administrarea altor probe decât înscrisurile şi efectuarea cercetării judecătoreşti potrivit procedurii obişnuite, fie în vederea schimbării încadrării juridice, fie ca urmare a schimbării încadrării juridice [art. 377 alin. (5)], fie, după caz, pentru soluţionarea acţiunii penale [art. 395 alin. (2)]. Întrucât, pentru a opera cauza de reducere a pedepsei, dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală impun condiţia ca „instanţa să reţină aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat“, iar pentru a aplica procedura accelerată de judecată, art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede necesitatea ca inculpatul să recunoască „în totalitate faptele reţinute în sarcina sa“, apare cu evidenţă că „recunoaşterea învinuirii“ nu se referă la încadrarea juridică pe care procurorul a dat-o faptei, ci la fapta în materialitatea sa, aşa cum este ea descrisă în rechizitoriu. La aceeaşi concluzie conduce şi interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 377 alin. (5) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, căci, potrivit lor, cauza de reducere a pedepsei se aplică chiar dacă instanţa schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, atâta vreme cât fapta recunoscută de inculpat, în materialitatea ei, este aceeaşi cu cea reţinută în hotărârea definitivă. În ceea ce priveşte posibilitatea instanţei ca la finalul judecăţii în procedură accelerată să dispună achitarea, Guvernul apreciază că aceasta rezultă din interpretarea gramaticală a art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, întrucât - potrivit textului legal criticat - condamnarea, respectiv amânarea aplicării pedepsei sunt soluţii eventuale, iar nu obligatorii („în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei“). O astfel de situaţie este aceea în care probele legal administrate în faza de urmărire penală şi eventualele înscrisuri prezentate în instanţă de părţi şi de persoana vătămată nu sunt suficiente - în aprecierea instanţei de judecată - pentru a dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele recunoscute există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat. Aşadar, nu poate fi susţinută lipsa de claritate a reglementării nici pe acest aspect.
    9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, sens în care face trimitere la opiniile sale reţinute cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 753 din 13 decembrie 2016, Deciziei nr. 750 din 13 decembrie 2016, Deciziei nr. 723 din 6 decembrie 2016, Deciziei nr. 107 din 25 februarie 2016 şi Deciziei nr. 726 din 6 decembrie 2016, cât priveşte art. 375 din Codul de procedură penală, şi cu prilejul pronunţării Deciziilor nr. 489 din 25 septembrie 2014 şi nr. 591 din 21 octombrie 2014, cât priveşte art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 375 alin. (1), cu denumirea marginală Procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, şi ale art. 396 alin. (10), cu denumirea marginală Rezolvarea acţiunii penale, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
    - Art. 375 alin. (1): „Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.“;
    – Art. 396 alin. (10): „Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (1^1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.“

    13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legilor, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Se invocă şi dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare.
    Astfel, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, şi Decizia nr. 220 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018, Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, criticat în mod distinct, precum şi alături de alte dispoziţii procesual-penale, între care şi art. 375 din Codul de procedură penală.

    15. Cu aceste prilejuri, Curtea a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală, cu titlul de derogare de la dreptul comun, care presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriuzisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.
    16. Curtea a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa.
    17. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, socotind că nu sunt satisfăcătoare, îndestulătoare, lămuritoare pentru clarificarea tuturor aspectelor necesare pentru rezolvarea corespunzătoare a cauzei, în acord cu principiul legalităţii şi cel al aflării adevărului.
    18. De asemenea, prin Decizia nr. 600 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 11 noiembrie 2015, paragraful 15, Curtea Constituţională a mai reţinut că instanţa are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului. Astfel, în situaţia în care instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate celelalte condiţii prevăzute de lege. Dacă instanţa reţine o situaţie de fapt diferită de cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, care oferă cadrul procesual în care poate lămuri prin administrarea de probe toate aspectele ce privesc cauza dedusă judecăţii, astfel încât să se stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă că persoana trimisă în judecată a săvârşit infracţiunea ce i-a fost imputată sau, dimpotrivă, să se constate că dovezile strânse pe parcursul procesului nu confirmă ori nu demonstrează cu certitudine că aceasta este autorul faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale.
    19. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei menţionate, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, ilustrând faptul că ambele texte din Codul de procedură penală contestate sunt în acord cu dreptul la un proces echitabil şi stabilesc suficiente repere pentru destinatarul normei contestate, de natură să ducă în mod corespunzător la modelarea conduitei sale.
    20. Distinct de aceste critici, în prezenta cauză sunt invocate şi prevederile art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Autorul nu motivează însă, în concret, în ce constă contrarietatea reclamată, iar Curtea nu se poate substitui acestuia în fundamentarea motivării excepţiei.
    21. Curtea mai constată că, în prezenta cauză, autorul excepţiei pune în discuţie şi o problemă de interpretare şi aplicare a legii, care excedează competenţei Curţii Constituţionale, vizând posibilitatea/imposibilitatea instanţei de a pronunţa o hotărâre de achitare în circumstanţe concrete, precum şi interpretarea, din această perspectivă, a înţelesului sintagmei „recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa“, cuprinsă în art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, la care trimit dispoziţiile art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală criticate în prezenta cauză, autorul apreciind că „această recunoaştere se referă doar la fapte ca element material al laturii obiective a infracţiunii“, iar nu şi la recunoaşterea vinovăţiei.
    22. Curtea observă însă că, prin Decizia nr. 4 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 iulie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a pronunţat ca urmare a constatării unei practici neunitare cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală vizând posibilitatea pronunţării unei soluţii de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) şi c) din acelaşi cod, în ipoteza admiterii de către instanţă a procedurii simplificate de judecată. Cu acel prilej, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „procedura simplificată nu poate fi legal încuviinţată şi aplicată de către instanţă în situaţia în care inculpatul recunoaşte doar faptele în materialitatea lor, nu însă şi forma de vinovăţie cu care procurorul, în rechizitoriu, sau judecătorul de cameră preliminară, în încheierea pronunţată potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, a reţinut că a fost comisă activitatea imputată, aspect subliniat (...) atât de literatura de specialitate, dar şi de instanţele judecătoreşti, inclusiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atât anterior, cât şi ulterior datei de 1 februarie 2014, aceasta statuând, în jurisprudenţa sa constantă, că admisibilitatea cererii de recurgere la o asemenea procedură este condiţionată de recunoaşterea integrală a săvârşirii faptei, atât ca realitate obiectivă, cu toate circumstanţele şi împrejurările menţionate în actul de sesizare, cât şi ca poziţie psihică, sub aspectul formei de vinovăţie cu care s-a acţionat, aceasta neputând fi contestată într-un atare demers procesual (spre exemplu, deciziile penale nr. 4.526 din 14 decembrie 2010, nr. 2.334 din 9 iunie 2011, nr. 365 din 13 februarie 2012, nr. 1.231 din 19 aprilie 2012, nr. 14 din 6 ianuarie 2014, nr. 1.275 din 10 aprilie 2014, nr. 1.556 din 7 mai 2014, nr. 2.479 din 8 septembrie 2014 ale instanţei supreme, Secţia penală). În sensul unei asemenea interpretări a sintagmei «recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa» din cuprinsul art. 349 alin. (2) şi art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, pledează şi denumirea sub care legiuitorul a reglementat această instituţie în actuala codificare procesual penală, respectiv «Procedura în cazul recunoaşterii învinuirii», astfel cum reiese din titlurile marginale ale art. 375 şi 377 din acelaşi cod, noţiunea de «învinuire» referindu-se, în mod evident, atât la aspectele de ordin obiectiv ale acţiunii inculpatului, cât şi la poziţia sa subiectivă în raport cu fapta de care este acuzat.“ De asemenea, statuând asupra problemei de drept ce a generat practica neunitară a instanţelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a concluzionat că, „având în vedere că, potrivit prescripţiilor normative ce reglementează procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, pentru aplicarea acesteia este imperios necesar ca inculpatul să accepte integral şi necondiţionat faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu sau, după caz, prin încheierea pronunţată potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, sub aspectul tuturor elementelor de ordin obiectiv şi subiectiv [condiţie reglementată de art. 349 alin. (2) teza a II-a şi art. 374 alin. (4) teza finală din Codul de procedură penală], dar şi ca instanţa să aprecieze că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei [cerinţă prevăzută de art. 349 alin. (2) teza a III-a din Codul de procedură penală], în situaţia admiterii cererii şi judecării cauzei într-o asemenea procedură, instanţa, la finalul cercetării judecătoreşti realizate potrivit art. 377 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală, nu va putea pronunţa o hotărâre de achitare întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) din acelaşi cod.“ Admiţând astfel sesizarea procurorului general, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că „în ipoteza în care instanţa a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) din Codul de procedură penală.“
    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Bucerzan în Dosarul nr. 12.582/63/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 375 alin. (1) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Marieta Safta


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016