Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 757 din 22 octombrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 757 din 22 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 75 din 25 ianuarie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, excepţie ridicată de Gabriela Ştefania Nuţ în Dosarul nr. 11.064/3/2019 (1.052/2019) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.040D/2019.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că, în realitate, criticile formulate vizează completarea dispoziţiilor legale supuse controlului de constituţionalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 16 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 11.064/3/2019 (1.052/2019), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Excepţia a fost ridicată de Gabriela Ştefania Nuţ cu prilejul soluţionării apelului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii electorale.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte semnăturile, mai exact sub aspectul nelegalităţii colectării de semnături de către persoana fizică ori juridică, în condiţiile în care Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) stabileşte măsurile necesare punerii în aplicare la nivel naţional a noului Regulament (GDPR), care prevede că nu trebuie să se opereze de către oricine şi oricum cu datele personale ale persoanei vizate. De aceea, autoarea excepţiei arată că este necesară intervenţia Curţii Constituţionale pentru a constata nelegalitatea lipsei calităţii de operator de date cu caracter personal ori de împuternicit la momentul colectării de semnături necesare la depunerea candidaturii independente.
    6. De asemenea, autoarea excepţiei susţine că prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 sunt neconstituţionale, deoarece nu includ candidaţii independenţi şi alegătorii autohtoni printre subiectele de drept care au posibilitatea de a contesta candidaturile. Prin urmare, de vreme ce alegătorul autohton, respectiv candidatul independent nu sunt prevăzuţi de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 alături de partidele politice, alegătorii resortisanţi, alegătorii comunitari, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale, autoarea excepţiei consideră că se impune intervenţia Curţii Constituţionale pentru a decide asupra constituţionalităţii acestui articol ce reglementează procedura de contestare în faţa instanţelor de judecată a deciziilor adoptate de Biroul Electoral Central (de admitere ori de respingere a candidaturilor) şi categoria persoanelor care pot formula contestaţie.
    7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie reţine că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 11 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (1) din Constituţie.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 31 august 2012, având următorul cuprins:
    - Art. 16 alin. (1): „Pot propune liste de candidaţi numai partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale legal constituite, precum şi alianţele electorale constituite în condiţiile prezentei legi. Listele de candidaţi pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European se depun la Biroul Electoral Central, cel mai târziu cu 60 de zile înainte de ziua de referinţă.“;
    – Art. 20 alin. (2): „Până la împlinirea a 45 de zile înainte de ziua de referinţă, alegătorii resortisanţi, alegătorii comunitari, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale pot contesta candidaturile.“

    12. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 8 privind protecţia datelor cu caracter personal şi ale art. 20 privind egalitatea în faţa legii din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, Curtea observă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci sesizează aspecte referitoare la posibila nerespectare a legislaţiei referitoare la protecţia datelor cu caracter personal. Or, asemenea susţineri nu pot face obiectul analizei în cadrul controlului de constituţionalitate, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Sunt neconstituţionale prevederile actelor (...), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei“, şi „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată (...)“. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut, de exemplu în Decizia nr. 203 din 29 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 21 iunie 2004, că eventuala contradicţie existentă între dispoziţiile unor legi în vigoare nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
    14. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, care, în opinia autoarei excepţiei, exclud candidaţii independenţi şi alegătorii autohtoni din categoria subiectelor de drept care pot contesta candidaturile, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 stabilesc că alegătorii resortisanţi pot contesta candidaturile, iar, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, „prin alegător resortisant se înţelege orice cetăţean al României, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară ori în străinătate, care are dreptul de a alege membrii din România în Parlamentul European în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi“. Ca atare, din interpretarea coroborată a celor două norme juridice evocate rezultă că orice cetăţean român, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară ori în străinătate, care are dreptul de a alege, deci inclusiv candidatul independent, are posibilitatea de a contesta la Tribunalul Bucureşti candidaturile pentru funcţia de membru în Parlamentul European. De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 20 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti se poate face apel, în termen de 24 de ore de la pronunţare, la Curtea de Apel Bucureşti, iar apelul se soluţionează în termen de două zile de la înregistrare, hotărârea fiind definitivă. În consecinţă, Curtea constată că prevederile legale criticate respectă dispoziţiile privind egalitatea în drepturi şi accesul liber la justiţie, prevăzute de art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din Constituţie.
    15. În final, întrucât prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 nu instituie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, Curtea constată că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.
    16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, excepţie ridicată de Gabriela Ştefania Nuţ în Dosarul nr. 11.064/3/2019 (1.052/2019) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 22 octombrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016