Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, 4, 6, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii, în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.974/182/2016 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.161D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că există jurisprudenţă relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 675 din 29 septembrie 2020 şi Decizia nr. 371 din 3 iunie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 31 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.974/182/2016, Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, 4, 6, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său, excepţie invocată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare cu privire la o hotărâre judecătorească pronunţată în procedura Legii nr. 77/2016. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt retroactive. Astfel, art. 11 din Legea nr. 77/2016 modifică starea legală anterioară intrării în vigoare a acesteia. Cu alte cuvinte, modalitatea alternativă de plată şi mai ales schimbarea preţului contractului reprezintă elemente ce vizează ca domeniu temporal de acţiune faza iniţială de constituire a situaţiei juridice. Legea criticată reglementează un mecanism de intervenţie forţată, exterioară, care modifică raporturi contractuale preexistente prin schimbarea obiectului obligaţiei şi a regimului juridic al contractului. Concret, împotriva ordinii de drept şi a securităţii juridice, se reglementează dreptul debitorilor de a rambursa creditul anticipat şi de a nova obiectul obligaţiei, în lipsa verificărilor prealabile cu privire la existenţa interesului legitim justificator şi în lipsa unei compensaţii juste şi echitabile pentru creditori. 6. Se mai arată că se încalcă principiul constituţional al egalităţii în faţa legii. Astfel, în situaţia unui concurs de urmărire cu alţi creditori (ipotecari sau chirografari), în cazul în care debitorul mai are alte bunuri libere de sarcini, legea creează situaţia preferenţială pentru ceilalţi creditori, discriminând creditorii diligenţi care şi-au constituit o garanţie. În urma ştergerii datoriei ipotecare, ceilalţi creditori (care nu au calitatea de instituţie de credit, instituţie financiară nebancară sau cesionar al acestora ce beneficiază de ipotecă), vor rămâne cu un drept de urmărire asupra celorlalte bunuri din patrimoniul debitorului şi doar categoria de creditori garantaţi cu ipotecă va fi discriminată prin restrângerea dreptului la recuperarea creditului. 7. Legea nr. 77/2016 încalcă principiul constituţional al proporţionalităţii. Semnificaţia principală a proporţionalităţii se exprimă prin două concepte: rezonabil şi echitabil. Măsura legislativă criticată nu este nici rezonabilă şi nici echitabilă, deoarece restrânge/îngrădeşte dreptul de proprietate şi libertate economică al instituţiilor financiare bancare şi nebancare creditoare. Restrângerea nu este justificată de un scop legitim de salvgardare a intereselor publice şi nu este conformă standardului de protecţie oferit de rolul statului ca garant al dreptului. 8. Legea nr. 77/2016 nu corespunde exigenţelor constituţionale de securitate juridică. Modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în economia contractului. Atare modificări pot avea loc doar în ipotezele excepţionale de rupere a echilibrului contractual şi doar după verificarea prealabilă de către judecător, de la caz la caz, a nevoii de schimbare a câmpului de riscuri acceptate. 9. Legea nr. 77/2016 nu asigură garanţiile constituţionale ale dreptului la un proces echitabil şi la apărare, deoarece dă dreptul debitorilor să schimbe obiectul, preţul şi riscul contractului după bunul lor plac şi în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective pentru aplicarea protecţiei. Mai mult, art. 8 alin. (5) al Legii nr. 77/2016 pune sub semnul instabilităţii relaţii juridice deja tranşate prin intervenţia agenţilor statului de această dată (în cadrul procedurilor execuţionale). Pericolul şi impactul acestei măsuri asupra securităţii civile sunt flagrante şi disproporţionată este şi încălcarea adusă dreptului de proprietate. 10. Legea nr. 77/2016 contravine caracterului excepţional al legislaţiei privind protecţia consumatorului: normele analizate nu permit judecătorului verificarea întrunirii condiţiilor pentru garantarea protecţiei de tip excepţional a consumatorilor. Ideea egalităţii/inegalităţii părţilor la încheierea unui contract se regăseşte în ceea ce doctrina a numit „drept social“. Pentru a readuce egalitatea între părţi au fost reglementate/impuse drepturi de protecţie pentru cel „slab“/non-profesionist. Ceea ce este esenţial însă pentru această materie este că inferioritatea este o inegalitate determinată şi determinabilă prin raportare la criterii obiective şi nu doar pur subiective. 11. Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3, 4, 6, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum şi legea în ansamblul său. Prevederile legale criticate punctual au următoarea formulare: - Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“; – Art. 4: "(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.“;" – Art. 6: "(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.(2) În situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.(3) Demersurile prevăzute la art. 5 şi art. 7-9 pot fi întreprinse şi de codebitori, precum şi de garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.(4) Acţiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.“;" – Art. 7: "(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.“;" – Art. 8: "(1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.(2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.(3) Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.(4) Acţiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.“" 16. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 au fost modificate prin Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020. Având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate în redactarea anterioară modificării menţionate, întrucât continuă să îşi producă efecte juridice în cauză. 17. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, ale art. 1 alin. (5) în componentele sale privind calitatea legii şi securitatea juridică, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată, ale art. 45 - Libertatea economică şi ale art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017. 19. În aceste condiţii, trebuie verificată prioritar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea [...] unei dispoziţii dintr-o lege [...] care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“, precum şi cele ale art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. 20. Curtea observă că obiectul litigiului cu a cărui soluţionare a fost învestită instanţa care a sesizat Curtea se referă la un contract de credit care a fost încheiat înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarea excepţiei invocă neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016 fără să se raporteze, în mod distinct, aşa cum a procedat Curtea în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil („Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“) şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă pentru că nu are legătură cu soluţionarea cauzei. 21. În continuare, din perspectiva prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea observă că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 a constatat că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, ale art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. 22. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, precum şi data încheierii de sesizare care este ulterioară publicării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 în Monitorul Oficial al României, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 teza a doua, ale art. 4, ale art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6) şi ale art. 8 din Legea nr. 77/2016. 23. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea reţine că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, decizie interpretativă, Curtea nu a constatat neconstituţionalitatea pură şi simplă a prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, ci a stabilit, în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei (art. 142 din Legea fundamentală), condiţiile în care dispoziţiile legale antereferite se subsumează exigenţelor Constituţiei. Or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituţionalitate deduse din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează înţelesul normei juridice care a fost exclus din sfera cadrului constituţional, Curtea reţine că, în analiza acestora, nu este incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Decizia nr. 146 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, sau Decizia nr. 843 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2016, paragraful 25 şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48). 24. Atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei norme juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate. Prin urmare, constatând că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate pune în discuţie şi prezumţia de constituţionalitate a unui înţeles al dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 care nu a fost afectat în niciun fel prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea urmează să analizeze, pe fond, excepţia de neconstituţionalitate a acestora. 25. În continuare, Curtea va examina, din perspectiva jurisprudenţei sale în materie, pretinsa contrarietate dintre, pe de o parte, principiile şi dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate şi, pe de altă parte, celelalte dispoziţii criticate ale Legii nr. 77/2016, respectiv cele ale art. 6 şi ale art. 7 alin. (4). 26. Cu privire la art. 6 din Legea nr. 77/2016, Curtea constată că acesta reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Este de observat că art. 3 teza a doua din lege a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 6 din aceeaşi lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate (Decizia nr. 566 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2018). Prevederile legale criticate sunt norme de procedură a căror reglementare este atributul exclusiv al legiuitorului care are, în acelaşi timp, o marjă largă de apreciere în edictarea lor. În aceste condiţii, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 77/2016. 27. În ceea ce priveşte criticile formulate de către autoarea excepţiei din perspectiva respectării exigenţelor impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că vizează, mai degrabă, chestiuni care ţin de interpretarea sau aplicarea legii de către instanţa judecătorească sau se referă la corelarea unor prevederi legale din acte normative diferite. 28. Cu privire la fondul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) Curtea va reitera, mai întâi, cele statuate în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 128, referitor la criticile aduse din perspectiva art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată. Astfel, în accepţiunea art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. De asemenea, Curtea statuează că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească limitele juridice ale exercitării atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres, în cadrul alin. (1), o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea va reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bunăcredinţă. Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/ încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate. 29. În continuare, Curtea reţine că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare (a se vedea şi Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018). 30. În acest context, Curtea reţine că suspendarea antemenţionată se aplică atât în situaţia în care creditorul obligaţiei de plată nu formulează contestaţie împotriva notificării transmise, cât şi în situaţia în care acesta din urmă formulează o asemenea contestaţie. Astfel, în lipsa formulării contestaţiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din lege, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părţi acceptă faptul că aceasta îndeplineşte criteriile de admisibilitate, în condiţiile intervenirii impreviziunii, părţile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin. (3) din lege. Numai după expirarea termenului menţionat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum şi termenul de negociere, executarea plăţilor derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic prin intermediul căruia echilibrează poziţia economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul, în condiţiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost, de altfel, nefiresc ca, pe această perioadă, contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una pre-procesuală, de negociere între părţi, în care sunt cercetate posibilităţile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiţii socioeconomice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestaţie, notificarea este afectată de o condiţie rezolutorie, aceea a admiterii contestaţiei de către instanţa judecătorească competentă. Însă, indiferent dacă această condiţie se îndeplineşte, pe toată perioada în care curge termenul de formulare a contestaţiei şi a judecăţii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, notificarea are drept efect şi suspendarea plăţilor rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie şi conexă acesteia. 31. În acest context, Curtea constată că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina contractuală iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. 32. Din cele de mai sus, Curtea, având în vedere conţinutul normativ al prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, constată că acestea reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituţional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condiţiilor impuse prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 referitoare la buna-credinţă şi echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă, intensitatea acestei intervenţii, privită din perspectiva exigenţelor Constituţiei, trebuie evaluată prin prisma testului de proporţionalitate dezvoltat de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, sau Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015) în condiţiile în care drepturile relative, distinct de aplicarea art. 53 din Constituţie, cunosc limitări implicit admise rezultate atât din evoluţia şi confruntarea acestora în timp (cu privire la caracterul evolutiv al conceptelor constituţionale, a se vedea Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 28 iunie 2012, şi Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015), cât şi din perspectiva titularilor lor. 33. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 24), intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale contractuale iminente. 34. În continuare, Curtea va analiza dacă măsura criticată este adecvată, necesară şi dacă respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele individuale. În acest sens, Curtea reţine că, în mod abstract, suspendarea executării plăţilor este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanţa acesteia şi finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată şi finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvenţă logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat. 35. De asemenea, Curtea constată că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1), al art. 44 alin. (1) şi al art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului - de credit în cazul de faţă - intervine un aspect care ţine de impreviziune. Curtea observă că, din întreg arsenalul de măsuri pe care legiuitorul le avea la îndemână, acesta a apelat la suspendarea temporară a plăţilor rezultate din contractul de credit, măsură ce trebuie calificată ca având un grad de intruziune moderat asupra dreptului de proprietate al creditorului, aspect dedus atât din natura sa juridică de măsură vremelnică/provizorie, cât şi din posibilitatea creditorului de a-şi vedea executată creanţa întru totul, în măsura în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată. Desigur, astfel cum s-a precizat, această opţiune a legiuitorului nu este cel mai puţin intruzivă, ipoteză în care legiuitorul ar fi trebuit să lase instanţei judecătoreşti competenţa de a decide ea însăşi, eventual, prin procedura ordonanţei preşedinţiale sau suspendarea executării silite, după caz, dacă se impune măsura temporară a suspendării plăţii sumelor de bani aferente contractului de credit. Totuşi, Curtea constată că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socio-economice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist - consumator în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauză care tranşează problema litigioasă dintre părţi. 36. În continuare, Curtea reţine că măsura criticată configurează un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare, în sensul că pune în balanţă, pe de o parte, protecţia imediată şi nemijlocită a consumatorilor, aşadar a unei largi sfere de persoane care, deşi situate într-un raport de egalitate juridică, formală cu profesioniştii, totuşi, sub aspectul puterii lor economice, apreciate în mod individual, se află într-o evidentă relaţie de inferioritate, şi, pe de altă parte, interesul profesioniştilor de a-şi vedea executate sumele de bani rezultate din contractele de credit, intervenind în acest domeniu sensibil, legiuitorul, în marja sa de apreciere, derivată din prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie care a reglementat această măsură într-un domeniu limitat (contract de credit) şi în condiţii restrictive (condiţii de admisibilitate în marja impreviziunii), protejând, cu efect imediat şi provizoriu, persoanele expuse acestui risc major intervenit în executarea contractului, risc calificat de Curtea Constituţională ca fiind unul supraadăugat. Ar fi fost contrastant cu însăşi noţiunea de impreviziune ca, pe perioada în care notificarea de dare în plată ar fi fost depusă, debitorul de bună-credinţă al obligaţiei să fie ţinut să plătească, în continuare, sume nominale de bani care, sub aspectul cuantumului lor, aduc în discuţie impreviziunea, întrucât Curtea, în analiza sa, pleacă de la premisa axiomatică a art. 57 din Constituţie. În aceste condiţii, nu este de admis ca o realitate juridică formală, rezultată din contractul de credit, să prevaleze asupra regulilor de echitate şi bună-credinţă care guvernează materia contractelor civile. 37. De asemenea, Curtea reţine că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 38. În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private. 39. Totodată, Curtea reţine că Legea nr. 77/2016, în interpretarea obligatorie dată prevederilor acesteia de către instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, permite menţinerea suspendării plăţilor către creditori numai în măsura în care, în cazul fiecărui contract de credit în parte, sunt îndeplinite criterii obiective, respectiv condiţiile existenţei impreviziunii, şi care vor fi evaluate în condiţii de independenţă şi imparţialitate de către instanţele de judecată, în acest fel creditorii beneficiind de suficiente garanţii că dreptul lor de proprietate nu poate fi atins în substanţa sa prin reglementarea, în favoarea debitorilor, a prerogativei prevăzute de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016. 40. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 în ansamblul său formulate în cauză, din perspectiva art. 45 şi art. 135 din Constituţie, Curtea reţine că prin Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 (paragraful 65), instanţa de contencios constituţional a statuat că prin chiar textul art. 45 din Constituţie se dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii -, însuşi legiuitorul constituant acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cele ale liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, paragraful 16, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.“ 41. Cu privire la criticile formulate din perspectiva prevederilor art. 53 din Constituţie, Curtea a constatat, aşa cum a făcut-o şi cu alte ocazii în care a soluţionat excepţii de neconstituţionalitate a Legii nr. 77/2016, că acestea nu aveau incidenţă în respectiva cauză. 42. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că „indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.“ (paragraful 115 din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016). 43. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 44. În ceea ce priveşte susţinerea autoarei excepţiei potrivit căreia legea încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în faţa legii, întrucât instituie un tratament discriminatoriu al creditorilor ipotecari faţă de alte categorii de creditori, Curtea constată că aceste chestiuni privesc interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti. 45. Prin urmare, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii, în ansamblul său. 46. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, ale art. 4, ale art. 7 alin. (1), (2), (3), (5) şi (6) şi ale art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.974/182/2016 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi parte în dosarul aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 6 şi ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi legea, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
