Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae-Dragoş Costescu în Dosarul nr. 1.320/94/2016 al Judecătoriei Buftea şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.038D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Valentin Constantinof din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care învederează Curţii că ridică o problemă de drept constituţional care apare în procedurile civile în care se dezbat probleme contravenţionale. În esenţă, arată că materia contravenţională creează anumite probleme în practică din cauza faptului că, deşi este asimilată acuzaţiei în materie penală, ea este judecată după regulile Codului de procedură civilă, neexistând un cod contravenţional sau reguli distincte, clare pentru soluţionarea acestei categorii de litigii. 4. De asemenea, se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, prin care s-a statuat că, materia contravenţională fiind asimilată acuzaţiei în materie penală, contravenientul se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Totodată se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 sau Decizia nr. 145 din 21 februarie 2012, prin care s-a reţinut că, având în vedere prezumţia de nevinovăţie de care se bucură contravenientul, instanţele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că nu se pot limita doar la un rol activ general, ci trebuie să administreze orice probă pe care o vor considera necesară pentru a clarifica dacă este legal sau nu procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. 5. Astfel, instanţele au depăşit interdicţiile procedurale impuse de Codul de procedură civilă din 1865, în sensul că, pentru a soluţiona litigiul, au audiat orice categorie de martori şi au administrat orice categorie de probe pe care le-au considerat necesare în vederea clarificării problemei de fond deduse judecăţii. 6. În continuare, prezintă situaţia de fapt care a condus la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a arătat că, în cadrul soluţionării plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, partea adversă, Inspectoratul de Poliţie, s-a opus la audierea martorului propus, pe motiv că acesta este rudă cu contravenientul. Or, niciodată, partea adversă din astfel de litigii nu va fi de acord cu administrarea unei probe care îi este defavorabilă. 7. Prin urmare, apreciază că se rupe justul echilibru între prezumţia de nevinovăţie a contravenientului şi prezumţia de legalitate a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că interdicţia reglementată de dispoziţiile legale criticate este una relativă, întrucât părţile pot conveni expres sau tacit la înlăturarea acesteia. În ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie invocată, arată că întotdeauna revine agentului constatator sarcina probei, şi nu contravenientului, astfel încât apreciază că nu are sens invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate întemeiate pe acest aspect. În continuare, arată că verificarea legalităţii procesului-verbal întocmit de agentul constatator nu ridică problema verificării situaţiei de fapt constatate, ci priveşte aspecte referitoare la respectarea anumitor condiţii de procedură sau de formă care, de principiu, nu se dovedesc cu martori. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 19 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.320/94/2016, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae-Dragoş Costescu într-o cauză privind soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, în materie contravenţională, prin imposibilitatea instanţei de a administra proba cu martori - rude sau afini până la gradul al treilea inclusiv - se ajunge la un rezultat contrar scopului reglementării art. 315 din Codul de procedură civilă, şi anume la imposibilitatea de a administra probe în scopul aflării adevărului în cauză, ceea ce încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, deşi contravenientul se bucură de prezumţia de nevinovăţie, fiind asimilat inculpatului în procesul penal. 11. Se arată că instanţa de la Strasbourg a statuat că materia contravenţională intră sub incidenţa prevederilor art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind asimilată acuzaţiei în materie penală, situaţie în care trebuie asigurate garanţiile procesuale acordate contravenientului. În acest sens sunt citate Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, în care s-a reţinut că autorii infracţiunilor nu trebuie să se afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală, precum şi Decizia de inadmisibilitate din 13 martie 2012 asupra Cererii nr. 7.034/07 formulate de Marius Haiducu şi alţii împotriva României, prin care s-a statuat că, în lipsa prezumţiei de legalitate de care se bucură procesul-verbal, ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulaţia rutieră, însă proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislaţia naţională. 12. Având în vedere că un automobil este utilizat, în cea mai mare parte a timpului, în eventuala prezenţă a membrilor de familie, persoanele vizate de interdicţia prevăzută de dispoziţia legală criticată ar trebui să poată fi audiate, neputând fi excluse de plano în vederea asigurării garanţiilor procesuale. 13. Prin urmare, se apreciază că dispoziţiile art. 315 din Codul de procedură civilă pot fi constituţionale numai în măsura în care ar lăsa la latitudinea instanţei, şi nu exclusiv a părţii căreia i se opune proba, posibilitatea de a audia martorul propus, urmând a ţine cont de un potenţial subiectivism la momentul aprecierii probelor, evident cu posibilitatea sesizării organelor de urmărire penală, în cazul în care există suspiciuni de mărturie mincinoasă. 14. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se mai invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, prin care s-a reţinut că instanţele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţie, Decizia nr. 145 din 21 februarie 2012, prin care s-a statuat că interdicţia de audiere a martorilor - rude sau afini până la gradul al treilea inclusiv - se întemeiază pe o prezumţie de parţialitate şi subiectivism în relatarea faptelor, sau Decizia nr. 241 din 7 aprilie 2015, prin care s-a avut în vedere că instanţa, în aprecierea declaraţiei martorilor, va ţine seama de sinceritatea acestora şi de împrejurările în care au luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective. 15. Judecătoria Buftea apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Instanţa poate încuviinţa proba testimonială cu martorul, rudă a petentului, în lipsa acordului părţii adverse, având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia materia contravenţiilor poate fi calificată ca aparţinând noţiunii autonome de materie penală. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 17. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură edictate de legiuitor în temeiul mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală şi stabilesc persoanele care pot fi ascultate ca martori. Precizează că instanţa constituţională s-a pronunţat în numeroase rânduri cu privire la soluţiile legislative similar cuprinse în vechea reglementare procesual civilă, constatând constituţionalitatea acestora. 18. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 315 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "(1) Nu pot fi martori: 1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv; [...](2) Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 1-3.“" 22. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că proba testimonială reprezintă unul dintre mijloacele probatorii cel mai frecvent folosite în procesul civil. Mijlocul de probă reprezintă tocmai declaraţiile făcute de martor, persoană terţă faţă de proces, care relatează în faţa instanţei fapte sau împrejurări concludente pentru soluţionarea cauzei. În principiu, orice persoană care are cunoştinţă despre fapte relevante referitoare la pricina dedusă justiţiei poate fi ascultată în calitate de martor. De la această regulă legea procesual civilă instituie anumite excepţii, indicând persoanele care nu pot fi audiate ca martori, precum şi pe cele care sunt scutite de la obligaţia de a depune mărturie, în considerarea calităţii pe care o deţin (a se vedea în acest sens Decizia nr. 145 din 21 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 12 martie 2012, şi Decizia nr. 469 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 27 iulie 2012). 24. În acest context, interdicţia consacrată de dispoziţiile art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă se întemeiază pe o prezumţie de parţialitate şi subiectivism al rudelor şi afinilor până la gradul al treilea inclusiv în relatarea faptelor de care au cunoştinţă şi este stabilită exclusiv în interesul părţilor litigante, asigurând echilibrul procesual al acestora, fiind o interdicţie relativă, care poate fi înlăturată prin convenţia, expresă sau tacită, a părţilor. Probele au o importanţă deosebită în procesul civil, judecătorul trebuind să cunoască raporturile juridice dintre părţi şi faptele care au condus la deschiderea litigiului pentru a putea pronunţa o hotărâre, aplicând norma legală corespunzătoare acestor situaţii. Acestea se propun în faza iniţială a procesului, fiind ulterior puse de către instanţă în discuţia contradictorie a părţilor. Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului [art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă], putând fi încuviinţate numai dacă îndeplinesc aceste condiţii [art. 258 alin. (1) din Codul de procedură civilă], iar încheierea prin care se încuviinţează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviinţate, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestora [art. 258 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. 25. Prin urmare, o probă inadmisibilă, prevăzută ca atare de o normă legală, nu va putea fi încuviinţată de instanţă, însă, având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă care consacră rolul activ al judecătorului în probaţiune, precum şi faptul că norma legală criticată instituie o interdicţie relativă, care poate fi înlăturată de convenţia părţilor, judecătorul nu poate respinge din oficiu cererea de probă, ci numai dacă partea interesată se opune în acest sens. 26. În fine, Curtea reţine că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este stabilită numai prin lege, iar dispoziţiile de lege criticate, reglementând norme de procedură a căror interpretare şi aplicare revin instanţelor de judecată, nu contravin în niciun fel prevederilor constituţionale invocate în susţinerea criticii de neconstituţionalitate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 241 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015). 27. Totodată, Curtea reţine că, în realitate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin referirea făcută la materia penală, încearcă să translateze o reglementare specifică Codului de procedură penală în domeniul contravenţional, urmărind crearea unei proceduri speciale în acest domeniu faţă de prevederile art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. Cu alte cuvinte, dacă martorul va putea fi o rudă sau afin, în domeniul contravenţional, art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă nu ar mai putea completa, în mod corespunzător, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Or, acest aspect, referitor la probaţiune, ţine de opţiunea legiuitorului, întrucât materia penală - noţiune autonomă în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului - nu necesită translatarea în mod corespunzător a instituţiilor şi reglementărilor speciale ale Codului de procedură penală în materie contravenţională. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae-Dragoş Costescu în Dosarul nr. 1.320/94/2016 al Judecătoriei Buftea şi constată că dispoziţiile art. 315 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Buftea şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
