Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 736 din 21 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) şi ale art. 458 din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 736 din 21 noiembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) şi ale art. 458 din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 736 din 21 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) şi ale art. 458 din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 101 din 11 februarie 2020

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) şi ale art. 458 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bebică-Gabriel Neicuţ în Dosarul nr. 10.731/302/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.196D/2017.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia este inadmisibilă o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, atunci când nu se invocă chiar neconstituţionalitatea soluţiei legislative care consacră inadmisibilitatea. În cauză, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, raportat la motive care nu sunt vizate prin excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Sentinţa penală nr. 1.571 din 26 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 10.731/302/2017, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 456 alin. (1) şi ale art. 458 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Bebică-Gabriel Neicuţ în cauza având ca obiect revizuirea Sentinţei penale nr. 2.463 din 2 decembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 13.258/302/2015 şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 482/A din 17 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale, deoarece se acceptă ca o instanţă inferioară să caseze o hotărâre pronunţată de o instanţă superioară, care a judecat cauza pe fond. Arată că obiectul cererii de revizuire îl constituie Decizia nr. 482/A din 17 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi apreciază că prima instanţă, în acest caz Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, nu ar trebui să fie competentă să cenzureze o hotărâre pronunţată de o instanţă superioară în grad - Curtea de Apel Bucureşti.
    6. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece hotărârile supuse revizuirii sunt hotărârile judecătoreşti definitive prin care se soluţionează conflictul de drept penal substanţial, fără să fie relevant dacă hotărârile au rămas definitive la prima instanţă sau după exercitarea apelului. Instanţa apreciază că stabilirea competenţei de judecare a cererii de revizuire în favoarea instanţei care a judecat cauza în primă instanţă este justificată prin natura acestei căi extraordinare de atac şi urmăreşte tocmai respectarea dreptului la un proces echitabil al revizuentului, prin asigurarea posibilităţii exercitării căilor de atac legale întocmai ca la prima judecată în fond a cauzei.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece reglementarea criticată - în sensul căreia judecarea cererii de revizuire revine în competenţa instanţei care a judecat cauza în primă instanţă - are în vedere scopul şi caracterele juridice ale acestei căi extraordinare de atac. Astfel, vizând retractarea hotărârii definitive, precum şi rejudecarea fondului cauzei penale, este firesc - pentru respectarea principului dublului grad de jurisdicţie în materie penală - ca judecarea cererii de revizuire să se realizeze de prima instanţă care s-a pronunţat în cauză, căci în caz contrar părţile ar fi lipsite de al doilea grad de jurisdicţie, obligatoriu în materie penală, şi anume de calea de atac a apelului.
    9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Prevederile legale contestate nu aduc atingere art. 16 din Constituţie, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit. Ca urmare, este constituţională instituirea prin dispoziţiile legale criticate a unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte revizuirea, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Legea fundamentală, întrucât dispoziţiile legale criticate nu instituie niciun fel de cenzură referitoare la acest drept. Împrejurarea că cererea de revizuire este adresată instanţei care a judecat cauza în primă instanţă nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire, reprezentând o procedură prealabilă. Prin art. 459 din Codul de procedură penală a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu a cererii de revizuire, stabilindu-se în alin. (1) că admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Or, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilităţii în principiu, nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac. Altfel spus, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, ca şi în cazul judecării recuzării sau al strămutării pricinilor, nefiind, astfel, încălcate prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, legiuitorul în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, se arată că dispoziţiile legale contestate nu încalcă principiul supremaţiei Constituţiei şi al obligativităţii legii şi nici trăsăturile şi valorile supreme ale statului român. De asemenea, textele criticate nu consacră un caz de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale în sensul art. 53 din Constituţie.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 456 alin. (1) cu denumirea marginală Cererea de revizuire şi art. 458 cu denumirea marginală Instanţa competentă, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
    - Art. 456 alin. (1): „(1) Cererea de revizuire se adresează instanţei care a judecat cauza în prima instanţă.“;
    – Art. 458: „Competentă să judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în prima instanţă. Când temeiul cererii de revizuire constă în existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, competenţa se determină potrivit dispoziţiilor art. 44.“

    13. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi la calitatea legilor, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, de principiu, că activitatea desfăşurată în ciclul ordinar al procesului penal - dacă a fost legală şi temeinică - trebuie să se finalizeze cu pronunţarea unei hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, în care faptele reţinute exprimă adevărul, iar legea penală şi cea civilă au fost aplicate corect. Practica a învederat însă şi cazuri de hotărâri definitive care au soluţionat cauzele penale cu grave erori de fapt şi de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, raţiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desfiinţare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii şi adevărului. Având în vedere faptul că instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorităţii de lucru judecat, aşadar stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, care este menită a da încredere în activitatea justiţiei, cazurile şi condiţiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept. În egală măsură, opţiunea legiuitorului în reglementarea căilor extraordinare de atac trebuie să se realizeze în limite constituţionale.
    15. Calea extraordinară de atac care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri este revizuirea, aceasta având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind descoperite ulterior. În ceea ce priveşte obiectul căii de atac, revizuirea poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 din Codul de procedură penală - numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcţia procesuală a instituţiei se concentrează în înlesnirea descoperirii şi aducerea în faţa justiţiei a unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei, care să permită constatarea erorii judiciare şi înlăturarea ei (a se vedea Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragrafele 17 şi 18). Spre deosebire de faza admiterii în principiu, care este o judecată de ordin procesual privind regularitatea şi seriozitatea cererii de revizuire, pentru a se stabili dacă cele sesizate pot fi supuse unui control judecătoresc în faţa instanţei competente să le analizeze pe fond, faza rejudecării cauzei supusă revizuirii este o reluare a judecăţii în raport şi cu noile elemente de probă invocate în cererea de revizuire şi are ca obiectiv fie înlăturarea erorii judiciare, atunci când aceasta este reală, fie reconfirmarea lucrului judecat, în cazul în care noile elemente de informaţie nu au putut modifica constatările judecăţii anterioare.
    16. Faţă de aceste considerente de principiu, analizând punctual criticile formulate de autorul sesizării, care este nemulţumit de împrejurarea că prin modul de redactare a normelor criticate se acceptă ca o instanţă inferioară să „caseze“ o hotărâre pronunţată de o instanţă superioară, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.
    17. Astfel, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, întrucât dispoziţiile legale criticate, care permit instanţei care a judecat cauza în primă instanţă să se pronunţe asupra cererii de revizuire, au fost instituite de legiuitor, în exercitarea competenţei sale constituţionale şi sunt suficient de clare cu privire la instanţa competentă să judece o astfel de cerere.
    18. Totodată, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit. În acest sens, instituirea prin dispoziţiile legale criticate a unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte revizuirea, este constituţională, atât timp cât acestea asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Aşa fiind, este neîntemeiată şi critica fundamentată cu raportare la dispoziţiile art. 16 din Legea fundamentală.
    19. Nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie care consacră liberul acces la justiţie şi nici a art. 11 şi art. 20 din Constituţie cu raportare la dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv, întrucât împrejurarea că cererea de revizuire este adresată instanţei care a judecat cauza în primă instanţă nu este de natură a aduce atingere acestor dispoziţii. Curtea reţine în acest sens că rejudecarea nu se face pe baza aceluiaşi material procesual ori a unei situaţii de fapt neschimbate, ci pe baza unor elemente care nu au fost cunoscute de judecăţile anterioare.
    20. Cât priveşte instanţa competentă să examineze în principiu cererea de revizuire, nu are relevanţă dacă hotărârea a rămas definitivă în faţa primei instanţe, instanţei de apel sau instanţei de recurs, competenţa revenind întotdeauna, cu excepţia cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, primei instanţe. În situaţia în care soluţia pe fond a primei instanţe diferă de cea dată de instanţa superioară, prima instanţa rămâne competentă chiar dacă a pronunţat o soluţie de achitare a inculpatului, iar instanţa ierarhic superioară o soluţie de condamnare a aceluiaşi inculpat, şi invers, întrucât în materie de revizuire competenţa se stabileşte în raport cu instanţa competentă, conform legii, să judece cauza în primă instanţă, iar nu în raport cu soluţia pronunţată de aceasta. O astfel de reglementare îşi găseşte justificare tocmai în prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 459 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală, potrivit cărora sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea, şi dispoziţiile art. 463 din acelaşi cod, conform cărora sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de revizuire, după rejudecarea cauzei, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea. O teză contrară, respectiv stabilirea prin lege a competenţei instanţei superioare de a soluţiona cererea de revizuire, ar nega dreptul firesc la exercitarea căilor de atac împotriva unei astfel de hotărâri.
    21. Astfel fiind, dispoziţiile legale criticate nu reprezintă altceva decât o aplicare a dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor cuprinse în art. 126 alin. (2) potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.
    22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bebică-Gabriel Neicuţ în Dosarul nr. 10.731/302/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 456 alin. (1) şi ale art. 458 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Marieta Safta


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016