Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 73 din 29 ianuarie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 73 din 29 ianuarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 350 din 7 mai 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea în şedinţa publică din 11 decembrie 2018 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Mihaiela Moraru Iorga în Dosarul nr. 6.018/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.788D/2017.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 11 decembrie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public şi în prezenţa domnului avocat Ionuţ Dobrinescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 15 ianuarie 2019, iar apoi pentru data de 29 ianuarie 2019, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Sentinţa civilă nr. 3.325 din 27 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.018/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Mihaiela Moraru Iorga, în cadrul soluţionării unei cauze de contencios administrativ, având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 301 din 5 iulie 2017, emis de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (prin care s-a dispus revocarea reclamantei din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie), până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestui ordin.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 nu sunt predictibile şi nu conţin referiri exprese la procedura de revocare a procurorilor numiţi la Direcţia Naţională Anticorupţie, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei, împiedicând exercitarea dreptului la apărare. În acest sens, se arată că dispoziţiile cuprinse în art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 reprezintă singurele prevederi din legislaţia primară privind revocarea procurorilor numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, textul invocat prezentând o lacună legislativă evidentă cu privire la revocarea din funcţie. De asemenea, se susţine că dispoziţiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 sunt în contradicţie şi cu art. 20 din Constituţie, încălcând principiul previzibilităţii normei juridice. Exigenţa previzibilităţii legii priveşte modul de receptare a conţinutului actelor normative de către corpul social, în sensul de înţelegere a acestora. Norma juridică trebuie să fie clară şi inteligibilă, întrucât cei cărora i se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci şi să înţeleagă consecinţele legale ale acestora. Or, art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, prin modul deficitar de redactare, nu corespunde exigenţelor de tehnică legislativă specifice normelor juridice, întrucât nu îndeplineşte cele patru criterii: claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, pentru ca subiectul de drept vizat să îşi poată conforma conduita, astfel încât să evite consecinţele nerespectării lor. Textul de lege criticat prezintă neclarităţi în ceea ce priveşte sintagma „îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“, deoarece: nu lămureşte cu ce ar fi diferită această răspundere de cea penală, civilă sau disciplinară; nu stabileşte modul prin care se poate constata îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei; nu specifică cum se verifică acest lucru şi nici în cât timp de la comiterea faptelor sau acţiunilor poate fi declanşată procedura; nu stabileşte limitele de gravitate ale exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei; nu prevede modul în care persoana vizată ia cunoştinţă de aspectele constatate şi de dispunerea revocării din funcţie. De asemenea, nu sunt reglementate garanţii în vederea respectării dreptului la apărare şi a exigenţelor dreptului la un proces echitabil. Avizul secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este un aviz consultativ şi nu este reglementată procedura acordării acestui aviz, în vederea respectării principiului legalităţii, a principiului imparţialităţii, a principiului proporţionalităţii, a dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. Legiuitorul nu a prevăzut necesitatea însoţirii cererii de emitere a avizului de revocare din funcţia de procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie de un document prin care să se constate îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei, fapt ce lasă loc arbitrarului, lipsei de imparţialitate şi excesului de putere. Este încălcată, astfel, şi prezumţia de nevinovăţie.
    5. Mai mult, se susţine că nu este prevăzută obligaţia citării procurorului vizat de cererea de revocare, de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, fiind astfel încălcat dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie, şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituţie. În acelaşi sens se invocă art. 41 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, şi hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată în Cauza C-269/90, prin care s-a decis că este necesar să fie respectate garanţiile conferite de ordinea juridică europeană în procedurile administrative. Printre aceste garanţii figurează, în special, obligaţia să examineze cu imparţialitate toate elementele prezentate, să asculte persoana care va suporta consecinţele emiterii actului şi să motiveze deciziile luate. Dispoziţiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 nu reprezintă o normă previzibilă, de natură a conferi procurorului o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ce i-ar putea fi aduse prin revocare. Sub acest aspect, principiul securităţii juridice se corelează cu alt principiu dezvoltat în dreptul european, şi anume cu principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă. De asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare arbitrară a normelor juridice (adică pe baza unor criterii de oportunitate conjuncturală) şi stabilitatea regulilor instituite de acestea. În cazul revocării, principiile stabilităţii şi independenţei procurorilor, consacrate de art. 3 din Legea nr. 303/2004, impun stricta aplicare a dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor, în vederea prevenirii oricăror impedimente în exercitarea activităţii acestora, precum şi a oricărui fel de atingere adusă principiului independenţei magistraţilor, cu atât mai mult cu cât revocarea operează ca o sancţiune disciplinară.
    6. Se susţine că textul art. 87 din Legea nr. 304/2004 nu prevede decât aspecte legate de numirea procurorilor în cadrul acestei structuri, Direcţia Naţională Anticorupţie, nefiind o normă precisă şi clară sub aspectul revocării acestora. Or, având în vedere că este dispusă de către procurorul şef, revocarea trebuie să fie cuprinsă în norma generală aplicabilă. Sub aceste aspecte, se susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de predictibilitate, fiind de natură a aduce atingere gravă securităţii juridice, sub aspectul deciziilor adoptate. Ca urmare a reglementării dispoziţiilor de lege referitoare la numirea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, revocarea din funcţia de procuror a acestora ar trebui să urmeze o procedură similară celei de numire, pentru a asigura stabilitate şi independenţă procurorului. Norma de lege criticată nu conferă o garanţie a respectării drepturilor constituţionale împotriva arbitrarului, conducând la afectarea principiului securităţii juridice şi a previzibilităţii dreptului. Atât dimensiunea formală, privind calitatea dreptului, cât şi cea materială, referitoare la stabilitatea dreptului, conduc la asigurarea previzibilităţii normei de drept, exigenţe constituţionale care nu sunt îndeplinite în situaţia textului art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004.
    7. De asemenea, se susţine că neconstituţionalitatea textului de lege criticat este de natură a intra în conflict cu principiile constituţionale şi legale privind stabilitatea magistratului, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 375 din 6 iulie 2005, prin care principiul inamovibilităţii este definit ca reprezentând „starea de drept care, în garantarea independenţei acestora, îi apără de riscul de a fi demişi, destituiţi sau retrogradaţi din funcţie fără temei legitim ori mutaţi la alte instanţe, prin delegare, detaşare sau chiar prin promovare, fără consimţământul lor“. Or, se susţine că revocarea din funcţie operează ca o veritabilă sancţiune disciplinară. Astfel, există cel puţin o suspiciune rezonabilă de lipsă de imparţialitate din partea titularului cererii de revocare, iar posibilităţile de apărare sunt inexistente, neavând posibilitatea legală de a aduce în faţa membrilor Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii documente din dosarele penale. Singurul organ competent să efectueze aceste verificări şi să ofere un punct de vedere obiectiv era şi rămâne Inspecţia Judiciară. Se invocă, în acest sens, hotărârile din 21 iunie 2016, pronunţate în Cauza Ramos Nunes De Carvalho E Sa împotriva Portugaliei şi în Cauza Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, referitor la o procedură disciplinară similară cu cea reglementată de legislaţia română, că sunt încălcate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie, deoarece „procedura era inechitabilă, întrucât instanţa supremă nu avea posibilitatea legală de administrare a probei testimoniale pentru a reaprecia starea de fapt reţinută de Consiliul magistraţilor“.
    8. Critica de neconstituţionalitate vizează, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, o lacună legislativă privind procedura de revocare a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fapt ce determină caracterul imprevizibil al art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004. Astfel, nu sunt reglementate nici procedura de urmat în cazul revocării, nici efectele acesteia. Deşi, potrivit art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004, la data încetării activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul revine la parchetul de unde provine, se susţine că situaţia revenirii la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii este nereglementată, fapt ce încalcă dispoziţiile art. 1 şi art. 20 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 303/2004. Practic, pentru a da eficienţă acestui text de lege, ar trebui ca persoana vizată de cererea de emitere a avizului pentru revocare din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie să treacă peste prezumţia de nevinovăţie, să nu ia în calcul posibilitatea emiterii unui aviz negativ de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi deci a ordinului de revocare, şi să facă cerere de revenire la un alt parchet din raza de domiciliu, conform gradului profesional. Nici în această situaţie nu sunt, însă, stabilite condiţiile în care cererea este admisibilă.
    9. În consecinţă, se susţine că dispoziţiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 nu îndeplinesc exigenţele de claritate, precizie şi coerenţă a dreptului sub aspectul procedurii de revocare, având un efect negativ imediat asupra principiului securităţii juridice. Or, în condiţiile în care revocarea produce efecte asupra carierei magistratului, aceste instituţii trebuie să fie clar definite, pentru a evita aplicarea discreţionară sau arbitrară. Cu atât mai mult cu cât principii constituţionale, precum stabilitatea şi inamovibilitatea magistraţilor, sunt aplicate direct, se susţine că lipsa de precizie a textului de lege criticat este de natură să permită crearea unei insecurităţi juridice sub aspectul soluţiilor adoptate. O normă devine previzibilă în momentul în care conferă o anumită garanţie împotriva atingerilor arbitrare săvârşite de către autorităţile publice. Se invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 448 din 29 octombrie 2013. Totodată, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. Curtea a reţinut că aceste dispoziţii încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ nu întruneşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind anunţată cu suficientă precizie pentru a se înţelege la ce dispoziţii legale se raportează încălcarea atribuţiilor de serviciu. Curtea a reţinut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu. Astfel, dispoziţia de lege criticată nu conferă celor cărora le este aplicabilă posibilitatea de a lua cunoştinţă, într-un termen rezonabil, de declanşarea procedurii de revocare şi nici posibilitatea de a-şi adapta conduita în funcţie de consecinţele produse de aceasta.
    10. O altă critică adusă art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 vizează încălcarea art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Legiuitorul nu a prevăzut calea de atac împotriva ordinului de revocare, modalitatea, termenii şi condiţiile de exercitare a acesteia împotriva măsurii dispuse şi nici organul abilitat căruia să i se poată adresa contestatarul măsurii, fiind astfel încălcat dreptul acestuia la un judecător. Fiind vorba despre un aviz consultativ, contestarea hotărârii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu suspendă aplicarea ordinului prin care s-a dispus revocarea din funcţie, devenind ineficientă. Or, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu trebuie neglijate consecinţele negative care se repercutează asupra carierei profesionale şi vieţii personale a procurorului, prin prisma faptului că acesta este pus în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia de la momentul emiterii ordinului de revocare şi, pe cale de consecinţă, în imposibilitate de a-şi preda lucrările, fiind obligat să se prezinte, de îndată, la unitatea de parchet la care a fost trimis, cu toate consecinţele negative ce decurg din aceasta (inclusiv posibilitatea dispariţiei unor înscrisuri sau a unor probe de la dosarele instrumentate).
    11. În concluzie, prevederile de lege criticate nu respectă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 20 din Constituţie cu privire la calitatea legii, respectiv claritate, precizie şi previzibilitate, sub aspectul procedurii de revocare, procedură cu implicaţii directe în ceea ce priveşte cariera magistratului, nu respectă prevederile art. 21 şi art. 24 şi nu acordă garanţiile constituţionale conferite privind inamovibilitatea şi stabilitatea magistratului.
    12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază, în esenţă, că dispoziţiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin caracterul parţial lacunar, parţial imprecis, deci imprevizibil. Sintagma „exercitare necorespunzătoare“ este extrem de vagă, neînţelegându-se care sunt normele în raport cu care se apreciază caracterul corespunzător sau necorespunzător al exerciţiului funcţiei, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016. Pe de altă parte, textul de lege criticat se rezumă doar la a menţiona competenţa procurorului-şef de a emite ordinul de revocare, dar nu prevede absolut nicio procedură pentru emiterea acestui ordin, necunoscându-se modalitatea în care se va stabili dacă a avut loc o exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, textul criticat fiind, astfel, lacunar şi imprecis. Referitor la art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, apreciază că acesta nu se aplică în cauză, nefiind relevantă vreo dispoziţie comunitară pusă în aplicare prin emiterea ordinului de revocare. Apreciază că nu sunt încălcate prevederile art. 21 şi art. 24 din Constituţie, deoarece acestea vizează faza de judecată, iar nu faza emiterii actelor administrative. Consideră că nu pot fi primite nici susţinerile referitoare la inamovibilitate, deoarece acestea se aplică numai judecătorilor, iar nu şi procurorilor, cărora li se aplică principiile independenţei şi stabilităţii în funcţie. În final, cât priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de acces la instanţă, se apreciază că avizul prealabil emis de Consiliul Superior al Magistraturii asupra revocării - reprezentând un act administrativ prealabil - poate fi supus analizei instanţei odată cu actul final al revocării, în condiţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că, în analiza constituţionalităţii textului de lege criticat, trebuie avut în vedere atât modul de organizare instituţională a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cât şi modalitatea de numire şi evaluare a procurorilor acestei direcţii. Astfel, potrivit legii, Direcţia Naţională Anticorupţie este o structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu sediul în Bucureşti şi care îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializaţi în combaterea corupţiei. Din analiza dispoziţiilor din Legea nr. 304/2004 referitoare la numirea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie rezultă că aceştia sunt numiţi de procurorul şef, în urma unui interviu în care se analizează aspecte precum: pregătirea profesională, rezistenţa la stres, alte calităţi specifice. Prin urmare, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu sunt numiţi în urma unui concurs, numirea este lăsată la latitudinea procurorului şef al direcţiei, iar la întoarcerea la parchetul de unde provin îşi redobândesc gradul profesional avut. Principiul stabilităţii este unul fundamental, care caracterizează cariera procurorului, în calitatea sa de magistrat, iar procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se bucură de acest principiu, dar nu în raport cu numirea sa în cadrul direcţiei. În cazul revocării sale, el se reîntoarce la funcţia din cadrul parchetelor, bucurându-se de principiul stabilităţii în această calitate. Prin revocarea din funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie, persoana nu îşi pierde calitatea de magistrat, nu este exclusă din magistratură, ci îşi continuă cariera de procuror, cu toate garanţiile constituţionale ale acesteia. În plus, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie evaluează anual activitatea procurorului, evaluare din care poate rezulta că un anumit procuror nu îşi desfăşoară activitatea în mod corespunzător. Or, în acest caz, este obligatoriu ca legea să prevadă posibilitatea revocării din funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie [aşa cum se reglementează în art. 87 alin. (8) contestat], fără ca instituirea acestui caz specific de revocare să constituie o încălcare a prevederilor constituţionale. Enunţarea celor două cazuri de revocare: îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor şi sancţiunea disciplinară, respectă normele de tehnică legislativă privind redactarea actelor normative, ele trebuind să fie interpretate şi aplicate prin coroborare cu toate celelalte texte legale care reglementează numirea şi evaluarea profesională a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Este adevărat că instanţa constituţională, în jurisprudenţa sa, a consacrat principiul stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice (a se vedea Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008), susţinând în acest sens că „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce“, însă textul criticat este redactat cu respectarea acestor cerinţe. Astfel, după cum se poate observa din analiza modului de organizare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, legiuitorul a optat pentru a se acorda procurorului şef o marjă de apreciere cu privire la activitatea procurorului din cadrul instituţiei pe care o conduce (numire, evaluare, revocare), dar şi cu privire la activitatea celorlalte categorii de personal din cadrul instituţiei (agenţi şi ofiţeri de poliţie sau specialişti), fără ca această marjă de apreciere să poată fi considerată ca afectând vreo garanţie constituţională. Mai mult, ordinul procurorului şef de revocare din funcţie (dar şi de numire) este supus avizului consultativ al Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, aviz care, în speţă, a fost unui pozitiv. Or, eventualele încălcări ale legii ar fi putut fi înlăturate şi în procedura de avizare a revocării din funcţie, prin emiterea unui aviz negativ motivat, ceea ce nu s-a întâmplat. Contrar celor susţinute de autoarea excepţiei, actele emise de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti, neputându-se afirma că dispoziţiile legale care reglementează cele două cazuri de revocare din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie încalcă dreptul de acces la un judecător. Constituţia reglementează principiul accesului liber la justiţie, iar modul de aplicare a dispoziţiilor legale se poate verifica sub aspectul legalităţii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, potrivit competenţei acestora. Însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului reconfirmă rolul interpretativ al organelor jurisdicţionale în garantarea previzibilităţii dispoziţiilor normative în sistemele de drept continental. Acestor organe le revine sarcina de a interpreta de o manieră coerentă dispoziţiile generale ale unei legi, pentru a stabili sensul lor exact şi a disipa orice îndoială în acest domeniu. (Hotărârea din 9 ianuarie 2013, pronunţată în Cauza Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei, paragraful 179).
    15. Cu privire la invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, Guvernul consideră că aceasta nu are aplicabilitate în speţă, referindu-se la un text legal în materia răspunderii penale, răspundere ale cărei consecinţe juridice asupra persoanei sunt în mod indubitabil mai importante decât ale oricărei alte forme de răspundere, deci şi caracterul previzibil, predictibil şi claritatea normei au o altă semnificaţie din punctul de vedere al aprecierii constituţionalităţii sau al respectării standardelor convenţionale. În speţă, neîndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu trebuie analizată atât prin raportare la competenţa procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de a realiza evaluarea anuală a performanţelor profesionale, cât şi prin modul de apreciere a candidatului-procuror, în procedura de numire în cadrul acestui parchet.
    16. În ceea ce priveşte condiţiile de numire în funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Guvernul menţionează că, printre acestea, se regăseşte şi cea privind „conduita morală ireproşabilă“, condiţie care trebuie menţinută pe toată durata în care persoana activează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind o condiţie specifică acestei funcţii, separată de cea a „bunei reputaţii“ care caracterizează orice magistrat. Se arată că textul privind conduita morală ireproşabilă, prezumat a fi cunoscut de orice persoană care accede în funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nu este lipsit de previzibilitate, ci, dimpotrivă, are un grad de claritate suficient pentru a putea fi aplicat. Cuvântul „ireproşabil“ arată faptul că orice abatere, chiar cea mai mică, de la normele morale general acceptate, inclusiv cele care privesc profesia de magistrat, poate duce la o revocare din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Este evident că şi în acest caz revocarea poate fi supusă controlului instanţei judecătoreşti, care apreciază asupra legalităţii măsurii de revocare, inclusiv prin verificarea unui eventual abuz de putere. Se apreciază că faptul că terminologia folosită în actul administrativ de revocare este cea de „neîndeplinire a condiţiei bunei reputaţii“ este o chestiune de aplicare a legii, ce cade în competenţa instanţei de drept comun, iar nu de constituţionalitate. În orice caz, potrivit prevederilor legale în vigoare, nerespectarea condiţiei bunei reputaţii atrage chiar eliberarea din funcţia de magistrat, măsură care nu poate fi dispusă de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
    17. În ceea ce priveşte celelalte aspecte invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv existenţa unei suspiciuni rezonabile de imparţialitate din partea titularului cererii de revocare, lipsa posibilităţii de a se apăra în procedura de revocare, dar şi alte elemente de fapt reţinute în ordinul de revocare, Guvernul consideră că acestea sunt aspecte care ţin de aplicarea legii, iar nu de constituţionalitate, eventualele abuzuri putând fi eliminate prin intermediul unei acţiuni în justiţie împotriva măsurilor considerate nelegale.
    18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autoarei excepţiei prezent la şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este precizat în actul de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu următorul cuprins: „Procurorii numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot fi revocaţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare“. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, textul de lege criticat a suferit două modificări succesive, după cum urmează:
    - prin art. I pct. 43 din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, potrivit căruia, „Procurorii numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot fi revocaţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul conform al secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare.“;
    – prin art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018, potrivit căruia „Procurorii numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot fi revocaţi prin ordin al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b)-e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“

    21. Astfel, Curtea constată că, deşi, în mod formal, textul de lege aplicabil litigiului în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate este art. 87 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018, soluţia legislativă criticată se regăseşte şi în art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare în prezent, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018.
    22. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, precum şi principiului privind stabilitatea şi inamovibilitatea magistratului, principiului securităţii raporturilor juridice şi principiului încrederii legitime.
    23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea excepţiei a solicitat instanţei judecătoreşti suspendarea executării Ordinului nr. 301 din 5 iulie 2017, emis de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, (prin care s-a dispus revocarea sa din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie), până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestui ordin. Cererea de suspendare a acestui ordin a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.“ În cadrul acestui litigiu, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004. Prin Sentinţa civilă nr. 3.325 din 27 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.018/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, a suspendat executarea Ordinului nr. 301 din 5 iulie 2017, emis de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestui ordin.
    24. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, având în vedere obiectul litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate - şi anume cererea de suspendare a executării unui act administrativ, întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 - se ridică problema legăturii cu soluţionarea cauzei a acesteia. În cazuri similare, prin Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2014, şi prin Decizia nr. 756 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2015, paragraful 17, pronunţate ca urmare a ridicării unor excepţii de neconstituţionalitate în cadrul soluţionării unor cereri de suspendare a unor hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională a stabilit că cererea de suspendare a executării actelor administrative, formulată în condiţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reprezintă o cerere conexă acţiunii întemeiate pe art. 7 şi 8 din aceeaşi lege, cerere a cărei introducere este guvernată de principiul disponibilităţii. Prin aceleaşi decizii, Curtea a mai reţinut că dispoziţiile de lege criticate pentru neconstituţionalitate, constituind temeiuri ale hotărârilor emise de Consiliul Superior al Magistraturii şi a căror suspendare se solicită, au legătură cu soluţionarea acţiunilor deduse judecăţii.
    25. De asemenea, prin Decizia nr. 374 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 5 iulie 2016, paragraful 32, Curtea a reţinut că doar o soluţie definitivă de suspendare a actului administrativ atacat ar face inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 637 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 13 februarie 2017, paragraful 18).
    26. Având în vedere această jurisprudenţă constantă, precum şi cadrul procesual în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în cazul de faţă, cererea de suspendare a executării ordinului de revocare, emis de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a fost admisă prin Sentinţa civilă nr. 3.325 din 27 septembrie 2017, prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat şi Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate. Ulterior, prin Decizia nr. 77 din 15 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva acestei sentinţe.
    27. Prin urmare, Curtea constată că, în acord cu jurisprudenţa sa, suspendarea definitivă a executării actului administrativ atacat conduce la inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a unor dispoziţii de lege ce constituie temeiuri ale acestui act, deoarece chiar şi o eventuală admitere a excepţiei nu ar mai produce niciun efect în cauză. Or, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, Decizia nr. 712 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015, paragraful 19).
    28. Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că, „în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).
    29. În consecinţă, Curtea constată că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu ar sluji cauzei în care a fost ridicată, în care nu ar mai produce nicio consecinţă, câtă vreme cererea de suspendare a executării actului administrativ a fost admisă, printr-o hotărâre definitivă, iar recursul împotriva acestei hotărâri a fost respins. În consecinţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 este inadmisibilă.
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Mihaiela Moraru Iorga în Dosarul nr. 6.018/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 ianuarie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean

    ----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice