Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 729 din 8 octombrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 729 din 8 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1242 din 16 decembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul său nr. 7.826/99/2016, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.063D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece aspectele invocate de instanţa judecătorească nu reprezintă probleme de constituţionalitate a textului de lege criticat.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Decizia civilă nr. 304 din 8 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.826/99/2016, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, „prin raportare la art. 11 din Constituţia României, cu referire la art. 2 din Legea nr. 157/2005 şi art. 53 titlul II din Tratatul Uniunii Europene de aderare a României la Uniunea Europeană, precum şi art. 1 din Directiva 2001/23/CE“. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească, în cadrul soluţionării apelului declarat de reclamanta Daniela Vultur împotriva unei sentinţe civile a Tribunalului Iaşi, având ca obiect drepturi băneşti. La termenul de judecată din 17 aprilie 2018, instanţa a invocat şi a pus în discuţie necesitatea sesizării Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea art. 1 din Legea nr. 67/2006, prin raportare la art. 11 din Constituţia României, cu referire la art. 2 din Legea nr. 157/2005 şi art. 53 titlul II din Tratatul Uniunii Europene de aderare a României la Uniunea Europeană, precum şi art. 1 din Directiva 2001/23/CE, în sensul de a se adresa Curţii Constituţionale întrebarea: „Dacă este constituţional să limiteze protecţia salariatului doar la ipoteza transferului proprietăţii sau poate avea loc o extindere pentru orice activitate economică“.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată arată că reclamanta nu a putut dovedi îndreptăţirea la plata sporului de vechime în muncă nici pe temei convenţional individual, nici pe cel colectiv, iar aceasta a invocat în beneficiul său prevederile imperative ale art. 173 din Codul muncii cu referire la Legea nr. 67/2006. Legiuitorul român subsumează noţiunea de transfer de întreprindere exclusiv operaţiunii de cesiune şi fuziune, ce implică în sensul art. 4 lit. d) din Legea nr. 67/2006 - trecere din proprietatea cedentului în proprietatea cesionarului a unei întreprinderi, unităţi sau a unor părţi ale acestora. Or, reclamanta a invocat sensul larg al noţiunii de transfer de întreprindere, potrivit Directivei 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001, a cărei transpunere în plan intern s-a realizat tocmai prin Legea nr. 67/2006. În consecinţă, prevederea normativă internă nu a preluat integral dispoziţiile europene, omiţând dispoziţia înscrisă în art. 1 lit. b din Directiva 2001/23/CE a Consiliului.
    6. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa arată că principiul protecţiei jurisdicţionale efective rezultă dintro jurisprudenţă constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a apreciat că acesta „constituie un principiu general al dreptului comunitar, care decurge din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, care a fost consacrat în articolele 6 şi 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale“ (Hotărârea din 15 mai 1986, Johnston, 222/84, Rec., p. 1651, pct. 18 şi 19, Hotărârea din 15 octombrie 1987, Heylens şi alţii, 222/86, Rec., p. 4097, pct. 14, Hotărârea din 27 noiembrie 2001, Comisia/Austria, C-424/99, Rec., p. 1-9285, pct. 45, Hotărârea din 25 iulie 2002, Union de Pequenos Agricultores/Consiliul, C-50/00 P, Rec., p. 1-6677, pct. 39, şi Hotărârea din 19 iunie 2003, Eribrand, C467/01, Rec., p. 1-6471, pct. 61) şi care a fost reafirmat şi în art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Sub acest aspect, în aplicarea principiului cooperării prevăzut la art. 10 CE, instanţele din statele membre sunt cele care trebuie să asigure protecţia jurisdicţională a drepturilor pe care justiţiabilii le au în temeiul dreptului comunitar (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 16 decembrie 1976, Rewe 33/76, Rec., p. 1989, pct. 5, şi Hotărârea Cornet, 45/76, Rec. p. 2043, pct. 12, Hotărârea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, Rec., p. 629, pct. 21 şi 22, Hotărârea din 19 iunie 1990, Factortame şi alţii, C-213/89, Rec., p. 1-2433, pct. 19, precum şi Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, Rec., p. 1-4599, pct. 12). În lipsa unei reglementări comunitare în materie, îi revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuţia de a desemna instanţele competente şi de a stabili modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor destinate să asigure protecţia drepturilor pe care justiţiabilii le au în temeiul dreptului comunitar (a se vedea, în special, hotărârile citate anterior Rewe, pct. 5, Cornet, pct. 13, Peterbroeck, pct. 12, Hotărârea din 20 septembrie 2001, Courage şi Crehan, C-453/99, Rec., p. 1-6297, pct. 29, precum şi Hotărârea din 11 septembrie 2003, Safalero, C-13/01, Rec., p. 1-8679, pct. 49). - [Cauza C-441/14, Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 19 aprilie 2016, Dansk Industri (DI), paragrafele 29-31]. Or, în raport cu principiul protecţiei jurisdicţionale efective a drepturilor consacrate la nivel european şi în raport cu sistemul juridic naţional, instanţa de judecată consideră că doar excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o pârghie concretă şi efectivă prin care instanţa naţională poate contracara neconcordanţa existentă între prevederile directivei, ce nu produc efect direct orizontal, şi norma naţională internă.
    7. Se mai susţine că dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 157/2005 prevăd că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează ducerea la îndeplinire a obligaţiilor României rezultate din actul aderării şi din prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi din celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Totodată, art. 53 alin. 2 din titlul II, partea a cincea - Dispoziţii privind punerea în aplicare a prezentului act - din Tratat stabileşte că, „în măsura în care modificările directivelor în înţelesul articolului 249 din Tratatul CE şi al articolului 161 din Tratatul CEEA, introduse prin prezentul act, necesită modificarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale actualelor state membre, actualele state membre aplică măsurile necesare pentru a se conforma directivelor modificate de la data aderării, cu excepţia cazului în care prezentul protocol prevede un alt termen. Acestea comunică măsurile respective Comisiei până la data aderării sau, după caz, până la termenul prevăzut de prezentul protocol“. Chiar dacă este consacrată constituţional, teoria monistă este insuficientă practic pentru a asigura efectul deplin al prevederilor Directivei 2001/23/CE în dreptul intern şi a conferi drepturi direct particularilor în raport cu alţi particulari. În acest sens, prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie instituie caracter prioritar de aplicare doar în favoarea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Or, potrivit art. 288 din TUE consolidat, directiva este obligatorie însă doar pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele.
    8. În privinţa aplicării actelor obligatorii ale Uniunii Europene în cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că „folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate“ (Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011). În acest sens, Curtea Constituţionala a reţinut „că este de competenţa Curţii Constituţionale constatarea existenţei acestei neconcordanţe normative între actele Uniunii Europene anterior menţionate şi cele naţionale. Cu privire la acest din urmă aspect, Curtea a reţinut că neconcordanţa normativă astfel constatată nu îşi poate avea rezolvarea doar prin recurgerea la principiul constituţional al priorităţii de aplicare a actelor Uniunii Europene, ci prin constatarea încălcării art. 148 alin. (2) din Constituţie, text care cuprinde, în mod implicit, o clauză de conformare a legilor interne cu actele Uniunii Europene (cu distincţiile menţionate în Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 455), iar încălcarea acesteia, în ipoteza actelor Uniunii Europene cu relevanţă constituţională, trebuie sancţionată ca atare de către Curtea Constituţională. Desigur, în privinţa actelor Uniunii Europene care nu au relevanţă constituţională competenţa de a remedia neconcordanţa normativă aparţine legiuitorului sau instanţelor judecătoreşti, după caz“ (a se vedea Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015).
    9. În ceea ce priveşte remediile reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, trebuie subliniat că instanţa de judecată este ţinută să aplice legea şi nu poate pronunţa o soluţie contra legem, iar un remediu legislativ ulterior este total ineficient în speţa de faţă, în condiţiile în care legea civilă dispune numai pentru viitor. În consecinţă, instanţa apreciază că doar unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România poate asigura efectul deplin al dispoziţiilor constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte obligaţiile rezultând din aplicarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană, prin raportare la principiul protecţiei jurisdicţionale efective a drepturilor consacrate la nivel european. În concluzie, întrucât înţelesul art. 1 din Directiva 2001/23 CE a fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa susţine că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 67/2006 sunt constituţionale, doar în măsura în care dispoziţia normativă internă se interpretează şi în sensul că „se consideră transfer în sensul prezentei legi şi cel al unei unităţi care îşi menţine identitatea, înţeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfăşura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară“ (prin preluarea integrală a prevederilor art. 1 lit. b din Directiva 2001/23/CE).
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2006, cu modificările ulterioare, având următorul conţinut: „Prevederile prezentei legi reglementează condiţiile în care se realizează protecţia drepturilor de care beneficiază salariaţii, prevăzute în contractele individuale de muncă şi în contractul colectiv de muncă aplicabil, în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni, potrivit legii.“
    14. În opinia instanţei judecătoreşti - autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, prin raportare la: art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005, având următorul conţinut: „Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează ducerea la îndeplinire a obligaţiilor României rezultate din actul aderării şi din prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi din celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu“; art. 53 alin. (2) din Tratatul între Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, potrivit căruia „În măsura în care modificările directivelor în înţelesul articolului 249 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi al articolului 161 din Tratatul CEEA, introduse prin prezentul protocol, necesită modificarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale actualelor state membre, actualele state membre aplică măsurile necesare pentru a se conforma directivelor modificate de la data aderării, cu excepţia cazului în care prezentul protocol prevede un alt termen. Acestea comunică măsurile respective Comisiei până la data aderării sau, după caz, până la termenul prevăzut de prezentul protocol“; art. 1 din Directiva Consiliului 2001/23/CE privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE), seria L, nr. 82 din 22 martie 2001, cu următorul cuprins:
    "(1) (a) Prezenta directivă se aplică în cazul oricărui transfer al unei întreprinderi, unităţi sau al unei părţi de întreprindere sau de unitate către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni convenţionale sau al unei fuziuni.
    (b) Sub rezerva literei (a) şi a următoarelor dispoziţii ale prezentului articol, se consideră transfer în sensul prezentei directive cel al unei unităţi care îşi menţine identitatea, înţeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfăşura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară.
    (c) Prezenta directivă se aplică în cazul întreprinderilor publice şi private care exercită o activitate economică, indiferent dacă au sau nu scop lucrativ. O reorganizare administrativă a autorităţilor administraţiei publice sau transferul unor funcţii administrative între autorităţile administraţiei publice nu reprezintă un transfer în sensul prezentei directive.
(2) Prezenta directivă se aplică dacă şi în măsura în care întreprinderea, unitatea sau partea de întreprindere sau de unitate care urmează să fie transferată se situează în domeniul teritorial de aplicare a tratatului.
(3) Prezenta directivă nu se aplică în cazul navelor maritime."

    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de către instanţa de judecată, în cadrul soluţionării apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.937 din 26 octombrie 2017 a Tribunalului Iaşi, prin care a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Imperia Holding - S.R.L. În motivarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că a operat un transfer de întreprindere între Euromat Oil - S.R.L. şi pârâta Imperia Holding - S.R.L., pentru a da eficienţă protecţiei drepturilor reclamantei stabilite prin contractul individual de muncă încheiat cu Euromat Oil - S.R.L. Instanţa a mai reţinut că nu a existat o cesiune sau fuziune între cele două societăţi, iar contractul individual de muncă încheiat cu Euromat Oil - S.R.L. a încetat prin acordul părţilor anterior încheierii contractului cu pârâta Imperia Holding - S.R.L. Instanţa de judecată, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, susţine că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora sunt neconstituţionale, deoarece se aplică doar în cazul transferului întreprinderii, ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni, iar nu şi în cazul altor forme de transfer de proprietate, astfel cum prevede art. 1 lit. b) din Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi, ceea ce, în opinia sa, contravine art. 11 din Constituţie.
    16. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reţine, pe de-o parte, că, potrivit art. 11 alin. (1) din Constituţie, statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea fundamentală, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern.
    17. Pe de altă parte, Curtea reţine că sediul materiei în domeniul relaţiei drept intern - drept european îl constituie dispoziţiile art. 148 din Constituţie, iar, potrivit alin. (2) al acestuia, „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare“. Articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (ex-articolul 249 TCE) prevede următoarele: „Pentru exercitarea competenţelor Uniunii, instituţiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize. Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru. Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele. Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care se indică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceştia. Recomandările şi avizele nu sunt obligatorii.“
    18. Curtea reţine că Legea nr. 67/2006 transpune Directiva Consiliului 2001/23/CE privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi, iar, potrivit art. 1 alin. (1) din aceasta, „a) Prezenta directivă se aplică în cazul oricărui transfer al unei întreprinderi, unităţi sau al unei părţi de întreprindere sau de unitate către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni convenţionale sau al unei fuziuni. b) Sub rezerva literei (a) şi a următoarelor dispoziţii ale prezentului articol, se consideră transfer în sensul prezentei directive cel al unei unităţi care îşi menţine identitatea, înţeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfăşura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară. c) Prezenta directivă se aplică în cazul întreprinderilor publice şi private care exercită o activitate economică, indiferent dacă au sau nu scop lucrativ. O reorganizare administrativă a autorităţilor administraţiei publice sau transferul unor funcţii administrative între autorităţile administraţiei publice nu reprezintă un transfer în sensul prezentei directive.“
    19. Curtea constată că, în realitate, susţinerile autoarei excepţiei – instanţa judecătorească constituie probleme de interpretare a noţiunii de „transfer“ al unei întreprinderi, în sensul Legii nr. 67/2006, şi de aplicare a dispoziţiilor acestei legi la cazul concret al reclamantei, în scopul acordării protecţiei conferite de lege. Or, aspectele referitoare la incidenţa sau nu în speţă a Legii nr. 67/2006 nu constituie probleme de constituţionalitate a textului de lege criticat. Mai mult, stabilirea înţelesului noţiunii de „transfer“ al unei întreprinderi, în sensul Legii nr. 67/2006, nu are nicio relevanţă constituţională, ci constituie o problemă de interpretare a legii în vederea aplicării acesteia la cazul concret dedus judecăţii, care intră în atribuţiile instanţelor judecătoreşti. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii.
    20. Astfel, Curtea reţine că, în acord cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, justiţia constituţională presupune controlul constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor Guvernului şi nicidecum controlul constituţionalităţii aplicării lor. Având în vedere acestea, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, ridicată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 7.826/99/2016.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016