Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, formulată de Guvernul României. 2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.677 din 2 iulie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 872A/2020. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost formulate, în esenţă, următoarele critici: Susţinerile privind încălcarea art. 16 din Constituţie - Egalitatea în drepturi 4. Se arată că actul normativ criticat instituie două proceduri de despăgubire pentru fiecare categorie de beneficiari, respectiv pentru cumpărătorii de drepturi litigioase, precum şi pentru foştii proprietari, aspecte care au caracter de discriminare între cele două categorii de persoane. Se invocă în acest sens jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în materie. Susţinerile privind încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, cu referire la principiul securităţii raporturilor juridice 5. Se arată că legea criticată creează dificultăţi de interpretare, cu consecinţa încetinirii sau chiar a blocării procesului de restituire. Astfel, cu privire la noua modalitate de evaluare a proprietăţilor care formează obiectul cererilor de restituire, se arată că, fiind în continuă fluctuaţie, „grilele notariale“ nu oferă elementul de previzibilitate necesar unei evaluări echitabile, iar beneficiarii legilor de retrocedare nu vor şti ce conduită să adopte în raport cu scopul lor direct (să solicite soluţionarea dosarului la momentul actual sau să aştepte un moment viitor în speranţa obţinerii unor despăgubiri mai mari). 6. Se mai arată că art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, astfel cum a fost modificat, nu este suficient de clar în privinţa modalităţii de evaluare a imobilelor. În timp ce la art. 2 alin. (1) lit. a) legiuitorul a prevăzut în mod expres că evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri urmează să se realizeze „în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia“, la lit. b) a aceluiaşi articol, această sintagmă nu a mai fost preluată, fapt ce poate conduce la interpretări diferite în procesul de soluţionare a dosarelor de despăgubire, atât în procedura administrativă, cât şi în procedura judecătorească. 7. La elaborarea unui act normativ, legiuitorul trebuie să se asigure că textul de lege este formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, fără să lase loc de incertitudine. Or, în forma modificată prin legea de aprobare, lăsând o marjă largă de interpretare şi aplicare pentru autorităţile care urmează să dispună acordarea de despăgubiri, textul nu este previzibil. În condiţiile în care soluţiile adoptate pot atrage răspunderea sub diferite forme (administrativă, civilă, penală), pentru procesul de despăgubire, o astfel de neclaritate în textul de lege afectează principiul securităţii juridice în componenta sa privind calitatea actului normativ, cu consecinţa încălcării art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Susţinerile privind încălcarea art. 61 alin. (2) şi a art. 75 alin. (1) din Constituţie, cu referire la principiul bicameralismului 8. Se arată că Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, precizând/afirmând în expunerea de motive că actul normativ sa impus pentru o serie de motive care vizau asigurarea unui sistem de despăgubiri unitar, prevenirea riscului ca modificările succesive ale grilelor să întârzie procesul de soluţionare a dosarelor de despăgubiri etc., sens în care s-a propus suspendarea aplicării art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, perioadă în care evaluarea imobilelor urma să se efectueze prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a actului normativ mai sus menţionat. 9. În cadrul procesului legislativ de aprobare a ordonanţei de urgenţă, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a dispus respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, iar Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a votat legea de aprobare cu modificări faţă de forma actului normativ care a emanat de la Guvern. Astfel, direct în etapa decizională a procesului de legiferare, intenţia de reglementare a Guvernului şi forma adoptată de Senat au fost modificate substanţial în Camera Deputaţilor, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 fiind amendat în sensul că evaluarea imobilelor să se facă diferenţiat, în funcţie de calitatea persoanei care urmează să primească despăgubiri. Or, prevederea în discuţie nu a făcut nici obiectul intenţiei de reglementare a Guvernului, nici obiectul dezbaterilor în Camera de reflecţie, ci reprezintă o modificare sustrasă circuitului legislativ firesc, fiind expusă pentru prima dată în faza decizională, context în care a fost şi adoptată. 10. În continuare, autorul sesizării invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul bicameralismului, apreciind în raport cu aceasta că în procesul legislativ este esenţial pentru Camera decizională să respecte atât intenţia, materia şi obiectul de reglementare avute în vedere de către iniţiator, cât şi forma şi conţinutul soluţiei legislative adoptate de către prima Cameră sesizată. În caz contrar, în măsura în care Camera decizională nu ar fi ţinută de aceste principii constituţionale, s-ar crea contextul în care aceasta ar putea legifera în mod singular, anihilând voinţa primei Camere sesizate şi, în consecinţă, şi-ar aroga în integralitate rolul de unică autoritate legiuitoare, care aparţine, conform Constituţiei, celor două structuri ale Parlamentului. 11. Prin urmare, se apreciază că, în cadrul Camerei decizionale, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 a fost modificat în mod substanţial, cantitativ, atât în raport cu forma iniţiatorului, cât şi cu cea adoptată de către prima Camera sesizată, respectiv Senatul. Or, având în vedere că în Camera de reflecţie ordonanţa de urgenţă a fost respinsă, amendamentele promovate de către Camera Deputaţilor au condus la modificarea substanţială a configuraţiei actului normativ, acestea vizând cadrul general din domeniul restituirii proprietăţii, prin care a fost stabilită o unică modalitate de evaluare a bunurilor imobile care nu mai pot fi restituite în natură, dar creează, în mod evident, un tratament diferenţiat, discriminatoriu, între beneficiarii legilor reparatorii. Astfel, având în vedere că soluţiile legislative adoptate de către Camera decizională nu au izvor nici în voinţa iniţiatorului şi nici în forma adoptată de prima Cameră sesizată, procesul legislativ din Camera Deputaţilor s-a concretizat prin încorporarea unor amendamente străine de intenţia de reglementare şi de obiectul concret al actului normativ iniţiat de către Guvernul României. 12. În opinia autorului sesizării, totalitatea amendamentelor excedează fondului procesului legislativ derulat atât de către Guvern, în calitate de legiuitor delegat, cât şi de către Senat, care au avut în vedere strict adoptarea unui act normativ menit să coreleze o serie de prevederi pentru buna funcţionare a procesului de acordare a despăgubirilor. În concluzie, prin amendamentele adoptate, Camera decizională a modificat arhitectura actului normativ, ceea ce, conform prevederilor Legii fundamentale şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, reprezintă o încălcare a principiului bicameralismului. Susţinerile privind încălcarea art. 111 alin. (1) şi a art. 138 alin. (5) din Constituţie, respectiv a obligaţiei de a indica sursa de finanţare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare 13. Se arată că, din analiza parcursului procesului legislativ, reiese că Parlamentul nu şi-a îndeplinit obligaţia constituţională de a solicita Guvernului o informare cu privire la dinamica prevederilor bugetului de stat în contextul soluţiilor legislative propuse, obligaţie care reiese şi din dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2), care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. 14. Art. 138 din Constituţie, la alin. (5), prevede că nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare, obligativitate care la nivel infraconstituţional a fost transpusă prin prevederile art. 15 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi în art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare, care trebuie să cuprindă schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani; estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor; măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar. 15. Or, deşi ordonanţa de urgenţă în cauză a fost aprobată în scopul expres de a preîntâmpina impactul financiar negativ asupra bugetului de stat, după cum reiese din expunerea de motive, adoptarea acesteia cu modificări deturnează viziunea financiară a Guvernului, la acest moment, în lipsa fişei financiare şi a informărilor în acest sens din partea Guvernului, fiind dificil de indicat dacă intenţia Executivului a fost respectată de către Camera Deputaţilor. Mai mult, critica de neconstituţionalitate este întărită de faptul că aceste cheltuieli nu au fost analizate şi cuprinse în legea bugetului de stat pe anul 2020 la momentul adoptării, întrucât impactul bugetar determinat de aprobarea cu modificări a ordonanţei de urgenţă nu a fost inclus în Legea nr. 5/2020 privind bugetul de stat pe anul 2020. 16. Aşadar, raportat la aspectele prezentate, procesul legislativ de aprobare sau de respingere a ordonanţei de urgenţă trebuia să conţină în mod obligatoriu fişa financiară care emană de la Guvern, ca urmare a analizei soluţiei legislative în contextul dispoziţiilor legii bugetului de stat. În schimb, legiuitorul primar a procedat la supunerea la vot şi adoptarea legii de aprobare în lipsa elementelor obligatorii prevăzute de art. 138 din Constituţie. Or, în interpretarea art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea Constituţională a arătat că cerinţa prevăzută la articolul de lege impune stabilirea concomitentă a unei cheltuieli cu sursa de finanţare, adică a venitului necesar pentru suportarea ei, spre a se evita consecinţele economice şi sociale profund negative ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (Decizia nr. 1.657 din 28 decembrie 2010). Prin urmare, în consonanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pentru neîndeplinirea de către Parlament a obligaţiei de a solicita o informare din partea Guvernului cu privire la cheltuielile bugetare angajate prin soluţia legislativă propusă, se impune a se constata încălcarea art. 111 alin. (1) şi a art. 138 alin. (5) din Constituţie. Susţinerile privind încălcarea art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie referitoare la prioritatea reglementărilor cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene faţă de dispoziţiile contrare din legile interne 17. Se arată că art. 104 din Tratatul de la Maastricht, instituind Uniunea Europeană (tratat care a devenit parte a dreptului intern prin Legea nr. 154/2005), precum şi art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligaţie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depăşească „valorile de referinţă“ stabilite prin Protocol (anexă la Tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real şi PIB. Or, având în vedere că prin Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020 deficitul bugetar s-a stabilit la 74.300,5 milioane lei [art. 2 alin. (2) din actul normativ anterior menţionat], iar efortul bugetar generat de această cheltuială ar avea un impact ridicat prin raportare la numărul beneficiarilor, o atare măsură încalcă dispoziţiile art. 148 din Constituţie pentru că afectează capacitatea statului de a atinge ţinta de deficit şi, în consecinţă, respectarea angajamentelor asumate la nivelul Uniunii Europene. 18. Astfel, se apreciază că legea de aprobare trebuia analizată în mod integrat, în contextul Legii bugetului de stat nr. 5/2020, fiind necesare o regândire şi o modificare corespunzătoare a acesteia din urmă atât pe latura de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli. Prin urmare, faţă de cele arătate, având în vedere că modalitatea de legiferare aduce atingere obligaţiilor statului român prevăzute în actul de aderare, se impune a se constata încălcarea art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie. Susţinerile privind art. 1 alin. (3) şi alin. (5), coroborat cu art. 115 alin. (5) şi alin. (7) din Constituţie, cu referire la principiului cooperării şi colaborării loiale între autorităţi 19. Se arată că, în concordanţă cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, acest motiv de neconstituţionalitate extrinsecă este întemeiat prin raportare la consecinţele comportamentului Parlamentului, concretizat prin eludarea dreptului pozitiv reprezentat de dispoziţiile art. 111 din Constituţie, care stabilesc obligativitatea consultării Guvernului în materia iniţiativelor legislative având ca obiect aspecte cu impact asupra bugetului de stat. Este necesar să se constate că prin maniera în care Camera decizională a înţeles să legifereze nu s-a produs numai o încălcare a obligaţiilor de a solicita informaţii Guvernului şi de a nu interveni asupra cheltuielilor bugetare prestabilite, aspecte care atrag încălcarea art. 111 şi a art. 138 din Constituţie, dar şi că, prin această conduită, Parlamentul a nesocotit, în cele din urmă, principiul constituţional al cooperării şi colaborării loiale, prin aceea că a eludat competenţa Guvernului în procesul de legiferare a aspectelor care generează impact financiar asupra bugetului de stat. 20. Având în vedere considerentele mai sus enunţate, se apreciază că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi alin. (5), ale art. 16, ale art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1), ale art. 111 alin. (1) şi ale art. 138 alin. (5), ale art. 148 alin. (2) şi alin. (4), ale art. 1 alin. (3) şi alin. (5), coroborat cu art. 115 alin. (5) şi alin. (7) din Constituţie. 21. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatului Poporului pentru a comunica punctele lor de vedere. 22. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 23. Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţia României, precum şi a securităţii raporturilor juridice, se arată că obiectul legii supuse controlului de constituţionalitate este aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 prin care se suspendă aplicarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, cu referire la modalitatea legală prin care se face evaluarea imobilelor în vederea acordării despăgubirilor. Mai mult decât atât, prin art. 2 al Ordonanţei de urgenţă în cauză, Guvernul stabileşte că pe perioada suspendării calculul se face pe o grilă notarială valabilă în trecut, respectiv cea din anul 2013, afectând astfel, pe lângă principiul neretroactivităţii, şi principiul nediscriminării între persoanele care au primit despăgubiri deja în baza articolului de lege suspendat şi persoanele care în prezent primesc despăgubiri potrivit normei „tranzitorii“ a Guvernului, calculul făcându-se pe grila notarială din anul 2013. Se apreciază că dispoziţia Guvernului creează o discriminare între persoanele care au primit despăgubiri deja în baza articolului de lege suspendat şi persoanele care în prezent primesc despăgubiri potrivit normei „tranzitorii“ fără a avea criterii sau practici justificate obiectiv de un scop legitim. Potrivit punctului de vedere astfel exprimat, prin legea adoptată se repară caracterul discriminatoriu instituit de Guvern, prin faptul că modalitatea de redactare aprobată de Parlament instituie acele criterii justificate obiectiv de un scop legitim, ceea ce lipsea în forma redată de Guvern, şi anume: grila notarială din anul 2013 se aplică pentru calculul despăgubirilor doar în cazul în care persoana care primeşte despăgubirile nu este fostul proprietar ori moştenitor al acestuia. Concluzionând, în situaţia în care proprietarul ori moştenitorii acestuia au înstrăinat „drepturile litigioase“ şi, în consecinţă, despăgubirile le primeşte o altă persoană decât cea nedreptăţită de fostul regim, atunci această situaţie constituie un criteriu justificat obiectiv pentru instituirea unui alt calcul, pentru că esenţa Legii nr. 165/2013 o reprezintă tocmai repararea unei nedreptăţi suferite de proprietarii cărora li s-au naţionalizat proprietăţile abuziv, nicidecum acordarea unor despăgubiri altor persoane decât proprietarii afectaţi ori moştenitorii acestora. Însă persoanele care au cumpărat aceste „drepturi litigioase“, beneficiind de contextul social, rezultând o disproporţie vădită între preţul cu care au cumpărat drepturile litigioase şi despăgubirile primite ulterior, primesc despăgubirile făcându-se calculul pe grila notarială din anul 2013, însă proprietarii afectaţi ori moştenitorii primesc despăgubirile potrivit grilei notariale aflate în vigoare la data acordării despăgubirii. 24. De asemenea, prin instituirea acestei norme de către Parlament, prin care se repară caracterul discriminatoriu, s-au securizat şi raporturile juridice primare, în sensul că legea astfel adoptată de Parlament consfinţeşte şi apără chintesenţa Legii de bază nr. 165/2013: reparaţia justă acordată direct persoanelor care au fost ele însele victime ale fostului regim ori moştenitorilor acestora. În schimb, persoanelor care primesc despăgubiri în baza unui contract de cumpărare a drepturilor litigioase li se aplică acelaşi principiu, în speţă acordarea despăgubirilor, însă într-un raport de justă proporţionalitate, pe baza grilei notariale din anul 2013, acestea nefiind persoanele afectate direct de către fostul regim, iar diferenţa dintre preţul cumpărării drepturilor litigioase şi despăgubirile primite trebuie să aibă un caracter reparatoriu, şi nu un caracter de profit. 25. În ceea ce priveşte afirmaţia autorului sesizării cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), coroborate cu cele ale art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, se apreciază că este nefondată. Se arată că forma art. 2 adoptată de Parlament clarifică şi repară ceea ce Guvernul, în calitate de autor atât al ordonanţei de urgenţă aprobate prin legea supusă controlului de constituţionalitate, cât şi al sesizării de neconstituţionalitate, a impus în mod discriminatoriu, afectând însuşi scopul Legii de bază nr. 165/2013, acela de justă reparare acordată victimelor fostului regim din perspectiva dreptului de proprietate. În consecinţă, articolul clarifică două tipuri de beneficiari: beneficiarii-victime directe ale regimului (aflaţi în logica juridică a actului normativ) şi beneficiarii care nu au fost direct afectaţi de fostul regim, ci au cumpărat nişte drepturi litigioase. 26. În ceea ce priveşte reclamata afectare a principiului colaborării loiale, se afirmă că „Guvernul are o conduită juridică uzurpatoare atât nefirească, cât şi neconstituţională, de legiuitor ordinar“; „Guvernul are o atitudine absolut neloială şi neconstituţională nerespectând legile Parlamentului, atât cele de respingere sau adoptare a ordonanţelor sale, cât şi Legile adoptate în celelalte cazuri“, sens în care se fac o serie de consideraţii referitoare la exemple de „nesupunere în faţa Legii şi de încălcare a acesteia de către Guvern“. 27. Se apreciază ca fiind nefondată şi critica privitoare la pretinsa încălcare a art. 61 şi a art. 75 alin. (1) din Constituţie, care consacră principiul bicameralismului. Se arată că din fişa legii supuse controlului de constituţionalitate se constată că aceasta a parcurs în mod corect, complet, regulamentar şi constituţional întreaga procedură impusă de parcursul procesului legislativ. Totodată, pornind de la principiul derivat din prevederile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (3) din Constituţia României, republicată, potrivit căruia legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, se apreciază că modificările aduse la Camera Deputaţilor nu se circumscriu criteriilor esenţiale stabilite de Curtea Constituţională pentru determinarea cazurilor în care, prin procedura legislativă derulată, se încalcă principiul bicameralismului. Se consideră că autorul sesizării este în eroare atunci când afirmă că „intenţia de legiferare a Guvernului şi forma adoptată de Senat au fost modificate substanţial în Camera Deputaţilor“. În primul rând, în speţa dedusă judecăţii instanţei de contencios constituţional nu ne aflăm în prezenţa unei „forme adoptate de Senat“, ci ordonanţa de urgenţă a Guvernului ce face obiectul legii supuse controlului constituţional a fost respinsă de Senat. În al doilea rând, nu ne aflăm nici în prezenţa unei „intenţii de legiferare a Guvernului“, această sintagmă traducându-se în termeni de specialitate în proiect de lege iniţiat de Guvern. Obiectul legii priveşte o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern care nu mai constituie o „intenţie de legiferare“, ci este lege sui-generis şi produce efecte juridice. Ca orice ordonanţă de urgenţă, şi aceasta se supune spre dezbatere şi aprobare/respingere Parlamentului, potrivit art. 115 din Constituţia României, republicată. Parlamentul, unica autoritate legiuitoare a ţării - în calitatea sa constituţională de legiuitor originar - a aprobat Ordonanţa de urgenţă nr. 72/2020 emisă de legiuitorul delegat, Guvernul, cu o modificare. Această modificare, numită de autorul sesizării în termeni politici şi nu juridici „sustrasă circuitului legislativ firesc“, a fost adoptată de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională. Această modificare nu avea cum să facă obiect al dezbaterii în prima Cameră sesizată, respectiv Senatul, pentru că acesta a respins ordonanţa de urgenţă a Guvernului în cauză. Însuşi autorul sesizării admite că Parlamentul, în cadrul procesului de legiferare, reprezintă o entitate indivizibilă, invocând decizii ale Curţii Constituţionale (deciziile nr. 710 din 6 mai 2009, nr. 358 din 17 martie 2009, nr. 89 din 28 februarie 2017, nr. 260 din 27 aprilie 2017). Aşadar, susţinerea autorului sesizării conform căreia norma juridică reclamată ar fi neconstituţională, fiind adoptată de Camera decizională, nu poate fi reţinută, Parlamentul, în deciziile sale de legiferare în cadrul celor două Camere, fiind indivizibil. 28. Se mai arată că, deşi se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 472 din 22 aprilie 2008, nr. 624 din 26 octombrie 2016, nr. 89 din 28 februarie 2017, în susţinerea afirmaţiilor proprii, autorul sesizării nu aprofundează temeinic aceste decizii, întrucât în speţă nu putem vorbi nici despre o formă adoptată de Camera Deputaţilor diferită de forma adoptată de Senat, pentru că Senatul nu a adoptat, ci a respins ordonanţa de urgenţă. De asemenea, nu se poate lua în considerare nici argumentaţia „deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator“, întrucât, în această speţă, obiectul este o ordonanţă de urgenţă, şi nu o iniţiativă legislativă. În această logică juridică ar însemna că Parlamentul nu ar putea modifica nicio ordonanţă de urgenţă a Guvernului, pentru a nu „deturna finalitatea urmărită de iniţiator“. 29. Cu privire la afirmaţia autorului sesizării privind pretinsa încălcare a art. 111 alin. (1) şi a art. 138 alin. (5) din Constituţia României, potrivit căreia nu s-a indicat sursa de finanţare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, se arată că este nefondată, întrucât modificarea adoptată de către Parlament nu reprezintă o cheltuială nouă. Art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, suspendat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, prevedea acordarea despăgubirilor prin calcul efectuat conform grilei notariale aflate în vigoare. Prin legea de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă nu s-a modificat norma juridică de suspendare prevăzută la art. 1 din acelaşi act normativ. Ceea ce a modificat Parlamentul este o normă tranzitorie prevăzută în această ordonanţă de urgenţă, în speţă art. 2. Astfel, prin modificarea adoptată de Parlament, acordarea despăgubirilor se face prin aplicarea grilei notariale valabile în anul 2013 pentru alte persoane decât fostul proprietar sau moştenitorii acestuia sau prin aplicarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de despăgubire pentru fostul proprietar sau moştenitorii acestuia, prevedere aflată în vigoare în Legea nr. 165/2013 la art. 21 alin. (6). Aşadar, în speţa dedusă judecăţii nu putem vorbi/nu se poate vorbi despre o nouă prevedere cu un impact bugetar, fiind vorba despre aceeaşi normă aflată în vigoare. 30. Mai mult decât atât, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, „În cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, fişa financiară prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării“. Aşadar, Guvernul are obligaţia legală de a transmite fişa impactului bugetar. În cazul dedus judecăţii, calificarea actului este de proiect de lege pentru aprobarea unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern, şi nu de propunere legislativă (iniţiată de deputaţi, senatori sau cetăţeni), drept care nu era necesar să se solicite formal transmiterea impactului bugetar. Potrivit principiului colaborării loiale între instituţii, precum şi principiului de drept al diligenţei, Guvernul trebuia să transmită ex officio impactul bugetar, fiind în discuţie o ordonanţă de urgenţă. Amendamentul aprobat în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, devenit după aprobarea Plenului Camerei Deputaţilor singura modificare adoptată de Parlament, a apărut în cursul analizei în cadrul procedurii desfăşurate de organul de lucru al Parlamentului. Raportul suplimentar astfel rezultat a fost adoptat de către Comisia juridică de disciplină şi imunităţi în şedinţa din data de 15 iunie 2020. Ordinea de zi pentru această şedinţă a comisiei sesizate în fond a fost publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor şi Guvernul putea solicita participarea la această şedinţă. Guvernul nu a depus în prezentul dosar dovada unei astfel de solicitări, iar neefectuarea diligenţelor necesare nu poate servi ca argument unui reclamant care, potrivit principiului Actum probandi incubit actore, are sarcina depunerii probei. 31. De asemenea, analizând expunerea de motive care însoţeşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, obiect al legii supuse controlului instanţei constituţionale, se constată că acest document nu cuprinde impactul bugetar. Considerând logica juridică a Guvernului, de altfel neadecvată, prin faptul că art. 2 din ordonanţa de urgenţă în cauză prevede acelaşi lucru pe care îl prevede şi legea contestată, şi anume calculul despăgubirilor, atunci ar fi trebuit ca în expunerea de motive să se precizeze şi impactul bugetar. 32. Cu privire la afirmaţia autorilor sesizării privind pretinsa încălcare a art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căreia s-ar fi încălcat tratatele UE prin faptul că se depăşeşte deficitul bugetar, se arată că este nefondată. Astfel, documentul care impune statelor membre limita deficitului bugetar, anume Pactul de stabilitate şi de creştere, a fost suspendat la 23 aprilie 2020, activându-se clauza derogatorie: „articolul 5 alineatul (1) şi articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.466/97 prevăd că «în perioade de recesiune economică gravă în zona euro sau în Uniune în ansamblu, statele membre pot fi autorizate să devieze temporar de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu, cu condiţia ca acest lucru să nu pună în pericol sustenabilitatea bugetară pe termen mediu»“. 33. Pe fond, pretinsele încălcări sunt nefondate pentru că legea supusă controlului de constituţionalitate nu aduce o cheltuială bugetară nouă. Aceasta este în vigoare şi suspendată în anul 2020 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 şi calculată altfel ca măsură tranzitorie. Din analiza sesizării se constată că, în realitate, autorul acesteia reclamă faptul că actualul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 încalcă prevederile Uniunii Europene cu privire la limita deficitului bugetar, or, Legea nr. 165/2013 nu constituie obiect al prezentului control constituţional. Nu se achiesează la procedura suspendării unei legi doar pentru că ar depăşi bugetul, pentru că atunci s-ar admite suspendarea tuturor legilor aflate în vigoare pentru că produc cheltuieli şi, implicit, deficit bugetar. O asemenea logică juridică este inacceptabilă. Mai mult decât atât, tratatele invocate de autorul sesizării recomandă o disciplină bugetară, nu impun niciun procent maxim de deficit. Este o recomandare care se analizează în raport cu situaţia la nivel naţional. Astfel, prin esenţa ei, o recomandare nu poate fi încălcată. Având în vedere considerentele expuse, se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. 34. Preşedintele Senatului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. 35. La termenul de judecată din data de 23 septembrie 2020, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 7 octombrie 2020, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 36. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. 37. Astfel, sesizarea a fost formulată de Guvern, autoritate aflată între titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale cu obiecţii de neconstituţionalitate, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie. Obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, stabilită de textele mai sus menţionate, acesta vizând Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată. În ceea ce priveşte termenul de sesizare, se constată că, potrivit fişei legislative, legea criticată a fost adoptată în data de 17 iunie 2020 de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. La aceeaşi dată a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor, pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar la data de 19 iunie 2020 a fost trimisă la promulgare. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 2 iulie 2020, aşadar în cadrul termenului stabilit de art. 77 alin. (1) din Constituţie. Rezultă, aşadar, că sesizarea este admisibilă sub toate cele trei aspecte menţionate, ce privesc legalitatea sesizării. 38. Prevederile constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) cu referire la principiul securităţii juridice, art. 1 alin. (3) şi (5) coroborat cu art. 115 alin. (5) şi (7) cu referire la principiul cooperării loiale între autorităţi, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) cu referire la principiul bicameralismului, art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) cu referire la obligaţia indicării sursei de finanţare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare şi art. 148 alin. (2) cu referire la prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. 39. Examinând pe fond obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României, Curtea reţine următoarele: 40. În ceea ce priveşte parcursul legislativ al actului normativ criticat şi soluţia legislativă pe care o consacră, se observă, mai întâi, că prin art. I pct. 2 din Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi pentru completarea articolului 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 18 martie 2020, a fost modificat art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 după cum urmează: „(6) Evaluarea imobilului care face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.“ 41. Anterior modificării, art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 avea următorul cuprins, stabilit prin Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din data de 26 mai 2017: „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.“ 42. Aplicarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în redactarea dată prin Legea nr. 22/2020, a fost suspendată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020, având următorul cuprins: "ART. 1 Aplicarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă până la data de 1 martie 2021. ART. 2 Pe perioada suspendării prevăzute la art. 1, evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. ART. 3 În situaţia în care grila notarială prevede valori doar pentru terenurile din categoria «curţi-construcţii», iar terenul preluat în mod abuziv de stat avea o altă categorie de folosinţă, valoarea despăgubirilor se stabileşte prin aplicarea unei reduceri de 50% din valoarea pentru terenurile «curţi-construcţii». ART. 4 În situaţia în care grilele notariale sunt elaborate în moneda naţională a României, leul, valoarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada mai 2013 - data aprobării emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor." 43. Potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, aceste măsuri sunt motivate după cum urmează: „necesitatea asigurării unui sistem de despăgubiri unitar şi echitabil pentru toţi foştii proprietari ale căror imobile nu pot fi restituite în natură şi pentru care se acordă măsuri compensatorii prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, respectiv prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi prin Ministerul Finanţelor Publice, dat fiind faptul că prin criteriile diferite avute în vedere la elaborarea grilelor notariale din anul 2020 s-a creat premisa unor inechităţi la stabilirea despăgubirilor pentru foştii proprietari, având în vedere că unele grile notariale elaborate pentru anul 2020 au suferit modificări şi după data de 21 martie 2020, dată la care a fost stabilită o nouă procedură de evaluare, pentru a preveni riscul ca modificările succesive ale grilelor notariale să întârzie procesul de soluţionare a dosarelor de despăgubire, cu consecinţa afectării drepturilor foştilor proprietari, în condiţiile în care statul este obligat să respecte hotărârea-pilot «Maria Athanasiu şi alţii împotriva României» pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 12 octombrie 2010, în sensul instituirii unor mecanisme unitare de stabilire a despăgubirilor, care să asigure un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii, dat fiind faptul că o încetinire a ritmului de soluţionare a dosarelor de despăgubire creează premisele sancţionării statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru nerespectarea obligaţiilor asumate în domeniul restituirii imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist, dat fiind faptul că procesul de restituire a fostelor proprietăţi nu poate fi oprit sau întârziat şi nici nu poate conduce la emiterea unor decizii de despăgubire disproporţionate, deşi vizează aceleaşi tipuri de imobile, cu scopul de a preveni apariţia de noi litigii cu privire la valoarea despăgubirilor, cauzate de data soluţionării dosarelor şi de variaţiile grilelor notariale, pentru a preîntâmpina impactul financiar negativ asupra bugetului de stat prin aplicarea de sancţiuni de către instanţele de judecată naţionale şi internaţionale, pentru a permite statului român să îşi poată distribui într-un mod previzibil resursele financiare pe fondul situaţiei determinate de răspândirea coronavirusului SarsCov2.“ 44. Proiectul legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr. b266 (adresa nr. E97/18/05/2020). În data de 3 iunie 2020, Senatul a adoptat Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, cuprinzând un articol unic, cu următorul conţinut: „Se respinge Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72 din 14 mai 2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020.“ 45. Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, care conţine, de asemenea un articol unic, cu următorul cuprins: "ARTICOL UNIC Se adoptă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72 din 14 mai 2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020, cu următoarea modificare: ART. 2 (1) Pe perioada suspendării prevăzute la art. 1, evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face astfel: a) prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia; b) prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacţionat după preluarea abuzivă de stat a imobilului. (2) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu." 46. Acesta este conţinutul normativ al legii criticate în prezenta cauză în raport cu o serie de prevederi constituţionale. Procedând la examinarea acestor critici în ordinea stabilită de autorul sesizării, Curtea se va pronunţa asupra susţinerilor referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie - Egalitatea în drepturi. 47. Analizând Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii cu raportare la normele constituţionale invocate, Curtea constată că, într-adevăr, aceasta instituie modalităţi diferite de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, în funcţie de beneficiarul despăgubirii. Astfel, în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, în situaţia în care dreptul de proprietate nu a fost tranzacţionat după preluarea abuzivă de stat a imobilului, evaluarea se face „prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională“, în timp ce pentru alte persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, evaluarea se face „prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia“. 48. Curtea constată, totodată, că soluţia legislativă prevăzută de legea criticată este diferită atât de cea consacrată de art. 21 alin. (6) anterior modificării prin Legea nr. 22/2020 (când evaluarea imobilului ce constituie obiectul deciziei se făcea - indiferent de beneficiar - prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013), cât şi de cea consacrată de Legea nr. 22/2020 (potrivit căreia evaluarea imobilului care constituie obiectul deciziei - indiferent de beneficiar - se făcea prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională). Practic, legea criticată consacră o soluţie legislativă hibridă, rezultată din combinarea celor două soluţii legislative menţionate, introdusă prin amendamentele propuse şi aprobate în Camera decizională, şi fără a se reţine vreo motivare a acestei soluţii. 49. Potrivit punctului de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, transmis Curţii Constituţionale şi ataşat la dosarul cauzei, soluţia legislativă este menită să repare „caracterul discriminatoriu instituit de Guvern“, prin faptul că în situaţia în care proprietarul ori moştenitorii acestuia au înstrăinat „drepturile litigioase“ şi, în consecinţă, despăgubirile le primeşte o altă persoană decât cea nedreptăţită de fostul regim, atunci această situaţie constituie un criteriu justificat obiectiv pentru instituirea unui alt calcul pentru că esenţa Legii nr. 165/2013 o reprezintă tocmai repararea unei nedreptăţi suferite de proprietarii cărora li s-au naţionalizat proprietăţile abuziv, nicidecum acordarea unor despăgubiri altor persoane decât proprietarii afectaţi ori moştenitorii acestora. Ca urmare, persoanele care au cumpărat aceste „drepturi litigioase“, rezultând o disproporţie vădită între preţul cu care au cumpărat drepturile litigioase şi despăgubirile primite ulterior, primesc despăgubirile făcându-se calculul pe grila notarială din anul 2013, însă proprietarii afectaţi ori moştenitorii primesc despăgubirile potrivit grilei notariale aflate în vigoare la data acordării despăgubirii. 50. Examinând reglementarea criticată în raport cu criticile privind încălcarea art. 16 din Constituţie, formulate de autorul sesizării, ţinând seama şi de ratio legis, aşa cum rezultă din punctul de vedere formulat de preşedintele Camerei Deputaţilor, Curtea observă că, într-o jurisprudenţă constantă, a statuat că „principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite“ (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Egalitatea implică şi un drept la diferenţă, sens în care Curtea a reţinut, de asemenea într-o jurisprudenţă constantă, că „principiul egalităţii nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii. Egalitatea formală ar conduce la aceeaşi regulă, în ciuda diferenţei de situaţii. De aceea, inegalitatea reală, care rezultă din această diferenţă, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine. Tocmai de aceea, principiul egalităţii conduce la sublinierea unui drept fundamental, dreptul la diferenţă, iar în măsura în care egalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna instituirea unei discriminări“ (Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Curtea a subliniat însă că „situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional“ (Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003; Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006; Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). 51. Cu referire la situaţia juridică a categoriilor de persoane vizate de norma criticată în prezenta cauză, în contextul analizării modalităţii diferite de acordare a despăgubirilor, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat atunci când a analizat constituţionalitatea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).“ 52. Curtea a reţinut cu acele prilejuri că „legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte.“ În ceea ce priveşte pretinsa discriminare instituită prin art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea a reţinut că „persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60).“ (Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragrafele 51 şi 52) 53. În acelaşi context, Curtea Constituţională a reţinut că „având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra anumitor persoane, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularii dreptului sau pe moştenitorii acestora. Pe de altă parte, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea reţine că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.“ (Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2014, precitată, paragrafele 53 şi 54) 54. Aceste considerente cuprinse în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale stabilesc, aşadar, că persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest acte normative. În privinţa despăgubirii lor, legiuitorul a stabilit deja măsuri care păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, respectiv plafonarea despăgubirilor altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia. În aceste condiţii, realizarea unei distincţii între cele două categorii de beneficiari ai despăgubirilor - aflate în aceeaşi situaţie juridică, de această dată cu referire la modalitatea de evaluare a imobilelor, nu îşi găseşte nicio justificare prin prisma interpretării date de Curtea Constituţională principiului egalităţii şi nediscriminării. În plus, valoarea unui imobil nu poate fi diferită în funcţie de destinatarul despăgubirilor ce se acordă în privinţa acestuia, criteriul utilizat de legiuitor pentru realizarea aşa-zisei corectări a discriminării fiind unul pur subiectiv, care nu are nicio legătură cu beneficiarii despăgubirilor, şi, prin urmare, contrar prevederilor art. 16 din Constituţie. 55. Aşa fiind, Curtea reţine că sunt întemeiate criticile autorului sesizării în raport cu principiul egalităţii în drepturi, întrucât Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii instituie o diferenţiere pe criterii arbitrare între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. 56. Având în vedere concluzia mai sus enunţată şi faptul că viciul de neconstituţionalitate constatat afectează legea în ansamblul său, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa în materie, nu va mai analiza celelalte aspecte de neconstituţionalitate invocate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 14 mai 2019, paragraful 84, sau Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62). 57. În privinţa efectelor deciziei de admitere a obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine distincţia realizată în jurisprudenţa sa în sensul că admiterea unei obiecţii de neconstituţionalitate cu privire la legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă comportă o dublă perspectivă. Prima perspectivă vizează viciul de neconstituţionalitate ce priveşte însăşi adoptarea ordonanţei de urgenţă sau conţinutul normativ al acesteia, după caz, iar cea de-a doua perspectivă vizează viciul de neconstituţionalitate ce priveşte adoptarea legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă sau conţinutul normativ propriu al acestei legi, după caz (Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019). Cu privire la această din urmă perspectivă, care face obiectul cauzei de faţă, Curtea a reţinut că, de principiu, proiectul legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă cuprinde un articol unic de aprobare a ordonanţei de urgenţă, însă conţinutul propriu al legii poate fi modelat în cadrul procedurii parlamentare de adoptare a acesteia, prin depunerea şi aprobarea unor amendamente. Prin urmare, viciul de neconstituţionalitate extrinsecă vizează procedura parlamentară de adoptare a legii, în timp ce viciul de neconstituţionalitate intrinsecă poate privi textele amendamentelor astfel admise şi aprobate, care au devenit parte a corpului legii. Astfel, aceste vicii de neconstituţionalitate nu ţin nici de adoptarea ordonanţei de urgenţă şi nici de conţinutul normativ propriu al acesteia, astfel cum a fost adoptat de Guvern. Ca urmare, în sensul acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, constatarea neconstituţionalităţii legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă în ansamblul său impune reexaminarea legii, respectiv păstrarea proiectului de lege de aprobare a ordonanţei de urgenţă cu care a fost sesizat Biroul permanent al Camerei competente, eliminarea aportului normativ propriu al celor două Camere din conţinutul legii adoptate şi reluarea procesului legislativ de la momentul înregistrării proiectului de lege, cu conţinutul pe care acesta îl avea la acel moment. 58. Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi constată că Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii este neconstituţională în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
