Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 725 din 5 noiembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 725 din 5 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 236 din 23 martie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Andrei Gheorghe Beiuşan, Gheorghe Beiuşan şi Livia Mitrică în Dosarul nr. 273/35/2017/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 422D/2018.
    2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Răzvan Doseanu, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care depune la dosar înscrisuri. În continuare, precizează elemente de fapt ale cauzei. Organele de securitate naţională întocmesc un proces-verbal de constatare, potrivit art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, înaintând şi o notă de informaţii clasificate. Spre deosebire de vechea reglementare, noul Cod de procedură penală reglementează patru modalităţi de sesizare, dintre care noutatea este constituită de procesele-verbale de constatare, care nu constituie mijloc de probă. Organele de securitate naţionale, prin mijloacele avute la dispoziţie, constată săvârşirea unor infracţiuni de drept comun şi declanşează procesul penal prin sesizarea directă a organului de urmărire penală. Textul este neconstituţional deoarece nu precizează că organele de securitate naţională întocmesc procese-verbale de constatare doar în cazul constatării săvârşirii unor infracţiuni în legătură cu atribuţiile lor de serviciu, ci precizează că acestea întocmesc procese-verbale în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. În continuare, face referire la dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României. De asemenea, arată că pot fi audiate ca martori persoanele care întocmesc procesele-verbale de constatare, potrivit art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, inclusiv persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Astfel, se încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la viaţă privată.
    4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată, arătând că dispoziţia criticată a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. Legiuitorul a prevăzut obligativitatea organelor enumerate de text de a întocmi procese-verbale de constatare pe care să le înainteze organului de urmărire penală în toate acele ipoteze în care aceştia au suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Apreciază că, prin această dispoziţie legală, legiuitorul a înţeles să mărească sfera situaţiilor în care organul de urmărire penală este sesizat, alăturând denunţului, plângerii şi sesizării din oficiu şi aceste procese-verbale de constatare întocmite în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală. Prin posibilitatea audierii persoanelor care întocmesc aceste procese-verbale, legiuitorul a dorit să confere o garanţie persoanei vizate de un asemenea proces-verbal pentru a putea contracara aspectele reţinute într-un astfel de act, cu atât mai mult cu cât acesta poate fi catalogat ca o acuzaţie în materie penală. Astfel, această dispoziţie reprezintă o respectare a prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Întocmirea procesului-verbal reprezintă doar momentul declanşator al unei eventuale investigaţii penale, neconducând automat la o soluţie de condamnare. Cele sesizate într-un astfel de document sunt supuse examinării organului judiciar care va exercita sau nu urmărirea penală, va pune în mişcare acţiunea penală, va sesiza sau nu instanţa judecătorească, iar aceasta va pronunţa o hotărâre pe baza probatoriului administrat şi nu doar pe baza procesului-verbal, care constituie un act de sesizare a organului de urmărire penală. Aşa fiind, solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea penală nr. 31/CP/2017 din 25 august 2017, pronunţată în Dosarul nr. 273/35/2017/a1, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Andrei Gheorghe Beiuşan, Gheorghe Beiuşan şi Livia Mitrică în procedura camerei preliminare.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dosarul în care au calitatea de inculpaţi a fost deschis ca urmare a transmiterii către parchet a unui proces-verbal întocmit în temeiul art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală de către Serviciul Român de Informaţii. Făcând referire la reglementarea de la lit. a) şi b) ale alin. (1) al art. 61 din Codul de procedură penală, autorii excepţiei apreciază că aceasta stabileşte o regulă de competenţă funcţională a organelor de constatare, care au obligativitatea de a întocmi procesul-verbal de constatare. Deşi lit. a) şi b) ale alin. (1) al art. 61 din Codul de procedură penală prevăd că procesele-verbale se întocmesc în situaţia constatării săvârşirii unor infracţiuni în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea organelor de constatare ori pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează potrivit legii, lit. c) a aceluiaşi articol reglementează o situaţie care se abate de la aceste reguli. Astfel, dispoziţia criticată prevede că organele de ordine publică şi siguranţă naţională sunt obligate să întocmească un proces-verbal pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege.
    7. Sintagma „infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege“ permite acestor organe să întocmească procese-verbale de constatare dincolo de competenţa lor funcţională şi materială şi reprezintă un factor neconstituţional şi derogator de la scopul pentru care au fost concepute acestea, prin intruziunea nejustificată în viaţa privată.
    8. Apreciază că folosirea sintagmei „în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu“ în detrimentul sintagmei „în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu“ ale organelor de siguranţă naţională permite acestora din urmă realizarea unor acţiuni intruzive în viaţa particulară şi de familie a oricărui cetăţean, aspect neconstituţional şi împotriva ordinii de drept şi ordinii constituţionale garantate într-un stat democratic.
    9. Autorii excepţiei susţin că, potrivit art. 9 din Legea nr. 14/1992, atribuţiile Serviciului Român de Informaţii trebuie orientate către securitatea naţională a României, iar, potrivit art. 10 din acelaşi act normativ, acest organ de securitate naţională are obligaţia de a interveni prin efectuarea de verificări atunci când există situaţii care aduc ameninţări la adresa securităţii naţionale. Aşa fiind, este evident că infracţiunea de conflict de interese nu face parte din sfera acelor infracţiuni care aduc atingere securităţii naţionale, întrucât această infracţiune este prin excelenţă una ce produce consecinţe juridice în plan privat.
    10. În concluzie, arată că „împotriva unui cetăţean au fost efectuate activităţi de verificare şi analiză de către Serviciul Român de Informaţii, chiar dacă faptele nu reclamă nici măcar tangenţial vreo atingere adusă siguranţei naţionale (domeniu exclusiv de intervenţie a acestui serviciu, conform legii de funcţionare, nr. 14/1992), situaţia intruzivă fiind motivată în temeiul art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală.“
    11. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Avocatul Poporului arată că procesele-verbale încheiate de alte organe decât cele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot constitui mijloace de probă, aspect care nu este de natură să aducă atingere dreptului părţilor la un proces echitabil, câtă vreme în vederea aflării adevărului aceste acte pot fi combătute cu orice alte probe propuse de părţi. În plus, art. 99 din Codul de procedură penală reglementează în mod expres dreptul învinuitului sau inculpatului ca atunci când există probe de vinovăţie să probeze lipsa de temeinicie a acestora. Mai mult, împotriva înscrisurilor menţionate de textele din Codul de procedură penală enunţate se poate formula contestaţie ce se soluţionează de către o instanţă de judecată independentă şi imparţială, instituită de lege, iar persoana care se consideră lezată în drepturile sale beneficiază de două grade de jurisdicţie. De asemenea, în procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, şi nu prin raportarea exclusivă la procesele-verbale şi actele de constatare întocmite de alte organe, cu competenţă specială. Aşadar, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că informaţiile culese imediat după săvârşirea faptei reclamate, în măsura obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură. În concluzie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „(1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: [...] c) organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege.“
    17. Autorii excepţiei susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3), potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 şi 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 61 alin. (1) din Codul de procedură penală, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: organele inspecţiilor de stat, ale altor organe de stat, precum şi ale autorităţilor publice, instituţiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; organele de control şi cele de conducere ale autorităţilor administraţiei publice, ale altor autorităţi publice, instituţii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea ori sub controlul lor; organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege. Astfel, dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligaţia de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.
    19. În ceea ce priveşte dispoziţiile criticate, Curtea observă că acestea trebuie coroborate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, care reglementează organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, acestea fiind Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei, prin structuri interne specializate. Astfel, obligaţia prevăzută de dispoziţiile criticate incumbă oricăruia dintre organele anterior menţionate, care, potrivit legii, au competenţe în domeniul securităţii naţionale, iar nu doar Serviciului Român de Informaţii.
    20. În continuare, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia se ajunge la o încălcare a competenţei funcţionale a organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, prin reglementarea în art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală a sintagmei „în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege“, spre deosebire de lit. a) şi b) ale aceluiaşi articol care se referă la „infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii“, respectiv „infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea ori sub controlul lor“.
    21. Curtea constată că, în principiu, noţiunea de competenţă funcţională este utilizată în legătură cu organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciară. Curtea observă că în doctrină s-a precizat că aceasta este acea formă de competenţă prin raportare la care este stabilită activitatea de judecată sau de urmărire penală pe care o poate efectua instanţa, respectiv organele de urmărire penală, fiind deopotrivă forma de competenţă prin raportare la care este stabilită activitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară. Spre exemplu, competenţa funcţională stabileşte după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe, şi anume judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs.
    22. Extrapolând la domeniul securităţii naţionale, rezultă că, în ceea ce priveşte competenţa funcţională a organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, aceasta este dată de art. 2 din Legea nr. 51/1991 şi presupune realizarea securităţii naţionale prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevăzute în art. 1 al aceluiaşi act normativ. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, care reglementează în sarcina organelor de ordine publică şi siguranţă naţională obligaţia de a întocmi procese-verbale despre împrejurările constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege, în cazul existenţei unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, nu reprezintă un aspect al competenţei funcţionale atribuite organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.
    23. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 20 aprilie 2018, Curtea a constatat că scopul în care sunt utilizate activităţile întreprinse în domeniul securităţii naţionale este diferit de cel al activităţii procesual penale. Primele se axează pe cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe cu scopul realizării securităţii naţionale, iar celelalte au ca scop tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Astfel, într-o interpretare sistematică şi teleologică, rezultă că Legea nr. 51/1991 şi Codul de procedură penală au finalităţi diferite, care se reflectă şi în scopul pentru care este dispusă autorizarea unor activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului/măsura supravegherii tehnice.
    24. Cu alte cuvinte, existenţa unei situaţii care constituie ameninţare la adresa securităţii naţionale nu presupune în mod automat şi necesar pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, mijloacele de preîntâmpinare a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale neputându-se rezuma la combaterea infracţiunilor. Or, o atare limitare ar însemna, în realitate, imposibilitatea acestor organe de a-şi exercita competenţele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
    25. Într-o succesiune logică, premisa este reprezentată de exercitarea de către organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale a atribuţiilor lor, în cadrul competenţelor şi limitelor prevăzute de legislaţia în vigoare, iar nu de constatarea existenţei unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, care să determine exercitarea acestor atribuţii.
    26. Astfel, potrivit art. 198 alin. (2) şi art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală, „procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală şi nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal“, respectiv „organul de urmărire penală este sesizat [...] prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege [...]“. Procesul-verbal întocmit potrivit art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală de către organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale constituie, aşadar, un act de sesizare a organului de urmărire penală, iar nu o exercitare a atribuţiilor ce se circumscriu competenţei lor funcţionale.
    27. Obligaţia instituită în sarcina acestor organe reprezintă, în fapt, o reglementare particulară a obligaţiei de a încunoştinţa organele judiciare competente atunci când se constată săvârşirea unor infracţiuni, obligaţie ce incumbă unui număr mare de persoane/organe. Spre exemplu, art. 291 din Codul de procedură penală reglementează obligaţia oricărei persoane cu funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi a administraţiei publice sau în cadrul altor autorităţi publice, instituţii publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum şi a oricărei persoane cu atribuţii de control, care, în exercitarea atribuţiilor lor, au luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, de a sesiza de îndată organul de urmărire penală şi de a lua măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară.
    28. Referitor la critica, potrivit căreia folosirea sintagmei „în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu“ în detrimentul sintagmei „în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu“ ar permite organelor de siguranţă naţională să realizeze acţiuni intruzive în viaţa particulară şi de familie a oricărui cetăţean, aspect considerat neconstituţional şi împotriva ordinii de drept într-un stat democratic, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, întrucât autorii excepţiei de neconstituţionalitate pleacă de la o premisă greşită, aceea potrivit căreia obligaţia prevăzută de dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală ar sta la baza desfăşurării activităţii organelor de stat în domeniul securităţii naţionale.
    29. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că niciuna dintre criticile autorilor excepţiei nu poate fi reţinută, dispoziţiile criticate neîncălcând prevederile constituţionale invocate de aceştia.
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andrei Gheorghe Beiuşan, Gheorghe Beiuşan şi Livia Mitrică în Dosarul nr. 273/35/2017/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară şi constată că dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    ----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice