Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, obiecţie formulată de Preşedintele României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.179 din 13 noiembrie 2023 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.059A/2023. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că, la data de 7 noiembrie 2023, în urma reexaminării determinate de pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 18 din 15 februarie 2023, Parlamentul a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 (PL-x nr. 620/2020). 4. Se susţine că, în urma parcurgerii procedurii de reexaminare ca urmare a deciziei menţionate, în temeiul art. 77 alin. (2) coroborat cu art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul a adoptat legea mai sus menţionată cu o serie de modificări şi completări care excedează limitelor deciziei instanţei constituţionale şi depăşesc şi limitele cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, motiv pentru care autorul sesizării consideră că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020, supusă controlului de constituţionalitate, a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 77 alin. (2) şi ale art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie. 5. În acest sens, prezintă parcursul legislativ al legii, precizând că, la data de 9 noiembrie 2022, Parlamentul a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020. La data de 29 noiembrie 2022, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României a solicitat reexaminarea legii de către Parlament, pentru următoarele considerente: utilizarea unei terminologii neclare privind domeniile de studii necesare pentru selectarea membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare ale porturilor în care infrastructura portuară aparţine domeniului public sau privat al statului şi nevoia corelării acestora cu legislaţia în domeniu; necesitatea menţionării exprese a nivelului de studii solicitat în cadrul condiţiilor de selecţie; absenţa unor norme tranzitorii care să reglementeze situaţia persoanelor aflate în funcţiile de conducere din administraţiile portuare. 6. În prezent, la art. 42 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 este prevăzută o procedură de selecţie pentru membrii organelor de conducere ale administraţiilor portuare care va cuprinde cel puţin unul dintre criteriile obligatorii constând în competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice ce desfăşoară activităţi specifice sectorului transport naval, logistic, operare portuară, administrarea infrastructurii de transport naval sau competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori instituţiilor publice, îndeplinind atribuţii de conducere, reglementare sau control în domeniul naval. 7. Aşadar, în viziunea acestui act normativ, experienţa în domeniul naval este esenţială, menţinerea unor standarde ridicate de studii şi experienţă profesională pentru ocuparea poziţiilor de conducere ale administraţiilor portuare ale statului român reprezentând raţiunea cererii de reexaminare. 8. La data de 23 decembrie 2022, în urma reexaminării, Parlamentul a transmis spre promulgare Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020. În procedura de reexaminare, unica modificare operată de Parlament în cuprinsul legii de aprobare a constat în reducerea perioadei de experienţă profesională necesară pentru a fi selectat ca membru al organelor de conducere ale administraţiilor portuare, de la minimum 5 ani la minimum un an de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice care desfăşoară activităţi specifice sectorului transport, logistic şi administrarea infrastructurii. 9. În aceste condiţii, la data de 5 ianuarie 2023, Preşedintele României a formulat o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la legea de aprobare pentru depăşirea limitelor cererii de reexaminare, legea fiind adoptată cu încălcarea art. 77 alin. (2), prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, dar şi cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, în raport cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la limitele sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii prin cererea formulată de Preşedintele României. 10. Prin Decizia nr. 18 din 15 februarie 2023, Curtea Constituţională a admis sesizarea Preşedintelui României, statuând că prin modul de legiferare şi prin forma adoptată, Parlamentul a depăşit limitele reexaminării. 11. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a reţinut că efectul constatării depăşirii limitelor reexaminării reprezintă un aspect de neconstituţionalitate extrinsecă a legii şi are ca efect reluarea procedurii de dezbatere a cererii de reexaminare, în condiţiile şi în limitele fixate de art. 77 alin. (2) din Constituţie (Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, paragraful 51, sau Decizia nr. 452 din 4 iulie 2018, paragraful 36). În situaţia depăşirii limitelor reexaminării şi sancţionării acestui aspect de către Curtea Constituţională, procedura legislativă este redeschisă prin raportare la limitele reexaminării trasate de Preşedintele României prin cererea de reexaminare în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie. Parlamentului îi revine rolul fie de a-şi însuşi observaţiile, fie de a le repudia, fie de a respinge la vot propunerea/proiectul de lege, atunci când consideră că motivele invocate sunt întemeiate, iar anvergura acestora determină caracterul inacceptabil al legii (Decizia nr. 18 din 15 februarie 2023, paragraful 55). Acest mecanism constituţional creat de legiuitorul constituant, care priveşte relaţia dintre cele două autorităţi constituţionale reprezentative ale statului român, Preşedintele şi Parlamentul României, reprezintă un element esenţial al aplicării principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat garantat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. 12. Ca atare, deşi trebuia să îşi limiteze intervenţia la cadrul trasat de cererea de reexaminare a Preşedintelui, Parlamentul a efectuat modificări şi completări care excedează acestor limite, adoptând legea criticată cu încălcarea art. 77 alin. (2) şi a art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie şi a altor norme constituţionale. 13. În ceea ce priveşte art. I pct. 1 din legea supusă controlului de constituţionalitate, se susţine că încalcă art. 1 alin. (5), art. 77 alin. (2) şi art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie. 14. Forma legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020, adoptată de Parlament în urma parcurgerii procedurii de reexaminare, cuprinde, la art. I pct. 1 două noi puncte, care vizează modificarea şi completarea art. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999. Acestea reglementează criteriile de selecţie pentru membrii organelor de conducere ale administraţiilor în care infrastructura portuară aparţine domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. 15. Autorul obiecţiei arată că, din analiza legii criticate rezultă, în primul rând, că au fost corelate domeniile de studii pentru selecţia membrilor organelor de conducere, respectiv pentru membrii consiliului de administraţie şi membrii conducerii executive, inclusiv pentru directorul general, fiind înlocuite referirile la „studiile tehnice“ cu „studii inginereşti“, în conformitate cu prevederile anexei la Hotărârea Guvernului nr. 433/2022 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2022-2023, între timp înlocuită de Hotărârea Guvernului nr. 367/2023 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2023-2024. Astfel, potrivit art. I pct. 1 din legea supusă controlului de constituţionalitate, cerinţele sunt cele de studii universitare şi/sau postuniversitare în ştiinţe economice, juridice sau inginereşti, aspect aflat în concordanţă cu cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României. 16. În al doilea rând, a fost menţionat nivelul de studii solicitat pentru membrii organelor de conducere ale administraţiilor portuare, atât pentru membrii consiliului de administraţie şi membrii conducerii executive, cât şi pentru directorul general, şi anume studii universitare şi postuniversitare, aspect care, la rândul său, se află în concordanţă cu cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României. 17. În al treilea rând, prin art. I pct. 1 din legea criticată, cu referire la art. 42 alin. (4) lit. b) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, a fost reintrodusă condiţia de competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, în locul cerinţei de un an de experienţă solicitată pentru membrii organelor de conducere ale administraţiilor portuare, aspect ce constituise o depăşire a limitelor reexaminării, sancţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 18 din 15 februarie 2023. 18. Distinct de aceste intervenţii, Parlamentul a modificat însă domeniul de activitate al entităţilor în cadrul cărora persoanele din organele de conducere ale administraţiilor portuare trebuie să dovedească o experienţă de minimum 5 ani. Astfel, dacă potrivit art. 42 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, în forma în vigoare, cei minimum 5 ani de experienţă trebuie să fie „în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice ce desfăşoară activităţi specifice sectorului transport naval, logistic, operare portuară, administrarea infrastructurii de transport naval“, noua formulare introdusă se referă la „persoane juridice cu capital de stat sau privat“, aspect ce depăşeşte limitele cererii de reexaminare a Preşedintelui României şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 18 din 15 februarie 2023, cu încălcarea art. 1 alin. (5), a art. 77 alin. (2) şi a art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie. 19. Dacă în forma de dinainte de cererea de reexaminare a Preşedintelui şi ulterior, după aceasta, Parlamentul a eliminat sintagmele „operare portuară“ şi, respectiv, „naval“ din cuprinsul acestei cerinţe, prin modificările aduse în ultima etapă, derulată în baza art. 147 alin. (2) din Constituţie, în cel de-al treilea ciclu legislativ parcurs, Parlamentul a modificat această condiţie, reglementând generic „experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice cu capital de stat sau privat“ şi permiţând, practic, oricărei persoane care îndeplineşte această condiţie, indiferent de domeniul în care şi-a desfăşurat activitatea anterior, să ocupe o funcţie în organele administraţiilor portuare ale statului. O astfel de modificare reprezintă o soluţie complet nouă, care nu doar că depăşeşte limitele reexaminării, ci, prin gradul ridicat de generalitate, diluează orice standard de experienţă profesională necesară într-un domeniu relevant pentru conducerea administraţiilor portuare ale statului român. 20. Similar celor reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 18 din 15 februarie 2023, o intervenţie asupra conţinutului normativ al textului menţionat echivalează cu o ignorare a limitelor solicitării Preşedintelui României, prin lărgirea sferei de activitate a entităţilor în care potenţialele persoane din conducerea administraţiilor portuare ar putea proba experienţa. 21. Noua redactare reflectă o concepţie legislativă diferită, mult mai permisivă în ceea ce priveşte standardele de selecţie pentru poziţiile menţionate, care excedează sferei ideatice a dezbaterii pe care cererea de reexaminare ar fi trebuit să o declanşeze şi care ar fi trebuit să rămână circumscrisă clarificării aspectelor menţionate în conţinutul ei (domeniul studiilor, nivelul acestora şi introducerea unor norme tranzitorii), nicidecum să determine schimbarea sferei domeniilor în care trebuie probată experienţa de minimum 5 ani. 22. În concluzie, noua formulare a art. I pct. 1 din legea criticată, cu referire la art. 42 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, în forma rezultată în urma reexaminării în scopul punerii de acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 18 din 15 februarie 2023, conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, are valoarea unei noi prevederi adoptate de Parlament, care denotă o nouă voinţă politică, exprimând o altă viziune decât cea cuprinsă în legea adoptată iniţial. 23. Această modificare poartă asupra unui aspect care nu a fost vizat de cererea de reexaminare şi nici nu poate fi calificată drept o consecinţă a reanalizării legii prin prisma observaţiilor formulate în cererea de reexaminare. O astfel de situaţie echivalează cu crearea, de novo, a unei dispoziţii legale, într-o modalitate care eludează cadrul constituţional, constituindu-se într-o revenire a Parlamentului asupra propriilor decizii, fără să existe o solicitare în acest sens, pe de o parte, şi, pe de altă parte, fiind sustrasă mecanismelor democratice instituite la nivel constituţional care asigură, în spiritul art. 1 alin. (4) din Constituţie, separaţia puterilor în stat, dar şi echilibrul şi controlul reciproc, astfel că Preşedintele va fi privat de dreptul său constituţional consacrat de art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală de a solicita o eventuală reexaminare a acelei prevederi legale care nu a figurat în legea ce i-a fost iniţial transmisă spre promulgare (Decizia nr. 18 din 15 februarie 2023, paragrafele 52 şi 53). 24. Se mai arată că art. I pct. 1 din legea criticată, cu referire la art. 42 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, referitor la criteriile obligatorii pentru selecţia membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare, a fost modificat şi în sensul înlocuirii condiţiei alternative de „competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă îndeplinind atribuţii de conducere, reglementare sau control“ cu „5 ani experienţă în funcţii de conducere în administraţia publică centrală sau locală“. 25. Autorul obiecţiei consideră că aceleaşi argumente prezentate mai sus susţin ideea că această modificare reprezintă, de asemenea, o soluţie legislativă complet nouă cu privire la un aspect care nu a fost vizat direct de cererea de reexaminare, contrar art. 1 alin. (4) şi art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală. 26. Mai mult, înlocuirea cerinţei privind competenţele profesionale dovedite prin „minimum 5 ani experienţă îndeplinind atribuţii de conducere, reglementare sau control“ cu o cerinţă generală privind experienţa în funcţii de conducere în administraţia publică centrală sau locală, cerinţă care este una şi mai permisivă şi reprezintă, la rândul său, un regres din perspectiva standardelor de experienţă profesională, depăşeşte, din nou, cadrul dezbaterii declanşate de cererea de reexaminare şi exprimă o nouă voinţă politică cu privire la care Preşedintele României nu mai poate opune dreptul de veto suspensiv, prin formularea unei cereri de reexaminare. 27. Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, standardele profesionale privind ocuparea funcţiilor din cadrul organelor de conducere ale administraţiilor portuare au fost succesiv diminuate, până la diluare. Acţionând în acest mod, Parlamentul a depăşit limitele cererii de reexaminare şi ale deciziei Curţii Constituţionale, cu încălcarea art. 77 alin. (2), a art. 147 alin. (2) şi (4) şi a art. 1 alin. (5) din Constituţie, în dimensiunea sa referitoare la principiul colaborării loiale. 28. Se mai susţine că art. III din legea supusă controlului de constituţionalitate, introdus în cel de-al treilea ciclu legislativ, ca urmare a solicitării formulate de Preşedintele României în cererea de reexaminare, încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (2) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. Conţinutul articolului menţionat este reprezentat de o serie de norme tranzitorii, care au fost elaborate în scopul clarificării raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări, prin raportare la dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Totuşi, redactarea acestui articol ridică o serie de probleme de neconstituţionalitate. Astfel, se arată că, potrivit art. III alin. (1) din legea criticată, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are obligaţia de a demara procedura de selecţie a membrilor organelor de conducere - membri ai consiliilor de administraţie, ai conducerii executive şi directori generali - ale tuturor administraţiilor portuare prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, cele în care infrastructura portuară aparţine domeniului public sau privat al statului, cu aplicarea noilor criterii de selecţie introduse. Se instituie astfel o obligaţie în sarcina Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii de a demara procedura de selecţie pentru toţi membrii organelor de conducere de la toate administraţiile portuare în care infrastructura portuară aparţine statului. Cu toate acestea, art. III alin. (2) teza întâi din legea criticată stabileşte că membrii organelor de conducere ai administraţiilor portuare selectaţi pe legislaţia actuală îşi vor exercita mandatul conform legislaţiei actuale, în cadrul administraţiilor unde nu au fost demarate proceduri. 29. Autorul sesizării semnalează, în primul rând, că norma este neclară prin folosirea sintagmei „legislaţiei actuale“. Dacă intenţia legiuitorului a fost aceea a ultraactivităţii legii vechi (cea aflată în prezent în vigoare), în ipoteza intrării în vigoare a legii supuse controlului de constituţionalitate, „legislaţia actuală“ va fi chiar Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, modificată şi completată cu prevederile legii criticate, adică o legislaţie care va cuprinde noile criterii şi proceduri reglementate de legea supusă controlului Curţii Constituţionale. 30. Or, într-o astfel de situaţie ambiguă de reglementare, în ipoteza intrării în vigoare a legii criticate, moment în care „legislaţia actuală“ va fi chiar legea nouă, în realitate, normele îşi pierd caracterul tranzitoriu. În consecinţă, nu vor exista norme tranzitorii pentru situaţia persoanelor care au în prezent calitatea de membri ai organelor de conducere ale administraţiilor portuare, efect contrar celui aparent urmărit de legiuitor şi solicitat de Preşedinte în cererea de reexaminare. 31. O astfel de situaţie incertă este de natură să pună în discuţie securitatea raporturilor juridice şi însăşi funcţionarea administraţiilor portuare, cu implicaţii majore pentru statul român, inclusiv din perspectiva securităţii naţionale. 32. În al doilea rând, art. III alin. (2) teza întâi intră în contradicţie cu însuşi alin. (1) al art. III din legea criticată, normă care nu distinge între posturi vacante sau ocupate ale administraţiilor portuare şi care instituie o obligaţie generală de demarare a procedurilor de selecţie a persoanelor din cadrul organelor de conducere ale administraţiilor portuare, ceea ce contravine, la rândul său, art. 1 alin. (5) din Constituţie. Într-o astfel de situaţie, norma art. III alin. (2) teza întâi nu este doar contradictorie, ci şi inaplicabilă, prin referirea la administraţiile unde nu au fost demarate astfel de proceduri. 33. Se mai arată că dispoziţiile art. III alin. (2) teza a doua din legea criticată, potrivit cărora pentru mandatele membrilor consiliilor de administraţie, directorilor, precum şi pentru procedurile de selecţie a administratorilor şi directorilor administraţiilor portuare, începute înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, se aplică prevederile legale în vigoare la momentul încheierii contractelor de mandat şi declanşării procedurilor de selecţie, reglementează două ipoteze distincte, şi anume: (A) faptul că pentru mandatele membrilor consiliilor de administraţie şi directorilor începute înainte de data intrării în vigoare a noii legi se aplică prevederile legale în vigoare la momentul încheierii contractelor de mandat, respectiv (B) faptul că pentru procedurile de selecţie a administratorilor şi directorilor administraţiilor portuare începute înainte de data intrării în vigoare a noii legi se aplică prevederile legale în vigoare la momentul declanşării procedurilor de selecţie. 34. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate precizează că, aparent, norma este menită să asigure o continuitate în aplicarea legii vechi, cea aflată în vigoare, cu respectarea principiului tempus regit actum, înainte de intrarea legii noi în vigoare, atât pentru mandatele persoanelor care fac parte din organele de conducere ale administraţiilor portuare, cât şi pentru procedurile aflate în derulare. Cu toate acestea, norma este neclară, contradictorie şi lipsită de previzibilitate, contrar exigenţelor de calitate a legii ce decurg din art. 1 alin. (5) din Constituţie. 35. Astfel, este neclar care „prevederi legale în vigoare“ se aplică acestor categorii de persoane şi dacă acestea vizează durata mandatului, încheierea mandatelor curente, procedura de selecţie sau criteriile prevăzute de vechea lege, drepturile şi obligaţiile membrilor prevăzute de legislaţia în vigoare sau alte prevederi referitoare la administraţiile portuare. 36. De asemenea, dată fiind instituirea obligaţiei Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii de a demara procedurile de selecţie pentru membrii organelor de conducere ale tuturor administraţiilor portuare unde infrastructura aparţine domeniului public sau privat al statului, s-ar putea deduce că intenţia legiuitorului a fost aceea de a permite ca persoanelor care exercită deja o funcţie în cadrul organelor de conducere ale administraţiilor portuare să le fie aplicabile, în cadrul noilor selecţii, criteriile obligatorii prevăzute de legea aflată în vigoare, acestea fiind cele care se pot circumscrie sintagmei „prevederile legale în vigoare“. Or, într-o astfel de situaţie, legiuitorul ar crea, prin înseşi aceste norme tranzitorii, o situaţie contrară principiului constituţional al egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţie, instituind un privilegiu pentru persoanele care exercită în prezent o funcţie în cadrul organelor de conducere ale administraţiilor portuare. 37. În al treilea rând, tezele întâi şi a doua ale art. III alin. (2) din legea criticată se suprapun cel puţin parţial, însă folosesc sintagme diferite pentru aparenta desemnare a aplicării, în anumite situaţii, a legislaţiei aflate în prezent în vigoare, „legislaţia actuală“. În acelaşi timp, se poate observa că doar teza întâi a art. III alin. (2) face trimitere la membrii organelor de conducere ale administraţiilor portuare prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, adică a celor în care infrastructura portuară aparţine statului român. Cu alte cuvinte, norma tranzitorie de la art. III alin. (2) teza a doua, nefiind circumscrisă unui anumit tip de administraţie portuară, se aplică atât administraţiilor portuare ale statului, cât şi celor ale unităţilor administrativ-teritoriale. 38. Nu în ultimul rând, este neclar dacă o astfel de normă are efectul rămânerii în funcţie a persoanelor care au un mandat în derulare, dată fiind obligaţia generală de la art. III alin. (1) de demarare a procedurilor de selecţie la toate administraţiile portuare, situaţie în care scopul urmărit de legiuitor nu va fi atins, având în vedere instituirea unor norme tranzitorii neclare şi contradictorii. 39. Prin raportare la toate aceste considerente, prin modalitatea de legiferare, intervenţiile realizate de Parlament cu depăşirea limitelor reexaminării formulate de Preşedintele României şi cu încălcarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, autorul obiecţiei apreciază că Parlamentul şi-a încălcat obligaţiile constituţionale, legiferând cu încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5), a art. 16, a art. 77 alin. (2) şi a art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, şi solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020. 40. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. 41. Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile de lege criticate fiind în concordanţă cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate de autorul sesizării. 42. În acest sens, precizează că, în ceea ce priveşte reglementarea criteriilor de selecţie pentru membrii organelor de conducere ale administraţiilor în care infrastructura portuară aparţine domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru asigurarea unei aplicări unitare, au fost corelate domeniile de studii pentru selecţia membrilor din organele de conducere, atât pentru membrii consiliului de administraţie şi membrii conducerii executive, inclusiv pentru directorul general, fiind înlocuite referirile la „studiile tehnice“ cu „studii inginereşti“, în conformitate cu prevederile anexei la Hotărârea Guvernului nr. 433/2022 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2022-2023, între timp înlocuită de Hotărârea Guvernului nr. 367/2023 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2023-2024. 43. Potrivit art. I pct. 1 din legea criticată, cerinţele sunt cele de studii universitare şi/sau postuniversitare în ştiinţe economice, juridice sau inginereşti. Totodată, a fost menţionat, în cuprinsul articolului menţionat, şi nivelul de studii solicitat pentru membrii organelor de conducere ale administraţiilor portuare, atât pentru membrii consiliului de administraţie şi membrii conducerii executive, cât şi pentru directorul general, şi anume studii universitare şi postuniversitare. 44. Preşedintele Camerei Deputaţilor arată, cu privire la conţinutul art. III din legea supusă controlului de constituţionalitate, introdus în cel de-al treilea ciclu legislativ, că este reprezentat de o serie de norme tranzitorii, aspect solicitat, de asemenea, în cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României, în vederea clarificării raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări, prin raportare la dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 45. Se precizează că, prin prevederile adoptate, s-a urmărit eliminarea unei situaţii neclare, fiind emise în acest scop norme tranzitorii pentru reglementarea situaţiei persoanelor care au în prezent calitatea de membri ai organelor de conducere ale administraţiilor portuare. Apreciază că legea criticată este de natură să asigure securitatea raporturilor juridice şi funcţionarea administraţiilor portuare, cu implicaţii majore pentru statul român, inclusiv din perspectiva securităţii naţionale. 46. Totodată, privitor la susţinerile referitoare la modificările aduse legii supuse controlului de constituţionalitate în legătură cu stabilirea criteriilor pe care persoanele care fac parte din organele de conducere ale administraţiilor portuare trebuie să le îndeplinească, preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că poziţia exprimată de autorul sesizării este în profund dezacord cu rolul Parlamentului de unică autoritate legislativă, consacrat de art. 61 alin. (1) din Constituţia României, potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Aşa cum se arată şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 13 februarie 2018, Parlamentul are, de principiu, obligaţia constituţională de a legifera în orice domeniu şi în privinţa oricărui raport juridic reflectat din viaţa socială, economică, culturală, juridică a statului, deţinând, prin voinţa Adunării constituante, monopol de legiferare. 47. Din considerentele mai sus enunţate, conchide că stabilirea criteriilor de selecţie a membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare nu poate fi reţinută ca argument de neconstituţionalitate, fiind mai degrabă un aspect de oportunitate, cu privire la care Parlamentul are deplină competenţă de apreciere, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a statuat că, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, acesta poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară. 48. De asemenea, în Decizia nr. 52 din 1 februarie 2018, se arată că un ipotetic control cu privire la oportunitate excedează în totalitate sferei de competenţă a Curţii Constituţionale, având în vedere că adoptarea măsurii în cauză ţine de marja de apreciere exclusivă a Parlamentului, a cărui opţiune în privinţa caracterului oportun al măsurii nu poate fi cenzurată. 49. Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră ca fiind nefundamentată critica autorului sesizării privind depăşirea limitelor cererii de reexaminare în cuprinsul legii ce constituie obiectul analizei, amintind cele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 515 din 14 decembrie 2004), în sensul că art. 147 alin. (2) din Constituţie limitează reluarea procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională. Rezultă, aşadar, că restricţiile referitoare la exercitarea competenţei de sorginte constituţională trebuie să fie expres prevăzute de Constituţie. Or, dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie nu stabilesc, în mod expres, o limită de natură să aducă vreo restrângere a competenţei Parlamentului cu privire la reluarea procesului legislativ, ca urmare a cererii de reexaminare formulată de Preşedintele României. 50. Mai arată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 are ca obiect de reglementare implementarea Regulamentului (UE) 2017/352 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor comune privind transparenţa financiară a porturilor, în contextul îndeplinirii de către România a obligaţiilor ce îi revin, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, regulament intrat în vigoare la data de 24 martie 2019, cu aplicabilitate directă în toate statele membre ale Uniunii Europene. Acesta conţine norme privind transparenţa financiară a administraţiilor portuare, precum şi accesul la piaţă pentru furnizorii de servicii portuare. De asemenea, prevede înfiinţarea unei autorităţi relevante care să verifice, la cerere, conformarea administraţiilor portuare şi a furnizorilor de servicii portuare cu dispoziţiile Regulamentului (UE) 2017/352, inclusiv verificarea respectării normelor de concurenţă şi de ajutor de stat în contextul stabilirii tarifelor de către autorităţile portuare. Regulamentul menţionat prevede în sarcina statelor membre ale Uniunii Europene şi obligaţia de a se asigura că există o procedură eficientă de tratare a plângerilor, care să conţină prevederi privind: evitarea conflictelor de interese; independenţa din punct de vedere funcţional faţă de orice organ de administrare al portului sau de orice furnizori de servicii portuare; separarea funcţională efectivă între tratarea plângerilor, pe de o parte, proprietatea, gestionarea porturilor, furnizarea de servicii portuare şi utilizarea portului, pe de altă parte; imparţialitate şi transparenţă, cu respectarea dreptului de desfăşurare liberă a activităţii. 51. În acest context, având în vedere că legislaţia naţională nu cuprinde norme cu privire la desemnarea Consiliului de Supraveghere din Domeniul Naval ca autoritate relevantă şi nici instrumentele juridice necesare punerii în aplicare a prevederilor europene, a fost imperios să se modifice şi să se completeze cadrul normativ naţional, astfel încât să fie evitate orice neconcordanţe sau aspecte contradictorii cu normele europene, iar Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval să beneficieze de instrumente adecvate în scopul implementării eficiente a Regulamentului (UE) 2017/352. Ca urmare, au fost necesare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999, pentru a se conferi Consiliului de Supraveghere din Domeniul Naval calitatea de autoritate relevantă şi pentru a se defini contravenţiile la activităţile portuare şi modul de sancţionare a acestora, precum şi a încălcărilor prevederilor actului normativ european mai sus referit. 52. Preşedintele Camerei Deputaţilor precizează, în final, că, prin prisma aspectelor menţionate anterior, în absenţa unui cadru legal adecvat, care poate fi asigurat prin modificările aduse Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999, conform legii supuse controlului de constituţionalitate a priori, consecinţele negative imediate sunt reprezentate de o eventuală declanşare de către Comisia Europeană a procedurii privind neîndeplinirea obligaţiilor pe care România le are în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene. 53. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Precizează, în esenţă, că din analiza legii criticate, în forma adoptată de Parlament în urma parcurgerii procedurii de reexaminare, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie, rezultă că au fost corelate domeniile de studii pentru selecţia membrilor din organele de conducere ale administraţiilor portuare în care infrastructura portuară aparţine domeniului public sau privat al statului unităţilor administrativ-teritoriale, a fost reintrodusă condiţia de competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, a fost menţionat nivelul de studii solicitat pentru membrii organelor de conducere ale administraţiilor portuare, însă, distinct de aceste intervenţii, Parlamentul a modificat domeniul de activitate al entităţilor în cadrul cărora persoanele din organele de conducere ale administraţiilor portuare trebuie să dovedească o experienţă de minimum 5 ani. 54. Astfel, prin modificările aduse în ultima etapă, derulată în baza art. 147 alin. (2) din Constituţie, în cel de-al treilea ciclu legislativ parcurs, Parlamentul a reglementat generic condiţia experienţei în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice, cu capital de stat sau privat, introducând o condiţie alternativă de 5 ani de experienţă în funcţii de conducere în administraţia publică centrală sau locală. Această modificare reprezintă o soluţie complet nouă, care depăşeşte limitele reexaminării, criticile formulate de către Preşedintele României prin raportare la prevederile art. 77 alin. (2) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie fiind, în consecinţă, întemeiate. 55. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate în legătură cu textul art. III din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020, arată că acestea privesc caracterul neclar al reglementării, ca urmare a utilizării unor formulări neclare ce pot conduce la interpretarea şi aplicarea deficitare ale normei. 56. Precizează că, deşi prin art. III alin. (1) din legea criticată se instituie o obligaţie în sarcina Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii de a demara procedura de selecţie pentru toţi membrii organelor de conducere de la toate administraţiile portuare în care infrastructura portuară aparţine statului, art. III alin. (2) se referă la membrii organelor de conducere ale administraţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 selectaţi în baza legislaţiei actuale, aspect ce conferă textului un caracter neclar, fiind dificil de desluşit intenţia de reglementare. 57. Totodată, Guvernul apreciază că alin. (1) şi (2) ale art. III din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 sunt necorelate, intenţia de reglementare fiind neclară în ceea ce priveşte care dintre administraţiile portuare aflate în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii vor constitui obiectul demarării procedurilor de selecţie a membrilor organelor de conducere în temeiul art. III alin. (1). Astfel, art. III alin. (1) prevede obligaţia Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii de a demara procedura de selecţie pentru toţi membrii organelor de conducere de la toate administraţiile portuare în care infrastructura portuară aparţine statului, nefiind făcută distincţie între posturile vacante şi cele ocupate ale administraţiilor portuare. Cu toate acestea, alin. (2) al art. III stabileşte că membrii organelor de conducere ai administraţiilor portuare „selectaţi pe legislaţia actuală îşi vor exercita mandatul conform legislaţiei actuale, în cadrul administraţiilor unde nu au fost demarate proceduri“ şi, totodată, faptul că pentru mandatele membrilor consiliilor de administraţie şi ale directorilor începute înainte de data intrării în vigoare a noii legi se aplică prevederile legale în vigoare la momentul încheierii contractelor de mandat, respectiv faptul că pentru procedurile de selecţie a administratorilor şi a directorilor administraţiilor portuare începute înainte de data intrării în vigoare a noii legi se aplică prevederile legale în vigoare la momentul declanşării procedurilor de selecţie. 58. Or, din economia acestor alineate nu rezultă cu claritate în ce situaţii urmează să se aplice prevederile legii noi pentru procedura de selecţie a membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare prevăzută de art. III alin. (1) din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020, fiind astfel încălcate exigenţele de calitate a legii ce decurg din art. 1 alin. (5) din Constituţie. 59. În raport cu considerentele expuse, Guvernul consideră că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 16, ale art. 77 alin. (2) şi ale art. 147 alin. (2) din Constituţie. 60. Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 61. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 (PL-x nr. 620/2020). 62. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 77 alin. (2) care consacră dreptul Preşedintelui României de a cere Parlamentului reexaminarea legii înainte de promulgare şi art. 147 alin. (4) privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale. 1. Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 63. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, este necesară verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. 64. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea procedurii din perspectiva legalei sesizări a instanţei constituţionale, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 65. Referitor la titularul dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. 66. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, astfel cum se observă din fişa legislativă disponibilă pe site-ul Camerei Deputaţilor, legea supusă controlului a fost adoptată, după reexaminarea în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, la data de 31 octombrie 2023. La data de 6 noiembrie 2023 a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii, iar la data de 8 noiembrie 2023 a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare. Acesta a sesizat Curtea Constituţională la data de 13 noiembrie 2023, înscriindu-se, aşadar, în termenul de 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare, prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie. 67. Cu privire la cel de-al treilea aspect de admisibilitate, obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii Constituţionale cu privire la legea dedusă controlului, Curtea reţine că obiectul criticilor formulate îl constituie conţinutul normativ al unei legi adoptate de Parlament, dar încă nepromulgate de Preşedintele României. 68. Având în vedere că legea criticată a mai format obiect al controlului de constituţionalitate a priori exercitat tot la cererea Preşedintelui României, în cauza de faţă trebuie realizată o analiză a obiectului asupra căruia poartă controlul, prin prisma cauzei de inadmisibilitate decelate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, potrivit căreia, „în măsura în care un text legal nu a format obiectul reexaminării în procedura de punere de acord a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia de neconstituţionalitate, el nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate“ (a se vedea Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 129, sau Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 32). Totodată, prin Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, precitată, Curtea a precizat (paragraful 32) că „şi în privinţa legii adoptate ca urmare a admiterii cererii de reexaminare, în măsura în care un text legal nu a format obiectul reexaminării, el nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate. De asemenea, întrucât cererea de reexaminare nu este obligatorie pentru Parlament, spre deosebire de decizia de neconstituţionalitate, în cazul în care Parlamentul o respinge sau o admite în parte, nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile legale nereexaminate, şi anume cele care nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare. Prin urmare, indiferent că o cerere de reexaminare a fost admisă/admisă în parte/respinsă, pot forma obiectul controlului a priori de constituţionalitate numai dispoziţiile legale supuse unor intervenţii legislative în procedura de reexaminare, precum şi procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare (...). În măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie formulează o obiecţie de neconstituţionalitate fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia.“ 69. Prin raportare la conţinutul sesizării de neconstituţionalitate soluţionate anterior de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 18 din 15 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 3 aprilie 2023, Curtea constată că în situaţia de faţă nu se pune problema existenţei unei astfel de cauze de inadmisibilitate, întrucât Preşedintele României a semnalat, prin prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, persistenţa unor vicii de neconstituţionalitate cu privire la aceleaşi dispoziţii legale ca urmare a reexaminării în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, respectiv a survenirii unor noi vicii de neconstituţionalitate în urma modificărilor operate de Parlament la aceleaşi texte de lege, cu prilejul reexaminării acestora. Cu alte cuvinte, demersul autorului prezentei obiecţii este generat de stăruinţa sa în intenţia de a contribui la corijarea aceloraşi neconcordanţe cu Legea fundamentală, ignorate - în opinia sa - de Parlament cu ocazia reexaminării legii criticate. 70. În consecinţă, obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă, Curtea Constituţională fiind legal sesizată şi competentă să o soluţioneze, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992. 2. Parcursul legislativ al legii criticate 71. Într-un prim ciclu legislativ, legea criticată a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 31 octombrie 2022 şi a fost trimisă spre promulgare la data de 9 noiembrie 2022. 72. La 29 noiembrie 2022, Preşedintele României a solicitat reexaminarea legii de către Parlament, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie. Aceasta a fost ulterior adoptată, după reexaminare, de Senat, ca primă Cameră sesizată, la data de 19 decembrie 2022, şi de Camera Deputaţilor - Cameră decizională -, la 20 decembrie 2022. În aceeaşi zi a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii, iar la 23 decembrie 2022 a fost trimisă spre promulgare. 73. La data de 30 decembrie 2022, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului a priori asupra legii astfel aprobate. 74. Prin Decizia nr. 18 din 15 februarie 2023, precitată, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 este neconstituţională, ca urmare a depăşirii limitelor cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie. 75. După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale, legea a fost reexaminată de Parlament în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, fiind adoptată cu modificări şi completări de Senat la data de 3 octombrie 2023 şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la 31 octombrie 2023. 76. La data de 6 noiembrie 2023, legea a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii, iar la 8 noiembrie a fost trimisă la Preşedintele României pentru promulgare, dar acesta a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. 3. Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate 77. În esenţă, critica de neconstituţionalitate formulată este structurată pe două paliere, ambele urmărind constatarea neconstituţionalităţii Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020, în ansamblul său. 78. Un prim palier vizează dispoziţiile art. I pct. 1 din legea supusă controlului de constituţionalitate, care modifică art. 42 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, cu referire la condiţiile de numire a membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare ale porturilor în care infrastructura portuară aparţine domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, critică ce se raportează, în principal, la dispoziţiile art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, ca urmare a nerespectării celor statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 18 din 15 februarie 2023. 79. Un al doilea palier vizează prevederile art. III din legea de aprobare criticată, introduse în ultimul ciclu legislativ, în vederea reglementării situaţiei tranzitorii privitoare la exercitarea mandatului de către persoanele care deja au calitatea de membri în organele de conducere ale administraţiilor portuare prevăzute la art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, mai sus descrise, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul lipsei de precizie şi previzibilitate a normelor juridice nou-consacrate. 3.1. Criticile aduse art. I pct. 1 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 80. Art. I pct. 1 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020, adoptată de Parlament în urma parcurgerii procedurii de reexaminare, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie, are următoarea redactare: "La articolul I, după punctul 2 se introduc două noi puncte, pct. 2^1 şi 2^2, cu următorul cuprins: 2^1. La articolul 42 alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: (4) Procedura de selecţie prevăzută la alin. (3) va cuprinde următoarele criterii obligatorii: a) membrii selectaţi să aibă studii universitare şi/sau postuniversitare în ştiinţe economice, juridice sau inginereşti; b) membrii selectaţi să aibă competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice, cu capital de stat sau privat, sau 5 ani de experienţă în funcţii de conducere în administraţia publică centrală sau locală. 2^2. La articolul 42, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins: (5) Procedura de selecţie prevăzută la alin. (3) pentru Directorul General va cuprinde următoarele criterii obligatorii: a) să aibă studii universitare şi/sau postuniversitare în ştiinţe economice, juridice sau inginereşti; b) experienţă în domeniul economic, tehnic, juridic de cel puţin 5 ani; c) competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă îndeplinind atribuţii de conducere, reglementare sau control.“" 81. Cele două articole introduse vizează modificarea şi completarea art. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, care reglementează criteriile de selecţie pentru membrii organelor de conducere ale administraţiilor în care infrastructura portuară aparţine domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. 82. Curtea observă că, în urma reexaminării de către Parlament în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, art. 42 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 a fost reconfigurat astfel încât să fie conform celor dispuse prin Decizia nr. 18 din 15 februarie 2023, prin care Curtea a constatat depăşirea limitelor cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României. Sub acest aspect, Curtea reţine că a fost corijată neconcordanţa referitoare la domeniile de studii pentru selecţia membrilor organelor de conducere, respectiv pentru membrii consiliului de administraţie şi membrii conducerii executive, inclusiv pentru directorul general, fiind înlocuite referirile la „studiile tehnice“ cu „studii inginereşti“, în conformitate cu prevederile anexei la Hotărârea Guvernului nr. 433/2022 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2022-2023, înlocuită ulterior cu Hotărârea Guvernului nr. 367/2023 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2023-2024. 83. Ca atare, potrivit art. I pct. 1 din legea criticată, în redactarea rezultată în urma reexaminării legii pentru punerea de acord cu dispoziţiile Deciziei nr. 18 din 15 februarie 2023, cerinţele sunt cele de studii universitare şi/sau postuniversitare în ştiinţe economice, juridice sau inginereşti, aspect aflat în concordanţă cu solicitările Preşedintelui României cuprinse în cererea iniţială de reexaminare, formulată în temeiul prevederilor art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală, a căror nesocotire a fost constatată de Curtea Constituţională prin decizia menţionată. 84. De asemenea, din examinarea comparativă a textului art. I pct. 1 din legea criticată, cu referire la art. 42 alin. (4) lit. b) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, Curtea reţine că, în varianta supusă în prezent controlului de constituţionalitate, după reexaminarea ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 18 din 15 februarie 2023, s-a revenit - în mod corect - la impunerea condiţiei de experienţă de minimum 5 ani în administrarea sau managementul unor entităţi, faţă de durata de un an, aşa cum se specifica în varianta anterior supusă controlului de constituţionalitate, rezultată după reexaminarea legii la cererea Preşedintelui României. 85. Cu privire la această condiţie a cărei îndeplinire este necesară în vederea ocupării membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare ale porturilor în care infrastructura portuară aparţine domeniului public sau privat al statului, Curtea constată că s-a eliminat însă, inexplicabil şi nejustificat, menţiunea care definea domeniul în care este necesară această experienţă, circumscris în prezent activităţii specifice sectorului de transport naval, logistic, operare portuară, administrarea infrastructurii de transport naval. Astfel, din redactarea pe care Parlamentul a dat-o prevederilor legale în discuţie, în urma reexaminării acestora în vederea punerii în concordanţă cu cele statuate prin Decizia nr. 18 din 15 februarie 2023, a fost suprimată orice referire la experienţa în domeniul naval sau portuar. 86. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că referirea generică la „experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice cu capital de stat sau privat“ este excesiv de largă, permiţând oricărei persoane care îndeplineşte această condiţie, indiferent de domeniul în care şi-a desfăşurat activitatea anterior, să ocupe o funcţie în organele administraţiilor portuare ale statului, ceea ce reprezintă o alterare a standardelor profesionale necesare pentru exercitarea unei funcţii cu implicaţii deosebite asupra economiei naţionale, contrară ideii de stat de drept. Totodată, o astfel de modificare reprezintă o soluţie legislativă care ignoră cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 18 din 5 februarie 2023, paragraful 53, potrivit cărora noua redactare reflectă o concepţie legislativă diferită, mult mai permisivă în ceea ce priveşte standardele de selecţie pentru poziţia menţionată. 87. În condiţiile în care Curtea a constatat şi a sancţionat diminuarea exigenţelor referitoare la criteriile profesionale pe care membrii organelor de conducere ale administraţiilor menţionate trebuie să le întrunească, actuala reglementare este încă şi mai laxă sub acest aspect, reprezentând o încălcare a dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale“. Este evident că Parlamentul nu a procedat la reanalizarea legii prin prisma observaţiilor formulate în considerentele Deciziei nr. 18 din 5 februarie 2023, fiind nesocotită astfel şi forţa obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale, statuată prin art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală. 88. De asemenea, având în vedere soluţia legislativă cuprinsă în legea supusă în prezent controlului de constituţionalitate, esenţialmente diferită de cea criticată iniţial de Preşedintele României, Curtea apreciază că şi în ceea ce priveşte redactarea rezultată în urma reexaminării, în temeiul art. 147 alin. (2) din Legea fundamentală, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale amintite, îşi menţin valabilitatea considerentele cuprinse în paragraful 54 din Decizia nr. 18 din 5 februarie 2023, potrivit cărora noua redactare are valoarea unei noi prevederi adoptate de Parlament, care denotă o nouă voinţă politică, exprimând o altă viziune decât cea cuprinsă în legea adoptată iniţial. O astfel de situaţie echivalează cu crearea de novo a unei dispoziţii legale, într-o modalitate care eludează cadrul constituţional, constituindu-se într-o revenire a Parlamentului asupra propriilor decizii, fără să existe o solicitare în acest sens, pe de o parte, şi, pe de altă parte, fiind sustrasă mecanismelor democratice instituite la nivel constituţional care asigură, în spiritul art. 1 alin. (4) din Constituţie, separaţia puterilor în stat, dar şi echilibrul şi controlul reciproc, astfel că Preşedintele va fi privat de dreptul său constituţional consacrat de art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală de a solicita o eventuală reexaminare a acelei prevederi legale care nu a figurat în legea ce i-a fost iniţial transmisă spre promulgare. 3.2. Criticile cu privire la art. III din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 89. Art. III din legea supusă controlului de constituţionalitate, nou-introdus în urma parcurgerii procedurii reexaminării în baza art. 77 alin. (2) şi a art. 147 alin. (2) din Constituţie, are următorul cuprins: "(1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are obligaţia de a demara procedura de selecţie a membrilor organelor de conducere ale administraţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost completată prin prezenta lege.(2) Membrii organelor de conducere ale administraţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, selectaţi pe legislaţia actuală îşi vor exercita mandatul conform legislaţiei actuale, în cadrul administraţiilor unde nu au fost demarate proceduri. Pentru mandatele membrilor consiliilor de administraţie, directorilor, precum şi pentru procedurile de selecţie a administratorilor şi directorilor administraţiilor portuare, începute înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, se aplică prevederile legale în vigoare la momentul încheierii contractelor de mandat şi declanşării procedurilor de selecţie." 90. Faţă de acest conţinut normativ, Curtea remarcă o serie de deficienţe de ordin calitativ ale redactării, contrare exigenţelor specifice principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, în ceea ce priveşte caracterul defectuos al redactării normelor tranzitorii, a căror introducere în corpul legii a fost solicitată de Preşedintele României prin cererea de reexaminare, instanţa de control constituţional observă, în primul rând, o contradicţie internă ce afectează sub aspect logic substanţa ideatică a reglementării, prin aceea că, deşi în art. III alin. (1) se impune în sarcina Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii obligaţia de a demara procedura de selecţie a membrilor organelor de conducere ale administraţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, totuşi, din redactarea alin. (2), care reglementează cu privire la membrii care „îşi vor exercita mandatul […] în cadrul administraţiilor unde nu au fost demarate proceduri“, rezultă că, în concepţia legiuitorului, ar mai exista situaţii în care să nu fie demarate astfel de proceduri. Or, o asemenea ipoteză ar fi în totală contradicţie cu prevederile alin. (1), care instituie o obligaţie generală, nediferenţiată, aplicabilă tuturor administraţiilor portuare, fără excepţie. 91. Curtea apreciază că aceasta nu este o simplă problemă de oportunitate semnalată de Preşedintele României, ci de evidentă incoerenţă legislativă, care este de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice, dedus din dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi care generează dificultăţi grave în ceea ce priveşte aplicarea acestei prevederi. 92. Mai mult, Curtea reţine caracterul confuz şi derutant al exprimării utilizate în cuprinsul art. III alin. (2) teza întâi din legea criticată, cu privire la legea aplicabilă membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare „selectaţi pe legislaţia actuală (care) îşi vor exercita mandatul conform legislaţiei actuale, în cadrul administraţiilor unde nu au fost demarate proceduri“. Astfel, este lipsită de finalitate intenţia legiuitorului de a clarifica situaţia membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare aflaţi în funcţie la momentul intrării în vigoare a legii care operează modificările în discuţie, întrucât semnificaţia sintagmei „legislaţia actuală“ este dificil de decelat în contextul actului normativ criticat. 93. În acest sens, Curtea reţine că, de principiu, normele tranzitorii ce ar trebui să guverneze această ipoteză ar trebui să aibă în vedere o ultraactivitate a legii vechi. Totuşi, trebuie avute în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază“. Ca atare, prin sintagma „legislaţia actuală“ se va face trimitere chiar la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 astfel cum va fi modificată şi completată cu prevederile legii criticate în cauza de faţă, adică o legislaţie care va cuprinde noile criterii şi proceduri reglementate de însăşi legea supusă controlului Curţii Constituţionale. 94. Or, aşa cum remarcă şi autorul prezentei sesizări de neconstituţionalitate, ca urmare a acestei ambiguităţi redacţionale, normele îşi pierd caracterul tranzitoriu, destinat realizării trecerii de la reglementarea anterioară la cea nouă. Deşi intenţia legiuitorului a fost aceea de a clarifica situaţia persoanelor care ocupau, la momentul intrării în vigoare a legii criticate, funcţiile în discuţie, Curtea constată că prevederea legală analizată este confuză, iar din cauza conţinutului normativ incomprehensibil, art. III din legea supusă controlului de constituţionalitate nu reuşeşte să clarifice situaţia conflictuală sub aspect intertemporal, generată de succesiunea în timp a reglementărilor în materie. 95. În consecinţă, Curtea constată că este iluzoriu demersul legiuitorului de edictare a unor norme tranzitorii pentru situaţia persoanelor care au în prezent calitatea de membri ai organelor de conducere ale administraţiilor portuar, efect contrar deopotrivă principiului legalităţii, consacrat la nivel constituţional, precum şi solicitării iniţiale a Preşedintelui României, formulate în cererea de reexaminare întemeiată pe prevederile art. 77 alin. (2) din Constituţie. 96. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
