Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 723 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 723 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 211 din 18 martie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andrei Grigoraş    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 alin. (4) - (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Dorin Cioancă în Dosarul nr. 984/211/2021/a1.1 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.235D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că, anterior modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, dispoziţiile art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală nu operau nicio distincţie, în privinţa ordonanţei emise de organul de urmărire penală, între situaţia în care persoana supusă examinării fizice îşi exprima consimţământul şi cea în care acest consimţământ lipsea. În această reglementare anterioară prezenta relevanţă exclusiv caracterul urgent al examinării, în scopul evitării unei posibile întârzieri a urmăririi penale sau chiar a pierderii, alterării ori distrugerii unor probe. Cu referire la procedura validării examinării în ipoteza în care nu există consimţământul persoanei supuse acestei proceduri, se arată, în esenţă, că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu interzice intervenţia organelor judiciare, chiar şi împotriva voinţei persoanei, în vederea obţinerii unei probe, atunci când există urgenţă, măsura fiind justificată prin raportare la circumstanţele cauzei. Totodată, se apreciază că norma criticată instituie garanţii suficiente şi efective împotriva eventualelor abuzuri, întrucât validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală în lipsa consimţământului persoanei vizate este realizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Mai mult, în temeiul art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, inculpatul supus examinării obligatorii are oportunitatea de a formula cereri şi excepţii cu privire la procedura examinării fizice în faţa judecătorului de cameră preliminară.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Sentinţa penală nr. 868 din 15 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 984/211/2021/a1.1, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Dorin Cioancă într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, cauză în care, în temeiul art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a dispus, prin ordonanţă, prelevarea unor mostre biologice de sânge.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la dispoziţiile art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 26 alin. (2) din Constituţie, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma exigenţelor art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederilor art. 53 din Constituţie. În fundamentarea pretinsei neconstituţionalităţi se arată că restrângerea exercitării unui drept sau a unei libertăţi este permisă doar dacă aceasta este prevăzută printr-o lege care îndeplineşte exigenţele constituţionale şi convenţionale referitoare la calitatea actului normativ. Se susţine că norma prevăzută la art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală este lipsită de claritate, întrucât sintagma „persoana care urmează a fi examinată“ nu determină clar destinatarii normei juridice. De asemenea, se apreciază că sintagma „de îndată“ - reprezentând termenul în care ordonanţa prin care s-a dispus examinarea fizică şi procesul-verbal în care s-au constatat activităţile se trimit judecătorului de drepturi şi libertăţi -, precum şi expresia „fapte sau împrejurări care să asigure buna desfăşurare a urmăririi penale“ sunt caracterizate de imprecizie şi lipsă de previzibilitate.
    6. Cu privire la pretinsa contrarietate faţă de dispoziţiile art. 53 din Constituţie se arată că, deşi măsura prevăzută la art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală urmăreşte un scop legitim, aceasta nu respectă cerinţele proporţionalităţii şi necesităţii ingerinţei în exercitarea dreptului la viaţă privată. Se susţine, de asemenea, că motivul „urgenţei“, care conferă organului de urmărire penală dreptul de a dispune efectuarea examinării fizice fără consimţământul persoanei vizate, nu oferă suficiente garanţii, existând riscul unor dispuneri arbitrare.
    7. Cu referire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a dispoziţiilor art. 24 din Constituţie. Se arată că procedura prevăzută de art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală, care face trimitere la dispoziţiile art. 190 alin. (4) din acelaşi cod, potrivit cărora judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează cererea de efectuare a examinării fizice în cameră de consiliu, fără participarea persoanei vizate de examinare, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale în materie, întrucât nu asigură egalitatea armelor în procesul penal. Se susţine că, deşi dispoziţiile legale criticate nu prevăd prezenţa procurorului la şedinţa de soluţionare a cererii de efectuare a examinării fizice sau a validării examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală în lipsa consimţământului persoanei vizate, acesta participă în temeiul art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală, care reprezintă regula în materie. Or, exigenţele unui proces echitabil sunt încălcate, de vreme ce nu se respectă egalitatea de arme între acuzare şi apărare.
    8. Totodată, se arată că reglementarea criticată nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, întrucât nu este prevăzută o cale de atac la care persoana supusă examinării să poată accede pentru remedierea unei eventuale nelegalităţi sau netemeinicii a actului jurisdicţional. Se susţine că, având în vedere ingerinţa semnificativă pe care procedura o are asupra exercitării dreptului la viaţă privată, se impune reglementarea unei căi de atac împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care este validată examinarea fizică a persoanei în lipsa acordului acesteia, potrivit procedurii prevăzute la art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală, cu atât mai mult cu cât, fiind o procedură ulterioară examinării, nu poate fi reţinut argumentul că o astfel de cale de atac ar îngreuna desfăşurarea urmăririi penale.
    9. În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare se arată că, întrucât procedura nu asigură persoanei supuse examinării beneficiul consultării unui apărător desemnat din oficiu, dreptul la apărare este încălcat. Prin comparaţie, se susţine că normele de drept procesual penal impun cerinţa asistenţei juridice obligatorii în cazul luării măsurilor preventive, precum şi în cel al internării nevoluntare, motiv pentru care se impune desfăşurarea procedurii prevăzute de art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu. Totodată, se arată că acest regim de reglementare neunitar încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât nu este garantat un tratament uniform aplicabil cetăţenilor aflaţi în situaţii similare. Pe de altă parte, sunt formulate critici referitoare la opţiunea legiuitorului de a nu reglementa un tratament distinct în funcţie de motivul pentru care examinarea fizică (recoltarea unor probe biologice) se face fără consimţământul persoanei supuse examinării. Se apreciază că, asemenea cazului din speţa dedusă judecăţii, persoanele care se află în imposibilitate obiectivă de a consimţi la recoltarea probelor biologice ar trebui să beneficieze de un regim diferit faţă de cele care se opun voluntar examinării fizice.
    10. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, printre care Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015, Decizia nr. 543 din 14 iulie 2015, Decizia nr. 243 din 16 aprilie 2019, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 decembrie 2015, pronunţată în Cauza Roman Zakharov împotriva Rusiei, Hotărârea din 14 aprilie 2020, pronunţată în Cauza Dragan Petrović împotriva Serbiei, şi Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României.
    11. Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 190 din Codul de procedură penală instituie garanţii adecvate şi suficiente împotriva abuzurilor, fiind reglementate norme clare privind condiţiile în care poate fi dispusă examinarea fizică în lipsa consimţământului, modul de prelevare, precum şi obligaţia judecătorului de drepturi şi libertăţi de verificare a caracterului necesar şi proporţional al ingerinţei. Se arată că procedura este în acord cu caracterul preponderent necontradictoriu al fazei de urmărire penală şi asigură, totodată, eficienţa şi operativitatea activităţii de strângere a probelor.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 190 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală.
    16. Referitor la stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, paragrafele 16 şi 17). De asemenea, potrivit jurisprudenţei anterior amintite, determinarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate este o operaţiune care, pe lângă existenţa unor condiţionări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita şi o apreciere obiectivă a Curţii Constituţionale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepţiei. O atare concepţie se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie.
    17. Din examinarea criticilor de neconstituţionalitate formulate, precum şi a considerentelor actului de sesizare, Curtea constată că motivele de neconstituţionalitate vizează, în realitate, numai prevederile art. 190 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
    "(5) În cazul în care persoana examinată nu îşi exprimă în scris consimţământul şi există urgenţă, iar obţinerea autorizării judecătorului în condiţiile alin. (4) ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor, organul de urmărire penală poate dispune, prin ordonanţă, efectuarea examinării fizice. Ordonanţa organului de urmărire penală, precum şi procesul-verbal în care sunt consemnate activităţile desfăşurate cu ocazia examinării fizice sunt înaintate de îndată judecătorului de drepturi şi libertăţi. În cazul în care judecătorul constată că au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (2), dispune, prin încheiere motivată, validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală. Încălcarea de către organele de urmărire penală a condiţiilor prevăzute la alin. (2) atrage excluderea probelor obţinute prin examinarea fizică.
(6) Validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală se efectuează potrivit alin. (4)."

    18. Dispoziţiile legale la care art. 190 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală fac trimitere sunt prevederile art. 190 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, care au următorul conţinut:
    "(2) În lipsa consimţământului scris al persoanei care urmează a fi examinată, al reprezentantului legal ori a încuviinţării din partea ocrotitorului legal, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului, examinarea fizică a persoanei, dacă această măsură este necesară pentru stabilirea unor fapte sau împrejurări care să asigure buna desfăşurare a urmăririi penale ori pentru a se determina dacă o anumită urmă sau consecinţă a infracţiunii poate fi găsită pe corpul sau în interiorul corpului acesteia. [...]
(4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează cererea de efectuare a examinării fizice în camera de consiliu, prin încheiere ce nu este supusă niciunei căi de atac."

    19. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 26 alin. (2) privind dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu privire la sintagma „de îndată“, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că locuţiunea adverbială criticată are sensul de imediat, numaidecât (a se vedea Decizia nr. 665 din 19 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 4 aprilie 2022, paragraful 21). Cât priveşte sintagma „persoana care urmează să fie examinată“, Curtea constată că aceasta este redactată cu suficientă precizie, nefiind de natură să genereze confuzie în aplicare şi făcând referire la orice persoană faţă de care organul judiciar dispune efectuarea unei examinări corporale sau prelevarea de mostre biologice, în scop probator, atunci când aceasta este necesară pentru constatarea unor urme, stări sau caracteristici ale corpului relevante pentru cauza penală. În final, cu privire la criticile referitoare la înţelesul noţiunilor de „fapte“ şi „împrejurări“ din sintagma „fapte sau împrejurări care să asigure buna desfăşurare a urmăririi penale ori pentru a se determina dacă o anumită urmă sau consecinţă a infracţiunii poate fi găsită pe corpul sau în interiorul corpului acesteia“, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale criticate, rezultă că acestea fac referire atât la elementele concrete care descriu conduita presupus infracţională, cât şi la ansamblul circumstanţelor în care aceasta s-a produs, relevante pentru stabilirea existenţei infracţiunii, vinovăţiei, pericolului social ori necesităţii luării unei măsuri procesuale.
    21. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, Curtea reiterează că art. 26 din Constituţie protejează viaţa privată a oricărei persoane şi impune autorităţilor publice atât obligaţii negative, de abţinere de la orice ingerinţă în sfera vieţii intime, familiale sau private, cât şi obligaţii pozitive, şi anume aceea de a asigura cadrul normativ necesar protejării acestui drept fundamental. În continuarea acestor consideraţii, Curtea reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat, în mod constant, asupra naturii relative a drepturilor consacrate de art. 8 din Convenţie. Se reiterează că drepturile consacrate de art. 8 din Convenţie nu sunt drepturi absolute, ele putând fi supuse anumitor limitări ori restricţii din partea autorităţilor. Între componentele dreptului protejat de art. 8 din Convenţie se regăseşte respectarea dreptului la viaţă privată, care însă poate fi supus anumitor ingerinţe cu condiţia ca acestea să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să apară ca necesare într-o societate democratică, să privească un drept apărat de Convenţie şi să fie proporţionale cu scopul urmărit (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la art. 8 din Convenţie, respectiv Hotărârea din 29 iunie 2006, pronunţată în Cauza Panteleyenko împotriva Ucrainei, paragrafele 50 şi 51, Hotărârea din 7 iunie 2007, pronunţată în Cauza Smirnov împotriva Rusiei, paragraful 40, şi Hotărârea din 16 decembrie 1997, pronunţată în Cauza Camenzind împotriva Elveţiei, paragraful 47).
    22. Analizând dispoziţiile art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea reprezintă, întradevăr, o limitare a exercitării dreptului fundamental la viaţă intimă, familială şi privată în componenta sa referitoare la dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi. Ca atare, Curtea reţine că problema care se impune să fie analizată, din punctul de vedere al constituţionalităţii măsurii reglementate prin textul de lege criticat, este aceea a proporţionalităţii limitării exerciţiului dreptului prevăzut de art. 26 alin. (2) din Constituţie. Prin urmare, Curtea reţine că este necesară analiza măsurii în care ingerinţa etatică asupra acestui drept reprezintă o limitare rezonabilă, care să nu fie disproporţionată în raport cu scopul urmărit de legiuitor, având în vedere „testul“ de proporţionalitate structurat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - să asigure justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 28, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, Decizia nr. 589 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 30 ianuarie 2018, paragraful 26, Decizia nr. 198 din 8 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2025, paragraful 35).
    23. Astfel, în vederea realizării testului de proporţionalitate, Curtea trebuie, mai întâi, să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată şi dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim. Cu privire la acest prim aspect, Curtea reţine că scopul reglementării procedurii examinării fizice, în ipoteza prevăzută de art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală, este constatarea existenţei unor urme, leziuni, semne particulare sau alte elemente de fapt relevante pentru aflarea adevărului în cauza penală, scop ce are un caracter legitim, întrucât urmăreşte înfăptuirea justiţiei penale.
    24. În ceea ce priveşte caracterul adecvat al măsurii analizate, Curtea constată că aceasta este, prin natura sa, aptă să atingă scopul legitim urmărit, pe această cale putând fi stabilite acele fapte sau împrejurări care să asigure buna desfăşurare a urmăririi penale ori care să determine dacă o anumită urmă sau consecinţă a infracţiunii poate fi găsită pe corpul sau în interiorul corpului unei persoane.
    25. Cu privire la caracterul necesar al măsurii criticate, Curtea constată că examinarea fizică este indispensabilă, având în vedere că numai pe această cale pot fi obţinute informaţii sau date cu privire la faptele sau împrejurările investigate în regim de urgenţă şi în scopul evitării pierderii, alterării sau distrugerii probelor.
    26. Referitor la existenţa justului echilibru între măsura care a determinat limitarea dreptului constituţional prevăzut de art. 26 alin. (2) din Constituţie şi scopul legitim urmărit, acela al asigurării aflării adevărului în cauzele penale, Curtea constată că textul criticat asigură un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general referitoare la înfăptuirea justiţiei şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului. Dispoziţiile legale criticate limitează exercitarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, în componenta sa referitoare la dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi, doar în ipoteza criticată în prezenta cauză, respectiv în situaţia în care probele vizate nu pot fi prelevate altfel.
    27. Prin urmare, deşi Curtea constată că procedura prevăzută de art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală reprezintă o ingerinţă în dreptul constituţional prevăzut de art. 26 alin. (2) din Constituţie, aceasta este prevăzută de lege, este proporţională cu scopul legitim urmărit, fiind adecvată şi necesară într-o societate democratică, şi menţine un just echilibru între interesul general al înfăptuirii actului de justiţie şi respectarea drepturilor individuale ale persoanei. Totodată, Curtea reţine că prin intervenţia ulterioară a judecătorului de drepturi şi libertăţi, precum şi prin verificările efectuate de judecătorul de cameră preliminară se garantează respectarea principiului legalităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei examinate, aceste etape procesuale având rolul de a asigura un control real şi efectiv asupra măsurilor dispuse şi de a preveni orice afectare nejustificată a garanţiilor conferite de Constituţie.
    28. Cu referire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea reglementează procedura de validare, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, a examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală, în cazul în care persoana examinată nu îşi exprimă în scris consimţământul şi există urgenţă, iar obţinerea autorizării judecătorului în condiţiile alin. (4) al aceluiaşi articol ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor. Potrivit dispoziţiilor art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală, validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală se realizează conform procedurii instituite de art. 190 alin. (4) din acelaşi cod, respectiv în cameră de consiliu, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.
    29. Privitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, Curtea reiterează că dreptul la un proces echitabil reprezintă garanţia fundamentală prin care se asigură că orice persoană beneficiază de o judecată imparţială, într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe independente şi stabilite prin lege. Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a arătat că un proces echitabil nu poate fi obiectul unei singure reguli invariabile, ci trebuie să depindă de circumstanţele fiecărei cauze în parte (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 iunie 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza O’Halloran şi Francis împotriva Regatului Unit, paragraful 53). Or, aşa cum Curtea a reţinut, procedura prevăzută de art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală, aplicabilă în cauza dedusă judecăţii, reprezintă o excepţie de la regula recoltării probelor biologice cu consimţământul persoanei examinate, reglementată de art. 190 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevede că examinarea fizică a unei persoane se efectuează cu consimţământul scris al acesteia.
    30. Curtea reţine că, având în vedere necesitatea asigurării operativităţii activităţii de urmărire penală şi în vederea aflării adevărului, legiuitorul a reglementat procedura prevăzută la art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală, fiind asigurate deopotrivă toate garanţiile respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, având în vedere dispoziţiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, inculpatul supus procedurii examinării obligatorii va putea formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, care vor fi dezbătute întro procedură contradictorie, cu citarea părţilor şi participarea procurorului, respectiv în procedura camerei preliminare.
    31. Cu referire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 24 din Constituţie, motivat de faptul că încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi validează examinarea fizică efectuată de organele de urmărire penală nu este supusă niciunei căi de atac, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, Curtea are în vedere că, deşi dispoziţiile art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală prevăd că încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi nu este supusă niciunei căi de atac, soluţia legislativă nu este de natură să afecteze constituţionalitatea textului de lege criticat. Dreptul la apărare nu implică, prin el însuşi, existenţa unei căi de atac împotriva fiecărei încheieri pronunţate de instanţă, ci vizează asigurarea posibilităţii efective a persoanei de a-şi exercita apărarea prin mijloacele procedurale instituite de lege. Astfel, Curtea reţine că, în cadrul procedurii de cameră preliminară, se pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Aşadar, având în vedere că măsura examinării fizice a fost dispusă faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, care în prezenta cauză are calitatea de inculpat, acesta poate formula cereri şi ridica excepţii referitoare la nelegalitatea probelor obţinute în urma examinării fizice, inclusiv prin recoltarea de probe biologice fără consimţământul persoanei examinate, judecătorul de cameră preliminară putând verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor legale relative la procedura examinării, inclusiv cu privire la caracterul necesar şi proporţional al măsurii dispuse prin ordonanţa organelor de urmărire penală. În acelaşi sens a reţinut Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragraful 38, cu privire la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a putea verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor referitoare la dispunerea procedurii supravegherii tehnice.
    32. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 coroborate cu cele ale art. 24 din Constituţie, motivată de lipsa unei reglementări care să prevadă desfăşurarea procedurii de validare a examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, reţine că legiuitorul a reglementat cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, având în vedere situaţiile caracterizate prin vulnerabilitatea persoanei, necesitatea protejării efective a dreptului la apărare şi asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal. Astfel, se reţine că asistenţa juridică obligatorie priveşte situaţii diferite de cea reglementată de art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală şi vizează, de regulă, proceduri care antamează aspecte de fond ale unei cauze penale. Or, persoanele vizate de procedura criticată se află în situaţii diferite, întrucât procedura de validare a examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală reprezintă un mecanism obiectiv care nu implică o apreciere asupra vinovăţiei sau asupra situaţiei juridice a persoanei, motive pentru care legiuitorul a apreciat că nu se impune reglementarea asistenţei juridice obligatorii. De altfel, Curtea constată că autorul excepţiei îşi întemeiază susţinerile de neconstituţionalitate pe o comparaţie între situaţia persoanei supuse procedurii examinării fizice şi alte proceduri procesual penale în cadrul cărora asistenţa juridică este obligatorie. Or, Curtea reţine că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 701 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015).
    33. În final, cu privire la critica referitoare la necesitatea instituirii unui regim diferenţiat pentru persoanele care se află în imposibilitate obiectivă de a consimţi la recoltarea probelor biologice şi cele care se opun în mod voluntar examinării fizice, Curtea reţine că, din perspectiva scopului şi a valorii sociale protejate, distincţia dintre refuzul motivat şi refuzul nemotivat de a consimţi la prelevare nu prezintă relevanţă juridică. Scopul reglementării art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală este acela de a preîntâmpina pierderea, alterarea sau distrugerea probelor în situaţii excepţionale, prin instituirea unei proceduri în vederea aflării adevărului în cauzele penale, fără să vizeze incriminarea persoanei examinate sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni. De altfel, Curtea reţine că, prin dispoziţiile art. 337 din Codul penal - Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice -, legiuitorul a prevăzut în mod distinct că reprezintă infracţiune fapta constând în „refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive [...]“. Prin urmare şi această critică de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    34. Astfel, analizând ansamblul criticilor formulate, Curtea constată că dispoziţiile art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală nu aduc atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât cadrul procesual instituit asigură atât exercitarea acestor drepturi, cât şi un control efectiv al legalităţii administrării probelor, inclusiv al celor derivate din efectuarea examinării fizice dispuse de organele de urmărire penală fără consimţământul persoanei vizate.
    35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Dorin Cioancă în Dosarul nr. 984/211/2021/a1.1 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi constată că dispoziţiile art. 190 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Andrei Grigoraş

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 723 din 9 decembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 723 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 723 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală