Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Eugen Mirtz şi Doina Mirtz în Dosarul nr. 20.507/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.249D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, concretizată prin Decizia nr. 731 din 16 decembrie 2014 şi Decizia nr. 150 din 23 februarie 2012. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 30 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 20.507/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Eugen Mirtz şi Doina Mirtz într-o cauză având ca obiect plata unor despăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 221/2009. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că „dispoziţiile de lege criticate constituie o restrângere neproporţională, discriminatorie şi care aduce atingere existenţei unui drept, fiind în neconcordanţă cu documentele internaţionale în materia drepturilor omului“. Astfel, apreciază că situaţiile în care se poate constata aplicarea unei pedepse penale sunt prevăzute limitativ şi nu exemplificativ, din textul legii lipsesc criteriile de stabilire a despăgubirilor, iar dispoziţiile legale care garantează o cercetare judecătorească efectivă sunt insuficiente. 6. Totodată, autorii excepţiei consideră că „este necesară reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, întrucât deciziile au fost pronunţate în cauze în care excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate de părţi cu interese contrare“. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate enumeră situaţiile concrete care reprezintă premisa acordării drepturilor prevăzute de acest act normativ persoanelor persecutate de regimul comunist şi nu contravin principiului egalităţii în faţa legii şi accesului liber la justiţie, neproducând nicio restrângere neproporţională şi discriminatorie care să aducă atingere existenţei unui drept. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Astfel, prin deciziile nr. 376 din 22 martie 2011 şi nr. 402 din 24 martie 2011, Curtea a reţinut că prevederile criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă peroanelor privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora. Legiuitorul este liber să opteze în privinţa atât a măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite a beneficia de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice. 10. Avocatul Poporului, faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: - Art. 1: "(1) Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.(2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197, 207-209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 şi 5786 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare; […] c) Legea nr. 190/1947 pentru portul şi vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947; d) Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracţiuni ce interesează siguranţa interioară şi exterioară a Republicii Populare Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948; e) art. 4 şi 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziţiuni din Legea nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949; f) art. 2 lit. a), b), d) şi e), art. 3 lit. a), b), f), g) şi h) şi art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancţionarea infracţiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949; g) Legea nr. 16/1949 pentru sancţionarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului şi propăşirea economiei naţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949; h) Decretul nr. 163/1950 pentru deţinerea, portul şi vânzarea armelor şi muniţiilor, precum şi transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950; i) Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancţionarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului şi propăşirea economiei naţionale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950; j) art. 166 alin. 2, art. 237 şi art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968.(3) Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanţa judecătorească, în condiţiile prevăzute la art. 4.;" – Art. 3: "Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 şi Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958; b) Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 282 din 5 martie 1958 şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.108 din 2 august 1960; c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 şi Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 şi nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securităţii Statului." 14. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român, art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 546 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 25 februarie 2014, Decizia nr. 376 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011, şi Decizia nr. 402 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 august 2011, referitor la dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a statuat că „actul normativ face parte din categoria acelora prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora. Legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite de a beneficia de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice. Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar, deoarece momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar 22 decembrie 1989 vizează sfârşitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opţiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privinţa persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificată în mod obiectiv şi raţional. Curtea a constatat că legiuitorul este îndreptăţit ca pentru situaţii deosebite să aplice un tratament juridic diferit. De altfel, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, Curtea Constituţională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, pentru situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit.“ 16. Totodată, prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a statuat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“ - este competent să stabilească condiţiile şi criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborând politica legislativă a ţării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluţii legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptăţiţi pentru daunele suferite în perioada comunistă, cu respectarea prevederilor şi principiilor Constituţiei. 17. Cu privire la critica potrivit căreia lipsesc din textul legii criteriile de stabilire a despăgubirilor şi sunt insuficiente dispoziţiile legale care garantează o cercetare judecătorească efectivă, prin Decizia nr. 301 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din data de 1 august 2013, Curtea a reţinut că, pentru a respecta obligaţiile pe care le au, potrivit Legii nr. 221/2009, instanţele judecătoreşti trebuie, atunci când este necesar, să verifice situaţia de fapt a celor ce adresează o cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009, administrând în acest sens probele necesare. Aşa fiind, Curtea a reţinut că activitatea de interpretare şi aplicare a unei legi adoptate de Parlament, precum şi administrarea probelor care să ducă la soluţionarea procesului nu au semnificaţia unui „arbitraj cu caracter politic“ realizat de către instanţele judecătoreşti, ci a înfăptuirii actului de justiţie, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea textelor constituţionale invocate, reglementările criticate fiind în deplin acord cu principiul înfăptuirii justiţiei, în mod unic, imparţial şi egal, de către judecători independenţi, astfel cum prevede art. 124 din Legea fundamentală. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 19. Cât priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eugen Mirtz şi Doina Mirtz în Dosarul nr. 20.507/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
