Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 722 din 2 noiembrie 2021  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 722 din 2 noiembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 670 din 5 iulie 2022

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Dragoş Agavriloaiei în Dosarul nr. 115/39/2017* al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 845D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 688 din 31 octombrie 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 23 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 115/39/2017*, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004. Excepţia a fost ridicată de Dragoş Agavriloaiei, în calitate de luptător în Revoluţia română din decembrie 1989 în municipiul Suceava, într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei hotărâri prin care a fost admisă cererea sa de chemare în judecată, iar Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a fost obligat la soluţionarea pe fond a cererii autorului privind obţinerea şi eliberarea unui nou certificat în vederea acordării titlului Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul de lege care instituie un termen de decădere pentru depunerea cererilor de eliberare a noului certificat, calculat de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, este neconstituţional în ceea ce priveşte momentul de la care curge acesta, întrucât nu îndeplineşte condiţiile de previzibilitate şi accesibilitate a legii. Astfel, dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, coroborate cu cele ale art. 1^2 alin. (3) şi (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 99/2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, permit acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant persoanelor care şi-au pus viaţa în pericol, au ocupat şi au apărat obiective de importanţă deosebită nu numai în localităţile enumerate limitativ la art. 12 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, cu modificările ulterioare, ci şi în alte localităţi determinate, potrivit art. 1^2 alin. (4), din acte normative emise în acest sens sau prin documente oficiale emise de Parchetul General, fără ca această din urmă categorie de localităţi să fie determinată în concret la momentul intrării în vigoare a noii reglementări.
    6. Autorul arată că, în contextul în care nu a fost reglementat vreun termen-limită pentru individualizarea localităţilor care se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 1^2 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, există posibilitatea ca includerea unor localităţi în categoria susmenţionată să se realizeze după expirarea termenului de 90 de zile prevăzut de art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014. Această posibilitate s-a şi materializat în cazul municipiului Suceava, care a fost inclus în lista localităţilor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute în timpul evenimentelor din Decembrie 1989 prin Decizia nr. 128 din 3 octombrie 2016, emisă de Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.
    7. În concluzie, se arată că dispoziţiile art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 nu se corelează cu dispoziţiile care permit dobândirea vocaţiei la acordarea acestui titlu ulterior expirării termenului de decădere instituit, prin nominalizarea localităţilor în care autorul şi-a desfăşurat activitatea revoluţionară, iar această necorelare aduce atingere dreptului subiectiv reglementat de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, în însăşi substanţa sa, nesocotind, totodată, şi principiul constituţional al nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1).
    8. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    10. Avocatul Poporului face referire la punctul său de vedere reţinut prin Decizia nr. 399 din 13 iunie 2017 şi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014, având următorul cuprins: „Cererile prevăzute la art. 3^2, respectiv cele pentru eliberarea certificatului de Luptător cu Rol Determinant se depun în termen de 90 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.“
    Prevederile art. 3^2 din Legea nr. 341/2004, la care face trimitere textul de lege criticat, se referă la procedura de eliberare a certificatelor prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din aceeaşi lege, certificate prin care se acordă titlul de Luptător cu Rol Determinant.

    14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) cu privire la obligativitatea respectării legilor şi art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici formulate în mod similar (unii dintre autorii excepţiilor fiind persoane care au luptat în Revoluţia română din decembrie 1989 în municipiul Suceava). Astfel, în cauzele soluţionate prin Decizia nr. 399 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 15 septembrie 2017, Decizia nr. 431 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 6 septembrie 2018, şi Decizia nr. 688 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 26 februarie 2020, Curtea a reţinut că problemele invocate privesc, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a legii, aspect ce nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Întrucât nu se pot reţine deosebiri de esenţă între situaţia de fapt şi de drept analizată prin deciziile antereferite şi cea din prezenta cauză, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014.
    16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Dragoş Agavriloaiei în Dosarul nr. 115/39/2017* al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 2 noiembrie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Cătălina Turcu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016