Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 721 din 19 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 721 din 19 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "conflictele de muncă" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) teza a treia din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a treia din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 6 din 8 ianuarie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana     │-                 │
│Gulie              │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi ale art. 483 alin. (2) din Codul procedură civilă, cu privire la sintagma „conflicte de muncă“, excepţie ridicată de Constantin Cerbulescu în Dosarul nr. 35.976/3/2017/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.038D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.072D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ale art. 214 din Legea nr. 62/2011 şi ale art. 483 alin. (2) din Codul procedură civilă, excepţie ridicată de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia“ din Bucureşti în Dosarul nr. 23.482/3/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.072D/2020.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.072D/2020 la Dosarul nr. 1.038D/2020. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.072D/2020 la Dosarul nr. 1.038D/2020, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, având în vedere că acestea nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei, precum şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin încheierile din 9 iulie 2020 şi, respectiv, 4 noiembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 35.976/3/2017/a2 şi nr. 23.482/3/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi ale art. 483 alin. (2) din Codul procedură civilă, cu privire la sintagma „conflicte de muncă“, respectiv a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ale art. 214 din Legea nr. 62/2011 şi ale art. 483 alin. (2) din Codul procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Constantin Cerbulescu şi de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia“ din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva unor decizii civile pronunţate de instanţe de apel în soluţionarea unor litigii de muncă.
    8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că este discriminatorie limitarea căii de atac a recursului, în funcţie de criteriul materiei, respectiv în materia conflictelor de muncă, chiar dacă valoarea materială a pretenţiei este aceeaşi, spre deosebire de orice alt justiţiabil faţă de care s-a angajat răspunderea patrimonială în baza unei acţiuni în răspundere delictuală izvorâtă din orice alt raport decât un raport de muncă.
    9. Se susţine că discriminarea nu se bazează pe nicio cauză obiectivă, întrucât măsurile pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti instituite prin Legea nr. 2/2013 nu pot constitui un motiv obiectiv, în condiţiile în care Constituţia garantează că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Invocă în acelaşi sens şi cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la căile extraordinare de atac.
    10. Se mai susţine că justiţiabilii care s-au adresat instanţelor de judecată cu cereri în materia conflictelor de muncă şi de asigurări sociale, precum şi cei care s-au adresat cu cereri în justiţie, începând cu 15 februarie 2013 şi până la 31 decembrie 2016, precum şi în perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, sunt lipsiţi de dreptul la calea de atac a recursului, în vederea apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, deşi art. 21 alin. (2) din Constituţie interzice îngrădirea acestui drept prin lege.
    11. Se susţine că discriminarea creată acestor categorii de justiţiabili de dispoziţiile de lege anterior menţionate nu se bazează pe nicio cauză obiectivă, ci este efectiv rezultatul hazardului ce ţine de perioada în care cererea adresată justiţiei se înregistrează pe rolul instanţelor sau de materia în care se încadrează cererile acestora. Astfel, se susţine că, deşi drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanelor se bucură de o protecţie suplimentară în materia dreptului muncii, asigurată prin legile speciale aplicabile - Codul muncii şi Legea dialogului social -, totuşi aceste categorii de persoane sunt private prin dispoziţiile legale contestate, de dreptul la calea de atac a recursului şi de exercitarea controlului de legalitate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Invocă cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017.
    12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Se mai susţine că limitările aduse prin procedura recursurilor nu aduc atingere dreptului părţii de a se adresa justiţiei, în însăşi substanţa sa, şi nici nu creează tratament discriminatoriu între justiţiabili. Se apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nu restrâng exerciţiul unui drept sau al unei libertăţi şi nu contravin principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept, în condiţiile în care Curtea Constituţională a statuat că este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care reiese şi din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, consideră că, în virtutea mandatului constituţional conferit prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, precum şi jurisprudenţa instanţei constituţionale în materia actelor normative care au exceptat de la calea de atac a apelului unele categorii de hotărâri judecătoreşti şi apreciază că prevederile legale criticate nu conţin nicio dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, şi ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu privire la sintagma „conflicte de muncă“, dispoziţii care au următoarea redactare:
    - Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“;
    – Art. 214 din Legea nr. 62/2011: „Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.“;
    – Art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“

    18. Prevederile art. 214 din Legea nr. 62/2011 au fost abrogate prin art. 189 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022, însă, având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor legale criticate, care, deşi nu mai sunt în vigoare, îşi produc în continuare efectele juridice în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, în temeiul dispoziţiilor art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Până la această dată se aplică dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Potrivit motivării formulate, Curtea reţine că prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 sunt criticate prin raportare la sintagma „conflictele de muncă“, respectiv la sintagma „conflictele de muncă şi de asigurări sociale“. În realitate, observând natura litigiilor în cadrul cărora a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că interesul autorului excepţiei se limitează la conflictele de muncă, nu şi la cele de asigurări sociale, obiectul cauzei constând în solicitarea de obligare a angajatorului la reintegrarea în funcţie a unui salariat, astfel încât Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate sintagma „conflicte de muncă“ din cuprinsul art. XVIII alin. (2) teza a treia din Legea nr. 2/2013, precum şi dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a treia din Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea nr. 62/2011.
    19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) privind caracterul unitar, imparţial şi egalitar al justiţiei. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că sintagma „conflicte de muncă“ din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care reglementează cu privire la faptul că hotărârile pronunţate în astfel de cereri nu sunt supuse recursului, a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, spre exemplu, prin Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, Decizia nr. 630 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 5 decembrie 2017, precum şi, ad similis, prin Decizia nr. 168 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2018, sau Decizia nr. 72 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 aprilie 2021.
    21. Prin aceste decizii, Curtea a arătat că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, recursul era singura cale de atac permisă împotriva hotărârilor pronunţate asupra cererilor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cale de atac devolutivă în temeiul art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865. Prin Decizia nr. 53 din 20 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 martie 2001, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, Curtea a reţinut că utilizarea unei singure căi de atac ordinare - recursul -, cu termen procedural mai scurt în raport cu cel prevăzut de Codul de procedură civilă, şi suprimarea căii de atac a apelului, prevăzute de dispoziţiile legale criticate, au ca finalitate doar asigurarea celerităţii soluţionării unor asemenea litigii, iar nu încălcarea drepturilor fundamentale invocate.
    22. În noua lege procesual civilă - Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă -, legiuitorul a reaşezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. În schimb, apelul reprezintă calea ordinară de atac ce are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, astfel cum stabileşte art. 476 din Codul de procedură civilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 350 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 8 iulie 2015, paragraful 14).
    23. În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, Curtea a reţinut că, prin instituirea regulilor speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic. Totodată, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragraful 36 (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012, sau Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 august 2015, paragraful 13).
    24. Cu privire la raţiunea instituirii unei singure căi de atac în materia conflictelor de muncă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, având în vedere specificul şi implicaţiile lor sociale, conflictele de muncă se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a prevăzut pentru soluţionarea acestor două grade de jurisdicţie o singură cale de atac. Nicio dispoziţie constituţională sau reglementare internaţională nu stabileşte gradele de jurisdicţie şi numărul căilor de atac care trebuie prevăzute pentru judecarea diferitelor litigii, reglementarea acestor probleme intrând în atribuţiile exclusive ale legiuitorului naţional (Decizia nr. 630 din 17 octombrie 2017, precitată, paragraful 21).
    25. Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, nu se poate reţine că autorii excepţiei au fost lipsiţi de dreptul la exercitarea unei căi de atac efective. Faptul că în materia conflictelor de muncă - la fel ca în alte domenii expres stabilite prin lege - nu este reglementat şi al treilea grad de jurisdicţie, respectiv recursul, drept cale extraordinară de atac, nu poate echivala cu lipsa accesului la justiţie, garantat de art. 21 din Legea fundamentală.
    26. Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea mai reţine că legiuitorul are o marjă de apreciere referitor la alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului, cum este, în prezentele cauze, a hotărârilor pronunţate în materia conflictelor de muncă. În acest sens sunt şi Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, sau Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26, prin care Curtea a constatat că existenţa unor reglementări diferenţiate, sub aspectul normelor de procedură, în funcţie de specificul materiei reglementate, nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Totodată, prin Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23, Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate.
    27. Pentru aceste considerente în prezentele cauze nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 şi 21.
    28. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a treia din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea stabilesc regula potrivit căreia hotărârile judecătoreşti pronunţate în anumite materii expres şi limitativ enumerate, printre care şi conflictele de muncă, nu sunt supuse recursului.
    29. Cu privire la aplicarea în timp a regulii procedurale mai sus menţionate, se constată că aceasta se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, aşa cum expres dispune art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
    30. Or, aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate încheierilor de sesizare în prezentele cauze, procesele în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate au început în data de 19 februarie 2016 şi, respectiv, 16 octombrie 2015, astfel încât, sub aspectul posibilităţii formulării recursului, în speţă sunt aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au un conţinut identic cu cel cuprins la art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
    31. Prin urmare, dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu au legătură directă cu soluţionarea cauzelor pendinte, cerinţă expres stabilită de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sub aspectul admisibilităţii unei excepţii de neconstituţionalitate. Interpretând dispoziţiile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a statuat în mod constant că excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată respectiva excepţie (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015).
    32. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă ca inadmisibilă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 201 din 30 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 12 iulie 2017, Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, sau Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 26 martie 2019).
    33. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, prin Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021, paragrafele 17-19, Curtea a statuat că acestea reglementează o normă de procedură, legiuitorul consacrând în mod expres în materia cererilor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă dublul grad de jurisdicţie. Practic, întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoana beneficiază de o examinare în fond a cauzei sale atât în faţa tribunalului, cât şi în faţa curţii de apel. În sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, exercitându-se doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel încât pe calea recursului se realizează exclusiv o analiză a legalităţii hotărârii atacate. În acest context, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunţate în anumite materii, cum este aceea a cererilor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, să nu fie supuse recursului.
    34. Referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie prin raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că stabilirea unor reguli diferenţiate, ţinând seama de specificul unor litigii sau chiar de situaţia particulară în care se află persoanele implicate, nu are semnificaţia instituirii unor privilegii ori discriminări (a se vedea Decizia nr. 703 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 octombrie 2007, şi Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, paragraful 18).
    35. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157).
    36. De asemenea, accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, iar, în condiţiile în care autorii excepţiei au avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă şi în apel care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, nu se poate reţine încălcarea dreptului lor de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.
    37. Cele statuate în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
    38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a treia din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Cerbulescu şi de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia“ din Bucureşti în dosarele nr. 35.976/3/2017/a2 şi nr. 23.482/3/2017/a1 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe şi constată că sintagma „conflicte de muncă“ din cuprinsul art. XVIII alin. (2) teza a treia din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi dispoziţiile art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 19 decembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Irina Loredana Gulie

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 721 din 19 decembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"