Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 720 din 19 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 720 din 19 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "conflictele de muncă" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) teza a treia din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi din cuprinsul art. 483 alin. (2) teza a treia din Codul de procedură civilă, a dispoziţiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi ale art. 17 alin. (5) din Codul muncii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 6 din 8 ianuarie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana     │-                 │
│Gulie              │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „conflictele de muncă“ din cuprinsul art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispoziţiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi ale art. 17 alin. (5) din Codul muncii, excepţie ridicată de Ştefan Chelcan în Dosarul nr. 7.626/3/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 965D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, având în vedere lipsa legăturii cu soluţionarea cauzei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 11 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 7.626/3/2018/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „conflictele de muncă“ din cuprinsul art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispoziţiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi ale art. 17 alin. (5) din Codul muncii. Excepţia a fost invocată de Ştefan Chelcan într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii civile pronunţate de instanţa de apel în soluţionarea unui litigiu de muncă.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „conflictele de muncă“, din cuprinsul art. 483 alin. (2) teza a treia din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. 214 din Legea nr. 62/2011, se susţine că interzicerea căii de atac a recursului în conflictele de muncă, la 7 ani de la promulgare, nu mai respectă condiţiile de rezonabilitate, pe care legiuitorul este ţinut să le respecte, iar exigenţele instituite pun sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că drepturile constituţionale trebuie să fie reale şi efective, iar nu teoretice şi iluzorii, iar orice limitare a accesului liber la justiţie trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create depăşesc posibilele avantaje pretinse de legiuitor.
    6. Raportat la specificul cauzei, se mai susţine că se impune ca instanţa de control constituţional să îşi reconsidere poziţia faţă de nevoia de protecţie juridică sporită a subiectelor de drept, avându-se în vedere şi realitatea anului 2020, reevaluând standardul de protecţie pe care îl asigură art. 53 alin. (2) şi art. 21 din Constituţie.
    7. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (5) din Codul muncii, se susţine că sintagma „cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege“ este constituţională numai în măsura în care se aplică acolo unde veniturile salariale provin din bugetul statului, însă este neconstituţională atunci când se aplică unei persoane juridice de drept privat, care funcţionează în baza Legii societăţilor nr. 31/1990.
    8. Se susţine că instanţa de control constituţional, în jurisprudenţa sa, a reţinut că este înfrânt justul echilibru care trebuie să existe între interesele generale şi cele individuale, deoarece statul are atât obligaţia negativă de a nu adopta măsuri care să afecteze proprietatea, cât şi obligaţia pozitivă de a asigura, respectiv de a garanta dreptul de proprietate privată. De asemenea, se arată că prevederile art. 44 din Constituţie determină atât obligaţia negativă a legiuitorului de a nu interveni printr-o dispoziţie legislativă de stabilire a unei condiţii excesive, în sensul de a împiedica titularul dreptului de proprietate să se bucure de plenitudinea dreptului său, cât şi o obligaţie pozitivă a legiuitorului de a asigura valorificarea acestui drept şi de a proteja titularul dreptului de proprietate.
    9. Or, se susţine că, în prezenta cauză, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia negativă de a nu interveni în dreptul de proprietate privată, prin nerespectarea principiului proporţionalităţii, afectându-se însăşi substanţa dreptului de proprietate, măsura neputând fi calificată ca una de stabilire a conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate, în sensul art. 44 alin. (1) din Constituţie. În acest mod se încalcă şi dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Constituţie, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 448 din 15 septembrie 2005.
    10. Se mai susţine că, prin raportare la contractul individual de muncă, faţă de care statul este terţ, nu poate fi instituită o obligaţie în sarcina angajatorului de a-şi reduce cheltuielile de personal şi nici nu pot fi diminuate veniturile angajatului. Mai mult, legiuitorul nu poate limita un drept decât pentru un interes de utilitate publică, şi nu pentru un interes privat.
    11. Totodată, se mai susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, deoarece esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este caracterul excepţional şi temporar al acesteia, iar, într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepţie, dacă nu există o altă soluţie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol.
    12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se apreciază că sintagma „în conflictele de muncă“ din cuprinsul art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi prevederile art. 214 din Legea nr. 62/2011 sunt constituţionale. Se apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nu restrâng exerciţiul unui drept sau al unei libertăţi şi nu contravin principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept, fiind în competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care reiese şi din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Invocă în acest sens cele statuate în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    13. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (5) din Codul muncii, se apreciază că aceste dispoziţii legale sunt constituţionale, fiind invocată în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, sintagma „conflictele de muncă“ din cuprinsul art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, precum şi din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, prevederile art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, precum şi ale art. 17 alin. (5) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii care au următoarea redactare:
    - Art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“;
    – Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“;
    – Art. 214 din Legea nr. 62/2011: „Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.“;
    – Art. 17 alin. (5) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003): „(5) Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, anterior producerii modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil.“

    18. Prevederile art. 214 din Legea nr. 62/2011 au fost abrogate prin art. 189 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022, însă, având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor legale criticate, care, deşi nu mai sunt în vigoare, îşi produc în continuare efectele juridice în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, în temeiul dispoziţiilor art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Până la această dată se aplică dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, dat fiind faptul că procesul aflat pe rolul instanţei judecătoreşti a început la data de 6 martie 2018, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Potrivit motivării formulate, Curtea reţine că prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt criticate prin raportare la sintagma „conflictele de muncă“. Prin urmare, Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate sintagma „conflictele de muncă“, din cuprinsul art. XVIII alin. (2) teza a treia din Legea nr. 2/2013, precum şi al art. 483 alin. (2) teza a treia din Codul de procedură civilă, dispoziţiile art. 214 din Legea nr. 62/2011, precum şi cele ale art. 17 alin. (5) din Codul muncii.
    19. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 41 alin. (5) referitor la dreptul la negocieri colective în materie de muncă, art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că, sub aspect substanţial, aceste prevederi legale au un conţinut identic cu cel cuprins în prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Diferenţa constă în perioada de aplicare în timp, în sensul că, în temeiul art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, aplicarea art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost prorogată pentru procesele începute din data de 1 ianuarie 2019, în timp ce art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 se referă la aceeaşi regulă, dar aplicabilă proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi şi până la data de 31 decembrie 2018, inclusiv. În speţă, procesul în cadrul căruia a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a început în data de 6 martie 2018, astfel încât, sub aspectul posibilităţii formulării recursului, în speţă sunt aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au un conţinut identic cu art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
    21. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, precum şi faptul că dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
    22. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Curtea reţine că procesul în cadrul căruia a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a început în data de 6 martie 2018, astfel încât, sub aspectul posibilităţii formulării recursului, în speţă sunt aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au un conţinut identic cu art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
    23. Sintagma „conflicte de muncă“ din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care reglementează cu privire la faptul că hotărârile pronunţate în astfel de cereri nu sunt supuse recursului, a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, spre exemplu, prin Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, Decizia nr. 630 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 5 decembrie 2017, precum şi prin Decizia nr. 168 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2018, sau Decizia nr. 72 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 aprilie 2021.
    24. Prin aceste decizii, Curtea a arătat că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, recursul era singura cale de atac permisă împotriva hotărârilor pronunţate asupra cererilor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cale de atac devolutivă în temeiul art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865. Prin Decizia nr. 53 din 20 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 martie 2001, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, Curtea a reţinut că utilizarea unei singure căi de atac ordinare - recursul -, cu termen procedural mai scurt în raport cu cel prevăzut de Codul de procedură civilă, şi suprimarea căii de atac a apelului, prevăzute de dispoziţiile legale criticate, au ca finalitate doar asigurarea celerităţii soluţionării unor asemenea litigii, iar nu încălcarea drepturilor fundamentale invocate.
    25. În noua lege procesual civilă - Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă -, legiuitorul a reaşezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. În schimb, apelul reprezintă calea ordinară de atac ce are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, astfel cum stabileşte art. 476 din Codul de procedură civilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 350 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 8 iulie 2015, paragraful 14).
    26. În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, Curtea a reţinut că, prin instituirea regulilor speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic. Totodată, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragraful 36 (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012, sau Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 august 2015, paragraful 13).
    27. Cu privire la raţiunea instituirii unei singure căi de atac în materia conflictelor de muncă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, având în vedere specificul şi implicaţiile lor sociale, conflictele de muncă se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a prevăzut pentru soluţionarea acestor două grade de jurisdicţie o singură cale de atac. Nicio dispoziţie constituţională sau reglementare internaţională nu stabileşte gradele de jurisdicţie şi numărul căilor de atac care trebuie prevăzute pentru judecarea diferitelor litigii, reglementarea acestor probleme intrând în atribuţiile exclusive ale legiuitorului naţional (Decizia nr. 630 din 17 octombrie 2017, precitată, paragraful 21).
    28. Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, nu se poate reţine că autorul excepţiei a fost lipsit de dreptul la exercitarea unei căi de atac efective. Faptul că în materia conflictelor de muncă - la fel ca în alte domenii expres stabilite prin lege - nu este reglementat şi al treilea grad de jurisdicţie, respectiv recursul, drept cale extraordinară de atac, nu poate echivala cu lipsa accesului la justiţie, garantat de art. 21 din Legea fundamentală.
    29. Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea mai reţine că legiuitorul are o marjă de apreciere referitor la alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului, cum este, în prezenta cauză, a hotărârilor pronunţate în materia conflictelor de muncă. În acest sens sunt şi Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, sau Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26, prin care Curtea a constatat că existenţa unor reglementări diferenţiate, sub aspectul normelor de procedură, în funcţie de specificul materiei reglementate, nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Totodată, prin Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23, Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate.
    30. Cele statuate în jurisprudenţa anterior menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    31. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, prin Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021, paragrafele 17-19, Curtea a statuat că acestea reglementează o normă de procedură, legiuitorul consacrând în mod expres în materia cererilor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă dublul grad de jurisdicţie. Practic, întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoana beneficiază de o examinare în fond a cauzei sale atât în faţa tribunalului, cât şi în faţa curţii de apel. În sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, exercitându-se doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel încât pe calea recursului se realizează exclusiv o analiză a legalităţii hotărârii atacate. În acest context, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunţate în anumite materii, cum este aceea a cererilor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, să nu fie supuse recursului.
    32. Referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie prin raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că stabilirea unor reguli diferenţiate, ţinând seama de specificul unor litigii sau chiar de situaţia particulară în care se află persoanele implicate, nu are semnificaţia instituirii unor privilegii ori discriminări (a se vedea Decizia nr. 703 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 octombrie 2007, şi Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, paragraful 18).
    33. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157).
    34. De asemenea, accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, iar în condiţiile în care autorii excepţiei au avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă şi în apel care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, nu se poate reţine încălcarea dreptului lor de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.
    35. Cele statuate în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
    36. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (5) din Codul muncii, se susţine, în esenţă, că legiuitorul nu poate interveni în raporturile de muncă stabilite în sfera privată, ci doar în cele din sfera publică, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile cuprinse în art. 41 alin. (5), art. 44 şi art. 53 din Constituţie.
    37. Prin Decizia nr. 1.265 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, Curtea a reţinut că textul de lege criticat vizează toate raporturile de muncă existente la un moment dat şi care sunt modificate în mod expres printr-o lege, prin urmare atât raporturile de muncă din sfera publică, cât şi cele din sfera privată. Nu se poate susţine că, de principiu, legiuitorul nu poate interveni în raporturile de muncă stabilite în sfera privată printr-un act normativ, acesta, spre exemplu, putând modifica durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul; condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia; durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână; contractul colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului; durata perioadei de probă etc. Mai mult, legiuitorul poate modifica şi cuantumul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, astfel încât, indiferent de cele consemnate în contractul individual de muncă, părţile nu pot prevedea drepturi băneşti inferioare acestuia.
    Rezultă că această prevedere legală îi permite legiuitorului să îşi îndeplinească obligaţia pozitivă de a prevedea şi de a crea cadrul legal necesar în care să se desfăşoare raporturile de muncă. Desigur, există unele situaţii în care legea nu poate interveni în raporturile dintre angajaţii şi angajatorii privaţi, respectiv în privinţa cuantumului concret al salariilor ce depăşesc cuantumul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, situaţie care ab initio este exclusă în raporturile dintre angajaţii şi angajatorii din mediul public.

    38. Totodată, prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a statuat că angajaţii din mediul public nu se află în aceeaşi situaţie juridică precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte cheltuielile din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/ soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator. Curtea a arătat că statul nu poate schimba cadrul unui contract individual de muncă încheiat în sfera privată în sensul reducerii cheltuielilor de personal sau în sensul diminuării veniturilor angajatului. Dimpotrivă, numai în sfera publică statul poate modifica, fără încheierea unui act adiţional, contractul individual de muncă sub aspectul salariului sau al sporurilor acordate. Or, din punctul de vedere al sursei de finanţare a cheltuielilor de personal, angajaţii din sfera publică şi cei din sfera privată nu sunt în aceeaşi situaţie juridică, sursa de finanţare fiind indisolubil legată de bugetul public naţional. Curtea a reţinut, astfel, că, sub aspectul mai sus menţionat, legea nu poate interveni în sfera privată, iar în sfera publică această intervenţie este justificată în mod obiectiv şi raţional de natura sursei de finanţare a cheltuielilor de personal.
    39. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind niciun element care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, acestea nu au incidenţă în cauză, conţinutul normativ al textului criticat neavând nicio legătură cu acestea.
    40. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 53, dat fiind faptul că nu a fost reţinută încălcarea niciunei dispoziţii constituţionale, acestea nu au incidenţă în cauză.
    41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „conflictele de muncă“, din cuprinsul art. 483 alin. (2) teza a treia din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ştefan Chelcan în Dosarul nr. 7.626/3/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că sintagma „conflictele de muncă“, din cuprinsul art. XVIII alin. (2) teza a treia din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi ale art. 17 alin. (5) din Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 19 decembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Irina Loredana Gulie

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 720 din 19 decembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"