Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 72 din 3 martie 2025 referitoare la aplicarea prevederilor art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 72 din 3 martie 2025 referitoare la aplicarea prevederilor art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 456 din 16 mai 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 2.469/1/2024


┌───────────────┬──────────────────────┐
│               │- vicepreşedintele    │
│Mariana        │Înaltei Curţi de      │
│Constantinescu │Casaţie şi Justiţie - │
│               │preşedintele          │
│               │completului           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Carmen Elena   │- preşedintele Secţiei│
│Popoiag        │I civile              │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Adina Oana     │- preşedintele Secţiei│
│Surdu          │a II-a civile         │
├───────────────┼──────────────────────┤
│               │- preşedintele Secţiei│
│Elena Diana    │de contencios         │
│Tămagă         │administrativ şi      │
│               │fiscal                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Beatrice Ioana │- judecător la Secţia │
│Nestor         │I civilă              │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Diana Florea   │- judecător la Secţia │
│Burgazli       │I civilă              │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihai Andrei   │- judecător la Secţia │
│Negoescu-Gândac│I civilă              │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Maricel Nechita│- judecător la Secţia │
│               │I civilă              │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Liviu │- judecător la Secţia │
│Zidaru         │I civilă              │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mărioara Isailă│- judecător la Secţia │
│               │a II-a civilă         │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Rodica Zaharia │- judecător la Secţia │
│               │a II-a civilă         │
├───────────────┼──────────────────────┤
│George Bogdan  │- judecător la Secţia │
│Florescu       │a II-a civilă         │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ianina         │- judecător la Secţia │
│Blandiana      │a II-a civilă         │
│Grădinaru      │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona Maria   │- judecător la Secţia │
│Zarafiu        │a II-a civilă         │
├───────────────┼──────────────────────┤
│               │- judecător la Secţia │
│Carmen Mihaela │de contencios         │
│Voinescu       │administrativ şi      │
│               │fiscal                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│               │- judecător la Secţia │
│Ştefania Dragoe│de contencios         │
│               │administrativ şi      │
│               │fiscal                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│               │- judecător la Secţia │
│Mădălina Elena │de contencios         │
│Vladu-Crevon   │administrativ şi      │
│               │fiscal                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│               │- judecător la Secţia │
│Veronica       │de contencios         │
│Dumitrache     │administrativ şi      │
│               │fiscal                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│               │- judecător la Secţia │
│Iulia Craiu    │de contencios         │
│               │administrativ şi      │
│               │fiscal                │
└───────────────┴──────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.469/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.945/85/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.
    6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierea din 28 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.945/85/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:
    Dacă aplicarea prevederilor art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, poate deroga de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu trimitere la anexa nr. VIII cap. I lit. A - Salarizarea funcţionarilor publici, în sensul depăşirii nivelului salarial de bază stabilit în grilele de salarizare.
    Dacă această aplicare a prevederilor art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 este supusă restricţiei stabilite prin art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2023 privind unele măsuri pentru raportarea arieratelor de către instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.

    8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 4 noiembrie 2024 cu nr. 2.469/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 3 martie 2025.

    II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    9. Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 567/2004):
    "ART. 90^2
    (1) Funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea, al Ministerului Justiţiei, Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri sunt salarizaţi potrivit dispoziţiilor legale aplicabile aceloraşi categorii de personal din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii. (...)"

    10. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017):
    "ART. 9
    Salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare
    Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare, sporurile şi alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, precum şi pentru funcţiile de demnitate publică, sunt prevăzute în anexele nr. I-IX."

    11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2023 privind unele măsuri pentru raportarea arieratelor de către instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2023):
    "ART. 1
    (1) Instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare, nu raportează în categoria arierate, astfel cum sunt acestea definite la art. 2 alin. (1) pct. 3^1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 4^1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, eventualele drepturi de natură salarială, stabilite prin acte administrative emise de către conducătorii acestora, suplimentare faţă de cele stabilite prin legislaţia specifică în vigoare, precum şi contribuţiile aferente acestora, sumele respective raportându-se în categoria plăţi restante.
    (2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, conducătorii autorităţilor/instituţiilor publice care au calitatea de ordonator de credite, astfel cum sunt acestea definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, nu mai pot emite acte administrative prin care să stabilească drepturi salariale sau de natură salarială suplimentare faţă de cele stabilite prin legislaţia specifică în vigoare şi nici referitoare la înlăturarea unor cauze de discriminare în sistemul de salarizare sau alte situaţii similare, cu excepţia situaţiei în care prin hotărâre judecătorească sau prin acte normative cu putere de lege se dispune în acest sens. (…)
    (3) Actele administrative emise cu încălcarea prevederilor alin. (2) sunt lovite de nulitate absolută şi nu produc efecte juridice."

    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării
    12. Reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Tribunalului Braşov, iar prin cererea de chemare în judecată solicită, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul Braşov, emiterea unei decizii prin care salarizarea să le fie stabilită prin aplicarea aceluiaşi algoritm de calcul precum cel care a stat la baza recalculării salariilor funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu luarea în considerare a aceloraşi acte normative care au guvernat emiterea Deciziei nr. 172 din 21 iulie 2023 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu 3 ani anteriori datei înregistrării acţiunii de faţă.
    13. În drept, reclamanţii solicită aplicarea directă a prevederilor art. 90^2 din Legea nr. 567/2004, pe care o consideră normă de salarizare specială ce derogă de la dreptul comun în materia salarizării persoanelor plătite din fondurile publice în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017.
    14. Pe de altă parte, pârâta Curtea de Apel Braşov consideră că, deşi prin art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 este recunoscut dreptul funcţionarilor publici la o salarizare potrivit dispoziţiilor legale aplicabile aceloraşi categorii de personal din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii, la acest moment, pentru acordarea unui nivel de salarizare, preşedintele curţii de apel este ţinut de respectarea prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2023.
    15. Pârâtul Tribunalul Braşov invocă faptul că, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi-cadru, drepturile salariale ale reclamanţilor sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în acest act normativ.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
    16. Completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că există premisele naşterii unor chestiuni de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea fondului cauzei, fiind vorba despre un litigiu ce se încadrează în categoria celor ce fac obligatorie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât asupra acestora instanţa supremă nu a statuat şi nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii.
    17. Faţă de prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată, văzând şi poziţia părţilor şi propunerea pârâtei Curtea de Apel Braşov de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, instanţa de trimitere a apreciat necesară sesizarea instanţei supreme pentru dezlegarea chestiunilor de drept invocate.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    18. Reclamanţii nu şi-au exprimat un punct de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.
    19. Pârâta Curtea de Apel Braşov a solicitat, prioritar, prin întâmpinare, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: dacă aplicarea prevederilor art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, precum şi a prevederii similare preluate în art. 265 alin. (2) din Legea nr. 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (Legea nr. 11/2024) poate deroga de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu trimitere la anexa nr. VIII cap. I lit. A - Salarizarea funcţionarilor publici, în sensul depăşirii nivelului salarial de bază stabilit în grilele de salarizare, şi dacă această aplicare a prevederilor art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 este supusă restricţiei stabilite prin art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2023. A precizat că această chestiune de drept nu a mai fost dezlegată prin mecanismele de interpretare şi aplicare unitară a legii, reglementate de art. 514 şi art. 519 din Codul de procedură civilă.
    20. Pârâtul Tribunalul Braşov a arătat că problema de drept litigioasă nu a mai fost dezlegată de instanţa supremă printr-o decizie de recurs în interesul legii sau hotărâre prealabilă, fapt pentru care devin aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    21. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    22. Instanţa de trimitere a reţinut că, potrivit art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, „Funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea, al Ministerului Justiţiei, Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri sunt salarizaţi potrivit dispoziţiilor legale aplicabile aceloraşi categorii de personal din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii.“
    23. Prin dispoziţiile art. 276 ale Legii nr. 11/2024, Legea nr. 567/2004 a fost abrogată la data intrării în vigoare a Legii nr. 11/2024, adică în 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 12 ianuarie 2024, respectiv 12 iulie 2024.
    24. Însă, în şedinţa din 19 septembrie 2024, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea nr. 11/2024 este neconstituţională, în ansamblul său. Totodată, Curtea Constituţională a mai reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale constante, reglementările legale abrogate prin legea neconstituţională reintră în vigoare la data publicării deciziei, cu referire, în special, la Legea nr. 567/2004.
    25. De asemenea, instanţa de trimitere a reţinut prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, ce are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, arătând că, de la data intrării sale în vigoare (1 iulie 2017), acest act normativ creează un nou cadru legislativ, instituind reguli noi în ceea ce priveşte modul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul salarizat din fonduri publice, legiuitorul stabilind în mod imperativ că drepturile acestuia sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de această nouă lege, potrivit anexelor nr. I-IX la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite.
    26. Cu toate acestea, Legea nr. 567/2004 nu a fost abrogată prin dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, astfel că aplicarea prevederilor legii salarizării unice nu exclude incidenţa prevederilor art. 90^2, atât timp cât pentru categoria de personal reprezentată de funcţionarii publici din cadrul instanţelor de judecată legiuitorul nu a stabilit o grilă de salarizare specială, cum a procedat de exemplu în cazul judecătorilor şi procurorilor. În lipsa unor norme speciale cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale ale funcţionarilor publici din cadrul instanţelor judecătoreşti sunt stabilite conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, norme ce trebuie privite ca fiind reguli cu caracter general aplicabile tuturor funcţionarilor publici, ce pot fi completate cu alte prevederi speciale adoptate anterior intrării în vigoare a legii unice de salarizare, atât timp cât nu au fost abrogate expres sau implicit.
    27. Cea de a doua chestiune de drept se raportează la prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2023, fiind aplicabile strict în cadrul procedurii administrative de stabilire a salariilor, ce nu influenţează modul de desfăşurare a procedurii judiciare.
    28. Intenţia legiuitorului este de a stopa practica ordonatorilor de credite de a emite acte administrative prin care să stabilească drepturi salariale sau de natură salarială suplimentare faţă de cele stabilite prin legislaţia specifică în vigoare, iar nu de a împiedica solicitarea unor drepturi salariale pe calea acţiunii judiciare, atunci când părţile raportului de serviciu au păreri diferite cu privire la interpretarea legii, cu consecinţe în planul salarizării funcţionarilor publici.

    VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie
    29. Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat că s-a identificat practică judiciară numai la nivelul unei singure curţi de apel, constând în două sentinţe pronunţate în primă instanţă, nedefinitive, prin care a fost admisă acţiunea, în aplicarea dispoziţiilor art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, invocându-se totodată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, şi nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018.
    30. Majoritatea punctelor de vedere teoretice exprimate de judecători au coincis cu opinia completului de judecată al instanţei de sesizare, considerându-se că preluarea în mod similar a prevederilor art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 în cadrul art. 265 alin. (2) din Legea nr. 11/2024 confirmă orientarea clară a legiuitorului în sensul unei derogări de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, chiar şi după adoptarea legii-cadru.
    31. A fost exprimată, la nivel teoretic, o opinie singulară în sensul că aplicarea prevederilor art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 nu poate deroga de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, chiar şi după adoptarea legii-cadru, cu trimitere la anexa nr. VIII cap. I lit. A - Salarizarea funcţionarilor publici, în sensul depăşirii nivelului salarial de bază stabilit în grilele de salarizare.
    32. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

    VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    33. Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante:
    - Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, prin care s-a stabilit că, „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.“;
    – Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care s-a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.“;
    – Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.“;
    – Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.“;
    – Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, prin care s-a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept“.

    IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    34. Dispoziţiile art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate.
    35. Cu privire la art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 11 din 28 ianuarie 2025, de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, aflată în faza de redactare.
    36. Prin Decizia nr. 556 din 29 octombrie 2024*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a constatat că este neconstituţională Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2023 privind unele măsuri pentru raportarea arieratelor de către instituţiile publice şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. În esenţă, Curtea Constituţională a reţinut că legea criticată încalcă principiul bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie, întrucât există deosebiri majore de conţinut juridic şi de configuraţie între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.
    *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 556/2024 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 11 februarie 2025.

    37. Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie s-a reţinut că: „În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.“

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    38. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    39. Prezenta sesizare a fost formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.
    40. Domeniul de aplicare al actului normativ menţionat este stabilit prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal; de asemenea, ordonanţa de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.
    41. Art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, stabilind că: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    42. Potrivit principiului specialia generalibus derogant (legile speciale derogă de la cele generale), dispoziţiile expuse se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa cu prevederile acestui cod, art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 stabilind expres că „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie“.
    43. În preambulul ordonanţei de urgenţă s-a arătat că, la elaborarea acestui act normativ, s-a ţinut seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România“. De asemenea, s-a apreciat că aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.
    44. Prin urmare, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024:
    (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac;
    (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze;
    (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;
    (iv) chestiunea de drept invocată să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    45. Se constată că prima condiţie este îndeplinită, cauza în care a fost formulată sesizarea fiind în curs de judecată, pe rolul Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care judecă în primă instanţă, competenţa acestei instanţe în soluţionarea cauzei fiind reţinută conform art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 127 din Codul de procedură civilă.
    46. Este îndeplinită şi a doua condiţie deoarece procesul în care s-a formulat prezenta sesizare are ca obiect cererea reclamanţilor, funcţionari publici în cadrul Tribunalului Braşov, salarizaţi potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, prin care aceştia au solicitat stabilirea şi acordarea drepturilor salariale prin aplicarea algoritmului de calcul care a stat la baza recalculării salariilor funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. În consecinţă, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    47. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept sesizate şi aceasta nici nu formează obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    48. De asemenea, este îndeplinită condiţia dependenţei între soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul primei întrebări din sesizare, întrucât reclamanţii au solicitat aplicarea directă a prevederilor art. 90^2 din Legea nr. 567/2004, pe care o consideră normă specială de salarizare ce derogă de la dreptul comun, iar pârâţii au susţinut că, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale reclamanţilor sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în această lege-cadru.
    49. Cât priveşte chestiunea de drept ce face obiectul celei de a doua întrebări din sesizare, se constată lipsa legăturii acesteia cu soluţionarea pe fond a cauzei, aspect reţinut, de altfel, chiar de instanţa de trimitere, dat fiind că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2023 sunt aplicabile strict în procedura administrativă de stabilire a salariilor, fără a influenţa modul de desfăşurare a procedurii judiciare.
    50. În consecinţă, dată fiind neîndeplinirea condiţiei dependenţei între soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul celei de-a doua întrebări din sesizare, în privinţa acestei întrebări nu se mai impune a fi analizată condiţia existenţei unei chestiuni de drept, aceasta urmând a fi examinată în ceea ce priveşte prima întrebare din sesizare.
    51. Referitor la prima întrebare din sesizare, cu privire la condiţia existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, care poate face obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se constată că în mod eronat instanţa de trimitere a considerat că, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, este obligatorie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dosarele având ca obiect drepturi salariale ale personalului bugetar.
    52. Cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este subsumată logic condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanţa supremă realizează nemijlocit funcţia de asigurare a unei jurisprudenţe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariţia practicii neunitare, în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu probleme de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză (a se vedea Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024, paragraful 214).
    53. Astfel, în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu se defineşte noţiunea de „chestiune de drept“, însă lămurirea sensului acesteia se va face ţinând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanţei de urgenţă şi de necesitatea completării, conform art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a dispoziţiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudenţă care a dezvoltat noţiunea autonomă a „chestiunii de drept“, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.
    54. În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a precizat expres că a înţeles să ţină seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept“, apreciind că, în coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.
    55. Din contextul legislativ expus rezultă că procedura specială prevăzută de ordonanţa de urgenţă prezintă caracteristicile esenţiale ale procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aşa cum aceasta este reglementată de dispoziţiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferenţele specifice care rezultă din conţinutul dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă, referitoare la caracterul de noutate şi instanţa competentă care formulează sesizarea.
    56. Mai mult, eroarea în care s-a aflat instanţa de trimitere rezultă şi din împrejurarea că, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, care folosesc noţiunea de „chestiune de drept“, în preambulul ordonanţei de urgenţă, legiuitorul delegat foloseşte chiar sintagma „chestiuni dificile de drept“, intenţionând să accentueze astfel că nu orice chestiuni de drept, ci doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept sunt cele care pot forma obiectul procedurii. Potrivit art. 40 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preambulul reprezintă unul dintre elementele constitutive ale actului normativ (alături de titlu, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticităţii actului), fiind cel care enunţă, în sinteză, scopul şi, după caz, motivarea reglementării [conform art. 43 alin. (1) din aceeaşi lege].
    57. Această statuare este în acord cu întreaga jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă actual, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenţei instanţelor naţionale.
    58. Pe de altă parte, raţiunea instituirii condiţiilor formale ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării procedurii de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii nejustificate a duratei procesului civil şi, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    59. În consecinţă, contrar opiniei exprimate de instanţa de trimitere, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie, în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din ordonanţa de urgenţă, obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice ipoteză în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături (cu excepţia noutăţii), pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat, în mod constant, în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa de urgenţă se completează.
    60. În cadrul prezentei sesizări, cu referire la prima întrebare, pentru care s-a constatat existenţa legăturii cu soluţionarea cauzei pe fond, se observă că instanţa de trimitere nu a adus niciun argument care să susţină îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate a sesizării: nu a constatat că are dificultăţi în rezolvarea problemei de drept deduse judecăţii, a propus o interpretare clară în privinţa chestiunii de drept în discuţie, nu a identificat diferite interpretări posibile ale textelor legale, justificând declanşarea acestui mecanism prin simpla existenţă a punctelor de vedere divergente exprimate de părţi.
    61. Necesitatea intervenţiei instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept deduse judecăţii nu poate fi justificată nici de faptul că aceasta ar fi susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi, în consecinţă, să creeze practică neunitară, concluzie care rezultă din datele comunicate de instanţele naţionale. Conform acestor date, au fost identificate două hotărâri judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, în sensul opiniei argumentate de instanţa de trimitere, în acelaşi sens fiind şi punctele de vedere teoretice exprimate de judecători, toate argumentele astfel exprimate fiind în favoarea unei singure soluţii. Existenţa unei opinii contrare nu este aptă să schimbe concluzia inexistenţei unui risc de conturare a unei practici judiciare neunitare cu privire la chestiunea de drept în discuţie, respectiva opinie fiind una singulară şi exprimată doar la nivel teoretic, fără să se reflecte într-o practică judiciară relevantă, aceasta fiind inexistentă la nivelul respectivei instanţe, în problema în discuţie.
    62. Or, pentru a fi justificată declanşarea procedurii hotărârii prealabile, este necesar ca problema de drept identificată în actul de sesizare să fie susceptibilă a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanţa de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară.
    63. În concluzie, instanţa de trimitere nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept care formează obiectul primei întrebări din sesizare, ci urmăreşte obţinerea unei confirmări a soluţiei care urmează a fi pronunţată în cauza cu care a fost învestită, abordare care are semnificaţia nesocotirii sensului şi raţiunii reglementării mecanismului hotărârii prealabile.
    64. În cadrul acestui mecanism, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are rolul de a facilita judecătorului eliminarea dificultăţilor de interpretare a unor texte de lege, scopul procedurii nefiind acela de a transfera instanţei supreme soluţionarea litigiului.
    65. Prin instituirea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul nu şi-a propus o partajare de competenţe între instanţa de trimitere şi instanţa supremă, instanţele de trimitere având în continuare obligaţia de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarităţii şi a sensului său lămurit de către părţile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăţi în înţelegerea şi aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv (a se vedea Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 215).
    66. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.945/85/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
    Dacă aplicarea prevederilor art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, poate deroga de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu trimitere la anexa nr. VIII cap. I lit. A - Salarizarea funcţionarilor publici, în sensul depăşirii nivelului salarial de bază stabilit în grilele de salarizare.
    Dacă această aplicare a prevederilor art. 90^2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 este supusă restricţiei stabilite prin art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2023 privind unele măsuri pentru raportarea arieratelor de către instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2025.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Lorena Repana

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 72 din 3 martie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"