Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 716 din 6 octombrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 260 alin. (1) lit. e) şi ale art. 260 alin. (1^1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 716 din 6 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 260 alin. (1) lit. e) şi ale art. 260 alin. (1^1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 63 din 20 ianuarie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 260 alin. (1) lit. e), aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2017, şi ale art. 260 alin. (1^1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2017, excepţie ridicată de Societatea ASA TRICOTEX - S.R.L. în Dosarul nr. 20.256/280/2017 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.299D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei a transmis la dosar note scrise, prin care susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, pentru că, în realitate, în motivarea acesteia, autoarea realizează o comparaţie între prevederile cuprinse în Codul muncii şi Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, apreciind că regimul instituit prin dispoziţiile speciale este unul mai puţin favorabil şi restrictiv raportat la norma contravenţională generală.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea din 5 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 20.256/280/2017, Tribunalul Argeş - Secţia civilă a admis, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, recursul formulat împotriva încheierii Judecătoriei Piteşti de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, a casat încheierea menţionată şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, modificat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2017, şi ale art. 260 alin. (1^1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, modificat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea ASA TRICOTEX - S.R.L., petentă într-o cauză având ca obiect anulare proces-verbal contravenţie.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, precum şi art. 3 alin. (1), art. 8 alin. (2), art. 10 alin. (2)-(3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
    7. Tribunalul Argeş - Secţia civilă nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, notele scrise depuse la dosar de autoarea excepţiei, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă art. 260 alin. (1) lit. e) şi art. 260 alin. (1^1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, aşa cum au fost modificate, respectiv introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 7 august 2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 88/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 10 aprilie 2018, dispoziţii care au următorul conţinut:
    - Art. 260 alin. (1) lit. e): „Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: (...) e) primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;“.
    – Art. 260 alin. (1^1): „Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din amenda prevăzută la alin. (1) lit. e)-e^3), inspectorul de muncă făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.“

    12. La data pronunţării prezentei decizii, prevederile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au un conţinut normativ diferit de cel criticat în prezenta cauză, iar cele ale art. 260 alin. (1^1) din aceeaşi lege sunt abrogate. Cu toate acestea, având în vedere că, potrivit Deciziei Curţii nr. 766 din 15 iunie 2011, sunt supuse controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost ridicată în prezenta cauză, este admisibilă, din perspectiva art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
    13. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, precum şi art. 3 alin. (1), art. 8 alin. (2), art. 10 alin. (2)-(3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, autoarea este nemulţumită de faptul că fapta contravenţională de primire la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se sancţionează cu o amendă în cuantum fix de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată şi nu prin stabilirea unui cuantum minim şi a unui cuantum maxim al amenzii. De altfel, în forma sa originară, art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii prevedea, într-adevăr, că „e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată“.
    15. Curtea Constituţională a decis că, având în vedere art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, stabilirea regimului sancţionator al faptelor contravenţionale sau penale, precum şi instituirea unor eventuale cauze de reducere a pedepselor intră în atribuţiile de reglementare ale legiuitorului (a se vedea deciziile nr. 539 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 28 septembrie 2015, paragraful 26, şi nr. 548 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 13 februarie 2014).
    16. Cu referire la prezenta cauză, Curtea reţine că art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie nu îi impun legiuitorului obligaţii cu privire la modalitatea, tehnica de stabilire a sancţiunii contravenţionale. În aplicarea „politicilor sale contravenţionale“, în mod analog cu aplicarea politicilor penale, legiuitorul se bucură de o largă marjă de apreciere, ţinând seama, printre altele, de multitudinea de situaţii şi împrejurări, precum şi de dinamica socială accentuată. Or, soluţia legislativă criticată în cauză nu ridică probleme din perspectiva art. 16 alin. (1) din Constituţie. Într-adevăr, stă în puterea legiuitorului de a stabili că, referitor la o faptă socială determinată, în speţă, primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, remediul sancţionator trebuie să fie unul fix şi să retragă, în mod implicit, autorităţilor administrative cu rol în aplicarea contravenţiilor dreptul de apreciere cu privire la cuantumul concret al amenzii care va fi aplicate.
    17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea ASA TRICOTEX - S.R.L. în Dosarul nr. 20.256/280/2017 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 260 alin. (1) lit. e) şi ale art. 260 alin. (1^1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cosmin-Marian Văduva

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016