Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 706 din 5 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 706 din 5 noiembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 706 din 5 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 207 din 13 martie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ludovic Murvai în Dosarul nr. 16.391/271/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.163D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale invocate, având în vedere faptul că persoana vătămată înţelege să uzeze de principiul disponibilităţii, astfel că există şi o culpă procesuală a acesteia.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 12 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 16.391/271/2015, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ludovic Murvai cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care a intervenit împăcarea părţii civile cu inculpaţii trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat, prevăzute de dispoziţiile art. 228 alin. (1) şi ale art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală încalcă principiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil, garantarea dreptului de proprietate privată şi interzicerea naţionalizării şi a oricăror alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei de natură discriminatorie a titularilor, precum şi inviolabilitatea proprietăţii private, întrucât obligă persoana vătămată la plata cheltuielilor judiciare în caz de împăcare. Arată că se poate ajunge ca aceasta să plătească - cu titlu de cheltuieli judiciare - o sumă mai mare decât valoarea bunului care a făcut obiectul procedurii, fără a avea nicio culpă în declanşarea procesului penal, întrucât în cauză a operat principiul oficialităţii. Astfel, se dispune, în mod indirect, o măsură de trecere în proprietate publică a unui bun proprietate privată, pe bază discriminatorie. Menţionează că, în cauză, a recuperat prejudiciul prin împăcarea cu inculpatul, dar urmează să plătească - cu titlu de cheltuieli judiciare - pentru serviciul oferit de către stat, o sumă mai mare decât contravaloarea prejudiciului suferit. Consideră că obligarea persoanei vătămate la plata cheltuielilor judiciare, în caz de împăcare, fără a exista o culpă a acesteia - având în vedere faptul că împăcarea în scopul recuperării prejudiciului nu poate fi considerată o culpă procesuală -, este contrară dreptului la un proces echitabil, precum şi prevederilor constituţionale care garantează proprietatea privată.
    6. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
    7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, considerentele Deciziei nr. 87 din 23 februarie 2016, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, considerente pe care le apreciază ca fiind valabile - mutatis mutandis - şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală.
    9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate de procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate atât de inculpat, cât şi de persoana vătămată în cazul în care procesul încetează ca urmare a împăcării acestora.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. 102 pct. 184 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „(1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează: [...] 2. în caz de încetare a procesului penal, de către: [...] d) inculpatul şi persoana vătămată, în caz de împăcare.“
    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 alin. (1) şi (4) privind garantarea dreptului de proprietate privată şi interzicerea naţionalizării şi a oricăror alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei de natură discriminatorie a titularilor, precum şi ale art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 758 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor.
    15. În acest sens, prin decizia citată anterior, paragrafele 18-35, Curtea, examinând dispoziţiile art. 275 din Codul de procedură penală în integralitatea lor, a constatat că, în procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, se aplică principiul explicit referitor la obligarea unei persoane la plata cheltuielilor judiciare către stat, în măsura în care aceasta are o culpă procesuală. Totodată, Curtea a reţinut că nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate de procesul penal, cheltuieli avansate de către stat, trebuie suportate de către persoana vinovată de provocarea lor, neputându-se aprecia că aceasta are semnificaţia afectării dreptului de proprietate privată prin naţionalizare sau prin trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor, aşa cum susţine autorul excepţiei. Faptul că, în caz de împăcare, în procesul penal, cheltuielile judiciare avansate de către stat sunt suportate de către inculpat şi persoana vătămată nu împiedică persoanele interesate să se adreseze justiţiei şi să se prevaleze, fără nicio îngrădire, de toate garanţiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil, drept consacrat de prevederile constituţionale ale art. 21.
    16. Aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 87 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 22 aprilie 2016, paragraful 18, în calculul cheltuielilor judiciare, instanţele judecătoreşti determină cheltuielile avansate de către stat şi cele făcute de către părţi şi alţi subiecţi procesuali. Din prima categorie fac parte cheltuieli precum cele necesare efectuării actelor de procedură sau de probaţiune dispuse de către organele judiciare şi cheltuielile pentru conservarea obiectelor ridicate sau sechestrate în cursul procesului. În cea de-a doua categorie se încadrează cheltuielile făcute de către părţi şi ceilalţi subiecţi procesuali în cursul procesului, fie din proprie iniţiativă, cum sunt angajarea unui apărător, depunerea de cereri şi memorii şi administrarea de mijloace de probă pentru susţinerea acţiunii civile, fie pe baza dispoziţiilor instanţei, cum sunt deplasarea la sediul organului judiciar pentru audiere sau nerealizarea unui câştig licit. Prin urmare, aceste două categorii de cheltuieli însumează subcategorii determinate de particularităţile fiecărei cauze penale. Valoarea acestora este atestată prin documente justificative sau este determinată pe baza unor criterii legale, cum sunt ordinele şi normele metodologice de stabilire a onorariilor cuvenite experţilor sau interpreţilor.
    17. Aşa fiind, prin Decizia nr. 758 din 23 noiembrie 2017, mai sus menţionată, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare propriu-zise, acestea pot fi împărţite în două mari categorii: cheltuieli avansate de către stat şi cheltuieli făcute de către părţi sau alţi subiecţi procesuali. De asemenea, Curtea a reţinut că, în procesul penal, obligaţia suportării cheltuielilor judiciare are caracter complex, teoria culpei procesuale uzitată în procesul civil fiind completată cu cea derivând din accesorialitatea cheltuielilor judiciare faţă de răspunderea penală sau, după caz, răspunderea civilă constatată. Obligaţia inculpatului aflat în culpă infracţională de a suporta cheltuielile judiciare este principală şi integrală, întrucât săvârşirea unei infracţiuni atrage inevitabil desfăşurarea urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă, incluzând şi eventualele cheltuieli determinate de către persoana vătămată sau partea civilă. Culpa infracţională nu exclude culpa procesuală, în situaţiile în care cheltuielile au fost provocate de o cerere accesorie fondului procesului, respinsă ca neîntemeiată. Celelalte părţi şi persoana vătămată au o obligaţie subsidiară şi limitată de a suporta cheltuielile judiciare, în principiu, culpa lor fiind una procesuală. Obligaţia este subsidiară - întrucât intervine numai când cheltuiala respectivă nu este suportată de inculpat - şi limitată numai la cheltuielile provocate din culpa procesuală a părţii/persoanei vătămate. Această soluţie este valabilă în cazul în care părţile şi persoana vătămată nu se înţeleg şi nu deturnează procesul penal de la scopul său.
    18. Însă în cazul în care părţile şi persoana vătămată se înţeleg cu privire la pretenţiile civile în una dintre formele puse la dispoziţie de lege, această înţelegere se răsfrânge şi asupra modului de suportare a cheltuielilor judiciare, conform principiului accesorium sequitur principale. Astfel, cheltuielile judiciare vor fi suportate de către: persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă [art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. b)]; partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală [art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. c)]; inculpatul şi persoana vătămată, în caz de împăcare [art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d)].
    19. De asemenea, prin Decizia nr. 758 din 23 noiembrie 2017, citată anterior, Curtea a observat că procesul penal este guvernat, de regulă, de principiul oficialităţii, iar, în cazul infracţiunilor având ca obiect valori sociale de o importanţă mai redusă, de cel al disponibilităţii. În ceea ce priveşte infracţiunile guvernate de principiul oficialităţii, legiuitorul, în funcţie de valoarea socială ocrotită de legea penală, precum şi de modalitatea de săvârşire a faptei, a instituit posibilităţi de stingere a acţiunii penale şi civile prin voinţa părţilor, şi anume în cazul infracţiunii de furt [art. 231 alin. (2) din Codul penal], de violenţă în familie [art. 199 alin. (2) din Codul penal], de însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor [art. 243 alin. (3) din Codul penal], de înşelăciune [art. 244 alin. (3) din Codul penal], de înşelăciune privind asigurările [art. 245 alin. (3) din Codul penal] şi de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti [art. 287 alin. (3) din Codul penal]. Curtea a reţinut că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia persoana vătămată/partea civilă nu are nicio culpă procesuală, pe motiv că procesul a fost guvernat de principiul oficialităţii şi că aceasta nu ar trebui, în caz de împăcare, să fie obligată alături de inculpat la plata cheltuielilor judiciare. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală au o aplicabilitate subsidiară prevederilor art. 81 alin. (2) din acelaşi cod, potrivit cărora „Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi care nu doreşte să participe la procesul penal trebuie să înştiinţeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor“. Prin urmare, persoana vătămată, neînţelegând să se prevaleze de aceste prevederi, a consimţit prin conduita sa procesuală la continuarea din oficiu a acţiunii penale în scopul alăturării la aceasta a acţiunii sale civile. Acest fapt are semnificaţia unei asumări a anumitor cheltuieli judiciare avansate de către stat, pentru că o persoană vătămată poate deveni parte civilă numai dacă, prin propria sa voinţă, până la începerea cercetării judecătoreşti, a exercitat acţiunea civilă în procesul penal, în condiţiile art. 19, 20 şi 84 din Codul de procedură penală.
    20. De altfel, Curtea a reţinut că şi conduita persoanei vătămate generează cheltuieli din partea statului şi, de vreme ce împăcarea se face, potrivit prevederilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, până la citirea actului de sesizare, cheltuielile generate până la momentul la care intervine împăcarea trebuie suportate de către cei care prin conduita lor au dat o anumită amploare şi întindere în timp procesului penal. Aşadar, depunerea declaraţiei de împăcare într-o fază avansată a procedurii judiciare duce la o anumită întindere în timp a procesului penal, statul fiind cel care avansează cheltuielile până la momentul respectiv. Aceste cheltuieli puteau fi însă limitate dacă împăcarea ar fi intervenit la un moment cât mai apropiat de cel al începerii urmării penale.
    21. Prin Decizia nr. 758 din 23 noiembrie 2017, menţionată mai sus, Curtea a observat că şi sub imperiul vechilor reglementări penale şi procesual penale [art. 192 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968], inculpatul şi persoana vătămată, în caz de împăcare, erau obligaţi la plata cheltuielilor judiciare, chiar dacă acţiunea penală era pusă în mişcare din oficiu (vătămarea corporală din culpă - art. 184 alin. 2, 4 şi 6, seducţia - art. 199 alin. 2 şi tulburarea de posesie - art. 220 alin. 4 din Codul penal din 1969).
    22. Prin aceeaşi decizie citată anterior, Curtea a mai constatat că persoana vătămată, achiesând la împăcare, prin voinţa sa, a împiedicat statul să finalizeze acţiunea penală pornită din oficiu, autorul infracţiunii neputând fi tras la răspundere penală şi nici obligat la plata integrală a cheltuielilor judiciare avansate de către stat. Totodată, nu trebuie ignorat nici faptul că într-un proces penal sunt prezente două categorii de interese, şi anume cel al statului obligat să apere valorile sociale ocrotite de legea penală şi interesele părţilor/persoanelor implicate. În caz de împăcare, interesele acestora din urmă sunt concurente, şi anume interesul inculpatului de a nu fi tras la răspundere penală, pe de o parte, şi cel al persoanei vătămate de a-şi recupera mai repede prejudiciul cauzat, pe de altă parte, astfel că este normal ca inculpatul şi persoana vătămată să suporte cheltuielile judiciare avansate de către stat.
    23. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie. Or, soluţia legislativă potrivit căreia, în caz de împăcare, cheltuielile judiciare vor fi suportate de către inculpat şi persoana vătămată este justificată şi de împrejurarea că împăcarea lasă o incertitudine în ceea ce priveşte atât culpa procesuală a ambelor părţi, cât şi culpa infracţională inculpatului. De aceea, instanţa de judecată, fiind în prezenţa unor incertitudini, nu poate obliga inculpatul la plata tuturor cheltuielilor judiciare, deoarece o parte dintre acestea au fost făcute din culpa procesuală a persoanei vătămate cu care s-a împăcat.
    24. În fine, prin Decizia nr. 758 din 23 noiembrie 2017, menţionată mai sus, Curtea a observat că împăcarea constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale, fiind o convenţie intervenită între părţi/persoana vătămată, prin care ele se înţeleg să nu mai continue procesul penal, urmarea fiind stingerea efectelor de fond ale acestuia. Potrivit legii civile, la care dispoziţiile art. 193 din Codul de procedură penală din 1968 şi cele ale art. 276 alin. (6) din actualul Cod de procedură penală fac trimitere, această înţelegere poate purta şi asupra plăţii cheltuielilor judiciare. Prin urmare, chiar dacă, odată cu declaraţia de împăcare, persoana vătămată a pretins cheltuieli judiciare, acestea nu-i pot fi acordate, atâta vreme cât inculpatul nu a consimţit la plata lor. Nu se poate susţine că obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către persoana vătămată ar rezulta implicit din împăcarea intervenită, deoarece această înţelegere de stingere a procesului penal precedă şi împiedică elucidarea problemei dacă inculpatul este sau nu vinovat de săvârşirea infracţiunii imputate şi, ca atare, nu există temeiuri pentru ca, în sarcina lui, să se stabilească vreo obligaţie referitoare la plata cheltuielilor judiciare făcute de persoana vătămată.
    25. În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză.
    26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ludovic Murvai în Dosarul nr. 16.391/271/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Oana Cristina Puică


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016