Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 70 din 18 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 898 alin. (1) şi ale art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 70 din 18 februarie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 898 alin. (1) şi ale art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 70 din 18 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 898 alin. (1) şi ale art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 571 din 30 iunie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) şi ale art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă, ale art. XVIII alin. (1) şi (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Brânză, în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a lui Dumitru Brânză, şi de Diana-Adina Ispas în Dosarul nr. 985/191/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.016D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, iar în cauza dedusă soluţionării instanţei de judecată, autoarele excepţiei au beneficiat de judecata în primă instanţă şi de judecata în apel, cu reexaminarea în fapt şi în drept a cererii. În ceea ce priveşte prevederile art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă se arată că susţinerile de neconstituţionalitate privesc modul de interpretare şi aplicare a legii, reclamantul putând opta între cele două proceduri, respectiv procedura specială de evacuare, reglementată de textele de lege criticate, şi procedura de drept comun. De asemenea se arată că textele de lege criticate definesc cu claritate termenii utilizaţi în întregul cuprins al acestora.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 20 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 985/191/2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) şi ale art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă, ale art. XVIII alin. (1) şi (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Ana Brânză, în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a pârâtului Dumitru Brânză, şi de Diana-Adina Ispas într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în evacuare.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prorogarea termenului de aplicare a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin dispoziţiile art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016, până la data de 1 ianuarie 2019 este neconstituţională, deoarece perioada de timp în care nu au fost aplicate aceste dispoziţii legale este nerezonabilă, şi nu corespunde scopului legiuitorului. De asemenea, neaplicarea dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă în perioada 1 ianuarie 2017-1 ianuarie 2019 constituie o îngrădire nejustificată a accesului justiţiabilului la calea de atac a recursului în litigiile care au ca obiect acţiunile în evacuare.
    6. Pe de altă parte, se arată că este creată o discriminare între justiţiabili, în funcţie de data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv înainte de 1 ianuarie 2016 sau după această dată, cei cuprinşi în această ultimă categorie fiind lipsiţi de calea de atac a recursului, deşi dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Constituţie interzic îngrădirea acestui drept prin lege, fără ca această discriminare să se bazeze pe o cauză obiectivă, având în vedere faptul că dreptul la exercitarea căii de atac depinde exclusiv de data calendaristică în care a fost iniţiat procesul civil. În acest sens, se arată că măsurile instituite prin Legea nr. 2/2013 nu pot constitui un motiv obiectiv pentru discriminarea justiţiabililor, având în vedere faptul că, potrivit art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Totodată, se arată că discriminarea priveşte şi justiţiabilii din litigii având ca obiect evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept, în care, pentru stabilirea posibilităţii de exercitare a recursului, criteriul material se întrepătrunde cu criteriul valoric, pe de o parte, şi justiţiabilii ale căror litigii se încadrează indiscutabil, pentru stabilirea competenţei, în criteriul valoric.
    7. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1.034-–1.045 din Codul de procedură civilă, referitoare la procedura specială a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept, se susţine că este neconstituţională aplicarea acestei proceduri speciale, în detrimentul procedurii de drept comun a acţiunii în evacuare, atunci când „există raporturi de familie între părţi, iar pârâţii au domiciliu în imobil, nefiind îndeplinită cerinţa legală a ocupării fără drept.“ Se susţine că scopul legiuitorului nu a fost aplicarea acestei proceduri în cadrul raporturilor de familie, ci s-a dorit doar soluţionarea cu celeritate a evacuărilor în care a existat un contract de închiriere sau de arendare sau în care proprietarul a cedat folosinţa imobilului unor terţi.
    8. Se mai susţine că prevederile art. 1.034 alin. (1), sintagma „alte persoane“ şi art. 1.035 din Codul de procedură civilă sunt ambigue şi echivoce, întrucât instanţele de judecată pot aprecia că se pot intenta concomitent şi acţiunea în evacuare de drept comun şi procedura specială de evacuare reglementată de textele de lege criticate, fără a se ţine seama de excepţia de litispendenţă. În acelaşi sens, se susţine că dispoziţiile art. 1.039 din acelaşi cod sunt neconstituţionale, în cazul în care ocupantul este altă persoană decât locatarul, în acest caz fiind imposibil să se identifice cine este „ocupantul“, în cazul în care acesta este altă persoană decât locatarul. Totodată, susţine că prevederile art. 1.043 alin. (1) şi ale art. 1.045 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât interzic pârâtului să formuleze cerere reconvenţională, respectiv interzic posibilitatea suspendării hotărârii de evacuare, în acest mod fiind încălcate dreptul la apărare şi dreptul de acces la justiţie al pârâtului.
    9. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate arată că nu este contrară principiului constituţional al egalităţii în drepturi instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atâta timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Mai mult, textele de lege criticate nu conţin nicio dispoziţie discriminatorie, fiind aplicate tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normativă. Apreciază că nu este încălcat nici principiul constituţional al accesului liber la justiţie, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    10. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1.034-art. 1.045 din Codul de procedură civilă apreciază că evacuarea judiciară poate avea loc fie pe calea unei acţiuni de drept comun, fie pe calea procedurii speciale criticate, opţiunea aparţinând reclamantului, în funcţie de existenţa unui titlu executoriu ce cuprinde obligaţia de predare a bunului de către persoana ce ocupă/foloseşte bunul. De asemenea, textele de lege criticate definesc noţiunile utilizate, astfel încât nu poate fi vorba de un echivoc al legii.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 483 alin. (2) şi ale art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă, art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016. Curtea reţine că, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările ulterioare, dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019. Având în vedere că în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, procesul a fost început anterior acestei date, în cauză se aplică dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Totodată, în legătură cu obiectul excepţiei, Curtea reţine că prevederile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 au modificat dispoziţiile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel, încât, ţinând cont de dispoziţiile art. 62 teza întâi (Efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013. De asemenea, având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea mai reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi prevederile art. 898 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    15. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 898 alin. (1) - Efectuarea executării silite şi ale art. 1.034-1.045, cuprinse în Titlul XI - Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept, Cap. I - Dispoziţii generale şi Cap. II - Procedura de evacuare, din Codul de procedură civilă, precum şi dispoziţiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013, care au următorul cuprins:
    - Art. 898 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) În vederea executării silite a obligaţiei prevăzute la art. 897, executorul judecătoresc se va deplasa la faţa locului, va soma pe debitor să părăsească de îndată imobilul, iar în caz de împotrivire, îl va evacua din imobilul respectiv pe debitor împreună cu toate persoanele care ocupă imobilul în fapt ori fără niciun titlu opozabil creditorului, cu sau fără ajutorul forţei publice, după caz, punând pe creditor în drepturile sale.“
    – Art. XVIII din Legea nr. 2/2013:
    "(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.
(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."


    16. Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.
    17. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată şi a proprietăţii private şi art. 124 alin. (2) referitor la caracterul unic, imparţial şi egalitar al justiţiei. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful (1) - Dreptul la un proces echitabil şi art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul protocol adiţional la aceeaşi Convenţie. Deşi nu este indicat în mod expres, din motivarea excepţiei reiese că este invocat şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, Curtea reţine că intrarea în vigoare a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost prorogată până la 1 ianuarie 2019. Prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă enumeră hotărârile care nu pot fi supuse recursului, printre care se numără şi cele la care se referă art. 94 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă, cu privire la acţiunile în evacuare, acestea fiind vizate de autorii prezentei excepţii. Însă, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 10 iulie 2017, în cauza dedusă soluţionării instanţei de judecată sunt aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care, în privinţa acţiunilor în evacuare, cuprind dispoziţii identice cu cele cuprinse în art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prorogat de la aplicare, respectiv faptul că nu se poate exercita calea de atac a recursului. Aşadar, criticile autorilor excepţiei cu privire la nerezonabilitatea prorogării termenului de aplicare a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt lipsite de obiect, dat fiind faptul că, şi în eventualitatea în care acestea ar fi aplicabile litigiului, nu ar aduce nicio modificare cu privire la posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, în cazul acţiunilor în evacuare.
    19. Prin urmare, din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, dat fiind faptul că nu se relevă interesul invocării excepţiei de neconstituţionalitate, dat fiind faptul că prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 nu au legătură cu soluţionarea cauzei. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că legătura cu soluţionarea cauzei „presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului“ (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragraful 23, Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26, sau Decizia nr. 376 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26).
    20. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2013, se susţine, în esenţă, că, este creată o discriminare între justiţiabili, în funcţie de data introducerii cererii de chemare în judecată, fără ca această diferenţă de tratament să se bazeze pe o cauză obiectivă, având în vedere faptul că dreptul la exercitarea căii de atac depinde exclusiv de data calendaristică în care a fost iniţiat procesul civil.
    21. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate, fără ca aceste diferenţe să aibă semnificaţia unei discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, paragraful 31). Mai mult, cu referire la prezenta cauză, atât prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cât şi dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se referă la aceeaşi situaţie juridică, respectiv la imposibilitatea exercitării căii de atac a recursului în anumite materii, astfel încât, dat fiind faptul că nu există o diferenţă de tratament juridic între o reglementare sau alta, Curtea nu poate reţine încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi.
    22. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiţie din Constituţie, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.
    23. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012). Or, în prezenta cauză, autorii excepţiei au avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, beneficiind de o cale de atac care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept.
    24. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă, referitoare la procedura specială a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept, se susţine că este neconstituţională aplicarea acestei proceduri speciale, în detrimentul procedurii de drept comun a acţiunii în evacuare, atunci când „există raporturi de familie între părţi, iar pârâţii au domiciliu în imobil, ipoteză în care nu este îndeplinită cerinţa legală a ocupării fără drept a acestuia.“
    25. Analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea reţine că acţiunea în evacuare dă posibilitatea proprietarului sau posesorului unui imobil să îşi apere folosinţa bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate. Dispoziţiile legale criticate reglementează procedura de judecată şi calea de atac, precum şi apărările permise pârâtului în cadrul procedurii speciale a evacuării din imobile folosite sau ocupate fără drept, fiind o procedură specială, facultativă şi contencioasă, caracterizată prin stabilirea obligatorie a domiciliului procesual la domiciliul pârâtului (art. 1.037), soluţionarea cererii de urgenţă în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă s-a dat cu citarea părţilor (art. 1.042), lipsa obligaţiei pârâtului de a depune întâmpinare, interdicţia introducerii cererii reconvenţionale (art. 1.043), caracterul executoriu al hotărârii de evacuare sau termenul prescurtat de apel, de 5 zile (art. 1.042). Astfel, în cadrul competenţei sale constituţionale, consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, legiuitorul a optat inclusiv pentru caracterul facultativ al procedurii speciale de evacuare, reclamantul având posibilitatea să aleagă între procedura specială analizată şi procedura de drept comun.
    26. În legătură cu susţinerile referitoare la neclaritatea prevederilor art. 1.034, art. 1.035 şi art. 1.039, sintagmele „alte persoane“ şi „ocupantul“, raportat la ipoteza în care acesta din urmă este altă persoană decât locatarul, Curtea reţine că prevederile art. 1.034 - Domeniu de aplicare din Codul de procedură civilă definesc în mod clar terminologia utilizată, statuând, inclusiv în privinţa altor persoane ce pot ocupa fără drept imobilele, că prin „ocupant“ se înţelege „oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduinţa proprietarului.“ Prin urmare, Curtea nu poate reţine susţinerile referitoare la lipsa de claritate a textelor de lege criticate.
    27. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 şi art. 24 din Constituţie, cu referire la imposibilitatea pârâtului să formuleze cerere reconvenţională, respectiv să solicite suspendarea hotărârii de evacuare, Curtea reţine că aceste susţineri au mai fost analizate în jurisprudenţa sa, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi cu o motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 488 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 24 octombrie 2016, paragrafele 17-22, Curtea a reţinut că procedura evacuării reglementată de dispoziţiile legale criticate conţine prevederi care asigură dreptul părţilor la un proces echitabil, prin garantarea exercitării tuturor drepturilor procesuale, fără a fi încălcate dispoziţiile art. 21 din Constituţie.
    28. Spre deosebire de acţiunea în evacuare promovată pe calea dreptului comun, în cadrul procedurii speciale pârâtul nu are posibilitatea formulării unor cereri reconvenţionale, situaţie care se justifică prin caracterul urgent al soluţionării cererii principale şi prin caracterul sumar al dezbaterilor care privesc condiţiile în care pârâtul ocupă imobilul, precum şi obligaţia acestuia de a părăsi imobilul. Însă pârâtul poate invoca apărări de fond privind temeinicia motivelor de fapt şi de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului, astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 1.043. De altfel, Curtea a mai reţinut că cererile menţionate de dispoziţia legală criticată pot fi promovate în cadrul unui litigiu distinct. Prin urmare, faptul că pârâtul nu poate formula cerere reconvenţională, deci nu poate emite pretenţii proprii împotriva reclamantului, nu este de natură a afecta caracterul echitabil al procedurii, având în vedere că, potrivit art. 1.043 şi următoarele din Codul de procedură civilă, procedura evacuării este una contradictorie, în cadrul căreia pârâtul poate depune întâmpinare şi are posibilitatea de a-şi formula apărările necesare. În această situaţie, Curtea a constatat că dispoziţia legală criticată nu încalcă dreptul la un proces echitabil, iar pârâţii nu pot fi consideraţi dezavantajaţi faţă de reclamant în cadrul procedurii speciale a evacuării, având la îndemână mijloacele necesare şi suficiente pentru a-şi formula apărarea (în acelaşi sens, a se vedea şi Decizia nr. 576 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 5 noiembrie 2015).
    29. De altfel, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii armelor constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil care urmăreşte crearea unui just echilibru procesual între părţile aflate într-un litigiu, însă acest principiu nu presupune o egalitate formală, în sensul reglementării unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuală a părţilor, ci o egalitate materială, în sensul că prin procedurile, chiar diferit reglementate, să se ajungă la echitate procesuală între părţi, cu alte cuvinte să se ajungă la o egalitate de rezultat (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 19).
    30. Prin aceeaşi decizie Curtea a mai reţinut că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere nici dreptului la apărare. Textul de lege criticat nu conţine norme care prin natura lor ar îngrădi posibilitatea autoarei excepţiei de a se apăra, aceasta putându-se prevala de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil.
    31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba soluţia şi considerentele deciziilor menţionate, cele statuate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
    32. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 898 alin. (1) din Codul de procedură civilă, deşi acesta este indicat în mod expres de către autorii excepţiei ca fiind neconstituţional, în realitate nu este formulată nicio critică distinctă de neconstituţionalitate în privinţa acestui text legal. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate astfel formulată urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
    33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 898 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Brânză, în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a lui Dumitru Brânză, şi de Diana-Adina Ispas în Dosarul nr. 985/191/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 februarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Irina Loredana Gulie


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016