Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 70 din 15 octombrie 2018  referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 70 din 15 octombrie 2018 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1041 din 7 decembrie 2018
    Dosar nr. 1.959/1/2018

┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela Elena│Înaltei Curţi de │
│Bogasiu │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala │- pentru Preşedintele │
│Cristescu │delegat al Secţiei I │
│ │civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei │
│Voicheci │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Corina-Alina │- preşedintele Secţiei │
│Corbu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I│
│Petronela │civilă │
│Văleanu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Aurelia Rusu │- judecător la Secţia I│
│ │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Sorinela-Alina│- judecător la Secţia I│
│Macavei │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia I│
│Georgeta │civilă │
│Negrilă │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Romaniţa │- judecător la Secţia I│
│Ecaterina │civilă │
│Vrînceanu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a│
│Magdalena │II-a civilă │
│Dănăilă │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina │- judecător la Secţia a│
│Vrabie │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Trănica│- judecător la Secţia a│
│Teau │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a│
│Condoiu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia │
│Filipescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Viorica │- judecător la Secţia │
│Trestianu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător la Secţia │
│Daniel Oana │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luiza Maria │- judecător la Secţia │
│Păun │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Emilia Claudia│- judecător la Secţia │
│Vişoiu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘


    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.959/1/2018, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.378/90/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014 privind modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2015, în sensul de a se stabili dacă în categoria beneficiarilor sunt sau nu cuprinşi şi plătitorii prevăzuţi de dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) din acelaşi act normativ sau numai persoana asigurată“.
    Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelanta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.
    În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    1. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 27 iunie 2018, în Dosarul nr. 1.378/90/2015, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.
    2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 iulie 2018, cu nr. 1959/1/2018, termenul pentru soluţionarea dosarului fiind stabilit la 15 octombrie 2018.

    II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014 privind modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2015 (denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005)
    "ART. 40
    (1) Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.
    ART. 36
    (3) Plata indemnizaţiilor se face lunar de către:
    a) angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. A şi B;
    b) instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj, până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care sa acordat concediul medical; [...]"


    III. Expunerea succintă a procesului
    4. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, la data de 9 aprilie 2015, cu nr. 1.378/90/2015, reclamantul Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu“ Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 21.156 lei, reprezentând contravaloarea indemnizaţiilor pentru concediile medicale achitate salariaţilor, care depăşesc obligaţia lunară de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, în anii 2010-2012, constatată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Vâlcea, prin Decizia nr. 17/2014; în subsidiar, în situaţia respingerii primului capăt de cerere, a solicitat să se constate că suma de 21.156 lei, nerecuperată de instituţia reclamantă, reprezentând plata indemnizaţiilor pentru concediile medicale ale salariaţilor, suportate integral din credite primite de la bugetul de stat şi nerecuperate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în termenul legal de prescripţie, respectiv, la finele lunii decembrie 2013, constatată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Vâlcea, este exonerată de la plată.
    5. În fapt, s-a precizat că Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu“ Vâlcea, în calitate de angajator, s-a înregistrat cu concedii medicale ale salariaţilor, în perioada 2010-2012, pentru care s-au depus documentaţii justificative la Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, în vederea recuperării indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate achitate salariaţilor, în sumă de 21.156 lei.
    Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, prin Adresa nr. 6.071 din 22 septembrie 2014, a respins plata sumelor aferente cererilor reclamantului, motivat de faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, angajatorii nu pot solicita sume reprezentând indemnizaţii plătite de către aceştia asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate în luna respectivă, dacă este depăşit termenul de 90 de zile de la data la care erau îndreptăţiţi să le solicite.

    6. Intimata Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca prescrisă, având în vedere că reclamantul nu şi-a exercitat dreptul de a solicita restituirea acestor sume în termenul prevăzut de lege.
    În ce priveşte susţinerea reclamantului conform căreia acesta are exclusiv calitatea de angajator, şi nu de beneficiar al sumelor pretinse, termenul de 90 de zile fiind, în optica sa, opozabil doar beneficiarului indemnizaţiei, respectiv persoanei care primeşte indemnizaţia, pârâta a precizat că, în conformitate cu reglementările art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, s-a instituit expres în sarcina angajatorului obligaţia de solicita recuperarea indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate achitate salariaţilor, în termenul legal de 90 de zile de la data la care era în drept să le solicite.
    În ipoteza în care s-ar trece peste apărările făcute şi s-ar aprecia că, în prezenta cauză, reclamantului îi este aplicabil, ca regim juridic, termenul general de prescripţie de 3 ani, a învederat că, la data învestirii instanţei, reclamantul decăzuse şi din termenul general de prescripţie de 3 ani, întrucât sumele pretinse prin prezenta acţiune reprezintă indemnizaţii de concedii medicale achitate salariaţilor, aferente intervalului februarie 2010-martie 2012, pentru care reclamantul nu şi-a exercitat dreptul de a solicita restituirea indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate achitate salariaţilor, sens în care prescripţia a stins dreptul său la acţiune în sens material.
    Faţă de susţinerile formulate de reclamant cu privire la incidenţa unui termen şi mai mare de prescripţie, de 5 ani, argumentate prin invocarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), a apreciat că acestea sunt nefondate.
    În ipoteza în care instanţa va respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât între înscrisurile depuse de reclamant în susţinerea pretenţiilor sale nu se regăseşte niciun document din care să rezulte faptul că acesta a achitat către salariaţi sumele reprezentând indemnizaţiile solicitate, condiţie esenţială pentru a se solicita restituirea acestor indemnizaţii, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.

    7. Prin Sentinţa civilă nr. 217 din 27 februarie 2018, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a admis cererea formulată de reclamant, obligând pârâta la plata sumei de 21.470 lei reprezentând contravaloarea indemnizaţiilor de concedii medicale achitate şi nerecuperate, reţinând, în esenţă, că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 nu sunt aplicabile în cauză, deoarece obiectul acestei reglementări îl formează doar plata indemnizaţiei către beneficiar, că în categoria beneficiarilor prevăzuţi de art. 1 din acest act normativ nu se includ şi angajatorii şi că recuperarea sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie de asigurări de sănătate nu îl transformă pe angajator din plătitor al indemnizaţiei în beneficiar al acesteia; dreptul reclamantului de recuperare a contravalorii indemnizaţiilor care depăşesc obligaţia lunară de plată a contribuţiei datorate derivă din dispoziţiile art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, care nu utilizează termenul de „beneficiar“, ci pe cel de „plătitor“ sau „angajator“.
    8. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta, reiterând apărările făcute prin întâmpinare.
    9. La termenul din 13 iunie 2018, instanţa de apel, din oficiu, a luat în discuţie posibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, amânând pronunţarea pentru a da posibilitatea părţilor să depună puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
    10. Prin Încheierea pronunţată la 27 iunie 2018, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus şi suspendarea judecăţii.

    IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
    11. Prin Încheierea pronunţată la 27 iunie 2018, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a constatat îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele argumente:
    - Curtea de Apel Piteşti este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;
    – de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014 privind modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2015 (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014), în sensul dacă în categoria beneficiarilor sunt sau nu cuprinşi şi plătitorii prevăzuţi la dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) din acelaşi act normativ sau numai persoana asigurată, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât:
    a) în cauză se pune în discuţie dacă termenul de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să solicite indemnizaţiile se aplică sau nu şi cererilor formulate de plătitorii prevăzuţi la dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014;
    b) apelanta-pârâtă a apreciat că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, se aplică şi cererilor de recuperare a sumelor reprezentând indemnizaţii achitate ce au depăşit suma contribuţiilor datorate în lunile respective, formulate de angajatori;
    c) intimatul-reclamant a apreciat în sens contrar, respectiv că termenul de 90 de zile se aplică exclusiv beneficiarului persoană fizică asigurată;

    – problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; cauzele de această natură nu ajung pe rolul instanţei supreme, fiind soluţionate definitiv în faţa curţilor de apel;
    – problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la 13 iunie 2018.


    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    12. Părţile nu au formulat puncte de vedere asupra problemei de drept.
    13. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susţinut că textele de lege a căror interpretare se solicită instituie obligaţia recuperării sumelor deja achitate salariaţilor, sens în care, în mod logic, angajatorul este beneficiarul sumelor solicitate spre recuperare, iar nu salariatul căruia i-au fost achitate în prealabil indemnizaţiile, motiv pentru care termenul de 90 de zile pentru recuperarea indemnizaţiilor se aplică şi angajatorului.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    14. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 1.378/90/2015 a reţinut că la nivelul Curţii de Apel Piteşti, până la acest moment, există o practică unitară referitor la aplicarea art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, în sensul că termenul de 90 zile este aplicabil doar beneficiarilor indemnizaţiei, persoane fizice asigurate, nu şi plătitorilor indemnizaţiei, angajatori persoane juridice.
    15. Cu toate acestea, instanţa de sesizare a apreciat că, în ceea ce priveşte aplicarea art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, termenul de 90 zile vizează toate cererile de restituire formulate, indiferent de titular.
    16. Astfel, în speţă este incident art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în conformitate cu care indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 183/2015 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010), termenul de 3 ani prevăzut anterior fiind redus la 90 de zile, acest termen fiind aplicabil atât asiguraţilor care au dreptul la indemnizaţiile la care se referă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cât şi angajatorilor care plătesc salariaţilor indemnizaţiile care se suportă în final de Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, atât asiguraţii, cât şi angajatorii având calitatea de beneficiari, în sensul legii.
    17. În accepţiunea legii, au calitatea de beneficiari atât salariaţii care beneficiază de indemnizaţiile la care se referă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cât şi angajatorii care plătesc aceste indemnizaţii, deoarece sumele respective se recuperează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. Deci, atât timp cât aceste sume nu se plătesc din bugetul angajatorilor, ci din alt buget, respectiv din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, atunci şi angajatorii au calitatea de beneficiari, chiar prin prisma definiţiei noţiunii de „beneficiar“.
    18. Legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010 că certificatele de concediu medical emise până la data intrării în vigoare a acestui act normativ (26 aprilie 2010) se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, realizându-se astfel o protecţie a beneficiarilor de indemnizaţii (asiguraţi şi angajatori care plătesc asiguraţilor indemnizaţii suportate de fond) dar şi a fondului. Prin această dispoziţie se asigură neretroactivitatea şi previzibilitatea legii. După intrarea în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, angajatorii nu mai pot recupera sumele reprezentând indemnizaţii plătite de aceştia asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor, decât dacă au solicitat recuperarea în termen de 90 de zile de la data la care erau în drept să le solicite. Dispoziţiile art. 1 şi 10 din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006 (denumite, în continuare, Normele de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005), stabilesc că termenul de 90 de zile se calculează începând cu data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii.
    19. Sumele solicitate de reclamantă în baza art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 reprezintă indemnizaţii care depăşesc suma contribuţiilor datorate de angajator în luna respectivă, plătite asiguraţilor în temeiul art. 38 din acelaşi act normativ şi care se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prevăzute de Normele de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. Prin urmare, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 135 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, ci prevederile speciale din cuprinsul normelor, prin care s-a reglementat procedura de plată şi recuperare a acestor indemnizaţii.
    20. Instanţa de trimitere a apreciat că deosebit de relevant în această problemă este faptul că, ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 au fost modificate, textul în forma actuală menţionând expres că termenul de 90 zile vizează atât beneficiarii indemnizaţiei, cât şi plătitorii acesteia.
    21. În cauză însă se pune problema interpretării şi aplicării formei art. 40 alin. (1) în vigoare la momentul naşterii raporturilor juridice, respectiv 2010-2012.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    22. Jurisprudenţa Curţii de Apel Piteşti: prezentându-şi jurisprudenţa proprie prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere a comunicat deciziile Secţiei I civile nr. 964 din 5 aprilie 2017 şi nr. 1.006 din 4 aprilie 2018, din ale căror considerente a subliniat următoarele:
    Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie, în condiţiile reglementate prin normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
    De asemenea, tribunalul a reţinut că termenul de 90 de zile invocat de intimată nu vizează dreptul angajatorilor de a recupera sumele care depăşesc cuantumul contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, în condiţiile art. 38 alin. (2) anterior invocate.
    În acord cu prima instanţă, Curtea a constatat că termenul prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 (în forma în vigoare la data naşterii drepturilor la restituire - perioada mai 2013 - februarie 2014) excedează ipotezei din cauză, anume aceea a cererii de restituire a sumelor reprezentând indemnizaţiile plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă.
    Astfel, Curtea a reţinut că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 vizează perioada în care beneficiarii indemnizaţiilor trebuie să solicite acordarea acestora, pe baza certificatelor medicale doveditoare. Ca atare, textul se aplică exclusiv asiguraţilor, deoarece numai aceştia pot fi beneficiarii indemnizaţiilor pentru concediu medical, nu şi angajatorilor care doresc să-şi recupereze sumele plătite în plus faţă de contribuţiile de asigurări sociale datorate potrivit legii. Oricât de extensiv s-ar interpreta termenul de „beneficiar“, având în vedere întreaga legislaţie referitoare la sistemul de asigurări sociale de sănătate, această calitate nu o poate avea niciodată angajatorul, deoarece în baza contribuţiilor de asigurări sociale plătite acesta nu poate dobândi niciunul dintre drepturile prevăzute de lege pentru asiguraţi. Beneficiari în înţelesul legii sunt doar asiguraţii, iar în cazul persoanelor care prestează activitate în baza unui contract individual de muncă, singurii beneficiari ai drepturilor de asigurări sociale sunt angajaţii, angajatorii fiind doar debitori ai obligaţiilor de calculare, reţinere şi plată a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.
    Beneficiari sunt asiguraţii, aşa cum aceştia sunt prevăzuţi de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, deoarece legea stabileşte că ei au dreptul, în condiţiile acestei ordonanţe de urgenţă, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, în măsura în care îndeplinesc cerinţele prevăzute de textul legal. Niciunde în cuprinsul legii angajatorul nu este prevăzut ca beneficiar de concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, ci doar debitor al obligaţiilor prevăzute de art. 5,art. 6,art. 36 din ordonanţă sau al altor obligaţii. În sensul celor arătate este şi art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, potrivit căruia indemnizaţiile se achită beneficiarului, reprezentantului legal sau mandatarului desemnat prin procură de acesta. Din cuprinsul textului de lege rezultă clar că beneficiar nu poate fi decât asiguratul care are dreptul la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, fără ca angajatorul să aibă calitatea de beneficiar.
    Aceeaşi interpretare rezultă şi din succesiunea textelor de lege, deoarece obligaţia apelantei-intimate de restituire a sumelor achitate de angajator cu titlu de indemnizaţii către asiguraţi şi care se suportă potrivit legii din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, sume ce depăşesc cuantumul contribuţiilor datorate de acesta în luna respectivă, este prevăzută de art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în timp ce termenul de 90 de zile invocat de apelantă este prevăzut abia la art. 40, în condiţiile în care între cele două texte de lege se intercalează art. 39 care stabileşte cui se achită efectiv indemnizaţiile. În aceste condiţii nu poate fi reţinută susţinerea apelantei că termenul prevăzut de art. 40 este aplicabil situaţiei reglementate de art. 38, deoarece art. 40 prevede un alt destinatar (beneficiarul) şi o altă situaţie, respectiv solicitarea de plată a indemnizaţiei, în baza actelor justificative, plată care se face potrivit art. 39 doar beneficiarului sau persoanelor prevăzute de lege.
    Această interpretare este întărită şi de dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 potrivit cărora „Cuantumul indemnizaţiilor solicitate potrivit alin. (1) se achită la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical“. Este astfel evident că textul se referă la cuantumul întregii indemnizaţii, care nu poate fi solicitat decât de asigurat, nefiind vorba despre sumele care au depăşit suma contribuţiilor datorate.
    Ulterior, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a comunicat că la nivelul Curţii practica judiciară referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014 a fost unitară, în sensul că termenul de 90 de zile este aplicabil doar beneficiarilor indemnizaţiei - persoane fizice asigurate, nu şi plătitorilor indemnizaţiei - persoane juridice. Cu toate acestea, completul de judecată care a dispus sesizarea instanţei supreme a apreciat că acest termen vizează toate cererile de restituire formulate, indiferent de titular.
    S-au depus: deciziile nr. 608 din 17 martie 2014, nr. 964 din 5 aprilie 2017, nr. 2.928 din 12 septembrie 2013, nr. 3.018 din 14 decembrie 2016 ale Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă.

    23. Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară
    Curtea de Apel Bacău a înaintat copiile deciziilor nr. 17 din 11 ianuarie 2018 şi nr. 1.286 din 13 octombrie 2016 pronunţate de Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, prima neavând legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentei hotărâri prealabile.
    Prin cea de-a doua decizie s-a reţinut că, deşi angajatorul nu este un beneficiar al indemnizaţiei, în cuprinsul art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 sunt enumeraţi şi plătitorii prevăzuţi de art. 36 alin. (3) lit. a) şi b), printre care se află şi angajatorul. Prin urmare, termenul de 90 de zile i se aplică şi acestuia.
    Curtea de Apel Braşov a comunicat punctul de vedere exprimat de membrii Secţiei civile a Curţii, potrivit căruia, în categoria beneficiarilor vizaţi de art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, nu sunt cuprinşi plătitorii prevăzuţi de art. 36 alin. (3) lit. a) şi b), ci numai persoana asigurată. Abia prin art. V pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014 sfera beneficiarilor a fost extinsă şi la angajatori.
    S-au ataşat deciziile nr. 562/Ap din 24 septembrie 2014, nr. 474/R din 9 aprilie 2014, nr. 710/R din 4 iunie 2014, nr. 750/Ap din 29 octombrie 2014 ale Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
    Curtea de Apel Bucureşti a comunicat următoarele:
    La nivelul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a litigii de muncă şi asigurări sociale s-a reţinut că termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în varianta anterioară modificării intervenite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, în vigoare de la 4 noiembrie 2014, se aplică doar beneficiarilor persoane fizice, iar nu şi plătitorilor prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) din lege. În susţinerea punctului de vedere, s-a reţinut că sintagma folosită de legiuitor în art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, respectiv, indemnizaţii care pot fi solicitate pe bază de documente justificative în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite, se referă la persoana fizică, asiguratul care beneficiază de aceste indemnizaţii în condiţiile acestui act normativ.
    Astfel, beneficiar în sensul legii nu poate fi persoana juridică, angajatorul, care plăteşte aceste contribuţii pentru angajat, având o obligaţie legală, întrucât această indemnizaţie nu se oferă angajatorului pentru a fi considerat beneficiar, sens în care nu poate fi supus termenului de 90 de zile.
    S-a apreciat că dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi art. 82 din Normele de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 fac referire la persoana fizică - salariatul încadrat în muncă, în ceea ce priveşte calitatea de beneficiar.
    În conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi al normelor de aplicare nu se regăseşte nicio dispoziţie prin care să se stabilească faptul că unitatea angajatoare ar fi beneficiară în sensul art. 40 alin. (1) a indemnizaţiilor pe care trebuie să le recupereze, pentru a opera termenul de 90 de zile şi în privinţa acesteia.
    De asemenea, s-a reţinut că un alt argument în sensul arătat îl reprezintă modificarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 care, în forma actuală, prevăd că: „Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), art. 32 alin. (1), precum şi plătitorii prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) erau în drept să le solicite“, în timp ce în forma nemodificată prevedea următoarele: „Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.“
    Aşadar, s-a considerat că numai de la data modificării art. 40 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, termenul de 90 de zile a devenit aplicabil şi în cazul plătitorilor prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b), respectiv angajator sau instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj.
    Opinia exprimată la nivelul Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost în sensul că art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, termenul de 3 ani prevăzut anterior fiind redus la 90 de zile şi fiind aplicabil atât asiguraţilor care au dreptul la indemnizaţiile la care se referă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cât şi angajatorilor care plătesc salariaţilor indemnizaţiile care se suportă în final de Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, atât asiguraţii, cât şi angajatorii având calitatea de beneficiar, în sensul legii.
    În accepţiunea legii, au calitatea de beneficiari atât salariaţii care beneficiază de indemnizaţiile la care se referă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cât şi angajatorii care plătesc aceste indemnizaţii, deoarece sumele respective se recuperează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. Deci, atât timp cât aceste sume nu se plătesc din bugetul angajatorilor, ci din alt buget, respectiv din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, atunci şi angajatorii au calitatea de beneficiari, chiar prin prisma definiţiei noţiunii de „beneficiar“.
    După intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, angajatorii nu mai pot recupera sumele reprezentând indemnizaţii plătite de aceştia asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor, decât dacă au solicitat recuperarea în termen de 90 de zile de la data la care erau în drept să le solicite.
    La nivelul Tribunalului Giurgiu s-a reţinut că atâta vreme cât nici în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, nici în normele de aplicare, nu este menţionat un termen în care angajatorul poate solicita recuperarea acestor sume, astfel de cereri pot fi formulate în termenul de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 114 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 cu referire la art. 117 din acelaşi act normativ.
    Potrivit art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajator asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie, nefiind prevăzut un termen special de prescripţie în care angajatorul poate solicita restituirea acestor sume, de unde rezultă că se aplică termenul general de prescripţie prevăzut de art. 2.517 din Codul civil.
    Astfel, art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 se referă la persoanele cărora li se achită indemnizaţia, adică beneficiarii direcţi ai indemnizaţiilor respective, iar în art. 40 din acelaşi act normativ se prevede termenul în care aceste persoane pot să solicite indemnizaţia; astfel, termenul de 90 de zile nu este cel în care angajatorul poate solicita restituirea sumelor achitate în plus faţă de suma contribuţiilor datorate în luna respectivă, în această situaţie fiind aplicabil termenul de prescripţie extinctivă de 5 ani.
    La nivelul Tribunalului Ialomiţa s-a apreciat că termenul de 90 de zile vizează toate cererile de restituire formulate, indiferent de titular, în categoria beneficiarilor fiind cuprinşi şi plătitorii prevăzuţi de dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. a) şi b).
    Magistraţii din cadrul Tribunalului Ilfov au apreciat că în categoria beneficiarilor nu sunt cuprinşi şi plătitorii prevăzuţi de dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. a) şi b), ci numai persoana asigurată.
    Au fost depuse Decizia nr. 692 din 23 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi sentinţa nr. 3.916 din 31 martie 2014 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
    Curtea de Apel Cluj a comunicat următoarele:
    La nivelul completurilor specializate în materia litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale din cadrul Curţii au fost identificate două hotărâri judecătoreşti relevante, respectiv deciziile nr. 4.491/R din 30 octombrie 2012 şi nr. 1.851/R din 17 aprilie 2013 pronunţate de Secţia I civilă, prin care s-a reţinut că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, se interpretează în sensul că acestea nu reglementează raporturile dintre casele de asigurări de sănătate şi angajatori, ci se aplică doar în raporturile dintre angajatori şi asiguraţi. Drept urmare, termenul de 90 de zile nu este aplicabil solicitărilor de recuperare a sumelor reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate în luna respectivă, ci se aplică beneficiarilor indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, adică angajaţilor. În privinţa acestor cereri formulate în temeiul art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, reglementat de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, şi art. 2.517 din Codul civil. Totodată, s-a reţinut că art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 face referire la faptul că termenul de 90 de zile curge „de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite“, calitate de beneficiar neputând avea decât persoana fizică asigurată ce are dreptul la indemnizaţia de sănătate, iar nu angajatorul - persoană juridică.
    La nivelul Tribunalului Sălaj au fost identificate Încheierea din 6 aprilie 2015 şi Sentinţa nr. 697 din 11 mai 2015, pronunţate de Secţia civilă în Dosarul nr. 2.976/84/2014, rămase definitive prin neapelare, prin care s-a reţinut că acţiunea privind restituirea de către casa de asigurări de sănătate a sumelor reprezentând plata indemnizaţiilor de concedii medicale plătite salariaţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate, este supusă unui termen de prescripţie de 5 ani, reglementat în materie fiscală.
    La aceeaşi instanţă a fost identificată Sentinţa nr. 728 din 13 martie 2014, prin care s-a apreciat că art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 stabileşte un termen de solicitare a indemnizaţiilor de către angajaţi, astfel că în cazul angajatorilor este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani. Această hotărâre a fost casată prin Decizia nr. 7.235 din 29 septembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ce a stabilit incidenţa termenului de prescripţie de 5 ani, aplicabil obligaţiilor fiscale.
    Curtea de Apel Craiova a comunicat Decizia nr. 9.691 din 16 octombrie 2012 a Secţiei I civile a Curţii, prin care s-a reţinut că angajatorul nu poate fi considerat beneficiar, în sensul legii, această calitate putând fi deţinută numai de asigurat. Recuperarea sumelor de către angajator poate fi făcută în termenul general de prescripţie, iar nu în termenul de 90 de zile prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.
    Curtea de Apel Galaţi a comunicat că opinia judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii este că termenul prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 este aplicabil atât asiguraţilor care au dreptul la indemnizaţie, cât şi angajatorilor care plătesc aceste indemnizaţii salariaţilor. Art. 38 alin. (2) nu poate fi disociat de art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi nici de art. 82 din Normele de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, termenul de 90 de zile fiind aplicabil în toate situaţiile în care se solicită plata sumelor reprezentând indemnizaţiile la care face referire actul normativ. Acest termen este singurul prevăzut în ordonanţa de urgenţă şi are incidenţă atât în cazul persoanelor fizice, cât şi al persoanelor juridice ce solicită restituirea sumelor reprezentând indemnizaţii în temeiul art. 38 alin. (2).
    Pe de altă parte, opinia judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Galaţi este că termenul de 90 de zile este aplicabil doar beneficiarilor indemnizaţiei, persoane fizice asigurate, nu şi plătitorilor indemnizaţiei, angajatori persoane juridice.
    Opinia judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea este că termenul de 90 de zile este aplicabil doar beneficiarilor indemnizaţiei - persoane fizice, deoarece aceştia sunt asiguraţii prevăzuţi de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, care pot fi beneficiarii indemnizaţiilor pentru concediu medical, nu şi angajatorilor care doresc să-şi recupereze sumele plătite în plus faţă de contribuţiile de asigurări sociale datorate potrivit legii.
    S-au ataşat deciziile nr. 1.536 din 23 noiembrie 2016 şi nr. 233 din 13 februarie 2018 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
    Curtea de Apel Iaşi a comunicat Decizia nr. 1.652 din 30 octombrie 2013, prin care s-a reţinut că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 nu sunt incidente în cauză, deoarece acestea nu reglementează raporturile dintre casele de asigurări de sănătate şi angajatori, ci se aplică doar în raporturile dintre angajatori şi asiguraţi, iar beneficiar în sensul legii nu poate fi decât persoana fizică asigurată. De asemenea, în cuprinsul legii nu se regăseşte vreo prevedere privind instituirea unui termen special în ceea ce priveşte dreptul angajatorilor de a recupera sume reprezentând indemnizaţii plătite asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate.
    Curtea de Apel Ploieşti a comunicat punctul de vedere al Tribunalului Dâmboviţa, potrivit căruia dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014 sunt aplicabile numai persoanelor asigurate, nu şi plătitorilor prevăzuţi de dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) din acelaşi act normativ.
    Curtea de Apel Suceava a comunicat Sentinţa nr. 768 din 1 septembrie 2016 a Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă, definitivă prin Decizia nr. 1.073 din 14 decembrie 2016 a Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, prin care s-a reţinut că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 nu fac referire la operaţiunea de recuperare a sumelor reprezentând indemnizaţii, plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, ci se referă la solicitarea de plată pe care o formulează beneficiarii acestor indemnizaţii, calitate pe care o au numai angajaţii.
    Curtea de Apel Timişoara a comunicat Sentinţa nr. 1.926 din 31 iulie 2014 pronunţată de Tribunalul Timiş - Secţia civilă, definitivă prin Decizia nr. 1.089 din 18 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a reţinut că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 stabilesc termenul în care beneficiarul poate solicita indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate de la plătitor, însă termenul de 90 zile menţionat nu reprezintă termenul în care angajatorul poate să recupereze sumele reprezentând indemnizaţii plătite salariaţilor, care se suportă din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, deoarece, în accepţiunea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, angajatorul nu poate avea calitatea de beneficiar.
    Curtea de Apel Târgu Mureş a comunicat opinia judecătorilor Secţiei I civile, potrivit căreia dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, trebuie interpretate în sensul că în categoria beneficiarilor erau cuprinse, la acel moment, doar persoanele prevăzute de art. 1 din acest act normativ, nu şi plătitorii prevăzuţi de art. 36 alin. (3) lit. a) şi b). În fundamentarea acestei opinii, au fost avute în vedere şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 324 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013.

    24. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au exprimat opinii teoretice.
    25. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    26. În urma verificărilor efectuate, se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat, în repetate rânduri, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, a căror interpretare se solicită.
    27. Astfel, prin Decizia nr. 575 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 6 septembrie 2016, Curtea Constituţională a reţinut următoarele:
    "13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 57 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 26 aprilie 2016, s-a pronunţat asupra aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, raportată la aceleaşi prevederi din Constituţie, respingând-o ca neîntemeiată. La paragrafele 17-24 ale acestei decizii, Curtea a reţinut că, în principal, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică diferenţa de tratament juridic instituită de lege între beneficiarii indemnizaţiilor acordate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi cei care plătesc aceste indemnizaţii. Astfel, în vreme ce beneficiarii acestor indemnizaţii pot solicita acordarea acestora doar într-un termen de 90 de zile de la naşterea dreptului, cei care au plătit aceste sume le pot recupera de la cei care le-au încasat necuvenit într-un termen de 3 ani, după cum prevede art. 42 din acelaşi act normativ.
14. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut jurisprudenţa sa, potrivit căreia «principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite». Instanţa de contencios constituţional a precizat, însă, că «un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice». În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, că nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea discriminării. Astfel, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, «trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu îşi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă». Această justificare presupune existenţa unui «scop legitim» şi a unui «raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru obţinerea lui». Având în vedere aceste criterii, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 instituie, într-adevăr, termene diferite de dobândire, respectiv de recuperare a sumelor reprezentând indemnizaţiile acordate în temeiul acestui act normativ. Situaţiile şi categoriile de persoane comparate de autorul excepţiei se află, însă, numai în mod aparent în situaţii analoage ori comparabile. Astfel, deşi atât art. 40 alin. (1), cât şi art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 se referă la sume acordate cu titlu de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale, situaţiile avute în vedere de legiuitor sunt evident diferite. În timp ce textul de lege supus analizei de constituţionalitate stabileşte una dintre condiţiile obţinerii dreptului la indemnizaţia acordată în temeiul ordonanţei amintite, respectiv termenul în care beneficiarul poate solicita acordarea acestei indemnizaţii, art. 42 se referă la dreptul celor care au plătit aceste sume de a le recupera de la cei care le-au încasat necuvenit. Diferenţa de situaţie este determinată în primul rând de efectele urmărite de legiuitor prin instituirea celor două termene. Astfel, prin instituirea unui termen de 90 de zile, în ipoteza textului de lege criticat, legiuitorul a urmărit să asigure o corelare între veniturile încasate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin contribuţia asiguraţilor şi plăţile din acest fond către aceiaşi asiguraţi, pentru a evita situaţiile când, din cauza decalajului mare dintre data naşterii dreptului la indemnizaţie şi data solicitării acestuia, s-ar putea ajunge la un dezechilibru între veniturile fondului şi cuantumul drepturilor decontate.
15. Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a amintit că art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 a prevăzut, înainte de modificarea sa prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, că «Indemnizaţiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite». Modificarea acestui termen în sensul diminuării sale a reprezentat una dintre măsurile prin care, pe calea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, legiuitorul şi-a propus să implementeze un mecanism menit să protejeze asiguraţii de o eventuală incapacitate de plată de către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a drepturilor decontate din acest fond, măsuri impuse, aşa cum se arată în preambulul acestei ordonanţe, de «presiunile financiare exercitate asupra Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, determinate de creşterea cheltuielilor şi a numărului beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, nedublată însă de o creştere proporţională a veniturilor realizate din sumele reprezentând contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii», precum şi de «insuficienţa sumelor alocate în cadrul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate».
16. Curtea a mai reţinut, pe de altă parte, că recuperarea sumelor de bani acordate în mod necuvenit din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate nu urmăreşte satisfacerea unui drept individual, aşa cum este dreptul de a beneficia de indemnizaţiile acordate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, ci protejarea unui interes public care constă în asigurarea şi protejarea fondurilor publice din care se decontează aceste indemnizaţii, situaţie evident diferită de cea avută în vedere de textul de lege supus analizei de constituţionalitate. Mai mult, contextul avut în vedere la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, amintit mai sus, impunea păstrarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.
17. În ceea ce priveşte diferenţa de regim juridic pe care legiuitorul o instituie între drepturile de creanţă ale instituţiilor publice şi drepturile de creanţă ale celorlalte persoane, Curtea a apreciat că sunt relevante considerentele Deciziei nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, în care a reţinut, în esenţă, că instituţiile publice care asigură colectarea contribuţiilor către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate urmăresc asigurarea unui interes general, respectiv
    îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti sănătatea publică, ceea ce justifică de asemenea protecţia deosebită acordată drepturilor de creanţă ale acestor instituţii. Aşa fiind, Curtea a constatat că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate aduse art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 vizând instituirea unui tratament juridic discriminator."

    28. Aceleaşi considerente au fost expuse şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 324 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013.
    29. De asemenea, prin Decizia nr. 371 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 1 noiembrie 2016, a reţinut că „art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 reglementează termenul în care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum şi plătitorii prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) din acelaşi act normativ sunt în drept să solicite restituirea sumelor, în baza documentelor justificative. Autorul excepţiei consideră că textul de lege nu este clar în ceea ce priveşte categoria persoanelor cărora acesta se adresează şi efectele nerespectării termenului de solicitare a restituirii sumelor, susţinând totodată că termenul de 90 de zile este prea scurt. 28. Cât priveşte categoria persoanelor care intră în ipoteza textului de lege criticat, Curtea constată că aceasta este precis indicată de textul de lege, prin trimiterea expresă la dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 care enumeră persoanele vizate. 29. De asemenea, şi efectele nerespectării termenului sunt evidente, de vreme ce textul de lege stabileşte că numai în termenul prevăzut persoanele aflate în ipoteza normei «sunt în drept» să solicite restituirea de la casele de asigurări sociale de sănătate, depăşirea termenului având ca efect decăderea din dreptul de a formula cererea de restituire.“

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept
    30. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat, în principal, că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu este îndeplinită condiţia noutăţii, atâta vreme cât, din consultarea practicii judiciare transmise de curţile de apel, a rezultat că instanţele au pronunţat numeroase hotărâri judecătoreşti cu privire la problema de drept supusă analizei.
    31. Asupra fondului sesizării, au apreciat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, anterior modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, în categoria beneficiarilor sunt incluşi şi plătitorii prevăzuţi de dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) din acelaşi act normativ, nu numai asiguraţii.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    32. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
    Asupra admisibilităţii sesizării
    33. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii ce se impune a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
    1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
    2. cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;
    3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
    4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    5. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    34. Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că doar primele patru condiţii sunt întrunite. Concret, sunt îndeplinite aspectele de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată, precum şi cea referitoare la relaţia de dependenţă dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită şi rezolvarea pe fond a litigiului.
    35. Astfel, Curtea de Apel Piteşti este legal învestită cu soluţionarea unui apel în materia plăţii unor indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, litigiu care, potrivit art. 52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aparţine şi se soluţionează potrivit jurisdicţiei asigurărilor sociale.
    36. Conform art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel. Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate declara numai apel la curtea de apel competentă, iar hotărârile curţilor de apel sunt definitive (art. 155 din actul normativ precitat). De altfel, aşa cum rezultă din prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în conflictele de asigurări sociale. Aşadar, este de netăgăduit că titularul sesizării judecă cauza în ultimă instanţă, prin raportare la dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.
    37. Totodată, instanţa de trimitere, prezentând în încheiere toate detaliile cauzei, de fapt şi de drept, a justificat aptitudinea problemei de drept invocate de a conduce la rezolvarea litigiului. Astfel, chestiunea de drept în discuţie este aceea de a stabili dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, anterior modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, este sau nu aplicabil şi plătitorilor prevăzuţi de art. 36 alin. (3) lit. a) şi b), atunci când angajatorii recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sumele reprezentând indemnizaţii plătite asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, în temeiul art. 38 alin. (2) din acelaşi act normativ. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost invocată de pârâtă în etapa fondului şi respinsă prin sentinţa apelată. Instituţia pârâtă, prin apelul declarat, critică soluţia dată de instanţa de fond acestei excepţii, arătând că s-a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în forma în vigoare la data naşterii raportului juridic dedus judecăţii, respectiv în perioada anilor 2010-2012.
    38. Faţă de conţinutul concret al criticilor formulate prin cererea de apel, de circumstanţele procesului aflat în curs de desfăşurare, se constată că instanţa care a decis sesizarea a justificat legătura dintre chestiunea de drept pusă în discuţie şi modul în care ar putea să îşi fundamenteze soluţia dată căii de atac pe dispoziţiile legale evocate.
    39. Prealabil analizei condiţiei dificultăţii chestiunii de drept supuse interpretării şi a noutăţii acesteia, se impune a reaminti evoluţia textului de lege în discuţie, ca urmare a modificărilor succesive realizate de legiuitor asupra prevederilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.
    40. Astfel, art. 40 alin. (1) a prevăzut, înainte de modificarea sa prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, că: „Indemnizaţiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite.“
    41. Dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, au următoarea redactare: „Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite.“
    42. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că această formă a textului de lege face obiectul sesizării instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept, fiind apreciată de titularul sesizării ca neclară, lacunară.
    43. Ca urmare a modificării normei prin art. V pct. 7 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, aceasta a dobândit următorul conţinut: „Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2),art. 32 alin. (1), precum şi plătitorii prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) erau în drept să le solicite.“
    44. În sfârşit, forma actuală a prevederilor legale în discuţie, după modificarea acestora prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, este următoarea: „Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), art. 32 alin. (1), precum şi plătitorii prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) erau în drept să le solicite.“
    45. Revenind la analiza condiţiei dificultăţii chestiunii de drept, se reţine că în jurisprudenţa anterioară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că, deşi textul de lege (art. 519 din Codul de procedură civilă) nu conţine o definiţie a acestei noţiuni, totuşi, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).
    46. Aşa cum s-a arătat, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie una specifică şi să pună în dezbatere o normă de drept punctuală, o anumită dispoziţie legală, iar nu un întreg act normativ sau o serie de texte de lege din mai multe acte normative, chiar dacă acestea reglementează într-o singură materie. De asemenea, problema de drept, pentru a fi considerată una reală, trebuie să privească posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete, ori, după caz, incerte sau incidenţa unor principii generale al căror conţinut sau sferă de aplicare sunt discutabile.
    47. Din această perspectivă, se constată că problema de drept supusă dezbaterii a fost generată de interpretarea şi aplicarea diferite pe care instanţele judecătoreşti le-au făcut în privinţa unei reglementări legale [art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în forma în vigoare în perioada anilor 2010-2014], ce s-a dovedit a fi insuficient de clară şi precisă, generând în acest fel o practică neunitară.
    48. Rezultă chiar din conţinutul hotărârilor judecătoreşti definitive anexate sesizării că unele instanţe au apreciat că termenul de prescripţie, de 90 de zile, nu vizează dreptul material la acţiune al angajatorilor care recuperează de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate sumele achitate cu titlu de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, sume care depăşesc cuantumul contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, în condiţiile art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 (deciziile nr. 964 din 5 aprilie 2017, nr. 1.006 din 4 aprilie 2018 ale Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă, Decizia nr. 1.768 din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1.954 din 30 octombrie 2013 a Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale). În argumentarea acestor soluţii se reţine, în esenţă, că textul art. 40 alin. (1) se aplică exclusiv asiguraţilor, întrucât doar aceştia pot avea calitatea de beneficiari ai drepturilor prevăzute de acest act normativ, aspect ce rezultă din textul art. 1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, precum şi din succesiunea textelor de lege. Astfel, art. 39, ce precedă norma de drept în discuţie, prevede explicit cui se achită efectiv indemnizaţiile, respectiv numai asiguraţilor.
    49. Rezultă din hotărârile anexate că sunt şi instanţe care au interpretat diferit prevederile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, hotărâri contemporane perioadei în care textul de lege era în vigoare, 2010-2014 (Decizia nr. 2.896 din 29 iunie 2012 şi Decizia nr. 1.525 din 27 septembrie 2013 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 2.205 din 11 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale). Aceste din urmă instanţe au considerat că termenul de prescripţie, de 90 de zile, este un termen special, ce derogă de la dispoziţiile legale de drept comun în materia prescripţiei dreptului material la acţiune, aplicabil deopotrivă atât asiguraţilor, cât şi angajatorilor acestora, atunci când solicită plata sumelor reprezentând indemnizaţii prevăzute de acest act normativ.
    50. Plătitorii de indemnizaţii, prevăzuţi de art. 36 alin. (3) lit. a) şi b), sunt ei înşişi „beneficiari“, în sensul art. 39 alin. (1) din această ordonanţă, întrucât legea nu cuprinde o definiţie a noţiunii de beneficiar. Or, dacă legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă.
    51. După consultarea curţilor de apel cu privire la problema de drept în discuţie, a rezultat o orientare jurisprudenţială majoritară în favoarea primei opinii, potrivit căreia termenul de prescripţie aplicabil dreptului material la acţiune al angajatorilor, pentru recuperarea sumelor plătite asiguraţilor cu titlu de indemnizaţii de asigurări sociale, în condiţiile art. 38 alin. (2) din ordonanţă, este cel de drept comun, de 3 ani (decizii transmise de curţile de apel Braşov, Bucureşti, Cluj, Timişoara, Craiova). A fost identificat chiar şi un punct de vedere izolat, respectiv o a treia opinie, în sensul că termenul de prescripţie este cel de 5 ani, prevăzut de art. 135 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, întrucât aceste sume ar reprezenta creanţe fiscale, astfel cum sunt definite de art. 22 din acelaşi act normativ (Decizia nr. 7.235 din 29 martie 2014 a Curţii de Apel Cluj, Decizia nr. 233 din 13 februarie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, Decizia nr. 1.652 din 30 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi).
    52. Prin urmare, potrivit celor arătate, anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, a existat o jurisprudenţă neunitară în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, o reglementare legală ce s-a dovedit a fi insuficient de clară şi de precisă. Aşadar, condiţia dificultăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată, drept condiţie de admisibilitate a acestei proceduri de unificare a practicii judiciare, poate fi considerată îndeplinită.
    53. În schimb, condiţia noutăţii problemei de drept cu a cărei rezolvare de principiu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, nu este întrunită.
    54. Pentru a conchide asupra noutăţii chestiunii de drept, nu este suficient a verifica doar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja sau dacă aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    55. Aşa cum instanţa supremă a decis în jurisprudenţa sa, în lipsa unei definiţii a noutăţii chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă (a se vedea, în acest sens, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; nr. 3 şi nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015).
    56. În acest sens, s-a statuat că este îndeplinită cerinţa noutăţii atunci când problema de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat, încă, o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial.
    57. Totodată, s-ar putea impune anumite clarificări ale unei norme mai vechi, într-un context legislativ nou (o aşa-zisă reevaluare a interpretării normei).
    58. În egală măsură, noutatea se poate raporta şi la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit de curând actuală.
    59. Aşadar, fără a absolutiza criteriul vechimii normei a cărei interpretare se solicită, se impune a observa că textul de lege disputat a fost în vigoare doar până la modificarea sa prin art. V pct. 7 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014. Chiar dacă legea veche este încă aplicabilă raporturilor juridice născute sub imperiul acesteia, modificarea intervenită nu poate fi ignorată.
    60. Ceea ce este însă important de reţinut este faptul că sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost anterior dedusă judecăţii.
    61. Conform unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, în timp ce opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.
    62. În cauza de faţă, din consultarea practicii judiciare transmise de curţile de apel, rezultă că instanţele au pronunţat numeroase hotărâri cu privire la problema de drept supusă analizei. Chiar dacă s-a conturat o practică judiciară neunitară, nu trebuie ignorat scopul legiferării acestei instituţii procesuale a hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită (control a posteriori). De altfel, înainte de a fi accesat oricare dintre cele două mecanisme de unificare a jurisprudenţei, legiuitorul însuşi a intervenit pentru a aduce textului de lege disputat mai multă claritate.
    63. Prin urmare, câtă vreme problema de drept a fost dedusă judecăţii instanţelor naţionale şi s-a conturat o jurisprudenţă în această materie, elementul de noutate s-a pierdut, nefiind întrunită această condiţie de admisibilitate.
    64. Concluzionând, se reţine că mecanismul de unificare a practicii judiciare, reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificat, atâta vreme cât legiuitorul a instituit anumite condiţii restrictive şi cumulative de admisibilitate, iar una dintre acestea nu este îndeplinită.


    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.378/90/2015, cu privire la următoarea problemă de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014 privind modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2015, în sensul de a se stabili dacă în categoria beneficiarilor sunt sau nu cuprinşi şi plătitorii prevăzuţi de dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) din acelaşi act normativ sau numai persoana asigurată.“
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2018.



                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
                    GABRIELA ELENA BOGASIU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice