Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 7 din 17 ianuarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi a celor ale art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ, prin raportare la prevederile art. 322 prima frază din Codul de procedură civilă de la 1865 şi art. 322 pct. 10 din acelaşi cod

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 7 din 17 ianuarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi a celor ale art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ, prin raportare la prevederile art. 322 prima frază din Codul de procedură civilă de la 1865 şi art. 322 pct. 10 din acelaşi cod

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 285 din 24 aprilie 2017

Comenteaza legea


┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu       │- preşedinte        │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache        │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu       │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea  │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar  │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu  │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila         │- judecător         │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora  │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi a celor ale art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ, prin raportare la prevederile art. 322 prima frază din Codul de procedură civilă de la 1865 şi art. 322 pct. 10 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Adrian Vasilescu şi Adrian Sufaru în Dosarul nr. 17.184/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 365D/2016.
    2. La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 15 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.184/299/2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi a celor ale art. 18 alin. (3) din aceeaşi lege, prin raportare la art. 322 prima frază din Codul de procedură civilă de la 1865 şi art. 322 pct. 10 din acelaşi cod. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Adrian Vasilescu şi Adrian Sufaru cu ocazia soluţionării unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 3 lit. c) liniuţa a 4a din Legea nr. 146/1997 încalcă norma constituţională prevăzută de art. 56 alin. (2) din Constituţie, întrucât baza legală pe care este aşezată obligaţia de plată a taxei de timbru nu este una justă. Arată că taxa de timbru prevăzută de Legea nr. 146/1997 reprezintă o taxă parafiscală care se colectează în temeiul unor norme juridice adoptate special în acest scop, făcându-se venit la bugetul de stat. Prin raportare la art. 56 alin. (2) din Constituţie, prevederile art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a din Legea nr. 146/1997 prevăd o sarcină fiscală excesivă, impunând o obligaţie disproporţionată faţă de scopul propus, aducând atingere drepturilor particularilor în raport cu interesul public, cu consecinţa încălcării unor drepturi fundamentale, precum dreptul de acces la justiţie şi dreptul de proprietate. Aşa fiind, introducerea unei taxe exorbitante de 3% pentru o cerere care, deşi vizează o valoare determinată sau determinabilă a cererii de partaj, este considerată neevaluabilă în bani, reprezintă în opinia autorilor excepţiei o injustă aşezare a taxei respective.
    6. Cu privire la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, autorii excepţiei apreciază că aceste prevederi sunt neconstituţionale, în primul rând, din perspectiva neparticipării părţilor la judecarea cererii de reexaminare, prin soluţionarea acesteia în camera de consiliu, fără citarea părţilor, şi golirea de conţinut a unei eventuale decizii favorabile, dată de Curtea Constituţională, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Apreciază că „norma de la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 trebuie analizată în directă corelare cu cea prevăzută de art. 322 prima frază din Codul de procedură civilă, prin raportare şi la art. 322 pct. 10 din acelaşi cod“. În mod concret, arată că, în situaţia în care un justiţiabil înţelege să invoce în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de reexaminare a taxei de timbru o excepţie de neconstituţionalitate, acesta dobândeşte şi dreptul de a o susţine atât în scris, cât şi verbal. Or, prin necitarea părţilor şi judecarea în camera de consiliu, este golit de conţinut tocmai dreptul de a purta discuţii contradictorii privind excepţia de neconstituţionalitate, de a o susţine verbal, de a putea expune argumente şi apărări faţă de orice problemă care ar putea fi invocată de judecător, cu riscul serios şi previzibil de a fi afectat însuşi dreptul de acces la justiţie. În al doilea rând, apreciază că prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 sunt neconstituţionale prin faptul că încheierea dată în complet de judecător este irevocabilă. Din această perspectivă, apreciază că, raportat la art. 322 prima frază din Codul de procedură civilă de la 1865 coroborat cu art. 322 pct. 10 din acelaşi cod, deşi hotărârea dată în soluţionarea cererii de reexaminare este irevocabilă, ea nu este dată de o instanţă de recurs, astfel încât, deşi partea „câştigă“ prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, ea nu are niciun mijloc pentru a-şi valorifica dreptul câştigat. Ca atare, acesta este teoretic şi iluzoriu, întrucât, deşi decizia pronunţată de Curtea Constituţională este una definitivă şi obligatorie şi dă naştere unui motiv de revizuire, partea nu poate recurge la acest mijloc procedural.
    7. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, referitor la art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, apreciază că aceste prevederi nu contravin art. 21 şi art. 56 alin. (2) din Constituţie, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Cu privire la art. 18 alin. (3) din legea precitată, instanţa de judecată apreciază ca fiind valabile, pentru identitate de raţiune, considerentele reţinute de Curte prin deciziile nr. 102 din 9 februarie 2006 sau nr. 1.152 din 6 noiembrie 2008, decizii prin care a statuat în sensul constituţionalităţii acestor prevederi legale.
    8. În ceea ce priveşte art. 322 prima frază şi art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă, instanţa apreciază că autorii excepţiei critică aceste prevederi din perspectiva neincluderii în sfera hotărârilor care pot fi atacate cu cerere de revizuire şi a încheierilor irevocabile în materie necontencioasă. În acest context, instanţa apreciază că prevederile criticate nu sunt neconstituţionale, având în vedere faptul că dreptul la acţiune nu este un drept absolut, aşa încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii diferite, reguli speciale de procedură.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. c) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, precum şi a celor ale art. 322 prima frază din Codul de procedură civilă de la 1865 raportat la art. 322 pct. 10 din acelaşi cod este neîntemeiată, sens în care invocă practica în materie a Curţii Constituţionale. De asemenea, arată că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate. Din această perspectivă, prevederile legale criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie sau dreptului la un proces echitabil.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 3 lit. c) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, raportat la prevederile art. 322 prima frază din Codul de procedură civilă de la 1865 şi art. 322 pct. 10 din acelaşi cod.
    14. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost abrogată prin art. 58 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nuanţând interpretarea sintagmei „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare“, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. O astfel de soluţie a fost justificată prin faptul că, deşi abrogată, „legea civilă poate ultraactiva în unele situaţii, potrivit principiului « tempus regit actum» “. De asemenea, şi Codul de procedură civilă de la 1865 a fost abrogat, astfel încât, aceleaşi argumente mai sus menţionate sunt aplicabile şi în cazul prevederilor art. 322 prima frază din Codul de procedură civilă de la 1865 şi a celor ale art. 322 pct. 10 din acelaşi cod. În acest context, Curtea constată că este competentă şi urmează a se pronunţa asupra prevederilor de lege cu care a fost sesizată, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare, ele continuând să îşi producă efectele în cauza concretă dedusă judecăţii.
    15. Din examinarea criticilor formulate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, autorii excepţiei critică numai liniuţa a 4-a acestui articol, referitoare la taxarea cererilor de partaj.
    16. Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 322 prima frază din Codul de procedură civilă de la 1865 şi art. 322 pct. 10 din acelaşi cod, prevederi care au următorul cuprins:
    - Art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a:
    "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]
    c) cereri pentru: […]
    - cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile.
    Separat de această taxă, dacă părţile contestă bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condiţiile art. 2 alin. (1);"

    – Art. 18 alin. (3): „Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă.“;
    – Art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865:
    "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]
10. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare."

    17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, precum şi art. 148 cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, prin raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, art. 6 alin. (2) din Tratatul de la Lisabona şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte modul de taxare a cererilor în materia partajului judiciar, astfel cum acesta a fost reglementat prin art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, Curtea s-a mai pronunţat din perspectiva unor critici similare.
    19. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, şi Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, spre exemplu, a statuat că „accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. În virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora « Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice» , plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.“ De asemenea, Curtea a reţinut că legiuitorul are deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului. Stabilirea modalităţii de plată a taxelor judiciare de timbru, ca de altfel şi a cuantumului lor, este o opţiune a legiuitorului, ce ţine de politica legislativă fiscală.
    20. Cu privire la critica ce vizează art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, prin Decizia nr. 753 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2015, sau Decizia nr. 839 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, spre exemplu, Curtea a reţinut că obiectul textului criticat îl constituie o normă procedurală care reglementează soluţionarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei de timbru, aşadar un incident procedural, prealabil antamării fondului de către instanţa de judecată. În condiţiile în care în discuţie este o chestiune prealabilă, soluţionarea acesteia este guvernată de principiul celerităţii, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, a obligativităţii citării părţilor, ca şi a posibilităţii exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare.
    21. De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997 reglementează competenţa şi procedura în materia taxelor judiciare de timbru, potrivit abilitării conferite legiuitorului prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, dar, întrucât nu este vorba despre un litigiu privind fondul dreptului, nu îşi găsesc aplicare mijloacele şi garanţiile procesuale prevăzute de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Aşa fiind, procedura aplicabilă în acest caz are ca finalitate satisfacerea imperativului celerităţii, şi prin aceasta derogă de la dreptul comun. Curtea a mai reţinut că procedura reexaminării modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru este o procedură incidentă în desfăşurarea unui proces, care, în principiu, se realizează cu respectarea condiţiei publicităţii impuse de art. 127 din Constituţie, condiţie ce nu are însă un caracter absolut, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la aceasta. Raţiuni ce ţin de necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti justifică în mod obiectiv soluţia legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - şi mijloacele procedurale utilizate.
    22. Totodată, Curtea a constatat că acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare ce permit instanţei judecătoreşti să examineze circumstanţele specifice fiecărui caz şi să realizeze un just echilibru între interesele individuale şi cele privind administrarea justiţiei, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiţie.
    23. Şi în ceea ce priveşte critica raportată la prevederile art. 322 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunţat în sensul conformităţii acestor prevederi cu Legea fundamentală, exemplu fiind Decizia nr. 666 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 30 octombrie 2006, Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, sau Decizia nr. 164 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 27 iunie 2016. Curtea a reţinut că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte. De asemenea, Curtea a constatat că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate. Din această perspectivă, prevederile legale criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie sau dreptului la un proces echitabil.
    24. De altfel, instanţa de contencios constituţional a stabilit în jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie nu presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite.
    25. În fine, prin Decizia nr. 164 din 24 martie 2016, Curtea a statuat că „revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 din Codul de procedură civilă poate fi exercitată de cel căruia i s-a admis excepţia şi de cel căruia excepţia i-a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, fără a face distincţie că hotărârea a cărei revizuire se cere vizează sau nu fondul. În cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională“.
    26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Vasilescu şi Adrian Sufaru în Dosarul nr. 17.184/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că prevederile art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi a celor ale art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ, prin raportare la prevederile art. 322 prima frază din Codul de procedură civilă de la 1865 şi art. 322 pct. 10 din acelaşi cod sunt constituţionale în raport de criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2017.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 7 din 17 ianuarie 2017

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"