Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 699 din 31 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, precum şi ale art. 252 alin. (1) şi art. 442 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 699 din 31 octombrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, precum şi ale art. 252 alin. (1) şi art. 442 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 699 din 31 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, precum şi ale art. 252 alin. (1) şi art. 442 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 61 din 29 ianuarie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, precum şi ale art. 252 şi art. 442 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cristian Dică Hristu în Dosarul nr. 5.982/109/2017 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.164D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 29 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.982/109/2017, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, precum şi ale art. 252 şi ale art. 442 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Cristian Dică Hristu cu prilejul soluţionării recursului împotriva unei sentinţe pronunţate într-o cauză având ca obiect anularea unui ordin emis de prefect.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 au fost adoptate înainte de revizuirea Constituţiei în anul 2003. Posibilitatea de contestare a unei hotărâri judecătoreşti este prevăzută şi în Legea nr. 393/2004, iar prin art. 16 din Legea nr. 393/2004 nu mai este reglementată aceeaşi procedură derogatorie din art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001. Existenţa a două legi în domeniu, cu proceduri diferite de contestare, din care numai ultima este în acord cu art. 129 din Constituţie, a generat o interpretare prin care autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost prejudiciat, cu atât mai mult cu cât art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 a fost aplicat de instanţa de fond după încheierea dezbaterilor, după comunicarea sentinţei recurate, după formularea recursului, pe calea unei proceduri în care autorul excepţiei nu a fost citat, lipsită de contradictorialitate şi oralitate, printr-o Încheiere din 31 ianuarie 2018. Autorul consideră că se creează, totodată, un paralelism legislativ, interzis prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    6. Cu privire la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, autorul excepţiei invocă lipsa de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a normei legale criticate, ceea ce rezultă din interpretarea dată de instanţa de fond asupra competenţei prefectului de a emite ordine de constatare a încetării mandatului înainte de termen, de drept. Lipsa unor precizări clare în cuprinsul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 a condus la depăşirea atribuţiilor de către prefect, care a constatat încetarea de drept a mandatului de primar, în lipsa unui caz de încetare stabilit prin lege, respectiv conflictul de interese de tip administrativ. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 449 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 18 august 2015.
    7. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 252 din Codul de procedură civilă, autorul susţine că norma legală indicată este lipsită de claritate şi previzibilitate, în condiţiile în care sintagma „dreptul în vigoare în România“ din cuprinsul art. 252 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu este definită, astfel încât destinatarii normei să îşi poată adapta conduita, ceea ce determină încălcarea art. 1 alin. (5), art. 147 alin. (4) din Constituţie şi a Legii nr. 24/2000. Astfel, nu se precizează dacă deciziile Curţii Constituţionale se includ sau nu în sintagma „ordinea de drept“, în condiţiile în care, prin art. 514-521 din Codul de procedură civilă se face trimitere doar la deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    8. Referitor la prevederile art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi la noţiunea de „eroare materială“ cuprinsă de aceste prevederi, autorul excepţiei arată că acestea încalcă exigenţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate specifice normelor. Lipsa unei definiţii clare şi precise a noţiunii „eroare materială“ din această normă, ce se impune a o diferenţia faţă de noţiunea „eroare materială“ din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, generează confuzie, imprecizie şi interpretări abuzive. Cu privire la prevederile art. 442 alin. (2) din Codul de procedură civilă se susţine că acestea sunt neconstituţionale, deoarece lasă la latitudinea judecătorului citarea părţilor, ceea ce încalcă exigenţele contradictorialităţii şi oralităţii, specifice unui proces echitabil.
    9. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, rezumându-se la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, ale art. 252 şi ale art. 442 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015.
    14. Referitor la prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, Curtea observă că, ulterior sesizării sale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, acestea au fost abrogate prin art. 597 alin. (2) lit. e) şi h) din Partea IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019. Însă, având în vedere că în cauza dedusă judecăţii produc efecte juridice prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 şi în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a reţine ca obiect al excepţiei aceste dispoziţii de lege, care au următorul cuprins:
    - Art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001: „Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.“
    Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă şi irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitivă».“

    – Art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004: „Ordinul va avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al oraşului, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.“
    Referitor la prevederile art. 252 din Codul de procedură civilă, din examinarea considerentelor încheierii de sesizare şi a notelor scrise ale autorului excepţiei, Curtea observă că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează art. 252 alin. (1) din Codul de procedură civilă, urmând a reţine ca obiect al excepţiei aceste dispoziţii de lege.
    Prevederile art. 252 alin. (1) şi ale art. 442 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins:
    - Art. 252 alin. (1): „Instanţa de judecată trebuie să ia cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare în România.“;
    – Art. 442 alin. (1) şi (2):
    "(1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.
(2) Instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu. Părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri."




    15. În opinia autorului excepţiei, prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul obligativităţii respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 124 alin. (2) potrivit cărora „Justiţia e unică, imparţială şi egală pentru toţi“, art. 129 privind folosirea căilor de atac şi art. 154 privind conflictul temporal de legi, precum şi art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    16. De asemenea, autorul excepţiei susţine că prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) şi art. 121 alin. (2) potrivit cărora „Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe“, precum şi art. 6 şi 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    17. Autorul mai susţine că prevederile art. 252 din Codul de procedură civilă încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale şi art. 154.
    18. În fine, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 442 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 126 alin. (2) potrivit căruia: „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, Curtea reţine că aceste norme au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 239 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 1 aprilie 2008, Decizia nr. 153 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 14 iunie 2013, Decizia nr. 229 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 6 iulie 2017, Decizia nr. 228 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 12 iunie 2017, Decizia nr. 507 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 29 august 2018, şi Decizia nr. 304 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 31 iulie 2019, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate. Prin deciziile menţionate, ale căror considerente îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea a reţinut, în esenţă, că modalitatea de contestare în justiţie a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar este în mod firesc caracterizată prin celeritate, natura cauzelor supuse controlului judecătoresc în asemenea situaţii impunând o rezolvare promptă şi definitivă pentru trecerea la etapa următoare, cea a declanşării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului pentru alegerea unui nou primar. În aceste condiţii, Curtea a constatat că prevederile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 conţin norme de procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, adoptate de legiuitor în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie şi care nu îngrădesc exercitarea dreptului la folosirea căilor legale de atac şi nici nu contravin principiului accesului liber la justiţie.
    20. Curtea a mai reţinut că termenele ce caracterizează această procedură specială sunt mai scurte decât cele întâlnite în procedura de drept comun (contestaţia - formulată în 10 zile de la comunicare şi soluţionată în 30 de zile de către instanţa de contencios administrativ) şi tot din aceleaşi considerente este admisă excepţia de la obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, specifică, de altfel, contenciosului administrativ. Totodată, este de remarcat că pe parcursul soluţionării contestaţiei de către instanţa de contencios administrativ, ambele părţi din litigiu - atât primarul, cât şi prefectul - îşi pot exercita neîngrădit drepturile şi garanţiile procesuale specifice procesului echitabil într-un stat democratic, astfel că nu se poate susţine încălcarea accesului liber la justiţie sub toate aspectele sale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 239 din 4 martie 2008, precitată).
    21. Curtea a reiterat, în acord cu jurisprudenţa sa, că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (în acest sens a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
    22. Distinct de acestea, Curtea reţine că prevederile art. 129 din Constituţie stabilesc dreptul părţilor interesate şi al Ministerului Public de a exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti căile de atac potrivit legii, dar aceasta nu înseamnă reglementarea constituţională a principiului dublului grad de jurisdicţie. Este adevărat că art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnată penal, dar, pe de altă parte, nu există obligativitatea extinderii acestui principiu şi în materie civilă. De asemenea, noţiunea de „proces echitabil“ nu implică imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac al hotărârilor judecătoreşti (a se vedea în acest sens Decizia nr. 86 din 20 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 5 iunie 2001).
    23. De asemenea, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile referitoare la un pretins paralelism legislativ între dispoziţiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 şi cele ale art. 16 din Legea nr. 393/2004, având în vedere însuşi conţinutul normelor juridice indicate. Astfel, prin art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 se reglementează contestarea în justiţie a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar, în timp ce art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 stabileşte documentele pe baza cărora prefectul emite ordinul privind încetarea de drept a mandatului de primar. Ipotezele juridice pe care le consacră sunt diferite, nu se exclud, urmând a fi interpretate coroborat. Prin urmare, reţinând că prevederile legale criticate sunt clare şi precise, iar interpretarea lor sistematică oferă suficiente repere pentru ca destinatarii acestora să îşi adapteze conduita în mod corespunzător, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie nu sunt încălcate.
    24. Referitor la celelalte dispoziţii din Constituţie, Curtea observă că, în raport cu criticile enunţate, acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001.
    25. În ceea ce priveşte prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 544 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 28 octombrie 2016, şi Decizia nr. 466 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 4 ianuarie 2019, instanţa de contencios constituţional a respins excepţia de neconstituţionalitate. Curtea a reţinut că, în cazul încetării înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată această împrejurare, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 393/2004. În acelaşi sens, prevederile art. 69 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 stabilesc că prefectul, prin ordin, ia act de încetarea mandatului de primar. În aceste condiţii, Curtea a observat că prefectului îi revine rolul de a „constata“, respectiv de „a lua act“ de încetarea mandatului de primar în caz de incompatibilitate, astfel că, în acest caz, prefectul îndeplineşte, în temeiul legii, o formalitate necesară în vederea asigurării funcţionării autorităţii administraţiei publice, în condiţii de imparţialitate, fără a fi pusă în discuţie crearea unui raport de subordonare între primar şi prefect.
    26. Curtea a constatat că prevederile de lege criticate dau expresie rolului prefectului, în calitate de reprezentant al Guvernului, de a asigura, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice, astfel cum stabileşte art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 24 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare. Curtea observă că Legea nr. 340/2004 a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, iar soluţia legislativă prevăzută de art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 340/2004 a fost preluată de dispoziţiile art. 253 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
    27. Referitor la critica privind încălcarea art. 121 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea a observat că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate reglementează procedura constatării încetării mandatului de primar înainte de termen, ţinându-se cont de toate etapele necesare şi specifice acestui domeniu şi fără a afecta funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale.
    28. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 stabilind documentele pe baza cărora prefectul emite ordinul privind încetarea mandatului de primar înainte de termen nu aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la claritatea, precizia şi previzibilitatea legii.
    29. Soluţia pronunţată de instanţa de contencios constituţional, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    30. Dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului nu au incidenţă în cauza de faţă, deoarece prevederile de lege criticate nu se circumscriu, ca domeniu de reglementare, materiei penale.
    31. Referitor la prevederile art. 252 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că textul de lege criticat este reglementat în Codul de procedură civilă, cartea a II-a Procedura contencioasă, titlul I Procedura în faţa primei instanţe, capitolul II Judecata, secţiunea a 2-a Cercetarea procesului, subsecţiunea a 3-a Probele, §1. Dispoziţii generale. Prin aceste dispoziţii, legiuitorul a reglementat obligaţia instanţei de judecată de a lua cunoştinţă, din oficiu, de dreptul în vigoare în România, adică de totalitatea normelor care fac parte din ordinea juridică, dând expresie principiului iura novit curia. Această obligaţie îşi are sorgintea în principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv obligaţia judecătorului de a primi şi soluţiona orice cerere ce intră în competenţa de judecată a instanţei, principiul legalităţii procesului civil, precum şi principiul potrivit căruia judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile [art. 5, art. 7 şi art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă]. Pentru respectarea acestor principii, în art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă este reglementată obligaţia părţii interesate de a face proba normelor legale care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege.
    32. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile legale criticate, astfel cum sunt redactate, nu prezintă elemente care să le afecteze precizia şi claritatea şi că un specialist al dreptului, cum este judecătorul, are posibilitatea de a le interpreta şi aplica în cauzele cu care este învestită instanţa judecătorească.
    33. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea observă că prevederile legale criticate nu exclud deciziile Curţii Constituţionale din sfera actelor juridice de care judecătorul trebuie să aibă cunoştinţă în soluţionarea oricărei cereri ce intră în competenţa de judecată a instanţei. În acelaşi timp, dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie invocate în cauză şi ale art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, stabilesc că decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi general obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Aşadar, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, în raport cu art. 1 alin. (5) şi art. 147 din Constituţie.
    34. Dispoziţiile art. 154 din Constituţie privind conflictul temporal de legi nu au incidenţă în cauză.
    35. Referitor la prevederile art. 442 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 142 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 6 iulie 2018, şi Decizia nr. 304 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 31 iulie 2019, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.
    36. Examinând critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sub aspectul pretinsei neclarităţi a normei care utilizează noţiunea de „erori materiale“, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, referitor la principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea a observat hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 şi 21 octombrie 2013, pronunţate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93, în care s-a reţinut că formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 23, şi Decizia nr. 611 din 2 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 5 martie 2019).
    37. Aplicând aceste considerente de principiu în cauză, Curtea a reţinut că prevederile art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt suficient de clare pentru ca destinatarii acestora să poată înţelege cuprinsul lor. Textul legal criticat este redactat cu supleţe, enumerând exemplificativ acele tipuri de erori care se încadrează în ipoteza normei. Astfel, erorile materiale vizează greşeli sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau de calcul, precum şi orice alte erori materiale, a căror corectare nu are influenţă asupra soluţiei pronunţate cu privire la litigiul dedus judecăţii.
    38. Prin urmare, exigenţele de calitate a legii fiind respectate, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie nu sunt încălcate.
    39. Referitor la prevederile art. 442 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea precizează că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 142 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 6 iulie 2018, instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, cu privire la procedura îndreptării erorilor materiale, Curtea a precizat că, prin mai multe decizii, a analizat constituţionalitatea prevederilor similare din Codul de procedură civilă din 1865, cuprinse la art. 281, şi a constatat conformitatea acestora cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 644 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 7 noiembrie 2006, Decizia nr. 34 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 22 februarie 2007, sau Decizia nr. 735 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 octombrie 2007, ale căror considerente îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză. Curtea a observat că, prin procedura reglementată de dispoziţiile art. 281 din Codul de procedură civilă din 1865, partea care formulează o cerere de îndreptare a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti nu poate urmări schimbarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată, ci doar îndreptarea unor erori materiale sau înlăturarea unor neclarităţi ivite cu privire la dispozitiv. Prin urmare, instanţa care soluţionează o astfel de cerere nu judecă fondul cauzei.
    40. De asemenea Curtea a reţinut că, prin instituţia îndreptării (precum şi prin cea a lămuririi şi completării) unei hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea în soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, evitând exercitarea unei căi de atac pentru repararea omisiunii instanţei, atunci când aceasta priveşte erori materiale şi nu are incidenţă asupra fondului dreptului substanţial dedus judecăţii. Totodată, Curtea a constatat că textele de lege criticate reprezintă norme de procedură, adoptate de legiuitor în temeiul competenţei sale constituţionale, atribuită potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.
    41. Curtea a mai constatat că soluţionarea cererii de îndreptare a erorilor materiale în camera de consiliu, fără citarea părţilor, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 21 din Constituţie. Întrucât nu repune în discuţie soluţia pronunţată cu privire la dreptul litigios, această procedură nu impune aplicarea şi reglementarea în mod corespunzător a principiului oralităţii şi contradictorialităţii şi, prin urmare, părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri.
    42. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Curtea constată că soluţia pronunţată de instanţa de contencios constituţional, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    43. În final, Curtea subliniază că aspectele evidenţiate de autorul excepţiei cu privire la interpretarea şi aplicarea defectuoasă a legii de către autorităţile publice nu ţin de resortul contenciosului constituţional, ci revin spre analiză instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv instanţei de control judiciar.
    44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Dică Hristu în Dosarul nr. 5.982/109/2017 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, precum şi ale art. 252 alin. (1) şi ale art. 442 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016