Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 699 din 19 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 699 din 19 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 683 din 22 iulie 2025
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Eugen Delcea în Dosarul nr. 10.462/63/2016/a9 al Tribunalului Dolj - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 222D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 370 din 3 iunie 2021, ale cărei considerente îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Sentinţa nr. 29 din 21 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.462/63/2016/a9, Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Eugen Delcea într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 sunt neconstituţionale, deoarece: (i) conţin o premisă de vinovăţie care nu este conformă cu principiile de drept, culpa putând fi prezumată, chiar dacă nu a fost dovedită vreo vinovăţie în producerea insolvenţei; (ii) au o formulare care conduce la interpretări total opuse chiar în ceea ce priveşte aplicarea acestora de către instanţele judecătoreşti. Prin urmare, cele învederate conduc la concluzia că normele criticate sunt contrare principiului prezumţiei de nevinovăţie, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, în componentele sale.
    6. Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care, ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor menţionate în susţinerea excepţiei, arată că dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 sunt constituţionale, întrucât, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor criticate, judecătorul-sindic nu pronunţă o hotărâre în baza prezumţiei de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, ci are obligaţia, potrivit prevederilor art. 22 din Codul de procedură civilă, să stabilească situaţia de fapt în baza unui probatoriu complex - dezbaterea asupra tuturor împrejurărilor cauzei, prezentarea apărărilor şi susţinerea părţilor - şi numai după aceea poate aplica dispoziţiile legale criticate, în măsura în care acestea sunt incidente.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins:
    "(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: [...]
    d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă;"

    11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (11) cu privire la principiul prezumţiei de nevinovăţie şi ale art. 24 - Dreptul la apărare. De asemenea, se menţionează art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil şi la prezumţia de nevinovăţie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 370 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 10 august 2021, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
    13. Cu acel prilej, Curtea a observat că Legea nr. 85/2014 a preluat concepţia legii anterioare (şi anume Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei) cu privire la natura juridică a răspunderii persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, dacă au comis vreuna dintre faptele ilicite enumerate limitativ de art. 169 din Legea nr. 85/2014, aceasta fiind o răspundere civilă, iar, în funcţie de izvorul obligaţiei încălcate, răspunderea civilă poate fi delictuală pentru fapta proprie sau contractuală. Răspunderea persoanelor menţionate de art. 169 din Legea nr. 85/2014 este condiţionată de existenţa unui pasiv neacoperit, dar poate fi incidentă în toate formele procedurii insolvenţei, respectiv generală sau simplificată, de reorganizare ori faliment, iar această formă de răspundere civilă nu poate fi angajată decât dacă debitorul este persoană juridică şi numai în cadrul procedurii insolvenţei.
    14. În ceea ce priveşte condiţiile răspunderii prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014, prin jurisprudenţa antereferită, Curtea a arătat că răspunderea civilă întemeiată pe dispoziţiile acestui articol de lege presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa prejudiciului, existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia făptuitorului. Totodată, în conformitate cu art. 1.357 alin. (1) din Codul civil, „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare“ , iar astfel faptele care pot atrage răspunderea civilă a persoanelor avute în vedere de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 trebuie să fie ilicite, adică să fie comise cu nesocotirea unor dispoziţii legale sau cu încălcarea unor reguli convenţionale. Cele patru condiţii ale răspunderii civile, mai sus menţionate, trebuie îndeplinite indiferent de natura răspunderii - răspundere delictuală sau contractuală. Singura diferenţă dintre cele două forme de răspundere civilă nu este în materia condiţiilor, ci a probaţiunii, întrucât, în timp ce în cazul răspunderii delictuale toate cele patru condiţii trebuie dovedite, în cazul răspunderii contractuale, una dintre ele, şi anume vinovăţia, este prezumată relativ dacă în prealabil se face dovada că persoana în cauză a încălcat o obligaţie contractuală. În acest sens sunt şi prevederile criticate în cauză, potrivit cărora, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă, prezumţia fiind relativă.
    15. Cu privire la fapta prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, prin Decizia nr. 370 din 3 iunie 2021, precitată, paragrafele 24 şi următoarele, Curtea a reţinut că aceasta se referă la trei ipoteze, şi anume: s-a ţinut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În ceea ce priveşte obligaţia de a ţine registrele cerute de lege, condiţia impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică faptul că nu s-a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă. Aşadar, simplul fapt că nu s-ar fi ţinut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.
    16. În acest context, Curtea a observat că normele juridice care reglementează organizarea şi ţinerea evidenţelor contabile sunt cuprinse în Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, şi în normele de aplicare ale acesteia. Ţinerea unei contabilităţi fictive, cauzarea dispariţiei unor documente contabile sau neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea pot constitui atât conţinutul art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, cât şi al unor infracţiuni, cum ar fi infracţiunea de bancrută frauduloasă [art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal] sau infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, ori pot întruni conţinutul unei contravenţii la regimul fiscal. Având în vedere faptul că, în sine, încălcarea normelor privind ţinerea contabilităţii nu este producătoare de prejudicii, nu este suficientă simpla existenţă a neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea, ci mai este necesar ca prin această faptă să se fi produs starea de insolvenţă, adică să existe legătură de cauzalitate între faptă şi starea de încetare a plăţilor. Această faptă poate constitui nu doar o faptă ilicită din punct de vedere civil, ci poate constitui conţinutul infracţiunii de bancrută frauduloasă sau al unor infracţiuni ori contravenţii la regimul fiscal. Astfel, potrivit art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, criticat în speţă, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă şi poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă admis de lege. Referitor la acest caz de angajare a răspunderii persoanelor care au contribuit la insolvenţa debitorului, Curtea a reţinut că prezumţia de existenţă a culpei şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu există numai în ceea ce priveşte faptele ilicite comise după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2014, cu respectarea art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    17. Totodată, Curtea a învederat şi faptul că, în orice procedură de insolvenţă, analiza documentelor contabile este esenţială pentru a se stabili cauzele şi împrejurările intrării în insolvenţă. Din acest motiv, legea instituie obligaţia depunerii acestor documente încă de la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, iar această obligaţie revine debitorului prin organele sale. Referitor la consecinţele care decurg în acele cazuri în care aceste documente nu ajung să fie puse la dispoziţia practicianului în insolvenţă desemnat în procedură, Curtea a apreciat că prin completarea soluţiei legislative cuprinse în art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, astfel cum se regăseşte în prezent în art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a avut ca scop eliminarea unei practici judiciare contradictorii cu privire la atragerea răspunderii pentru neţinerea contabilităţii atunci când administratorul social nu a predat documentele contabile. Aceasta întrucât, chiar dacă şi în vechea reglementare opinia majoritară era în sensul antrenării răspunderii, concluzia se întemeia însă pe o prezumţie judecătorească. În noua reglementare, prezumţia este una legală, astfel încât, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă, astfel încât autorul faptei o poate răsturna prin predarea contabilităţii. Pentru ca nerespectarea prevederilor referitoare la evidenţa contabilităţii să atragă răspunderea pentru intrarea în insolvenţă, Curtea a reţinut ca fiind necesară dovedirea existenţei prejudiciului, a culpei şi a legăturii de cauzalitate între faptă şi intrarea în insolvenţă a debitoarei. Întrucât acţiunea necesită stabilirea unei legături de cauzalitate între fapta administratorului şi insuficienţa activului, nu sunt suficiente existenţa faptei de a nu ţine o contabilitate periodică şi nerespectarea dispoziţiilor legale, fără a se concretiza modul în care această faptă a dus la insuficienţa activelor. Indiferent dacă este instituită prezumţia că nu a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea, pentru atragerea răspunderii este necesară probarea faptului că neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legea contabilităţii a contribuit la starea de insolvenţă. Nedepunerea documentelor cerute de lege nu este echivalentă cu neîntocmirea contabilităţii sau cu întocmirea acesteia cu nerespectarea legii. În orice caz, este necesară mai întâi dovada certă a săvârşirii faptelor referitoare la ţinerea contabilităţii şi apoi a caracterului lor ilicit, aplicarea prezumţiei relative referitoare la culpă şi legătura de cauzalitate fiind ulterioară. Curtea subliniază însă că aceste aspecte nu intră în sfera atribuţiilor instanţei de contencios constituţional, ci rămân la latitudinea instanţei competente, întrucât administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar, ori de câte ori identifică persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, va promova acţiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale [Decizia nr. 370 din 3 iunie 2021, paragraful 28].
    18. În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, Curtea a reţinut că între fapta ilicită şi prejudiciu (starea de insolvenţă, în terminologia legii) trebuie să existe o relaţie directă de la cauză la efect, în sensul că lipsa disponibilităţilor se datorează faptei prevăzute de lege, neintrând în domeniul „cauzelor“ faptele care au favorizat, iar nu au determinat ori au contribuit la producerea stării de insolvenţă a debitorului. Conform art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului. Săvârşirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege şi existenţa unui prejudiciu sunt două condiţii necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014. Este necesar să se probeze şi împrejurarea că prin săvârşirea faptei de către subiect a fost cauzat un prejudiciu debitorului şi, indirect (consecutiv), creditorilor. Deci instanţa trebuie să reţină că insolvenţa a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acţiunea în răspundere civilă.
    19. Concluzionând, Curtea a constatat că prin noua reglementare cuprinsă în art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, criticată în speţă, legiuitorul, în dinamica legislativă, a realizat o modificare esenţială, ce ţine de fapta de neţinere a contabilităţii, şi anume aceea că, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă relativ. Faptul că administratorul social sau lichidatorul judiciar nu a pus la dispoziţia practicianului evidenţa contabilă, în temeiul obligaţiei legale care îi incumbă, generează prezumţia relativă că evidenţa contabilă nu s-a ţinut, fiind necesar şi suficient ca persoanele a căror răspundere se angajează să fi contribuit la starea de insolvenţă a debitorului. Curtea a precizat că autorul faptei poate însă să răstoarne prezumţia de neţinere a contabilităţii prin predarea către practicianul în insolvenţă a documentelor contabile.
    20. De asemenea, având în vedere soluţia legislativă în discuţie care s-a regăsit într-o formă parţial similară în dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin Decizia nr. 1.312 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 21 decembrie 2011, Curtea a reţinut că aceste prevederi nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită să fie stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere dacă au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile în materia insolvenţei şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac [pentru identitate de raţiune, a se vedea şi Decizia nr. 449 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 18 iulie 2011].
    21. Faţă de această împrejurare, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în Decizia nr. 370 din 3 iunie 2021 îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel că toate considerentele mai sus prezentate sunt valabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale menţionate în susţinerea prezentei excepţii, aceasta urmând să fie respinsă ca neîntemeiată.
    22. Distinct de acestea, având în vedere menţiunea autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la chestiuni ce ţin de aplicarea normelor criticate de către instanţele judecătoreşti, precum şi faptul că prin Decizia nr. 370 din 3 iunie 2021, paragraful 28, în ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile şi atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, Curtea a învederat că este necesară dovedirea existenţei prejudiciului, a culpei şi a legăturii de cauzalitate între faptă şi intrarea în insolvenţă a debitoarei, aspect ce nu intră în sfera atribuţiilor instanţei de contencios constituţional, ci rămân la latitudinea instanţei competente, Curtea reţine că acestea sunt chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii în cauzele deduse judecăţii. Astfel, prin Decizia nr. 393 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 25 august 2020, paragraful 25, instanţa de contencios constituţional a reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii sunt chestiuni ce ţin de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, norme constituţionale a căror aplicare a fost reflectată în Decizia nr. 14 din 27 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 13 septembrie 2022, prin care s-a statuat că, „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care pârâtul nu predă documentele contabile practicianului în insolvenţă, după prealabila notificare, se prezumă relativ întrunirea tuturor condiţiilor necesare atragerii răspunderii patrimoniale pentru fapta prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege“.
    23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eugen Delcea în Dosarul nr. 10.462/63/2016/a9 al Tribunalului Dolj - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 19 decembrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 699 din 19 decembrie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016