Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 698 din 6 octombrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 698 din 6 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1265 din 21 decembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale - Complet A1 în Dosarul nr. 3.229/117/2017 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 646D/2018. Excepţia a fost însuşită şi de partea Compania Indiilor Orientale Prod - S.R.L. din Pantelimon, judeţul Ilfov.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile Compania Indiilor Orientale Prod - S.R.L. din Pantelimon, judeţul Ilfov şi Cosmin Ioan Socaciu. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, Preşedintele acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 318 din 29 martie 2007.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 12 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.229/117/2017, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale - Complet A1 a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată, cu prilejul soluţionării apelului declarat de Compania Indiilor Orientale Prod - S.R.L. din Pantelimon, judeţul Ilfov împotriva Sentinţei civile nr. 6.030 din 30 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 3.229/117/2017, având ca obiect contestaţia formulată de Ioan Socaciu Cosmin împotriva deciziei de concediere. Excepţia a fost însuşită şi de partea Compania Indiilor Orientale Prod - S.R.L. din Pantelimon, judeţul Ilfov.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care împiedică instanţa de judecată să stabilească despăgubiri prin raportare la veniturile obţinute între data concedierii şi data pronunţării hotărârii.
    6. Astfel, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale - Complet A1 susţine că dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Codul muncii sunt neconstituţionale, întrucât încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 45, art. 57, art. 124 alin. (1), art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie. Consideră că, în raport cu jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, în care s-a constatat constituţionalitatea textului de lege criticat, în practică se conturează noi aspecte ale aplicării art. 80 alin. (1) din Codul muncii, care nu au fost analizate de instanţa de contencios constituţional.
    7. Astfel, arată că, prin aplicarea dispoziţiilor legale vizate, este reglementată o prezumţie legală absolută că prejudiciul pe care un angajat concediat nelegal îl suportă este cuantificat în mod necesar la nivelul salariilor indexate, majorate şi reactualizate şi al celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Or, acest prejudiciu nu poate fi cuantificat în mod egal şi imperativ la acelaşi nivel pentru toate situaţiile de concediere nelegală. În acest sens, invocă situaţia angajatului concediat nelegal care s-a încadrat ulterior la un alt angajator şi în cazul căruia nu e just să solicite salariul de la primul angajator pentru o muncă pe care nu a prestat-o şi nici nu ar fi putut să o presteze.
    8. Instanţa de judecată consideră că este afectat dreptul de acces la justiţie al angajatorului, acesta fiind pus în situaţia de a plăti un prejudiciu eventual inexistent şi de a nu se putea apăra în instanţă prin invocarea acestui aspect.
    9. De asemenea, instanţa de judecată arată că despăgubirile pe care angajatorul este obligat să le plătească angajatului în caz de concediere netemeinică sau nelegală constituie o formă de daune punitive, care este improprie în situaţiile în care culpa contractuală a angajatului este cel puţin egală cu a angajatorului, cum este cazul concedierilor disciplinare care sunt anulate de instanţă doar parţial, pentru a fi înlocuite cu o altă sancţiune disciplinară. Tot astfel este cazul concedierilor anulate pe motive formale, dar care, fundamental, se prefigurează a fi măsuri disciplinare corecte faţă de un salariat, situaţie în care nu se justifică acordarea de daune punitive.
    10. Consideră că nu este susţinută teoria conform căreia rolul acestei despăgubiri prestabilite în mod imperativ şi într-o extensie precisă ar include şi o intenţie sancţionatorie faţă de angajatorul care a emis o decizie de concediere nelegală, deoarece specificul raporturilor dintre angajat şi angajator nu justifică o îndepărtare atât de mare de principiile generale ale răspunderii contractuale, care impun, ca regulă, echivalenţa dintre prejudiciu şi reparaţia acestuia. O sancţiune care să dubleze, eventual, veniturile angajatului nu îşi are un fundament raţional.
    11. Instanţa de judecată care a formulat excepţia de neconstituţionalitate apreciază că o aplicare riguroasă a textului analizat ar trebui să determine şi inadmisibilitatea solicitării de către angajatul concediat nelegal a unei despăgubiri care să exceadă nivelul fixat de aceste dispoziţii legale; or, în măsura în care angajatul ar putea să solicite plata de daune morale aferentă unei concedieri nelegale, putând ca atare să afirme şi să probeze că daunele sale sunt superioare nivelului dat de salariile pe care le-ar fi realizat dacă nu ar fi fost concediat, similar, ar trebui acceptat ca şi angajatorul să poată proba un prejudiciu mai mic de acest nivel prestabilit de legiuitor. Tot astfel, pot fi situaţii în care angajatul să fi înregistrat un prejudiciu material ca urmare a concedierii, mai mare decât cel reglementat în textul art. 80 alin. (1) (de exemplu, lipsirea de mijloacele necesare plăţii unui credit) şi pe care să solicite a fi obligat să îl repare angajatorul, ceea ce nu poate fi analizat ca inadmisibil. Or, în aceeaşi măsură, şi angajatorul trebuie să fie lăsat să dovedească existenţa unui prejudiciu mai mic decât limita propusă de textul de lege criticat.
    12. De asemenea, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale analizate limitează nejustificat accesul la o reală cercetare judecătorească a situaţiilor litigioase, permiţând o utilizare speculativă a legii. Astfel, angajatul concediat nelegal, chiar dacă se desistează din chiar momentul concedierii de fostul angajator şi nu mai doreşte reluarea raporturilor de muncă, solicită plata unor daune consistente, deşi lucrează în altă parte şi, pentru munca pe care o prestează la un alt angajator obţine un salariu egal cu cel obţinut la vechiul angajator, astfel încât, practic, nu înregistrează niciun prejudiciu, sau cel puţin nu la nivelul prezumat absolut de legiuitor. Or, chiar şi în această situaţie, angajatorul nu va putea proba în instanţă un cuantum mai redus al prejudiciului decât cel legal impus. Tot astfel, există litigii în care, profitând de faptul că a fost viciată comunicarea deciziei de concediere, chiar dacă au trecut mai mulţi ani de la încetarea în fapt a colaborării dintre părţile contractului individual de muncă, perioadă în care a lucrat în altă parte, fostul angajat pretinde despăgubiri ca o consecinţă a anulării deciziei de concediere, promovând un litigiu în mod evident formal şi speculativ, la finele căruia nu urmăreşte reintegrarea în muncă, ci doar obţinerea unor foloase materiale.
    13. Totodată, arată că apar situaţii în care judecătorul este limitat în exercitarea atributului său de a soluţiona cauza în baza intimei convingeri, fiind silit, tocmai de gravitatea consecinţelor pe care anularea concedierii o poate avea pentru situaţia financiară a angajatorului, la finalul unui proces care a durat eventual mai mulţi ani, să aibă în vedere ca un element important în deliberare şi acest aspect şi să se orienteze spre o poziţie defavorabilă angajatului, fiind mai riguros în aplicarea legii în raport cu acesta, decât în raport cu angajatorul. Aceasta, în condiţiile în care sancţiunile disciplinare reglementate de Codul muncii sunt relativ disproporţionate, trecându-se direct de la diminuarea salariului pe o perioadă de cel mult 3 luni cu cel mult 10%, la concedierea disciplinară.
    14. Instanţa de judecată arată şi că reglementarea actuală creează şi alte situaţii critice şi nereglementate, cum ar fi cea a angajatului care s-a bucurat de ajutor de şomaj pe perioada concedierii nelegale şi căruia, după reintegrare şi după primirea despăgubirii în temeiul dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Codul muncii, de regulă i se cere restituirea acestui ajutor de şomaj, în contextul unei legislaţii care nu reglementează această situaţie.
    15. În opinia Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale - Complet A1, faptul în sine că un salariat nu s-a angajat şi în cazul său prejudiciul pe care l-a suportat prin concediere constă, în mod efectiv, din integralitatea drepturilor salariale pe care le-ar fi putut obţine dacă nu era concediat, nu atrage ca o consecinţă crearea unei situaţii de discriminare în comparaţie cu salariatul care s-a angajat în condiţiile în care nu există identitate de situaţii în cazul celor două tipuri de salariaţi. Astfel, consideră că există un risc pe care salariatul care nu se angajează şi-l asumă - în măsura în care aceasta reprezintă o opţiune personală, iar nu rezultatul unei conjuncturi obiective – astfel încât tratamentul diferenţiat al acestuia este, finalmente, rezultatul riscului pe care astfel şi l-a asumat.
    16. Concluzionând, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale - Complet A1 susţine următoarele: este încălcat art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât angajatorul se află pus într-o situaţie de inegalitate faţă de angajat; sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, întrucât angajatorul este împiedicat să se apere în mod eficient în justiţie; se aduce atingere art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece se încalcă dreptul de proprietate al angajatorului, acesta fiind silit să plătească o despăgubire salariatului ce nu îşi are echivalentul într-o pagubă pe care acesta să o fi înregistrat; se încalcă art. 45 din Constituţie, în sensul că exercitarea unei activităţi economice în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Codul muncii nu este real garantată; este înfrânt art. 57 din Constituţie, textul legal permiţând exercitarea dreptului pe care îl reglementează cu rea-credinţă şi într-un spirit speculativ; sunt înfrânte prevederile art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie, în sensul că, prin obligarea unui angajator care a concediat un angajat se plătească acestuia despăgubirile în discuţie pentru perioada în care acesta s-a angajat la concurentul său, sunt compromise tocmai libera şi loiala concurenţă.
    17. Compania Indiilor Orientale Prod - S.R.L. din Pantelimon, judeţul Ilfov susţine, la rândul său, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 44, art. 45, art. 57, art. 135, art. 16 , art. 21 şi art. 23, întrucât nu oferă suficientă claritate asupra înţelesului şi întinderii juridice a despăgubirilor, nefiind corelate cu prejudiciul efectiv creat.
    18. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, potrivit cărora „În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.“
    22. Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitor la economie.
    23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Codul muncii fac parte din secţiunea a 7-a - „Controlul şi sancţionarea concedierilor nelegale“ a capitolului V - „Încetarea contractului individual de muncă“ şi stabilesc că, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Astfel, dispoziţiile de lege criticate reprezintă o concretizare a principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară deciziei de concediere, aceasta fiind o consecinţă firească a lipsirii de efecte a deciziei de concediere. Obligaţia angajatorului de plată a acestor despăgubiri operează în toate cazurile în care s-a constatat netemeinicia sau nelegalitatea actului de concediere ope legis. Spre deosebire de aceasta, reintegrarea în funcţia deţinută anterior poate avea loc numai dacă cel concediat solicită expres acest lucru instanţei judecătoreşti. În acest sens, art. 80 alin. (2) din Codul muncii prevede că „La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere“, iar alin. (3) prevede că, „În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.“
    24. Aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, nulitatea unui act juridic aduce părţile în situaţia în care acestea au fost înainte de apariţia acelui act, deci operează regula repunerii în situaţia anterioară (Decizia nr. 150 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010). Repunerea în situaţia anterioară se poate realiza pe două căi specifice dreptului muncii, respectiv prin reintegrarea salariatului şi plata de către angajator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, sau numai prin plata acestor despăgubiri. Astfel, anularea măsurii concedierii este însoţită în mod obligatoriu de plata despăgubirii menţionate şi, facultativ, la solicitarea angajatului, de reintegrarea acestuia.
    25. Deşi autorul excepţiei, respectiv Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale - Complet A1, susţine că argumentele invocate reprezintă aspecte noi ce justifică o reconsiderare a jurisprudenţei anterioare a Curţii Constituţionale, Curtea constată că acestea au mai fost analizate în jurisprudenţa sa.
    26. Astfel, cu privire la existenţa unei pretinse inegalităţi între salariat şi angajator din perspectiva protecţiei legale a drepturilor şi intereselor acestora, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, antereferită, a reţinut, în esenţă, că soluţia legislativă criticată nu aduce atingere egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât „între părţile contractului de muncă - angajator şi salariat - există o discrepanţă vădită din punctul de vedere al potenţialului economic şi financiar în favoarea celui dintâi, de natură să îi permită a-şi impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului“, astfel că „statul de drept, democratic şi social, aşa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituţie, - este ţinut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziţie de inferioritate economică“. Prin Decizia nr. 1.241 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 17 decembrie 2010, Curtea a reţinut şi că „angajatorul care a cauzat un prejudiciu salariatului prin desfacerea nelegală a contractului de muncă nu se află în aceeaşi situaţie cu cel prejudiciat, iar obligaţia de despăgubire nu poate fi interpretată ca instituind o situaţie privilegiată pentru acesta din urmă.“
    27. Argumentul invocat de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, potrivit căruia salariatul are dreptul de a solicita acordarea daunelor morale şi de a le proba este apreciat ca fiind irelevant, de vreme ce articolul de lege supus controlului de constituţionalitate nu reglementează posibilitatea acordării daunelor morale, materie care face obiectul art. 253 alin. (1) din Codul muncii. De altfel, în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, angajatorul poate invoca probe care să demonstreze inexistenţa sau/şi caracterul nejustificat al acordării acestora.
    28. Curtea a reţinut însă că angajatorul se bucură de dreptul la un proces echitabil şi de dreptul la apărare şi în contextul dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003. Astfel, Curtea a reţinut că norma de lege criticată are ca ipoteză concedierea unui salariat în mod netemeinic sau nelegal, fapt ce trebuie stabilit în cadrul unui proces desfăşurat cu respectarea principiului contradictorialităţii şi pe baza unui probatoriu pertinent şi convingător. Numai în urma stabilirii cu corectitudine a acestui fapt, instanţa va dispune anularea măsurii de concediere şi obligarea angajatorului în culpă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Lipsirea salariatului de aceste drepturi reprezintă un prejudiciu efectiv suferit, indiferent dacă în perioada cuprinsă între data concedierii şi cea a reîncadrării a realizat sau nu venituri din alte surse. Salariatul nu poate abuza de acest drept, întrucât beneficiază de el numai cu condiţia stabilirii netemeiniciei sau a nelegalităţii măsurii de concediere luate unilateral de angajator (Decizia nr. 318 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007).
    29. De asemenea, aşa cum a reţinut prin Decizia nr. 1.241 din 7 octombrie 2010, precitată, considerentele mai sus amintite răspund totodată şi aspectelor invocate de autorul excepţiei referitoare la legitimitatea despăgubirii în situaţia în care salariatul a realizat venituri din executarea unui alt contract de muncă, ulterior concedierii. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, de o deosebită relevanţă pentru toate aspectele analizate sunt şi considerentele Deciziei nr. 193 din 19 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 6 august 2001, prin care au fost declarate ca neconstituţionale prevederile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, care prevedeau însăşi ipoteza considerată ca fiind constituţională de către autorul excepţiei din prezenta cauză, şi anume acordarea unei despăgubiri reduse, constând în diferenţa dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă şi câştigul realizat între timp. Prin decizia amintită s-a statuat că o asemenea prevedere este contrară art. 16 alin. (1), art. 38 alin. (1) şi art. 134 alin. (1) din Constituţie, în forma anterioară revizuirii din 2003.
    30. Cât priveşte argumentele referitoare la rolul pe care instanţa de judecată trebuie să-l aibă în stabilirea întinderii despăgubirilor acordate salariatului, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate - care obligă angajatorul la plata unei despăgubiri, egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal - nu reprezintă o imixtiune în procesul de realizare a justiţiei, de vreme ce instanţa trebuie mai întâi să stabilească dacă actul de concediere a fost dispus şi efectuat în mod temeinic şi legal. În situaţia în care concedierea a fost netemeinică sau nelegală, legiuitorul a prezumat că prejudiciul suferit de angajat este egal cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, indiferent dacă persoana concediată a obţinut sau nu alte venituri între timp. Această obligaţie a angajatorului poate fi privită şi ca o sancţiune pentru nerespectarea dispoziţiilor de lege referitoare la concediere (Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 1 iulie 2016, paragraful 21). În acelaşi sens, Curtea a arătat că anularea măsurii concedierii dispusă cu încălcarea Codului muncii trebuie să producă efecte juridice care să fie suficient de disuasive şi care, în consecinţă, să prevină pe viitor comportamentul arbitrar al angajatorului (Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, precitată).
    31. Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate nu ţin cont de situaţia angajatorului, astfel că drepturile şi interesele sale pot fi vătămate, Curtea a reţinut că angajatorul nu suferă o pierdere patrimonială, ci îşi execută obligaţiile băneşti la care angajatul era îndrituit în lipsa actului nelegal/netemeinic al angajatorului. Obligarea la executarea contractului încălcat şi obligaţiile pecuniare care decurg din acest lucru nu reprezintă o pierdere patrimonială, ci constituie expresia protecţiei principiului securităţii raporturilor juridice civile, principiu inerent unui stat de drept. Totodată, Curtea a arătat că situaţia financiară a angajatorului nu poate reprezenta un argument pentru a fi scutit de plata despăgubirilor datorate salariatului, întrucât, dacă s-ar accepta această ipoteză, s-ar ajunge în situaţia în care măsura anulării concedierii să fie lipsită de substanţă, mai ales dacă angajatul nu ar cere reintegrarea (Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011).
    32. În sfârşit, răspunzând susţinerilor potrivit cărora aspectele formale ale deciziei de concediere nu ar trebui să prevaleze atunci când salariatul este suspectat de a fi săvârşit o faptă penală incompatibilă cu funcţia deţinută, Curtea a reţinut că această perspectivă ignoră diferenţa dintre condiţiile cerute de lege pentru a angaja răspunderea disciplinară a salariatului şi răspunderea penală a acestuia. Astfel, răspunderea penală, al cărei izvor este însăşi legea, se angajează în urma pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare, moment până la care persoana este considerată nevinovată, potrivit art. 23 alin. (11) din Constituţie. Pe de altă parte, răspunderea disciplinară, având ca temei contractul încheiat între părţile raportului de muncă, este rezultatul parcurgerii unei proceduri disciplinare şi al constatării faptului că există o faptă în legătură cu munca, ce constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici. Decizia de sancţionare disciplinară este supusă unor condiţii care, aşa cum a arătat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.675 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010 şi Decizia nr. 1.243 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 22 decembrie 2011, „au ca scop asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă“. În acelaşi timp, aceste condiţii „sunt menite să asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziţia obiectiv dominantă a angajatorului în desfăşurarea raportului de muncă. Aplicarea sancţiunilor disciplinare şi, în mod special, încetarea raportului de muncă din voinţa unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului. Prin deciziile mai sus amintite, Curtea a subliniat că menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea, inclusiv cu privire la căile de atac şi termenele în care are dreptul să constate temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse din voinţa unilaterală a angajatorului. De asemenea, Curtea a precizat că „angajatorul, întrucât deţine toate datele, probele şi informaţiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei şi legalităţii acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, menţiunile şi precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare şi pentru instanţa judecătorească, în vederea soluţionării legale şi temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului.“ Mai mult, Curtea a reţinut că despăgubirile pe care, pe de o parte, angajatorul le datorează salariatului pentru concedierea nelegală şi cele pe care, pe de altă parte, salariatul le datorează angajatorului în urma constatării vinovăţiei sale penale se referă la aspecte diferite, ce nu pot fi confundate (Decizia nr. 199 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 9 iulie 2018).
    33. Curtea apreciază că cele reţinute în deciziile mai sus amintite răspund criticilor de neconstituţionalitate invocate în prezenta cauză, iar argumentele invocate de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale - Complet A1 nu constituie aspecte nou intervenite, care să determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, astfel că soluţiile şi considerentele acestor decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    34. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale - Complet A1 şi de Compania Indiilor Orientale Prod - S.R.L. din Pantelimon, judeţul Ilfov în Dosarul nr. 3.229/117/2017 şi constată că dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale - Complet A1 şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Patricia Marilena Ionea

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016