Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 693 din 17 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 693 din 17 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 666 din 16 iulie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina-Cătălina  │-                 │
│Turcu              │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, excepţie ridicată de Corneliu-Liviu Popescu în Dosarul nr. 9.625/2/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.600D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent arată că autorul excepţiei a depus la dosar o copie de pe Hotărârea din 22 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-491/21, prilej cu care a invocat şi încălcarea art. 11 alin. (2) şi a art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţie. De asemenea, acesta a depus şi o cerere motivată prin care învederează Curţii că nu se poate prezenta la termen şi solicită judecarea în lipsă. Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne a depus hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, hotărâre prin care aceasta a fost obligată să emită carte de identitate sau carte electronică de identitate pentru autorul excepţiei. De asemenea, a depus note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă deoarece aceasta nu mai prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei, de vreme ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus cu privire la eliberarea cărţii de identitate.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că în cauza în care a fost ridicată excepţia, după primirea hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea autorului şi a obligat Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne să îi elibereze carte de identitate sau carte electronică de identitate şi a lăsat modalitatea de punere în executare a hotărârii la latitudinea autorităţii administrative. Instanţa care a judecat recursul a aplicat direct dreptul Uniunii Europene, aşa cum a fost interpretat prin hotărârea anterior menţionată. Declararea neconstituţionalităţii ar crea un vid de reglementare pentru un interval de timp în care autorităţile române nu ar mai putea elibera nici cărţi de identitate provizorii. Adaptarea legislaţiei naţionale la standardul impus prin hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene poate fi realizată prin adaptarea altor dispoziţii legale prevăzute de Codul civil sau legea specială, cum ar fi reconsiderarea regulii privind unicitatea domiciliului din dreptul naţional, în sensul flexibilizării sale, sau dacă s-ar opta pentru menţinerea unicităţii domiciliului, reconsiderarea valabilităţii menţiunii privind reşedinţa din actul de identitate al unui cetăţean român cu domiciliul în străinătate în sensul de a nu fi limitată la un interval de un an.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea din 20 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.625/2/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Excepţia a fost ridicată de Corneliu-Liviu Popescu într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei hotărâri prin care s-a respins acţiunea având ca obiect obligarea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (în prezent denumită Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor) la emiterea unei cărţi de identitate.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată, în esenţă, că este cetăţean român cu domiciliul în Franţa şi reşedinţa în România şi anual i se eliberează de autoritatea română o carte de identitate provizorie, în care sunt menţionate reşedinţa din România şi calitatea de cetăţean român cu domiciliul în străinătate. Autorul precizează că îşi desfăşoară viaţa privată şi profesională atât în Franţa, unde are domiciliul, cât şi în România, unde are reşedinţa, călătorind adesea între cele două ţări. Autoritatea cu atribuţii în domeniu a respins cererea sa de a i se elibera o carte de identitate, arătând că, potrivit textelor de lege criticate, cărţile de identitate se eliberează numai cetăţenilor români cu domiciliul în România, iar nu şi cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate.
    7. Autorul menţionează că, potrivit art. 12 alin. (3), art. 16 alin. (3) şi art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, actele de identitate care se eliberează cetăţenilor români sunt cartea de identitate, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate, precum şi cartea de identitate provizorie. Dacă prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 se interpretează în sensul în care prin domiciliu se înţelege numai domiciliul aflat în România, iar nu şi domiciliul aflat în străinătate, atunci cartea de identitate, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate se eliberează numai cetăţenilor români cu domiciliul în România, iar nu şi cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate. Acestora din urmă li se poate elibera numai o carte de identitate provizorie dacă au reşedinţa în România.
    8. Documentul de călătorie în străinătate este paşaportul, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, însă, în statele membre ale Uniunii Europene, documente de călătorie sunt şi cartea de identitate, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate, potrivit art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 şi art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
    9. Autorul arată că deţinerea unei cărţi de identitate permite autentificarea titularului în sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, în sistemele informatice ale altor instituţii publice sau private şi în Platforma informatică din asigurările de sănătate din România (înlocuind cardul de asigurări de sănătate) şi permite, totodată, utilizarea semnăturii electronice, potrivit art. 13 alin. (3) şi art. 17^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, precum şi art. 338 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
    10. Referitor la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, autorul excepţiei arată că există o diferenţă de tratament juridic între cetăţeanul român cu domiciliul în România şi cetăţeanul român cu domiciliul într-un stat membru al Uniunii Europene, diferenţă care nu urmăreşte un scop legitim, nu este proporţională şi nu este justificată.
    11. În acest sens arată că, pe de-o parte, cetăţeanul român cu domiciliul în România dispune de două documente de călătorie - paşaportul şi cartea de identitate, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate. Acesta poate folosi cartea electronică de identitate, care îndeplineşte rolul de card naţional de asigurări de sănătate, pentru a avea acces în sistemul informatic al asigurărilor publice de sănătate, se poate autentifica în sistemele informatice ale autorităţilor publice şi poate utiliza semnătura electronică folosind cartea electronică de identitate.
    12. Pe de altă parte, un cetăţean român cu domiciliul în străinătate posesor doar al cărţii de identitate provizorii, care nu este document de călătorie, dispune de un singur document de călătorie, paşaportul, nu poate avea acces la sistemul informatic al asigurărilor publice de sănătate deoarece nu poate folosi cartea de identitate provizorie în acest scop, nu se poate autentifica în sistemele informatice ale autorităţilor publice şi nu poate utiliza semnătura electronică.
    13. În ceea ce priveşte libera circulaţie între statele membre ale Uniunii Europene, diferenţa de tratament juridic între un cetăţean român cu domiciliul în România şi un cetăţean român cu domiciliul în alt stat membru al Uniunii Europene constă în faptul că primul dispune de două documente de călătorie emise de statul român - paşaportul şi cartea de identitate, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate -, pe când cel de-al doilea dispune de un singur document de călătorie, respectiv paşaportul, deoarece cartea de identitate provizorie nu are valoarea unui document de călătorie.
    14. Criteriul de distincţie privind numărul documentelor de călătorie eliberate de statul român cetăţenilor români este cel al domiciliului în România sau în străinătate. Nu există niciun scop legitim şi nicio proporţionalitate pentru această diferenţă de tratament. Mai mult, este posibil ca acei cetăţeni români care nu au domiciliul în România, posesori ai unui singur document de călătorie, să călătorească mai des între ţara în care au domiciliul şi ţara în care au reşedinţa decât cetăţenii români care au domiciliul în România, posesori a două documente de călătorie.
    15. În opinia autorului, art. 16 alin. (1) din Constituţie trebuie interpretat cu aplicarea art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală în lumina art. 20 şi 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Art. 20 şi 21 din cartă consacră dreptul la egalitate şi la interzicerea discriminării, cuprinzând o enumerare a criteriilor de discriminare care nu este exhaustivă. Egalitatea şi nediscriminarea, în prezenta cauză, se raportează la dreptul la liberă circulaţie în interiorul Uniunii Europene, drept fundamental consacrat de art. 45 din cartă. Or, potrivit acestui articol, toţi cetăţenii Uniunii Europene trebuie să fie trataţi în mod egal şi nediscriminatoriu indiferent de locul unde au domiciliul în interiorul Uniunii Europene. În concret, un cetăţean român care nu are domiciliul în ţară trebuie să aibă acces la acelaşi număr de documente de călătorie ca un cetăţean român care are domiciliul în ţară.
    16. În plus, autorul excepţiei arată că profesează şi în România şi în Franţa, iar în ceea ce îl priveşte legislaţia naţională de securitate socială care i se aplică este cea română întrucât are calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor publice de sănătate din România unde plăteşte contribuţiile inclusiv pentru veniturile obţinute în Franţa. Deoarece, potrivit textelor de lege criticate, nu are dreptul la o carte de identitate electronică, ci doar la o carte de identitate provizorie cu care nu are acces la sistemul informatic al asigurărilor publice de sănătate, îi este limitat în mod nejustificat şi discriminatoriu dreptul la ocrotirea sănătăţii prin raportare la cetăţenii români cu domiciliul în România care beneficiază de carte de identitate electronică şi de acces la identificarea în sistemul public al asigurărilor de sănătate.
    17. Cartea electronică de identitate permite accesul titularului în sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi în sistemele informatice ale altor instituţii publice sau private şi utilizarea semnăturii electronice, în mod gratuit. Cum aceasta se eliberează numai cetăţenilor români cu domiciliul în România, înseamnă că un cetăţean român cu domiciliul în alt stat membru al Uniunii Europene, care este rezident fiscal român şi care plăteşte în România impozit pentru toate veniturile sale (cu excepţia celor enumerate în convenţiile bilaterale de evitare a dublei impuneri) şi care deţine numai o carte de identitate provizorie, nu poate accesa sistemele informatice publice din România şi va trebui să plătească pentru cumpărarea unei semnături electronice. Astfel, accesul gratuit la sistemele informatice publice şi deţinerea gratuită a unei semnături electronice sunt refuzate cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate în mod nejustificat şi discriminatoriu în raport cu cetăţenii români cu domiciliul în România, ceea ce aduce atingere principiului constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale reglementat de art. 56 alin. (2) din Constituţie.
    18. În concluzie, autorul solicită declararea ca neconstituţionale a sintagmei „a adresei de domiciliu“, cuprinsă în art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, în măsura în care se interpretează că este vorba exclusiv despre domiciliu în România, iar nu şi despre domiciliu într-un stat membru al Uniunii Europene, precum şi a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) lit. c) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie, interpretat conform art. 20 alin. (1) din Constituţie, în lumina art. 20 şi 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    19. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia este neîntemeiată şi face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 72 din 23 februarie 2016, prin care s-a reţinut că statul are libertatea de a reglementa cadrul legal referitor la actele de identitate. Din perspectiva constituţionalităţii, prin condiţionarea emiterii unuia dintre documentele prevăzute la art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 (de exemplu, cartea electronică de identitate) de atestarea în cuprinsul său a domiciliului pe teritoriul României, nu se poate vorbi în concret despre o îngrădire a liberei circulaţii între statele membre ale Uniunii Europene sau despre îngrădirea accesului la sistemul naţional de sănătate, ci despre exercitarea de către legiuitor a atribuţiei de a reglementa cadrul legal referitor la actele de identitate.
    20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, care, la data sesizării Curţii Constituţionale, aveau următorul cuprins:
    - Art. 13 alin. (1): „Actul de identitate face dovada identităţii, a cetăţeniei române, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă.“;
    – Art. 20 alin. (1) lit. c): „Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri: [...] c) în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România“.

    24. În prezent, ca urmare a modificării prin art. I pct. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 31 ianuarie 2023, art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 are următorul cuprins: „Actul de identitate face dovada identităţii, a cetăţeniei române şi, după caz, a domiciliului sau a reşedinţei din România. Dovada reşedinţei se face şi cu documentul prevăzut la art. 33.“
    25. Curtea observă că autorul excepţiei solicită declararea ca neconstituţională a sintagmei „a adresei de domiciliu“, cuprinsă în art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, în redactarea în vigoare la momentul sesizării Curţii Constituţionale, „în măsura în care se interpretează că este vorba exclusiv de domiciliu în România, iar nu şi de domiciliu într-un alt stat membru al Uniunii Europene“. Pornind de la modul de formulare a excepţiei, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 12/2023.
    26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin decizia pronunţată în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a obligat Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor să îi elibereze autorului carte de identitate sau carte electronică de identitate. Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a arătat că în cauză s-a admis cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Prin Hotărârea din 22 februarie 2024, pronunţată în Cauza C-491/21, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a soluţionat cererea de trimitere prejudicială şi a hotărât că articolul 21 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi articolul 45 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborate cu articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislaţii a unui stat membru în temeiul căreia unui cetăţean al Uniunii Europene, resortisant al acestui stat membru, care şi-a exercitat dreptul de liberă circulaţie şi de şedere în alt stat membru, i se refuză eliberarea unei cărţi de identitate cu valoare de document de călătorie în interiorul Uniunii Europene pentru singurul motiv că şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul acestui alt stat membru.
    27. Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei (...)“. Referitor la condiţia de admisibilitate privind relevanţa unei excepţii de neconstituţionalitate, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că prima teză a art. 146 lit. d) din Constituţie reglementează un control de constituţionalitate a posteriori, concret şi incident, ce presupune existenţa unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce neconstituţionalitatea unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluţionarea acestuia (a se vedea Decizia nr. 793 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253 din 2 aprilie 2019, paragraful 14). Acest control de constituţionalitate este a posteriori pentru că vizează acte normative de reglementare primară intrate în vigoare. Este un control concret pentru că porneşte de la un litigiu concret, aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, aceasta din urmă sesizând judecătorul constituţional doar cu soluţionarea chestiunii de constituţionalitate, adică a raportului abstract de conformitate a actului de reglementare primară cu Constituţia. În sfârşit, acesta este un control incident pentru că apare în cadrul unui litigiu pendinte pe rolul unei instanţe judecătoreşti, dar nu poate fi soluţionat de aceasta, ci trebuie deferit Curţii Constituţionale, care îl va soluţiona fără să cunoască sau să intervină pe fondul cauzei litigioase care l-a determinat. Excepţia de neconstituţionalitate nu urmăreşte să rezolve situaţia concretă în care s-ar afla autorii săi, ci îşi păstrează natura juridică abstractă de întrebare adresată unei jurisdicţii specializate şi care vizează un raport de conformitate a actului de reglementare primară cu Constituţia, relevant însă pentru soluţionarea pe fond a cauzei în care este incidentă (a se vedea Decizia nr. 507 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 23 martie 2022, paragraful 24). Prin urmare, Curtea a constatat că, de principiu, condiţionarea sesizării sale cu o excepţie de neconstituţionalitate de legătura dispoziţiei legale criticate cu soluţionarea cauzelor reprezintă un aspect esenţial al acestui tip de control de constituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 793 din 6 decembrie 2018, precitată, paragraful 19).
    28. Aplicând cele menţionate mai sus la situaţia procesuală anterior expusă, Curtea va face trimitere la jurisprudenţa sa în care a reţinut că „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Or, aşa cum s-a arătat la paragraful 26 din prezenta decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a obligat Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date să îi elibereze autorului carte de identitate sau carte electronică de identitate, astfel că o eventuală admitere a excepţiei nu ar produce niciun efect în cauza în care aceasta a fost ridicată.
    29. Totodată, din examinarea motivării excepţiei, Curtea reţine că autorul solicită Curţii Constituţionale să pronunţe o decizie interpretativă prin care să fie declarată neconstituţională sintagma „a adresei de domiciliu“ din cuprinsul art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, „în măsura în care se interpretează că este vorba exclusiv de domiciliu în România, iar nu şi de domiciliu într-un alt stat membru al Uniunii Europene“. Această solicitare ar avea ca efect modificarea şi completarea textului criticat în sensul în care cetăţenilor români care domiciliază într-un alt stat membru al Uniunii să li se elibereze act de identitate cu domiciliul din statul respectiv.
    30. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.
    31. Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 12/2023, este inadmisibilă, urmând să o respingă ca atare.
    32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate, excepţie ridicată de Corneliu-Liviu Popescu în Dosarul nr. 9.625/2/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina-Cătălina Turcu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 693 din 17 decembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"